Morometii

Marin Preda este cel mai important scriitor al perioadei postbelice, iar romanul “Morometii”, aparut
in 1955, s-a bucurat de o primire elegioasa, atat din partea criticii, cat si din partea publicului.
Originalitatea scriitorului si implicit a cartii, provine din diferenta radicala a viziunii asupra lumii
taranesti fata de cea a lui Liviu Rebreanu si prin crearea unui personak principal inedit fata de tipologia
consacrata.

Romanul se inacadreaza in realismul psihologic (Eugen Simion) intrucat taranul este prezentat intr-un
moment delicat din punctul de vedere al determinismului istoric (sfarsitul epocii monarhice si
inceputul regimului comunist). Totodata, realismul psihologic poate fi dovedit prin fatptul ca realitatea
exterioara creeaza impresia superficiala ca avem de a face cu o monografie a satului romanesc, dar
exista, mai important, o realitate interioara, ceea ce se dovedeste mai misterioasa, mai durabila, din
care tasneste drama. Realismul si caracterul monografic se pot dovedi prin verosimilitatea
intamplarilor (relatia cauza-efect, veridicitatea numelor, a indicilor de spatiu, inspiratia din istorie si
naturaletea si autenticitatea limbajului, culoarea locala, creata prin tehnica detaliului semnificativ,
personajul tipic in situatie tipica ( taranul atasat de pamant si taranul care nu mai este interesat de
legatura cu pamantul) perspectiva narativa obiectiva. Elementele de originalitate fata de realismul lui
Rebreanu, spre exemplu, tin de discursul narativ: ritmul narativ lent se accelereaza abia spre sfarsit,
domina reprezentarea ca modalitate principala (numeroase scene ale vietii rurale), omniscienta
naratorului este limitata prin contaminarea cu perspectiva personajului principal care devine personaj
reflector. De asemenea, este si prezentarea unor secvente