Procurorul şi avocatul care nu au participat la judecarea cauzei în instanţa de fond;

Părţile care au participat la juedcarea cauzei în prima instanţă dar în cadrul cercetării
judecătoreşti nu au ştiut despre aceasta sau instanţa de fond nu a admis probele
În determinarea efectului devolutiv trebuie, deci, să se aibă în vedere: persoana celui care a uzat
de calea de atac, deoarece manifestarea acesteia este aceea care declanşează examinarea cauzei de
către instanţa de recurs; persoana la care se referă recursul, întrucât, dacă în proces sunt mai multe
părţi, instanţa de recurs nu poate hotărî decât în privinţa acelei pe care o vizează recurentul – pentru
celelalte hotărârea instanţei de apel având caracter irevocabil şi intrând în puterea autorităţii de lucru
judecat în mod absolut; calitatea pe care recurentul o are în proces, pentru că „puterile jurisdicţiei de
recurs” sunt diferite, după cum recursul a fost declarat de procuror, de inculpat, de partea vătămată,
de partea civilă sau de partea civilmente responsabilă ori de ceilalţi titulari ai dreptului de recurs,
căci fiecare apără interesele proprii; motivele de casare, prevăzute expres de lege, manifestarea
principiului tantum devolutum, quantum recuratum, după care numai atât este devoluat, cât este
recurat.

Dintre aceşti titulari ai dreptului de recurs unii – părţile – devoluează fondul cauzei, ceilalţi –
martorul, expertul, interpretul, apărătorul, precum şi alte persoane – care nu au calitatea propriuzisă
de părţi, pot devolua prin recurs numai chestiuni auxiliare sau adiacente, privitoare fie la cheltuielile
de judecată pretinse, fie la diverse vătămări ce s-ar fi adus REVISTA NAŢIONALĂ DE DREPT Nr.
10-12, 2009 182 intereselor lor legitime prin activitatea primei instanţe sau a instanţei de apel.
ât şi latura civilă. Întrucât procurorul reprezinta societatea, iar interesul societăţii este înfăptuirea
justiţiei, care presupune în fiecare cauză penală în parte o exactă stabilire a situaţiei în fapt şi o
corectă aplicare a legii, declaraţia de recurs a procurorului făcută fără rezerve are efect devolutiv
integral, atât in rem, cât şi in personam, ceea ce înseamnă că instanţa astfel sesizată are obligaţia să
examineze întreaga cauză indiferent dacă în urma acestui examen situaţia părţilor se va înrăutăţi
(reformatio in pejus) sau se va uşura (reformatio in melius).
Recursul declarat de martor, expert, interpret, traducător, apărător sau de o altă persoană, ale
cărei interese au fost vătămate printr-o măsură sau printr-un act al instanţei, nu devoluează fondul
cauzei, ci numai chestiuni auxiliare sau adiacente

Chestiunile de drept pe care le poate soluţiona instanţa de apel: dacă fapta întruneşte elementele
infracţiunii, dacă infracţiunea a fost corect calificată, dacă pedeapsa a fost individualizată şi aplicată
just; dacă normele de drept procesual, penal sau administrativ au fost corect aplicate
 hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluţia, probele prezentate în
sprijinul învinuirii nu au fost corect apreciate,

aspectul corespunderii datelor de fapt pe care le conţine proba cu realitatea obiectivă. Verificarea
constă în analiza probelor strânse, coroborarea lor cu alte probe, verificarea sursei de provenienţă a
probelor, care poate avea loc doar prin aplicarea procedeelor probatorii prevăzute de cod şi se
efectuează la toate fazele procesului penal. Sunt supuse verificării atât datele de fapt, cât şi
mijloacele de probă din care au fost obţinute. Probele se verifică atât prin efectuarea acţiunilor
procesuale prevăzute de prezentul cod, cât şi printr-o analiză logică a conţinutului probei, a
coroborării lor.

Astfel, în situaţia prevăzută de art. 398 din Codul de procedură penală, când inculpatul este
achitat sau eliberat de răspundere penală, eliberat de executarea pedepsei, condamnat la pedeapsă
neprivativă de libertate sau în privinţa lui procesul a fost încetat, dacă el se află în stare de arest,
curtea de apel imediat va pune persoana în libertate.

Regula neagravării situaţiei se aplică şi altor subiecţi procesuali – martori, experţi, interpreţi,
traducători, translatori şi apărători, care au atacat hotărârea cu privire la cheltuielile judiciare ce sunt
pretinse. În acest sens se interzice de a reduce cheltuielile ce s-au acordat de prima instanţă acestor
subiecţi, dacă în urma apelului lor instanţa superioară va considera că acestea au fost nejustificat
majorate.

O altă situaţie care duce la tergiversarea procesului este exercitarea acestei căi de către inculpatul
de rea-credinţă, cu scopul de a împedica punerea în executarea a hotărârilor judecătoreşti într-un
teremn rezonabil.
(3) Instanţa poate elibera de plata cheltuielilor judiciare, total sau parţial,
condamnatul sau persoana care trebuie să suporte cheltuielile judiciare în caz de
insolvabilitate a acestora sau