Sunteți pe pagina 1din 3

Un alt film cu un criminal în serie

dilemaveche.ro/sectiune/film/articol/un-alt-film-cu-un-criminal-in-serie

Dilematograf

Victor MOROZOV

Distribuie cu:

Aparut in Dilema veche, nr. 803, 11-17 iulie 2019

● Der goldene Handschuh / Mănușa de aur (Germania-Franța, 2019), de Fatih Akin.

În afară de subiect – viața și peripețiile unui criminal în serie, Der goldene Handschuh /
Mănușa de aur nu are mai nimic în comun cu filmul lui Lars von Trier The House That Jack
Built, distribuit în România tot anul acesta: nici îndrăzneala lui von Trier de a abandona
simpla observație a unei rutine morbide pentru o pătrundere (la propriu) în mintea
ucigașului; nici curajul de a duce fascinația deja tocită pentru astfel de figuri tenebroase
ale istoriei la ultimele ei consecințe – adică la trasarea unor paralele plauzibile, oricît de
1/3
scandaloase, între gestul de a ucide și gestul de a crea – deci, între crimă și artă; și nici
măcar dorința de a polemiza fie și parodic cu alte filme ale genului sau cu alte clișee ale
genului – ici o replică ironică de tipul „Nu e bine să te urci în mașina unui necunoscut,
poate dai peste un criminal în serie“, care se adeverește peste puțin timp, colo o dîră de
sînge lăsată pe șosea și mai apoi ștearsă ca prin minune de ploaie. Există, în astfel de
momente, ceva ce îi scapă complet lui Fatih Akin: un umor salvator, nebunesc, care mai
alungă din duhoarea de cadavru, basculînd filmul iar și iar în alte zone decît cea pur
voyeuristică: Jack nu ucidea doar ca să oripileze spectatorul, ci și – la fel de important
pentru von Trier – pentru a filosofa pe seama actului, pentru a analiza implicațiile estetice
ale gestului, în fine, pentru a-l extrapola și a-l îmbogăți cu sens.

În lumina acelui film, Mănușa de aur pare mult mai convențional: un biopic despre
ucigașul german Fritz Honka, bazat pe bestseller-ul publicat de Heinz Strunk în 2016.
Filmul urmărește traiul lui Honka în nocturnul Hamburgului din anii ’70, însă, așa cum
alege Akin să spună povestea, „trai“ pare un cuvînt prea generos pentru personajul său:
la ani-lumină de lumea crispată, obligatoriu respectabilă, din precedentul film al lui Akin
Aus dem Nichts / În ceață, Honka face parte dintr-un univers underground al celor laissés-
pour-compte în societatea germană postbelică. Bețivi, nemernici, libidinoși de ocazie –
sau pur și simplu neajutorați – populează acest marasm cotidian, ceea ce, oarecum
paradoxal, contribuie la a ni‑l face mai atașant și mai viu decît morala revanșardă, cinică
din În ceață.

Asta și pentru că Mănușa de aur (după numele barului în care Honka își bea zilele, agățînd
femei pe care apoi le omoară în apartamentul său) e, per total, un film mai interesant
decît În ceață, fie doar și pentru ce ar fi putut să reprezinte: o explorare originală,
provocatoare a păturilor umane abisale, o elegie „scandaloasă“ pentru un trai
necomplexat de rigori sociale, departe de privirile acuzatoare ale celor bine poziționați în
ierarhia societății. În schimb, Akin nu pare deloc interesat de fauna filmului său, pe care o
expune doar pentru pitorescul ei (femei obeze, bărbați cu dinți cariați – totul
caricaturizat), și nici nu reușește să formuleze, prin dezgroparea acestei fîșii neobservate
de lume din trecut, vreo critică la adresa unui prezent injust față de marginali. Aroganța
regizorală pune greșit accentele: barul e filmat ca o speluncă de joasă speță, în timp ce
clienții săi nu apar decît ca simpli ratați.

Această ocazie ratată de solidarizare cu cauza perdantă dă, totuși, cele mai ofertante
momente ale filmului: bălmăjeli, insulte și încercări chinuite de interacțiune pe care Jonas
Dassler, foarte abil în rolul lui Honka, le pune la bătaie în bar. Condus mai mult de
scenografie – apartamentul lui Honka e de-a dreptul sordid – decît de mizanscenă, filmul
insistă să redea din belșug modus operandi-ul haotic al lui Honka: frustrat sexual și
profesional, omul se răzbună pe femei vulnerabile, terminate, care au pierdut totul și nu
pot opune nici un fel de rezistență. Oricum ai da-o, pilda filmului e destul de tulbure: ce
rost mai are, în anul 2019, un film ce îi refuză din start victimei orice fărîmă de demnitate?
În cazul acestui spectacol ieftin-provocator, secvențele observaționale ale lui Akin, în care
camera stă imobilizată pe trepied, voyeurist, tăind doar cînd e cazul, devin o mostră a
abjecției. E, de fapt, opusul filmului lui von Trier, care funcționa prin metalimbaj și
2/3
distanțare critică: Akin bagă degetul în ochi. Și e foarte ciudat cum, în plină epocă #metoo,
astfel de filme, expresie a cine știe cărei defulări – a se vedea mai ales cazul Abdellatif
Kechiche –, își fac loc încet, dar sigur, prin festivaluri.

Mănușa de aur rulează în cinematografe din 21 iunie.

Distribuie cu:

Aparut in Dilema veche, nr. 803, 11-17 iulie 2019

3/3