Comunicarea nonverbală în relaţiile

interpersonale

Comunicarea interpersonală este comunicarea dintre două persoane sau un grup

restrâns de persoane.
Cele mai multe mesaje sunt transmise pe cale nonverbală, prin 4 căi: auditivă,
olfactivă, vizuală și tactilă.
Unul din cele mai importante moduri de a transmite mesaje este mimica.
Privirea are și ea un rol important în relaţiile cu cei din jur. Prin privire poţi exprima și
poţi descifra emoţii, sentimente. Deasemenea iţi creezi o primă impresie despre o
persoană .
Alt element important în comunicarea nonverbală este palma omului. Utilizarea
corectă a acesteia îi poate aduce cuiva un grad de autoritate și capacitatea de a-i dirija pe
alţii prin gesturi.
În concluzie, avem la dispoziţie un întreg arsenal de moduri nonverbale prin care să
ne exprimăm și să îi facem pe cei cu care interacţionăm și comunicăm să inţeleagă cat
mai bine ceea ce dorim să transmitem. Şi de asemeni, și noi la rândul nostru, să le
demonstrăm că îi înţelegem sau cel puţin să le arătăm că încercăm să îi înţelegem; ori în
alte cazuri să ne arătăm dezacordul faţă de anumite opinii sau declaraţii.
Cuvinte cheie: comunicare, nonverbal, mimică, privire și gesturi.

1
 Comunicarea interpersonală, respectiv directă, se realizează între două sau mai multe
persoane, care se află în poziţii de proximitate spaţială și care interacţionează.
Prin intermediul comunicării interpersonale indivizii doresc să transmită sau să
primească diferite cunostinţe, să explice propriul comportament sau să iși exprime
sentimentele.
Comunicarea nonverbală este o modalitate eficientă prin care oamenii iși satisfac
nevoia de a transmite informaţii și emotii celorlalti.1
Comunicarea nonverbală este comunicarea fără cuvinte și este de două feluri:
comunicarea paraverbală și limbajul trupului. Limbajul trupului are cel mai puternic efect
asupra celorlalţi.
Dupa Albert Mehrabian, unul din cercetătorii americani care au analizat fenomenul, a
ajuns la concluzia că din totalul mesajelor antrenate în comunicarea interpersonală,
7 procente sunt verbale și restul de 93 sunt nonverbale.
Comunicarea nonverbală este determinată prin câteva caracteristici.
1. În contrast cu actele de limbaj verbale, comunicarea nonverbală scapă în mare parte
controlul minţii. Cuvintele pot fi transmise doar în serie, însă indicii, iconii și simbolurile
pot fi transmise simultan.
2. Comunicarea nonverbală este legată de dimensiunea afectivă și emotională, dar poate
sluji și la împartășirea sentimentelor.
3. În cazul comunicării nonverbale nu există un sistem de reguli analog gramaticii, care
guvernează folosirea cuvintelor.
4. Actele de comunicare nonverbală sunt marcate de ambiguitate, deoarece nici un semn
nonverbal nu poate fi corect interpretat decât în contextul celorlalte semne.2
În cazul comunicării nonverbale mesajele sunt transmise prin diferite canale de
comunicare: olfactiv, vizual, auditiv și tactil.
După cum exprimă și prima caracteristică prin care poate fi determinată comunicarea
nonverbală, același mesaj poate fi transmis concomitent prin mai multe canale.”Imi pare
rău” se poate spune prin tremurul vocii, prin privirea umilă, tristă, prin postura
(îngenunchiere).

1
Coordonator Septimiu Chelcea, Comunicarea nonverbala in spatiul public , Editura Tritonic Media,
Bucuresti, 2004, p. 17
2
Gheorghe-Ilie Farte, Cominicarea- O abordare praxiologica, Casa Editoriala Demiurg, Iasi, 2004

2
 Majoritatea cercetătorilor sunt de acord cu constatarea potrivit căreia comunicarea
verbală este folosită cu precădere pentru transmiterea informaţiilor, iar comunicarea
nonverbală este folosită pentru exprimarea atitudinii interpersonale, iar în anumite cazuri,
pentru a înlocui mesajele verbale.
Comportamentul nonverbal reprezintă o modalitate prin care eul se transmite
celorlalţi. Prin comunicarea nonverbala poţi părea ceea ce nu ești și deasemenea poţi fi
trădat atunci când încerci să pari ceea ce nu ești.
În viaţa socială fiecare om devine un personaj. Deși omul este o fiintă supusă
emoţiilor, ca personaj trebuie să știe să și le controleze. Comunicarea nonverbală este mai
puţin controlabilă din punct de vedere conștient, însă ea exprimă ceea ce se întamplă în
interior.
Pentru succesul comunicării interpersonale, comunicarea nonverbală trebuie să fie în
concordanţă cu cea verbală.
M. Patterson (1983) descrie 5 funcţii ale comportamentelor nonverbale în cadrul
comunicării interpersonale:
a. funcţia informaţională
b. funcţia de reglarizare a interacţiunilor
c. funcţia de exprimare a intimităţii și apropierii
d. funcţia de exercitare a controlului social
e. funcţia de facilitare a îndeplinirii sarcinilor 3
În cele mai multe situaţii, prin comunicarea nonverbală aflăm ceea ce am fi dorit să
aflăm prin cea verbală. Atunci când două prietene ce nu s-au văzut de mult se întâlnesc,
bucuria revederii se descifrează din comportamentul nonverbal, cum ar fi zâmbetul, râsul,
îmbrăţișarea. Acestea pot fi spuse și în cuvinte, însă sunt întelese mai bine prin
comunicarea nonverbală.
Comunicarea nonverbală are la baza mimica, gesturile și mișcările corpului.
Rodney Davies în lucrarea “Ce ne dezvăluie faţa” împarte faţa în trei arii. Aria
superioară este formată din frunte și sprâncene. Din aria mijlocie fac parte ochii, nasul și
obrajii, iar în a treia arie se regăsesc gura si bărbia.

3
Coordonator Septimiu Chelcea, Comunicarea nonverbala in spatial public, p. 40

3
 Zona superioară a feţei simbolizează capacitatea intelectuală a individului, cea
mijlocie reflectă adaptabilitatea, iar zona inferioară reprezintă potenţialul energetic.
Pe o faţa ideală, cele trei zone au aceeași înălţime și, aproximativ aceeași lăţime.
Majoritatea gesturilor de bază ale comunicarii sunt aceleași în întreaga lume. Când
oamenii sunt fericiţi, zâmbesc; când sunt triști sau supăraţi, se încruntă sau devin posaci.
Poziţia capului este este foarte sugestivă. Capul se poate afla în diverse poziţii: ridicat
sau coborât, înclinat la stânga sau la dreapta, ridicat oblic la stânga sau la dreapta.
Capul împins înainte ne duce cu gândul la un semn de ameninţare. Capul plecat înseamnă
supunere. Cel care își înalţă capul, își descoperă gâtul, zona vulnerabilă, arătând astfel că
nu se teme, că are sentimentul propriei valori. Capul lăsat destins pe spate este un semn
de auto predare sau o senzaţie trezită de amintiri sau ascultarea muzicii preferate,
deconectare de ce îl înconjoară. Capul înclinat lateral dreapta înseamnă bunăvoinţă,
ascultare; în opoziţie cu înclinarea la stânga care denotă scepticism, critică, îndoială.
Clătinarea capului în sus și în jos înseamnă acord, aprobare, întelegere. Clătinarea capului
de la stânga la dreapta înseamna negare, dezaprobare.
Mimica este semnalul nonverbal cel mai ușor de descifrat. Mimica este determinată de
o succesiune de stări sufletești, de senzaţii puternice și poate semnifica o mare
sensibilitate la stimulii externi.
Fruntea este componenta care formează zona superioară a feţei. Ea reprezintă puterile
spirituale și trăsăturile de caracter asociate.
Forma frunţii este foarte diferită de la o persoană la persoană dar ea este întotdeauna
determinată de linia părului.. Prin mișcarea mușchilor sunt generate cutele frunţii, care
pot fi verticale, orizontale sau încreţite.
Chinezii consideră sprâncenele drept una dintre cele cinci trăsături vitale ale feţei.
Le putem considera ca o graniţă între partea superioară a feţei și cea mijlocie.
Sprâncenele arată tipul afectiv al omului, precum și gradul de înţelegere între minte și
inimă.
Zicala conform căreia se spune că ochii sunt fereastra sufletului este cu siguranţă
adevarată. Forma, strălucirea, culoarea și, desigur, mișcarea lor dezvăluie foarte multe
informaţii despre interiorul persoanei respective.

4
 Elementele studiate în comunicarea nonverbală în cadrul ochilor sunt gradul de
deschidere, mișcarea pleoapelor, pupile și privirea.
Văzul se diferenţiază de restul simţurilor prin faptul că este singurul care permite
percepţia universală a lumii încojurătoare, aceasta stând la baza observării fiinţelor și
lucrurilor.
Privirea este un agent de transmisie și exteriorizare aflat în serviciul gândirii și forţei
mentale.4
Privirea este caracterizată prin felul în care văzul este îndreptat asupra subiectului.
Privirea este principalul element cu ajutorul căruia se formează prima impresie faţă de o
persoană necunoscută. Întalnirea dintre două persoane constituie în același timp și
întalnirea celor două priviri.
De obicei prima impresie se modifică din momentul când persoana respectivă începe
să vorbească, dar deasemeni de multe ori efectele produse de o anumită privire rămân
neschimbate în relaţiile ulterioare întreţinute cu persoana respectivă.
Privirea nu trebuie să exprime niciodată un sentiment diferit de cel ce decurge în mod
logic din gândul ce urmează a fi exprimat și, cu atât mai mult, să nu fie contrară acestui
gând.
În întalnirea cu o persoană, pe lângă faptul că aceasta trebuie salutată cu respect,
strângerea de mână trebuie făcută cu fermitate, fără brutalitate , corpul fiind ușor înclinat
în faţă; privirea joacă un rol important și nu trebuie neglijată. Aceasta trebuie îndreptată
spre rădăcina nasului persoanei respective, și trebuie adoptată o expresie plăcută și
călduroasă, pe cât posibil fără clipirea ochilor. Privirea trebuie să fie francă și sigură.
Pentru a fi eficace, este necesar ca privirea să reprezinte sentimentul care însufleţește
fiinţa umană; un comportament sigur și hotărât conferă privirii energie, dar în același
timp nu trebuie ca această trăsătură dominantă să umbrească celelalte sentimente care pot
apărea fără echivoc în raport cu diferitele circumstanţe, cum ar fi: sentimentul de respect,
în situaţia în care vă adresaţi unui superior sau unei persoane în vârstă; sentimentul de
autoritate, de dezaprobare, de afecţiune, etc.5
În momentul când intrăm în biroul unde am fost primit în audienţă de către o persoană
importantă pentru a primi răspunsul la o solicitare făcută, trebuie să pășim spre biroul
4
Antoine Luzy, Puterea privirii, Editura Orfeu, Bucuresti, 2000, p. 11
5
Ibidem, p. 52

5
acelei persoane cu ochii îndreptaţi spre ea, astfel încât în momentul când va ridica ochii
pentru a ne întâmpina, privirea sa să fie “captată” de a noastră.
Dr.Roger Rogerson spunea că “dintre toate trăsăturile feţei omenești, nasul, fiind cel
mai proeminent, joacă cel mai de seamă rol în dezvaluirea caracterului”.6
Gura este cea mai mobilă zonă a feţei; ea permite să intre hrana, băutura și aerul ce ne
sunt necesare; ea mușcă, ea ne rostește gândurile, ea râde când suntem bucuroși.7
Prezenţa zâmbetului confirmă disponibilitatea spre dialog. Zâmbetul autentic este
expresia unei stări de bucurie, de acceptare și împlică și participarea ochilor.
Râsul este o manisfestare tipic umană, ea este eliberatoare de tensiuni interne.
Ridicatul din umeri este utilizat pentru a semnala că o persoana nu știe sau nu întelege
despre ce se vorbește.Este un gest alcătuit din trei părţi principale: palmele deschise,
umerii ridicaţi și sprâncenele ridicate.
Cel mai eficient semnal nonverbal este transmis de palma omului. Utilizarea corectă a
acesteia îi poate aduce cuiva un grad de autoritate și capacitate de a-i dirija pe alţii prin
gesturi.
Una dintre cele mai sigure căi de a descoperi dacă cineva este sau nu sincer și onest
ne-o oferă observarea etalării palmelor. Când oamenii doresc să arate că sunt deplin
sinceri și onești, întind una sau amandouă palmele deschise către celălalt . Când cineva se
destăinuie își etalează integral sau parţial palmele în faţa celuilalt.
Strângerea mâinii este o relicvă din epoca în care omul vieţuia în peșteri. De câte ori
acești oameni se întâlneau, înălţau braţele în aer cu palmele deschise, pentru a putea arăta
că nu au arme la ei. În decursul secolelor acest gest al palmei s-a modificat, apărând
gesturi cu palma pusă pe inimă și multe alte variante. Forma modernă a acestui străvechi
ritual de salut este întinderea mâinii și strângerea palmelor atât la întâlnire, cât și la
despărţire. În mod obișnuit, într-un asemenea gest mâinile se scutură între cinci și șapte
ori.8

6
Rodney Davies, Ce ne dezvaluie fata, Editura Polimark, Bucuresti, 1997, p. 157
7
Ibidem, p. 175
8
Allan Pease, Limbajul trupului, Editura Polimark, Bucuresti, 1993, p. 52

6
 Frecarea palmelor este modul nonverbal prin care oamenii își fac publice așteptările
lor pozitive. Viteza cu care cineva își freacă palmele arată cine va fi, după părerea
acestuia, beneficiarul rezultatelor pozitive așteptate.
Atunci când mâna este folosită ca suport pentru cap de către cel care ascultă, înseamnă
că a apărut starea de plictiseală și gestul este folosit pentru a împiedica aţipirea. Gradul de
plictiseală este legat de modul în care braţul și mâna sunt utilizate ca suport al capului.
La o întâlnire, dacă celălalt partener își încrucișează mâinile putem deduce că nu este
de acord cu una din afirmaţiile noastre. O metodă simplă, dar eficientă, de a-i demonta
poziţia este să-i întindem persoanei respective un obiect, obligându-l astfel să-și desfacă
braţele pentru a primi acel obiect.
La fel ca și gesturile de barieră a braţelor, și încrucișarea picioarelor poate reprezinta
o atitudine negativă sau defensivă. Braţele încrucișate indică o atitudine mai negativă
decât picioarele încrucișate.
Oamenii se reazamă de alţii sau de diferite obiecte pentru a-și arăta drepturile
teritoriale asupra acestora. Gestul poate fi, deasemenea, utilizat ca o metodă de dominare
sau intimidare, dacă obiectul de care ne rezemăm este al altcuiva.
Tinerii indrăgostiţi se ţin de braţ sau de mană atât în locurile publice, cât și la
petreceri, ca să demonstreze în faţa altora drepturile pe care le au unul asupra celuilalt.
Putem intimida ușor pe cineva rezemându-ne, așezându-ne sau folosindu-se de
lucrurile sale fară permisiunea acestuia.
La întruniri și în alte locuri unde oamenii se întalnesc și discută putem observa cât de
numeroși sunt cei care preiau gesturile și postura celui cu care vorbesc. Cu ajutorul
acestei “ copieri la indigo” o persoană comunică unei alte persoane că este de acord cu
ideile și atitudinile sale. Pe cale nonverbală, ea transmite următorul mesaj: “După cum
poţi vedea, gândesc la fel cu tine, și, deci, îţi copiez poziţia trupului și gesturile tale”.9
În toate situaţiile comunicării interpersonale, comunicarea nonverbală are un rol mai
important faţă de cea verbală, deoarece prin mimică, semne, gesturi ne putem exprima
mai bine sentimentele și emotiile.

9
Ibidem, p. 167

7
Bibliografie:
1. Septimiu Chelcea, Comunicarea nonverbală în spaţiul public
2. Gheorghe- Ilie Fârte, Comunicarea- o abordare praxiologică
3. Antoine Luzy, Puterea privirii
4. Rodney Davies, Ce ne dezvăluie faţa
5. Allan Pease, Limbajul trupului