Sunteți pe pagina 1din 16

Simbolurile religioase in scoli – discriminare sau normalitate? Lautsi vs.

Italia si Emil Moise vs. Romania


I. Contextul in care apare problema prezentei simbolurilor
religioase in scoli
Titlul dubitativ sub care debuteaza prezenta analiza reprezinta, in fapt, unul
dintre fronturile de lupta deschise cu sute de ani in urma si in special dupa Revolutia
franceza (1789-1799) intre Biserica, pe de o parte, si opozantii sai, pe de alta,
adversarii Bisericii manifestandu-se cu diferite grade de forta, cel mai energic curent
fiind acela al unei secularizari totale.
Iluminismul, Masoneria, stiinta – derivata din nevoia de a gasi repere in
Universul in care traim, de a stabili relatia cauza-efect a fenomenelor –, toate acestea,
si nu numai, au fost vehiculate in spatiul public in sens de oponente ale Bisericii sau
chiar ale notiunii de ”Dumnezeu”. Chiar Protestantismul este o forma de ”departare”
de Biserica, in sensul clasic, din moment ce scopul sau esential este acela al stabilirii
unei legaturi directe cu Dumnezeu prin eliminarea mijloacelor intermediare [1].
In sens plastic si poate cu atat mai sugestiv, aceasta disputa existentiala intre
cele taberele curente poate fi prezentata prin replicile atrase de afirmatia celebrului
om de stiinta Stephen Hawking, din cartea sa The Grand Design, potrivit careia
„Dumnezeu poate fi eliminat din ecuatia crearii universului cu ajutorul teoriei M, o
varianta a teoriei stringurilor„ (teoria M fiind teoria unificata, cautata de Einstein).
Astfel, liderul Bisericii Anglicane, arhiepiscopul de Canterbury, Rowan
Williams, a reactionat imediat, spunand ca „fizica nu va putea niciodata sa explice
de una singura de ce in loc de nimic exista ceva„, iar „credinta in Dumnezeu nu
implica explicarea modului in care lucrurile se inlantuiesc in univers, ci se refera la
convingerea ca exista o fiinta inteligenta, vie, de care depinde intreg universul„.
Rabinul-sef Jonathan Sacks [2] a luat si el atitudine la spusele fizicianului teoretician:
„religia tine de interpretare. Biblia pur si simplu nu este interesata de modul in care
universul a luat nastere„. In fine, Ibrahim Mogra, imam si membru al Consiliului
Musulmanilor din Marea Britanie, si-a exprimat dezaprobarea fata de teoria schitata
de Hawking: „daca ne uitam la univers, observam ca cineva l-a creat. Acel cineva
este atotputernicul cuceritor„.
In cele ce urmeaza nu ne propunem sa argumentam intr-un cadru fixat de
domenii complexe cum ar fi religia sau filosofia, cu toate derivatele lor (istoria
religiilor, filosofia religiilor, istoria filosofiei etc.), aceasta zona fiind una exclusivista,
elitista, destinata mai mult profesionistilor si mai putin autodidactilor.
Recunoscandu-ne asadar limitele, am incercat totusi sa facem o prezentare, in cel mai
sintetic mod cu putinta, a fundamentului care gazduieste disputa „simbolurilor
religioase” expuse in spatiul public in general si in scoli, in particular.
In contextul respectiv, tensiunile generate de prezenta insemnelor religioase
in spatiul public nu reprezinta o noutate in Europa.
Astfel, in Marea Britanie, in anii 80, mai multe grupuri de presiune s-au opus
energic tentativelor de regularizare si reformare a invatamantului religios in scoli,
considerand ca ele ameninta mostenirea culturala britanica si „certitudinile
morale” ce stau la baza mentinerii ordinii sociale. Mai recent, in toamna anului 2003,
Italia, tara unde peretii salilor de clasa ale scolilor publice expun, in mod traditional,
un crucifix, a fost zguduita de „afacerea crucifixului„. Portul valului islamic (”burqa”)
in scolile franceze a amplificat, incepand cu anul 2004, tensiunile deja existente intre
comunitatea locala franceza si comunitatea islamica a musulmanilor gazduiti de
Franta. De asemenea, intr-o situatie similara, in Romania a fost adusa in atentie
problema prezentei icoanelor ortodoxe in scoli, fapt care a generat, mai intai, o
hotarare a Consiliului National pentru Combaterea Discriminarii, iar apoi cateva
actiuni in instanta.
Daca din perspectiva filosofico-religioasa problema trebuie discutata intr-un
alt plan, pe care nu il vom aborda, din perspectiva juridica disputa se desfasoara in
zona discriminarii, mai exact pe taramul dreptului majoritatii de a-si impune o
anumita viziune religioasa asupra minoritatii, precum si in zona dreptului la educatie
al copiilor, potrivit convingerilor proprii ale parintilor.
Intr-o viziune la fel de sintetica, se poate afirma ca exista, pe de o parte,
cerinta religioasa (care in unele state, cum ar fi Romania sau Italia, aceasta vine din
partea unei majoritati) de a expune simboluri religioase proprii (ale majoritatii) in
scoli, iar pe de alta parte, cerinta laica prin care se incearca impunerea unei
neutralitati, in sensul contrar, de a se elimina prezenta acestora, in scopul de a
inlatura o presupusa indoctrinare realizata in mod inductiv. In acest cadru, asistam la
o afirmata discriminare a minoritatii (laice sau cu o alta credinta decat cea
majoritara), in favoarea unei ”dictaturi” a majoritatii religioase (catolica in Italia sau
ortodoxa in Romania).
II. Situatia cadrului legal romanesc in problema expunerii
icoanelor ortodoxe in scoli
In analiza acestei situatii, in ceea ce priveste Romania, trebuie pornit de la
prevederile constitutionale ale art. 29, precum si de la cele ale Decretul nr. 177/1948
pentru regimul general al cultelor religioase [3], iar ulterior, de la cele ale Legii nr.
489/2006 privind libertatea religioasa si regimul general al cultelor.
In cadrul legal trasat de actele normative in vigoare astazi, dreptul persoanei
de a avea o religie si de a-si exercita cultul este normat de mai multe prevederi pe
care, in linii mari vom incerca sa le amintim in continuare.
In primul rand, statul roman recunoaste rolul important al Bisericii Ortodoxe
Romane si al celorlalte biserici si culte recunoscute in istoria nationala a Romaniei si
in viata societatii romanesti. In Romania nu exista religie de stat; statul este neutru
fata de orice credinta religioasa sau ideologie atee. Cultele sunt egale in fata legii si a
autoritatilor publice, iar statul, prin autoritatile sale, nu va promova si nu va
favoriza acordarea de privilegii sau crearea de discriminari fata de vreun cult.
Apoi, statul roman respecta si garanteaza dreptul fundamental la libertate de
gandire, de constiinta si religioasa al oricarei persoane de pe teritoriul Romaniei,
potrivit Constitutiei si tratatelor internationale la care Romania este parte. Nimeni nu
poate fi impiedicat sau constrans sa adopte o opinie ori sa adere la o credinta
religioasa contrara convingerilor sale si nici nu poate fi supus vreunei discriminari,
urmarit sau pus intr-o situatie de inferioritate pentru credinta, apartenenta ori
neapartenenta sa la o grupare, asociatie religioasa sau un cult ori pentru exercitarea,
in conditiile prevazute de lege, a libertatii religioase.
Nu in ultimul rand, parintii sau tutorii au dreptul exclusiv de a opta pentru
educatia religioasa a copiilor minori, conform propriilor convingeri, iar religia
copilului care a implinit varsta de 14 ani nu poate fi schimbata fara consimtamantul
acestuia. Copilul care a implinit varsta de 16 ani are dreptul sa isi aleaga singur
religia.
III. Istoricul disputei in Romania
In cadrul legal guvernat de actuala Constitutie, precum si de Decretul-lege nr.
177/1948, iar apoi de Legea nr. 489/2006, domnul Emil Moise, profesor de filosofie
din Buzau, a inaintat Consiliului National pentru Combaterea Discriminarii (in
continuare CNCD) o petitie avand ca obiect doua capete de cerere, respectiv:
– retragerea simbolurilor religioase de pe peretii publici ai cancelariilor,
holurilor si salilor de clasa din Liceul de Arta “Margareta Sterian”;
– retragerea simbolurilor religioase din institutiile de invatamant public din
Romania.
In motivarea petitiei, domnul Moise a precizat ca afisarea simbolurilor
religioase pe peretii unitatilor publice de invatamant constituie o discriminare
impotriva persoanelor atee, agnostice, indiferente sau de alta confesiune decat aceea
careia ii apartin simbolurile religioase. Mai concret, profesorul s-a referit la situatia
frecvent intalnita in Romania, potrivit careia insemne religioase de natura icoanelor
crestin-ortodoxe sunt expuse in scoli, acestea din urma fiind parte a unor institutii ale
statului care, potrivit legii, ar trebui sa fie neutre fata de toate cultele religioase.
Colegiul Director al CNCD nu s-a mai pronuntat cu privire la primul capat de
cerere, facand aplicarea principiului autoritatii lucrului judecat, avand in vedere ca
prin sentinta nr. 157 din 27 martie 2005 a Tribunalul Buzau si prin decizia nr. 1917
din 20 iulie 2006 a Curtii de Apel Ploiesti [4], instantele au stabilit ca nu se poate
retine nicio situatie discriminatorie in speta anterior expusa.
In ceea ce priveste cel de-al doilea capat de cerere, Colegiul Director al CNCD
a decis sa recomande Ministerului Educatiei si Cercetarii elaborarea si
implementarea unei norme interne (circulara, instructiune), intr-un timp rezonabil,
prin care sa reglementeze prezenta simbolurilor religioase in institutiile de
invatamant public. Aceasta norma interna trebuie sa se fundamenteze pe urmatoarele
principii:
– sa asigure exercitarea dreptului la invatatura si accesul la cultura in conditii
de egalitate;
– sa respecte dreptul parintilor de a asigura educatia copiilor potrivit
convingerilor lor religioase si filosofice;
– sa respecte caracterul laic al statului si autonomia cultelor;
– sa asigure libertatea de religie, constiinta si convingeri a tuturor copiilor in
conditii de egalitate;
– sa afiseze simbolurile religioase doar in cursul orelor de religie sau in
spatiile destinate exclusiv invatamantului religios.
La aceasta stare de fapt, Ministerul Educatiei si Cercetarii, precum si
organizatii ale societatii civile [5] cu orientare pro-ortodoxa, au actionat in instanta,
in contencios-administrativ, obtinand anularea Recomandarii Colegiului Director al
CNCD ca urmare a unor cicluri procesuale ce s-au finalizat cu doua decizii ale Inaltei
Curti de Casatie si Justitie (in continuare ICCJ), nr. 2393/11.06.2008 si respectiv nr.
2794/22.05.2009.
A. In cadrul primului proces instanta de fond, Curtea de Apel Bucuresti, a
respins actiunea Ministerului Educatiei si Cercetarii, cu motivarea ca prin
recomandarea facuta CNCD nu a creat nicio obligatie pentru minister, iar indrumarea
are un caracter preventiv in sensul de a se preveni incalcarea principiului laicitatii
statului si a libertatii de constiinta.
ICCJ, prin decizia nr. 2393/11.06.2008, a admis recursul ministerului, insa
motivarea nu cuprinde o analiza a fondului problemei, respectiv a conflictului dintre,
pe de o parte, majoritatea covarsitoare a crestin-ortodocsilor si laici, iar pe de alta
parte dintre crestin-ortodocsi si adepti ai altor convingeri religioase. Instanta
suprema a solutionat aceasta speta folosind argumente care au un preponderent
caracter procedural, evitand astfel analizarea fondului cauzei.
Astfel, s-a retinut ca CNCD a emis o recomandare fara ca initial sa constate o
situatie discriminatorie. Apoi, Inalta Curte a precizat ca CNCD, prin recomandarea
sa, a incalcat el insusi dreptul la libertate religioasa, in conditiile in care decizia de a
afisa simboluri religioase in scoli apartine comunitatilor formate din elevi, parinti si
profesori, iar nu statului. De asemenea, in cadrul argumentatiei a fost calificata ca
fiind tendentioasa afirmatia CNCD prin care acesta constata ”existenta in mod
nelimitat si necontrolat a simbolurilor religioase” in scoli.
Nu in ultimul rand, Inalta Curte a mai prezentat, in argumentare, si faptul ca,
desi este adevarat ca actul CNCD este o recomandare, fara forta juridica obligatorie,
totusi nu ar putea fi neglijat impactul social al acesteia.
Pentru aceste considerente, actul CNCD atacat a fost considerat ”vadit
nelegal”.
B. In cadrul celui de al doilea proces, care s-a finalizat cu Decizia ICCJ nr.
2794/22.05.2009, instanta de fond, Curtea de Apel Bucuresti, retinand, printre altele,
incidenta prevederilor art. 9 par. 2 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului
(in continuare Conventia), a precizat ca expunerea nelimitata si nereglementata a
icoanelor in scoli greveaza optiunea parintilor (respectiv cea prevazuta de art. 29 alin.
6 din Constitutie [6]) repercutandu-se asupra acesteia si sugerand care este optiunea
ce trebuie urmata, care este asumata, agreata in acest mod, de catre stat. De
asemenea, instanta de fond a mai retinut ca paratul, respectiv CNCD, prin
Recomandarea in cauza, nu a facut altceva decat sa recomande transpunerea in
practica a principiului neimplicarii statului [7] in acest domeniu.
La randul sau, ICCJ a admis recursul exercitat in dosar (dand castig de cauza
reclamantilor – minister si asociatii pro-ortodoxe), neputandu-se pronunta pe fond
intrucat a constatat ca Recomandarea CNCD a fost anulata deja prin decizia sa
anterioara (decizia ICCJ nr. 2393/11.06.2008, analizata mai sus), astfel incat
procesul a ramas fara obiect.
Asadar, se remarca faptul ca, pe de o parte, la nivelul Curtii de Apel s-a
realizat o abordare curajoasa, instanta pronuntandu-se pe fondul cauzei si adoptand
pozitia respectarii principiului laicitatii statului, iar pe de alta parte, la nivelul ICCJ
problema a fost solutionata in favoarea argumentelor ortodoxe, fara insa a intra pe
fondul cauzei si fara a analiza substanta dreptului la libertate religioasa.
Din declaratiile facute in presa, s-ar parea ca profesorul Emil Moise a sesizat
Curtea Europeana a Drepturilor Omului. Totusi, din verificarile facute pe site-ul
oficial al instantei europene nu rezulta ca cererea sa ar fi fost comunicata Guvernului
Romaniei.
IV. Situatia litigioasa la Curtea Europeana a Drepturilor Omului
Problema prezentei icoanelor in scolile publice romanesti a fost prezenta in
aceeasi formula in Italia, diferenta constand in faptul ca discutia s-a purtat in jurul
”crucifixului” – simbol religios catolic, litigiul ajungand ulterior in fata curtii
Europene a Drepturilor Omului.
Situatia de fapt prezinta o similaritate izbitoare cu speta romaneasca [8].
Astfel, cei doi copii ai reclamantei (dna Soile Tuulikki Lautsi), de 11, respectiv
13 ani, frecventau o scoala publica. In toate salile de clasa erau expuse crucifixe, ceea
ce reclamanta considera contrar principiului laicitatii, in care dorea sa isi educe copii.
Ea a contestat in contencios administrativ refuzul scolii de a inlatura crucea din clasa.
Cererea a fost respinsa, prima instanta retinand ca, in principiu, crucea era atat
simbolul istoriei si culturii italiene, si, pe cale de consecinta, al identitatii italiene, cat
si simbolul principiilor egalitatii, libertatii si tolerantei, precum si al laicitatii statului.
Recursul reclamantei la Consiliul de Stat a fost respins pe motiv ca simbolul crucii
devenise una dintre valorile laice ale Constitutiei italiene si reprezenta valorile vietii
civile.
In acest cadru, invocand incalcarea prevederilor art. 2 al Protocolului nr. 1,
corelat cu articolul 9 al Conventiei [9], reclamanta a obtinut o hotarare favorabila la
Curtea Europeana a Drepturilor Omului, constatandu-se incalcarea drepturilor
respective.
In motivarea hotararii sale [10], instanta europeana a reiterat o serie de
principii legate de interpretarea articolului 2 din Protocolul nr. 1 la Conventie, care
reies din jurisprudenta Curtii si care pun in sarcina statului obligatia de a se abtine sa
impuna credinte religioase, chiar si indirect, sub orice forma, in locurile in care
persoane cum sunt reclamantii se afla sub autoritatea sa sau in locuri in care aceste
persoane prezinta o anumita vulnerabilitate (cum ar fi scoala), subliniind in acelasi
timp ca scolarizarea copiilor reprezinta un domeniu sensibil din acest punct de
vedere.
Curtea a mai precizat ca, dintre numeroasele semnificatii pe care le poate
avea crucifixul, semnificatia religioasa este predominanta. In consecinta, instanta
europeana considera ca prezenta obligatorie si ostentativa a crucifixului in salile de
clasa este de natura nu doar sa afecteze convingerile laice ale reclamantei, in care
erau crescuti copii acesteia intr-o scoala publica, dar in acelasi timp, sa destabilizeze
echilibrul emotional al elevilor care practica o alta religie decat cea crestina sau a
celor care nu au nicio credinta religioasa. Din aceasta perspectiva, Curtea a subliniat
ca libertatea religioasa ”negativa” nu se limiteaza la absenta serviciilor de invatamant
religios: aceasta acopera si practicile si simbourile care exprima, in special sau in
general, o credinta, o religie sau o atitudine atee. A mai adaugat ca acest ”drept
negativ” cere o privire mai exigenta in cazul in care statul este cel care impune o
credinta religioasa, in conditiile in care persoana care se afla intr-o situatie in care nu
se poate proteja decat cu pretul unor eforturi disproportionate.
In opinia Curtii (hotararea Camerei) statul este tinut de o obligatie de
neutralitate confesionala in cadrul educatiei publice unde prezenta la cursuri se face
in absenta unor criterii de apartenenta religioasa. De asemenea, acesta trebuie sa
asigure elevilor o gandire critica. A mai adaugat ca nu intelege cum expunerea in
salile de clasa ale scolilor publice, a unui simbol religios care poate fi asociat in mod
rezonabil religiei majoritare din Italia, ar putea servi pluralismului educativ care este
esential pentru prezervarea ”societatii democratice”, astfel cum este aceasta desenata
de Conventie.
Concluzia Curtii a fost in sensul ca ”expunerea obligatorie a unui simbol al
unei confesiuni anume, in exercitarea functiilor publice in situatii care presupun
autoritatea statului, in mod special in salile de clasa, restrange dreptul parintilor de
a-si vedea educati copii potrivit propriilor convingeri, precum si dreptul copiilor-
elevi de a crede sau de a nu crede”. Asadar, atitudinea statului italian implica
incalcarea acestor drepturi, intrucat restrictiile sunt incompatibile cu obligatia care
trebuie sa incumbe statului, de a adopta o atitudine neutra in exercitarea functiilor
sale publice, in special in domeniul educatiei.
Hotararea Curtii a fost atacata de Guvernul Italian si, la cererea acestuia
formulata la data de 28 ianuarie 2010, cauza a fost trimisa in fata Marii Camere.
Cadrul juridic in interiorul caruia s-a judecat cererea de catre Curte a fost
largit, prin interventia a treizeci de membri ai Parlamentului European, care au
actionat printr-o pozitie comuna, mai multe organizatii guvernamentale (Greek
Helsinki Monitor; Associazone nazionale del libero Pensiero; European Centre for
Law and Justice; Eurojuris; commission internationale de juristes, Interights et
Human Rights Watch; agissant collectivement: Zentralkomitee der deutschen
Katholiken, Semaines sociales de France, Associazioni cristiane lavoratori italiani),
precum si a guvernelor mai multor state (Armenia, Bulgaria, Cipru, Federatia Rusa,
Grecia, Lituania, Malta, Monaco, Romania si Republica San-Marino).
In acest cadru, merita amintit faptul ca, in hotararea sa (pct. 26 si urm.),
Curtea realizeaza o analiza a problemei din perspectiva modului in care aceasta este
privita la nivelul statelor membre ale Consiliului Europei.
Asadar, se precizeaza ca, in marea majoritate a statelor membre, problema
prezentei simbolurilor religioase in scolile publice nu face obiectul unei reglementari
specifice.
Doar un numar mic de state interzic in mod expres prezenta simbolurilor
religioase in scolile publice: Fosta Republica Jugoslava a Macedoniei (FYROM),
Franta (interdictia neavand aplicabilitate in zonele Alsacia si Moselle) si in Georgia.
Statele aflate la polul opus, care prevad in sens normativ obligativitatea
prezentei simbolurilor religioase, sunt de asemenea, intr-un numar mic: Italia,
Austria (cu anumite precizari) si Polonia.
De asemenea, exista state unde, desi problema nu este reglementata, totusi
simbolurile religioase in scoli sunt expuse: Spania, Grecia, Irlanda, Malta, San-
Marino, Romania.
La pct. 28 din hotararea Marii Camere, in cadrul acestei analize, se face
referire la situatia existenta in Romania, unde ICCJ a solutionat speta similara,
validand punctul de vedere potrivit caruia expunerea icoanelor in scolile publice nu
este discriminatorie, decizia in acest sens apartinand comunitatii locale, speta despre
care am facut vorbire si noi mai sus.
In ceea ce priveste pozitia Guvernului Romaniei, intervenient in cauza,
aceasta este prezentata in hotararea Curtii la pct. 49.
Criticand hotararea Camerei, pozitia Romaniei a fost in sensul ca nu s-a tinut
cont de larga marja de apreciere de care statele contractante dispun in problemele de
tipul celei analizate, care sunt incarcate cu un grad mare de sensibilitate aupra caruia
nu exista inca un consens la nivel european. De asemenea, s-a mai sustinut ca decizia
expunerii sau retragerii simbolurilor religioase din scoli ar trebui lasata pe seama
comunitatii locale care sa includa profesori, parinti si elevi. In plus, nefiind asociata
cu alte manifestari cu caracter mai energic, simpla expunere a simbolurilor religioase
nu ar afecta atat de grav sentimentele religioase ale celor care nu au religia
majoritara, astfel incat acest simplu fapt sa se constituie intr-o incalcare a Conventiei.
Avand in vedere pozitia secundara in cadrul litigiului, aceea de intervenient,
si fara a avea, din acest motiv, un rol determinant, totusi se impune constatarea ca
argumentele folosite in concluziile echipei agentului guvernamental, condusa la acea
data de Razvan-Horatiu Radu, se regasesc in fundamentarea solutiei date de Marea
Camera.
In ceea ce priveste argumentele si solutia Marii Camere [11], acestea sunt
aratate in comunicatul de presa postat pe site-ul Curtii Europene [12]. Totusi, pentru
acuratetea prezentarii le vom relua si noi in cele ce urmeaza.
Astfel, analizand cauza sub aspectul art. 2 din Protocolul 1 la Conventie si al
art. 9 din Conventie, Curtea a precizat ca din jurisprundenta sa rezulta ca obligatia
statelor membre ale Consiliului Europei, de a respecta convingerile religioase si
filosofice ale parintilor, nu se aplica doar continutului informatiilor educationale si
manierei de a-l disemina, ci se aplica si ansamblului functiilor care sunt implicate de
domeniul educatiei si invatamantului. Acest lucru include si felul in care este creat
mediul scolar in masura in care dreptul national prevede ca aceasta obligatie incumba
autoritatilor publice. Decizia referitoare la prezenta crucifixelor in salile de clasa ale
scolilor publice, intrucat releva functii asumate de statul italian, cade sub incidenta
dispozitiilor art. 2 din Protocolul 1 la Conventie. Aceaste dispozitii obliga statul sa
respecte, in exercitarea functiilor sale asumate in domeniul educatiei si
invatamantului, dreptul parintilor de a asigura educatia si invatamantul copiilor lor
conform propriilor convingeri religioase si filosofice.
In opinia Curtii, chiar daca se considera crucifixul drept un simbol religios,
nu exista totusi niciun element care sa arate ce influenta ar avea asupra elevilor
expunerea acestuia sau a unui simbol echivalent, in salile de clasa. In plus, chiar daca
este de inteles faptul ca reclamantii vad in expunerea crucifixului in salile de clasa
publice, o nerespectare din partea statului, a dreptului de a fi educat si instruit
conform propriilor convingeri religioase, simpla lor perceptie subiectiva nu este
suficienta pentru a caracteriza situatia drept o incalcare a art. 2 din Protocolul nr. 1 la
Conventie.
Guvernul italian a sustinut ca prezenta crucifixului in salile de clasa ale
scolilor publice corespunde unei traditii importante, pe care considera ca este bine sa
o perpetueze. In afara semnificatiei religioase, crucifixul simbolizeaza principiile si
valorile pe care se fondeaza democratia si civilizatia occidentala, prezenta sa in salile
de clasa fiind justificata din aceasta perspectiva. In ceea ce priveste prima afirmatie,
Curtea subliniaza ca, daca decizia de a perpetua o traditie tine, in principiu, de marja
de apreciere a statului, simpla evocare a unei traditii nu il exonereaza de obligatia de
a respecta drepturile si libertatile consacrate de Conventie si protocoalele sale. In
ceea ce priveste pozitia divergenta a Consiliului de Stat si a Curtii de Casatie italiene,
cu privire la semnificatia crucifixului, precum si in ceea ce priveste abtinerea Curtii
Constitutionale, instanta de la Strassbourg considera ca nu este necesar sa intervina
in aceasta disputa.
In concluzie, statele membre se bucura de o marja de apreciere in ceea ce
priveste concilierea modului de exercitare a functiilor pe care si le asuma in domeniul
educatiei si invatamantului si a respectarii dreptului parintilor de a asigura educatia
copiilor in conformitate cu convingerile lor religioase si filosofice. Curtea este tinuta,
in principiu, sa respecte alegerea statelor in acest domeniu, in masura in care aceste
alegeri nu conduc, sub orice forma, la indoctrinare. Astfel, alegerea de a expune
crucifixe in salile de clasa tine, in principiu, de marja de apreciere a statului, avand in
vedere si lipsa de consens la nivel european, in acest domeniu. Aceasta marja de
apreciere este supusa, insa, unui control al Curtii, careia ii revine sarcina de a se
asigura ca atitudinea statului nu conduce la indoctrinare.
Mai departe, instanta de la Strassbourg a constatat ca, legiferand prezenta
crucifixelor in salile de clasa ale scolilor publice, legislatia italiana confera religiei
majoritare o vizibilitate preponderenta in mediul scolar. Curtea apreciaza, totusi, ca
acest lucru nu este suficient pentru a se concluziona in sensul unui demers de
indoctrinare din partea Italiei, in sensul constatarii unei incalcari a prevederilor art. 2
din Protocolul nr. 1 la Conventie. Instanta de la Strassbourg a mai stabilit, cu alta
ocazie (Folgerø si altii vs. Norvegia, hotararea Marii Camere din 29 iunie
2007; Hasan si Eylem Zengin vs. Turcia, hotararea Curtii din 9 octombrie 2007),
referitor la locul preponderent al unei religii in istoria unui stat, ca simplul fapt de a i
se acorda preferinta in programele scolare, in raport cu celelalte religii, nu se poate
constitui intr-o incalcare a prevederilor art. 2 din Protocolul nr. 1 la Conventie. In
opinia Curtii, un crucifix expus pe un perete este un simbol esentialmente pasiv, a
carui influenta asupra elevilor nu poate fi comparata cu cea a unui discurs didactic
sau cu participarea la activitati religioase.
Curtea a apreciat, intre altele, ca efectele de vizibilitate crescuta pe care
prezenta crucifixului le dau crestinismului in spatiul scolar, trebuie sa fie relativizate,
in raport de urmatoarele elemente:
– aceasta prezenta nu este asociata cu invatamantul obligatoriu al
crestinismului;
– potrivit Guvernului, spatiul scolar in Italia este deschis si altor religii
(portul simbolurilor si al imbracamintii avand conotatii religioase non-majoritare,
posibilitatea de a organiza un sistem de invatamant religios facultativ pentru toate
religiile recunoscute, sfarsitul Ramadanului este sarbatorit, de obicei, in scoli);
– nimic nu indica faptul ca autoritatile se arata intolerante fata de elevii care
sunt adepti ai altor religii, necredinciosi sau fata de cei care au convingeri filosofice
care nu se raliaza niciunei religii.
Curtea mai observa ca reclamantii nu au sustinut faptul ca prezenta
crucifixului in clasa a determinat practici de invatamant cu caracter de prozelitism si
nici ca cei doi minori, Dataico si Sami Albertin, s-au confruntat cu un sistem de
invatamant care ar fi influentat, in mod tendentios, de aceasta prezenta. In fine,
Curtea a mai observat ca dna Lautsi, in calitate de parinte, a pastrat in intregime
dreptul sau de a-si indruma si sfatui copiii si de a-i orienta catre o directie conforma
cu propriile sale convingeri religioase.
Curtea a mai concluzionat ca, prin decizia de a mentine crucifixele in salile de
clasa ale scolilor publice frecventate de copii dnei Lautsi, autoritatile au actionat in
limitele de care dispune Italia in privinta obligatiei sale de a respecta, in exercitarea
functiilor pe care si le-a asumat in domeniul educatiei si invatamantului, dreptul
parintilor de a asigura aceasta educatie conform convingerilor religioase si filosofice.
In consecinta, Curtea nu a constatat o incalcare a prevederilor art. 2 din
Protocolul nr. 1 la Conventie, in ceea ce o priveste pe reclamanta, nicio problema
distincta nefiind vizibila in ceea ce priveste prevederile art. 9 din Conventie.
In ceea ce priveste o eventuala incalcare a art. 14 din Conventie, Curtea a
considerat ca nu mai este necesar sa analizeze cauza si sub acest aspect, avand in
vedere constatarea facuta in privinta art. 2 din Protocolul nr. 1 la Conventie.
Hotararea Curtii [13] a fost adoptata ca majoritate, existand trei opinii
concordante si o opinie divergenta asumata de doi dintre judecatori.
V. Consecinte
Fata de toate punctele de vedere expuse mai sus, care surprind pozitia
diferitelor institutii, atat la nivel intern (in Romania), cat si la nivelul Curtii
Europene, existand o divergenta chiar in interiorul acesteia, concluzia fireasca ce se
desprinde este aceea ca oricare dintre solutii poate fi la fel de usor argumentata sau
combatuta.
In aceste conditii, solutia adoptata de Marea Camera in recursul in
cauza Lautsi vs. Italia tine mai mult de oportunitate si mai putin de domeniul juridic,
iar termenul ”oportun” a fost folosit aici in mod intentionat.
Trebuie aratat ca exista precedente in care instanta europeana, in fata altor
probleme la fel de controversate, din perspectiva morala, filosofica sau religioasa, a
preferat o abordare prudenta, in mod similar, pentru a nu deranja sensibilitati
istorice. Astfel este cazul protectiei dreptului la viata al copilului conceput, dar
nenascut, unde Curtea a precizat ca nu poate adopta o pozitie transanta care sa
impuna o pozitie cu caracter preponderent moral, care sa fie respectata de toate
statele membre ale Consiliului Europei, cu privire la problema intinderii protectiei
art. 2 asupra existentei embrionului, dupa data conceptiei. De asemenea, Curtea a
mai precizat ca problema stabilirii momentului de la care se poate acorda protectie
persoanei concepute, ramane in marja de apreciere a fiecarui stat [14], chiar in raza
de aplicabilitate a principiul interpretarii evolutive a Conventiei.
Din perspectiva strict juridica, minoritatea laica sau diferita religios poate fi
considerata ca fiind discriminata de catre majoritatea crestin-ortodoxa (in Romania)
sau catolica (in Italia). Astfel, membrii minoritatii nu beneficiaza de acelasi
tratament, respectiv de dreptul de a-si vedea propriile simboluri religioase pe peretii
scolilor sau dimpotriva, de a nu vedea niciun semn religios in cazul ateilor. Aceasta
stare surprinde insasi esenta discriminarii, asa cum este aceasta vazuta din
perspectiva juridica: tratament diferit, bazat pe motive care tin de apartenenta
religioasa, aplicat unor persoane parinti si/sau elevi aflati in situatii similare.
Dar, daca din punct de vedere juridic problema ar parea ca fiind relativ
simpla, putandu-se stabili destul de usor o concluzie in sensul discriminarii (abordare
pe care au adoptat-o atat CNCD si Curtea de Apel Bucuresti, cat si CEDO, in prima
instanta), fateta cealalta, filosofico-religioasa, necesita o abordare mai aprofundata.
Ea impune judecatorului (national sau european) sa tina cont si de realitatea istorico-
religioasa a problemei, respectiv de traditia si sensibilitatile nationale.
In aceasta cheie, verdictul de discriminare nu mai poate fi dat cu atata
usurinta, majoritatea ”discriminanta” avand partea sa de argumente extrem de solide
(slabirea substantei morale a statului, slabirea dimensiunilor nationale bazate pe
liantul religios, contributia religioasa la pastrarea traditiilor in perioada comunista,
contributia catolicismului – polonez, in special – la caderea comunismului etc.).
In ceea ce priveste disputa pe care am expus-o, aceasta nu se va stinge, dupa
parerea noastra, nici prin decizia Marii Camere in cauza Lautsi. Am putea spune doar
ca s-a instituit un moratoriu, tinand seama, pe de o parte, de caracterul obligatoriu al
hotararii instantei europene, iar pe de alta, de faptul ca unul dintre principiile de
interpretare ale Curtii Europene este acela potrivit caruia Conventia este ”un
instrument viu, care se interpreteaza in lumina conditiilor de viata actuale” [15].
In ceea ce priveste viitorul, credem ca o eventuala analiza trebuie pornita de
la tendinta spatiului occidental european (caci acesta intereseaza aici) de a se departa
de la perceptia religioasa asupra lumii, tendinta care s-a manifestat si la nivelul Curtii
Europene a Drepturilor Omului si care este sugestiv reliefata de solutiile adoptate in
cazul unor dispute istorice: prevalenta dreptului la viata privata a femeii asupra
interdictiei avortului, prevalenta dreptului la viata privata a membrilor cuplului
asupra interdictiei divortului, prevalenta dreptului la viata privata in privinta uniunii
consensuale a cuplurilor de acelasi sex etc.
Daca la toate aceste constatari mai adaugam si argumentul prevalentei
solutiei eliminarii oricarei referiri la ”traditia crestina a Europei” in tratatele
constitutive ale Uniunii Europene, se poate intui solutia pe care spatiul occidental
european o prefigureaza in problema dezbatuta in prezenta analiza, respectiv aceea a
eliminarii oricaror insemne religioase din scoli. Cu alte cuvinte, intr-un orizont de
timp mediu sau mare, este de asteptat ca dreptul la libertatea de gandire, de
constiinta si de religie sa prevaleze asupra partii din mostenirea culturala europeana
care include traditiile religioase ale popoarelor.
In ciuda acestor previziuni, pentru moment, solutia pronuntata de Marea
Camera, cel putin in ceea ce priveste Romania, este in concordanta cu realitatile
sociale ale statului nostru, unde toate sondajele de opinie indica institutia bisericii in
fruntea preferintelor. Mai mult, argumente de natura istorica si identitara ale statului
roman pledeaza pentru o viziune speciala asupra ortodoxismului, in interiorul
statului laic, asa cum este modelat de Constitutie.
Fara a intra prea mult intr-o analiza de substanta, pentru a elimina riscul de a
formula opinii eronate in domenii atat de specializate cum sunt cele ale filosofiei sau
religiei, trebuie sa precizam ca pozitia noastra in diferendul care a facut obiectul
litigiului in fata instantei europene, se regaseste alaturi de argumentele prezentate de
Marea Camera. Fara a se intelege de aici o abordare ”ultra” sau macar ”pro”religioasa
(sau pro-ortodoxa, in cazul nostru), argumentele respective au valoare in primul rand
din perspectiva sociala si identitara, raportate la statul roman.
In acest cadru, sesizarea Curtii Europene de catre domnul profesor Emil
Moise, in litigiul romanesc al prezentei icoanelor in scoli, pare sa-si fi primit deja
raspunsul (sau macar prefigurarea solutiei).
In ceea ce priveste diferentul in sine, ni se pare demn de prezentat
argumentul domnului judecator Giovanni Bonello (desemnat la Curte din partea
Maltei) in cadrul opiniei sale concordate, exprimate in cauza Lautsi.
Astfel, acesta a reamintit ca, recent, Curtea a fost chemata sa determine daca
interzicerea de catre Turcia a romanului lui Guillaume Apollinaire, ”Les onze mille
verges” [16], categorisit drept pornografic (aceasta pentru a folosi o exprimare
eufemistica, necesara pentru a evita abordarea domnului judecator Bonello), poate fi
justificata sau nu intr-o societate democratica. Prin hotararea sa, Curtea
a ”salvat”acest roman de la interzicere, cu motivarea ca face parte din mostenirea
culturala europeana.
In litigiul simbolurilor religioase, in situatia in care Marea Camera ar fi
pastrat solutia pronutata in prima instanta de Curte, confirmand necesitatea
eliminarii acestora din scolile publice italiene, s-ar fi ridicat in mod absolut natural
intrebarea (retorica, deocamdata) de ce ar fi mai demna de protectie partea
mostenirii culturale europene care include romanul lui Apollinaire, in raport cu o alta
parte a acesteia, respectiv cea care contine un simbol atemporal al salvarii universale
prin dragoste, recunoscut ca atare de milioane de europeni.
In concluzie, retinand previziunea ca problema se va redeschide undeva in
viitor, totusi pentru prezent, in opinia noastra, pastrarea status quo-ului trebuie
privita in cheia unei normalitati benefice.
[1] De altfel, manifestarea cea mai recenta a protestantismului, spre exemplu,
in Anglia, a dus la schimbarea functionalitatii spatiului sacru al Bisericii, care nu de
putine ori nu mai satisface nevoia religioasa, ci alte tipuri de nevoi (inchirierea
cladirilor bisericesti pentru concerte, pentru activitati umanitare sau pur si simplu,
inchiderea lor din lipsa de enoriasi).
[2] Pe numele sau evreiesc, Yaakov Zvi, rabin-sef al Congregatiei Unite a
Evreilor din Commonwealth.
[3] Publicat in Monitorul Oficial, partea I, nr. 178 din 4 august 1948. A fost
abrogat prin Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasa si regimul general al
cultelor, publicata in Monitorul Oficial, partea I, nr. 11 din 8 ianuarie 2007.
[4] In motivarea instantelor s-a retinut ca: “prin existenta simbolurilor
religioase pe peretii cancelariilor, holurilor si salilor de clasa din invatamant nu
sunt incalcate drepturile fundamentale la libertatea de constiinta, gandire si
libertatea credintelor religioase, respectiv al egalitatii in drepturi ale elevilor si nu
reprezinta o situatie discriminatorie pentru fiica reclamantului, eleva la Liceul de
Arta “Margareta Sterian” din Buzau, care frecventeaza orele de religie predate. Se
retine ca in cazul acestei unitati de invatamant exista o situatie speciala in raport
de celelalte scoli pendinte I.S.J. Buzau, intrucat majoritatea icoanelor expuse in
aceasta institutie sunt lucrari elaborate de elevii liceului sub indrumarea
profesorilor de specialitate, fiind considerate obiecte de arta”.
[5] De exemplu, Coalitia pentru Respectarea Sentimentului Religios sau
Asociatia Pro-Vita pentru Copii Nascuti si Nenascuti – Filiala Bucuresti.
[6] Pãrintii sau tutorii au dreptul de a asigura, potrivit propriilor convingeri,
educatia copiilor minori a cãror rãspundere le revine.
[7] Prevazut de art. 29 din Constitutie, precum si de art. 9 alin. (1) din Legea
nr. 489/2006.
[8] Prezentarea spetei a fost realizata de Dragos Bogdan, Mihaela Ghirca (5
noiembrie 2009) si a fost preluata de la urmatoarea adresa de
internet: https://www.juridice.ro/89844/expunerea-crucii-sau-a-altor-simboluri-
religioase-in-scolile-publice-incalcare-cedo-30814-06-lautsi-vs-italia.html
[9] Art. 9 din Conventie: ”1. Orice persoana are dreptul la libertatea de
gandire, de constiinta si de religie; acest drept include libertatea de a-si schimba
religia sau convingerea, precum si libertatea de a-si manifesta religia sau
convingerea in mod individual sau in colectiv, in public sau in particular, prin cult,
invatamant, practici si indeplinirea ritualurilor.
2. Libertatea de a-si manifesta religia sau convingerile nu poate face
obiectul altor restrangeri decat acelea care, prevazute de lege, constituie masuri
necesare, intr-o societate democratica, pentru siguranta publica, protectia ordinii,
a sanatatii sau a moralei publice ori pentru protejarea drepturilor si libertatilor
altora.”
Claudiu DRAGUSIN
Auditor de Justitie