Albert Camus

Albert Camus (1913-1960) a fost un romancier, dramaturg și filozof francez, reprezentant al

existențialismului, una dintre cele mai mari minți ale secolului trecut.

Albert Camus s-a născut la Mondovi, în Algeria, în 1913. Prima mare experiență a existenței sale
este cea a sărăciei. Tatăl său, Lucien Camus moare în primele lupte ale Primului Război Mondial, când
Albert avea numai 1 an. Camus și fratele său, Lucien, se mută împreună cu mama lor, Catherine
Camus, într-un district al muncitorilor din Alger, unde aceasta lucra ca muncitare la o fabrică de
cartușe, și ca spălătoreasă. Albert își petrece astfel copilăria lângă mama sa, bunica din partea maternă
și un unchi suferind de paralizie, într-un apartament cu două camere. Mediul familial, aflat sub semnul
lipsurilor elementare, îi marchează profund personalitatea.

Unul, dintre cei mai cunoscuți filosofi din epoca modernă, el a adus contribuții importante, cu o
gamă largă de problematici în filosofia morală în romanele, recenziile, articole, eseurile și discursurile
sale. Albert Camus este adesea descris ca scriitor existențialist, deși el însuși refuză să fie etichetat
astfel. Și-a început cariera literară ca jurnalist politic și ca actor, regizor și dramaturg în Algeria natală.
Cele mai importantre Prin renumitele sale lucrări ale sale, printre care romanele Străinul, Ciuma,
Căderea, și cele două eseuri filosofice Mitul lui Sisif și Omul revoltat a introdus și dezvoltat cele două
mari idei filosofice – conceptul de Absurd și noțiunea de Revoltă – care l-au făcut faimos. Acestea
sunt ideile la care oamenii se gândesc imediat când aud numele lui Albert Camus astăzi.

Absurdul poate fi definit ca o dizarmonie fundamentală, o incompatibilitate tragică a existenței

umane, ce provine din confruntarea dorinței omenești pentru ordine, sens, și scop în viață și tăcerea
indiferentă a universului. El consideră absurdul ca o caracteristică fundamentală și chiar definitorie a
condiției umane moderne. : "Absurdul nu este în om, nici în lumea, dar în prezența lor împreună ... este
singura legătură care le unește ". Cum omul nu există în afara universului, absurdul devine parte din
natura umană. Deci noi, oamenii suntem creaturi sărace care caută cu disperare speranța și sensul într-
o lume fără speranță și fără sens, indiferentă la suferințele ce ne apasă și la protestele noastre. În
aceste condiții, Camus indentifică trei posibilități pe care omul le are, în lupta sa cu absurdul.

A recunoaște că viața nu are sens înseamnă, implicit, a-i recunoaște absurditatea.

Una dintre acestea vizează credința oamenilor în divinitate, pe care o consideră ,,sinucidere
filosofică,, în sensul că adoptarea unei poziții care recurge la aspecte supranaturale, pentru a rezolva
problema absurdului reprezintă anihilarea rațiunii. Astfel, prin alegerea acestei variante, omul, prin
credința sa, înlătură, în mod artificial, imaginea unui univers potrivnic, cu o alternativă agreabilă, însă
nesustenabilă.

O altă posibilitate a omului este sinuciderea fizică, pe care însă o consideră, o dovadă de lașitate. În
concepția sa, reprezintă o repudiere sau renunțare la viață, și nu o adevărată revoltă.

A treia alegere- în opinia lui Camus, singura soluție autentică și valabilă- este revolta, spiritul
sisific în fața absurdului, a unui destin din care se exclude resemnarea. Mitul lui Sisif ilustrează
absurditatea vieții și revolta, cuprinzând răspunsul ,,onest,, la întrebarea ,,viața merită sau nu să fie
trăită,, .- Camus ne lasă să știm că, pe când bolovanul se rostogolește înapoi la vale, Sisif
trebuie sa coboare și el pentru a repeta pedeapsa. In aceste momente Sisif reflectă la pedeapsa
sa,în mare parte precum ființa umană trebuie sa devină conștientă de situația neplacută a
absurdului vietii. ,,Trebuie să ni-l închipuim pe Sisif fericit,, este concluzia meditației lui
Camus, pentru că, asumându-și destinul absurd, Sisif a devenit stăpânul victorios al acestui
destin.

Soluția este acceptarea completă, neclintită și curajoasă a absurdității, a unei vieți lipsite de
sens, inutile, asumarea unei vieți absurde, pentru a deveni stăpânul propiului destin. Viața,
spune el, poate fi "trăită mult mai bine dacă nu are nici un sens". Numai așa suntem capabili să
fim fericiți: ,,Fericirea și absurdul sunt doi copii ai aceluiași părinte. Ei sunt nedespărțiți. Ar fi greșit să
spunem că fericirea se naște neapărat din descoperirea absurdului. Se întâmplă la fel de bine ca
sentimentul absurdului să se nască din fericire.,,

Bibliografie:

• Filosofie – manual pentru clasa a XII-a, Ed. Didactică și pedagogică, Autor Elena Lupșa, Gabriel
Hacman

• Internet Encyclopedia of Philosophy ( https://www.iep.utm.edu/camus/)

• Britannica https://www.britannica.com/biography/Albert-Camus

• Wikipedia (www.wikipedia.com)

• Citatepedia.ro(www.citatepedia.ro)