CAUZELE CRIZELOR FINANCIARE

ISTORIE ȘI ACTUALITATE

GALAȚI
2011
 CUPRINS

Introducere ................................................................................................................................. 3

Capitolul 1 .................................................................................................................................. 5

Crizele economice şi ciclicitatea lor ......................................................................................... 5

1.1. Despre crizele economice .............................................................................................. 5

1.2. Ciclicitatea crizelor economice ..................................................................................... 7

Capitolul 2 ................................................................................................................................ 10

Istoria crizelor economice a ultimelor trei secole .................................................................. 10

2.1. Înainte de secolul XIX ................................................................................................. 10

2.2. Secolul XIX .................................................................................................................. 13

2.3. Secolul XX – XXI ........................................................................................................ 14

2.5. Secolul XXI .................................................................................................................. 23

Capitolul 3 ................................................................................................................................ 25

Impactul crizelor economice în România .............................................................................. 25

3.1. Influenţa primului război mondial asupra economiei româneşti............................... 25

3.2. Economia României în anii marii crize economice mondiale................................... 26

3.3. Economia României între anii 1989 – 2000 ............................................................... 28

3.4. Începutul actualei crize economice şi cum a afectat România .................................. 30

Concluzii .................................................................................................................................. 40

Bibliografie .............................................................................................................................. 42

2
 Introducere

Aproape în orice domeniu al activităţii umane există preocupări privind

disfuncţionalităţile ce pot să apărea în interiorul lui, de aceea, se studiază cauzele, modul de
apariţie, manifestările și consecinţele lor. Crizele se creează în urma apariției acestor
disfuncţionalităţi. Economiştii analizează crizele după criterii specifice, atribuindu-le
caracteristicile unor fenomene cu urmări nefaste pentru organizaţii, instituţii şi grupuri sociale
afectate: inflaţia, şomajul, stagnarea, recesiunea.
O criză financiară veritabilă are drept caracteristică faptul că un accident bine localizat
are capacitatea de a se propaga la nivelul întregului sistem financiar. De aceea, importanţa
temei acestei lucrări implică analiza cauzelor crizelor financiare internaţionale asupra
economiei ţărilor emergente şi implicit asupra economiei României.
Problemele apărute într-o ţară, dacă nu sunt soluţionate la timp, afectează şi economia
altor ţări, astfel efectele crizei respective sunt mai grave. Prin urmare gestiunea corectă a
crizelor financiare presupune nu numai politici şi strategii de prevenire a acesteia, dar şi
metode de management adecvat tipului de criză.
Luând în considerare rolul şi importanţa stabilităţii economico - financiare a unui stat,
analiza crizelor financiare prezintă un interes deosebit. Criza actuală diferă de alte crize prin
amploarea ei, ce a afectat un număr foarte mare de ţări. Dacă până acum erau afectate cu
precădere ţările în curs de dezvoltare, în actuala criză au fost implicate şi cele mai dezvoltate
țări ale lumii.
Principalul obiectiv de cercetare al lucrării de faţă îl constituie modul cum au apărut
crizele de-a lungul istorie, canalele de transmitere, răsfrângerea asupra ţărilor emergente, dar
şi modul de apariției al crizei mondiale din America și cum a afectat România.
Realizarea acestui obiectiv prevede următoarele sarcini:
• Definirea conceptului de criză economică
• Abordări istorice ale crizelor internaţionale din ultimele trei secole
• Istoricul crizei actuale
• Descrierea contextului şi factorii care au declanşat şi alimentat criza economică actuală
• Dimensiunile crizei
• Efectele crizei asupra economiilor ţărilor emergente
• Efectele crizei asupra României
• Evoluţia crizei în România
• Consecinţele crizei financiare în România

3
 • Economia României şi criza financiară
• Concluzii
Structura lucrării: introducere, trei capitole, concluzii si biblografie.
În capitolul 1 Crizele economice şi ciclicitatea lor sunt expuse abordări istorice ale
conceptului de criză și cauzele evoluției ciclice ale acestora.
În capitolul 2 Istoria crizelor economice ale ultimelor trei secole cuprinde abordări
istorice ale crizelor financiare internaţionale şi la un scurt istoric al crizelor.
În capitolul 3 Impactul crizelor economice în România vizează situaţia economiei
României în perioada Marii Depresiuni, în ultimele două decenii, deasemenea vizează impactul și
efectele crizei financiare internaționale asupra economiei mondiale.

4
 Capitolul 1
Crizele economice şi ciclicitatea lor

1.1. Despre crizele economice

Un element de un deosebit interes, pentru oricine şi mai ales pentru economişti, este
evoluția economică a diferitelor ţări. În prezent, poate mai mult ca oricând, diferitele
fenomene economice se derulează cu o repeziciune şi o profunzime deosebită. O multitudine
de factori sociali, politici, culturali şi în special din domeniul IT contribuie la această evoluţie
dinamică a vieţii economice.
Întreaga mass-medie de pe Glob captează şi retransmite informaţiile aproape
instantaneu. Ceea ce se petrece în Australia la ora 9:00 se află în Boston, după câteva minute,
indiferent de timp, de vreme şi de sezon. Când au început să se întrevadă semnele actualei
crize economice în mai puţin de câteva ore, întreaga lume a fost alertată şi reacţiile au început
să ia amploare. Economiştii, politicienii şi diverşii specialişti fac întotdeauna uz de tot felul de
termeni (în funcţie de poziţia şi culoarea lor politică) pentru a descrie diferitele momente ale
perturbărilor economice.
În evoluţia noastră crizele pot fi definite ca fiind situaţii caracterizate de o instabilitate
pronunţată, sunt deci însoţite de o volatilitate şi de o incertitudine în creştere. În situaţii de
criză (orice formă ar îmbrăca ea) ne aflăm într-o permanentă stare de nelinişte şi de
nesiguranţă legată de viitor, teamă sau chiar panică. Instinctul nostru de apărare şi de
conservare ne îndeamnă să ne comportăm uneori iraţional şi să accentuăm şi mai mult această
volatilitate deoarece fiecare dintre noi, cu capacitatea cognitivă pe care o avem filtrăm
informaţia şi înţelegem fenomenul în felul nostru transpunându-l apoi într-un anumit
comportament legat de piaţă.
Problema cu definiţia acestor crize constă în a spune cât de mare să fie volatilitatea sau
căderea pieţelor pentru a încadra o evoluţie de acest gen în categoria unei crize. Cât de mare
să fie inflaţia, şomajul sau scăderea PIB-ului unei ţări pentru a aprecia intrarea ei într-o criză.
Convenţional, s-a stabilit că recesiune este atunci când după două trimestre succesive
avem de a face cu scăderea PIB-ului unei ţări sau regiuni.
Naţional Bureau of Economic Research (NBER) defineşte criza ca fiind o scădere
semnificativă a activităţii economice pentru câteva luni reflectată în scăderea PIB, scăderea
veniturilor individuale, reducerea nivelului ocupării, diminuarea producţiei industriale şi a
consumului.

5
 Crizele economice reprezintă o tulburare în echilibrul economic al unei ţări sau în
condiţiile actuale, pe plan mondial. În organismul uman apar uneori tulburări care sunt
similare în manifestarea lor cu crizele economice. Unele tulburări sunt puternice, dar de scurtă
durată, cu temperaturi ridicate, convulsii, însă sub control medical şi cu ajutorul unei
medicaţii corespunzătoare, temperatura scade la limite normale şi organismul îşi revine.
Există şi cazuri în care tulburările sunt de mai lungă durată şi se manifestă printr-o
stare de slăbiciune continuă, cum este în cazul anemiilor organismului uman. În cazul crizelor
economice, manifestările sunt similare: unele sunt puternice şi provoacă mari şocuri, altele
sunt mai slabe, unele sunt de lungă durată, altele se manifestă pe o perioadă mai scurtă de
timp, unele sunt provocate de un fapt izolat şi se manifestă numai într-o sferă mai restrânsă de
activitate, altele iau proporţii în timp şi se extind la nivel naţional sau chiar global.
Criza economcă începută în anul 2008 s-a manifestat la scară globală, ajungând să fie
similară cu epidemiile care se răspândesc în întreaga lume.
Din cele de mai sus, se poate desprinde ideea că fenomenul unei crize în general şi al
unei crize economice în mod special capătă aspectul unei manifestări patologice şi chiar
similar cu cele ale unui fenomen fiziologic. Sunt situaţii în care unele manifestări par normale
şi pot fi socotite ca fiind normale pentru evoluţia unui organism. Referindu-se la rolul recesiei
în evoluţia unei economii J.A. Schumpeter afirma că: ”recesiile sunt ca un rău necesar în
societatea capitalistă”. Această idee emisă în urmă cu 70 de ani este încă de mare actualitate.
De-a lungul istoriei diferiţi istorici şi economişti au avut tot felul de opinii privind
explicarea cauzelor, evoluţia şi în special eventualele mijloace de combatere, încetinire sau
chiar de reducere a impactului unor asemnea şocuri economice. În general, manifestarea
semnelor de apariţie a unei recesii sunt similare, ceea ce face ca diagnosticare lor să nu fie
prea dificilă. Este total greşit să se considere că manifestarea unor asemenea fenomene
economice este specifică numai economiei capitaliste. Crize economice au existat şi înainte
de apariţia şi dezvoltarea sistemului economic capitalist, dar pe de o parte ele nu au fost
urmărite şi analizate îndeaproape aşa cum are loc în prezent, iar pe de altă parte proporţiile,
efectele şi durata lor erau nesemnificative.
În marea lor majoritate aceste crize economice din economiile precapitaliste, ar putea
fi considerate ca fiind crize de subproducţie, deoarece nici una dintre orânduirile
precapitaliste nu aveau premisele necesare creării unor producţii de mari proporţii. Unele
dintre aceste aşa numite şocuri economice erau determinate de cataclisme naturale (secetă sau
inundaţii, invazia unor insecte distrugătoare sau chiar molimi care omorau mii de oameni)
afectând în mod special producţiile agricole. Spre exemplu, în 1874 o invazie masivă de
lăcuste şi insecte distrugătoare de cartofi s-a abătut asupra vestului şi estului Statelor Unite,
6
distrugând cea mai mare parte a recoltelor de grâu, porumb şi cartofi, obligându-i pe fermieri
să-şi părăsească fermele, orientându-se spre alte activităţi.
În general, crizele economice reflectă o stare de dereglare a economiei şi se manifestă
sub mai multe forme, cum ar fi:
• crize de subproducţie care se întâlnesc în economia diferitelor ţări sub formă de deficit
sau insuficienţă de producţie sau lipsa de bunuri, cauzate de fenomene naturale
(secetă, inundaţii) sau războaie, epidemii, migraţii masive ale populaţiei. Aceste crize
au fost tipice până la începutul secolului al XIX-lea, dar ele nu sunt excluse nici în
prezent, mai ales în ţările subdezvoltate;
• crize de supraproducţie care se manifestă ca faze ale ciclului decenal, la anumite
intervale de timp. De la începutul secolului al XIX-lea şi până în prezent, au avut loc
18 crize ciclice de supraproducţie cu întindere, durată şi intensitate diferite. Sunt mai
cunoscute, prin efectele negative produse, crizele din perioadele: 1929 - 1933; 1973-
1975; 1980-1982. În condiţiile contemporane întâlnim crize de supraproducţie şi nu
crize de subproducţie. Aceasta nu înseamnă că este exclusă posibilitatea ca în
perioada contemporană să nu apară crize de subproducţie, în ţările subdezvoltate sau
în alte condiţii.
• crizele ciclice, în condiţile actuale, nu se rezumă la o ramură sau la un sector de
activitate, ci cuprind mai multe ramuri şi sectoare, economia naţională şi în anumite
condiţii, economia mondială.
Crizele neciclice, reprezintă stări de dereglare care nu se caracterizează printr-o
anumită regularitate (periodicitate) în timp, ele pot fi:
• parţiale, în funcţie de ramura în care se manifestă (siderurgie, agricultură, industria
extractivă, construcţii, ecologie);
• intermediare, precum: criza materiilor prime, criza energetică, criza financiar-valutară,
care se manifestă prin insuficienţa unor asemenea resurse în raport cu posibilităţile de
acces spre obţinerea lor.
Crizele sunt periodice şi definesc ciclurile economice, indiferent dacă în analiza
teoretică ele sunt situate la începutul sau la sfârşitul acestora.

1.2. Ciclicitatea crizelor economice

Criza reprezintă o tulburare bruscă a echilibrului economic, o manifestare a unor

perturbări şi dereglări de amploare în desfăşurarea activităţii economice şi inversarea de la
faza ascendentă la cea descendentă a ciclului afacerilor. Se exprimă prin creşterea stocurilor
7
de produse nevândute şi reducerea producţiei, prin scăderea preţurilor (până la cel de-al doilea
război mondial), prin şomaj şi scăderea cursurilor bursiere.
În primele decenii postbelice s-au accentuat modificările în desfăşurarea ciclului
afacerilor şi a crizelor prin abateri de la mecanismele şi schemele anterioare, prin atenuarea
profunzimii oscilaţiilor şi scăderii producţiei, prin desincronizarea ciclului. Cu toate acestea,
ne aflăm în prezenţa unui fenomen care, chiar dacă s-a transformat nu înseamnă că este mai
puţin prezent.
Cauzele evoluţiei ciclice ale crizelor au format obiectul unor ample dezbateri teoretice.
Multă vreme, o serie de economişti au respins ideea că în sistemul economic pot apărea crize,
deoarece ei puneau la baza activităţii economice şi a evoluţiei pieţei, teza clasică a lui Jean
Baptist Say prin cunoscuta teorie a debuşeelor. Potrivit acestei teorii, fiecare marfă îşi creează
automat propria piaţă, asigurându-se în orice moment de deplina folosire a resurselor
disponibile, orice disproporţie sau fenomen negativ fiind corectat prin mecanismele automate
ale pieţei.
Deşi o serie de fluctuaţii ale activităţii economice erau evidente, s-a încercat găsirea
unor explicaţii ale cauzelor crizelor în afara mecanismelor economice, pe baza unor legi
psihologice. Totuşi marea criză din perioada 1929-1933 a spulberat convingerile privind
capacitatea de autoreglare a economiei în asigurarea echilibrului, recunoscându-se că sistemul
economic conţine în sine şi mecanisme destabilizatoare, care generează fluctuaţii ciclice, iar
factorii exogeni (condiţiile naturale, sociale, politice) pot favoriza sau frâna acţiunea lor.
Pentru explicarea evoluţiei ciclice a afacerilor şi a crizelor în general, s-au conturat în
gândirea economică două teorii: exogene şi endogene, care se referă la cauze externe,
respectiv cauze interne ale sistemului economic, care influenţează sau provoacă ciclurile
economice.
În cadrul teoriilor exogene, cauzele ciclului economic sunt de natură extraeconomică,
precum: creşterea demografică, invenţiile şi inovaţiile, factori naturali - climatici, conflicte
militare, aspecte social-politice, fenomene de migraţie, descoperiri de resurse naturale noi.
În cadrul teoriilor endogene, factorii ciclului economic sunt de natură economică,
exercitând într-o manieră alternativă, efecte de stimulare sau de frânare a activităţii
economice. Principalele teorii endogene, cunoscute în literatura de specialitate, sunt:
• teoria monetaristă, care încearcă să explice evoluţiile ciclice prin evoluţia volumului
creditului. Creşterea excesivă a acestuia stimulează expansiunea, dar rupe echilibrul
economic, determinând faza de recesiune. Conform acestei teorii, ciclul economic ar
fi un fenomen pur monetar, determinat exclusiv de erori ale autorităţilor responsabile
cu politica monetară;
8
 • teoria subconsumului, conform căreia inegalitatea veniturilor determinată de inechităţi
şi injustiţii în repartizarea acestora blochează expansiunea, adică frânează oferta şi
creşterea producţiei, prin excesul de economisire la unii şi insuficienţa consumului la
alţii;
• teoria suprainvestiţiei explică evoluţia ciclică prin supraacumularea de capital, într-o
perioadă scurtă, care face ca piaţa să fie inundată de produse noi, dar pe care, treptat,
cererea devine incapabilă să le mai absoarbă. Ca atare, apare necesitatea reducerii
producţiei şi a costurilor, fapt ce va genera o capacitate productivă excedentară, care
rămâne subutilizată, şi creşterea şomajului, ceea ce descurajează investiţiile noi şi
deprimă activitatea economică.
• în concepţia keynesiană1, succesiunea fazelor de expansiune şi recesiune poate fi
analizată în legătură cauzală cu evoluţia productivităţii marginale a capitalului, în
interdependenţă cu rata dobânzii. Dezvoltând concepţia keynesiană, P. Samuelson a
elaborat modelul evoluţiei ciclice pe baza interdependenţei multiplicatorului şi
acceleratorului, acţiunea combinată a celor două mecanisme putând determina
expansiunea sau recesiunea ciclică.
Indiferent de analizele şi interpretările date ciclurilor economice de diferite teorii şi
concepţii macroeconomice, elementele comune asupra cărora se axează acestea sunt
variabilele economice, determinante în mecanismul ciclurilor, respectiv: consumul şi
investiţiile.
În afara categoriilor de cauze menţionate, care pot determina sau influenţa evoluţia
ciclică a economiei, un factor cu puternice implicaţii în mişcarea economică dintr-o ţară este
autoritatea publică. Activitatea guvernului, prin măsurile de politică economică, influenţează
în mare parte ciclul economic. Astfel, folosindu-şi puterea de a cheltui şi de a impozita şi apoi
reglând oferta de bani şi volumul creditului aflate în circulaţie, poate influenţa intensitatea sau
amplitudinea fazelor unui ciclu economic.

1
John Maynard Keynes a fost economist britanic ale cărui idei numite economie keynesiană radicale au avut
un impact major atât asupra teoriei politice și economice moderne, cât și asupra politicilor fiscale ale multor guverne.
9
 Capitolul 2
Istoria crizelor economice a ultimelor trei secole

Crizele sociale au avut la origine de-a lungul timpului în special crizele economice.
Acestea au fost consemnate de istoria universală în toate epocile umanității, atât în perioada
Antichității, cât și cea a Evului Mediu, continuând cu aceea a Renașterii. În secolele XVI -XX
şi în primul deceniu al secolului al XXI-lea, momentele de criză au devenit și frecvente şi
ample din punct de vedere al manifestării consecinţelor lor sociale. Mondializarea
fenomenelor de criză a început odată cu răspândirea pe glob a modului capitalist de viaţă
socială.
Anumiţi cercetători ai istoriei Europei moderne afirmau că debutul capitalismului în
secolul al XVI-lea a însemnat o perioadă de prosperitate, pe când secolul al XVII-lea a fost
calificat drept o perioadă de regres, depresiune sau criză (I. Wallerstein, 1993, pag. 7). În
opinia gânditorului francez François Simiand, istoria şi capitalismul ar apărea ca o alternanţă
a epocilor de strălucire şi progres cu a celor de regres. François Simiand este promotorul
teoriei ciclurilor economice seculare în explicarea istoriei Europei moderne, considerând că
perioadele de afirmare a curentelor ascendente sunt urmate de epocile manifestării curentelor
descendente. Teoria dezvoltării ciclice a societăţii şi economiei capitaliste presupune la scara
istoriei Europei, că perioadele de progres sunt însoţite în mod automat de perioade de criză,
care îi sunt inerente.
Cu stări de criză sau cu simptome similare s-au confruntat economiile mai multor state
de-a lungul existenţei şi dezvoltării societăţii mondiale industriale, cum ar fi: încetinirea
producției, acumulare de mărfuri pe piață, căderea prețurilor, prăbușirea sistemelor bancare.
Până în secolul XX, crizele economice s-au limitat la una, două sau trei țări, cu timpul,
au început, treptat, să capete caracter internațional.

2.1. Înainte de secolul XIX

1637 - Mania lalelelor în Olanda

De când s-au acomodat în Olanda, lalelele s-au bucurat de o anumită dragoste din
partea populaţiei. Ele erau cultivate, înmulţite şi – prin încrucişări – se obţineau noi specii.
Dar, de la simplă plăcere s-a trecut la obsesie pentru câștig. Încetul cu încetul, jocul a luat
forma acelei pasiuni sălbatice pe care o vedem exprimată în tablourile maeştrilor olandezi.
Cele trei straturi ale poporului olandez, iniţial despărţite între ele: nobilimea, negustorimea

10
bogată şi ţărănimea, s-au unit dintr-odată sub flamura “maniei lalelelor”, care a început în
anul 1634 şi a durat patru ani. Nobilimea avea grijă de culori şi forme, negustorii de preţuri şi
comercializare, ţăranii de instalarea plantaţiilor şi de cultura florilor. Dar, cu toţii se întâlneau
într-un singur punct: o speculă care nu mai cunoştea margini. Aceasta, bineînţeles, a atras o
mulţime de indivizi şireţi, care, fără să fi contribuit cu ceva la naşterea “maniei” sau la mersul
ei, sperau ca printr-o îndemânatică exploatare a situaţiei, să poată realiza beneficii importante.
Cepele de lalele erau vândute la cântar, cu gramul, întocmai cum se vând la bursă
cerealele sau celelalte produse ale naturii. Cei dornici să cumpere, dar care nu aveau capital
de investit în lalele, îşi amanetau case, moşii, vite, scule, haine, numai ca să pună mâna pe
mult căutatele cepe. Nevinovatul joc al florilor s-a transformat într-o adevărată nebunie,
căreia oamenii îşi sacrificau bucuroşi ultimul lor avut.
În anul 1634, mania lalelelor atinsese o dezvoltare care a ruinat comerţul solid. După
cum se spunea, ea promova un negoţ murdar, care stârnea lăcomia bogaţilor şi poftele
săracilor. Preţul unei lalele era mai mare decât greutatea ei în aur. Nimeni nu prevedea că o
asemenea ameţeală se va sfârşi “în mizerie şi disperare sălbatică”. Mii de guldeni se plăteau
pentru lalele pe care nu le văzuse încă nimeni, nici samsarul, nici vânzătorul şi cu atât mai
puţin cumpărătorul. Cum până una-alta toată lumea câştiga, încrederea în existenţa bogăţiei
celei noi creştea, şi dorinţa ca noua stare de lucruri să dureze, ajunse curând siguranţă.
Inevitabila scădere a prețului lalelelor a avut loc în 1637, când un grup de vânzători nu
a reușit să obțină sumele de bani pe care le doreau pentru vânzarea unor bulbi - a fost
momentul în care parcă toata lumea și-a dat seama de situație. Toți au văzut ca prețul lalelelor
era artificial și că valoarea lor era trecătoare.Toate încercările speculanţilor de a stăvili
schimbarea folosind vorbe mari şi ofertele cele mai amăgitoare au rămas fără succes. Au
trebuit să treacă mulţi ani până când ţara s-a putut reface de pe urma loviturii pe care i-o
dăduse pasiunea ei pentru o floare.
1720 – Marea Britanie: Colapsul South Sea
Colapsul economiei britanice din 1720 este un alt exemplu de criză economică
generată de lăcomia și dorința de îmbogățire rapidă a oamenilor. Compania South Sea a fost
înființată de Contele Harley de Oxford cu scopul de a încerca să achite o datorie de 10
milioane de lire a Marii Britanii conform tratatului de pace încheiat cu Spania.
De la această companie se aștepta profit, deoarece regele Spaniei ar fi dat voie navelor
britanice să aducă o cantitate nespecificată de aur din minele din Peru și Mexic. Acest zvon
nu era însă adevărat. Imediat ce au intrat pe piață acțiunile South Sea au început să fie
cumpărate de majoritatea britanicilor, astfel încăt prețul lor a ajuns la 1000 lire în doar câteva
zile.
11
 Managementul companiei a reusit să-și creeze o imagine de afluență, sediul
extravagant fiind unul care impresiona necunoscătorii. Dezinformarea, alături de lăcomia
oamenilor au făcut ca o parte importantă a bogăției naționale să fie indreptată spre South Sea.
Primul transport din coloniile spaniole a ajuns abia în 1717 și, desi era evident că
South Sea își încălcase promisiunile, încrederea populației era destul de mare.
În 1720 când managementul South Sea a început să observe că nu mai are cum să
întoarcă situația, a început să-și vândă acțiunile la un preț foarte bun, dar făcând tot posibilul
să nu se afle. Când aceste vești au ajuns la britanici, aceștia s-au îmbulzit să își vândă și ei
acțiunile, acum fără valoare.
Numai intervenția guvernului și poziția britanică în economia mondială a oprit un
colaps total al economiei, însă cu prețul îndatorării câtorva generații. Compania, în loc să
plătească datoria de 10 milioane de lire, ajunge să devină datoare cu 12 milioane de lire, în
condițiile în care datoria publică britanică se ridică la 60 de milioane de lire în 1719. Până în
1825, au fost interzise prin lege emisiunile de acțiuni. Mai mult când în 1718 Marea Britanie
intră în război cu Spania compania încă vindea acțiuni.
Criza de credit din 1772 a fost o criză financiară care a avut loc în Regatul Unit şi de
asemenea, s-a răspândit şi în America de Nord.
Panica din 1792 a fost o criză a creditelor financiare care au avut loc în perioada
martie - aprilie a anului 1792 ca urmare a speculaţiilor lui William Duer şi Alexander
Macomb împotriva stocului deţinut de Banca din New York . În timp ce Duer a încercat să
ridice preţul stocurilor, familia Livingston a încercat să scadă preţul stocurilor creând astfel o
panică bancară. Macomb şi Duer au fost ruinaţi, în timp ce secretarul Trezoreriei, Alexander
Hamilton a împiedicat începerea unei crize naţionale prin furnizarea a sute de mii de dolari în
titluri de valoare pentru băncile aflate în dificultate. În timpul panicii, titlurile au pierdut 25%
din valoarea lor în două săptămâni. Cu toate acestea, la scurt timp după ce Hamilton a
intervenit situaţia financiară a revenit la normal.
Panica din 1796-1797 a fost constituită dintr-o serie de perioade de regres pe pieţele
de credit din Atlantic care au dus la perioade de regres comerciale mai mari, atât în Marea
Britanie cât şi în Statele Unite. Criza s-a adâncit atunci când Banca Angliei a suspendat plăţile
pe 25 februarie 1797. Directorii băncii s-au temut de insolvenţă, iar deţinătorii englezi speriaţi
de o posibilă invazie franceză, au început retragerea unor depozite.

12
 2.2. Secolul XIX

Falimentul statului danez din 1813 a avut loc în Danemarca pe 05 ianuarie 1813. Ţara
a susținut economic războiul început în 1807 împotriva Marii Britanii, acţiune care în cele din
urmă a dus la criza economică. Astfel statul danez puternic îndatorat a mers spre faliment.
Panica din 1819 care a avut loc la sfârşitul erei de sentimente bune, a fost prima mare
criză financiară care a afectat Statele Unite ale Americii. Noua naţiune s-a confruntat cu o
depresie la sfârșitul anilor 1780 şi cu un alt declin economic sever în 1790 având trăsături
asemanatoare cu Panica din 1797.
Panica din 1825 a fost cauzată de o puternică cădere a stocurilor, şase bănci din
Londra au eşuat, iar în total, în Anglia, 60.
Panica din 1837 a fost o criză economică ce s-a produs în Statele Unite de către o
febră speculativă, ce a condus la sfârşitul celei de-a doua bănci a Statelor Unite. Panica a fost
urmată de o depresie economică de cinci ani, ce a condus la falimentarea mai multor bănci,
urmând un nivel ridicat al somajului.
Panica din 1847 a fost un colaps al pieţelor financiare britanice asociate cu o criză a
transportuilor feroviare de la sfârşitul anilor 1840. A fost cauzată de o inflație monetară
excesivă, datorată Băncii Angliei și fracționării rezervelor bancare.
Panica din 1857
Principala cauză a acestei crize a fost inflaţia cauzată de goana după aur. Recesiunea
din 1857 s-a transformat în scurt timp în panică după ce filiala din New York a companiei
Ohio Life Insurance and Trust a intrat în colaps. Una dintre cauzele acestei crize a fost
inflaţia, provocată de descoperirea zăcămintelor de aur din California. Încrederea con-
sumatorilor a fost zdruncinată, mulţi dintre deponenţi retragându-și banii din bănci, iar la
puţin de un an au intrat în faliment peste 5.000 de bănci. Partea de nord a avut parte de cele
mai importante evenimente, sudul fiind salvat de stabilitatea pieţei bumbacului.
Panica din 1866 a fost o recesiune financiară internaţională.
Panica din 1869
La 24 septembrie 1869, s-a comunicat oficial declanşarea crizei economice, cunoscută
şi sub numele de The Black Friday sau The Fisk/ Gould Scandal. Aceasta a fost un fenomen
de panică financiară cauzat de eforturile a doi speculatori de a îngenunchea New York Gold
Exchange.
Criza economică din 1873 – 1879 este cunoscută în istoria Statelor Unite ca The Long
Depresion. Acesta a fost declanşată de scăderea cererii de argint la nivel internaţional, indusă
de decizia Germaniei de a abandona standardul de argint în urma razboiului franco-prusian.
13
 Panica din 1884 s-a manifestat în timpul Recesiunii din 1882-1885. Rezervele de aur
din Europa au fost epuizate, iar băncile din New York cu aprobarea tacită a departamentului
de trezorerie, au oprit investiţiile în restul Statelor Unite şi au cerut împrumuturile restante.
Criza economică din 1893 – 1894 poate fi considerată sub multe aspecte ca fiind unul
dintre episoadele dramatice ale istoriei burselor de stocuri. De la 1878 volumul şi valoarea
stocurilor diveselor companii nu au mai scăzut atât de dramatic până în anul 1894, anul unei
mari depresii economice. Începutul anilor 1900 a fost marcat de sfărşitul unui ciclu economic.
Criza financiară din 1896 s-a datorat efectelor unei depresii economice acute, dar de o
mai scurtă durată decât cele care au afectat crizele precedente. Închiderea mai multor mine
de argint a afectat extracția acestui metal prețios, implicit au scăzut rezervele de argint,
aceasta din urmă fiind cauza principlă a declanşării crizei. S-a revenit la standardul aur.
Piaţa diverselor mărfuri a fost influiențată de procesul deflației, însă a indicat o tendinţă de
revenire a activităţii economice, care s-a dovedit a fi temporară, în special după alegerile
prezidenţiale din 1896. Preşedintele ales, William McKinley (1843-1901), propune
guvernului cumpărarea de aur.

2.3. Secolul XX – XXI

Panica din 1907

Este cunoscută şi sub numele de Panica bancară din 1907. A fost o criză financiară
care s-a manifestat în Statele Unite ale Americii, atunci când bursa de stocuri din New York a
pierdut 50% din valoarea tuturor stocurilor pe care le avusese cu un an de zile în urmă (1906).
Începând cu ianuarie 1906, indicile de bursă Dow Jones, ce câştigase peste 103 puncte
pe piaţa stocurilor a început să-şi facă unele corecţii modeste ce au continuat până la sfârşitul
anului. Un puternic cutremur ce a distrus o mare parte a oraşului San Francisco în aprilie
1906, a condus la manifestarea unei instabilităţi economice. Din New York spre San
Francisco s-au trimis sume foarte mari de bani pentru reconstrucţia oraşului. Băncile din New
York erau recunoscute pentru dobânzile mari pe care le dădeau deponenţilor. Investitorii
străini atraşi de dobănzile mari pe care le acordau băncile din New York, fac mari depozite în
aceste bănci. La sfârşitul anului 1906 Banca Angliei ridică ratele dobânzilor, ca urmare mulţi
deponenţi au preferat să-şi menţină depunerile la Londra renunțând să le trimită la băncile din
Statele Unite ale Americii.
În perioada ianuarie – iulie 1906, preţurile stocurilor încep să scadă cu peste 18%, iar
în perioada septembrie 1906 şi martie 1907, preţul stocurilor a scăzut cu încă 7,7%, urmând
ca între 9 martie şi 29 martie să scadă din nou cu încă 9,8%. Căderea bursei stocurilor din
14
luna martie 1907 cu peste 50% faţă de situaţia existentă cu un an înainte a fost numită Panica
oamenilor bogaţi. Criza financiară s-a manifestat pe parcursul unei recesii economice
afectând multe bănci şi companii de investiţii. Un număr de sucursale ale băncii New York
retrag masiv banii lichizi de pe piața, pierzându-și astfel încrederea deponenţilor. Stocurile
companiei United Copper au avut o mare scădere în octombrie 1907, deoarece banca ce
finanţa această companie nu şi-a primit dobânzile pentru împrumuturile date şi a ajuns în prag
de faliment. Pentru a se putea menţine şi pentru a căpăta în continuare fonduri, banca a
solicitat sprijinul unui financiar colateral, deoarece valoarea acţiunilor scăzuseră cu 50 de
puncte.
În luna iulie 1907, piaţa cuprului cunoaşte o mare cădere, iar întreprinderile din acest
domeniu dau faliment. În 1907, Statele Unite ale Americii nu aveau o bancă centrală care să
aprobe o infuzie de bani lichizi pe piaţă, banii circulau între băncile din New York, în directă
legătură cu ciclurile producţiei agricole. În fiecare toamnă, banii plecau din New York pentru
cumpărarea de produse agricole sau credite date fermierilor şi prin dobânzile primite de la
fermieri, banii erau aduşi înapoi în bănci. Multe bănci din lume au avut de suferit în 1907 de
pe urma acestei crize financiare americane, astfel, banca centrală din Egipt şi-a dereglat
complet bugetul în lunile aprilie şi mai 1907, banca Japoniei ajunsese în mari dereglări
financiare în mai şi iunie 1907, iar băncile din Hamburg şi Chile și-au dezechilibrat bugetele
la începutul lunii octombrie 1907.
Pe 22 octombrie o altă companie Knickerbocker Trust Company din New York, cea de
a treia mare companie de investiţii, a dat faliment. Preşedintelui acestei compani i s-a cerut de
către conducerea companiei să-şi dea demisia, iar Banca Naşională de Comerţ a anunţat că nu
va mai acorda suport financiar acestei companii. Tot pe 22 octombrie ziarul New York Times
a anunţat că deponenţi Băncii Naţionale a Comerţului îşi retrag masiv depunerile, în mai puţin
de trei ore au fost retrase peste 8 milioane de dolari. În după amiaza acelei zile, banca şi-a
oprit toate operaţiunile financiare, iar întreaga economie americană a rămas foarte volatilă
până la sfârşitul anului 1907. În noiembrie 1907, panica financiară a populaţiei a luat sfârşit,
dar confidenţa depunătorilor a fost restabilită abia în februarie 1908. Tot în 1907 compania îşi
mută sediul central din statul Montana, la New York unde fraţii Heinze îşi crează o legătură
cu Charles W. Morse mare bancher de pe Wall Street.
Hiperinflația din Germania postbelică 1918-1924
În 1914 rata de schimb între marcă şi dolar era de 4 la 1. În 1923 datorită primului
război mondial, această rată ajunsese la 1 bilion (1000 de miliarde) la 1. Prin Tratatul de la
Versailles, Germania a fost obligată de către țările câștigătoare să plătească în rate,
despăgubiri de razboi în valoare de 132 de miliarde de mărci-aur, aproximativ 200 de miliarde
15
de dolari în banii actuali, rata anuală fiind de 2 miliarde de mărci aur plus 26% din valoarea
exporturilor. Aceste penalizări erau uriașe, reprezentând cu mult mai mult decat totalul
aurului sau devizelor deținute de către Germania. Situația s-a calmat la sfârșitul anului 1923
când a avut loc reforma monetară prin introducerea Rentenmark2. Mulți istorici cred că acești
ani de hiperinflație l-au ajutat pe Hitler să ajungă la putere, acesta speculând nemulțumirea
poporului german la adresa țărilor care au obligat Germania să plătească despăgubiri.
Marea Depresiune interbelică 1929-1933
Aceasta criză economică a provocat schimbări fundamentale în structura instituţiilor
economice, în politicile macroeconomice, dar şi în teoria economică la nivel mondial. A
început în anul 1929 şi a durat până în 1939 fiind cea mai lungă şi severă depresiune
economică prin care a trecut societatea occidentală industrializată. S-a declanşat în Statele
Unite ale Americii și a produs un declin drastic al productivităţii, o rată deosebit de gravă a
şomajului şi o deflaţie acută în aproape toate ţările lumii. Marea Depresiune a reprezentat cea
mai mare calamitate cu care s-au confruntat americanii de la Războiul Civil încoace, pe plan
social și cultural efectele fiind colosale.
Istoria economică
Fiecare ţară din lume a fost lovită de depresiune, însă magnitudinea, intervalul de timp,
durata şi profunzimea Marii Depresiuni au variat substanţial de la ţară la ţară. A fost deosebit
de lungă şi de gravă în Statele Unite şi Europa, mai blândă în Japonia şi în mare parte a
Americii Latine. O mulţime de cauze au declanșat cea mai dură depresiune prin care a trecut
economia mondială. În Statele Unite colapsul productivităţii economice a fost provocat de
declinul în cererea de consum, panica financiară şi politicile economice necugetate. În timp ce
etalonul aurului, ce lega aproape toate ţările lumii într-o reţea de rate fixe de schimb valutar, a
jucat un rol esenţial în propagarea crizei economice americane către celelalte ţări. Revenirea
economică după Marea Depresiune a fost, în mare parte, stimulată de renunţarea la etalonul
aurului şi de expansiunea monetară ce i-a urmat. Impactul economic al Marii Depresiuni a
fost enorm, atât prin enorma suferinţă umană provocată, cât şi prin schimbările profunde în
politicile economice.
Durata şi gravitatea
Marea Depresiune a început ca o recesiune obişnuită în vara anului 1929 în Statele
Unite. Criza s-a agravat vizibil spre sfârşitul anului şi a continuat până la începutul lui 1933.
Productivitatea reală şi preţurile au scăzut abrupt. Între apogeul şi sfârșitul crizei, producţia
industrială din SUA a scăzut cu 47%, iar produsul intern brut real a scăzut cu 30%. Indexul

2
Rentenmark (literal, "Datorie de Securitate Marcu ") (RM) a fost o monedă emisă la 15 noiembrie 1923
pentru a opri hiperinflaţiei din 1922 şi 1923, în Germania . Acesta a fost împărţită în 100 Rentenpfennig.
16
preţurilor vânzărilor en gros s-a redus cu 33%. Cu toate că există unele îndoieli în privinţa
acurateţei statisticilor, economiștii și istoricii sunt de acord că rata şomajului a depăşit 20% în
momentul culminant. Gravitatea Marii Depresiuni în Statele Unite se evidenţiază prin
comparaţie cu următoarea recesiune americană din sec. XX, cea din anii 1981–1982, când
PIB-ul ţării a scăzut cu doar două procente şi rata şomajului a atins mai puţin de zece
procente. De asemenea, pe parcursul recesiunii din 1981–1982 preţurile au continuat să
crească, deşi rata lor de creştere a scăzut substanţial, fenomen cunoscut drept dezinflaţie.
Marea Britanie a căzut într-o depresiune severă la începutul anului 1930, până atunci
s-a confruntându-se cu o creştere economică lentă şi cu o recesiune în a doua jumătate a
anului 1920. Franţa a resimţit o scurtă cădere economică la începutul anilor 1930, iar între
1933 şi 1936 atât producţia industrială franceză cât şi preţurile au scăzut dramatic. Economia
Germaniei a intrat în criză la începutul anului 1928, apoi s-a stabilizat doar pentru a reintra în
regres în al treilea trimestru al lui 1929. Producţia industriei germane a avut un declin aproape
egal cu cel din Statele Unite. Unele ţări din America Latină au trecut prin depresiune la
sfârșitul lui 1928 şi începutul lui 1929, cu puţin înainte de declinul producţiei în SUA. În timp
ce unele ţări mai puţin dezvoltate se confruntau cu depresiuni grave, altele, precum Argentina,
Brazilia și Japonia au resimţit criza mai puțin.
Deflaţia generală a preţurilor, atât de evidentă în Statelor Unite, a fost înregistrată şi în
alte ţări. Absolut fiecare stat industrializat a suferit scăderi ale preţurilor de vânzare en gros cu
peste 30% între 1929 şi 1933. Din cauza flexibilităţii mai mari a structurii preţurilor din
Japonia, acolo deflaţia a fost neobişnuit de rapidă în 1930 şi 1931, dar poate că această
deflaţie rapidă a ajutat la menţinerea declinului în activitatea japoneză de producţie la cote
rezonabile. Preţurile produselor de bază comercializate pe pieţele mondiale au căzut dramatic
în acea perioadă, de exemplu, preţurile cafelei, bumbacului, mătăsii şi cauciucului s-au redus
la jumătate numai între septembrie 1929 şi decembrie 1930. În consecinţă, pentru producătorii
de bunuri de larg consum, balanţa comercială s-a destabilizat abrupt.
În primăvara anului 1933 a început relansarea economică a Statelor Unite.
Productivitatea a crescut rapid la mijlocul anilor 1930, PIB-ul real s-a ridicat la o rată medie
de 9% pe an între 1933 şi 1937. Însă productivitatea a scăzut atât de mult la începutul acelui
deceniu încât pe parcursul întregii perioade a rămas la cote substanţial reduse faţă de cele cu
care economia americană era obişnuită. În 1937–1938, Statele Unite au suferit o altă scădere
abruptă a activităţii economice, dar în a doua jumătate a anului 1938 economia americană a
crescut cu o rapiditate mai mare decât la mijlocul anilor 1930. În 1942 productivitatea la nivel
naţional a revenit la tendinţa sa de lungă durată.

17
 Recuperarea economică a variat în restul țărilor afectate. După ce Marea Britanie a
abandonat etalonul aurului în septembrie 1931, la puţin timp economia britanică s-a oprit din
declin, însă recuperarea reală a început spre sfârşitul anului 1932. La sfârșitul anului 1931 și
începutul anului 1932 economiile mai multor ţări din America Latină au început să se
consolideze. Germania şi Japonia au început să-şi revină în toamna lui 1932, iar Canada şi
multe ţări europene mai mici au început să se redreseze cam în aceeaşi perioadă ca şi Statele
Unite, adică în primele luni ale lui 1933. Franţa a resimţit criza acută mai târziu decât
majoritatea celorlalte ţări și a intrat cu adevărat în faza de revenire din criză abia în 1938.
Cauzele declinului
Reducerea consumului (uneori numit şi cerere agregată) și creşterea neplanificată de
marfă în stocuri ce au dus la declinul producţiei, au fost principlalele cauze fundamentale a
Marii Depresiuni. Sursele reducerii cheltuielilor de consum în SUA au variat în decursul
depresiunii, dar s-au cumulat într-un monumental declin al cererii globale. Regresul american
a fost transmis restului lumii prin etalonul aurului. Cu toate acestea, mulţi alţi factori au
influenţat criza economică în diverse ţări.
Crahul bursei de valori
Declinul iniţial al productivităţii în SUA în vara lui 1929 este unanim considerat că ar
fi rezultat din stricta politică monetară americană care viza restrângerea speculaţiilor la bursă.
Perioada 1920 - 1930 a fost un deceniu prosper, dar nu o perioadă de dezvoltare excepţională.
Preţurile rămăseseră relativ constante tot deceniul şi chiar au existat curbe moderate de
recesiune atât în 1924, cât şi în 1927. Singurul sector în care excesul era vizibil a fost bursa de
valori. Preţurile acţiunilor crescuseră de mai bine de patru ori de la cota cea mai joasă din
1921, la valoarea de vârf din 1929.
În 1928 şi 1929 Rezerva Federală a Statelor Unite a crescut ratele dobânzilor, în
speranţa că va încetini creşterea alertă a preţurilor pe acţiuni. Aceste rate mai mari ale
dobânzilor au dus la stagnarea cheltuielilor de care depindea fluctuaţia dobânzilor în domenii
precum construcţiile şi achiziţionarea de automobile, care la rândul lor au inhibat producţia.
Unii savanţi consideră că avântul în construcţiile imobiliare de la mijlocul anilor 1920 a
provocat un exces în oferta de locuinţe şi o notabilă cădere în domeniul construcţiilor în 1928
şi 1929.
În toamna anului 1929, preţurile acţiunilor în SUA au atins cote care nu puteau fi
justificate printr-o anticipare rezonabilă a câştigurilor viitoare. Drept rezultat, când mai multe
evenimente minore au dus la declinul treptat al preţurilor, în octombrie 1929, investitorii şi-au
pierdut încrederea, iar balonul de săpun al bursei de valori s-a spart. Panica vânzărilor s-a
declanşat în Joia Neagră pe 24 octombrie 1929. Multe acţiuni fuseseră cumpărate cu
18
acoperire, folosind împrumuturi garantate doar cu o mică fracţiune din valoarea acţiunilor. În
consecinţă, scăderea i-a forţat pe unii investitori să-şi lichideze pachetele de acţiuni,
accentuând astfel căderea preţurilor. Între valoarea lor de vârf în septembrie şi valoarea
minimală în noiembrie, preţurile acţiunilor în SUA (măsurate prin indicatorul Cowles) au
scăzut cu 33%. Deoarece declinul a fost atât de dramatic, acest eveniment a rămas cunoscut
ca Marele Crah din 1929.
Crahul bursei de valori a redus substanţial cererea globală americană. Achiziţiile de
bunuri de folosinţă îndelungată şi investiţiile în afaceri au suferit o puternică scădere în urma
crahului. O explicaţie plauzibilă ar fi că, criza financiară a generat o nesiguranţă considerabilă
în privinţa veniturilor viitoare, iar nesiguranţa, la rândul ei, a determinat consumatorii şi
firmele să amâne achiziţia de bunuri de folosinţă îndelungată.
Deşi pierderea de averi personale cauzată de căderea preţurilor pe acţiuni a fost relativ
redusă, crahul a scăzut cheltuielile de consum, făcându-i pe oameni să se simtă mai săraci.
Consecinţa declinului drastic în cheltuielile consumatorilor şi ale întreprinderilor a fost că
productivitatea reală în Statele Unite, care fusese într-un lent regres până atunci, a intrat în
cădere liberă la finele lui 1929 şi pe parcursul lui 1930. Astfel, deşi Marele Crah al bursei de
valori şi Marea Depresiune economică sunt două evenimente distincte, scăderea preţurilor pe
acţiuni a fost un factor care a contribuit la declinul producţiei şi la şomajul din SUA.
Criza bancară secundară din 1973-1975
Criza bancară secundară din 1973-1975 a fost considerată un accident dramatic,
constând în scăderea mare a preţurile de proprietate în Marea Britanie, întâmplare ce a
amentiţat cu falimentul zeci de mici bănci de creditare.
Aceste bănci secundare, asemenea instituţiilor mari, s-au bazat pe împrumuturi şi
creşterea pieţei imobiliare, ceea ce le-a determinat să împrumute masiv pentru a susţine
împrumuturile acordate. Creşterea preţurilor locuinţelor a fost văzută ca o răzbunare în urma
boom-ului britanic post-război. O scădere bruscă a preţurilor pe piaţa locuinţelor cuplată cu
creşteri ale ratelor dobânzii, au lasat aceste instituţii mai mici să deţină mai multe
împrumuturi garantate cu proprietăţi care aveau valoare mai mică decat împrumutul. Banca
Angliei a salvat în jur de 30 de bănci şi a susţinut alte 30. Cum niciuna din aceste bănci nu a
avut posibilitatea să-şi plătească deponenţii, Banca Angliei a pierdut aproximativ 100
milioane de lire. Declinul a fost accentuat în 1973-1974 de căderea bursieră, în plină ciză
imobiliară.
Pe 19 decembrie 1974 a fost anulată îngheţarea chiriei, ordin dat de către guvernul
Heath în 1971, iar Banca Angliei, ce a restrâns în 1971 oferta de credite imobliare, a început
să ofere din nou credite.
19
 Cauzele acestei crize financiare rămân o sursă de dezbatere. Unii învinovăţesc
reglementările slabe ale creditorilor, de asemenea politica inflaţionistă, ce a eşuat în a scădea
rata ridicată a şomajului. De creşterea bruscă a creditelor este acuzată Banca Angliei, ratele
dobânzilor au fost ridicate la 13% în luna octombrie a anului 1973.
Criza petrolului din 1973
Organizaţia Exportatoare de Petrol din țările arabe este o organizaţie inter-
guvernamentală a douăsprezece ţări în curs de dezvoltare formată din Algeria, Angola,
Ecuador, Iran, Irak, Kuweit, Libia, Nigeria, Qatar, Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite şi
Venezuela . OPEC a menţinut sediul central în Viena din 1965 şi găzduieşte întâlniri regulate
între miniştrii de petrol a ţărilor membre. Indonezia s-a retras în 2008 după ce a devenit un
importator net de petrol, dar a declarat că va reveni probabil în cazul în care aceasta va deveni
un exportator din nou. Criza petrolului a început pe 15 octombrie 1973 când OAPEC
(Organization of Arab Petroleum Exporting Countries - țările arabe din OPEC plus Egipt şi
Siria) au decis să oprească livrarile de petrol către SUA şi alte țări dezvoltate – în special
Olanda – care au acordat sprijin Israelului în războiul de Yom Kippur3. A fost pentru prima
dată când o resursă naturală a fost folosită pe post armă, iar ca urmare a embargoului, preţul
petrolului a urcat extrem de repede de la 3$ la 12$ / baril ( o crestere de 300%). Tările
importatoare au fost serios afectate, această criză venind după ce timp de ani de zile economia
mondială a suferit de pe urma denunţării acordului de la Bretton Woods4. Criza petrolului a
fost punctul de pornire al unei noi abordări legate de consumul de energie, accentul punându-
se pe reducerea acestuia.
Souk Al - Manakh Kueit - 1982
Souk Al-Manakh reprezenta o bursă paralelă celei oficialedin Kuweit, în care se
tranzacţionau instrumente financiare foarte riscante. În urma exploziei preţului petrolului în
anii 1970, mulţi arabi s-au îmbogăţit, iar în următorii ani, pe fondul speculaţiilor la bursă,
indicii bursieri au crescut foarte mult. În anul 1977 bursa oficială a clacat. În acel moment
Guvernul a intervenit impunând unele reguli de tranzacţionare extrem de rigide, situaţie care
i-a împins pe speculatori spre bursa neoficială Souk Al-Manakh. În perioada sa de glorie, Al-
Manakh avea a treia capitalizare din lume, după bursa de la New York şi bursa de la Tokio. În

3
Ziua Ispăşirii, este una dintre cele mai sfinte zile ale anului pentru poporul evreu.
4
Sistemul Bretton Woods de management monetar stabilește normele relațiilor comerciale și financiare între statele
lumii industriale majore din mijlocul secolului XX. Sistemul Bretton Woods a fost primul exemplu de ordine
monetară cu negocieri complete menit să reglementeze relațiile monetare dintre statele naționale independente.
Acordul semnat la Bretton Woods a totalizat 20 de articole care constituie statutul F.M.I. Se prevede că FMI este
persoană juridică, fiind un sistem de organe de conducere, cu buget propriu şi cu un mecanism procedural de decizie şi
de interpretare a propriului statut.

20
urma acestei prăbuşiri, cu excepţia unei singure bănci comerciale, toate celelalte bănci din
Kuweit au dat faliment sau au fost naţionalizate.
19 octombrie 1987- Lunea neagră
Această dată a ramas în istorie drept ziua cu cele mai mari scăderi bursiere din istorie.
Totul a început în Hong Kong, lovind S.U.A. după ce alte pieţe au scăzut deja cu o marjă
semnificativă. Indicele industrial Dow Jones a scăzut cu 508 puncte(22,6%). Până la sfârşitul
lunii octombrie, bursele din Hong Kong au scăzut 45,5%, Australia 41,8%, Spania 31%,
Marea Britanie 26.45%, Statele Unite 22.68%, şi Canada 22,5%. Bursa din Noua Zeelandă a
fost lovită cel mai puternic, scăzând cu 60%, luându-i mulţi ani pentru a-şi reveni.
Explicaţia se află înainte de anul 1987, când în expansiunea bursieră au fost introduse
noi metode de gestiune a portofoliului de acţiuni şi riscuri. Asigurarea acestui portofoliu
consta în cumpărarea unor opţiuni de vânzare asupra titlurilor, cu scopul de a-l stabiliza. În
caz de cădere a pieţelor, erai asigurat astfel că nu pierzi totul. Această tehnologie financiară a
fost implementată datorită unei noi inovaţii, numită Program Trading. Aceasta consta în
girarea unui volum de acţiuni pe baza unei analize tehnice, pentru ca apoi vânzările şi
achiziţiile de acţiuni să se supună unui program construit în acord cu parametrii stabiliţi
anterior. Analiza tehnică se baza pe inerţia percepută în preţurile activelor financiare, dacă
valoarea unui titlu creşte, automat se presupune că va continua să crească şi atunci cei care
vor să câştige din viitoarea variaţie de preţ cumpară titlul respectiv. Această procedură nu
fusese însa adaptată la contextul unui crah bursier. În 1987, cu o zi inainte de colaps, preţul
acţiunilor ajunsese atât de sus, încât nu s-au mai găsit cumpărători. Preţul stagnând,
programele au început să vândă pe considerentul că piaţa scade, ducând la o avalanşă a
scăderilor, iar sistemul financiar a fost ameninţat direct. Volumul mare de titluri la vânzare a
condus la prăbuşirea preţului acţiunilor companiilor. Situaţia a fost salvată de Rezervele
Federale, care au injectat bani în economie, cumpărând titluri de pe piaţă, astfel că nici o
bancă nu a dat faliment.
Prăbusirea japoneză
Între 1980-1990 Japonia a cunoscut pentru o perioadă de mai mulţi ani o puternică
expansiune economică. Creșterea producției industriale cu 10% a permis monedei naţionale,
yenul, ca între anii1985 şi 1987 să se aprecieze cu aproape 10%. În același timp șomajul era
de 2%, iar Bursa de la Tokyo a crescut, între anii 1986 şi 1989 cu 48% pe an. În anul 1989
inflaţia a crescut de la 1% la 3%, cu toate acestea au sporit şi salariile cu 4%, fapt ce a condus
la scăderea profitului firmelor. În faţa acestei situaţii, băncile japoneze care se împrumutau
frecvent de pe pieţele internationale pentru a investi la Bursa din Tokyo au început să se
retragă. Principalul indice al Bursei a pierdut 50% din valoare, începând cu decembrie 1988
21
până în septembrie 1989. Preţul imobilelor a fost umflat artificial de către aprecierea activelor
financiare în timpul anilor 80, iar în urma prăbuşirii bursiere, valoarea acestora a coborât
îngrijorător de mult. Criza a fost urmată de o lungă perioadă de stagnare economică.
Criza din Mexic 1994
În anii precedenți acestei crize, economia mexicană crescuse foarte mult, însă ținerea
cursului valutar strict sub control a condus la creșterea rapidă a dezechilibrelor economice.
Înainte de alegeri, administrația condusă de președintele Carlos Salinas de Gortari a decis să
investească foarte mulți bani în economie, în creșterea salariilor şi pensiilor, mărind astfel
deficitul bugetar până la un nivel nesustenabil. Însă Gortari a pierdut alegerile, iar noul
președinte Ernesto Zedillo, a decis că un control strict al cursului valutar este o greșeală şi
prin urmare, a lasat moneda națională să fluctueze liber. Datorită tensiunilor anterioare
acumulate în economie, peso s-a devalorizat cu 80% față de dolar în doar o săptămână (de la 4
la 7.2 peso pe $). Statele Unite ale Americii a intervenit rapid prin cumpărarea de peso direct
din piață şi prin garantarea unui imprumut de 50 miliarde de dolari, situația revenind la
normal după trei săptămâni când moneda s-a stabilizat la un nivel de 6 peso/dolar.
Criza asiatică din 1997-1999
Totul a început în Thailanda în iulie 1997 cu colapsul financiar al monezii locale, bath-
ul, care s-a devalorizat masiv în momentul în care Guvernul a hotărât să lase cursul liber, deși,
până în momentul respectiv moneda era legată de dolar. Thailanda având şi o datorie externă
uriaşă, aproape că a intrat în faliment, iar această criză s-a răspândit rapid în zonă, a cuprins
toată Asia de Sud-Est, inclusiv Japonia.Țările cele mai afectate au fost Coreea de Sud,
Indonezia şi Thailanda, care au fost ajutate de către Fondul Monetar Internațional prin
intermediul unui împrumut în valoare de 40 miliarde de dolari, alocat în special pentru
stabilizarea cursurilor valutare. După doi ani, economiile din zonă au început să îşi revină.
Criza financiară din Rusia -1998
Acestă criză financiară a lovit Rusia pe 17 august 1998, a fost declanșată inițial de
criza asiatică, declanșată în 1997, ce a generat scăderea prețurilor materiilor prime (petrol,
gaz, metale), de ale căror export Rusia depindea în proportie de 80%. Pe fondul scăderii
veniturilor, această țară s-a văzut în situația de a nu mai putea onora datoriile externe, intrând
practic în imposibilitate de plată. Înainte de 1998, Guvernul a emis bonduri pentru a își
acoperi deficitele, iar în momentul în care aceste bonduri ajungeau la maturitate, acestea se
plăteau prin emiterea unor noi bonduri, datoria fiind astfel compensată. Dobanda plătită de
Guvern pentru aceste bonduri ajunsese la un moment dat la 150% pe an. Toată această
schemă piramidală s-a prăbușit pe 13 august 1998 când bursa şi cursul valutar s-au prăbușit.
Economia a început recuperarea în 1999-2000.
22
 Criza economică din Argentina – 1999-2002
Această criză a afectat economia Argentinei începând cu sfârşitul anilor 1990 şi
începutul anilor 2000. Macroeconomic vorbind, perioada critică a început cu scăderea de PIB
în 1999 şi s-a încheiat în 2002 cu revenirea PIB-ului, dar originea colapsului economiei
Argentinei şi efectele acestora asupra populaţiei, își au originea și în acțiuni precedente.
Argentina a trecut printr-o dictatură militară, printr-un război cu Anglia, printr-o inflație
galopantă, ce ajunsese la un nivel de aproape 200% pe lună. La mijlocul anului 1989 , datoria
publică se ridica la un nivel exorbitant.
În anul 1999 populația a început să își retragă masiv banii din bănci, să îi schimbe în
dolari să îi transfere peste graniță, iar în momentul în care guvernul a înghețat depozitele
pentru un an, situația a degenerat, ducând la revolte populare extrem de violente, împotriva
băncilor şi companiilor americane şi europene care activau în Argentina. Dacă înainte de
1999 cursul valutar era fix (1 peso = 1 dolar), în momentul în care a fost liberalizat, moneda
națională s-a devalorizat de la 1/1 la 4/1. Situația a revenit la normal începând cu anul 2002.

2.5. Secolul XXI

După 80 de ani de la Marea Depresiune, economia mondiala a ajuns în prezent să se

confrunte cu cea mai gravă criză economică și financiară. Guvernele au făcut în continuare
eforturi masive să susțină piețele, deși unele dintre marile economii au ieșit din recesiune.
Acumularea de credite neperformante a atras suspendarea de la tranzacțioare a
titlurilor a unor fonduri de investiții din Franța încă din vara anului 2007, ceea ce a condus la
turbulențe pe piețele financiare mondiale. Aceste credite neperformante erau din categoria
produselor subprime, prin care bancile acceptau să ofere credite în schimbul unor garanții
minime.
În Statele Unite populația s-a îndatorat mult peste posibilitatea de rambursare, ca
urmare băncile au început să se confrunte cu o criză de lichidități. Frica că nu le vor fi
ramburasate creditele a oprit creditarea între bănci. Această criză de lichidități s-a extins în
Europa şi treptat pe toate marile piețe financiare, urmând să lovească din plin economia reală
la nivel mondial. Ca urmare a acestei situații unele bănci au dat faliment, iar altele au fost
naționalizate. Banca Northern Rock din Marea Britanie a fost naționalizată la începutul anului
2008, în aceeași perioadă banca Bear Stearns a fost cumpărată de banca JPMorgan Chase &
Co, cu ajutorul băncii centrale americane la un preț infim. Tot la începutul anului 2008
băncile centrale mondiale au ridicat nivelul lichidităților pentru a susține piețele de credit.

23
 A doua jumatate a anului 2008 a adus cu el accentuarea efectelor crizei. Mai multe
bănci din Statele Unite au fost puse sub supraveghere federală, iar altele au dat faliment. În
timp ce unele bănci centrale au destins condițiile de creditare, zece bănci internaționale au
creat un fond de lichidități pentru a putea face față urgențelor.
În pofida măsurilor luate de bănci și guverne, au avut loc căderi semnificative pe
piețele financiare internaționale de capital. Tot în această perioadă grupul de asigurari
American International Group, a fost naționalizat de guvernul american și Banca Centrală
Americană - Federal Reserve (Fed). Băncile centrale au luat tot mai multe măsuri pentru a
ridica nivelul lichidității pe piața financiară, cu toate acestea piețele de capital internaționale
au continuat să scadă.
Pentru a evita intrarea în recesiune guvernele au întreprins mai multe actiuni de
susținere a economiei, iar băncile centrale au luat măsuri menite să destindă politica
monetară. Cu toate acestea Fondul Monetar Internațional anticipa că țările dezvoltate vor
intra în recesiune începând cu 2009. Lucru ce s-a întâmplat mai devreme, această recesiune
fiind prima după al doilea Razboi Mondial. China și Marea Britanie au anunțat la începutul
lunii noiembrie 2008 organizarea unui plan de relansare economică, în aceeași lună
Germania, Italia şi Hong Kong-ul pentru prima dată de la înființare, anunță intrarea în
recesiune.
Consecințele acestei recesiuni s-au văzut imediat, în Statele Unite somajul a atins
6,5%, fiind cel mai mare prag atins în ultimii 14 ani. Cea mai puternică lovitură primită de
piețele de capital internaționale a avut loc la începutul lunii decembrie 2008, când Statele
Unite au anunțat că se aflau în recesiune de 1 an de zile.
Criza a continuat să se resimtă şi în 2009. Tot mai multe fabrici au luat măsuri de
redresare prin reducerea producției și activității, ceea ce a condus și la reducerea de personal.
Industria auto, siderurgică și transporturile aeriene au fost printre cele mai afectate.

24
 Capitolul 3
Impactul crizelor economice în România

3.1. Influenţa primului război mondial asupra economiei româneşti

Pentru România perioada interbelică reprezintă o epocă de mari transformări politice

economice şi sociale, susţinută pe toate planurile. Cu toate acestea primul război mondial a
condus la crearea unei situaţii dificile pentru întreaga economie românească, ale cărei efecte
s-au simţit ulterior, mai ales în perioada creată de criza economică din 1929-1933.
La primul război mondial au participat 32 de ţări, au fost mobilizaţi circa 10 milioane
de militari, iar distrugerile şi pierderile uname au fost fără precedent. Pagubele de război s-au
ridicat la 331 miliarde dolari, iar cheltuielile beligeranţilor din partea puterilor Antantei, au
fost de 200 miliarde de dolari şi 83 miliarde din partea Puterilor Centrale. Aceste uriaşe sume
au fost procurate prin creşterea emisiunilor monetare, ceea ce a dus la sporirea inflaţiei şi
neputinţa de a acoperi cheltuielile de război.
Lansarea de noi împrumuturi externe şi interne în anii războiului a însemnat aruncarea
unei părți din marele efort de război asupra generaţiilor viitoare. Pierderile materiale, uriaşul
consum neproductiv, distrugerile de război, au dus la diminuarea substanţială a avuţiei
nationale a ţărilor beligerante, conducând la consecinţe grave pentru nivelul de trai al
populaţiei.
În ceea ce priveşte România, pagubele războiului se ridicau la 71 miliarde lei aur, din
care aranjamentele puterilor învingătoare îi recunoşteau doar 31 miliarde, urmând să
primească echivalentul a 1% din despăgubirile la care era obligată Germania şi 15% din
acelea ale restului ţărilor învinse, din care până în 1929 a primit doar 103 milioane mărci –
aur. Însă era impus statelor care au cuprins în componenţa lor teritorii din fosta Austro-Ungari
de către marile puteri plata unor taxe pentru despăgubirea unor foşti proprietari ai unor
investiţii economice în aceste teritorii care se ridicau pentru România la importanta sumă de
235.140.000 lei aur, în acest mod problema reparaţiilor de razboi find rezolvată pentru
România ca şi cum ar fi fost un stat învins.
Începând cu anul 1923 se conturează o perioadă de avânt economic care va atinge
punctul culminat în 1927-1928. Aproape jumatate din producţia industrială mondială era
realizată de SUA, Germania, Anglia, Franta, Japonia. Agricultura cunoaşte o adevarată
revoluţie prin extinderea mecanizării.

25
 3.2. Economia României în anii marii crize economice mondiale

Criza economică de supraproducţie dintre anii 1929-1930, declanşată prin căderea

bursei din New York din 24 octombrie 1929 a afectat şi România. Aici au acţionat o serie de
factori agravanţi, specifici, legaţi de structura economiei noastre, de creşterea în proporţii
alarmante a decalajului dintre veniturile populaţiei şi preţuri, a decalajelor dintre export şi
preţurile la importuri, căci, presată de obligaţiile financiare externe România era obligată să
forţeze un export în pierdere. În ţara noastră criza a început printr-o criză agrară încă din 1928
şi prin intermediul sferei financiare (impozite, bugete, datorie publică) s-a propagat în toate
celelalte sectoare ale vieţii economice.
Semnele crizei economice au apărut în unele sectoare industriale încă din 1928, dar în
1929 ele izbucnesc cu violență. Criza s-a extins şi manifestat prin creșterea stocurilor şi
reducerea producţie cu aproximativ 42%. Politica economică dusă de guvernele perioadei ca
şi măsurile pentru ieşirea din criză s-au carcterizat prin urmatoarele forme:
• economii la capitalul constant realizate prin reducerea investiţiilor, dar şi prin
intensificarea utilizării forţei de muncă şi scăderea cheltuielilor pentru protecţia
muncii;
• economii la salarii obţinute prin concedierea unui număr însemnat de muncitori şi
funcţionari, prin reducerea săptămânii de lucru cu scăderea corespunzatoare a
salariilor;
• accentuarea politicii perfecţioniste prin creșterea taxelor vamale de import, verificarea
devizelor şi limitarea cantitativă a importurilor;
• reducerea prețurilor la produsele agricole a facilitat traversarea crizei de către fabricile
de profil;
• s-au organizat unele lucrări publice cu finanțare europeană, pentru a crea noi locuri de
muncă.
Declanşată în 1928, criza agrară a cuprins toate ramurile agriculturii şi s-a prelungit
până la începutul celui de-al doilea razboi mondial, însă, între 1929 şi 1933, împletindu-se cu
criza industrială a avut efecte devastatoare.
Scăderea puterii de cumparare a populaţiei a însemnat restrângerea consumului intern
şi o reducere a circulaţiei mărfurilor, un numar de comercianţi mari şi mici au falimentat
neputând onora plăţile pentru mărfurile luate cu credit.
În privinta comerţului exterior, datorită rolului pe care îl avea România în diviziunea
internaţională a muncii, aceasta a continuat exporturile. În acești ani de criză economică
exporturile depașesc cu mult importurile. Trebuie remarcat faptul că deşi balanţa comercială a
26
României a rămas activă pe toată perioada crizei, soldul acesteia nu putea să acopere deficitul
balanţei de plăţi externe, situaţie datorată forțării exportului românesc la niște preţuri extrem
de scăzute. Scăderea capitalurilor în România a accentuat această stare dificilă, conducând la
o reducere semnificativă a devizelor BNR, de la aproape 8 miliarde lei în 1930 la aproximativ
800 milioane în 1933.
Dezechilibrul balanţei de plăţii a obligat România să introducă un regim de restricţii şi
de control al schimburilor comerciale cu străinătatea, deoarece unele tări aplicau restricții
valutare, astfel exportatorii nu primeau sumele cuvenite.În acest context statul român a fost
nevoit să înfiinţeze un oficiu de compensaţii pentru acoperirea deficitelor din exporturile
româneşti în aceste ţări. Altă măsură a fost adoptarea în 1932 a monopolului BNR pentru
comerţul cu devize. A fost luată măsura de fixare unor cote limită a importurilor în funcţie de
disponibilităţile de plată existente în alte state tinzând către exportul prin compensaţie. Pe
plan intern a fost introdus sistemul primelor de export şi metoda - statului cumpărător - care
permitea ridicarea preţului produselor agroalimentare.
România a redus taxele de export până la eliminare, pentru cereale şi derivatele
acestora. Având în vedere însă că aceste măsuri s-au dovedit a fi ineficiente, începând cu
1931 se inaugurează politica de valorificare a cerealelor pe baza căreia se stabilea o primă de
export de 10 mii lei pentru un vagon de grâu şi 13 mii lei pentru un vagon de făină,
urmărindu-se prelucrarea în ţară a produselor agricole şi sprijinirea acestei industrii.
Începând cu 1932 şi statele occidentale au trecut la stabilirea unor limite pentru
exporturile agricole, astfel că statele exportatoare nu-şi mai puteau vinde pe piaţa occcidentală
cantităţile disponibile, fiind în imposibilitatea de a-şi procura devizele necesare achitării
datoriei externe. România a ripostat faţă de această situaţie printr-o serie de măsuri care
priveau lichidarea creanţelor sale în statele care introduseseră astfel de restricţii.
În domeniul finaţelor publice, criza s-a manifestat prin scăderea capacităţii de plată a
impozitelor, scăderea veniturilor bugetare, accentuarea presiunii fiscale asupra populaţiei și
prin creşterea considerabilă a datoriei publice. Bugetul României pe perioada crizei nu a fost
unul unitar, întrucât alături de bugetele ordinare îşi fac apariţia şi bugetele extraordinare căci
statul nu mai poate face faţă presiunii obligaţiilor sale de plată. Pentru redresarea situaţiei au
fost crescute impozitele indirecte, lovind în consumatori și implicit în nivelul general de viaţă
al populaţiei.
În faţa unei asemenea situaţii, statul a luat măsuri de reducere a cheltuielilor bugetare,
în special a celor cu destinaţie social - culturală, a salariilor funcţionarilor şi muncitorilor, în
scopul redresării situaţiei economice.

27
 Aplicarea primei curbe de sacrificiu a început cu 1 ianuarie 1931, în baza căreia
salariile tuturor funcţionarilor statului erau reduse cu 10-25%. De asemenea s-a blocat
acordarea de gradaţii, iar avansările nu mai erau însoţite de sporul corespunzator de salariu.
Profitând de aceasta mulţi patroni au aplicat aceleași reguli şi în cazul întreprinderilor
particulare.
A doua curbă de sacrificiu a fost aplicată începând cu septembrie 1932, aducând noi
economii statului, iar în 1933 a treia curbă a fost aplicată prin reducerea salariilor şi pensiilor.
Situaţia dificilă a statului s-a datorat şi împrumuturilor contractate din străinatate,
precum şi concesiunilor acordate monopolurilor străine. Aceste împrumuturi, ca urmare a
condiţiilor în care au fost acordate, duceau la accentuarea dependenţei României faţă de
strainatate.
Toate aceste măsuri de sporire a fiscalității, de reducere a salariilor şi de aplicare a
politicii porţilor deschise capitalului străin au mărit deficitul bugetar şi au dus la devalorizarea
accentuată a leului, astfel că în anul 1932 România este nevoită să renunţe la convertibilitatea
leului.
Criza în domeniul bancar s-a reflectat în faptul că prabuşirea preţurilor la produsele
agricole şi restrângerea activității industriale au determinat pe deponenţi să retragă masiv
depunerile. Numeroase bănci care nu au facut față acestei cereri masive de lichidități au dat
faliment, printre acestea şi bănci importante precum Banca Generală a României şi
Marmorosch Blank, ale căror debite insolubile au fost preluate de BNR.
În concluzie se poate afirma că această criză economică mondială a avut efecte
devastatoare asupra economiei României.

3.3. Economia României între anii 1989 – 2000

După mai bine de patru decenii de guvernare comunistă stadiul de dezvoltare la care se
afla economia României la sfârşitul anului 1989, s-a evidenţiat datorită trăsăturilor de bază ale
sistemului de funcționare a vieții economice și sociale din acea perioadă. În anii 1950-1989,
creșterea economică s-a extins, mai ales după 1970. Cea mai puternică extindere a câmpului
de producție pentru întreaga economie a avut loc în deceniul 1970-1980 , exceptând industria,
unde extinderea dezvoltării a fost deosebit de puternică. Între anii 1970-1980 s-a înregistrat o
rată de acumulare ridicată, fiind o medie anuală de 35,7%, cea mai mare parte a investițiilor
realizându-se în industrie. În anul 1989, industria și construcțiile deveniseră sectoarele
principale ale producției naționale. Aceast lucru a rezultat din creșterea semnificativă a

28
venitului național creat în industrie și creșteri mai mici a venitului național creat în
agricultură.
În perioada 1950-1989 din volumul total al investițiilor, industria a primit cea mai
mare parte, în timp ce agricultura a primit o parte redusă.
Combinarea indicatorilor de nivel cu cei de eficienţă caracterizează stadiul de
dezvoltare economic şi social. La sfârşitul anilor 90 nivelul de trai din România se situa cu
mult sub nivelul nivelul de trai din restul Europei şi chiar mai mic decât nivelul mediu de trai
la nivel mondial.
Astfel produsul intern brut pe cap de locuitor avea valoari aproximative de 2600 dolari
în România, 9700 dolari în restul Europei şi 3850 media mondială. Expresia binecunoscută că
România era grânarul Europei nu a fost valabilă nici la sfârşitul anilor’90 şi nici atât în ziua
de astăzi, întrucât la randament ne situam printre ultimele clasate cu nivele de două şi şase ori
mai scăzute faţă de restul Europei.

29
 3.4. Începutul actualei crize economice şi cum a afectat România

„Noțiunea de cădere economică şi de

scădere a preţurilor mi se par
improbabile în ceea ce priveste un
fenomen la nivel naţional”[A. „Preţurile locuințelor
Rate scăzute ale Greenspan, Federal Reserve nu vor cădea niciodată.”
dobânzii
Chairman,2003]

Investiţii alternative
după criza I.T. Mania proprietăţii

Ideea că domeniul
Mass-media
imobiliar este un
domeniu sigur de
investiție.

Fii proprietar!

Cumpară o casă

Nu îți permiți o casă? Deţii deja o casă? Vinde o casă

Renoveaz-o!
Mai cumpără una!

Pretul locuinţelor nu vor

Nu ai un avans? Prețuri ridicate
scădea niciodată.

Contactezi un agent
Criza imobiliară
Nu îți poți plăti ratele? imobiliar

„Dacă deții propria

„Chiar și ideea de prăbușire a
pieței imobiliare mi se pare casă fără obligații sau
imposibilă” [J Snow, Treasury împrumuturi, oamenii
Secretary, 2005]
Imprumut pe timp de criză se vor uita adesea la
tine ca la un nebun.
Toți acești bani
blocați, stagnând, fără

Băncile colecteză împrumuturile să faci nimic cu ei.”

Proprietar
cu probleme 30
 Am putea asista la o
prescriere a
Le redenumesc Titluri de impotecilor şi a
creanță garantate (CDO) delictelor.[L.
Appleton]

În această conjunctură,
impactul asupra economiei Transarea și capitalizarea lor
largi şi a pieţelor financiare a sub forma mai multor (CDO-
problemelor pare a fi inclus în uri.)
pieţele creditelor ipotecare
subprime. [B. Bernake]

Securizarea ratingului creditelor

prin expertiză financiară şi
supracapitalizare

Activitatea
imobiliară va
rămâne sigură
pentru o vreme. [D. Băncile vând aceste noi investiţii
Lereah] sigure către

Alte bănci Oricine

Orașe mari şi mici Fonduri de pensii

Companii de asigurare

Cred că investitorii
au încă motive
Domeniul imobiliar bune să iasă pe
Mania deţinerii unei locuiţe. piaţă şi să
este încă cea mai
bună investiţie.[ S. investească. [J
Sieron] Sutton]

Dezvoltarea imobiliară
(noi construcții)

31
 Scăderea pieţei imobiliare

Mass media Ipotecile valorează mai mult

Supraproducţia de locuinţe raporteză căderea decât valoarea casei
pieţei imobiliare, nu
credeţi nimic!

Imposibilitatea plăţii
Carenţe ipotecilor

Lehman Brothers dau

faliment

Băncile nu primesc Falimente

banii

Bunurile Washinton
Mutual se vând către JP
Morgan

Băncile nu mai acordă Guvernul

împrumuturi

Criza de
încredere Guvernul salvează
Fannie Mae, Freddie
Mac
Investitorii în creanţe garantate
nu îşi primesc banii

Merrill Lynch este

cumparată de către
Banca Americii

Căderea liberă a preţurilor

acţiunilor

Ieşirea din criză cu ajutorul

guvernului

Figura 1. Evoluția crizei financiare mondiale

(Concepție proprie)
32
 Lumea financiară mondială a fost zguduită din temelii de falimentul Lehman Brothers.
Multe dintre bănci s-au temut că sute de mii de clienţi vor veni să îşi retragă banii, astfel, ele
au început să acţioneze haotic, ridicând dobânzile la cote uriaşe. Şocul din Statele Unite s-a
extins rapid pe tot globul, făcând ca multe state din Occident să intervină pentru susţinerea
băncilor cu zeci de miliarde de euro.
Până în toamna anului 2008 termenul de criză şi criză economică pentru populaţia
României însemna ceva ireal. Cu toţii am auzit câte ceva despre prăbuşirea economică a
Statelor Unite ale Americii, dar când PIB-ul creştea cu 9% nu se putea vorbi de criză
economică. A venit însă luna octombrie a anului 2008, iar lucrurile au scăpat brusc de sub
control, toată mass-media a început să vorbească doar despre criză, iar rezultatul a fost acela
că populaţia a intrat într-o stare de panică.
În toamna anului 2008, când S.U.A. a anunțat că se află în criză de 1 an, mass-media
a început să vorbeasca despre criza financiară și economică din Statele Unite. Autoritațile s-au
grăbit să precizeze că țara noastră nu va fi afectată de această criză, având ca motivație
distanța dintre cele două țări.
La începutul anului 2009 s-a admis că ne confruntăm cu o criză, dar că o vom depăşi
fără probleme. Însă nu după mult timp încep să se simtă efectele crizei economice mondiale şi
în România la nivelul populaţiei. Aceste efecte s-au concretizat în principal în pierderea
locurilor de muncă, scăderi ale veniturilor din muncă, deprecierea cursului leu – euro, dublată
de o creştere a dobânzilor care a dus la blocarea creditării şi la scădrea veniturilor disponibile
ale populaţiei active. În martie 2009 Guvernul României hotărăşte accesarea unui împrumut
extern de la FMI. În luna aprilie a aceluiaşi an, are loc o rectificare bugetară în sens negativ de
proporţii rar întâlnite în cei 20 de ani de după Revoluţia din 1989.
Criza internaţională a scos în evidență carenţele economiei României. Încă din 2008
economia României a înregistrat un deficit extern în creştere, valoarea bunurilor și serviciilor
consumate de România, dar care proveneau din afara ţării, depăşea cu mult valoarea bunurilor
şi serviciilor exportate. Cu alte cuvinte importurile depăşeau veniturile în valută generate de
exporturi, iar diferenţa era acoperită de împrumuturi externe, generând creşterea datoriei
private sau de vânzări de întreprinderi, terenuri, clădiri. Astfel la sfârşitul lui 2008 și
începutul lui 2009 căile de finanţare erau blocate, iar datoria externă a României atinsese
aproximativ 72 miliarde de euro. Din aceasta 10 miliarde de euro, reprezentau datoria publică
a statului român, restul erau datorii private către exterior ale întreprinderilor, băncilor şi ale
populaţiei.
Criza economică s-a resimţit puternic în buzunarele românilor, pentru cei mai mulţi
dintre ei veniturile scăzând de până la 3 ori. Dintre cei aproximativ 51.000 de agenţi
33
imobiliari care lucrează în România, o mare parte dintre ei s-au gândit să renunţe la acest
domeniu şi să îşi caute un loc de muncă în alt domeniu.Vânzătorii de maşini, dar şi brokerii
de credite, au o situaţie puţin mai bună, dar în cel mai bun caz, ei reuşesc
şesc să obţină venituri cu
peste 30% mai mici decât cele cu care sunt obişnuiţi.
În anul 2010 s-au înregistrat un număr de falimente mai mare cu aproape 18% faţă de
2009, când se înregistrau 18.421 dosare de insolvenţă, iar cele mai afectate firme au fost cele
care au făcut comerţ cu ridicata, comerţ cu amănuntul şi cele din construcţii.
construcţ
La sfârşitul anului 2010, un număr de aproximativ 22.000 companii se aflau în diverse
stadii ale procedurii de insolvență,
insolven dintre care aproximativ 10.400 de firme se aflau în
procedura generală de insolvenţă,
insolvenţă aproximativ 5.105 în procedura simplificată de insolvenţă,
aproximativ 6000 în faliment, 700 în insolvenţă şi 30 în reorganizare judiciară.
judiciară
Cea mai mare rată a falimentelor s-a înregistrat în rândul firmelor care activează în
domeniul comerţului cu ridicata şi distribuţia. Locul doi al clasamentului conform numărului
de insolvențe este ocupat de comerţul cu amănuntul, un total de 4.200 de firme în
insolvenţă.Construcţiile ocupă poziţia a treia cu cele mai multe insolvenţe,
insolvenţ întregind topul
primelor 3 sectoare.

5000
4000
3000
2000
1000
0
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
1. Comertul cu ridicata si distributia mii de intreprinderi
2. Comertul cu amanuntul
3. Constructii
4. Transporturi
ri
5. Alte activitati prestate intreprinderilor
6. Hoteluri si Restaurante
7. Fabricarea lemnului si a produselor din lemn
8. Articole de imbracaminte si incaltaminte
9. Agricultura
10. Industria alimentara si a bauturilor

Figura 2. Top 10 industrii din punct de vedere al numărului

rului de falimente
( Sursa: http://www.wall-street.ro/top/Economie/102689/Top-10
http://www.wall 10-industrii-cu-cele-
mai-multe-falimente.html, 2011)

34
 Domeniile neafectate de criză, sunt cele din domeniul IT și farmacie.
Într-o epocă în care totul este informatizat, specialiştii IT vor fi întotdeauna la mare
căutare, datorită specificului
lui serviciilor pe care această industrie le oferă, care conduc la
eficientizarea activităţii şi a costurilor dintr-o firmă. Existenţa unui număr
numă relativ mare de
specialişti în IT (peste 20.000 ) recomandă România ca o piaţă favorabilă pentru investitorii
din acest domeniu.
Criza financiară nu a afectat piaţa farmaceutică la fel de mult ca alte sectoare. Piaţa
farmaceutică este mai puțin
pu vulnerabilă decât alte pieţe la efectele crizei. În domeniul
farmaceutic, firmele au început chiar să angajeze mulţi studenţi din anii terminali datorită
cererii constante de oameni cu studii superioare de specialitate.
Chiar dacă România îşi va reveni din recesiune, totuşi rata şomajului a crescut cu
0,4% în ultimul trimestru al anului trecut, ajungând la 7,3%. La începutul
început anului 2011,
900.000 de români se aflau în căutarea unui loc de muncă, iar eventualele creșteri salariale au
fost anulate.
mii persoane
4.500

4.000

3.500

3.000

2.500

2.000

1.500

1.000

500

industrie 0
1990
1991
1992
1993
1994
1995
1996
1997
1998
1999
2000
2001
2002
2003
2004
2005
2006
2007
2008
2009

constructii
servicii

Figura 3. Evoluția
Evolu numărului mediu al salariaților
ților pe sectoare
(Sursa: INS)
Comparativ cu anul 2010, în 2011 s-a redus numărul celor care au renunţat şi la
cantitate şi la preţ de la 19, 8 procente la 8,3 procente, dar şi a celor care au cumpărat în
cantitate mai mică şi la preţ mai mic de la 11,8 procente la 7,8 procente.

35
 60,00%

40,00%
2011
2010
20,00%
2009

0,00%
1 2 3 4 5 6 7

1. Același produse cumparate, dar în cantitate mai mică

2. Au cumpărat produse mai ieftine în cantitate mai mică
3. Au cumpărat produse mai ieftine în aceeași cantitate
4. Au cumpărat în cantitate mai mare
5. Au cumpărat produse mai ieftine și în cantitate mai mare
6. Au cumparat produse mai scumpe și în cantitate mai mare
7. Nu s-a modificat deloc

Figura 4. Evoluția
Evoluția comportamentului de consum al românilor
românilo
( Sursa: http://www.ziuaveche.ro/actualitate-interna/social/cum
http://www.ziuaveche.ro/actualitate interna/social/cum-a-modificat-criza-
comportamentul
comportamentul-de-consum-al-romanilor-5075.html
5075.html )

Evolutia P.I.B
Evolutia P.I.B
140%
130,30%
119,60%
120%
122,90%
112,80%
100% 100,60% 104,70%
100%
88,00% 92,70%
94,40% 84,70%
77,70% 79,30% 88,20%
80% 82,20% 76,10%
82,60% 83,90%
79,10% 78,70%
74,90%
60%

40%

20%

0%

Figura 5. Evoluția
Evoluția Produsului Intern Brut în România
( Sursa: calculat după date I.N.S.)

36
 Împrumuturile masive efectuate, de aproximativ 20 miliarde de euro, nu s-au făcut în
primul rând pentru echilibrarea bugetului, ci pentru echilibrarea financiară globală a
României, dar nu ni s-a explicat de la început de ce este nevoie de o sumă atât de mare şi mai
ales care este destinaţia clară a acestei sume. De fapt, cea mai mare parte a banilor de la FMI
au avut ca destinaţie creşterea rezervei valutare şi nu finanţarea deficitului public. Cu o
rezervă valutară în creştere
ştere s-a putut menţine un control asupre cursului de schimb şi s-au
putut susţine plăţile externe, cea mai mare parte fiind formată din datorii private din anii
anteriori. Deficitele publice
blice au crescut accentuat în anii 2009-2010, dar aceste deficite publice
ale României sunt mai reduse decât deficitele multor ţări europene, însă temerea este pentru
viitor, deoarece există riscul să ajungem o ţară înglobată în datorii, pe care nimeni nu mai este
dispus să o împrumute.
În unele discursuri guvernamentale marea problemă a crizei financiare a fost înlocuită
de gravitatea deficitului bugetar prin imaginea traiului pe datorie. Ieşirea
şirea din criza economică
promovată prin ideologia statului minimal, ar fi tăierea cheltuielilor publice. Această strategie
se bazează pe speranţa insuficient argumentată, aceea că va oferi premisa relansării sănătoase
a economiei, cu cât se taie mai mult din cheltuielile publice, cu atât devenim mai credibili.
La baza dezechilibrului bugetar au fost identificate cheltuielile publice excesive din
anii anteriori crizei economice şi mai ales cele sociale. O parte a populaţiei în loc să
muncească şi să producă pentru ei, trăiesc din exploatarea bugetului.
bugetului O greșeală mare a
statului este că susţine o proporţie
proporţ mare a populaţiei. Statistic, mai mult de 12 milioane din
populaţie iau ajutor social. Sunt exemple care arată că se profită nemeritat de asistenţa socială.

1
0,8
0,6
1 3,1
0,4
0,2
0
1990
1991
1992
1993
1994
1995
1996
1997
1998
1999
2000
2001
2002
2003
2004
2005
2006
2007
2008
2009
2010

-0,2
-0,4 -0,4 -
-2,6 -3,6 -2 -3,3 -2,3 -2,3
2,3 -7,3
-0,8
-0,6 -4,6 -2 -3,9 -3,3 -3,7 -2,6 -4,8
-1,2 -1,6 -6,7
-0,8
-1

% P.I.B.

Figura 6. Deficitul public al României

( Sursa: calculat după date INS, BNR, MFP
FP)
37
 Criza internaţională pentru economia României a avut atât efecte directe, dar şi efecte
indirecte datorate vulnerabilităţilor locale.
Efectele directe pentru România:
1. deoarece sectorul industrial face parte din lanţul producţiei internaţionale şi depinde de
cererea internaţională, actuala criză a dus la scăderea producţiei;
2. diminuarea importurilor şi a exporturilor;
3. diminuarea fluxului de capital străin;
4. deprecierea şi volatilitatea ridicată a leului;
5. creşterea costului de finanţare şi a primei de risc;
6. creşterea dobânzilor pe piaţa interbancară.
Efectele indirecte ale crizei economice pentru România:
1. costul de finanţare şi creşterea incertitudinii au afectat puternic creditarea;
2. scăderea consumului cauzată de creşterea somajului și scăderea averii populaţiei;
3. scăderea sau amânarea investiţiilor în economie provocate de diminuarea cererii
externe şi interne, creşterea costurilor de finanţare și repoziţionarea planurilor de
investiţii;
4. riscurile activității financiare: scăderea veniturilor şi scăderea averii populaţiei au
afectat creşterea creditelor neperformante, diminuarea profitului şi lipsa finanţării
firmelor, expunerea la riscul valutar, deficitul bugetar ridicat creat de scăderea
încasărilor bugetare.
Răspunsul la efectele adverse ale crizei formulat de unele state europene sau a celui
din Statele Unite ale Americii nu poate fi asemănat cu cel al României. Există câteva diferenţe
între aceste economii şi cea românească, care nu permit copierea pachetelor de măsuri de
combatere a crizei . Economia românească are un deficit ridicat de cont curent, ce indică
dependenţa acesteia de o finanţarea externă. Se poate reduce ordonat acest deficit sau se poate
reduce de către piaţă în condiţiile actuale de tensiune şi neîncredere, având însă consecinţe
dramatice pentru cursul de schimb şi pentru creşterea economică.
Chiar dacă derularea procesului de ajustare economică nu poate fi planificat cu
precizie s-ar putea evita producerea unei ajustări dezordonate prin promovarea unor politici
economice coerente şi credibile. Susţinerea economiei şi ameliorarea percepţiei investitorilor
străini poate fi realizată de o concentrare a combinaţiei de politici macroeconomice asupra
procesului de ajustare a dezechilibrului extern şi a celui intern.
Vulnerabilitatea crescută a României este strâns legată de criza internaţională, astfel
printre efectele negative ale crizei în România se pot enumera: scăderea activităţii economice,

38
dependenţa de capital străin, nevoia crescută de finanţare externă, expunere la volatilitatea
cursului valutar.
Printre factorii stabilizatori ai vulnerabilității României pot fi: apartenenţa la U.E., un
sistem bancar solvabil unde marii jucători cu capital şi-au asumat un angajament pe termen
lung în România, o rezervă valutară aflată la nivel ridicat şi stabil, o datoria externă situată
sub nivel critic. De asemenea suportul oferit de fondurile structurale europene, unele instituţii
financiare, cum ar fi Fondul Monetar Internaţional şi angajamentele ferme luate pentru
reforme structurale şi investiţii publice sunt de mare ajutor pentru redresarea economică a
României.
Luni 8 august 2011 Bursa de la New York a coborât la cea mai joasă valoare din
ultimele 10 luni. Pentru prima dată după 2008 indicele bursier Dow Jones ascăzut sub 11.000
puncte.
Acest lucru a dus la căderea multora dintre piețele economice ale lumii. Mass-media
subliniază faptul că compania de rating Standard & Poor’s este responsabilă de aceasta
prăbusire bruscă a bursei, aceasta reducând pentru prima dată în istoria agenției ratingul
economiei Statelor Unite de la AAA la A.A+ .
În România lucrurile se întâmplă cel puțin bizar, romănii își fac vara depozit la bancă
și iarna car. La sfârșitul lunii iulie când tot occidentalul își lichidează contul, pentru a pleca în
concediul pentru care a muncit tot anul, populația României a adus în bănci aproape jumătate
de miliard de euro. Trei sferturi din această impresionantă sumă a ajuns în depozitele în lei,
acolo unde dobânzile încă mai stau peste 5%. Cei care au cumpărat valută, fie au profitat de
cursul de sub 4,2 lei de la începutul lunii, fie s-au speriat de saltul rapid de până la 4,3 lei pe
care euro l-a făcut atunci când Europa a fost pusă la colţ de agenţiile de rating. Deci în luna
iulie a existat a doua scădere a prețurilor, comportamentul românilor este prudent și demn de
lăudat. Un astfel de comportament nu reprezintă deloc o întâmplare, cu exact un an în urmă
guvernul a tăiat salariile bugetarilor și a crescut semnificativ TVA-ul. În acest an de încercări
depozitele la termen ale romănilor au crescut cu 1,7 miliarde de euro.
Acest tip de comportament este foarte corect şi, în acelaşi timp sănătos pe timp de
criză. Banii ajunşi în bănci crează capitalizare şi ar trebui să finanţeze investiţii care să
relanseze economia. Băncile au dat ce-i drept mai multe credite firmelor din România, dar
sumele împrumutate de la bănci de statul român, mereu îndatorat sunt comparabile cu cele
luate de economia privată.
Aici se află explicaţia şi pentru dobânzile încă foarte mari la creditele în lei dar şi
pentru viteza încă foarte mică cu care economia României şi-a revenit în ultimul an.

39
 Concluzii

Criza economică a condus la peste 50.000 de disponibilizări în mediul privat în lunile

octombrie și noiembrie 2008. Astfel, în urma disponibilizărilor numărul șomerilor din mediul
privat s-a ridicat la peste 150.000 de persoane, domeniile cele mai afectate fiind cele din
industriile de textile, chimice, mecanică și cea a mobilei. Județele cel mai lovite de criza
economică sunt conform datelor statistice cele din nordul Moldovei, în special Botoșani și
Suceava.
Pe parcursul ultimilor 2 ani multe IMM-uri au făcut disponibilizări și au trimis
angajații în somaj tehnic, pe motivul crizei economice. În plus companiile din mediul privat
au revizuit politicile salariale, după ce au anunţat creșteri de peste 10 procente. Multe
companii s-au confruntat cu o înghețare a salariilor.
Conform specialiștilor din domeniu, creşterile salariale în firmele din sectorul privat s-
au situat în 2009 - 2010 aproape de 0, suferind astfel o corecţie importantă faţă de cele 10
procente prognozate de către firmele respective.
Acutuala criză economică a fost comparată de multi economiști, oameni politici și
istorici cu cea din perioada 1929-1933, însă majoritatea comparațiilor s-au limitat la a scoate
în evidență impactul pe care l-au avut cele două în economia americană.
Studiile istorice relevă faptul că dezvoltarea capitalistă fost permanent însoțită de crize
bancare ce au căpătat adesea un caracter sistemic, de criză economică generalizată. Crizele
bancare afectează în egală măsură țările dezvoltate și țările emergente. Mai mult decât atât,
există caracteristici cantitative și calitative comune ale crizelor, indiferent de țara în care se
declanșează.
Crizele apar după o perioadă de avânt economic, în care se înregistrează creșteri de
prețuri ale activelor investiționale alimentate de expansiunea creditului bancar.
Se pot concluziona trei elemente comune ale crizelor:
• prăbușirea prețurilor activelor investiționale (imobiliare și valori bursiere);
• impactul global la nivelul întregii economii se face simțit (scădere PIB, creștere
șomaj);
• nivelul datoriei publice are un efect pe termen lung.
Criza este inevitabilă când se produc modificări în condițiile piețelor care fac ca
unitățile speculative să nu-și mai poată îndeplini obligațiile de rambursare a datoriilor și
vânzările precipitate de active financiare duc la prăbușirea prețurilor acestora.
Capacitatea băncilor centrale de a preveni formarea condițiilor de apariție a crizelor
este limitată:
40
 • obiectivul băncii centrale este controlul inflației urmărind indicele prețurilor de
consum –prețurile activelor investiționale sunt secundare;
• constrângeri legate de informația disponibilă și instrumentele de acțiune la îndemână;
• inovația financiară și bancară sporește eficiența piețelor și reduce eficacitatea
controlului agregatelor monetare exercitat de banca centrală.
Chiar succesul autorităților în stabilizarea economiei pune bazele unei noi crize:
percepția asupra riscului se îmbunătățește, scade costul finanțării, crește apetitul investitorilor
pentru proiecte speculative.
Crizele periodice sunt un fenomen inevitabil în economie, amplificat de existența
sistemelor financiare și bancare dezvoltate. Pentru combaterea sau reducerea efectelor crizei
au fost puse la punct politici macroeconomice și reglementări ce se perfecționează permanent.
Reglementările trebuie să găsească punctul de echilibru între stabilitate și dinamism, să se
aplice politici anticiclice, dimensiunea globală să devină prevalentă.
Pentru revenirea României pe un plan real de plutire, aceasta trebuie să continue
reforma institutională, să folosească eficient fondurile europene și să continue integrarea
centrală pe strategia de adoptare a euro.

41
 Bibliografie

[A. Felton & C. Reinhart] The First Global Financial Crisis of the 21st Century, Centre for
Economic Policy Research, June 2008
[A. Fontaine, 1992] A. Fontaine, Istoria razboiului rece, vol II, București, 1992
[A. Sullivan, 2009] A. Sullivan, Markets in crisis, 2009
[C. Albulescu & al 2008] C. Albulescu , D.Bărglăzan, B. Boldea, S. Cerna, L. Donath, M.
Herbei, V. Şeulean, Stabilitatea Financiară, Editura Universităţii
de Vest, Timişoara, 2008
[D. Bărglăzan & al, 2005] D. Bărglăzan, B. Boldea, S. Cerna, L. Donath, V. Şeulean,
Economie Monetarǎ şi Financiarǎ Internaţionalǎ, Editura
Universităţii de Vest, Timişoara, 2005
[D. Bogoslaw & B. Steverman, 2008] D. Bogoslaw, B. Steverman, , The Financial Crisis
Blame Game - BusinessWeek, 2008
[G. Bardsen ‚ 2006] G. Bardsen, K. Lindquist, D. Tsomocos, Evaluation of
macroeconomic models for financial stability analysis, Norges
Bank Working Papers, 1, 2006
[G. Soroş , 2008] G. Soroş, Noua paradigmă a pieţelor financiare: criza creditelor
din 2008 şi implicaţiile ei, Editura Litera Internaţional, Bucureşti,
2008
[J. A. Schumpeter, 1942] J. A. Schumpeter, Capitalism, Socialism, Democraţie, 1942
[J. Barber] J. Barber, Istoria Europei Moderne, București
[K. Marx, 1960] K. Marx, Capitalul, Problema crizelor, Vol. IV, Subcapitolul 6,
Editura Politică, Bucureşti,1960
[K. Marx] K. Marx, Capitalul, Teoria asupra Plusvalorii, Vol.IV
[M. Isărescu, 2008] M. Isărescu, Probleme ale politicii monetare într-o ţară
emergentă. Cazul României, Academia Regală de Ştiinţe
Economice şi Financiare, Barcelona, 2008
[P. Jaenkis, 2002] P. Jaenkis, O Istorie a Statelor Unite, Editura Artemis București,
2002
[P. Johnson, 2003] P. Johnson, O istorie a lumii Moderne 1920 -2000, Editura
Humanitas București, 2003
[P. Krugman, 2009] P. Krugman, The Return of Depression Economics and the Crisis
of 2008. W.W. Norton Company Limited, 2009
[P.A. Samuelson,2009] P.A. Samuelson, Economics, Editura Online Semănătorul, 2009
42
[Prof. univ. dr. Z. Zamfir, 1999] Prof. univ. dr. Zarin Zamfir, Istoria universală
contemporană, vol.II, București, 1999.
[S. Berstein & P. Milza, 1998] S. Berstein, P. Milza, Istoria secolului XX. Lumea între
război și pace. 1945-1973, vol. II, București, 1998
[S. Berstein & P. Milza,1998] S. Berstein, P. Milza, Istoria Secolului xx, vol 2-3, Editura All,
București, 1998
[S. Cerna, 2008] S. Cerna, Turbulenţele de pe pieţele financiare internaţionale:
cauze, consecinţe, remedii, 2008.
[S. Clarke] S. Clarke, Teoria Marxistă a crizelor
[V. Axenciuc, 1992] V. Axenciuc, Evoluţia economică a României. Cercetări
statistico-istorice (1859-1947), vol.1-2, Editura Academiei
Române, Bucureşti, 1992
[V. N. Madgearu ,1940] V. N. Madgearu, Evoluţia economiei româneşti după războiul
mondial, Bucureşti, 1940.
Enciclopedia Universală Britanica vol 10, 2010
FMI, Financial turbulence clouds growth prospects, în „World Economic Outlook”, January,
2008
FMI, Lessons from the Crisis in Argentina, Policy Development and Review Department,
IMF, 2003
http://businessday.ro/03/2009/top-10-crize-economice/
http://dumitru-otovescu.blogspot.com/2010/01/istoricul-si-tipologia-crizelor.html
http://en.wikipedia.org/wiki/Financial_crisis
http://tmctv.money.ro/articol_54486_76/istoria_crizei.html
http://www.bnr.ro/files/d/Noutati/Prezentari%20si%20interviuri/R20090414Guv.pdf
http://www.bnro.ro/DocumentInformation.aspx?idInfoClass=6885&idDocument=5718&direc
tLink=1
http://www.scribd.com/doc/7837132/Financial-Crisis-2008
http://www.wall-street.ro/top/Economie/102689/Top-10-industrii-cu-cele-mai-multe-
falimente.html
http://www.ziuaveche.ro/actualitate-interna/social/cum-a-modificat-criza-comportamentul-de-
consum-al-romanilor-5075.html
http://zoonduplex.blogspot.com/2010/02/teroarea-istoriei-si-ciclicitatea.html

43