Baudrillard - respingerea autonomiei subiectului

Identitatea dintre emiţător şi receptor

Modelul genetic, verificarea codului.

Modul în care, pornind de la paradigma structuralismului, Baudrillard construieşte o teorie

postmodernă a comunicării în care termeni cum ar fi „etica discursului” nu pot fi decât
simulacre.

Semiologia critică a lui Baudrillard permite o analiză a structurii de comunicare în

capitalismul avansat şi evită să se sprijine pe conceptele de subiect şi raţionalitate.

Sistemul obiectelor. Kellner, p. 9

Limitele acţiunii comunicative. Publicitatea este un tip de comunicare strategică.

E greu sa parcurgem distanţa de la proiectul neîncheiat al modernităţii lui Habermas la

viziunea distopică a lui Baudrillard în care discursul este simulare iar valorile sunt simulacre.

Abordez tema valorii la Baudrillard, modul în care aceasta, prin intermediul „valorii de semn”
este integrată într-o teorie a comunicării

Sistemul obiectelor este punctul de plecare al gândirii lui Baudrillard. Cercetările sale se
desfăşoară la intersecţia sferelor economică şi culturală. Mai precis, analizele sale au ca obiect
procesul de transformare a culturii în marfă, caracteristic societăţii de consum occidentale în
anii 50 şi 60, integrarea acestor sfere într-o sferă unică a culturii mărfii ce-şi face simţită
prezenţa atât în cadrul procesului de producţie cât şi al celui de reproducere socială (a
modului în care societatea este reprodusă în gândirea şi comportamentele individuale)1.

Este un punct de plecare marxist – are în vedere „comodificarea” vieţii cotidiene şi a culturii,
dar şi structuralist – o lume de obiecte-semne organizate în sisteme, care răspund aşadar unor
imperative şi exigenţe structurale.

1
Douglas Kellner, From Marxism to Postmodernism and Beyond, p. 8
O analiză a sistemului obiectelor implică, în sfârşit şi o analiză a discursului asupra obiectului,
a „mesajului publicitar” (imagine şi discurs) (p. 108).

Ca şi prin sărbătorile de altă dată, prin publicitate societatea îşi oferă sper consum propria-i
imagine. În acest fapt există o funcţie regulatoare esenţială. Asemenea viselor, publicitatea
fixează un potenţial imaginar, schimbându-i totodată direcţia. Asemena imaginilor, e o
practică subiectivă şi individuală. Asemenea viselor, e străină negativităţii: nu are nici semne,
fiind superlativă în esenţă şi de o totală imanenţă (p. 113).

Fie că publicitatea se organizează în funcţie de imaginea maternă sau după principiul ludic, ea
vizează un acelaşi principiu regresiv, dincoace de procesele sociale reale – munca, producţia,
piaţa, valoarea – ce ar putea perturba miraculoasa integrare (p. 114).

[rolul politic al publicităţii – substitutul ideologiilor anterioare]