Dupa melci

de Ion Barbu
Modernismul este o tendinta literara care se opune traditionalismului si care s-a manifestat odata
cu sfarsitul secolului al XIX-lea – secolul al XX-lea si care presupune un interes special pentru
domeniul cunoasterii, luciditate, spatiul citadin si formele inovatoare ale exprimarii artistice.
Poemul “Dupa melci” face parte din a doua etapa a liricii barbiene, numita baladic orientala (dupa
Tudor Vianu), care a inceput in anul 1921 si unde se folosesc elemente narative si pitoresti cu o
traire autentica. Pitorescul in acest poem are specific local, cu elemente din folclorul copiilor,
proiectat in fabulos, aducand aminte de basme, datorita joimaritelor sau capcaunilor.
“Dupa melci” apartine modernismului datorita mesajului grav, ambiguu, legat de tema
cunoasterii si a rolului cuvintelor in acest proces, care implica de foarte multe ori o suferinta, o
lectie de viata. Este necesar un cod poetic sofisticat de lectura, intrucat in aparenta poemul pare
ca se adreseaza copiilor prin ludic si limbaj, dar in profunzime poemul este o alegorie, iar melcul
trimite cu gandul la esenta universului, cunoasterea interioara, spirala vietii si mortii. Folosirea
voita a unor elemente ce tin de mitologia romaneasca in alegoria filosofica tine tot de
modernismul poetic.
Totodata, structura poemului si limbajul sunt inovatoare si justifica apartenenta la modernism.
Din punctul de vedere al speciei literare, exista o neclaritate care contribuie la perceperea dificila
a mesajului: in aparenta, “Dupa melci” este o balada prin evocarea unui timp indepartat,
existenta unui obstacol si dramatismul din final, per ansamblu este un poem prin epic, liric si
dramatic. Firul epic il reprezinta povestea copilului care descanta un melc, provoaca o furtuna in
urma caruia melcul moare, dupa care regreta ceea ce a facut. Forta monologului pe care il
rosteste copilul dupa moartea melcului are o intensitate dramatica, iar lirismul este dat de
puterea emotiilor transpuse. Limbajul poetic este inedit, avand un parfum neaos (“tanci”,
“bleaga”, “natang”); aceste cuvinte alterneaza termeni foarte poetici (“ciufulite de zambile”,
“barbi de muschi”).
Prima idee poetica tine de tematica poeziei, valoarea cuvantului, forta limbajului, subordonate
cunoasterii. Povestea este nesemnificativa, insa importanta este abordarea simbolica a
intamplarii: un copil rosteste nesabuit niste vorbe, dar ele dovedesc o forta magica, aproape
oculta. Desi experienta este dureroasa, baiatul reusesete sa inteleaga imortanta cuvantului, iar
de la cunoasterea acestuia ajunge la cunoasterea de sine. Melcul este un simbol lunar universal,
care indica regenerarea, moartea si renasterea, iar datorita spiralei sugereaza cunoasterea si
insasi poezia.
A doua idee poetica se refera la uimitoarea putere de metaforizare a limbajului barbian, care este
deosebit de plastic si in acelasi timp filozofic. “Podul lumii se surpase” este o metafora esentiala
pentru treptele cunoasterii configurate de Barbu, dovedind cat de puternic poate deveni un
cuvant si cum poate schimba fizionomia lumii. “Punga mica de matasa” este o alta metafora care
scoate in evidenta delicata imparatie a mortii, in care melcul a intrat si care este marturie pentru
copil a resorturilor fragile ale vietii si mortii.
Titlul este alcatuit din propozitia simpla “dupa” si substantivul “melci”, prin care se determina
inceputul unui drum de recunoastere, subliniind si consecinta experientei dureroase, aratand
atat sensul propriu al cuvantului (calatoria copilului in padure), cat si valoarea metaforica, adica
misterul, lumea interioara sau chiar esenta universului. Copilul este si el un melc, cu propria sa
cochilie de mister prin care se descopera.
Compozitional, se poate observa ca poemul este alctuit dintr-o introducere sau prolog – o
calatorie in timp, intrucat adultul rememoreaza un episod din copilarie si astfel se justifica timpul
indepartat, specific baladei. Partea intai reprezinta descantecul, aparitia melcului si furtuna
ucigatoare, partea a doua este metamorfoza lunii sub impactul cantecului, iar partea a treia
releveaza regretul copilului si maturizarea lui dureroasa.
Prin tematica profunda a cunoasterii, hermeneutica spiralei, mesajul ambiguu si limbajul plastic,
“Dupa melci” ramane un reper liric in poezia moderna romaneasca.