X.

Predarea: concept, modele, strategii, relatia stiluri de predare

– stiluri de invatare.

CONCEPT

Predarea reprezinta actiunea complexa a cadrului didactic, care

presupune:
- prezentarea unui material concret si/sau verbal: date,
informatii,evenimente, modele materiale, modele ideale etc.;
- organizarea si conducerea unor activitati in care sa se valorifice
materialul concret si verbal oferit;
- acordarea de sprijin elevilor pentru a putea observa, analiza, compara,
aplica, sintetiza, abstractiza si reflecta;
- extragerea esentialului (impreuna cu elevii) si fixarea lui in notiuni,
concepte; judecati, rationamente;
- operationalizarea cunostintelor elevilor, prin conceperea si rezolvarea
de exercitii si probleme, de sarcini si instruire teoretice si practice, prin
organizarea activitatilor de munca independenta.
Ca formă de comunicare didactică, predarea constă într-un sistem de
operaţii de selectare, ordonare şi adecvare la nivelul de gândire al elevilor, a
unui conţinut informaţional şi de transmitere a lui, folosind anumite strategii
didactice, în scopul realizării cu eficienţă maximă a obiectivelor pedagogice.
În scoala contemporană, centrată pe elev, predarea este în strânsă
interacţiune cu învăţarea şi evaluarea, constituind un proces unitar. Scopul
predării este obţinerea de rezultate, de schimbări comportamentale, care se
realizează prin invăţare, rezultatele depinzând şi de modul cum s-a desfăşurat
evaluarea.
Predarea este o activitate de organizare şi conducere a situaţiilor de
învăţare, realizându-se prin: precizarea obiectivelor-cadru, a obiectivelor de
referinţă, a conţinuturilor, a strategiilor şi a metodelor de învăţare.
Eficienţa predării creşte dacă elevii sunt angajaţi în elaborarea
cunoştinţelor şi dacă metodele sunt îmbunătăţite, în funcţie de informaţiile
primite prin feed-back.

MODELE
Motivatia necesitatii îmbunatatirii pregatirii profesorului / învatatorului
:
- profesorul exercita o profesie de cea mai mare importanta pentru
societate: tine sub control si sub o îndrumare responsabila elevii;

1
 - profesorul este pârghia promotoare în formarea personalitatii elevului
prin tot ceea ce întreprinde în activitatea curriculara.
Caracteristicile unui model modern si eficace al formarii si
perfectionarii continue:
- se pune accentul pe o pregatire pe termen lung, care sa devina un
suport sigur de sustinere a unei puternice motivatii profesionale a profesorului
si a unui îndelungat efort de creativitate didactica ce se cere din partea sa;
- se pune accent pe însusirea unei înalte competente profesional-
pedagogice, pe modelarea comportamentelor didactice necesare exercitarii
tuturor functiilor cerute de organizarea si conducerea procesului de
învatamânt.
Caracterul polivalent al calitatilor si functiilor profesorului
presupune:
- calitati personale, esentiale ale personalitatii profesorului peecum
dragostea parinteasca si respectul pentru drepturile copilului, atitudine creativa
în predare, calm, rabdare, perseverenta în actiunile întreprinse, ton cald,
apropiat de sufletul copilului îmbinat cu exigenta masurata fata de copii,
relatii de dialog, cooperare si parteneriat cu elevii sai si cu colegii sai;
- competenta profesionala: temeinica pregatire teoretica a profesorului
este apreciata ca fiind fundamentala pentru exercitarea competenta a
profesiei sale.

Prioritatile actiunii educationale:

- modernizarea perpetua a procesului instructiv-educativ impune ca
metodele aplicate în procesul predarii sa fie cât mai riguros selectate, într-o
forma accesibila, novatoare.
- lectiile desfasurate pe baza metodelor interactive duc la eficientizarea
procesului predarii într-un concept facil, atractiv;
- dezvoltarea maximala a capacitatilor fiecarui elev;
- asigurarea sanselor egale de acces si de parcurgere, de afirmare a
fiecarei personalitati si a grupului scolar constituie piatra de încercare a
competentei si daruirii profesorului.
- este necesar ca profesorul sa dispuna de capacitatea de a consilia elevii;
- profesorul trebuie sa aplice creator la specificul situatiei de predare,
principalele metode si tehnici de activitate intelectuala;
- profesorul va aplica probe psihologice, va completa fise de
caracterizare, fise psihopedagogice, chestionare de interese în scopul
identificarii aptitudinilor elevilor si a dezvoltarii acestora;

2
 - profesorul va aplica principiile, metodele si procedeele educatiei
moral-civice, estetice, democratice în procesul formarii la elevi a bazelor
constiintei si conduitei;
- profesorul trebuie sa aiba capacitatea si abilitatea de a fi un bun
formator si conducator al colectivului de copii;
- profesorul în toate împrejurarile, trebuie sa demonstreze un
comportament impecabil, astfel încât sa poata fi preluat ca model, ca exemplu
benefic formarii copiilor.
- profesorul trebuie sa organizeze si sa desfasoare activitati concrete
pentru educarea relatiilor interpersonale: cooperare, comunicare, competitie,
conflict, acomodare pentru formarea unor deprinderi si obisnuinte de
conduita civilizata;
- profesorul trebuie sa fie constient de necesitatea autodepasirii.
Constientizarea neajunsurilor în planul eficientei predarii îl va determina pe
oricare profesor responsabil sa-si organizeze eforturile în sfera
autoperfectionarii.

STRATEGII
Strategii de predare-învatare
Definirea strategiilor de predare-învatare:
- în sens larg, putem defini „strategia” ca modalitate de desfasurare si
ameliorare a actiunilor întreprinse în vederea atingerii unui anumit scop;
în sens pedagogic, conceptul de „strategie” se refera la ansamblul de decizii,
tehnici de lucru, procedee si operatii care vizeaza modernizarea si
perfectionarea componentelor procesului de învatamânt, în acord cu
obiectivele generale ale învatamântului si educatiei;

Caracteristicile strategiilor de predare-învatare :

- au, într-o anumita masura, caracter normativ, dar nu au rigiditatea unei
reguli sau a unui algoritm de desfasurare.
- demersul didactic general conturat prin strategiile educationale nu
este determinat riguros; el poate fi „ajustat” si adaptat la evenimentele instruirii
si la conditiile de predare existente;
- functia strategiilor de predare-învatare este de a structura si
modela înlantuirea situatiilor de învatare în care sunt pusi elevii si de a
declansa la acestia mecanismele psihologice ale învatarii;
- elementele componente ale strategiilor de predare-învatare alcatuiesc
un sistem; între ele se stabilesc conexiuni, interrelatii si chiar
interdependente.
- strategiile didactice nu se identifica cu sistemul metodologic

3
pentru care s-a optat si nici cu metoda didactica de baza. Metodele didactice
sunt elemente constitutive ale strategiei didactice, au caracter operational,
însa utilizarea exclusiva a metodei nu este suficienta, pentru atingerea
obiectivelor fiind nevoie de o întreaga strategie.
- strategiile didactice nu se asimileaza cu lectia întrucât ele pot si
trebuie sa fie valorificate nu doar în cadrul lectiilor si al activitatilor didactice
desfasurate în clasa, ci în cadrul tuturor tipurilor de activitati desfasurate de
binomul institutor-elev;
- strategiile didactice au caracter probabilistic, adica, nu pot garanta
reusita procesului de instruire întrucât exista un numar mare de variabile si
subvariabile care intervin în acest proces.

Criterii de stabilire a strategiilor didactice:

- conceptia pedagogica si didactica generala a perioadei respective,
principalele orientari din didactica generala si din didactica specialitatii,
precum si conceptia personala a cadrului didactic, rezultat al experientei
didactice proprii;
- sistemul principiilor didactice generale si sistemul principiilor
didactice specifice disciplinei de studiu, care, referindu-se la problematica
învatarii, orienteaza si dirijeaza instruirea, stând la baza analizei, proiectarii,
desfasurarii si evaluarii lor stiintifice;
- obiectivele generale ale disciplinei de studiu, obiectivele instructiv-
educative ale temei/ capitolului, obiectivul fundamental si obiectivele
operationale ale activitatii didactice, care trebuie sa se coreleze si sa se
armonizeze cu strategiile didactice utilizate;
- natura si specificul continutului stiintific care face obiectul activitatii
instructiv-educative: unul si acelasi continut poate fi predat si asimilat în
moduri diferite în functie de rolul pe care îl detin cei doi componenti ai
binomului educational.
- clasa de elevi participanti la activitatea instructiv-educativa, cu
particularitatile sale: marimea colectivului de elevi; gradul de
omogenitate/neomogenitate al colectivului; nivelul mediu de pregatire al
clasei; particularitatile psihologice de vârsta si individuale ale elevilor;
experienta de învatare pe care o detin elevii, etc.
- dotarea didactico-materiala a scolii, caracteristicile spatiului scolar si
ale mediului de instruire, resursele didactice ale scolii si resursele care pot fi
confectionate si/sau puse la dispozitia elevilor de cadrul didactic;
- timpul scolar disponibil pentru realizarea activitatii didactice respective
– reprezinta o variabila care influenteaza în mare masura alegerea
strategiilor didactice;

4
 - personalitatea si competenta stiintifica, psihopedagogica si metodica a
cadrului didactic, stilul de activitate didactica, ingeniozitatea si creativitatea
sa.

Cerinte psihopedagogice si metodice ale strategiilor de predare-

învatare eficiente:
- alegerea strategiilor de predare-învatare trebuie sa se realizeze în mod
stiintific;
- functia strategiilor didactice este aceea de a structura si modela
situatiile de învatare în care elevii sa fie implicati cât mai activ; cu cât numarul
sarcinilor de învatare comunicate elevilor este mai mare si interventiile
cadrului didactic sunt mai reduse, cu atât strategiile didactice sunt mai
eficiente;
- întrucât în procesul instructiv-educativ se urmareste asigurarea
progresului intelectual al elevilor, este necesara o armonizare a strategiilor de
instruire cu nivelul de dezvoltare intelectuala a elevilor, dar si o impulsionare
a evolutiei acestora spre stadiul superior de dezvoltare intelectuala;
- este necesara o armonizare a strategiilor didactice cu motivatia pe care
o au elevii pentru studiul disciplinei si al temei respective, dar si o stimulare a
acestei motivatii.
Taxonomia strategiilor de predare-învatare
Criterii de clasificare a strategiilor didactice:
Dupa gradul de generalitate:
- generale (comune mai multor discipline de studiu);
- particulare (specifice unei discipline de studiu).
Dupa caracterul lor:
- de rutina (bazate pe automatisme rigide);
- bazate pe sisteme de deprinderi, pe moduri generale de
abordare a predarii pentru categorii de probleme;
- novatoare, creative (elaborate chiar de catre cei care predau).
Dupa natura obiectivelor pe care sunt centrate:
- cognitive;
- actionale;
- afectiv - atitudinale.
Dupa evolutia gândirii elevilor:
- inductive; deductive; analogice; transductive;
- mixte.
Dupa gradul de dirijare a învatarii exista mai multe
posibilitati de clasificare:
- algoritmice (de învatare riguros dirijata);

5
 - semialgoritmice (de învatare semiindependenta);
- nealgoritmice (de învatare preponderent independenta);
- prescrise (de dirijare riguroasa a învatarii): imitative; explicativ-
reproductive (expozitive); explicativ-intuitive (demonstrative); algoritmice;
programate;
- neprescrise/participative (de activizare a elevilor): euristice
(explicativ-investigative, investigativ-explicative, de explorare observativa, de
explorare experimentala, de descoperire, bazate pe conversatia euristica,
problematizante, bazate pe cercetarea în echipa); creative (bazate pe
originalitatea elevilor);
- mixte: algoritmico-euristice; euristico-algoritmice.
Elemente componente ale strategiilor didactice
Conceptul de strategie didactica presupune doua aspecte foarte
importante:
a) modalitatea de combinare si corelare a metodelor, procedeelor,
mijloacelor si formelor de organizare a activitatii didactice în asa fel încât
activitatile de predare, învatare si evaluare sa devina cât mai eficiente;
b) este de dorit ca învatarea sa presupuna implicarea deplina a elevilor –
intelectuala, motrice si afectiv-volitiva, sa aiba la baza o activitate
experimentala, sa se realizeze prin conexiuni interdisciplinare, pe un fond
euristic si problematizant.

Principalele elemente constitutive ale unei strategii didactice sunt:

- sistemul formelor de organizare si desfasurare a activitatii de predare-
învatare;
- sistemul metodologic, respectiv sistemul metodelor si al procedeelor
didactice;
- sistemul mijloacelor de învatamânt;
- modul de abordare a predarii si a învatarii, respectiv tipurile de învatare
si mecanismele de asimilare a cunostintelor si abilitatilor de catre elevi.

RELATIA STILURI DE PREDARE – STILURI DE INVATARE

Predarea si învatarea reprezinta doua procese corelative si coevolutive,

doua subsisteme care sunt si trebuie sa fie în raport de interconditionare.
Eficienta procesului de învatamânt, reusita sau nereusita unei activitati
didactice se datoreaza atât predarii, cât si învatarii, ele influentându-se
reciproc.
Stiluri de predare
:

6
 - reprezintă o formă de manifestare a originalitălii în activitatea
didactică;
- au o valoare strategică, inspirând alegerea şi utilizarea preferentială a
unor strategii.
- imbogatesc, practica şcolară, introduc variatie, favorizând o activitate
mai vie, mai nuantata în clasă;
- induc comportamente variate de invaţare si cotribuie la modelarea
stilurilor de munca intelectuala la elevi;
- sugerează interpretarea predării drept abilitatea profesorului de a se
comporta utilizând diferite stiluri educationale în vederea atingerii obiectivelor.
- pot scoate la iveală şi supune verificării noi tipuri de competenţe
pedagogice ceea ce ar putea să contribuie la lărgirea bazei teoretice a formării
profesional iniţiale şi continue a personalului didactic.

Stilurile de predare nu se identifică, totuşi, cu stilurile de conducere ale

clasei de elevi, de relationare profesor-elevi. Sunt de retinut, aşadar, stilurile:
- academic sau discursiv (centrat pe transmitere, comunicare)/euristic
(axat pe stimularea căutării, experimentării, cercetării, descoperirii, de
participare cot la cot cu cei care invată);
- raţional (bazat pe argumentatie ştiintifica şi evaluare sistematica, pe
deliberare logică într-o perspectivă temporară aşteptată)/intuitiv (axat pe
intuitie, imaginatie, pe cunoaşterea de sine, emotională, pe spontaneitate,
măiestrie pedagogică, cu sentimentul prezentului);
- inovator (cu deschidere spre nou, spre inventie, creatie, originalitate,
ingeniozitate)/rutinier (rigid, cu inclinatie spre repetitie, fără altă reflectie sau
punere în chestiune, având ca pretext experienta proprie);
- informativ/formativ (centrat pe dezvoltarea personalitătii elevilor,
făcând continut un instrument de exersare a gândirii specifice domeniului,
valorifica maximal potentialul educativ al continutului);
- productiv (bazat pe gândire divergentă, critic, producere de
nou)/reproduc(confomist, dogmatic, de imitatie);
- profund\superficial;
- independent (cu initiativă, întreprinzător, depăşeşte dificultătile, nu
simte nevoia de ajutor)/dependent (analiza greoaie a situatiei);
- expozitiv/socratic (cu preferintă pentru dialog);
- descriptiv/dialectic;
- analitic/sintetic;
- autoritar (centrat pe dirijare riguroasă)/centrat pe autonomie
(independenta conferită elevilor, pe spontaneitatea lor);
- imperativ (exigent)/indulgent (nivel scăzut de exigentă);

7
 - afectiv sau empatic(apropiat, cald, atitudine empatică)/distant (rece,
rezervat, autoritar);
- autocontrolat sau autocenzurat (calculat întru toate, metodic)/spontan
(impulsiv, dezorganizat);
- solitar(prefera munca de unul singur)/de echipă (lucrează în cooperare
cu colegii);
- axat pe profesor/axat pe elev;
- elaborat/neelaborat (spontan);
- motivant (compensatoriu, răsplăteşte eforturile, performantele, lauda)/
nemotivant (nu stimulează curiozitatea, interesul, pasiunea, aspiratiile);
- vechi (cu inclinatie spre forme standardizate)/nou (situat în actualitatea
pedagogică, dovedeşte flexibilitate, adaptabilitate la schimbări);
- previzibiI \imprevizibil

Stiluri de invatare
Stilul de invatare desemneaza caile concrete prin care individul ajunge la
schimbari de comportament prin intermediul experientei traite, al reflectiei,
experimentului si conceptualizarii.
Stilul specific unui anume elev, se aplica, in general, mai multor situatii,
fiind stabil pe o perioada mai lunga de timp, stabililatea devenind, o notă
distinctă a acestor stiluri.
Stilul de învăţare este unic. Copiii au nevoie să afle cum funcţionează
creierul lor, pentru a achiziţiona şi procesa cât mai eficient o nouă informaţie,
ce abilităţi sunt necesare pentru a învăţa, cum abordează un examen, cum
rezolvă probleme, cum oameni diferiţi învaţă în moduri diferite, cum pot aplica
o strategie.

Elevii preferă să înveţe în diferite moduri: unora le place să studieze

singuri, să acţioneze în grup, altora să stea liniştiţi deoparte şi să-i observe pe
alţii. Alţii preferă să facă câte puţin din fiecare. Mulţi oameni învaţă în moduri
diferite faţă de ceilalţi în funcţie de clasă socială, educaţie, vârstă, naţionalitate,
rasă, cultură, religie.
Stilul de învăţare se referă la „simpla preferinţă pentru metoda prin care
învăţăm şi ne aducem aminte ceea ce am învăţat”.
Fiecare dintre noi are o capacitate de a învăţa în diferite moduri. Pentru a
determina ce stil de învăţare avem, trebuie sa observam modul in care invăţăm
ceva nou.
Invatarea şcolară este marcată de diferente individuale, de stiluri diferite
în care elevii invată. Există o mare varietate de astfel de stiluri. Elevi diferiti
invată în moduri diferite. Fiecare are modul lui preferat de a invăta; fiecare

8
parcurge o situatie de invătare în maniera sa personală; fiecare reactionează în
felul lui în fata unei sarcini de invătare; fiecare se angajează in chip personal în
solutionarea problemei; fiecare are sensibilitatea lui la anumite lucruri şi ritmul
propriu de invătare; fiecare îşi elaborează un stil de a gândi, de a memoriza etc.
Unii elevi invată mai bine un continut extrem de structurat, de
secvential, altii, dimpotrivă, principii generale; unii pot invăta cantităti mari de
detalii, chiar de mare finete, in timp ce altii - aspectele globale, de sinteză.
Stilurile au o valoare strategică, in sensul că stiluri diferite generează
ipoteze de actiune diferite, sugerează proceduri de invătare diferite. Astfel,
unul şi acelaşi stil lasă posibilitatea de a se opera cu mai multe strategii, ceea
ce creează posibilităti sporite de adaptare la sarcina de invătare dată.
Recunoasterea si inţelegerea acestor diferente în stilurile de invătare
personale necesita, acceptarea si utilizarea unei mari varietati de metode,
procedee, materiale didactice de prezentare a continuturilor noi.
Profesorii trebuie sa evalueze corect diferite stiluri de invatare si sa
elaboreze lectii care sa se adreseze acestor stiluri; sa permita fiecarui copil sa
invete folosind stilul sau specific. De exemplu, „copilul reflexiv nu trebuie
facut sa se simta prost pentru ca este mai incet decat colegul sau, mai
impulsiv”.
De asemenea, profesorii trebuie sa stie ca stilul de invatare se intareste
prin practicarea unor tehnici sau strategii de invarare specifice fiecarui stil.