Jertfele levitice

Certetarea Vechiului Testament scoate la iveală o parte importantă a credințelor și practicilor

religioase ale canaaneilor, populație ce a fost ocupată de israeliți, care au primit influența
acestora. Astfel, aflăm că, canaaneii practicau sacrificiul uman. Ieftae făgăduiește să ofere drept
sacrificiu lui Dumnezeu prima persoană care va veni în întâmpinarea lui în seara unei victorii.
Înâmplarea face ca prima venită să fie fiica sa, care venea lergând către el. Tatăl își sacrifică fiica,
pentru a respecta legământul făcut cu Dumnezeu. De asemenea , aflăm că atunci când evreii au
ocuopat Canaanul, au fost uimiți de practicile relogioase de aici și demuțimea locurilor de cult
care se întâlneau la tot pasul. Nici cea mai mică așezare umană nu era lipsită de locașul ei de cult.
Pe de altă parte, profeții au dus o muncă susținută cu credincioșii lor pentru ca aceștia să nu se
lepede de credința lor cea dreaptă și să fie acaparați de practicele religioase ale canaaneilor, care
erau ademenitoare date fiind libertățile obiceiurilor acestora. Istoriografia evreiască admite faptul
că epoca Judecătorilor este una de sincretism religios. Zeitățile Cannanului își aveau locul lor în
casele israeliților și chiar în sanctuarele lui Israel. Idolatria domnea peste tot.1
O practica religioasă a canaaneilor este cultul morților, despre care suntem informați de
mormintele canaanite scoase la iveală de cercetările arheologice. Practica asta nu a fost însă
preluată de evrei. Astfel, din Cartea Deuteronom aflăm că singura perioadă de doliu a fiicelor lui
Israel este de patre zile pe an și este în amintirea ficei lui Ieftae. Tot aici se spune că evreul nu dă
pomană unui mort: ...nici n-am dat din ele cu prilejul vreunul mort... (Dt 26, 14). Cântările
funebre nu sunt cunoscute necunoscute folclorului din vremea Judecătorilor. David va cânta după
moartea în luptă a lui Saul și Ionatam: Cum au căzut eroi?, dar nu este vorba nici de rugăciune și
nici de vreo incantație. În Vechiul Testament se vorbește despre faptul că evreii erau obligații să
evite locurile înalte ale canaaneilor. Cu toate acestea, și evreii sacrificau pe o colină din ținutul
Suf (1 R 9, 12). De asemenea, Solomon a folosit un jertfelnic aflat pe o înălțime pentru sacrificiul
adus de el: Deci s-a sculat și el și s-a dus la Ghibeon, ca să aducă jertfe acolo, căci acolo era
cea mai mare înălțimme (3 R 3, 4).Se înțelege că, în ciuda luptei duse de profeții Vechiului
Testament împotriva preluării de la canaanei a unor practici relogioase, evreii au preluat această
folosire a unor locuri înalte pentru practicile lor religioase. Aceste lucruri eru dureroase pentru
Ieremia, de exempul; la rândul său, Iezechel le reproșează exilaților din Babilon că suferă din
cauză că L-au părăsit peadevăratul Dumnezeu, ducându-se în locurile idolatrilor păgâni (Iez 20,
28). Funcțiile sacerdotale, considerate onorifice, erau apanajul unor anumite familii. Personalul
acestor temple era completat de hierodulii de ambele sexe care se dedau la prostituția sacră.
Practica aceasta nu poate fi despărțită de cultul lui Asharte, marea zeiță a fecundității. Sacrificile
feniciene nu se deosebesc de cele ale semiților, în general. Numai că fenicienilor le sunt atribuite
sacrificiile umane. Sacrificarea primilor născuți era o practică curentă la canaaneii pre-semiți.
Fenicieni au păstrat obiceiul acesta multă vreme. Ca un prim sacrificiu cunoscut în Vechiul
Testment este cel adus de Cain și Abel(Fac 4,3). Sacrificiul consta din animale și vegetale.
Caracterul acesta este mai mult de mulțumumire. Numai că harul divin avea să fie pierdut de
Cain și câștigat de Abel și atunci i-a fost subordonat și caracterul expiator, dar și cel de
1
Gerard Nahon, Les Hebreux, Editions du Seuil, PARIS, 1963, p.64
cerere.După potop, Noe avea să mulțumească lui Dumnezeu printr-un sacrificiu(Fac 8,20). Este al
doile în ordine cronologică, amintit de Vechiul Testament. Mai departe, legământul încheiat de
Dumnezeu cu Noe este reînnoit de Avraam(Fac 15, 9-10).
Rolul acestor jertfe era acela de a se păstra conștiința păcatului. Descendenții lui Avraam aduc
sacrificii lui Dumnezeu, Care a trimis între ei pe Moise și Aaron (Ieș 5,1). Tot în Egipt aduc aduc
și sacrificiul mielului pascal, care stă în directă legătură cu alegerea și sfințirea poporului, cât și
eliberarea acestuia din robie. Referitor la sacrificiul arderii de tot, Dumnezeu îi poruncește lui
Moise cum trebuie să decurgă aceasta ca să-și atingă scopul, adică să fie plăcut Lui: (Lev 1, 17).
Aceasta este ,,jertfa de împăcare,, a poprului cu Dumnezeu. Sunt și jertfele pentru păcate, care
sunt făcute tot din porunca Domnulu, după un ritual stabilit de Acesta. Arderea de tămâie în
timpul sacrificiilor iudaice. Tămâia este un adaos numai pentru sacrificiile nesângeroase. Orice
tămâiere la sacrificii constituia o adevărată adorare, laudă, o închinare lui Jahve, sfântul lui
Israel2. În Vechiul Testament, aduce tămâie lui Dumnezeu este egală cu a chema numele Lui, iar
cel ce nu tămâiază lui Dumnezeu se presupune că se închină idolilor... cel ce aduce jertfă de
tămâiere și în același timp se închină la idoli -toți aceștia și-au ales căi nelegiuite și în urâciunile
lortrăiește sufletul lor (Is 66, 3). Legat de folosirea simbolică a focului sacrificial de către evrei în
ritualul jertfirii, vom spune că prin junghiere omul preda simbolic viața sa Creatorului, își
recunoștea păcatul care sălășluia în sufletul său, iar prin ardere venea să-și arate pocăința, darul
omului se înălța ca o mireasmă bine plăcută lui Dumnezeu. Prin această mireasmă se recunoaște
că Domnul a primit sacrificiul, așa cum spune la sicrificiul lui Noe, că a mirosit o mireasmă bună
(Fac 8, 21), declarând să nu se mai blesteme pământul pentru faptele rele ale omului. Focul care
transformă carnea ce simbolizează trupul omului ca locaș al sufletului, este de la Dumnezeu.,, Și
ieșind foc de la Domnul, a rimis pe jertfelnic arderea de tot și grăsimea''(Lev9, 24). În Sfânta
Scriptură focul este considerat mijloc purificator:prin ele se curățește sufletul de păcate pentru a
face posibilă primirea comunicării cu Jahve. Cu această valoare, focul va nimici pe toți
păcătoșii:,,Păcătoșii vor tremura în Sion și pe cei fără de lege fierul îi va cuprinde: Care din noi
poate să îndure focul mistuitor, care din noi poate să stea pe jarul celde veci (Is 33,14)
Profeții Vechiului Testament aveau să vorbească despre sacrificiul inimii, despre ascultare și
evlavie și nu despre ritual, despre suflet și nu despre trup. Au fost profeți care au atras atenția
asupra amenințării la adresa adevăratei religii exercitate de actul sacrificial:Amos, Ose, Ieremia și
Isaia. ,,Că milă voisec, iar nu jertfă și cunoașterea lui Dumnezeu mai mult decât arderile de tot"
(Os 6,6).Jertfa Vechiului Testament reprezintă preînchipuiri ale realității viitoare, instituite de
Dumnezeu ca o arvună a bunătății Sale, ca mijloc de a pregăti omenii pentru primirea
Adevăratului MIjlocitor3.
III.4.Sărbatorile
4. 1.Cultul zilnic-zile de rând și sărbători
Generalități despre cult.

2
Carra de Vaux, Historie ancienne d’Israel, la Mircea Chialda, op. Cit., p.60
3
Ion Stancu, Israel si Neamurile, Editura Academiei Romane, 2015, p.115
 Manifestările de ordin extern și intern ale credinței omului prin care își exprimă sentimentele
sale de adorare și supunere față de Dumnezeu alcătuiesc cultul divin. La început adorarea ființei
supreme s-a facut pe cale internă și consta din supunerea voii omului voinței divine. După
căderea în păcat omul stăpânit de pofta trupească mai mult decât de rațiune a început să-și
exteriorizeze sentimentele sale de adorare a lui Dumnezeu pentru a-l lăuda pentru binefacerile
primite și pentru, a-i cere ajutorul în nevoi și a-i implora iertarea fărădelegilor comise față de El
în vederea restabiliri couniunii fercite existentă între el și divinitate în paradis. Odată cu
dezvoltarea neamului omenesc s-a dezvoltat și cultul divin, urmașii lui Cain alternându-l, iar cei
ai lui Set păstrându-i o formă mai curată. În funcție de puritatea credinței s-a păstrat și adevărata
cinstire a lui Dumnezeu. De aceea pentru păstratea credinței Dumnezeu a ales patriarh pe
Avraam cinstitor crdincios a lui Dumnezeu și care în acest scoop ridica altare de jertfă unde
invoca numele divin.
Prin mijlocirea cultului divin se trezește în conștiința poporului Israel că omul prin păcat s-a
îndepărtat de Dumnezeu și prin acțiunile cultice jertfei sau purificații levitice i se iartă greșalele și
poate reveni la comuniunea cu Creatorul său. Însemnarea tipică a actelor cultice îl face să aștepte
fără ezitare venirea lui Mesia care să restabilească legătura dintre ei și divinitate.4

4
Pr. Prof. dr. Dumitru Abrudan, Arheologie Biblica, Editura Institutului Biblic si de misiune al Bisericii ortodoxe
Romane, 2002, p.278