ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIŞOARA

SECŢIA COMERCIALĂ
DOSAR NR. (...)

DECIZIA CIVILĂ NR.701

Şedinţa publică din 11 mai 2009
Preşedinte: (...)(...)
Judecător : (...)(...)
Judecător : (...)(...)
Grefier: (...)(...)

Pe rol se află pronunţarea asupra recursului declarat de debitoarea recurentă SC I.Z. SRL
Timişoara împotriva sentinţei comerciale nr.355/26.02.2009 pronunţată de Tribunalul Timiş în dosarul
nr.9325/30/2008, în contradictoriu cu creditoarea intimată SC V.R. SRL Cluj-Napoca şi administratorul
judiciar al debitoarei SCP J. IPURL, având ca obiect procedura insolvenţei.
La apelul nominal făcut în şedinţă publică sunt lipsă părţile
Procedura este legal îndeplinită.
Recursul este legal timbrat cu 20 lei taxă judiciară de timbru şi 0,15 lei timbru judiciar.
Mersul dezbaterilor şi susţinerile părţilor au avut loc în şedinţa publică din data de 4 mai 2009, cele
declarate fiind consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, care face parte integrantă din
prezenta hotărâre.

CURTEA

Deliberând, constată următoarele:

Prin sentinţa comercială nr. 355/26.02.2009 pronunţată de Tribunalul Timiş în dosarul nr (...) s-a
respins contestaţia debitoarei SC I.Z. SRL Timişoara şi s-a admis cererea formulată de creditorul SC V.R.
SRL Cluj Napoca în contradictoriu cu debitoarea SC I.Z. SRL Timişoara, dispunându-se: în temeiul art. 33
alin 6 din Legea privind procedura de insolvenţă, deschiderea procedurii generale de insolvenţă împotriva
debitoarei SC I.Z. SRL Timişoara; în temeiul art. 34 din Legea privind procedura de insolvenţă, văzând şi
prevederile OUG nr. 86/2006, a fost numit administrator judiciar practicianul în insolvenţă SCP J. IPURL;
în temeiul art. 61 şi art. 62 din Legea privind procedura de insolvenţă, au fost notificaţi despre
deschiderea procedurii debitorului SC I.Z. SRL asociaţilor, acţionarilor, creditorilor şi Oficiului Registrului
Comerţului de pe lângă Tribunalul Timiş, prin Buletinul Procedurilor de Insolvenţă, în vederea efectuării
menţiunii, precum şt tuturor băncilor unde debitorul are deschise conturi.
Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a reţinut următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr. (...) creditoarea SC V.R. SRL a solicitat deschiderea procedurii
generale de insolvenţă prev. de Legea 85/2006 faţă de debitoarea SC I.Z. SRL, şi înscrierea în Tabelul
creanţelor debitoarei cu suma de 545.301,03 lei şi contravaloarea în lei la data deschiderii procedurii a
sumei de 423.342,03 euro reprezentând creanţă certă, lichidă şi exigibilă şi cu suma de 408.096 lei şi
echivalentul în lei la data plăţii al sumei de 79.970,53 euro reprezentând creanţă certă şi lichidă dar
nescadentă aferentă garanţiilor de bună-execuţie.In motivare, creditoarea a arătat că între SC V.R. SRL
şi SC I.Z. SRL s-au derulat relaţii comerciale începând cu luna iulie 2007. Creditoarea. în calitate de
antreprenor a executat o serie de lucrări de construcţii în beneficiul debitoarei. De la începutul colaborării
şi până în iarna anului 2008, ambii parteneri şi-au îndeplinit obligaţiile asumate conform clauzelor
contractuale, motiv pentru care, deşi iniţial a contractat doar o parte din lucrările de construcţii necesare
debitoarei, ulterior a încheiat un nou contract şi mai multe acte adiţionale la acesta. Valoarea totală a
lucrărilor efectuate de creditoare se ridică la suma de 4.003.583,96 euro.
Creditoarea a arătat că deţine împotriva debitoarei două categorii de creanţe. Prima, creanţe certe,
lichide şi exigibile reprezentând contravaloare lucrări prestate şi materiale de construcţii şi a doua,
creanţe certe, lichide şi nescadente, compuse din garanţiile de bună-execuţie.
Creanţele certe, lichide şi exigibile se împart la rândul lor în două categorii: sume facturate,
exprimate în lei şi sume nefacturate din considerente fiscale, exprimate în euro.
 Cu privire la sumele facturate, acceptate la plată şi neachitate a arătat creditoarea că, în iulie 2007
a încheiat un al doilea contract de lucrări având ca obiectiv „Hală producţie în localitatea Salonta, jud
Bihor, România", conform căruia s-a convenit, de asemenea, ca finalizarea lucrărilor sa se facă conform
unui Grafic de Execuţie, respectiv Faza 1 (structură prefabricate-producere, livrare, montaj- pentru
suprafaţa de 5200 mp, aferentă halei A.M.) - termen de finalizare 30 septembrie 2007 şi Faza 2 (structură
prefabricate-producere, livrare, montaj - pentru suprafaţa de 7.800 mp)- termen de finalizare 15 octombrie
2007.
Urmare acestui contract, creditoarea a arătat că deţine împotriva debitoarei următoarele creanţe
certe, lichide şi exigibile: 136.801, 25 lei - diferenţă neachitată din factura fiscală nr. 8793211/12.10.2007,
34.840 lei - diferenţă neachitată din factura fiscală nr. 8793221/09.11.2007, 81.938,61 lei - contravaloare
factura 8793241/12.12.2007, 21.156 lei - diferenţă neachitată din factura fiscală nr. 8793242/12.12.2007,
6.723,44 lei - diferenţă neachitată din factura fiscală nr. 8793243/20.12.2007, 155.446,13 lei -
contravaloare factura nr. 15/01.04.2008, 83.940,91 lei - contravaloare factura nr. 16/01.04 2008. 8.882,72
lei-contravaloare factura nr. 17/01.04.2008 . totalizând 545 301,03 lei.
Ultima plată efectuată de debitoare datează din luna iunie 2008, ulterior, deşi creditoarea a solicitat
plata facturilor emise şi acceptate, reprezentanţii debitoarei nu au stins acest debit.
Cu privire la sumele nefacturate pentru lucrări realizate şi recepţionate creditoarea a arătat că
deţine împotriva debitoarei şi o creanţă în cuantum de 423.342,03 euro, nefacturatâ din considerente
fiscale. Transformarea în moneda naţională se va face conform art. 69 din Legea 85/2006 la cursul BNR
de la data deschiderii procedurii. Această creanţă este şi ea certă, lichidă şi exigibilă conform actelor
adiţionale la Contractul de execuţie lucrări nr. 2/ZDC/IULIE 2007.
Conform clauzei contractuale cuprinse la art. 17. 3, debitoarea datorează penalităţi de 0,04%
pentru fiecare zi de întârziere.
A arătat că întruneşte cumulativ condiţiile prevăzute de Legea insolvenţei la art. 31 , art. 3, pct. 6 şi
art. 3 pct. 12 .
Având în vedere faptul că debitoarea are datorii exigibile şi neonorate de aproximativ un an
creditoarea a apreciat că starea de insolvenţă a debitoarei este vădită, SC I.Z. SRL, Timişoara
nemaiputând să facă faţă datoriilor sate comerciale.
A mai menţionat că faţâ de debitoare există garanţii facturate în cuantum de 408.096 lei şi garanţii
nefacturate în cuantum de 79.785 euro, solicitând înscrierea în tabel şi cu această sumă prin echivalent în
lei la data deschiderii procedurii.
Debitoarea, legal citată, a depus la dosarul cauzei contestaţie la cererea de deschidere a
procedurii insolvenţei, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se constate că a fost introdusă cu
rea-credinţă împotriva sa şi să se respingă cererea ca fiind nefondată.
A arătat în fapt că. între părţi a fost încheiat contractul de antrepriză nr. 2/ZDC/iulie 2007, având ca
obiect principal „finalizarea lucrărilor de către executant [...]" conform punctului 2.1. din contract.
Deoarece pe parcursul colaborării a fost mulţumită de calitatea lucrărilor executate, a încheiat acte
adiţionale pentru extinderea obiectului contractului şi asupra altor aspecte ale lucrărilor. Această situaţie a
fost însă în măsura să genereze un sentiment de comoditate din partea creditoarei, lucru ce s-a
manifestat prin calitatea scăzută a lucrărilor ce au urmat, raportat la aşteptările şi cerinţele debitoarei,
ceea ce a şi dus în cele din urmă la refuzul justificat al debitoarei de a achita facturile emise pentru lucrări
neexecutate integral ori corespunzător din punct de vedere calitativ.
A solicitat respingerea cererii pentru lipsa caracterului exigibil al creanţelor creditoarei, învederând
instanţei că societatea creditoare nu face parte din categoria creditorilor îndreptăţiţi să solicite
deschiderea procedurii insolvenţei deoarece creanţa acesteia nu întruneşte cerinţele de lichiditate şi
exigibilitate prevăzute imperativ de lege.
Lucrările la a căror executare s-a obligat SC V.R. SRL in virtutea raporturilor contractuale cu
debitoarea nu sunt finalizate nici până în prezent. Creditoarea a depăşit cu mult termenele contractuale
prevăzute pentru terminarea lucrărilor, mai mult chiar, a refuzat să procedeze la remedierea unor
defecţiuni rezultate din calitatea materialelor folosite şi a modului în care lucrarea a fost executată. Sub
acest aspect, apreciază câ lucrările efectuate la Hala Salonta pentru care SC V.R. SRL a emis facturi
către debitoare nu sunt în stare finală până la remedierea tuturor defecţiunilor amintite anterior. Părţile au
purtat nenumărate discuţii în acest sens, dintre care unele au avut drept rezultat şi ajungerea la un
consens cu privire la lucrările ce mai trebuie executate, fără însă ca creditoarea să procedeze la
executarea acestora.
 În acest context a înţeles să invoce excepţia de neexecutare a contractului. Principalul efect al
excepţiei de neexecutare este suspendarea contractului şi a forţei obligatorii a acestuia. Cel ce o invocă
dobândeşte o situaţie asemănătoare celui care beneficiază de un termen, astfel că partea îndrituită să
refuze executarea obligaţiilor sale nu poate fi obligată să plătească daune-interese moratorii pe motiv că
ar fi întârziat executarea prestaţiilor ce le datorează celeilate părţi.
În cauza de faţă, obligaţia de plată a debitoarei este condiţionată de executarea lucrărilor de către
creditoare, iar în măsura în care aceasta nu înţelege să procedeze la îndeplinirea obligaţiei de finalizare a
lucrărilor (pentru care a emis deja facturi), consideră câ excepţia de neexecutare invocată este
întemeiată. Rezultatul direct al acestei excepţii constă în lipsirea creanţei deţinute de SC V.R. SRL de
caracterul exigibil al acesteia, întrucât nu poate fi scadentă o obligaţie suspendată pentru neexecutare.
Obligaţia de plată a sumelor pretinse, prin facturi nici nu s-a născut atâta timp cât lucrările a căror
contravaloare se cere nu au fost execute în întregime.
Facturile au fost achitate parţial, în măsura în care reprezintă contravaloarea lucrărilor executate,
iar restul de sumă pretinsă la plată de către creditoare reprezintă debit nerecunoscut de debitoare.
Cu atât mai mult, lipsa caracterului exigibil apare ca evidentă în cazul sumelor solicitate de
creditoare care nici nu au fost facturate. Astfel, acestea nu au un corespondent în lucrări efectuate deci
obligaţia de plată a unor astfel de sume apare ca fiind lipsită de cauză.
Chiar dacă împotriva debitoarei acţionează o prezumţie simplă de insolvenţă datorită neplăţii
datoriilor invocate de creditoare, din actele depuse la dosar se observă câ în lunile noiembrie şi
decembrie 2008 debitoarea a făcut plăţi în mod constant câtre alţi creditori, ceea ce denotă că societatea
dispune de fonduri băneşti şi poate face faţă datoriilor.
Astfel, creditorului îi rămân la dispoziţie mijloacele de drept comun şi poate sesiza instanţa
competentă pentru ca aceasta, administrând toate probele necesare, să stabilească temeinicia pretenţiilor
creditoarei. De asemenea, procedura insolvenţei nu este menită nici să înlocuiască acţiunea comercială
de drept comun prin care se valorifică pretenţiile născute din contracte comerciale.
Mai mult decât atât, în speţa de faţă instanţa sesizată cu judecarea prezentei cereri nici nu are
posibilitatea de a face o justă evaluare a situaţiei de fapt, pentru care este imperios necesar a se
administra o expertiză care să stabilească valoarea lucrărilor executate şi valoarea remedierilor şi
lipsurilor pe care creditoarea este datoare să le acopere.
În consecinţă, a solicitat admiterea contestaţiei şi respingerea cererii de deschidere a procedurii
insolvenţei formulată de creditoare.
Creditoarea a răspuns punctual la argumentele dezvoltate în contestaţia formulată de debitoare,
arătând, cu privire la caracterul cert, lichid şi exigibil al creanţelor că este un raţionament sofistic a susţine
în acest moment că termenele contractuale prevăzute pentru terminarea lucrărilor au fost depăşite atâta
timp cât a fost întocmit un proces verbal la terminarea lucrărilor. A apreciat că nu poate fi ridicată excepţia
de neexecutare a contractului în acest moment, atâta timp cât prin încheierea procesului verbal la
terminarea lucrărilor contractul s-a finalizat. Mai mult, în virtutea unei conduite de bună credinţă
creditoarea a realizat remedieri şi ulterior acestui act în dorinţa de a determina din partea debitorului
respectarea obligaţiilor contractuale ce constau în principal în achitarea datoriilor restante.
Este neadevărată aserţiunea conform căreia în cazul sumelor nefacturate nu ar exista
corespondent în lucrări atâta timp cât există situaţii de lucrări care atestă efectuarea lucrărilor, singurul
considerent pentru care lucrările nu au fost facturat ţine strict de raţiuni de natură fiscală.
Luând în considerare datoriile neonorate faţă de creditoare de aproximativ un an de zile, starea de
insolvenţă este vădită, SC I.Z. SRL, Timişoara nemaiputând să facă faţă datoriilor sale comerciale.
Într-un e-mail din data de 20 ianuarie 2009, societatea debitoare a recunoscut dincolo de orice
îndoială starea de insolvenţă. În cuprinsul e-mail-ului menţionat se precizează limpede că împotriva
societăţii există creanţe în valoare de aproximativ 7 milioane de euro. Se recunoaşte, de asemenea,
faptul că societatea are „câţiva creditori mari" şi că singura sursă de venit provine dintr-un contract de
închiriere care generează venituri de aproximativ 40.000 euro/lună. Cu referire directă la societatea SC
V.R. SRL, Cluj-Napoca se arată că aceasta reprezintă aproximativ 10-15% din clasa unică de creditori
(chirografari, s.n.) şi că are puţine şanse de a influenţa deciziile creditorilor.
Prin prisma acestor consideraţii creditoarea a apreciat că starea de insolvenţă este instalată,
neexistând nici un argument plauzibil care să contrazică această stare de fapt.
Examinând motivele în fapt şi în drept ale cererii formulate de creditoare, apărarea debitoarei prin
contestaţie, văzând actele în probaţiune ataşate de ambele părţi, făcând aplicarea art. 3 pct. 1 lit. a rap. la
art. 3 alin. 6 şi 12 din Legea insolvenţei precum şi art. 33 alin. 4 din aceeaşi lege judecătorul sindic a
constatat că debitorul este în stare de insolvenţă în sensul prevăzut de lege şi, prin urmare, a respins
contestaţia formulată, iar creditorul este îndreptăţit să solicite deschiderea procedurii insolvenţei,
prezentând o creanţă certă, lichidă şi exigibilă ce depăşeşte valoarea prag de 10.000 lei, astfel că cererea
formulată este întemeiată.
Art.3 alin. 12 din Legea insolvenţei prevede valoarea prag ce reprezintă cuantumul minim al
creanţei pentru a putea fi introdusă cererea creditorului de 10.000 lei RON iar alin. 6 - condiţia ca acea
creanţă să fie certă, lichidă şi exigibilă de mai mult de 30 de zile în raport cu data formulării cererii de
deschidere a procedurii insolvenţei.
Creditoarea a invocat o creanţă în cuantum de 545.301,03 lei şi respectiv 423.342,03 € la care se
adaugă 408.096 lei şi 79 950,53 €, ultima reprezentând garanţii de bună execuţie.
În dovedirea creanţelor pretinse, a ataşat mai multe facturi fiscale şi depune contract de lucrări nr.
2/ZDC/07.2007 încheiat pentru lucrarea: „Obiectiv de producţie- Hale producţie în loc. Salonta jud Bihor,
România".
Pentru a fi admisă cererea formulată de creditoare este suficient însă a face dovada că din sumele
pretinse, suma de 10.000 lei reprezintă o creanţă certă, are o vechime mai mare de 30 zile, iar debitoarea
nu a achitat-o.
Din analiza actelor în probaţiune depuse, s-a constatat că factura fiscală nr. 8793211/12.10 2007 a
fost acceptată la plată şi chiar debitoarea a achitat parţial din cuantumul acesteia. în sumă totală de 773
955,25 lei. rămânând un rest de plată de 136 801.25 lei.
De asemenea, factura fiscală nr.8793221/19.11.2007 în valoare totală de 1.689.272,000 lei a fost
acceptata la plată, fiind achitată parţial, până la limita sumei de 34.840 lei
O altă factură acceptată la plată şi neachitatâ integral este factura fiscală nr. 8793242/12.12.2007,
în valoare de 42 312 lei, din care debitoare a achitat parţial, până la limita sumei de 21.156 lei. ce
reprezintă diferenţă neachitatâ.
Suma de 6.723,44 lei este în aceeaşi situaţie, reprezentând diferenţă neachitată din factura fiscală
nr. 8793243/20.12.2007 în valoare totală de 348.227,20 lei.
Pentru aceste facturi, acceptate la plată şi parţial plătite nu s-a putut reţine apărarea formulată de
debitoare prin contestaţie, potrivit căreia plata facturilor este refuzată prin invocarea excepţiei neexecutării
contractului de către creditoare, respectiv a lucrărilor convenite de părţi, atât prin contractul cadru cât şi
prin actele adiţionale încheiate ulterior, o astfel de apărare ar putea fi reţinută numai în ipoteza în care
debitoarea a refuzat plata facturilor cu obiecţiuni la recepţia lucrărilor, ceea ce nu s-a întâmplat.
Debitoarea a invocat în apărarea sa şi faptul că nu se află în insolvenţă prezumată în sensul prev.
de art. 3 alin. 1 lit. a din Legea insolvenţei, depunând în acest sens mai multe extrase de cont, pentru
sume nesemnificative în raport cu cuantumul creanţei, dar cu ocazia concluziilor scrise , dovada virării de
către asociatul unic I. – R.A.S.B. al SC I.Z. SRL la data de 24.02.2009 a sumei de 130.000 € în contul
societătii debitoare, conform extrasului de cont ataşat nr. 6/24- 02-2009.
Judecătorul sindic a mai reţinut că rulajul acestei sume nu înlătură prezumţia stării de insolvenţă a
debitoarei, din moment ce nu a făcut dovada şi a plăţii creanţelor certe datorate creditoarei, iar din restul
materialului probatoriu existent la dosarul cauzei a rezultat că debitoarea are şi alţi creditori chirografari cu
sume ce depăşesc 7 milioane €.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat recurs debitoarea SC I.Z. SRL Timişoara
solicitând admiterea recursului astfel cum a fost formulat şi pe cale de consecinţă, în temeiul art.312 Cod
procedură civilă, modificarea în tot a sentinţei recurate şi, rejudecând pe fond, respingerea cererii de
deschidere a procedurii insolvenţei formulată de către creditoarea SC V.R. SRL. cu cheltuieli de judecată.
În motivarea recursului debitoarea recurentă arată că prin acţiunea introductivă, creditoarea
intimată SC V.R. SRL, a solicitat deschiderea procedurii generale de insolvenţă prevăzută de Legea
nr.85/2006, arătând că deţine împotriva sa două categorii de creanţe: - creanţe certe, lichide şi exigibile,
reprezentând contravaloarea lucrărilor prestate în baza Contractul de antrepriză nr.2/ZDC/iulie 2007
încheiat între părţi. Acestea se împart la rândul lor în sume facturate (545.301,03 lei) şl sume nefacturate
(423.342,03 euro). Cu privire la suma de 423 342,03 euro, debitoarea precizează faptul că în mod greşit
creditoarea intimată a arătat în cererea introductivă câ aceasta ar avea caracterul de a fi certă, lichidă şi
exigibilă, în realitate, această sumă nefiind facturată nu poate fi considerată ca fiind exigibilă. în contractul
de antrepriză încheiat între părţi, contract în temeiul căruia creditoarea intimată a solicitat plata creanţei,
se arată că doar sumele facturate sunt exigibile (art. 6.5.). Pe cale de consecinţă, această sumă, nefiind
facturată nu poate fi considerată a fi exigibilă. De asemenea, clauza contractuală trebuie să fie respectată
şi de către creditoarea intimată, în calitate de parte contractantă, conform principiului pacta sunt servanta
(art. 969 Cod civil). Creditoarea intimată a procedat la facturarea sumei sus-menţionate in data de
26.02.2009, adică exact la data pronunţării sentinţei de deschidere a procedurii insolvenţei, astfel că
aceste facturi au fost emise după deschiderea procedurii insolvenţei. Debitoarea susţine câ aceste facturi
nu pot fi reţinute întrucât s-ar încălca principiul non reformatio in peius reglementat de art. 296 Cod
procedură civilă, - creanţe nescadente, compuse din garanţii de bună-execuţie (408.096 lei şi 79.970,53
euro), acestea neavând un caracter cert sau lichid, deoarece rolul acestora este de a acoperi eventualele
deficiente în perioada de garanţie.
Debitoarea recurentă arată că prin contestaţia împotriva cererii creditoarei intimată privind
deschiderea procedurii insolvenţei, a arătat că între părţi a fost încheiat Contractul de antrepriză
nr.2/ZDC/iulie 2007, iar în temeiul acestui contract, creditoarea intimată s-a obligat să execute şi respectiv
să finalizeze „lucrările la obiectivul Hale producţie situat in loc. Salonta pe terenul înscris în CF sub nr. (...)
nr. topografic: (...) în suprafaţă totală de 60000 mp şi remedierea oricăror defecte ale acestei lucrări, în
măsura indicată în Precizările Beneficiarului". Debitoarea susţine câ, pe fondul acestui contract,
creditoarea intimată SC V.R. SRL a emis pe seama sa o serie de facturi fiscale care au fost acceptate şi
plătite.
Debitoarea recurentă susţine că a plătit timp îndelungat facturile emise de câtre creditoare în
sarcina sa până când a constatat câ a efectuat foarte multe plăţi către creditoare, deşi lucrările nu au fost
executate la termenele asumate prin contract, iar cele deja executate prezentau mai multe deficienţe. În
acest context, creditoarea intimată a procedat la introducerea cererii de deschidere a procedurii
insolvenţei, cerere împotriva căreia, în termen legal, debitoarea a introdus contestaţie arătând faptul câ a
refuzat plata unor facturi datorită apariţiei unor grave divergenţe legate de executarea contractului de
antrepriză şi nu din cauza presupusei stări de insolvenţă.
Recurenta debitoare arată că instanţa de fond a reţinut că intimata creditoare are faţă de debitoare
o creanţă certă, lichidă şi exigibilă în sumă de 545 301,03 lei, reprezentând facturi neachitate, sumă pe
care a achitat-o, iar practica judiciară a arătat că în cazul în care debitoarea recurentă achită, în faza de
judecare a recursului, creanţa care a stat la baza deschiderii procedurii insolvenţei, atunci este înlăturată
prezumţia de insolvenţă care a fost reţinută de prima instanţă ca temei al hotărârii şi că astfel nu mai sunt
îndeplinite cerinţele imperativ prevăzute de Legea insolvenţei pentru a fi admisibilă cererea de deschidere
a procedurii insolvenţei formulată de către debitor.
Având în vedere că singura creanţă care îndeplineşte exigenţele prevăzute de Legea 85/2006 este
cea în cuantum de 545.301,03 lei, sumă care de altfel a fost achitată, debitoarea recurentă consideră că
cererea formulată de către creditoarea intimată nu mai îndeplineşte condiţiile legale pentru a fi admisibilă.
Potrivit art.3 pct.1 din Legea nr85/2006 insolvenţă este acea stare a patrimoniului debitorului care
se concretizează prin insuficienţa fondurilor băneşti disponibile pentru plata datoriilor exigibile şi, astfel,
arată debitoarea că nu se află în stare de insolvenţă întrucât a efectuat plăţi în mod constant şi la termen
câtre alţi creditori şi a dispus de sume excedentare pe care le-a păstrat în depozite bancare, acest lucru
rezultând şi din extrasele de cont depuse la dosar.
Debitoarea susţine că jurisprudenţa şi doctrina au reţinut în mod constant că, în condiţiile în care
debitorul face dovada existenţei disponibilului bănesc în cont, precurr şi a faptului că a efectuat plăţi
anterior cât şi ultenor promovării cererii de deschidere cererea creditorilor trebuie respinsă.
De asemenea, recurenta debitoare arată că nu se află în stare de insolvenţă iminentă astfel cum
este definită de art.3 pct.1 lit.a) din Legea nr.85/2006 şi anumume „atunci când se dovedeşte că debitorul
nu va putea plăti la scadenţă datoriile exigibile angajate, cu fonduri băneşti disponibile la data scadenţei".
Astfel, deşi creditoare, intimată a invocat creanţe nescadente, în acelaşi timp nu poate dovedi faptul câ la
dat la care aceste creanţe vor fi scadente, debitoarea nu va dispune de fonduri băneşti disponibile în
vederea achitării lor. În plus, debitoarea susţine că pentru achitare creanţelor creditorilor săi beneficiază
de sprijinul financiar la I.-R.A.S.B. ceea ce-i conferă un plus de certitudine cu privire la faptul că va putea
achita în timp util toate pretenţiile băneşti.
Debitoarea susţine că instanţa de fond, atunci când a pronunţat sentinţa recuratâ dispunând
deschiderea procedurii generale de insolvenţă împotriva sa, şi-a motivat decizia doar prin invocarea
creanţei în valoare de 545.301,03 lei, arătând că aceasta este certă, lichidă şi exigibilă de mai mult de 30
de zile, fiind astfel îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 3, pct.6 din Legea insolvenţei, însă aşa cum a
arătat mai sus, a achitat această creanţă. în ceea ce priveşte celelalte creanţe invocate de către
reclamanta intimată, instanţa nu a făcut referire la acestea în motivarea hotărârii. Din această cauză,
debitoarea consideră că instanţa de fond a constatat faptul că neplata unei datorii litigioase sau refuzul de
plată nedeterminat de lipsa sumelor de bani disponibile pentru plata datoriilor exigibile nu pot justifica
deschiderea procedurii insolvenţei.
În fapt, debitoarea recurentă arată că nu se află în încetare de plăţi, ci efectuează în mod regulat
plata datoriilor curente exigibile. În perioada februarie-martie 2009 societatea debitoare a avut un rulaj de
cash prin intermediul conturilor bancare în sumă de aproximativ 5,3 mii. RON, astfel în luna februarie a
încasat sume în valoare de 1,3 mii. RON pe de o parte din chirii iar pe de alta printr-un împrumut de la
asociat, în luna martie încasările au fost în sumă de 1.9 mii. RON, sursa acestora fiind chirii, plăţi de la
beneficiari şi rambursare de TVA. în paralel în luna februarie societatea debitoare a efectuat plăţi în suma
de 739.159 RON către antreprenori (633.000 RON) precum şi alţi furnizori de echipamente si servicii. În
luna martie cuantumul plăţilor efectuate de debitoare a fost în sumă de 1.416.547 RON, din această sumă
o parte (545.301 RON) a fost plătită către SC V.R. SRL, către antreprenori (715.975 RON) precum şi alţi
furnizori de echipamente şi servicii.
Mai mult, debitoare arată că în momentul de faţă în conturile sale există un excedent de cash de
aproximativ 500.000 RON iar creanţele asupra societăţii debitoare nu sunt exigibile la momentul de faţă,
instanţa de fond reţinând în mod greşit că se află în încetare de plăţi, stare de fapt care ar rezulta din
contractul de antrepriză încheiat între părţi, precum şi din corespondenţa purtată cu creditoarea intimata.
Astfel, instanţa de fond a reţinut în mod eronat că prin e-mailul transmis în data de 20 ianuarie
2009 debitoarea ar fi recunoscut că se află în încetare de plăţi, în realitate, acest document este parte
dintr-o corespondenţă purtată de avocaţii celor doua părţi, în care am dorit să subliniem ponderea redusă
a creanţei societăţii S. V.R. SRL în totalul creditorilor societăţii, fără însă ca din aceasta să rezulte că
debitoarea este în imposibilitate de a achita aceşti creditori. Mai mult, debitoarea arată faptul că, creanţa
de 7 milioane Euro provine din contracte de împrumut, neajunse la scadenţă.
Debitoarea recurentă susţine că. aşa cum a arătat şi în faţa instanţei de fond. refuzul său de a plăti
sumele solicitate de către reclamanta intimată, respectiv suma de 423.342.03 euro, nefacturată şi sumele
de 408.096 lei şi 79.970.53 euro, nescadente, nu se datorează faptului că se afla în insolvenţă, ci se
datorează faptului că pe de o parte, a constatat defecţiuni la lucrările executate de către creditoarea
intimată şi nu înţelege să achite sumele solicitate până la remedierea tuturor defecţiunilor. Pe de altă
parte, plata acestor sume nu poate fi solicitată, deoarece suma de 423.342,03 euro nu este, conform
contractului de antrepriză exigibilă, fiind nefacturată, iar sumele de 408.096 lei şi 79.970,53 euro
reprezintă sume nescadente şi incerte sub aspectul cuantumului până la expirarea perioadei de garanţie.
Astfel, potrivit art 6 5. din contractul de antrepriză scadenţa este de douăzecişiuna (21) de zile
calendaristice pentru factura de avans şi treizeci (30) de zile calendaristice pentru celelalte facturi,
începând de la data primirii facturii de către Beneficiar în conformitate cu acest articol.
În baza contractului de antrepriză, creditoarea intimată a executat o serie de lucrări de construcţii
în beneficiul debitoarei şi, deşi lucrările iniţiale au vizat doar executarea terasamentelor, având în vedere
complexitatea proiectului, debitoarea a solicitat executarea şi a unor lucrări suplimentare, încheind în
acest sens mai multe acte adiţionale, astfel încât valoarea totală a lucrărilor contractate cu societatea SC
V.R. SRLs-a ridicat la suma de 3.999.873 Euro.
Faţă de suprafeţele contractate, societatea SC V.R. SRLa predat debitoarei spre recepţionare,
până în prezent, doar o suprafaţă de 5300 mp, regim de înălţime parter, fapt confirmat prin Adeverinţa nr
642/09.02.2009 emisă de Primăria Municipiului Salonta - Biroul de urbanism, respectiv doar 40% din
suprafaţa contractată.
Cu toate că recepţia a vizat doar 40% din suprafaţa contractată, în virtutea bunelor relaţii şi a bunei
credinţe debitoarea a achitat creditoarei un procent de 81% din valoarea lucrărilor contractate, respectiv
peste 3.250.000 Euro.
Debitoarea susţine că a arătat şi în faţa instanţei de fond că neplata sumelor solicitate de către
creditoarea intimată nu se datorează insolvenţei sale, ci faptului că aceasta din urmă nu şi-a executat lato
sensu obligaţiile asumate prin contractul de antrepriză.
Având în vedere depăşirea semnificativă a termenelor contractuale, precum şi neîndeplinirea în
mod repetat de către creditoare a obligaţiei acesteia de a preda documentele justificative verificabile,
obligaţie prevăzută în art. 6.2. din Contractul de antrepriză nr.2/ZDC/iulie 2007, debitoarea arată că a
invocat excepţia de neexecutare a contractului, în baza căreia, în mod întemeiat, a refuzat achitarea
sumelor pretinse de câtre creditoarea intimată, până la remedierea tuturor deficienţelor şi predarea
documentaţiei aferente construcţiei realizate.
Debitoarea recurentă arată şi faptul că, creditoarea-intimată, pe lângă faptul că a avut întârzieri în
executarea obligaţiilor asumate, aceasta nu şi-a executat corespunzător obligaţiile contractuale, existând
defecte grave la lucrările realizate şi, pe cale de consecinţă, a depus diligenţe în vederea rezolvării pe
cale amiabilă a tuturor problemelor ivite, solicitând creditoarei intimate să remedieze defecţiunile
constatate.
Având în vedere refuzul creditoarei intimate de a da curs solicitărilor sale, debitoare arată că a fost
obligată să contracteze cu alţi constructori în vederea remedierii lucrărilor defectuoase realizate de către
aceasta, valoarea totală a sumelor contractate pentru construcţiile de remediere realizate cu alţi
constructori ridicându-se la 100.600 Euro.
De asemenea, recurenta arată că, având în vedere complexitatea lucrărilor realizate şi a
numeroaselor probleme ivite pe parcursul colaborării dintre cele două societăţi (începând cu anul 2007),
definirea exactă a limitelor neexecutării contractului nu se poate face decât prin intermediul unei expertize
tehnice, în cazul de faţă, extrajudiciare, asumată de câtre ambele părţi.
Având în vedere caracterul special al procedurii insolvenţei administrarea de probe de natura
expertizei menite să determine cuantumul pretenţiilor băneşti pentru care creditorii sunt îndreptăţiţi să
solicite deschiderea procedurii insolvenţei nu este permisă, aceştia având la dispoziţie acţiunile de drept
comun în realizarea pretenţiilor lor, urmată de calea executării silite.
În ceea ce priveşte celelalte creanţele pe care creditoarea intimată le invocă, debitoarea recurentă
arată câ suma în cuantum de 423.342,03 euro solicitată de către intimată reprezintă în fapt o sumă
nefacturată, iar în lipsa facturilor emise potrivit prevederilor legale în vigoare, nu s-a putut pronunţa cu
privire la veridicitatea sumelor pretinse sau a lucrărilor pretinse a fi executate şi, în plus, conform
contractului de antrepriză încheiat între părţi suma solicitată nu este exigibilă, ea fiind nefacturată.
Prin urmare, debitoarea recurentă arată că nu înţelege să achite această sumă, având în vedere
faptul că aceasta nu îndeplineşte condiţiile cerute de legiuitor pentru a fi considerată exigibilă, reiterând
faptul că are disponibil bănesc pentru a achita această sumă, însă, contestă această creanţă solicitată de
câtre creditoarea intimată.
În ceea ce priveşte sumele de 408.096 lei şi 79.970,53 euro, debitoarea recurentă arată câ nu
înţelege să achite aceste sume, deoarece însăşi creditoarea intimată a recunoscut că aceste sume nu
sunt scadente, reprezentând garanţii de bună execuţie neajunse la termen. Astfel, nu este îndeplinită
condiţia scadenţei prevăzută în mod imperativ de prevederile art.3 pct 6 din Legea nr.85/2006, şi nici a
caracterului cert al acestora.
Se mai arată de către debitoarea recurentă că, în materia insolvenţei, instanţele judecătoreşti au
reţinut în mod constant faptul că, în condiţiile în care debitoarea contestă cuantumul sumelor sau invocă
neexecutarea obligaţiilor contractuale, nu mai este îndeplinită una din condiţiile prevăzute de lege în
vederea deschiderii procedurii insolvenţei, respectiv existenţa unei creanţe certe, lichide şi exigibile. în
aceste condiţii, instanţele au reţinut faptul că stabilirea sumelor datorate şi neplătite se poate discuta în alt
cadru legal, iar nu pe calea insolvenţei, care impune, pe lângă alte condiţii, existenţa unor datorii neplătite
certe şi exigibile. Astfel, cu privire la aceste sumele solicitate de către creditoarea intimată, respectiv
suma de 423.342,03 euro, nefacturată şi suma de 408.096 lei şi 79.970,53 euro, nescadente, debitoarea
recurentă consideră că acestea nu îndeplinesc cerinţele imperative cerute de legiuitor pentru a-l îndreptăţi
pe creditor să solicite deschiderea procedurii insolvenţei împotnva subscrisei.
În concluzie, consideră că intimata creditoare nu deţine, în prezent, calitatea de creditor îndreptăţit
a solicita deschiderea procedurii insolvenţei, astfel cum este arătat în art. 3 alin. (6) din Legea insolvenţei.
Având în vedere faptul că singura creanţă care îndeplinea condiţiile prevăzute de lege pentru a-l
îndreptăţi pe creditor să solicite deschiderea procedurii insolvenţei, respectiv creanţa în cuantum de
545.301,03 lei, a fost achitată, creditoarea intimată nu mai poate fi calificată drept creditor îndreptăţit a
solicita deschiderea procedurii insolvenţei.
Creditoarea intimată SC V.R. SRL a formulat întâmpinare în cauză prin care a solicitat respingerea
recursului ca nefondat şi menţinerea hotărârii recurate ca fiind temeinică şi legală, în motivare arătând că
judecătorul sindic a constatat existenţa unei creanţe care îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege şi
anume să fie certă, lichidă şi exigibilă de mai bine de 30 de zile, precum şi să depăşească valoarea prag
de 10.000 lei, constatând astfel starea de insolvenţă a debitoarei, la data deschidem procedurii
insolvenţei, respectiv 26 februarie 2009.
Intimata arată că faptul că, ulterior datei pronunţării sentinţei de deschidere a procedurii de
insolvenţă, debitorul a achitat suma de 545.301,03 lei reprezentând contravaloarea unor facturi şi
acceptate la plată de SC I.Z. SRL, în realitate o plată parţială, creanţa sa fiind mult mai mare, nu schimbă
cu nimic situaţia debitoarei. Susţinerea recurentei conform căreia prin achitarea acestei sume, cererea de
deschidere a procedurii de insolvenţă nu mai îndeplineşte condiţiile legale pentru a fi admisă este
nejustificatâ întrucât existenţa condiţiilor legale care trebuie îndeplinite în vederea admiterii unei cereri de
deschidere a procedurii de insolvenţă se apreciază la momentul la care cererea se soluţionează.
Intervenirea unor factori ulteriori datei la care s-a dispus deschiderea procedurii de insolvenţă nu are
incidenţă asupra temeiniciei şi legalităţii sentinţei de deschidere a procedurii în măsura în care la data la
care aceasta s-a pronunţat condiţiile prevăzute de lege erau întrunite.
Intimata arată că efectuarea de plăţi nu echivalează în mod neapărat cu lipsa stării de insolvenţă,
atâta timp cât împotriva debitoarei sunt deţinute creanţe certe, lichide şi exigibile de mai mult de 30 de zile
şi mai mult decât atât, în măsura în care aceste creanţe subzistă nici nu are importanţă nici regularitatea
cu care se efectuează plăţile de către debitoare, astfel cum s-a susţinut în cuprinsul recursului.
Determinantă pentru existenţa stării de insolvenţă este insuficienţa fondurilor băneşti disponibile pentru
plata datoriilor exigibile, (art. 3, pct. 1 din Legea insolvenţei). Indicarea de către debitor a soldului contului
(respectiv 500.000 lei) reprezintă tocmai o recunoaştere a insuficienţei fondurilor prin raportare la
creanţele fată de societate
Se mai arată că distincţia între insuficienţa fondurilor şi lipsa lor este importantă, deoarece pot
exista cazuri în care debitorul să aibă fonduri băneşti, mai mult, să facă plăţi (cum este cazul de faţă) şi
totuşi să se afle în stare de insolvenţă datorită insuficienţei acestora şi nu lipsei lor. Prin urmare,
creditoarea intimată susţine că plata către anumiţi creditori nu constituie un argument suficient pentru
infirmarea stării de insolvenţă
Cu privire la precizarea debitoarei că aceasta beneficiază de sprijinul financiar al asociatului unic
I.-R.A.S.B. pentru achitarea la timp a creanţelor datorate, creditoarea intimată arată că această menţiune
este irelevantă sub aspectul aprecierii stării de insolvenţă care se face la momentul soluţionării cererii de
deschidere a procedurii de insolvenţă. O posibilă obţinere de fonduri care se prefigurează în viitor nu
semnifică lipsa stării de insolvenţă a societăţii debitoare. în acest context s-a pronunţat şi practica
judiciară care a reţinut că „faptul că debitoarea şi-a respectat obligaţiile comerciale asumate contractual
faţă de partenerii de afaceri şi a efectuat plăţi către alţi creditori este irelevant, din perspectiva dispoziţiilor
art.36 alin.1 din Legea nr. 64/1995, republicată şi modificată (s.n. actualul art.33 coroborat cu art.3 pct.6 şi
12 din Legea nr. 85/2006), atât timp cât debitoarea nu a efectuat plăţi către creditoarea care a solicitat
deschiderea procedurii". Totodată s-a statuat câ nu prezintă relevanţă împrejurarea că debitorul deţine
stocuri şi are de încasat creanţe, căci în această materie se face diferenţa între insolvenţă şi
insolvabilitate". Mai mult, faptul că în vederea plăţii către creditorul introductiv a unei părţi din creanţa
acestuia, debitorul a avut nevoie de virarea deîndată de către asociatul I.-R.A.S.B. a sumei de 130.000
euro, dovedeşte odată în plus insuficienţa - în patrimoniul debitorului - a fondurilor băneşti necesare
pentru plata datoriilor şi subsecvent notorietatea stării de insolvenţă.
Creditoarea intimată susţine câ deţine în continuare, împotriva debitorului, o serie de creanţe certe,
lichide şi exigibile, respectiv o creanţă în cuantum de 2.351.560,35 lei, compusă din: echivalentul în lei la
data deschiderii procedurii a sumei de 423.300.07 euro (1.815.576,33 lei) şi suma de 535.984,02 lei
reprezentând taxă pe valoare adăugată conform Codului Fiscal.
Creanţă este certă, lichidă şi exigibilă contrar susţinerilor debitoarei, deoarece la data de
18.01.2008 a avut loc recepţia la finalizarea lucrărilor executate de către subscrisa în favoarea SC I.Z.
SRL, în acest sens fiind întocmit un proces verbal, în cuprinsul căruia s-a consemnat de o manieră
neechivocă, că „executantul şi-a îndeplinit obligaţiile în conformitate cu prevederile contractului şi ale
documentaţiei de execuţie".
Cu privire la exigibilitatea creanţei de 423.300,07 euro creditoarea intimată arată că în cuprinsul
actelor adiţionale încheiate la contractul de execuţie nr. 2/ZDC/iulie 2007 în baza cărora este datorată
suma, este menţionat în mod expres că plata se va face la finalizarea lucrărilor, recepţia finală având loc
la data de 18.01.2008 şi, prin urmare, această creanţă este certă, lichidă şi exigibilă la finalizarea
lucrărilor.
Intimata creditoarea susţine că în realitate, debitorul se află în incapacitate de a plăti sumele
restante, disponibilul bănesc existent în cont fiind cu mult inferior creanţei pretinse.
Referitor la faptul că societatea debitoare a invocat faptul că procedura insolvenţei nu permite
administrarea de probe de natura expertizei menite să determine cuantumul pretenţiilor, intimata
creditoare arată că deschiderea procedurii de insolvenţă este condiţionată doar de întrunirea condiţiilor
legale stricte prevăzute de Legea insolvenţei şi nu de iniţierea în prealabil a unei acţiuni de drept comun.
în plus, administrarea de expertize pentru lămurirea unei creanţe este pe deplin posibilă în cadrul
procedurii de insolvenţă, în acest sens putându-se trece creanţa în tabelul de creanţe cu titlu provizoriu
până la administrarea de probe.
 Faţă de faptul invocat de recurentă ca sumele reprezentând garanţii de bună execuţie nu sunt
scadente, creditoarea intimată arată că aceste sume nu au fost invocate ca temei al admiterii cererii de
deschidere a procedurii de insolvenţă, ci ceea ce s-a solicitat cu privire la aceste sume a fost doar
înscrierea în tabelul creanţelor ca şi creanţe nescadente. Prin urmare, sentinţa prin care s-a dispus
deschiderea procedurii de insolvenţă faţă de SC I.Z. SRL nu a fost dată având ca temei existenţa unor
creanţe nescadente.
Creditoarea intimată arată că debitoarea recurentă a recunoscut existenţa stării de insolvenţă prin
e-mailul din data de 20 ianuarie 2009, câteva rânduri din acest mail fiind evocatoare: „împotriva societăţii
există creanţe în valoare de aproximativ 7 milioane de euro"...."societatea are câţiva creditori mari..."
“singura sursă de venit provine dintr-un contract de închiriere care generează venituri de aproximativ
40.000 de euro/lună". Sau cu referire directă la societatea SC V.R. SRL. Cluj-Napoca se arată că aceasta
reprezintă aproximativ 10-15% din clasa unică de creditori şi că are puţine şanse de a influenţa deciziile
creditorilor.
Debitoarea recurentă SC I.Z. SRL a formulat şi concluzii scrise în cauză prin care a solicitat, de
asemenea, admiterea recursului şi modificarea sentinţei recurate în sensul respingerii cererii de
deschidere a procedurii insolvenţei, cu cheltuieli de judecată.
În concluziile scrise depuse la dosar, debitoarea recurentă a arătat câ din ansamblul creanţelor
invocate de către creditoarea intimată în cererea sa introductivă, judecătorul sindic a reţinut ca fiind certă,
lichidă şi exigibilă doar suma de 545.301,03 lei, reprezentând facturi acceptate de câtre debitoare şi
plătite parţial, anterior introducerii cerem de deschidere a procedurii.
Astfel, instanţa de fond a admis cererea introductivă şi a dispus deschiderea procedurii generale
de insolvenţă datorită faptului că debitoarea nu a achitat contravaloarea acestor facturi acceptate, creanţa
de 545.301,03 lei fiind cea care stat la baza deschiderii procedurii insolvenţei împotriva subscrisei.
Având în vedere faptul că aceste creanţe au fost considerate de instanţa de fond ca îndeplinind
condiţiile prevăzute de art 3. pct.6 din Legea nr. 85/2006, debitoarea recurentă arată că a achitat deîndată
această sumă, menţinându-ne însă observaţiile făcute cu privire la lipsa de corespondent între sumele
facturate şi lucrările realizate, precum şi la erorile contabile (de curs valutar) care au condus la majorarea
cuantumului acestor facturi cu peste 17000 Euro.
Astfel, ulterior datei de 26.02.2009, când s-a deschis procedurii, debitoarea arată că a procedat la
plata creanţei după cum urmează: - la data de 10.03.2009 a achitat creditoarei suma de 458.126, 90 lei; -
la data de 11 03.2009 a achitat creditoarei suma de 87.174,13 lei.
În condiţiile în care, din interpretarea sistematică a art. 3 pct.1. lit. a) şi pct.6. din Legea nr. 85/2006
rezultă câ starea de insolvenţă se apreciază raportat la creanţa unui sau mai multor creditori care au
formulat cererea introductivă, atunci, în litigiul pendinte, trebuie analizată existenţa stării de insolvenţă
raportat la creanţa certă, lichidă şi exigibilă a creditorului SC V.R. SRL, însă, faţă de împrejurarea că,
creanţa reţinută de judecătorul sindic ca fiind certă, lichidă şi exigibilă, a fost achitată integral înainte de
formularea cererii de recurs, starea de insolvenţă a debitoarei nu subzistă, astfel că menţinerea sentinţei
de deschidere a procedurii ar fi abuzivă şi, deci, nelegală.
Pe cale de consecinţă, debitoarea recurentă solicită să se ia act de achitarea în întregime a
creanţei care a determinat deschiderea procedurii generale a insolvenţei şi să se constate faptul că
cererea creditoarei intimate este lipsită de obiect.
Creditoarea intimată a arătat prin întâmpinare, faptul câ „legalitatea sentinţei pronunţate de către
judecătorul sindic se face prin raportare la data deschiderii procedurii de insolvenţă, respectiv 26 februarie
2009. În mod implicit, analiza faptului dacă creditoarea deţine o creanţă certă, lichidă şi exigibilă împotriva
debitorului se face la aceeaşi dată.", susţinând în continuare câ ar deţine împotriva debitoarei „o serie de
creanţe certe, lichide şi exigibile", creanţe pe care aceasta le-a facturat în data de 26 februarie 2009,
creanţe care nu au fost acceptate de debitoare.
Se mai arată câ instanţa de fond a analizat în întregime cererea introductivă, şi implicit toate
creanţele invocate de către intimată şi a reţinut că doar prima creanţă invocată, respectiv cea în cuantum
de 545.301,03 lei reprezintă o creanţă certă, lichidă şi exigibilă de mai mult de 30 de zile, creanţă care a
fost achitată astfel că intimata nu mai poate fi calificată drept creditor îndreptăţit a solicita deschiderea
procedurii insolvenţei.
Invocarea prin întâmpinare a unei alte creanţe certe, lichide şi exigibile pe care consideră că o are
împotriva debitoarei nu este permisă întrucât întâmpinarea reprezintă actul de procedură prin care
intimatul răspunde la recursul declarat de către recurent, prezentându-şi apărările şi nu invocând noi
pretenţii.
 În situaţia în care instanţa de recurs ar reţine creanţa invocată de către intimată, atunci s-ar încălca
principiul non reformatio in peius prevăzut de art. 296 Cod procedură civilă. Acest principiu impune ca
părţii să nu i se creeze în propria cale de atac o situaţie mai grea decât aceea din hotărârea atacată.
Potrivit art. 315. alin. (4) C.pr.civ., „la judecarea recursului, (...), dispoziţiile art. 296 sunt aplicabile
în mod corespunzător", în sensul că recurentului nu i se poate crea în propria cale de atac o situaţie mai
grea decât aceea din hotărârea atacată. Instanţa de recurs are obligaţia de a respecta acest principiu, cu
excepţia cazului în care şi partea cu interese contrarii declară recurs, ori, în speţă, doar debitoarea a
declarat recurs, instanţa este ţinută să respecte acest principiu.
Debitoarea a mai arătat că, în cazul în care instanţa ar proceda la reţinerea creanţei în cuantum de
423.300.07 Euro, invocată de către intimată, atunci, ar fi ameninţată de riscul de agravare a propriei
situaţii şi de asemenea, s-ar aduce atingere libertăţii de exercitare a căii de atac împotriva unei hotărâri
pe care o consideră ca fiind netemeinică şi nelegală.
Creditoarea intimată SC V.R. SRL a formulat concluzii scrise în cauză, prin care a solicitat, de
asemenea, respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei recurate ca temeinică şi legală,
arătând că debitoarea nu i-a achitat creanţa, aşa cum a susţinut şi, mai mult, creanţa sa nu este de
545.301,03 lei ci, aşa cum a reţinut şi prima instanţă, este compusă din mai multe sume, respectiv: -
545.301,03 lei, creanţă certă lichidă şi exigibilă; - 423.342,03 euro, creanţă certă lichidă şi exigibilă; -
408.096 lei şi echivalentul în lei la data deschiderii procedurii de insolvenţă a sumei de 79 970,53 euro,
creanţă certă lichidă, însă nescadentâ.
Mai mult, odată cu formularea cererii de admitere a creanţei, creditoarea intimată arată că a înţeles
să invoce o altă creanţă certă, lichidă şi exigibilă, în cuantum de 96.974,72 lei (cu TVA inclus)
reprezentând penalităţi de întârziere calculate conform contractului încheiat între părţi (art. 17.3 din
contract, pagina nr. 26) şi aferente facturilor prezentate într-un centralizator alăturat cererii de admitere a
creanţei.
În opinia creditoarei intimate judecătorul sindic nu a analizat în detaliu toate creanţele invocate,
neavând nevoie să o facă, fiind suficient pentru deschiderea procedurii de insolvenţă să constate
existenţa unei creanţe care îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege şi anume să fie certă, lichidă şi
exigibilă de mai bine de 30 de zile, precum şi să depăşească valoarea prag de 10.000 lei. Mai mult decât
atât, intimata arată că în hotărârea instanţei de fond nu s-a reţinut că ar deţine împotriva SC I.Z. SRL.
Timişoara doar o creanţă în cuantum de 545 301.03 lei.
Creditoarea intimată susţine că legalitatea sentinţei pronunţate de către judecătorul sindic se face
prin raportare la data deschiderii procedurii de insolvenţă, respectiv 26 februarie 2009, iar judecătorul
sindic a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală, în conformitate cu probele administrate în cauză,
întrucât la momentul pronunţării hotărârii recurate (şi chiar şi la momentul judecării recursului) cererea
creditoarei îndeplinea (şi îndeplineşte în continuare) toate condiţiile pretinse de Legea insolvenţei pentru a
fi admisă, temeiul legal fiind art. 3, pct. 1, lit.a, raportat la art. 3, alin. 6 si 12, precum şi art. 33, alin. 4 din
Legea nr.85/2006.
În principal, creditoarea intimată apreciază câ instanţa de recurs trebuie să verifice în limitele
motivelor de recurs dacă la momentul pronunţării hotărârii atacate, în speţă au fost sau nu îndeplinite
condiţiile cerute de lege pentru ca judecătorul sindic să admită cererea creditorului şi să dispună
deschiderea procedurii.
În subsidiar, creditoarea intimată învederează faptul că în speţa de faţă condiţiile sunt pe deplin
întrunite şi la momentul judecării recursului, existând în continuare creanţe certe, lichide şi exigibile
împotriva societăţii sale, neachitate, cât şi ale altor creditori.
Creditoarea intimată arată că debitoarea a efectuat o plată parţială, creanţa sa fiind mult mai mare,
plată care nu are aptitudinea să infirme prezumţia de insolvenţă. Se mai arată că efectuarea de plăţi nu
echivalează cu inexistenţa stării de insolvenţă, în viziunea legii române determinantă pentru existenţa
stării de insolvenţă este insuficienţa fondurilor băneşti disponibile pentru plata datoriilor exigibile (art. 3,
pct. 1 din Legea insolvenţei se exprimă foarte limpede în acest sens).
Distincţia între insuficienţa fondunlor şi lipsa lor este importantă, deoarece pot exista cazuri în care
debitorul să aibă fonduri băneşti, mai mult, să facă plăţi (cum este cazul de faţă) şi totuşi să se afle în
stare de insolvenţă datorită insuficienţei acestora şi nu a lipsei lor. Prin urmare, plata către anumiţi
creditori nu constituie un argument suficient pentru infirmarea stării de insolvenţă.
În final, creditoarea arată că urmare a neplăţii datoriilor de către SC I.Z. SRL a avut în perioada de
referinţă rezultate financiare foarte slabe care puteau determina ajungerea societăţii în stare de
insolvenţă.
 Analizând recursul din prisma criticilor invocate şi din oficiu, conform art. 304/1 Cpc, Curtea
apreciază, în majoritate, că recursul este fondat şi va fi admis.
Din actele dosarului şi din susţinerile părţilor rezultă că prin acţiunea introductivă, creditoarea
intimată SC V.R. SRL, a solicitat deschiderea procedurii generale de insolvenţă prevăzută de Legea
nr.85/2006, arătând că deţine împotriva sa creanţe certe, lichide şi exigibile, reprezentând contravaloarea
lucrărilor prestate în baza Contractul de antrepriză nr.2/ZDC/iulie 2007 încheiat între părţi, care se împart
la rândul lor în sume facturate (545.301,03 lei) şi sume nefacturate (423.342,03 euro), în recurs,
debitoarea a făcut dovada plăţii sumei de 545.301,03 lei, către debitoare. Faţă de debitul iniţial invocat de
creditoare, acesta a fost stins prin plată.
Referitor la răsturnarea prezumţiei de insolvenţă, instituită de art. 3 pct. 1 din Legea nr. 85/2006,
cu referire la pct. 12 şi 6 ale aceluiaşi articol, debitoarea a făcut dovada că realizează plăţi şi că obţine
venituri, în mod constant şi nu sporadic, aşa cum se pretinde de către creditoare.
Din înscrisurile depuse la dosar rezultă că SC I.Z. SRL nu se află în încetare de plăţi, ci efectuează
în mod regulat plata datoriilor curente exigibile. în perioada februarie-martie 2009 societatea debitoare a
avut un rulaj de cash prin intermediul conturilor bancare în sumă de aproximativ 5,3 mii. RON, în luna
februarie a încasat sume în valoare de 1,3 mii. RON pe de o parte din chirii iar pe de alta printr-un
împrumut de la asociat. În luna martie încasările au fost în sumă de 1.9 mii. RON, sursa acestora fiind
chirii, plăţi de la beneficiari şi rambursare de TVA. în paralel în luna februarie societatea debitoare a
efectuat plăţi în suma de 739.159 RON către antreprenori (633.000 RON) precum şi alţi furnizori de
echipamente si servicii. în luna martie cuantumul plăţilor efectuate de debitoare a fost în sumă de
1.416.547 RON, din această sumă o parte (545.301 RON) a fost plătită către SC V.R. SRL, către
antreprenori (715.975 RON) precum şi alţi furnizori de echipamente şi servicii.
De asemenea, la data dezbaterilor în recurs. în conturile sale există un excedent de cash de
aproximativ 500.000 RON.
O probă contrară nu a fost solicitată şi administrată de către intimată.
Definiţia dată de lege insolvenţei - stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin
insuficienţa fondurilor băneşti disponibile pentru plata datoriilor exigibile, în speţă, creditoarea referindu-se
la lit. a - insolvenţă este prezumată ca fiind vădită atunci când debitorul, după 30 de zile de la scadenţă nu
a plătit datoria sa faţă de unul sau mai mulţi creditori, nu poate fi aplicabilă debitoarei.
După cum s-a arătat, faţă de creditorul declanşator, s-a făcut dovada plăţii datoriei certe, lichide şi
exigibile, conform facturilor emise şi acceptate, iar din susţinerile debitoarei a reieşit că refuzul de a achita
sumele s-au datorat întârzierilor în efectuarea lucrărilor de către creditoare.
Fără a analiza, în acest cadru procesual modul de realizarea a obligaţiilor contractuale, se reţine
că, în concluziile pe fond ale reprezentantului creditoarei, chiar acesta a susţinut câ judecătorul sindic nu
a făcut aprecieri asupra întregii sume pretins datorate de debitoare, ci doar asupra depăşirii pragului
minim. De asemenea, mai arată că nici nu se putea face acest lucru, câtă vreme, aceeaşi parte nu
contestă că între părţi au existat discuţii privind unele lucrări, a termenelor de finalizare şi a unor nereguli,
însă acest lucru se poate stabili decât printr-o expertiză de specialitate. Ca urmare, aşa cum a apreciat şi
recurenta, relaţiile dintre părţi sunt complexe şi nu pot fi clarificate numai în baza susţinerilor prezentate
prin cererea de declanşare a procedurii, respectiy, pe calea contestaţiei. În aceeaşi ordine de idei, nici nu
se pot face referiri la ansamblul plăţilor pretins datorate de către recurentă, în această fază procesuală.
Deşi Legea nr. 85/2006 în art. 33, prin instituirea termenului de 30 de zile în care debitoarea să nu
fi făcut plăţi, atrage prezumţia de insolvenţă a patrimoniului debitoarei, acest fapt trebuie însă coroborat
cu îndeplinirea condiţiilor privind creanţa pentru a se putea admite cererea introductivă şi, respectiv,
menţine debitoarea în procedură.
Cu toate acestea, debitoarea nu poate fi prezumatâ a fi în insolvenţă doar raportat la neefectuarea
unei plăţi în termenul de 30 de zile anterior introducerii cererii numai faţă de creditorul declanşator.
Aprecierea stării de insolvenţă ar trebui făcută, în fiecare cauză, raportat la ansamblul încasărilor şi
plăţilor efectuate de debitoare. Prezumţia instituită de textul legal nu este una absolută, irefragrabilă şi, de
aceea, intră în categoria prezumţiilor legale relative putând fi răsturnate prin orice mijloace de probă.
Singura îngrădire este privitoare la calitatea persoanei care poate administra mijloacele de probă,
respectiv debitorul în contra căruia operează prezumţia (chiar Curtea Constituţională sesizată cu analiza
constituţionalităţii dispoziţiilor art. 3 pct. 1 din Legea nr. 85/2006, a reţinut în mai multe decizii, un
raţionament similar, de exemplu prin Decizia nr. 1.138/2007, publicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 31 din 16 ianuarie 2008, constatând netemeinicia criticilor formulate. Cu acel prilej, Curtea a
reţinut că, în ceea ce pnveşte art. 3 pct. 1 lit. a), acesta instituie "o prezumţie de insolvenţă pentru
comerciantul debitor care nu stinge o datorie exigibilă după 30 de zile de la scadenţă. Instituirea acestei
prezumţii, cu consecinţa răsturnării probei în sarcina debitorului, este justificată însă de necesitatea
asigurării celerităţii în desfăşurarea procedurii insolvenţei, principiu recunoscut pentru desfăşurarea
raporturilor de drept comercial). Aceasta, însă, a fost răsturnată în recurs prin plata integrală a debitului
faţă de creditorul declanşator şi prin administrarea probei cu înscrisurile care face dovada efectuării şi
altor operaţiuni.
S-a reţinut că procedura prevăzută de Legea nr. 85/2006 este un instrument care se doreşte
echidistant între debitorul insolvent şi creditorii săi, menit să dea cea mai bună soluţie stării de insolvenţă
a debitorului. Din perspectiva debitorului, scopul legii este atins dacă se reuşeşte reabilitarea acestuia şi
reîntoarcerea lui la activitate normală (Manualul de Bune Practici editat de Ministerul de Justiţie, martie
2006, p. 16).
Totodată, starea de insolvenţă nu poate fi apreciată ca existentă numai la momentul introducerii
cererii de chemare în judecată. Câtă vreme ea însoţeşte şi caracterizează patrimoniul debitoarei, ar trebui
să se regăsească atât la data pronunţării hotărârii recurate, cât şi la data soluţionării căii de atac împotriva
soluţiei pronunţate de judecătorul sindic. Faţă de insuficienţa probelor în contra debitoarei! a aprecierii
existenţei lichidităţilor suficiente pentru plata datoriilor curente, aşa cum rezultă din actele dosarului,
Curtea nu poate reţine că, în fapt, în prezent, debitoarea poate fi considerată ca incapabilă sâ plătească
sumele scadente.
Conform dispoziţiilor art. 47 din lege, într-adevăr, deschiderea procedurii ridică debitorului dreptul
de administrare - constând în dreptul de a-şi conduce activitatea, de a-şi administra bunurile din avere şi
de a dispune de acestea. Însă alin. 3 stabileşte că judecâtorul-sindic va putea ordona ridicarea, în tot sau
în parte, a dreptului de administrare al debitorului odată cu desemnarea unui administrator judiciar,
indicând totodată şi condiţia de exercitare a conducerii debitorului de către acesta Totodată, alin. 4
impune încetarea de drept la data la care se dispune începerea falimentului a dreptului de administrare,
total sau parţial, al fostului administrator al debitoarei.
Cum, din cuprinsul sentinţei atacate nu se poate desprinde câ judecătorul sindic a înţeles să ridice
administratorului social dreptul de administrare, cel puţin parţial, neexistând nici o referire asupra acestui
aspect, nu rezultă decât concluzia că, uzând de posibilitatea acordată de dispoziţiile legale mai sus citate
care nu imprimă însă o obligaţie în sarcina judecătorului sindic, acesta din urmă nu a înţeles să le aplice,
lăsându-i administratorului social dreptul de administrare.
În altă ordine de idei, plata unui creditor, singurul în speţă care conform legii a făcut dovada
creanţei, face parte din actele de administrare curentă, pe care la face un administrator social, ori,
debitoarea a efectuat plăţi şi anterior deschiderii procedurii.
Chiar dacă soluţia pronunţată pare a face apel la spiritul legii, mai mult decât la litera ei, instanţa de
control judiciar a apreciat că o judecată în echitate este de preferat, în speţă, raportat la efortul financiar
făcut de reprezentantul debitoarei pentru a se recupera creanţa. Pe de altă parte, raţiunile economice
pledează în favoarea menţinerii pe piaţă a unor comercianţi viabili şi pentru înlăturarea celor a căror
activitate ar putea influenţa, în mod negativ activitatea comercială curentă a altora.
Nu se poate reţine lezarea interesului vreunui creditor având în vedere că singurul creditor a fost
plătit. Nu se poate omite nici cuantumul modic al taxei judiciare de timbru pe care ar plăti-o un creditor în
situaţia în care ar considera oportună formularea unei noi cereri de declanşare a procedurii.
În fine, nu pot fi ignorate nici costurile pe care le implică derularea procedurii insolvenţei, sumele
necesare fiind avansate din banii publici şi ulterior, eventual, acestea se recuperează din averea
debitoarei
Cu privire la suma de 423.342,03 euro, în mod greşit creditoarea intimată a arătat în cererea
introductivă că aceasta ar avea caracterul de a fi certă, lichidă şi exigibilă, în realitate, această sumă
nefiind facturată nu poate fi considerată ca fiind datorată. În contractul de antrepriză încheiat între părţi,
contract în temeiul căruia creditoarea intimată a solicitat plata creanţei, se arată că doar sumele facturate
sunt exigibile (art. 6 5.). Pe cale de consecinţă, această sumă, nefiind facturată nu poate fi considerată a
fi exigibilă. De asemenea, clauza contractuală trebuie să fie respectată şi de către creditoarea intimată, în
calitate de parte contractantă, conform principiului pacta sunt senrvanta (art. 969 Cod civil). Creditoarea
intimată a procedat la facturarea acestei sume în data de 26.02.2009, adică exact la data pronunţării
sentinţei de deschidere a procedurii insolvenţei, astfel că aceste facturi au fost emise după deschiderea
procedurii insolvenţei (creanţe nescadente, compuse din garanţii de bună-execuţie 408.096 lei şi
79.970,53 euro, acestea neavând un caracter cert sau lichid, deoarece rolul acestora este de a acoperi
eventualele deficiente în perioada de garanţie).
 Creditoarea, odată cu formularea cererii de admitere a creanţei, şi-a majorat pretenţiile cu o altă
creanţă certă, lichidă şi exigibilă, în cuantum de 96.974,72 lei (cu TVA inclus) reprezentând penalităţi de
întârziere calculate conform contractului încheiat între părţi (art. 17.3 din contract, pagina nr. 26) şi
aferente facturilor prezentate într-un centralizator alăturat cererii de admitere a creanţei.
Prin aceste susţineri se tinde a se dovedi, pe de o parte, neplata integrală a debitului scadent şi pe
de altă parte, imposibilitatea recurentei de a plăti aceste sume. însă, instanţa de recurs deşi poate
administra orice probe cu înscrisuri, în limitele impuse de disp. art. 305 Cpc, fiind îngrădită de dispoziţiile
Legii nr. 85/2006, nu poate face aprecieri asupra declaraţiei de creanţă în cadrul căreia s-ar putea discuta
datorarea acestor sume, având în vedere că, raportat la dispoziţiile legii speciale, ea trebuie verificată
întâi de către administratorul judiciar, ca o etapă prealabilă verificării de către instanţă a legalităţii şi
temeiniciei sumei pretinse. Ca urmare, faţă de această sumă, instanţa de recurs nu se poate pronunţa.
Referitor la susţinerile părţilor privind ansamblul relaţiilor comerciale desfăşurate între părţi, în
temeiul contractului invocat şi a actelor anexe încheiate, Curtea reţine că, din chiar înscrisurile depuse de
creditoare, rezultă câ nu s-a mai facturat nicio altă sumă, deşi se invocă faptul că acestea ar fi scadente.
Ca urmare, indiferent de ce raţiuni au stat la baza unei astfel dedecizii, sumele nu pot fi solicitate de la
debitoare câtă vreme ele nu au fost facturate. în plus, considerentele de ordin fiscal invocate, nu sunt de
natură să folosească poziţiei procesuale ale debitoarei, pe principiul neinvocării propriei culpe în apărare
având în vedere că astfel (prin evitarea facturării) se evită, în fapt, efectuarea unor plăţi către bugetul
statului.
Având în vedere considerentele arătate mai sus, în baza art.312 Cod procedură civilă, Curtea va
admite recursul declarat de debitoarea recurentă SC I.Z. SRL Timişoara împotriva sentinţei comerciale
nr.355/26.02.2009 pronunţată de Tribunalul Timiş în dosarul nr. (...), va modifica sentinţa recurată, în
sensul că va respinge cererea formulată de creditoarea intimată SC V.R. SRL Cluj Napoca împotriva
debitoarei SC I.Z. SRL Timişoara având ca obiect declanşare procedură insolvenţă.
De asemenea, se va dispune restituirea cauţiunii în sumă de 5000 lei depusă de debitoarea
recurentă SC I.Z. SRL Timişoara, înregistrat în Registrul de valori, la poziţia nr. 83 din data de 27.04
2009.
Fiind în culpă procesuală, în baza art.274 Cod procedură civilă, Curtea iab obliga intimata
creditoare SC V.R. SRL la plata cheltuielilor de judecată debitoarei SC I.Z. SRL Timişoara în sumă de
15.532 lei onorariu de avocat în recurs şi taxe judiciare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:

Admite recursul declarat de debitoarea recurentă SC I.Z. SRL Timişoara împotriva sentinţei
comerciale nr.355/26.02.2009 pronunţată de Tribunalul Timiş în dosarul nr. (...).
Modifică sentinţa recurată, în sensul că:
Respinge cererea formulată de creditoarea intimată SC V.R. SRL Cluj Napoca împotriva debitoarei
SC I.Z. SRL Timişoara având ca obiec declanşare procedură insolvenţă.
Dispune restituirea cauţiunii în sumă de 5.000 lei depusă de debitoarea recurenţi SC I.Z. SRL
Timişoara, înregistrat în Registrul de valori, la poziţia nr. 83 din data de 27.04 2009.
Obligă intimata creditoare SC V.R. SRL la plata cheltuielilor di judecată debitoarei SC I.Z. SRL
Timişoara în sumă de 15.532 lei onorariu de avocat în recurs şi taxe judiciare.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică din 11 mai 2009.

Preşedinte, Judecător, Judecător,

(...)(...) (...)(...) (...)(...)
(cu opinie separată,
în sensul respingerii recursului)

Grefier
(...)(...)