Doina Istfanoni, specialist la Muzeul Satului:

"Dragobete, echivalentul lui Eros in spatiul romanesc"

Ieri, romanii au sarbatorit Dragobetele.

Sarbatoarea nascuta in mediul rural, acolo unde apropierea de natura este mult mai directa,
unde ritmurile vietii cotidiene sunt reglate dupa principii care nu au nimic de-a face cu "nebunia"
vietii no astre, Dragobetele incepe sa fie din ce in ce mai prezent in "calendarul" nostru afectiv.
Satui de inimioarele si balonasele impersonale ale Valentine's Day, romanii vibreaza si cand e vorba
de traditii, dovada fiind numarul mare al celor care au ales sa-si petreaca ajunul Dragobetelui in
Muzeul Satului.
Curiosi sa stim ce este Dragobetele, unde isi are originea aceasta sarbatoare, am vorbit cu
Doina Istfanoni, sef de sectie in Muzeul Satului. Astfel am aflat ca: "Dragobetele ar fi feciorul
Babei Dochia, un barbat chipes si iubaret nevoie mare, echivalentul lui Eros sau Cupidon in spatiul
romanesc.
Preparativele pentru aceasta sarbatoare incep inca din ajun, cand fetele strang zapada din
"ultima zapada", numita si zapada zanelor si considerata cea mai pura, nascuta din surasul zanelor.
Zapada este topita, iar apa obtinuta (care trebuie astfel "gospodarita" pentru a fi de ajuns mult timp)
se considera a avea foarte multe virtuti, nu doar cea primara, de purificare, ci si de infrumusetare,
de potentare vizuala.
Dimineata de Dragobete incepe cu imbracatul hainelor traditionale, pentru ca apoi grupuri
de baieti si de fete sa porneasca spre locurile unde ghioceii, viorelele si brebeneii au aparut deja.
Este momentul in care natura se trezeste, iar oamenii, in special tinerii, intra si ei in rezonanta cu
ea. Intoarcerea in sat atrage atentia tuturor, deoarece este momentul in care se stabilesc viitoarele
cupluri. Fiecare baiat "fuge" dupa fata pe care o place si o atinge. Comunitatea este foarte interesata
de ce se intampla, deoarece inca de pe acum se poate afla la ce nunti vor merge toamna. Dupa-
amiaza are loc petrecerea, unde toata lumea, fie ca este membru al unui cuplu, fie ca nu, danseaza,
canta, se simte bine".
Duminica, la Muzeul Satului, probabil multi dintre cei care aflau acolo nu stiau foarte bine
care este semnificatia sarbatorii, dar au inteles ca se intampla ceva si, cel mai important, ca
participa la ceva. "Incercam, prin manifestarile pe care le organizam cu ocazia diferitelor sarbatori
romanesti, sa recontextualizam faptele de cultura, sa redesteptam in oameni latentele culturale.
Recurgem la stimulul vizual - muzeul, cu tot ce are el si care creeaza cadrul ideal, si la referinte
suplimentare, cum ar fi oferirea de informatii despre sarbatoarea respectiva, pentru ca omul sa
poata deveni un receptor. Prin acest tip de oferta, care nu este altceva decat cunoastere de la sursa si
pledoarie pentru calitate, ne redobandim traditiile autentice, ne dovedim identitatea", a adaugat
Doina Istfanoni.

Florena DOBRESCU