CICLICITATEA MACROECONOMICĂ

• Ciclicicitate: o formă normală de manifestare a

dinamicii fenomenelor economice, o particularizare a
formei universale de mişcare ondulatorie.
• Criza ar putea fi o deformare a mişcării ciclice, de
tip “boală” a sistemului economic global!
• Ar fi posibil să depistăm la timp semnalele crizei
economice (simptomele)?.

MODELE EXPLICATIVE ALE CICLICITĂŢII

ECONOMICIE;

I. TEORIA CICLURILOR REGULATE

Macroeconomia modernă a renunţat să mai interpreteze

fluctuaţiile ca o combinaţie de cicluri de diferite lungimi;
eforturile de a discerne cicluri regulare de tip Kitchin (3-
ani), Juglar (10-ani), Kuznets (20-ani), şi Kondratief (50-
ani) au fost pe larg abandonate ca neproductive.
Motive renunţare:
 Atitudine fatalistă;
 Nu surprinde cauzele;

II. TEORIA CICLULUI NOMINAL DE AFACERI

Modelele Ciclului Nominal de Afaceri consideră că

perturbaţiile nominale şi un eşec al preţurilor şi salariilor
nominale de a se ajusta pe deplin la aceste perturbaţii sunt
elemente centrale pentru fluctuaţii.
 Vom analiza mai întâi rigidităţile preţurilor şi salariilor
ca surse ale fluctuaţiilor macroeconomice.
Scop: Analiza câtorva combinaţii de salarii nominale
şi preţuri rigide, respectiv a caracterisitcilor pieţelor
muncii şi a bunurilor care determină o curbă a ofertei
agregate non-verticală.

Motivaţie: Studiul implicaţiilor asupra şomajului,

variaţiilor salariului real, respectiv a fluctuaţiilor cererii
agregate.

III. TEORIA CICLULUI REAL DE AFACERI

Există abordări moderne ale fluctuţiilor economice

care pornesc de la Modelul Ramsey (Ramsey – Cass –
Koopmans) pe două direcţii principale:
 trebuie să existe o sursă de perturbaţii fără să existe
şocuri; Extensiile iniţiale ale MR includ fluctuaţii
accentund şocurile economice ale tehnogiilor - i.e.,
schimbările din funcţia de producţie de la o
perioadă la alta. Mai recent, lucrările în acest
domeniu au pus accent pe schimbările din
achiziţiile guvernamentale:
 şocurile tehnologice schimbă volumul care este
produs dintr-o cantitate dată de input-uri,
 şocurile în achiziţiile guvernamentale modifică
cantitatea de bunuri care este disponibilă
 pentru econmia privată, la un nivel dat al
producţiei.

IV. TEORIA CICLULUI POLITICO-ECONOMIC

(POLITICAL BUSINESS CYCLES)

A fost introdusă în teoria economică de Kalecki în 1943 1,

pornind de la ipoteza că interesele economice individuale
(individualismul economic) influenţează nu numai
comportamentul politic al fiecărui individ, ci şi dinamica
economică globală.

Ipoteze şi predicţii realizate de diferite m odele ale ciclului politico-

economic

Modelul Model Modelul Modelu Modelul

1: ul 2: 3: l 4: 5:
Cicluril Ciclur Votanţi Şocuri Partide
Ipoteze
e ile raţionali externe incompet
oportun ideolo ente
iste gice
Votanţi Non-raţionali: ţin Raţionali Fie raţionali, fie
seama de trecut : non-raţionali
şi dau o pondere realizeaz
ridicată ă
evenimentelor previziun
recente i optime,
bazate pe
o
 informar
e
completă
Oportun Ideolog
iste: ice:
aleg preferi
politicil nţele
e cu partidel
scopul or se
de a axează Raţionale
Fie Cu
maximi pe , fie
ideologi diferenţe
za rezultat oportunis
Partide ce, fie de
voturile e te, fie
oportuni competen
sau econo ideologic
ste ţe
probabil mice e
itatea actuale
de a fi şi nu pe
alese influenţ
area
alegeril
or
Struct
ură Partidele au controlul instrumentelor de politică
econo economică şi politicile sunt eficiente
mică
Sursa Şocuri Sursă Şocuri Şocuri Şocuri
şocuril interne neclară interne externe interne
or în sau sau
economi extern externe
e create e
prin
 decizii
politice
Compe Compete
tenţa nţă
Partide competente
partide diferită
lor
Predicţ Un ciclu Schimb Fără În cazul Votanţii
ii ale economi ări în cicluri votanţil raţionali
modelu c în politicil induse or evalueaz
lui cadrul e politic. raţionali ă
unui econom Popularit şi a partidele
ciclu ice atea partidel pe baza
electoral asociate urmează or compete
: cu o oportuni nţelor;
austerita schimbă distribuţi ste, partidele
te după ri ale e populari mai
alegeri regimur aleatoare tatea şi compete
şi boom ilor: ; în cazul alegerea nte
economi boom partidelo sunt supravieţ
c econom r neafecta uiesc
înaintea ic în oportuni te de mai mult
acestora guvernă ste, şocuri la
rile de popularit externe guvernar
stânga atea şi e.
şi alegerea Evenime
program sunt ntele
e anti- invariant recente
inflaţion e la ar putea
iste în starea influenţa
timpul economi mai
guvernă ei puternic
 rilor de votanţii.
dreapta

II. TEORIA CICLULUI NOMINAL DE AFACERI

Vor fi analizate patru cazuri:

Cazul 1. Modelul Keynesian de bază.

În secţiunea privind oferta agregată din Teoria

Generală a Utilizării forţei de muncă, a Dobânzii şi a
Banilor (1936) Keynes utilizează ipoteza că salariul
nominal este rigid:

W = ¯W. (1)

Output-ul este realizat de către firme competitive.

Munca, L, este singurul factor de producţie care este
variabil pe termen scurt:

Y = F(L), F() > 0; F() < 0.(2)

Firmele fiind competitive  produsul marginal al

acestora va fi egal cu salariul real:
 W
F ( L() 
P (3)

Ecuaţiile 1-3 implică o pantă crescătoare a curbei

Ofertei Agregate.
Din moment ce salariul este fixat, o creştere a nivelului
preţurilor determină o scădere a salariului real. Firmele
răspund printr-o creştere a ocupării  o creştere a output-
ului.  există o relaţie pozitivă între P şi Y. Aceasta
deoarece creşterea producţiei firmelor determină o creştere
a cereri agregate (prin cererea sporită de factori) şi astfel
creşte şi P şi Y.
În figura 1. este ilustrată situaţia pieţei muncii pentru
diferite niveluri de preţ. Folosinţa şi salariul real sunt
determinate de cererea de muncă la salariul real, care este
implicat de salariul nominal fix şi de nivelul preţurilor
(punctul E1).
Fluctuaţii în cererea agregată conduc la mişcări în
folosinţă şi în salariul real de-a lungul curbei cererii de
muncă. De exemplu, o scădere a cererii agregate determină
o scădere a nivelului preţului, respectiv o creştere a
salariului real şi implicit o scădere a ocupării (punctul E 2).
 OL

E2 A2
E1 A1

CL

Fig. 1. Piaţa muncii cu salarii rigide, preţuri flexibile şi o

piaţă competitivă a bunurilor.

Această viziune asupra ofertei agregate implică prin

urmare un salariu real contraciclic în răspunsul său la
şocurile cererii agregate.
Totuşi, cele mai multe studii au arătat fie că salariul
real este aproape aciclic, fie că salariul real este prociclic.

Cazul 2: Preţuri rigide, salarii flexibile şi o piaţă a

bunurilor cu concureţă imperfectă.

Ce se întâmplă dacă inversăm ipotezele lui Keynes:

piaţa muncii este competitivă, salariile complet flexibile,
iar sursa ajustărilor nominale incoplete se află în
întregime pe piaţa bunurilor

Ipoteza că preţurile bunurilor nu sunt complet flexibile

este cuplată aproape întodeauna cu ipoteza că există
concurenţă imperfectă. Există două motive:
 În condiţii de concurenţă perfectă, la un echilibru cu
preţuri flexibile, firmele vând aproape tot ce vor.
Eventualul scop al teoriei este de a deriva situaţia
ajustării incomplete a preţurilor, decât de a o utiliza ca
ipoteză.
În această viziune, mai degrabă preţurile sunt
considerate rigide şi nu salariile:
P = ¯P (4)

Salariile fiind flexibile, lucrătorii acţionează conform

curbei ofertei de muncă, care este de pantă crescătoare.

W 
L  OL  
P
; OL() > 0 (5)

Ca şi în cazul anterior, ocuparea şi output-ul sunt

legate de funcţia de producţie Y = F(L) – ecuaţia 2. Firmele
întâlnesc cererea la preţul predominant din moment ce ele
nu depăşesc nivelul la care costul marginal este egal cu
preţul. Notăm nivelul corespunzător al output-ului cu
YMAX.

Cu aceste ipoteze puternice despre regiditatea

preţurilor curba ofertei agregate nu mai este verticală, ci
orizontală (fig.2).
 P
Oferta agregată este
OA orizontală, fiind fixată la
¯P nivelul rigid al preţurilor
¯P.

YMAX Y

Fig. 2. Oferta agregată cu preţuri rigide ale bunurilor.

Fluctuaţiile în cererea agregată determină firmele să

modifice ocuparea şi output-ul la nivelul fix al preţurilor
¯P. Iar dacă cererea agregată devine vreo dată atât de mare
încât cererea la nivelul ¯P depăşeşte Y MAX, output-ul
egalizează YMAX, iar firmele îşi raţionalizează văzările de
bunuri.
În fig. 3 sunt prezentate implicaţiile modelului pentru
piaţa muncii. Cererea de muncă a firmelor este determinată
dorinţa acestora de a întâlni cererea lor de bunuri. Astfel –
atâta timp cât salariul real nu-i atât de mare încât să fie
neprofitabil să se obţină cererea deplină – curba cererii de
muncă este o linie verticală în planul ocupare-salarii.
 W
OL
P
E

E

CL

F-1(Y) F-1(Y) L

Fig. 3. O piaţă competitivă a muncii în condiţii de preţuri

rigide şi salarii flexibile.

Termenul de cerere de muncă efectivă este utilizat

pentru a descrie o situaţie în care cantitatea de muncă
cerută depinde de volumul de bunuri pe care firmele sunt
capabile să-l vândă. Dacă salariul real este atât de ridicat
încât nu-i profitabil pt. firme să întâlnească cererea pt.
produsele lor, cantitatea de muncă cerută este determinată
de condiţia de egalitate dintre costul marginal şi salariul
real. Această porţiune din curba cererii de muncă este de
pantă descrescătoare.

Salariul real este determinat de intersecţia curbei

cererii efective de muncă cu curba ofertei de muncă
(punctul E). Astfel, lucrătorii acţionează conform curbei
ofertei de muncă şi nu există şomaj.

Modelul implică un salariu real prociclic în raport cu

fuctuaţiile cererii agregate. De exemplu, o diminuare a
cererii agregate conduce la diminuare a cererii efective de
muncă şi astfel la o diminuare a salariului real de la nivelul
E la nivelul E. Dacă oferta de muncă nu răspunde (decât
puţin) la salariul real, salariul real variază mult la schimbări
ale cererii agregate.

Modelul mai implică un mark-up (ca rată a preţului la

cost marginal) prociclic, ca răspuns la fluctuaţiile cererii
agregate. De exemplu, o creştere a cererii conduce la o
creştere a costurilor, deoarece creşte salariul real şi în
acelaşi timp produsul marginal al muncii scade pe măsură
ce output-ul creşte. Oricum preţurile rămân fixe, iar
raportul preţ/cost marginal scade.

Comportamentul prociclic al markup-ului a primit mai

puţină atenţie decât comportamentul ciclic al salariului real.
Totuşi, în multe modele actuale acest comportament
procicilic al markup-ului joacă un rol important. Cu toate
acestea, datele empirice nu sunt consistente cu un
comportament prociclic puternic al markup-ului, iar
întrebarea dacă acesta este anticiclic sau aciclic rămâne în
continuare deschisă.

Acest model al ofertei agregate este important pt. trei

motive:
 este punctul natural de start pt. modele în care rigiditatea
nominală este atribuită mai curând preţurilor decât
salariilor;
 arată că nu-i necesară conexiunea dintre rigiditatea
nominală şi şomaj;
 este uşor de utilizat.

Cazul 3. Preţuri rigide, salarii flexibile şi imperfecţiuni

ale pieţei reale a muncii.

Din moment ce fluctuaţiile output-ului apar că sunt

asociate cu fluctuaţiile şomajului, este normal să ne
întrebăm dacă mişcările în cererea agregată pot conduce
la schimbări în şomaj când există preţuri nominale care se
ajustează lent.

Pt. a vedea funcţionarea acestui mecanism

presupunem că salariile nominale sunt în continuare
flexibile, dar că există o anumită trăsătură non-walrasiană a
pieţei muncii care face ca salariul real să rămână peste
nivelul care egalizează cererea şi oferta. Presupunem că
firmele se confruntă cu o serie de „fluctuaţii ale salariului
real”. Salariul real va depinde de cantitatea de muncă:
W
P
 w(L) ; w()  0 (6)
Vom considera că firmele vor plăti mai mult decât
salariu de echilibru, din motive care ţin de salariul de
eficienţă.
Ca şi în cazul anterior, preţurile sunt fixate la ¯P, iar
output-ul şi ocupare sunt legate prin funcţia de producţie Y
= F(L). Aceste ipoteze implică o curbă a ofertei agregate
orizontală (ca în cazul anterior) până la punctul în care
costul marginal este egal cu ¯P, astfel că schimbările din
cererea agregată au efecte reale.

Implicaţiile acestui caz pt. piaţa muncii sunt diferite de

cazul anterior (fig.4). Ocuparea şi salariul real sunt acum
determinate de intersecţia curbei cererii efective de muncă
cu funcţia salariului real.

În contrast cu cazul anterior, există şomaj,

dimensiunea acestuia fiind dată de distanţa EA din
diagramă. Fluctuaţiile în cererea de muncă conduc la
mişcări de-a lungul funcţiei salariului real, mai curând
decât de-a lungul curbei ofertei de muncă. Astfel
elasticitatea ofertei de muncă nu mai determină modul în
care răspunde salariul real la mişcările cereri agregate. Iar
dacă funcţia salariului real este mai plată decât curba
ofertei de muncă, şomajul creşte când cererea scade.

W w(L)
P OL
E
*A
E A’

CL

F-1(Y) F-1(Y) L
Fig. 4. O piaţă a muncii non-walrasiană cu preţuri rigide şi
salarii nominale flexibile.

Cazul 4: Salarii rigide, preţuri flexibile şi concurenţă

imperfectă.

Acest caz extinde cazul 1 introducând imperfecţiuni în

piaţa bunurilor. Se presupune că salariul real este rigid la
nivelul ¯W şi că preţurile nominale sunt flexibile, şi se va
continua să se utilizeze ipoteza de lagătură a ocupării şi a
output-ului prin funcţia de producţie utilizată până acum.
Acum se presupune că piaţa bunurilor este imperfectă.
În condiţii de concurenţă imperfectă preţul este un markup
peste costul marginal.
În mod similar ipotezei despre salariul real din cazul 3,
modelul nu se va ocupa de determinarea markup-ului, dar
presupne că există o „funcţie de markup”. Cu aceste
ipoteze, preţul este dat de:
W
P   ( L)
F ( L) (7)
unde:
W/F(L) – costul marginal
 - markup-ul.

Ecuaţia (7) implică faptul că salariul real, W/P, este

dat de F(L)/(L). Fără nici o restricţie asupra lui (L) nu
se poate spune cum variază W/P în raport cu L.
 Dacă  este constant, salariul real este contraciclic
datorită diminuării produsului marginal al muncii (ca în
cazul 1). Din moment ce salariul nominal este fixat ,
 nivelul preţurilor trebuie să crească când output-ul creşte.
Astfel curba Ofertei Agregate se roteşte în sus. Ca şi în
cazul 1, există şomaj atâta timp cât oferta de mucă este
mai mică decât nivelul ocupării determinat de intersecţia
curbelor Ofertei Agregate şi Cererii Agregate.
 Dacă (L) este suficient de contraciclic – aceasta
înseamnă că markup-ul este mai scăzut în perioade de
boom decât în perioadele de relansare – salariul real
poate fi aciclic sau prociclic chiar dacă rigiditatea
nominală este în întregime pe piaţa muncii.
 Un caz particular simplu apare când (L) este precis
contraciclică la fel ca şi F(L). În această situaţie, nivelul
preţului este constant. Astfel curba Ofertei Agregate este
orizontală.
 Dacă (L) este mai contraciclică decât F(L), P trebuie
să scadă când L creşte şi astfel curba ofertei agregate
descreşte ca pantă.

În toate aceste cazuri ocupare continuă să fie

determinată de nivelul output-ului dat de intersecţia
curbelor Ofertei Agregate şi Cererii Agregate.

În fig, 5 sunt arătate implicaţiile acestui caz asupra

pieţei muncii.
W OL
W OL

P P F(L)/(L)

F(L)/(L)

L L
a) b)

W OL

P F(L)/(L)

c)

Fig. 5. Piaţa muncii cu salarii rigide, preţuri flexibile şi

piaţă a bunurilor cu concurenţă imperfectă

Salariul real egalizează F(L)/(L), care poate fi

descrecător (a), constant (b), sau crescător (c).

Intersecţia dintre curble Ofertei Agregate şi Cererii

Agregate determină nivelul lui Y (şi de aici pe L) şi pe P,
iar astfel locul de pe F(L)/(L) unde se află economia.
Şomajul este egal cu diferenţa dintre oferta de muncă
şi ocupare la salariul real predominant (prelevant).
 Concluzie: diferitele viziuni privind sursele ajustării
nominale incomplete şi caracteristicile pieţelor muncii şi a
bunurilor au diferite implicaţii asupre şomajului, salariului
real şi a markup-ului.

Ca urmare, teoriile keynesiene nu fac predicţii tari

privind comportamentul acestor variabile.

De exemplu, faptul că salariul real nu pare să fie

contraciclic este perfect consistent cu viziunea că curba
ofertei agregate este non-verticală. Comportamentul
acestor variabile pote fi utilzat pt. a testa medele
keynesiene specifice.
Absenţa unui salariu real contraciclic, pare să fie o
evidenţă puternică împotriva abordării că fluctuaţiile sunt
conduse de schimbări în cererea agregată şi că modelul
keynesian original furnizează o bună descriere a ofertei
agregate.

În schimb prelevă viziunea că economia este

perturbată de factori şi mărimi diferite la intervale mai
mult sau mai puţin aleatoare, şi că aceste preturbaţii se
propagă prin economie.

Diferenţele dintre şcolile majore de gândire ţin de ipotezele

privind aceste şocuri şi mecanismul lor de propagare.
În plus, fluctuaţiile sunt distribuite inegal printre
componentele rezultatului macroeconomic.
II. TEORIA CICLULUI REAL DE AFACERI

Există abordări moderne ale fluctuţiilor economice

care pornesc de la Modelul Ramsey (Ramsey – Cass –
Koopmans) pe două direcţii principale:
 trebuie să existe o sursă de perturbaţii fără să existe
şocuri; Extensiile iniţiale ale MR includ fluctuaţii
accentund şocurile economice ale tehnogiilor - i.e.,
schimbările din funcţia de producţie de la o
perioadă la alta. Mai recent, lucrările în acest
domeniu au pus accent pe schimbările din
achiziţiile guvernamentale:
 şocurile tehnologice schimbă volumul care este
produs dintr-o cantitate dată de input-uri,
 şocurile în achiziţiile guvernamentale modifică
cantitatea de bunuri care este disponibilă
pentru econmia privată, la un nivel dat al
producţiei.

Din acest motiv modelele sunt cunoscute ca modele ale

ciclului real de afaceri (RBC).
 necesitatea ca Modelul Ramsey să permită variaţii
în folosinţă. În f. multe modele, oferta de muncă
este exogenă şi fie constantă, fie având o creştere
netedă.
 Există, de asemeni şi economişti care cred că
şocurile tehnologice şi mecanismul de propagare al
modelelor RBC sunt puţin relevante pentru fluctuaţiile
actuale, şi că perturbaţiile nominale şi un eşec al
preţurilor şi salariilor nominale de a se ajusta pe
deplin la aceste perturbţii sunt elemente centrale
pentru fluctuaţii. → Nominal Business Cyclle

Un model RBC de bază

De exemplu, Prescott 1986; Christiano & Eichenbaum

1992; Baxter & King 1993; Campbell 1994.
Modelul este a variantă discretă a modelului Ramsey.

Ipoteze:

1. Economia consistă dintr-un mare număr de firme

identice, preluatoare de preţ, idem gospodării. Input - urile
sunt K, L, A.
2. Funcţia de producţie Cobb-Douglas. Output la momentul
t:

Yt = Kt (AtLt)1-, 0<< 1 (1)

Output-ul este divizat între consum (C), investiţii (I) şi

cheltuieli guvernamentale (G).
3. Există uzură a capitalului  în fiecare perioadă. => stocul
de capital în perioada t+1 este:

Kt+1 = Kt + It - Kt = Kt + Yt - Ct - Gt - Kt (2)

4. Cheltuielile guvernamentale sunt finanţate din impozite.
5. Deoarece gospodăriile au orizont de viaţă infinit şi nu
există imperfecţiuni ale pieţei, nu contează momentul de
timp în care intervin taxele asupra gospodăriilor.
6. Munca şi capitalul sunt plătite la produsul lor marginal.
Astfel salariul real şi rata dobânzii reale în perioada t sunt:

 K 
wt = (1- ) Kt (AtLt) At = 1 - (1   ) t  At
 At Lt 
(3)

1 
 K 
rt    t 
 At Lt 
 t (4)

7. Gospodăria tipică va maximiza valoarea anticipată a

utilităţii:

Nt
U   e  t u (c,1  lt ) (5)
t 0 H

unde:
u - funcţia de utilitate instantanee a membrului gospodăriei
 - rata scontului;
Nt - populaţia,
H - nr de gospodării.
lt – timp liber
1-lt – timp de lucru
Rata de creştere a populaţiei este o mărime exogenă n < .
Comportamentul gospodăriei. Substituţia
intertemporală în oferta de muncă.

Pentru aceasta considerăm două perioade de timp.

Variabilele de alegere sunt c1, c2, l1 şi l2. Dar, numai
condiţiile de prim ordin pt l1 şi l2 sunt necesare pentru a
analiza efectul salariului asupra ofertei de muncă.
Condiţiile de prim ordin sunt:

1  l1 1 w2
  (6)
1  l2 e (1  r ) w1

Ecuaţia (6) implică faptul că oferta relativă de muncă,

în cazul a două momente de timp, depinde de salariu. De
exemplu, dacă salariul creşte de la w1 la w2, gospodăria va
reduce timpul liber al primei perioade de timp, în raport cu
a doua perioadă. => o creştere a ofertei de muncă a
primei perioade în raport cu a doua. Ecuaţia (6) implică
de asemeni că o creştere în rata dobânzii, va provoca o
creştere a ofertei de muncă din prima perioadă în raport
cu a doua.
Intuitiv, o creştere a lui r va provoca o creştere a
atractivităţii muncii astăzi şi a economisirii în raport cu
munca mâine. După cum se va vedea, efectul ratei dobânzii
asupra ofertei de muncă este crucial în modelel R-B-C.
Aceste răspunsuri ale ofertei de muncă în raport cu salariul
şi rata dobânzii sunt cunoscute ca substituţia
intertemporală a ofertei de muncă (Lucas şi Rapping).
Optimul gospodării în condiţii de incertitudine.

O a doua diferenţă majoră faţă de modelul Ramsey

original constă în modul în care este tratată incertitudinea
dată de ratele profiturilor şi salariile viitoare. Aceasta
deoarece, datorită incertitudinii, gospodăriile nu aleg căi
deterministice pt. consum şi oferta de muncă. În schimb,
alegerile lui c şi l depind de toate şocurile în tehnologie şi
în achiziţiile guvernamentale până la acea dată. =>
complicaţii în descrierea completă a comportamentului
gospodăriei.
Dar, se poate da o descriere a caracteristicilor esenţiale
ale acestui tip de comportament fără o rezolvare completă a
problemei sale de optimizare.
Considerăm perioada t. Presupunem că se reduce
consumul pe membru de gospodărie cu un volum mic c şi
apoi se utilizează averea mai mare pt a creşte consumul pe
membru în perioada următoare peste ce ar fi putut obţine
altminteri. Dacă gospodăria are un comportament raţional,
o schimbare marginală de acest tip va lăsa utilitatea
scontată (aşteptată) neschimbată. Pornind de la
utilitatea marginală a consumului pe membru în perioada t,
prin transformări succesive se ajunge la relaţia:

1  1 
ct
 e   Et 
 ct 1
(1  rt 1 )

(8)

Aceasta presupune că, compromisul dintre consumul

prezent şi cel viitor depinde nu doar de aşteptările utilităţii
marginale şi de rata profitului, ci şi de interacţiunea lor. În
special, anticiparea produsului celor două variabile =
produsul anticipărilor lor + covarianţa lor. Astfel (8)
implică:

1  1   1 
ct
 e   Et   Et (1  rt 1 )  Cov
 ct 1   ct 1
,1  rt 1 

(9)

Presupunînd, de exemplu, că atunci cănd rt+1 este la un

nivel ridicat, ct+1 este deasemeni ridicat. În acest caz,
Cov(1/ct+1, 1+rt+1) < 0 - i.e., rezultatul (profitul)
economisirii este înalt în acele momente în care utilitatea
marginală a consumului este scăzută. Aceasta face
economisirea mai puţin atractivă decât atunci când 1/c t+1,
rt+1 sunt necorelate, şi astfel tinde să crească consumul
curent.

Compromisul (trade off) dintre Consum şi Oferta de

muncă.

Gospodăria alege între consum şi oferta de muncă, în

fiecare moment de timp. Astfel o condiţie de ordinul întâi
pentru problema de optimizare a gospodăriei pune în
legătură consumul curent cu oferta de muncă. Considerăm
că gospodăria creşte oferta sa de muncă pe membru cu un
volum mic l în perioada t şi utilizează rezultatul acestei
creşteri pentru a-şi mări consumul în acea perioadă.
Considerând un comportament de optimizare, o modificare
marginală de acest tip lasă neschimbată utilitatea aşteptată.
Astfel această schimbare are un cost de utilitate de, iar din
egalizarea acestui cost cu beneficiul scontat =>:
 ct w
 t (10)
1  lt b

Ecuaţia (10) pune în legătură timpul liber curent şi

consumul dat de salariu. Deoarece ea implică variabile
curente, care sunt cunoscute => incertitudinea nu intră în
calcul.

Un caz special de Model. Ipoteze simplificate.

Modelul anterior nu poate fi rezolvat analitic.

Problema de bază este, după cum aprecia Campell (1994),
că acest model conţine o mixtură de ingrediente:
liniare - cum ar fi uzura capitalului şi divizarea output-
ului între consum, investiţie şi achiziţii guvernamentale
log-lineare (liniarizate prin logaritmi) - cum ar fi
funcţia de producţie şi preferinţele. Aici se prezintă o
versiune simplificată a modelului. În principal vom face
două modificări în model: vom elimina guvernul şi vom
presupune uzura de 100% în fiecare perioadă. Eliminarea
guvernului are raţiunea în încercarea de a izola efectele
şocurilor tehnologice, iar presupunerea uzurii complete,
doar pentru a putea rezolva modelul.

Rezolvarea modelului.

Pieţele fiind competitive, externalităţile sunt absente,

iar perioada de viaţă fiind infinită, echilibrul modelului
corespunde optimului Pareto.
 Soluţia modelului focalizează pe două variabile, oferta
de muncă pe persoană, l , şi partea din output care este
economisită, s.
Strategia de bază este de a rescrie ecuaţiile modelului în
forma log-lineară, prin substituirea lui C cu (1-s)Y. => vom
determina modul în care l şi s trebuie să depindă de
tehnologia curentă şi de stocul de capital moştenit din
perioada anterioară pentru a satisface condiţiile de
echilibru. Ne vom concentra atenţia asupra condiţiilor de
optimizare ale gospodăriei. Vom afla că s este independent
de tehnologie şi de stocul de capital. Intuitiv, combinaţia
utilităţii logaritmice, producţiei Cobb-Douglas, uzurii
100%, produce modificări atât în tehnologie cât şi în capital
pentru a avea compensări ale efectelor de substituţie şi de
venit ale economisirii. Datorită faptului că s este constant
se poate rezolva analitic modelul.
Se ajunge la concluzia că oferta de muncă este
constantă. Raţiunea acestui fapt este că în pofida dorinţei
gospodăriei de a substitui oferta ei de muncă
intertemporală, modificările fie în tehnologie, fie în capital
au efect de compensare asupra efectelor salariului relativ şi
al ratei dobânzii asupra ofertei de muncă.
O îmbunătăţire în tehnologie, de exemlu, creşte
salariile curente în raport cu salariile aşteptate viitoare, şi
astfel produc creşterea ofertei de muncă. Dar, o creştere în
volumul economisirii, va scădea de asemeni rata aşteptată a
dobânzii, care acţionează în sensul reducerii ofertei de
muncă. În acest caz considerăm că există două efecte de
echilibrare exactă.
Discuţie

Acest model oferă un exemplu unei economii în care

şocurile reale conduc la modificări în output. Deoarece nu
există eşecuri ale pieţelor, modificările sunt răspunsuri
optimale la şocuri. Astfel contrar înţelepciunii tradiţionale
despre fluctuaţiile macreconomice, aici fluctuaţiile nu
reflectă nici o slăbiciune a pieţelor, iar intervenţia
guvernului pentru a le ameliora produce diminuarea
bunăstării.

Implicaţia modelelor RBC, în forma lor cea mai

puternică, este că mişcările output-ului agregat
reprezintă pur şi simplu variaţia în timp a optimului lui
Pareto.

Forma specifică a fluctuaţiilor output implicată de

model este determinată de tehnologie şi de comportarea
stocului de capital. Utilizând o funcţia de producţie de
forma Yt = Kt (AtLt)1-, logaritmând şi tranformând
succesiv obţinem relaţia:

Ýt = Ýt-1 + (1- )(AÅt-1 + A,t) =

= Ýt-1 +A(Ýt-1 - Ýt-2) + (1 - )A,t =
= ( +A) Ýt-1 - AÝt-2 + (1 - )A,t (11)

Astfel, modificarea căii normale a formei logaritmice

a output-ului urmăreşte un proces autoregresiv de ordinul
2, i.e. Ý poate fi scris ca o combinaţie liniară a valorilor
sale anterioare (două) şi a perturbaţiei de tip zgomot alb.
Combinaţia unui coeficient pozitiv a primului lag
(decalaj)a lui Ýt cu un coeficient negativ al celui de-al
doilea lag poate face ca output să aibă o formă de cocoaşă
ca răspuns la perturbaţie. Presupunând de exemplu, că  =
1/3 şi A = 0.9. Considerăm un şoc de 1/(1 - ) al lui A, pe
o perioadă de timp.
Se arată iterativ că şocul ridică outputul logaritmic la o
cale, care ar fi altminteri la nivelul 1, de 1.23 în perioada
următoare de 1.22 în perioada următoare, apoi 1.14, 1.03,
0.94, 0.84, 0.76, 0.68 ... în perioadele următoare.
Deoarece  nu-i mare, dinamica outputului este pe
larg determinată de şocurile tehnologice, A. Dacă, de
exemplu, A = 0 , relaţia (11) se simplifică la forma Ýt =
Ýt-1+ (1 - )A,t. Dacă  = 1/3, => că aproape 9 zecimi din
şocul iniţial dispare după numai două perioade. Chiar dacă
A = 1/2 , două treimi din şocul iniţial dispare după trei
perioade.
Astfel modelul nu are nici un mecanism care să
translateze tranzitoriu perturbaţiile tehnologice într-o
mişcare semnificativă şi de lungă durată a output-ului.
Totuşi aceste rezultate arată că modelul simulează dinamici
interesante ale outputului. Întradevăr dacă actualul output
logaritmizat al SUA este estimat liniar, el urmează un
proces de salturi similare ca cele descrise anterior
(Blanchard, 1981).

Efectele şocurilor tehnologice.

 Studiile lui Campbell consideră fiecare perioadă ca
fiind un trimestru şi ia următoarele valori pt parametri  =
1/3, g = 0.5%, n = 0.25%,  = 2.5%, A = 0.95, G = 0.95,
G,  şi b a.î. (G/Y)* = 0.2, r* = 1.5%, l* = 1/3.
Un şoc tehnologic pozitiv de 1% are următoarele efecte fig.
4.2, 4.3, 4.3).
1.%
A
0,8 K
L
0,6

0,4

0,2

0,0

- 0,2

2 4 6 8 10 12 14 16 18 20 22 24 26 28 30 32 34 36 38 40
trimestre

Fig.3 Efectele unui şoc tehnologic de 1% asupra căilor

tehnologiei, capitalului şi muncii.
1.%
Y
0,8 C

0,6

0,4

0,2

0,0

- 0,2

2 4 6 8 10 12 14 16 18 20 22 24 26 28 30 32 34 36 38 40
trimestre

Fig. 4 Efectele unui şoc tehnologic de 1% asupra

căilor rezultatului macroeconomic şi consumului.

1.%
w
0,8 r

0,6

0,4

0,2

0,0

- 0,2

2 4 6 8 10 12 14 16 18 20 22 24 26 28 30 32 34 36 38 40
trimestre

Fig 5. Efectele unui şoc tehnologic de 1% asupra

căilor salariului şi ratei dobânzii
Efectele cheltuielilor guvernamentale

%
0,2 K
L
0,1

0,0

- 0,1

- 0,2

2 4 6 8 10 12 14 16 18 20 22 24 26 28 30 32 34 36 38 40
trimestre

Fig.6 Efectele unui şoc al cheltuielilor

guvernamentale de 1% asupra căilor capitalului şi a
muncii.
%
0,2 Y
C
0,1

0,0

- 0,1

- 0,2

2 4 6 8 10 12 14 16 18 20 22 24 26 28 30 32 34 36 38 40
trimestre
Fig.7 Efectele unui şoc al cheltuielilor guvernamentale
de 1% asupra căilor rezultatului macroeconomic şi
consumului

%
0,2 w
r
0,1

0,0

- 0,1

- 0,2

2 4 6 8 10 12 14 16 18 20 22 24 26 28 30 32 34 36 38 40
trimestre

Fig.8 Efectele unui şoc al cheltuielilor guvernamentale

de 1% asupra căilor salariului şi ratei dobânzii