UNIVERSITATEA DIN BUCURESTI

FACULTATEA DE GEOGRAFIE
SECTIA CARTOGRAFIE

GEOGRAFIA RESURSELOR
REZERVELE DE CARBUNI SI
PRINCIPALELE TARI PRODUCATOARE

COORDONATOR: PROFESOR DRAÃ GHICI CRISTIAN

ANUL I, GRUPA 116

1
Capitolul I – Definitție…………………………………………………………………………………………………..3
Capitolul II – Clasificarea caă rbunilor…………………………………………………………………………....3
Capitolul III – Utilizarea caă rbunilor…………………………………………………………….……………….4
Capitolul VI – Evaluaă ri ale resurselor de caă rbune…………………………………………………………5
4.1. – Evolutția productției mondiale de caă rbune……………………...………………………….6
Capitolul V – Repartitția geografica a resurselor de caă rbune……………………………………...…..6
5.1 Asia……………………………………………………………………………………………………………7
5.1.1 Republica Populara Chineza………………………………………………….……….7
5.1.2 India……………………………………………………………………………………………..8
5.1.3 Kazahstan……………………………………………………………………………………10
5.2 America…………………………………………………………………………..………………………..11
5.2.1 America de Nord……………………………………….…………………………………11
5.2.2 Canada………………………………………………………….…………………………….12
5.2.3 america de Sud……………………………………………………………………………12
5.3 Europa………………………………………………………………………………………….………….13
5.3.1 Comunitatea Statelor Independente……………..………………………………13
5.3.2 Federatția Rusa………………………………………………………………………...…..13
5.3.3 Germania…………………………………………………………………………………….14
5.3.4 Polonia………………………………………………………………..………………………15
5.3.5 Cehia si Slovacia………………………………………………….……………………….15
5.3.6 Marea Britania………………………………………………….…………………………16
5.3.7 Romania…………………………………………………………….………………………..16
5.4 Africa…………………………………………………………………………...…………………………..17
5.4.1 Africa de Sud……………………………………………………………………………….17
5.5 Oceania………………………………………………………………………………………………….…18
5.5.1 Australia…………………………………………………………..…………………………18
Capitolul VI – Impactul asupra mediului………………………….…………………………………………18
Bibliografie………………………………………………………………………………………………………...…….20

Capitolul I – Definitie

2
 Cărbunii reprezintă una dintre cele mai importante substanțe minerale utile. Se remarca, intre
combustibilii minerali, prin volumul mare al rezervelor sigure, vechimea exploatării si utilizările
variate, fiind nu numai o valoroasa sursa de energie primara, ci si materie prima pentru industria
chimica.
Cărbunii au fost cunoscuți înca din antichitate, dar, pe scara industriala, aceștia au fost folosiți
numai o data cu dezvoltarea mașinismului, in cursul revoluției industriale din secolul XVIII-lea, mai
intai in Marea Britanie, iar apoi in tari ca Belgia, Germania, Polonia, Rusia, S.U.A s.a. In aceasta
perioada cărbunii aveau un rol vital in viața economica, devenind sursa energetica indispensabila,
motiv pentru care secolul XIX-lea a mai fost numit „secolul cărbunelui”. Chiar si la începutul secolului
al XX-lea ponderea cărbunelui in consumul energetic mondial depășea 9/10 din total.
Importanta economica a cărbunilor s-a menținut pana in zilele noastre, producția crescând
cantitativ, dar scăzând ca pondere in balanța energetica, datorita utilizării si a altor surse de energie
primara.

Capitolul II – Clasificarea cArbunilor

 Cărbuni superiori (7000-9000 kcal/kg)

 Antracitul (Fig. 1)
 Huila (Fig. 2)
 Cărbuni inferiori (2600-5000 kcal/kg)
 Cărbunele brun (Fig. 4)
 Lignitul (Fig. 3)
 Turba (Fig. 5)

Fig. 1 Fig. 2

3
 Fig. 3 Fig. 4 Fig. 4

Antracitul (Fig. 1) este cel mai vechi cărbune, datând din Jurasic. Conține 92 - 98 % carbon în
masa combustibilă, dar aproape deloc materii volatile, ceea ce îl face foarte dificil de aprins.
Aprinderea trebuie făcută cu un combustibil de suport, care să-l aducă la temperatura de 800 °C,
temperatura de aprindere a carbonului. În momentul extracției conține 3 - 12 % umiditate. Are o
putere calorifică de 20 - 25 MJ/kg. Datorită aprinderii dificile este puțin folosit în energetică, fiind
folosit în industria chimică la producerea electrozilor.
Huila (Fig. 2) este un cărbune vechi, datând din Cretacic și Jurasic. Conține 75 - 92 % carbon în
masa combustibilă, iar prin încălzire degajă suficiente materii volatile pentru aprindere. În momentul
extracției conține 1 - 5 % umiditate. Are o putere calorifică de 20 - 29 MJ/kg. Este cel mai prețios
cărbune. Huilele cu flacără lungă (numele vine de la durata degajării volatilelor, care ard cu flacără
vizibilă) și de gaz (numele vine tot de la cantitatea volatilelor) nu cocsifică, ca urmare se folosesc în
scopuri energetice. Huila de cocs și parțial cea grasă (în amestec cu cea de cocs) cocsifică, ca urmare
este folosită la producerea cocsului, valorificare mult mai valoroasă decât prin ardere. Huilele slabă și
antracitoasă au puține volatile, sunt greu de ars.
Cărbunele brun (Fig. 4) este un cărbune mai vechi, din Paleogen. Conține 60 - 78 % carbon în
masa combustibilă, iar prin încălzire degajă multe materii volatile. În momentul extracției conține 30 -
45 % umiditate. Are o putere calorifică de 6 - 18 MJ/kg (uzual 7 - 9 MJ/kg). Este mult folosit, în special
lignitul, care se găsește în cantități mari, de exemplu în România în bazinul Olteniei, în scopuri
energetice, fiind combustibilul clasic în termocentralele pe bază de cărbune.
Cărbunele brun huilos este un cărbune specific României, are aspect de huilă, însă putere
calorifică sub 20 MJ/kg, ca urmare nu poate fi considerat huilă. Este folosit în scopuri energetice.
Turba (Fig. 5) este cel mai tânăr cărbune, din Neogen, formându-se și astăzi. Conține 52 - 62 %
carbon în masa combustibilă, iar prin încălzire degajă foarte multe materii volatile. În momentul
extracției ea conține 75 - 80 % umiditate, ca urmare trebuie uscată, stare în care are o putere
calorifică de 12 - 20 MJ/kg. Turba uscată și brichetată se folosește drept combustibil casnic. De
asemenea, ea se poate folosi ca material filtrant sau ca îngrășământ.

Capitolul III – Utilizarea carbunelui

Cărbunele are o varietate de utilizări. El poate fi folosit drept combustibil, atât casnic, cât și în
producerea de curent electric produs cu ajutorul turbinelor din termocentrale. Prin ardere cărbunele
eliberează căldură și produce gaze de ardere ca dioxid de carbon, dioxid de sulf și vapori de apă. In
anul 2003 24,4 % din energia primară produsă pe glob și 40,1 % din energia electrică era produsă pe

4
bază de cărbune, cu ponderea însemnată a huilei și lignitului. Termocentralele moderne au redus
substanțial emisiile de gaze nocive rezultate din arderea cărbunilor.
De asemenea el poate fi folosit ca materie primă în industria chimică (pentru obținerea
vopselurilor, materialelor plastice, fibrelor sintetice, îngrășăminte, etc.) și în metalurgie. O importanță
mare o prezintă cocsul care este folosit drept combustibil în siderurgie (pentru obținerea unei tone de
oțel, sunt necesare 600 kg cocs), în încălzire (înlocuitor al gazelor naturale), ca produs auxiliar la
fabricarea fontei, a carburii de calciu și a altor derivate industriale, și de asemenea ca reducător al
minereurilor feroase în furnale. Cocsul este rezultat în urma procesului de carbonizare la temperaturi
înalte, prin distilarea cărbunelui in lipsa oxigenului.

Capitolul IV – Evaluari ale resurselor de carbune

Evaluarea rezervelor mondiale de cărbuni este dificilă și, ca urmare, sunt avansate cifre foarte
variabile. Sunt utilizate valorile prezentate la Conferința Mondială a Energiei de la Munchen (1980),
când rezervele sigure și probabile de cărbuni au fost evaluate la 10000 –11000 t.c.c, din care trei
pătrimi cărbune superior.
Dintre toți combustibilii minerali, cărbunii dețin cele mai mari rezerve certe și probabile.
Potrivit estimărilor făcute cu prilejul aceleiași Conferințe de la Munchen, aceștia reprezintă 90% din
rezervele de combustibili fosili, față de numai 4% petrol și 1% gaze naturale.
Din rezervele economice exploatabile de aprox. 826 mld. Tone, consumul mondial actual se
ridica cca. 4,5 mld. Tone, ceea ce ar asigura un consum pentru aproape 200 ani.
În ceea ce privește repartiția geografică a rezervelor, aceasta este foarte inegală (Fig. 5), circa
95% fiind concentrate în emisfera nordică și numai 5% în cea sudică ( în principal în țări ca Australia,
Africa de Sud, Columbia, Brazilia); în emisfera nordică zăcămintele sunt concentrate îndeosebi între
latitudinile de 35 și 60o. Numai trei state dețin circa 90% din rezervele probabile C.S.I. (60%) S.U.A. și
China există, totodată, și mari zone geografice care au foarte mici rezerve ca, de exemplu, Africa
(2,7%), America de Sud (1,2%), Oceania (1,1%).

Fig. 5

5
4.1 Evolutia productiei mondiale de carbune.

Producția carboniferă a crescut rapid până în 1913, când cărbunele domina sursele
energetice producția evoluând mai lent sau chiar stagnând, ca urmare a creșterii ponderii
hidrocarburilor. În schimb odată cu „criza petrolului”, declanșată în anul 1973, are loc o revigorare a
industriei carbonifere mondiale, un aspect important constituindu-l reconsiderarea cărbunilor
inferiori utilizați tot mai mult în termocentrale.

1890 1913 1938 1950 1980 1990 1994 1997

Huilă 474 1215 1178 1439 2733 3487 3565 3730

Lignit 38 125 262 792 996 - 924 916

Total 512 1340 1440 1818 3729 4881 4489 4648

Sursa: der Fischer Weltalmanach ’99.

Producția carboniferă – care a variat , după 1990, între 4,5 și 5 md.t – este mult mai
concentrată teritorial decât a petrolului: trei state, respectiv S.U.A. C.S.I. și China, dețin mai mult de
jumătate din producția mondială.

Capitolul V – repartitia geografica a resurselor de cArbune

Fig. 6

Ţara Rezerve (mld. tone) Producția (mil. tone 1997)

China 108.9 1351,9

6
S.U.A. 290,8 913,3

India 1,8 322,4

C.S.I. 269,8 302,3

Africa de Sud 64,4 220,1

Australia 72,4 206,2

Polonia 47,1 137,1

R.P.D. Coreeană 6,2 65,0

Germania 88,1 51,2

Indonezia 49,5

Marea Britanie 5,1 47,1

Canada 8,6 41,3

Sursa: der Fischer Weltalmanach ’99.

5.1 ASIA

În Asia există doi mari producători de cărbuni: China și India, care participă cu aproape ¼ la
producția mondială.

5.1.1 Republica Populara Chineza

Republica Populara Chineza a cunoscut o creștere deosebită a industriei carbonifere după

1950 si produce în prezent 39,8% din
totalul mondial, cărbunii fiind
principala sursă energetică a țării.
Principalele exploatări se fac
în China de nord-est (Manciuria) la
Fushun (Fig.7) (una dintre cele mai
mari exploatări la zi din lume) și Benxi
– bazinele Taiyuan și Datong, în
provincia Honan și în provinciile
Yunan și Hunan.
Zăcămintele sunt de calitate
superioară, grosimea statelor este
mică, iar adâncimea de exploatare
redusă permite de multe ori
exploatarea în carieră.

7
 Fig.7

5.1.2 India

India, a doua producătoare de pe continent, după China si a treia pe plan mondial deține mari
zăcăminte de huilă. A cunoscut o creștere rapidă datorită cererii siderurgiei naționale și a exportului
spre Japonia.
Exploatările de cărbuni superiori au loc la vest de Calcutta în statele: Bengalul de Vest,
Madhya Prades si Bihar (Fig.8). In partea Central Estică sunt exploatate zăcămintele de pe Valea
Godavari, iar in
regiunea Estică cele
din apropiere
de Madras.
India
deține 90 % din
rezervele de cărbuni
inferiori exploatate
la Statul Tamil
Nadu.
Fig.8

8
 Fig.9

Fig.10

5.1.3 Kazahstan

9
 Fig.11
Kazahstan deține rezerve ce ar putea asigura producția pentru 100 de ani, deși aceasta a
scăzut la 50% in ultimii ani.
Bazinele de exploatare din Kazahstan se afla la Karaganda (Fig. 13), la Nord de lacul Balhaș
(principalul bazin carbonifer, huila cocsificabilă și cărbune brun) si la Ekibastuz (Fig.12) (10% din
producția țării).

10
 Fig. 13

Fig. 12

11
5.2 America

5.2.1 America de nord

12
 America de Nord participă cu aproape 1/3 la producția mondială, Statele Unite ale Americii
se situează pe locul al doilea în producția mondială. Repartiția rezervelor este în vest, în zona
Munților Stâncoși (în statele Montana, Wyoming, Utah, Colorado, Washington, Dakota de Nord),în
estul și centrul țării.
Cel mai important este Complexul carbonifer din estul țării, axat pe Munții Apalași, care se
desfășoară din statul Pennsylvania, în nord, până în statul Alabama, în sud. Este principala bază de
aprovizionare cu cărbuni cocsificabili a S.U.A. A doua bază carboniferă este cea din bazinul mijlociu al
fluviului Mississippi, în care zăcămintele sunt cantonate în statele cu Ohio, Nebraska, Kansas și
Oklahoma (în vest).

5.2.2 Canada

Canada deține o producție echilibrată de cărbuni, cu un ușor avantaj asupra cărbunilor

superiori. Cele 25 de mine (dintre care 13 produc numai pentru export) asigură 95% din producția
totală.
Exploatările au loc in partea estica, in Noua Scoție, New Brunswick, Prov. Alberta. Prov.
Saskatchewan.

5.2.3 america de sud

America de Sud este continentul cu cea mai mică participare la producția mondială (0,5%)
Columbia (30 mil. tone producție) deține peste 50% din rezervele continentului calitatea cărbunelui
fiind superioară.

13
5.3 Europa

Europa se situează pe primul loc în ceea ce privește participarea la producția mondială,

aceasta scăzând însă de la peste 50% înainte de 1980 la mai puțin de 1/3 în prezent.

5.3.1 Comunitatea Statelor Independente

Comunitatea Statelor Independente se înscrie între cele mai mari producătoare de cărbuni
din lume, deținând, totodată, aproape 2/3 din rezervele mondiale certe și probabile, din care 90%
sunt localizate în partea asiatică a țării. Cărbunele a fost mai întâi exploatat în partea europeană a
țării unde există câteva mari bazine carbonifere, cel mai important fiind bazinul Donbas din Ucraina,
deținând 40% cărbuni cocsificabili, aflat în apropierea zăcămintelor de minereu de fier de la Krivoi-
Rog și Kerci, în bazinul Peciora și în munții Ural, excepție făcând bazinele Kizel și Celeabinsk.
În partea asiatică, unde sunt concentrate circa 90% din rezervele de cărbune ale C.S.I. cel mai
mare bazin în exploatare este Kuzbas – situat în bazinul fluviului Obi, pe afluentul său Tomi, și în
bazinul Karaganda 1/10 la producția țării. Alte bazine carbonifere din partea asiatică sunt: Ekibastus
din Kazahstan, Minusinsk, în sudul Siberiei Occidentale, Kansk-Acinsk din bazinul superior al
Eniseiului, Ceremhovo în vestul lacului Baikal, Tunguska, în partea central siberiană.
Comunitatea Statelor Independente deține, totodată, și cele mai mari rezerve de turbă din
lume, evaluate la circa 150 mld. t.c.c., localizate în partea central-europeană, Siberia Occidentală și
Orientală.

5.3.2 federatia rusa

Federația Rusa dispune de mari bazine carbonifere în partea europeană. Deține primul loc în
lume la rezervele și producția de turbă, exploatate din E si V Siberiei. Producția carboniferă a
cunoscut o scădere substanțială după 1990, datorită scăderii cererii interne și a reducerii exporturilor
(doar 5% din producția mondială).

14
 Bazinele de exploatare ale Federației Ruse sunt: Bazinul Peciora, care dispune de rezerve mari
de cărbuni superiori si este considerat cel mai extins bazin carbonifer al Europei. Este cunoscut și sub
denumirea de “Donbasul Polar” si alimentează Regiunea Sankt Petersburg și Regiunea Industriala a
Moscovei. Bazinul Moscovei posedă rezerve de cărbuni energetici și este principala sursă de
combustibili pentru industria energiei electrice din regiune.
De asemenea in regiunea Munților Ural se afla câteva bazine carbonifere cu importanța
deosebită pentru industria locală: Bazinul Ekaterinburg, Bazinul Kizel, Bazinul Celeabinsk.
Un alta bazin cu importante resurse de cărbune este Bazinul Kuznețk, situat pe râul Tomi,
afluent al fluviului. Obi, ce deține cca. 200 straturi carbonifere, fiind cel mai important pentru
producția țării (35%). De aici se extrage cărbune cocsificabil pentru siderurgia Siberiei de Vest.
In partea Asiatică se afla Bazinul Kansk-Acinsk, unde se fac exploatări în suprafață; Bazinul
Ceremhovo-Irkutsk, situat la nord de Lacul Baikal, cu exploatări huilifere; Bazinul Tunguska – în partea
centrală a Siberiei si Bazinul Lena cu o valorificare mai slabă.
In partea de nord a Siberiei sunt localizate Bazinul Taimîr si Bazinul Kolîma, iar in Extremul
Orient, Bazinul Bureea, Bazinul Sucean si Bazinul Sahalin.

5.3.3 Germania

Germania și-a redus drastic

producția, de la cca. 500 mil. tone la
cca. 51,2 mil. tone, din care aproape ¾
cărbune inferior (lignit) ocupând astfel
locul întâi pe glob la producția de
cărbune inferior. Zăcămintele de
cărbune inferior sunt concentrate
îndeosebi în partea estică în bazinele
Saxono-Thuringian (sau al Elbei), cu cea
mai mare participare (peste 1/2) la
producția totală a țării și
Lauchhammer, aceasta din urmă având
însă rezerve mai importante. Alte
bazine se află în partea vestică:
Aachen, Koln, Saxonia Inferioară,
Bavaria, se remarcă bazinele Ruhr și
Saar.

Se remarcă printr-o mare

producție de cărbuni energetici (loc II
in Europa, după Federația Rusă), 3%
din producția mondială.

Prezența cărbunilor a constituit unul din factorii potențiali ai dezvoltarii. industriale , alături
de prezența Rinului.

15
5.3.4 Polonia

Polonia (cca. 137 mil tone producția anului 1997) deține cele mai mari rezerve de huilă din
Europa Centrală. Cărbunii participă cu peste 90% în balanța de combustibili primari, constituind
principala sursă energetică a țării.
Huilă cocsificabilă se exploatează în Silezia Inferioară – în bazinul Walbrzych 5% și în Podișul
Lublin, iar cărbunii inferiori din voievodatul Poznan și din Silezia Inferioară.
Prezența căilor navigabile Odra și Wisla oferă un avantaj deosebit pentru transportul
cărbunilor spre porturile de la M. Baltică.
Cărbunii inferiori se exploatează în Bazinul Turow si Bazinul Konin-Turek. Exploatări de turbă
au loc in nord-estul țării.

5.3.5 cehia si slovacia

În Cehia și Slovacia (cca. 40,7 mil tone

1997, față de aproape 120 mil. tone 1999).
Cărbunii constituie principala sursă de energie
primară. Exploatări huilifere se află în Boemia și
Moravia (Kladno, Kosice, Plsen) și Boemia de Nord
(bazinele Most și Sokolov).

5.3.6 Marea Britania

16
 În Marea Britanie rezervele
sunt încă mari (cca. 5 mld. tone),
apreciate a asigura, la nivelul
producției actuale, consumul pentru
aproape 1000 de ani. Există cinci
bazine carbonifere mai importante:
bazinul Scoției, Northumberland,
Yorkshire, Lancashire și Ţara Galilor
(Wales), care dețin huilă cocsificabilă
de diferite tipuri. Marea Britanie a
dominat industria carboniferă mai
mult de 100 de ani. Cărbunii au avut
o contribuție hotărâtoare în
dezvoltarea industriei tarii.
Exploatarea cărbunelui din perioade
timpurii și în cantități însemnate au
fost favorizate de existența
zăcămintelor de bună calitate și de
adâncimea redusă de exploatare.

5.3.7 Romania

În România între combustibilii minerali clasici (cărbune, petrol și gaze naturale), cărbunii
ocupă primul loc după mărimea rezervelor. Aceștia sunt, totuși, destul de modeste (cca. 1,15 mld.
tone) și alcătuite, în mare majoritate, din cărbuni inferiori (1,10 mld. tone). Producția a scăzut mult în
ultimii ani, înregistrându-se doar 31,2 mil. tone în 1991 (din care 3,2 mil. t. huilă) crescând până la
36,1 mil. tone în 1996 (din care 1,3 mil. tone huilă). Ca repartiție geografică, ele sunt concentrate în
cea mai mare parte în Oltenia și Depresiunea Petroșani.

Repartiția geografică a bazinelor carbonifere

Cărbunii superiori:

 Bazinul Petroșani, situat pe cursul superior al Jiului (Uricani, Lupeni, Petroșani, Vulcan,
Aninoasa, Livezeni, Petrila);
 În Munții Banatului (Anina, Doman, Secu), Defileul Dunării (Baia Nouă, Cozla, Bigăr etc.)
 Cărbunii inferiori:
 Bazinul Motru – Jilș – Rovinari, situat în Podișul Getic;
 Bazinul Huscioarei, situat în Podișul Mehedinți;
 Bazinul Alunu-Berbești, amplasat în Subcarpații Gorjului și Vâlcei;

Alte bazine carbonifere:

17
  Bazinele Munteniei centrale și subcarpatice;
 Bazinul Barcău-Crasna;
 Bazinul Baraolt;
 Bazinul Valea Crișului;
 Bazinul Sinering-Vișag;

În anul 1994, producția totală de cărbune (net) a țării a fost de 61,3 mil. tone (față de 2,2 mil.
tone în 1938, 6,8 mil tone în 1960 și 37,0 mil. tone în 1980), din care 8,3 mil. tone huilă, 0,8 mil. tone
cărbune brun și 52,2 mil. tone lignit.

5.4 AFRICA

5.4.1 Africa de Sud

Africa de Sud producea cca. 220,1 mil. tone in anul 1997 (în exclusivitate huilă). Cel mai important
bazin carbonifer se află în Transvaal (Withbank).

5.5 OCEANIA

5.5.1 AUSTRALIA

18
 Australia are rezerve apreciabile de huilă și o producție de peste 200 mil. tone (din care peste
¾ cărbune brun). Zăcămintele sunt concentrate de-a lungul Cordilierei Australiene, în statele Noua
Galie de Sud statele Queensland și Australia de Sud.

Capitolul VI – Impactul asupra mediului

O proprietate a cărbunilor este oxireactivitatea, adică tendința lor de a reacționa cu oxigenul

sau de a arde în oxigen și de a forma oxizi. Cărbunii au o oxireactivitate cu atât mai mare cu cât sunt
mai tineri, adică au un grad de carbonizare mai mic.
Cărbunii reacționează cu oxigenul din aer, chiar la temperatura obișnuită (combustie lentă),
însă arderea propriu-zisă are loc la o anumită temperatură, specifică fiecărui tip de combustibil,
numită temperatură de aprindere. Temperatura de aprindere este cu atât mai mare cu cât gradul de
carbonizare este mai avansat.
La arderea cărbunilor rezultă gaze, care conțin: CO2, SO2, NOX, H2O(V) etc. Din cadrul acestor
efluenți gazoși, atenția s-a concentrat în principal pe gazele acide (SO2, NOX), ca urmare a rolului pe
care îl au asupra mediului, pe termen lung. În literatura de specialitate se menționează faptul că, prin
arderea cărbunilor, se evacuează în atmosferă anual aproximativ 120 milioane tone de cenușă, care,
împreună cu praful ce se degajă, formează anual 200–250 milioane tone de aerosoli.
De asemenea, prin arderea cărbunilor și a țițeiului cu un conținut de 1% sulf se evacuează în
atmosferă aproximativ 60 milioane tone de SO2.
Având în vedere efectele nocive ale gazelor rezultate prin arderea cărbunilor și păcurii, în
România s-a luat măsura ca, începând cu anul 1996, să nu se mai importe și comercializeze aceste
produse, cu un conținut mai mare de 1,1–1,80%, pentru cărbuni, și 1,34–1,50%, pentru păcură.
De aceea, este necesar ca pentru protecția vieții pe pământ să se acorde o atenție deosebită
depoluării atmosferei de acești agenți nocivi.
Dioxidul de carbon (CO2) rezultat în urma proceselor de utilizare a cărbunelui afectează
temperatura atmosferei inferioare. Acest gaz absoarbe radiațiile termice și reflectă o parte din
radiațiile infraroșii, conducând la efectul de seră sau la încălzirea globală a atmosferei și deci la
apariția unor dezechilibre în ecologia mondială.

19
 Monoxidul de carbon, obținut prin arderea cărbunelui într-o atmosferă insuficientă de oxigen,
este convertit în dioxid de carbon. Aceste gaze ale carbonului nu sunt considerate ca fiind o problemă
pentru poluarea mediului.
Celelalte gaze rezultate în urma arderii cărbunelui (SOX, și NOX), emise în atmosferă, conduc
la apariția ploilor acide, iar parte din ele se depun la sol, ca depuneri uscate.
Oxizii de sulf și de azot sunt absorbiți în picăturile mici de apă din nori, transformându-se în
acizi. În continuare, dizolvarea cauzează disocierea acizilor în ioni, care ajung pe sol împreună cu
precipitațiile. Acest proces este denumit depunere umedă.
Pe de altă parte, oxizii de azot absorb radiațiile ultraviolete din radiația solară, declanșând
reacții fotochimice care produc smogul, din care face parte și ozonul.
Dioxidul de sulf are o acțiune nocivă și asupra plantelor, chiar și atunci când se află în cantități
mici. În situația în care cantitatea de SO2 din atmosferă este mare și umiditatea aerului ridicată, se
formează acizii oxigenați ai sulfului, care provoacă arsuri și pete pe toate organele plantelor. În acest
caz, pe frunze apar pete brune și galbene, care se mențin până la căderea frunzelor. Pe de altă parte,
SO2 poate fi absorbit de unele plante în cantități proporționale cu antitatea de sulf găsită în plante,
transformându-se în ionul SO24 − , care este de 30 de ori mai puțin toxic, contribuind substanțial la
depoluarea atmosferei.
În prezent, desulfurarea gazelor este singura metodă convențională utilizată pentru
reducerea emisiilor de sulf după arderea cărbunelui. Prin această metodă poate fi asigurată o
reducere de peste 90% a sulfului din fluxul de gaze.
Denitrificarea fluxurilor de gaze prin reducere catalitică selectivă are utilizări limitate, cu
rezultate acceptabile în reducerea emisiilor de oxizi de azot de la termocentrale. Tehnologiile viitoare
includ arderea în pat fluidizat, unde eliminarea sulfului poate fi realizată în timpul arderii cărbunelui,
urmată de o reducere a emisiilor de dioxid de sulf de 35-50%.
De asemenea, cărbunii pot fi transformați în combustibili lichizi, în prezența unor substanțe
donoare de hidrogen și a unor catalizatori, combustibili sintetici în care sulful și alte impurități sunt
eliminate în mare măsură.
Petrolul obținut din cărbune și amestecurile de cărbune și apă cu un conținut redus de cenușă
și sulf sunt considerate o alternativă pentru înlocuirea petrolului în utilități și boilere industriale.

20
 1. Barbu, I. – A doua tinerețe a cărbunilor, Editura Albatros, București, 1986
2. Popa, B. – Manualul inginerului termotehnician, vol. I, Ed. Tehnică, București, 1984
3. Ungureanu, C. – Generatoare de abur pentru instalații energetice, clasice și nucleare, Ed. Didactică
și Pedagogică, București, 1977
4. Ionescu, C., Moldovan, C. – Impactul efluenților gazoși rezultați la arderea cărbunelui asupra
mediului si organismului uman, Ed. Agir, București, 2006

21