CAP.

III: AUTONOMIA LOCALĂ - PRINCIPIU

AŞEZAT LA BAZA ADMINISTRĂRII
FINANŢELOR PUBLICE LOCALE

3.1. Conceptul de autonomie locală

3.2. Latura financiară a autonomiei locale
3.3. Dezvoltarea regională şi interconexiunea cu autonomia locală
Gheorghe M. Voinea 2

Capitolul III

AUTONOMIA LOCALĂ - PRINCIPIU AŞEZAT LA BAZA

ADMINISTRĂRII FINANŢELOR PUBLICE LOCALE

Termeni: autonomie locală, Carta Europeană de la Strassbourg, competenţele

autorităţilor administraţiei publice locale, competenţe exclusive, competenţe
partajate, competenţe delegate, principiul subsidiarităţii, descentralizare
fiscală, dezvoltare regională

3.1. Conceptul de autonomie locală

Administraţia publică la nivelul unităţilor administrativ teritoriale se

organizează şi funcţionează pe baza principiilor autonomiei locale, al
descentralizării serviciilor publice, eligibilităţii autorităţilor administraţiei
publice locale, legalităţii şi al consultării cetăţenilor în soluţionarea problemelor
de interes local1.
Carta Europeană de la Strassbourg menţionează faptul că: “Prin
autonomie locală se înţelege dreptul şi capacitatea efectivă pentru
colectivităţile locale să reglementeze şi să administreze în cadrul legii, sub
propria lor răspundere şi în favoarea populaţiei respective, o parte
importantă din treburile publice”.2
Dreptul şi capacitatea efectivă de a administra treburi publice se exercită
prin consilii sau adunări formate de membrii aleşi prin vot liber, secret, egal,
direct şi universal care pot dispune de organe executive responsabile în faţa lor.
Autonomia locală, după accepţiunea Cartei Europene de la Strassbourg
se individualizează prin anumite trăsături:
 exprimă atât dreptul, cât şi capacitatea autorităţilor administraţiei
publice locale de a reglementa şi administra o parte importantă a treburilor
publice. Această trăsătură necesită delimitarea treburilor publice ce se pot
administra de către autorităţile administraţiei publice locale de cele ce revin
autorităţilor administraţiei centrale;

1
Legea administraţiei publice locale nr.215/22 aprilie 2001, art.2, în M.Of.nr.204/23
aprilie 2001
2
Carta Europeană pentru Autonomie Locală, Strassbourg, 15 oct.1985, art.3 (ratificată
prin Legea 199/1997) în M.Of. nr 331/26.11.1997
Finanţe publice locale 3

dreptul şi capacitatea de a reglementa şi administra treburile publice

locale se exercită în cadrul legii, respectiv ţinând seama de prevederile
constituţiei şi ale altor legi. Autonomia locală, în calitate de principiu de
organizare şi funcţionare al autorităţilor administraţiei publice locale, se
poate manifesta numai în limitele prevederilor din Constituţia unui stat
şi a altor reglementări legale;
 reglementarea şi administrarea unei părţi importante din treburile
publice se realizează sub propria răspundere şi în beneficiul populaţiei.
Această trăsătură a autonomiei locale reflectă răspunderea autorităţilor
administraţiei publice locale de a reglementa şi administra o parte
importantă din treburile publice. În acelaşi timp rezultă că
reglementarea şi administrarea treburilor publice locale are drept
obiectiv principal satisfacerea cerinţelor populaţiei;
 autonomia locală conferă autorităţilor administraţiei publice locale
dreptul ca, în limitele legii, să aibă iniţiative în toate domeniile, cu
excepţia celor care sunt date în mod expres în competenţa altor autorităţi
publice.
Sfera autonomiei locale depinde, după Carta Europeană de la
Strassbourg, de următoarele condiţii3:
 competenţele de bază ale colectivităţilor locale să fie fixate prin
Constituţie sau prin lege. Această dispoziţie nu împiedică a se atribui
colectivităţilor locale competenţe în scopuri specifice, în conformitate cu
legea;
 colectivităţile locale dispun în cadrul legii de latitudinea totală de a-şi
exercita iniţiative în orice chestiune care nu este exclusă din câmpul
competenţelor lor sau care nu este atribuită unei alte autorităţi;
 exerciţiul responsabilităţilor publice trebuie, de o manieră generală, să
revină de preferinţă acelor autorităţi care sunt cele mai apropiate de
cetăţeni. Atribuirea unei responsabilităţi unei alte autorităţi trebuie să
ţină cont de amploarea şi de natura sarcinii şi de exigenţele de eficacitate
şi de economie;
 competenţele încredinţate colectivităţilor locale trebuie să fie în mod
normal depline şi întregi. Ele nu pot fi limitate de către o altă autoritate
centrală sau regională decât prin lege;
 în cazul delegării puterilor de către o autoritate centrală sau regională,
colectivităţile locale trebuie să dispună pe cât posibil de libertatea de a
adapta acţiunea lor la condiţiile locale;

3
Carta Europeană pentru autonomie locală, art.4
Gheorghe M. Voinea 4

 colectivităţile locale trebuie să fie consultate, pe cât posibil în timp util

şi de o manieră apropiată, în cursul procesului de planificare şi de luare
a deciziei pentru toate cheltuielile care le privesc direct.
Organizarea şi funcţionarea administraţiei publice locale pe baza
autonomiei totale presupune o latură juridică, care se reflectă prin
asigurarea personalităţii juridice a unităţilor administrativ teritoriale.
Colectivităţile locale se pot organiza şi administra autonom dacă sunt
subiecte de drept, au capacitatea de a realiza atribuţiile prevăzute de lege,
dispun de resurse financiare şi au dreptul de a administra un patrimoniu
distinct.
Autonomia locală depinde de capacitatea administrativă, respectiv de
ansamblul resurselor materiale, instituţionale şi umane de care dispune o unitate
administrativ-teritorială, precum şi de acţiunile pe care le desfăşoară în vederea
exercitării competenţelor stabilite de lege.
Descentralizarea exprimă transferul de competenţe administrative şi
financiare de la nivelul administraţiei centrale la nivelul administraţiei publice
locale sau către sectorul privat.
Principiile aşezate la baza procesului de descentralizare4 sunt:
 principiul subsidiarităţii care presupune ca să exercite competenţele de
către autorităţile administraţiei publice locale situate la nivelul
administrativ cel mai apropiat de cetăţean şi care dispune de capacitate
administrativă;
 principiul responsabilităţii autorităţilor administraţiei publice locale în
raport cu competenţele ce le revin, respectiv realizarea standardelor de
calitate în furnizarea serviciilor de utilitate publică;
 principiul stabilităţii, predictibilităţii bazat pe reguli şi criterii
obiective care să nu limiteze autonomia lor;
 principiul echităţii, implică asigurarea accesului tuturor cetăţenilor la
serviciile de utilitate publică;
 principiul constrângerii bugetare, interzice utilizarea de către
autorităţile administraţiei publice centrale a transferurilor speciale şi a
subvenţiilor pentru acoperirea deficitelor bugetelor.
În general, Guvernul şi alte organe de specialitate ale administraţiei
publice centrale transferă competenţe autorităţilor administraţiei publice locale
de la nivelul judeţelor, comunelor şi oraşelor pe baza principiului subsidiarităţii
şi a criteriilor reprezentate de economiile de scară şi aria geografică a
beneficiarilor5 . Transferul de competenţe se fundamentează pe analiza de

4
Legea cadru a descentralizării nr. 195/22.05.2006 în M. Of. Nr. 453/25.05.2006, cap. I,
art. 3
5
Legea nr. 195/22.05.2006, cap. II, art. 4
Finanţe publice locale 5

impact, pe metodologii specifice şi sisteme de indicatori6. De asemenea,

transferul de competenţe se face concomitent cu asigurarea resurselor financiare
necesare exercitării acestora.
Transferul de competenţe de la nivel central către autorităţile
administraţiei publice locale se realizează în următoarele etape:
 elaborarea strategiilor privind transferul competenţelor către autorităţile
administraţiei publice locale şi proiectele de acte normative de către
Guvern, ministere şi alte organe centrale;
 monitorizarea pe termen lung a corelaţiei dintre responsabilităţile
transferate şi resursele aferente de către Guvern, ministere, organe de
specialitate ale administraţiei centrale;
 Guvernul, ministerele şi celelalte organe de specialitate ale
administraţiei centrale stabilesc standarde de cost pentru finanţarea unor
servicii publice şi de utilitate publică şi standarde de calitate aferente
furnizării acestora de autorităţile administraţiei publice locale.
În cadrul transferului competenţelor către autorităţile administraţiei
publice locale de la nivelul comunelor şi oraşelor, ministerele sau organele de
specialitate ale administraţiei publice centrale pot clasifica unităţile
administrativ-teritoriale în două categorii în funcţie de capacitatea administrativă
a acestora7:
a) categoria I, în care se încadrează unităţile administrativ-teritoriale
care au capacitatea administrativă necesară realizării competenţelor transferate,
în condiţii de eficienţă;
b) categoria a II-a, în care se cuprind unităţile administrativ-teritoriale
care nu au capacitatea administrativă necesară realizării competenţelor
transferate, în condiţii de eficienţă.
Autorităţile administraţiei publice locale din categoria a II-a nu pot a
beneficia de transfer de competenţe decât în momentul în care îndeplinesc
criteriul de capacitate administrativă. În situaţia în care ministerele şi celelalte
organe ale administraţiei publice centrale constată lipsa capacităţii
administrative a unei unităţi administrativ-teritoriale pentru exercitarea în
condiţii de eficienţă a competenţelor transferate, acestea se pot transfera
autorităţilor administraţiei publice de la nivelul judeţului, pe o perioadă
determinată.
Fundamentarea şi implementarea politicii de descentralizare a
Guvernului se realizează prin8: elaborarea de strategii şi politici de
descentralizare, coordonarea şi monitorizarea procesului de descentralizare prin

6
Legea nr. 195/22.05.2006, cap. II, art. 5
7
Legea nr. 195/22.05.2006, cap. II, art. 10
8
Legea nr. 195/22.05.2006, cap. III, art. 15
Gheorghe M. Voinea 6

politica de descentralizare fiscală, prin expertiza şi asistenţa tehnică acordată de

organe de specialitate.
Autonomia locală este influenţată de competenţele autorităţilor
administraţiei publice locale care pot fi: competenţe exclusive, competenţe
partajate, competenţe delegate.
Competenţele exclusive9 sunt reprezentate de acţiunile la care
autorităţile administraţiei publice locale au dreptul de decizie şi dispun de
resursele şi mijloacele necesare realizării lor şi anume:
 administrarea domeniului public şi privat al comunei şi oraşului;
 administrarea infrastructurii de transport rutier de interes local;
 administrarea instituţiilor de cultură de interes local;
 administrarea unităţilor sanitare publice de interes local;
 amenajarea teritoriului şi urbanism;
 alimentarea cu apă;
 canalizarea şi epurarea apelor uzate şi pluviale;
 iluminatul public;
 salubrizarea;
 serviciile de asistenţă socială cu caracter primar pentru protecţia
copilului şi pentru persoane vârstnice;
 serviciile de asistenţă socială cu caracter primar şi specializate pentru
victimele violenţei în familie;
 transportul public local de călători;
Autorităţile administraţiei publice de la nivelul judeţului exercită
competenţe exclusive privind10:
 administrarea aeroporturilor de interes local;
 administrarea domeniului public şi privat al judeţului;
 administrarea instituţiilor de cultură de interes judeţean;
 administrarea unităţilor sanitare publice de interes judeţean;
 serviciile de asistenţă socială cu caracter primar şi specializate pentru
victimele violenţei în familie;
 serviciile de asistenţă socială specializate pentru persoanele vârstnice;
Competenţele partajate se deosebesc prin faptul că se exercită de către
autorităţile administraţiei publice locale împreună cu alte autorităţi ale
administraţiei publice (judeţean, central). În sfera, competenţele partajate11 ale
autorităţilor administraţiei publice locale de la nivelul comunelor şi oraşelor
exercitate cu autorităţile administraţiei publice centrale se încadrează:
 alimentarea cu energie termică produsă în sistem centralizat;

9
Legea nr. 195/22.05.2006, cap. IV, art. 21
10
Legea nr. 195/22.05.2006, cap. IV, art. 22
11
Legea nr. 195/22.05.2006, cap. IV, art. 24
Finanţe publice locale 7

 construirea de locuinţe sociale şi pentru tineret;

 învăţământul preuniversitar de stat, cu excepţia învăţământului special;
 ordinea şi siguranţa publică;
 acordarea unor ajutoare sociale persoanelor aflate în dificultate;
 prevenirea şi gestionarea situaţiilor de urgenţă la nivel local;
 serviciile de asistenţă medico-socială adresate persoanelor cu probleme
sociale;
 serviciile de asistenţă socială cu caracter primar pentru persoane cu
dizabilităţi;
 serviciile publice comunitare pentru evidenţa persoanelor;
 administrarea infrastructurii de transport rutier de interes local la nivelul
comunelor;
Autorităţile administraţiei publice de la nivelul comunelor şi oraşelor
exercită competenţe partajate cu autorităţile administraţiei publice de la nivelul
judeţelor, în cazul furnizării unor servicii de utilităţi publice prin intermediul
operatorilor regionali.
Autorităţile administraţiei publice de la nivelul judeţelor exercită
competenţe partajate cu autorităţile de la nivelul administraţiei publice
centrale privind:
 administrarea infrastructurii de transport rutier de interes judeţean;
 învăţământul special;
 serviciile de asistenţă medico-socială adresate persoanelor cu probleme
sociale;
 serviciile de asistenţă socială cu caracter primar şi specializate pentru
protecţia copilului;
 serviciile de asistenţă socială specializate pentru persoane cu dizabilităţi;
 serviciile publice comunitare pentru evidenţa persoanelor;
Competenţele delegate12 sunt reprezentate de acele activităţi delegate
de autorităţile administraţiei publice centrale pentru plata unor alocaţii şi a unor
indemnizaţii pentru copii şi adulţi cu dizabilităţi.
Competenţele delegate se finanţează integral de autorităţile
administraţiei publice centrale.
Descentralizarea fiscală reprezintă un alt factor important de influenţă
asupra autonomiei administraţiilor locale. În măsura în care o administraţie
locală beneficiază de sume şi transferuri de la administraţia centrală, depinde de
aceasta şi are o capacitate redusă de a adopta decizii cu privire la serviciile pe
care le furnizează cetăţenilor.
Prin descentralizarea fiscală, autorităţile administraţiei publice locale
sunt investite cu dreptul de a institui şi administra unele impozite şi taxe pentru a

12
Legea nr. 195/22.05.2006, cap. IV, art. 27
Gheorghe M. Voinea 8

asigura resursele financiare necesare acoperirii cheltuielilor din bugetele locale.

În acelaşi timp, descentralizarea fiscală încurajează autorităţile administraţiei
publice locale să organizeze şi dezvolte acţiuni din care să rezulte venituri ce pot
acoperi consumurile de utilităţi publice furnizate pe plan local.
Descentralizarea unor acţiuni şi servicii poate să contribuie la
îmbunătăţirea furnizării serviciilor publice, la creşterea eficienţei prin urmărirea
corelaţiei dintre acţiunile locale şi cheltuielile necesare şi la creşterea răspunderii
autorităţilor publice locale.

3.2. Latura financiară a autonomiei locale

Autonomia locală implică dreptul autorităţilor administraţiei

publice locale de a dispune de resurse băneşti şi de a le utiliza în vederea
îndeplinirii atribuţiilor prevăzute de lege, de a elabora buget, de a urmări
execuţia bugetului, denumită, uneori, autonomie financiară.
După unele păreri, autonomia financiară este dependentă de anumite
condiţii13:
 autorităţile administraţiei publice locale trebuie să dispună de resurse
băneşti proprii în măsură suficientă în vederea realizării atribuţiilor
prevăzute de lege;
 autorităţile administraţiei publice locale să fie autorizate să determine
propriile venituri şi cheltuieli şi să elaboreze bugete previzionale;
 autorităţile administraţiei centrale să exercite control asupra modului de
reglementare şi administrare a treburilor publice locale.
Autonomia juridică şi financiară în opinia menţionată se materializează
în constituirea autorităţilor administraţiei publice locale în calitate de persoane
juridice distincte, dotate cu buget propriu, voinţă financiară independentă,
suveranitate normativă în domeniul gestiunii financiare şi neadmiterea
controlului administraţiei centrale14.
Legea finanţelor publice locale din România defineşte termenul de
autonomie locală financiară prin dreptul unităţilor administrativ teritoriale la
resurse financiare suficiente pe care autorităţile administraţiei publice local le
pot utiliza în exercitarea atribuţiilor pe baza şi în limitele prevăzute de lege
precum şi de a asigura competenţe autorităţilor administraţiei publice locale în
stabilirea impozitelor şi taxelor15.

13
François Labie, Finances locales, Dalloz, Paris, 1995, p.5.
14
Ibidem, p.7;
15
Legea 273/2006, art.16
Finanţe publice locale 9

Carta Europeană privind autonomia locală recomandă anumite

principii cu privire la formarea şi administrarea resurselor financiare
locale16:
a) colectivităţile locale au dreptul în cadrul politicii economice naţionale la
resurse proprii suficiente, de care ele pot dispune în mod liber în exerciţiul
competenţelor lor;
b) resursele financiare ale colectivităţilor locale trebuie să fie proporţionale
cu competenţele prevăzute de constituţie sau de lege.
c) cel puţin o parte din resursele financiare ale colectivităţilor locale
trebuie să provină din redevenţe şi din impozitele locale al cărui procent îl pot
fixa ele însele în limitele legii;
d) sistemele financiare pe care se sprijină resursele de care dispun
colectivităţile locale trebuie să fie de natură suficient de diversificată şi
evolutivă, pentru a le permite să urmărească pe cât posibil în practică evoluţia
reală a cheltuielilor bugetare de competenţa lor;
e) sprijinul colectivităţilor locale mai slabe din punct de vedere financiar
necesită aplicarea unor proceduri de repartizare financiară justă sau măsuri
echivalente care să corecteze efectele repartiţiei inegale a resurselor potenţiale
de finanţare cât şi a sarcinilor ce le revin. Asemenea proceduri sau măsuri nu
trebuie să reducă libertatea de a opta a colectivităţilor locale în domeniul lor
propriu de responsabilitate;
f) colectivităţile locale trebuie să fie consultate de o manieră apropiată
asupra modalităţilor de redistribuire a resurselor financiare;
g) atribuirea de subvenţii nu trebuie să prejudicieze libertatea fundamentală
a politicii colectivităţilor locale în propriul lor domeniu de competenţă;
h) în scopul finanţării cheltuielilor de investiţii, colectivităţile locale trebuie
să aibă acces, în conformitate cu legea, la piaţa naţională de capitaluri.
În cadrul autonomiei locale latura financiară exercită influenţă
directă şi hotărâtoare asupra capacităţii de a reglementa şi administra
treburile publice de către autorităţile administraţiei publice locale şi se
individualizează prin următoarele trăsături:
 asigură dreptul autorităţilor administraţiei publice locale de a elabora,
aproba şi executa bugetul propriu, pentru fiecare exerciţiu financiar;
 reglementarea unor competenţe ale autorităţilor administraţiei publice
locale de a determina şi administra veniturile proprii formate din
impozite, taxe, contribuţii în condiţiile legii;
 urmărirea execuţiei bugetare şi rectificarea bugetelor locale pe parcursul
exerciţiului bugetar;
 fundamentarea şi aprobarea opţiunilor şi priorităţilor în finanţarea
cheltuielilor din bugetele locale;

16
Carta Europeană privind autonomia locală, art.9 (L.199/1997)
Gheorghe M. Voinea 10

 utilizarea resurselor financiare ale autorităţilor administraţiei publice

locale pe parcursul execuţiei bugetare în condiţii de eficienţă;
 dreptul autorităţilor administraţiei publicde de a institui taxe speciale
pentru funcţionarea unor servicii publice locale destinate unor persoane
fizice şi juridice;
 dreptul autorităţilor administraţiei publice locale de a decide asupra
contractării unor împrumuturi în condiţiile legii.
Dimensiunea laturii financiare din cadrul autonomiei locale este
dependentă de modul de delimitare a competenţelor autorităţilor
administraţiei publice locale în furnizarea serviciilor publice, de
diversitatea şi calitatea serviciilor publice, de programele de dezvoltare ale
unităţilor administrativ teritoriale, de nivelul veniturilor proprii ale
unităţilor administrativ-teritoriale, de îmbunătăţirea managementului
cheltuielilor din bugetele locale.
Latura financiară reprezintă o componentă importantă a autonomiei
locale, care exercită influenţă asupra capacităţii de decizie a autorităţilor
administraţiei publice locale.
Autonomia locală se reflectă prin organizarea şi funcţionarea
administraţiei publice locale în mod independent, asigurarea capacităţii de
persoană juridică de drept public, a dreptului de a elabora, aproba şi
executa bugetul propriu, de a stabili şi percepe impozitele în condiţiile legii
şi de a administra resursele financiare.
Autonomia locală se manifestă şi în situaţia în care consiliile locale,
judeţene şi Consiliul general al municipiului Bucureşti stabilesc taxe speciale
pentru funcţionarea unor servicii publice locale create în interesul unor persoane
fizice şi juridice.
Consiliile locale şi judeţene şi Consiliul General al municipiului
Bucureşti au dreptul să decidă asupra contractării de împrumuturi în condiţiile
prevăzute de lege.
Autonomia locală presupune şi creşterea răspunderii autorităţilor
administraţiei publice locale în administrarea resurselor financiare locale, în
dimensionarea cheltuielilor în limitele veniturilor, în întărirea controlului asupra
utilizării resurselor din bugetele locale şi în administrarea datoriei cu prudenţă.

3.3. Dezvoltarea regională şi interconexiunea cu

autonomia locală17

17
Vezi: Legea nr.151/15 iulie 1998 privind dezvoltarea regională în România în M.Of.
nr. 265/16 iulie 1998, art.2
Finanţe publice locale 11

Regiunea reprezintă o componentă a structurilor de organizare

administrativ-teritorială din unele ţări, care urmăreşte îmbunătăţirea din
punct de vedere calitativ a guvernării locale.
Prin intermediul dezvoltării regionale se valorifică unele resurse locale
şi unele particularităţi ale existenţei unităţilor administrativ-teritoriale.
În cadrul structurilor regionale, comunele, oraşele pot coopera pe plan
economic şi social în vederea valorificării unor resurse locale şi a atragerii unor
resurse financiare.
Uneori, regiunea din unele structuri de organizare administrativ-
teritorială are o serie de competenţe în furnizarea unor bunuri şi servicii, iar,
alteori, regiunea se constituie pentru a favoriza procesul de mobilizare şi
redistribuire a resurselor băneşti şi de colaborare al colectivităţilor locale în
realizarea unor programe de dezvoltare economico-sociale18.
Prin deciziile cu privire la dezvoltarea unor servicii publice şi prin
programele pe care le implementează, regiunea contribuie la consolidarea
autonomiei locale la nivelul autorităţilor administraţiei publice locale.
Obiectivele de bază ale politicii de dezvoltare regională în România
vizează şi întărirea autonomiei locale19 :
a) diminuarea dezechilibrelor regionale existente prin stimularea
dezvoltării echilibrate, recuperarea accelerată a întârzierilor în domeniul
economic şi social a zonelor mai puţin dezvoltate, ca urmare a unor condiţii
istorice, geografice, economice, sociale, politice, precum şi preîntâmpinarea
producerii de noi dezechilibre;
b) corelarea politicilor sectoriale guvernamentale la nivelul regiunilor
prin stimularea iniţiativelor şi prin valorificarea resurselor locale şi regionale, în
scopul dezvoltării economico-sociale durabile şi al dezvoltării culturale a
acestora;
c) stimularea cooperării interregionale, interne şi internaţionale,
transfrontaliere, inclusiv în cadrul euroregiunilor, precum şi participarea
regiunilor de dezvoltare la structurile şi organizaţiile europene care promovează
dezvoltarea economico-socială şi instituţională a acestora, în scopul realizării
unor proiecte de interes comun, în conformitate cu acordurile internaţionale la
care România este parte.

Regiunile de dezvoltare
Consiliile judeţene şi Consiliul General al municipiului Bucureşti pot
hotărî, cu acordul consiliilor locale interesate, ca zona care cuprinde teritoriile
judeţelor în cauză, respectiv al municipiului Bucureşti să constituie regiuni de

18
Vezi Corneliu – Liviu Popescu, Autonomia locală şi integrarea europeană, Ed. All
Beck, Bucureşti, 1999, p. 141
19
Legea nr. 315/28.06.2004, art. 3
Gheorghe M. Voinea 12

dezvoltare prin asociere voluntară pe bază de convenţie semnată de

reprezentanţii consiliilor judeţene şi ai Consiliului general al municipiului
Bucureşti.
Regiunile de dezvoltare nu au personalitate juridică, însă asigură cadrul
de implementare şi evaluare a politicii de dezvoltare regională.
Dezvoltarea regională cuprinde un ansamblu de politici ale autorităţilor
administraţiei publice centrale şi locale elaborate în scopul îmbunătăţirii
performanţelor economice ale unor arii geografice constituite în regiuni de
dezvoltare şi care beneficiază de sprijinul Guvernului, al Uniunii Europene şi al
altor instituţii şi autorităţi naţionale şi internaţionale.

Structuri teritoriale şi naţionale pentru dezvoltarea regională în România

Consiliul pentru Dezvoltarea Regională20, reprezintă un organism
regional deliberativ, fără personalitate juridică, ce este constituit şi funcţionează
pe principii parteneriale, la nivelul fiecărei regiuni de dezvoltare, în scopul
coordonării activităţilor de elaborare şi monitorizare ce decurg din politicile de
dezvoltare regională al analizei şi aprobării strategiei şi programelor de
dezvoltare regională, de sprijinire a elaborării în parteneriat a Planului Naţional
de Dezvoltare,a aprobării proiectelor de dezvoltare regională, selecţionate la
nivel regional, în concordanţă cu criteriile, priorităţile şi metodologia elaborate
de instituţia naţională cu atribuţii în domeniul dezvoltării regionale, împreună cu
organismele regionale specializate; de coordonare a activităţilor de mediatizare
la nivel regional a politicilor şi obiectivelor de dezvoltare regională, a
programelor regionale finanţate de Uniunea Europeană, precum şi pe cele
privind utilizarea, la nivelul regiunii, a fondurilor, asigurând transparenţa şi
informarea corectă, rapidă şi în timp util a cetăţenilor, în special a
întreprinzătorilor.
Consiliul pentru Dezvoltare Regională este format din preşedinţii
consiliilor judeţene şi din câte un reprezentant al fiecărei categorii de consilii
locale municipale, orăşeneşti şi comunale din fiecare judeţ al regiunii; în cazul
regiunii de dezvoltare Bucureşti - Ilfov, consiliul pentru dezvoltare regională
este alcătuit din preşedintele Consiliului Judeţean Ilfov, primarul general al
municipiului Bucureşti, din câte un reprezentant al fiecărui consiliu local de
sector şi din reprezentanţi ai consiliilor locale din judeţul Ilfov, la paritate cu
reprezentanţii sectoarelor municipiului Bucureşti.
Agenţiile pentru Dezvlotare Regională reprezintă organisme
neguvernamentale nonprofit, de utilitate publică, cu personalitate juridică care
acţionează în domeniul specific dezvoltării regionale care:

20
Legea nr. 315/28.06.2004, art. 3
Finanţe publice locale 13

- elaborează şi propun Consiliului pentru Dezvoltare Regională, spre aprobare,

strategia, planul şi programele de dezvoltare regională, precum şi planurile de
gestionare a fondurilor,
- asigură realizarea programelor de dezvoltare regională şi a planurilor de
gestionare a fondurilor, în conformitate cu hotărârile adoptate de consiliul pentru
dezvoltare regională, cu respectarea legislaţiei în vigoare, şi răspunde faţă de
acesta pentru realizarea lor,
- răspund, pe baza contractelor încheiate cu instituţiile naţionale, de
implementarea, monitorizarea tehnică şi financiară şi controlul execuţiei
proiectelor finanţate de Uniunea Europeană în cadrul programelor de dezvoltare
regională şi/sau, după caz, a proiectelor din cadrul programelor naţionale, care se
implementează la nivel regional prin Agenţia pentru Dezvoltare Regională; -
organizează şi dezvoltă, cu sprijinul şi sub coordonarea Consiliului pentru
Dezvoltare Regională, parteneriatele regionale şi promovează la nivel regional
cunoaşterea politicilor şi practicilor Uniunii Europene, precum şi a principiilor
care stau la baza politicilor de dezvoltare regională;
Programele de dezvoltare regională se finanţează din Fondul pentru
dezvoltare regională, administrat de Agenţia pentru Dezvoltare Regională ce se
constituie anual din:
a) alocaţii de la Fondul naţional de dezvoltare regională;
b) contribuţii de la bugetele locale şi judeţene în limitele aprobate de
consiliile locale şi judeţene;
c) surse financiare atrase din sectorul privat, de la bănci, investitori străini,
Uniunea Europeană şi de la alte organizaţii internaţionale.
Consiliul Naţional pentru Dezvoltare Regională21 reprezintă structura
naţională de tip partenerial, cu rol decizional privind elaborarea şi
implementarea obiectivelor politicii de dezvoltare regională.
Consiliul Naţional pentru Dezvoltare Regională are în componenţa sa
preşedinţii şi vicepreşedinţii consiliilor pentru dezvoltare regională şi, la paritate
cu numărul acestora, reprezentanţi ai Guvernului, desemnaţi prin hotărâre a
Guvernului, inclusiv preşedintele.
Consiliul Naţional pentru Dezvoltare Regională are următoarele
atribuţii:
a)avizează politicile şi strategia naţională pentru dezvoltare regională,
precum şi Planul naţional de dezvoltare, care conţine priorităţile şi măsurile
multianuale de finanţare a obiectivelor naţionale ale coeziunii economice şi
sociale;
b)aprobă criteriile şi priorităţile privind utilizarea Fondului naţional
pentru dezvoltare regională;

21
Legea nr. 315/28.06.2004, art. 11
Gheorghe M. Voinea 14

c)prezintă Guvernului, spre aprobare, programele prioritare finanţate din

Fondul naţional pentru dezvoltare regională;
d)analizează utilizarea fondurilor alocate agenţiilor pentru dezvoltare
regională din Fondul naţional pentru dezvoltare regională, pe baza rapoartelor de
monitorizare elaborate şi transmise de către consiliile pentru dezvoltare
regională;
e)propune modul de utilizare a fondurilor de preaderare pentru
dezvoltarea regională alocate României de către Uniunea Europeană în perioada
de preaderare;
f)urmăreşte realizarea obiectivelor dezvoltării regionale, inclusiv în
cadrul activităţilor de cooperare externă a regiunilor de dezvoltare, de tip
transfrontalier, interregional, la nivelul euroregiunilor;
g)avizează proiectele propuse de Agenţiile pentru Dezvoltare Regională
şi aprobate de Consiliul pentru Dezvoltare Regională pentru finanţarea acestora
din programele de dezvoltare regională, în cazul licitaţiilor de proiecte
organizate la nivel regional sau naţional;
Fondul naţional pentru dezvoltare regională se constituie din22:
a) sumele de la bugetul de stat, care sunt prevăzute într-o poziţie distinctă şi
care se alocă, prin hotărâre a Guvernului, pentru programele de dezvoltare
regională finanţate numai de la bugetul de stat;
b) asistenţă financiară nerambursabilă din partea unor guverne, organizaţii
internaţionale, bănci.
Dezvoltarea regională constituie o formă de organizare a administraţiei
publice cu competenţe specifice care poate contribui la amplificarea cooperării
între unităţile administrativ-teritoriale şi la întărirea autonomiei locale.

Întrebări:
1. Cum se defineşte autonomia locală în Carta Europeană de la Strasbourg?
2. Care sunt trăsăturile autonomiei locale în accepţiunea Cartei Europene de la
Strasbourg?
3. Care sunt condiţiile de care depinde sfera autonomiei locale după Carta
Europeană de la Strasbourg?
4. Care sunt principiile aşezate la baza procesului de descentralizare?
5. Care sunt principalele componente ale autorităţilor administraţiei publice
locale ce influenţează asupra autonomiei locale?
6. Care sunt formele de materializare a descentralizării fiscale?
7. Care sunt principiile aşezate la baza formării şi administrării resurselor
financiare locale din Carta Europeană privind autonomia locală?
8. Care sunt trăsăturile laturii financiare din cadrul autonomiei locale?
9. Care sunt obiectivele politicii de dezvoltare din România?

22
Legea nr. 315/28.06.2004
Finanţe publice locale 15

10. Care sunt principalele structuri pentru dezvoltarea regională în România?

Bibliografie:
1. Sona Copsková, Problemele administraţiei locale în Finanţe publice, Teorie
şi practică în tranziţia central-europeană, Ed. Ars Longa, Iaşi, 1997
2. Valeriu Iuhaz, Dezvoltarea economică regională, Ed. EMIA, Bucureşti,
2004
3. François Labie, Finances locales, Dalloz, Paris, 1997
4. Narcisa Roxana Moşteanu, Finanţarea dezvoltării regionale în România,
Ed. Economica, 2003
5. Corneliu Liviu Popescu, Autonomia locală şi integrarea europeană, Edi. All
Back, Bucureşti, 1999
6. Eugen Popa, Corelarea principiului autonomiei locale şi integrarea
europeană, Edit. Servo-Sat, Arad
7. ***Carta Europeană a Autonomiei Locale, Srasbourg, adoptată prin Legea
nr. 199/1997 în M. Of. Nr. 331/1997
8. ***Legea administraţiei publice locale nr. 215 / 22 aprilie 2001, în M. Of.,
Partea I, Nr. 204 / 23.04.2001
9. *** Legea cadru a descentralizării nr. 195/22.05.2006, în M. Of., Partea I,
Nr. 453/25.05.2006
10. *** Lege privind dezvoltarea regională în România nr. 315 din 28/06/2004,
publicat în M. Of., Partea I, nr. 577 din 29/06/2004