Radiatiile X sunt radiatii electromagnetice cu o putere de penetrare indirect proportionala cu lungimea

de unda. Cu cat lungimea de unda este mai mica, cu atat puterea de penetrare este mai mare. Razele
mai lungi, apropiate de banda razelor ultraviolete sunt cunoscute sub denumirea de radiatii moi.
Razele mai scurte , apropiate de radiatiile gama, se numesc raze x dure.

Radiatiile X se produc cand electronii cu viteza mare lovesc un obiect material. O mare parte din
energia electronilor se transforma in caldura iar restul se transforma in raze x, producand modificari in
atomii tintei, ca rezultat al impactului.

Explorarea radiologică se bazează pe o serie de proprietăţi importante ale razelorX -

penetrabilitatea, atenuarea, luminiscenţa, impresionarea emulsiei radiografice.

Penetrabilitatea (Duritatea)
Razele X trec cu uşurinţă prin corpuri materiale. Penetrabilitatea este determinate de tensiunea
la capetele tubului. Se măsoară în KV, iar cantitatea sau intensitatea energiei se măsoară în
mA. Cu cât creşte tensiunea tubului creşte puterea de pătrundere a Rx.
Penetrabilitatea este direct proporţională cu puterea a treia a lungimii de undă.
Razele X nu au toate aceiaşi calitate, formând un fascicol policromatic, necesitând filtrarea lui.
Sunt cunoscute trei sisteme de filtrare:
1. filtrarea inerentă formată de parametrii tubului.
2. filtrarea adiţională făcută prin filtre de aluminiu sau cupru
interpuse între tub şi pacient.
3. filtrarea la nivelul regiunii examinate.
Filtrele de aluminiu atenuează energiile sub 50 KV prin efect fotoelectric.
Filtrele de cupru se folosesc pentru energii de 100-200KV, atenuarea
efectuându-se prin efect Compton.
Atenuarea
Atenuarea este efectul fizic prin care un corp material diminuă sau atenuează intensitatea unei
radiaţii ajunsă la nivelul său. Se nasc radiaţii secundare cu lungime de undă mai mare ca cea
iniţială.
Cauzele acestor modificări sunt: efectul fotoelectric,efectul Compton şi de materializare.
Atenuarea fotoelectrică se produce prin fenomenele cunoscute ca absorbţia şi difuziune.
Absorţia
Absorbţia este determinată de puterea a patra a numărului atomic Z, densitate, grosimea
corpului examinat şi lungimea de undă a fascicolului de radiaţii X.s.
Densitatea osului fiind de 1,85 va absorbi mai multe raze X decât ţesutul grăsos cu densitatea
de 0,92.
Diferenţa de absorbţie între diferitele structuri anatomice au importanţă în vizualizarea imaginii
radiologice.
Grosimea structurilor anatomice influenţează absorbţia. Aceleaşi structuri vor determina o
atenuare diferită în funcţie de grosimea lor.
Coeficientul de absorbţie indică fracţiunea dintr-o radiaţie absorbită într-un cm grosime.
Absorbţia se exprimă prin relaţia
I1= I0emd
I1= intensitatea radiaţiei emergente
I0= intensitatea radiaţiei incidente
m= coeficientul de atenuare al structurii examinate.
d= grosimea
e =baza logaritmului natural =2,71828 Vander Platz
Reacţia dintre absorbţia şi calitatea energiei radiante arată că numai razele X cu o anumită
penetrabilitate vor traversa corpurile întâlnite în cale.
Calitatea radiaţiei influenţează contrastul imaginii - radiaţia mai dură reduce contrastul.
Difuziunea
După locul fascicolului de raze X în drumul dintre focar şi planul de proiecţie se deosebeşte
fasciculul incident şi fasciculul emergent.
După traversarea corpului, fasciculul va fi format din fotoni primari şi fotoni difuzaţi.
Fotoni difuzaţi prejudiciază calitatea imaginii radiologice şi sunt un pericol pentru
personalul din radiologie. Ei scad contrastul şi şterg detaliile.
Fotonii difuzaţi au diferite direcţii devenind chiar retrodifuzaţi, dând fenomene de iradiere care
determină utilizarea mijloacelor de antidifuziune cum sunt: diafragma secundară şi localizatoare.
Radiaţia de difuziune este maximă în axul de propagare a fascicolului emergent şi
diminuă proporţional cu pătratul distanţei pe măsură ce se îndepărtează de ax, deci intensitatea
lor este invers proporţională cu lungimea de undă. Când utilizăm un fascicol de raze X
penetrant, radiaţiile de difuziune sunt în cantitate mare. Un fascicol incident puţin penetrant,
furnizează o cantitate mică de radiaţii de difuziune care se absorb în apropierea locului unde s-
au format, atenuarea fiind dată în totalitate de absorbţie.
Cantitatea de raze de difuziune creşte şi cu difuziunea structurilor anatomice examinate, dar
intensitatea fotonilor difuzaţi nu este omogenă.
Luminiscenţa
Sub influenţa razelor X unele săruri cum sunt: platinocianura de bariu, sulfura de zinc, tungstatul
de calciu, devin luminoase, fenomenul purtând numele de radiaţie luminiscentă. Acest fenomen
permite detectarea razelor X de către ochiul examinatorului.
Luminiscenţa are două forme distincte:
1. Fosforescenţa - este fenomenul de luminiscenţă care persistă
un timp şi după încetarea acţiunii razelor X.
2. Fluorescenţa - este luminiscenţa care durează numai atât timp cât acţionează fascicolul de
raze X asupra sărurilor fluorescente. În practică este utilizată la iluminarea ecranului
fluorescent. Energia radiant are lungimea de undă mică şi nu este perceptibilă de ochi, dar prin
acţiunea lor, sărurilor fluorescente convertesc lungimile de undă mici de A° ca să devină
perceptibile de către ochiul omenesc. La baza fenomenului stă transformarea energiei
roentgeniene în energie luminoasă prin eliberare de fotoelectroni şi electroni Compton, fenomen
denumit Van der Plaatz.
Sub influenţa razelor X nu toate moleculele substanţei fluorescente intră în excitaţie în acelaşi
timp şi deci stabilitatea iniţială se produce treptat, continuând să emită lumină câteva momente,
fenomen denumit remanenţă. Fenomenul este util pentru foliile întăritoare din casetele pentru
radiografii dar deranjează la radioscopie, motiv pentru care remanenţa este astfel calculată
încât să nu depăşească timpul între două imagini succesive. Sulfura de zinc şi cadmiu, este
sarea cea mai utilizată pentru ecranul radioscopic.
Tungstatul de calciu este util la fabricarea foliilor întăritoare.
Fluorescenţa produsă, albastru-violetă impresionează emulsia de bromură de argint de pe filmul
radiografic.
Impresionarea emulsiei radiografice.
Razele X ca şi lumina impresionează emulsia de bromură de argint de pe filmul radiografic,
proprietate care stă la baza formării imaginii radiografice.
Razele X supun particulele de bromură de argint unui proces de ionizare, aceasta devine
sensibilă la acţiunea substanţelor reductoare, în aceste condiţii revelatorul transformă bromura
de argint în argint metalic. În funcţie de cantitatea energiei radiante care impresionează
bromura de argint imaginea emulsiei radiografice este diferită.
Emulsia radiografică care nu a fost impresionată de energia radiant este înlăturată sub acţiunea
fixatorului, filmul rămânând alb.
Numai o parte din energia radiantă acţionează asupra emulsiei radiografice.Pentru a contracara
acest neajuns, constructorul a luat o serie de măsuri, cum ar fi filmul cu dublă emulsie,
încărcătura cu substanţă activă mai mare, adăugarea unor săruri de plumb sau toriu în startul
sensibil. Ecranele întăritoare sunt utilizate la executarea radiografiilor
pentru a înlocui acest neajuns.