Adio limbii

dilemaveche.ro/sectiune/film/articol/adio-limbii-l-synonymes-sinonime-franta-2019-de-nadav-lapid

Dilematograf

Andreea VLAD

Distribuie cu:

Aparut in Dilema veche, nr. 802, 4-10 iulie 2019

● Synonymes / Sinonime (Franța, 2019), de Nadav Lapid.

Un tînăr cu o privire rătăcită străbate un imens, alb și gol apartament parizian de lux
scăldat într-o lumină invadatoare, se dezbracă cu febrilitate, face duș, apoi, constatînd că
a rămas brusc fără haine și bagaj, bate înfrigurat la alte apartamente vecine. Nimeni nu îi
deschide. În cele din urmă, bărbatul este descoperit în cadă, într-o stare de inexplicabilă
catatonie, de doi vecini dintr-un apartament alăturat, tinerii și mic-burghezii Émile (fiul

1/3
unui industriaș foarte bogat, cu veleități literare și tendințe bisexuale) și Caroline, o
femeie senzuală și sofisticată (ea cîntă la oboi într-o orchestră și este dedicată căutării de
sine).

După primele minute bulversante, derulate rapid și care nu explică nimic, începe filmul
Synonymes al regizorului israelian Nadav Lapid: Yoav (excelentul Tom Mercier) este un
fost soldat israelian refugiat la Paris, al cărui prim gest de repudiere a identității sale
naționale este renegarea limbii ebraice și îmbrățișarea fără rezerve a limbii franceze, în
care vede, vorba poetului, patria lui. Ca atare, el umblă permanent cu un dicționar după
el, din care „decupează“ (pe stradă, în metrou sau în modesta locuință închiriată cu
ajutorul lui Émile, în care trăiește cu 2 euro pe zi), ca într-un film al lui Godard din
perioada sa de glorie, cuvinte mixate într-un colaj cu valoare de psalm contemporan:
pleacă, descoperă, nori, strigare, culoare, reține, restrînge, îndatorat, înfuriat etc. Cuvinte
cărora filmul le redă valoarea lor primară, ca în cuceritoarele poeme ale lui Jacques
Prévert. Misiunea pe care și-o impune Yoav este clară: aflarea „cuvintelor care lovesc,
care domină alte cuvinte“ (care era în fond visul suprem al suprearealiștilor, Gherasim
Luca sperînd chiar la „o poezie fără limbă“). Însă pentru Yoav această tactică a renașterii
spirituale se referă mai degrabă la relația de putere transpusă de pe cîmpul de luptă
căruia i se sustrăsese în cîmpul de luptă al cuvintelor, prin extensie al dreptului apriori al
vieții asupra morții.

Ironia plină de un umor crud cu care Yoav satirizează propensiunea spre război a țării
sale de origine și apetitul ei pentru autovictimizare, improvizînd o tragere la țintă pe ritm
de Edith Piaf sau asistînd siderat la acțiunile mai mult sau mai puțin ortodoxe ale
conaționalilor săi în solemne costume negre la Paris, amintește de abordarea unui film
important al anului trecut, Foxtrot, al unui alt israelian, Samuel Maoz. Punerea în abis prin
derizoriu ca metodă de chestionare a laturii controversate a istoriei este un registru
folosit inteligent și de Radu Jude în recentul Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca
barbari. În Synonymes, Yoav chestionează permanent, „cu sîngele unui poet“ curgîndu-i
încă inconștient prin vene, un tărîm de unde i-au rămas doar amintirea eroului antic
Hector, modelul său încă din copilărie, părinții și poveștile pe jumătate ficționalizate pe
care i le oferă lui Émile ca inspirație pentru cartea acestuia. „Un stat obscen, lamentabil,
sordid, care va muri înainte să mă întorc eu“, spune Yoav, care este sedus de gesturi
godardiene de frondă politică („arăt destul de elegant ca să țopăi cu conții națiunii“).

Motivului colajului lingvistic cineastul i-a dedicat o punere în scenă în același stil compozit
inspirat parțial de estetica modernismului politic al anilor ‘60: ea amestecă scene
studiate, în lungi planuri-secvență (în special în interioare), cu secvențe filmate cu camera
în mișcare, ce transpun pe ecran deriva lui Yoav, sau intermezzo-uri vibrante, cum este
scena dansului lui Yoav pe mese într-un club. El se vede prins între o țară pe care o
disprețuiește și una dominată de discursuri corect politice care calchiază stereotipuri
rigide și triumfaliste, etalate la cursurile obligatorii de limbă și civilizație franceză
(excepționalitatea istorică a națiunii franceze, șanse corecte pentru femei și minorități
sexuale etc.) sau stereotipuri care mimează pervertirea (cu care se confruntă Yoav după
ce se angajează ca model pentru un artist francez aparent simpatizant al imigranților).
2/3
Synonymes are o prospețime aparte și multă exuberanță creativă, o lejeritate a ludicului
declinată firesc și nonșalanță în siguranța cu care îmbină registrele stilistice, de la dramă
la satiră politică sau film experimental. Asta nu îl ferește însă de o oarecare senzație de
estetism căutat și, mai ales, de demonstrație, de construcție vizual-narativă în care
convenția nu este îndeajuns de subtil setată încît să nu se vadă. Însă, în ansamblu,
farmecul cînd grav, cînd jucăuș al acestui film, gîndit ca un nou tip de manifest artistic și
politic țîșnit dintr-o conștiință ce reflectează în felul său la capcanele istoriei
contemporane, este mai puternic decît stridențele sale.

Synonymes, distins cu Ursul de Aur la Berlinala din acest an, a fost prezentat în premieră
în cadrul TIFF și BIFF și este disponibil pe Mubi.

Distribuie cu:

Aparut in Dilema veche, nr. 802, 4-10 iulie 2019

3/3