Sunteți pe pagina 1din 21

TRENDING

Trăind conștient fiecare clipă a vieții


   

NAVIGHEAZĂ 

Meridianele energetice 5

ARTICOL SCRIS DE RAZVAN ÎN 29 FEBRUARIE 2012 SĂNĂTATE

De mai bine de 2000 ani, medicina tradițională chinezească privește sistemul corporal fizic uman ca un complex de structuri de diverse
niveluri de vibrație, în esență compuse (în această viziune) din corpul fizic, ki-ul (forța vitală) și spirit. Dacă despre corpul fizic și despre
spirit putem afla lesne și în civilizațiile vestice și în speță cele europene, noțiunea de ki vine cu o serie de complemente care compun o
imagine coerentă, ce, vreme de mai bine de 1000 ani s-a dezvoltat, s-a transmis, s-a studiat și experimentat și a născut practici atât de
cunoscute și eficiente precum acupunctura, presopunctura, masajul shiatsu, ca reprezentanți ai școlii vechi și de exemplu tehnica EFT ca
reprezentant ceva mai tânăr al înțelegerii acestor structuri. Structurile subtile pe care aceste tehnici se bazează sunt localizate la nivelul
așa numitului corp eteric-vital, care este legat direct de prima chakra a sistemului energetic uman muladhara și la nivelul cărui se pot
identifica un număr de 12 meridiane energetice principale și 8 meridiane extraordinare, de-a lungul cărora s-au identificat peste 400 de
puncte de acupunctură.

Orice școală de medicină dintre cele menționate mai sus studiază practic și învață pozițiile pentru aceste meridiane sau puncte de
acupunctură (în esență acupunctura e doar una dintre metodele prin care se poate stimula curgerea energiei de-a lungul meridianelor,
aceleași efecte avându-le presopunctura, moxibustia, laserterapia etc.) dar în esență aceiași învățătură îndeamnă învățăcelul să folosească
inima pentru a detecta poziția exactă a acestor meridiane sau puncte, pentru că, la fel ca în cazul lucrului cu bio-energie de exemplu, este
foarte importnt de conștientizat faptul că se lucrează de fapt pe un corp de vibrație superioară și pe care îl putem identitifica prin
intermediul percepțiilor extrasenzoriale. Pentru a putea lua un prim contact cu noțiunile și a porni conștient la drum, cea mai ușoară
abordare este vizionarea directă a unei hărți ale acestor meridiane și apoi o descriere amănunțită atât a principiilor curgerii energiei prin
ele dar și a organelor și funcțiilor asociate cu acestea. Submit
3.4k

Like
Share

converted by Web2PDFConvert.com
5
42

http://www.vitalbodies.org/site/images/stories/uploads/Chinese_meridians.JPG

Cele 12 meridiane principale ce traversează corpul eteric sunt fiecare asociate unui organ și deci în consecință poartă denumirea acestuia,
bineînțeles că fiecare meridian ocupându-se cu transportul acestei hrane (ki-ul, qi-ul, forța vitală) de-a lungul acestuia, într-o direcție sau
alta, de la și spre organul respectiv. În fapt sunt perechi de câte 2 filamente energetice (unul la suprafața pielii sau a tendoanelor și
mușchilor și unul în profunzime, ce trece prin organ paralel cu cel de la suprafață) care traversează corpul eteric. Conform cu direcția
curgerii energiei de-a lungul acestor meridiane, ele au fost catalogate ca fiind meridiane Yin și meridiane Yang, evident pentru că e vorba
e China, fiind asociate și unui element primordial (apa, metal, pământ, lemn, foc). Se pot identifica astfel 6 meridiane Yin (Plămâni, Inimă,
Pericard, Splină, Rinichi și Ficat – primele 3 fiind meridiane ale mâinilor și ultimele 3 ale picioarelor) și 6 meridiane Yang (Intestin gros,
Intestin subțire, Triplu încălzitor, Stomac, Vezica urinară și Vezica biliară – primele 3 fiind meridiane ale mâinilor și ultimele 3 ale
picioarelor). Meridiane Yin au un sens de curgere de jos în sus și sunt asociate primelor 6 organe enumerate mai sus care transformă,
stochează și distribuie ki-ul în întregul corp, iar cele Yang au un sens de curgere invers și se ocupă cu eliminarea reziduurilor și cu
hrănirea corpului. Meridianele Yin, datorită naturii lor, sunt asociate energiei telurice și pornesc fie din vărfurile degetelor de la picioare
sau din punctele de emergență și se termină în vârfurile degeteler mâinilor întinse în sus, pe cap sau trup. Organele și meridianele
asociate energiei Yin sunt afectate mai ales în cazul afectiunilor și bolilor de lungă durată, pe când organele și meridianeleasociate
energiei Yang sunt afectate mai ales în fazele incipiente sau acute ale bolilor.

Cele opt meridiane extraordinare (sau curioase, ciudate) sunt de fapt Vasul Guvernor și Vasul de Concepție plus încă 6 meridiane ciudate.
Cele două curgeri principale energetice sunt întâlnite în nenumărate sisteme de credință și sisteme ezoterice (și sunt practic oglinda
perfectă a principiului dualității, prin cele două canale unul ascendent, unul desccendent) și urmăresc traseul șirei spinării, energia Yin,
de la Pământ ,urcă pe Vasul Guvernor până creștet, iar energia Yang, de la Soare coboară pe Vasul de Concepție până în vintre. Aceste
canale „secundare” sunt responsabile cu drenajele și conexiunile între meridianele principale, cu echilibrarea oricăror pre-umpleri sau
goluri în curgerile energiei, pe principii asemănătoare vaselor comunicante.

converted by Web2PDFConvert.com
În afară de aceste canale standard se identifică până la 70.000 de astfel de canale de energie, ele practic compunând prezența corpului
eteric ce reglează circulația Ki-ului și implicit a stării de sănătate dar și de vitalitate. Iar dacă luaăm în calcul faptul că atunci când ne
referim la Ki, nu ne gândim la conceptulk simplu de energie, care pune în mișcare un mecanism, ci întotdeauna compunem acest concept
ca fiind energie, informație și algoritm, putem înțelege rolul acestor trasee, al cunoașterii lor și al lucrului asupra lor atunci când e cazul.
De asemenea, factorii care mențin și împrospătează această circulație devin de asemenea de luat în seamă în viața de zi cu zi atunci când
înțelegi și interpretezi corect această parte a fiziologiei umane.

http://edge.ebaumsworld.com/mediaFiles/picture/140969/980377.jpg

– Meridianul Plămân se asociază energiei Taiyin (mai marele Yin), elementului metal, organului plămân, are un maxim de
funcționare între 3 am. și 5 am., având pornirea în umăr și cu extensie pe mână în jos până în degetul mare. Blocajele acestui meridian
conduc la faringe, laringe, gât, astm, lipsă de aer, emfizem, bronșite, dureri de cot, umăr și încheietura mâinii, difragmă contractată, diaree,
constipație sau colici.

converted by Web2PDFConvert.com
http://yijinjing.ro/corpul-
uman/sistemul-
meridianelor/meridianul-
plaman/#.T01D5fXEKHk

– Meridianul Inimii se asociază energiei Shaoyin (mai micul Yin), elementului foc, organului inimă, are un maxim de funcționare
între 11 am. și 1 pm., având pornirea sub braţ, se extinde pe mână prin cot, terminându-se pe degetul mare. Blocajele acestui meridian
conduc la dureri faciale, de cap, de mâini, înţepături sau amorţeli ale mâinilor, încheuetura mâinii slăbită, sindromul tunelului carpian,
durere de spate în zona paralelă pieptului, varice sau glezne umflate.

converted by Web2PDFConvert.com
http://yijinjing.ro/corpul-
uman/sistemul-
meridianelor/meridianul-
inima/#.T01MKXnTSqw

– Meridianul Pericard (mai este denumit şi Meridianul Sexului sau Meridianul Circulaţiei)se asociază energiei Jueyin (absolutul
Yin), elementului foc, organului pericard, are un maxim de funcționare între 7 pm. și 9 pm., având pornirea în partea laterală a pieptului,
coboară pe faţa interioară a braţului până în palmă în mijloc, terminându-se în capătul degetului mijlociu. Blocajele acestui meridian
conduc la probleme hormonale, schimbări de dispozişie, depresie, probleme cu ochii, bufeuri, palme umede, ateroscleroză, infarct,
tahicardie, subsuori umflat şi dureroase, tulburări de sete, foame şi somn.

converted by Web2PDFConvert.com
http://yijinjing.ro/corpul-uman/sistemul-
meridianelor/meridianul-
pericard/#.T01OGHnTSqw

– Meridianul Splină se asociază energiei Taiyin (mai marele Yin), elementului pământ, organului splină, are un maxim de
funcționare între 9 am. și 11 am., având pornirea în degetul mare de la picior, urcă în zig-zag pe ambele părţi ale corpului şi se termină
sub braţ. Acest meridian este foarte important pentru că este conector pentru toate celelalte meridiane din corp. Blocajele acestui
meridian conduc la congestii limfatice, ameţeli, apetit scăzut, distensie, dureri abdominale, probleme în zona pelviană, sau caracteristic
femeieşti, dureri de genunchi şi coapse, oboseala mâinilor sau a picioarelor.

converted by Web2PDFConvert.com
http://yijinjing.ro/corpul-uman/sistemul-meridianelor/meridianul-
splina/#.T01QgnnTSqw

– Meridianul Rinichi se asociază energiei Shaoyin (mai micul Yin), elementului apă, organului rinichi, are un maxim de funcționare
între 5 pm. și 7 pm., având pornirea în talpa picorului, după care înconjoară glezna şi trece apoi prin interiorul genunchiului, apoi prin
zona scarală şi lombară spre vezică, apoi spre rinichi unde se conectează cu energia care circulă prin trunchi, treminându-se undeva în
zona claviculei. Blocajele acestui meridian conduc la dezechilibre la nivelul fluidelor corporale, dureri de şale, şolduri, rinichi, genunchi
glezne, osul sacral sau talpa piciorului, incotinenţă, hernii sau hemoroizi.

converted by Web2PDFConvert.com
http://yijinjing.ro/corpul-uman/sistemul-meridianelor/meridianul-
rinichilor/#.T01ZNXnTSqw

– Meridianul Ficat se asociază energiei Jueyin (absolutul Yin), elementului lemn, organului ficat, are un maxim de funcționare între 1
am. și 3 am., având pornirea în degetul mare de la picior, continuă către pelvis şi coastele inferioare şi se termină undeva în zona ficatului.
Blocajele acestui meridian conduc la iritaţii oculare, noduli în gât, artrită, rgiditate articulară şi musculară, dureri de spate, coaste,
probleme cu genunchii, deyechilibre ale uterului sau prostatei, psoriazis, dermatite, eczeme sau alte afecţiuni ale pielii.

converted by Web2PDFConvert.com
http://yijinjing.ro/corpul-
uman/sistemul-
meridianelor/meridianul-
ficatului/#.T04JdXnNp8E

– Meridianul Triplu Încălzitor se asociază energiei Shaoyang (mai micul Yang), elementului foc, celor trei încălzitori: cel superior
(asociat cutiei toracice şi respiraţiei), cel median (asociat zonei superioare a părţii dorsale conţinând stomacul şi sistemul digestiv superior,
care conţine duodenul, părţi din sistemul limfatic, secreţii pancreatice etc. ) şi cel inferior (asociat zonei inferioare a părţii dorsale,
conţinând intestinul gros şi subţire, rinichii şi vezica şi este asociat funcţiilor excretoare), are un maxim de funcționare între 9 pm. și 11
pm., având pornirea în vârful degetului inelar, traversează braţul pe partea posterioară prin cot şi umăr apoi pe trapezul superior unde se
roteşte pe partea posterioară a gâtului în jurul urechii şi se opreşte la marginea exterioară a sprâncenei. Blocajele acestui meridian
conduc la senzaţii de frig, infecţii ale urechii, inflamaţii ale glandelor, dureri de gât, amigdalită, ctaractă sau alte probleme la ochi,
transpiraţie excesivă, mâini şi picioare reci, sindromul oboselii cronice, lipsă de energie, ciclu menstrual tulburat, păr sau piele subţiate.

converted by Web2PDFConvert.com
http://yijinjing.ro/corpul-uman/sistemul-
meridianelor/meridianul-incalzitorului-
triplu/#.T04ZGHnNp8E

– Meridianul Intestinul Subţire se asociază energiei Taiyang (mai marele Yang), elementului foc, organului instestin subţire, are un
maxim de funcționare între 1 pm. și 3 pm., având pornirea în lateralul degetului mic, urmează muchia exterioară a mâinii, a antebraţului
şi a cotului, apoi închietura umărului şi traversând omoplatul, traversează trapezul superior, ajunge pe obraz şi se întoarce terminându-se
în faţa urechii. Blocajele acestui meridian conduc la acufene, probleme ale urechii, dureri ale articulaţiei temporomandibulare sau
abdominale, diaree, boala lui Crohn, probleme de absorţie a nutrienţilor, dificultăţi digestive inclusiv cele menţionate anterior şi balonare.

converted by Web2PDFConvert.com
http://yijinjing.ro/corpul-uman/sistemul-
meridianelor/meridianul-intestin-
subtire/#.T04d5HnNp8E

– Meridianul Intestinul Gros se asociază energiei Yangming (strălucitorul Yang), elementului metal, organului instestin gros, are un
maxim de funcționare între 5 am. și 7 am., având pornirea în vârful degetului arătător, urcă sinuos pe antebraţ şi braţ până pe umăr şi
apoi pe faţă până la rădăcina nasului. Blocajele acestui meridian conduc la dureri, zgomote, umflături intestinale, sindromul colonului
iritabil, constipaţie, probleme cu dentiţia, sinusurile, nasul, gâtul, umerii sau mâini, slăbiciuni în mâini.

converted by Web2PDFConvert.com
http://yijinjing.ro/corpul-uman/sistemul-
meridianelor/meridianul-intestin-
gros/#.T04em3nNp8E

– Meridianul Vezica Biliară se asociază energiei Shaoyang (mai micul Yang), elementului lemn, organului vezica biliară, are un
maxim de funcționare între 11 pm. și 1 am., având pornirea în vârful colţul ochiului, coboară în laterală spre linia părului, apoi o
traversează în zig-zag, trecând peste frunte, apoi coborând peste cap pe spatele gâtului spre subsoară şi coastele inferioare frontale, apoi
către pelvis şi articulaţia şoldului pe exteriorul picorului coborând spre genunchi şi gambă către talpă, terminându-se lângă unghia celui
de-al patrulea deget de la picior. Blocajele acestui meridian conduc la dureri colerice de cap, dureri musculare, ale gambei şi gleznei, la
vezica biliară, pietre la vezica biliară, coaste şi torace congestionate, rigiditate la articulaţie şoldului, probleme digestive precum
metabolismul slab al grăsimilor sau gaze.

converted by Web2PDFConvert.com
http://yijinjing.ro/corpul-uman/sistemul-meridianelor/meridianul-vezicii-
biliare/#.T04hX3nNp8E

– Meridianul Vezica Urinară se asociază energiei Taiyang (mai marele Yang), elementului apă, organului vezica urinară, are un
maxim de funcționare între 3 pm. și 5 pm., având pornirea în colţul ochiului, urcă apoi peste cap şi coboară până pe picioare după care
urcă din nou pe spate şi coboară iar pe spate şi apoi şi pe picioare până la degetul mic de la picior. Blocajele acestui meridian conduc la
incotinenţă şi urinare dureroasă, infecţii la rinichi şi vezică, vezică picurătoare, dureri la coloană şi rigiditate a zonei lombare, dureri la
şolduri, picior şi talpă.

converted by Web2PDFConvert.com
http://www.yinyanghouse.com/acupuncturepoints/bladder_meridian_graphic

– Meridianul Stomac se asociază energiei Yangming (strălucitorul Yang), elementului pământ, organului stomac, are un maxim de
funcționare între 7 am. și 9 am., având pornirea sub ochi, coboară spre colţul gurii, se curbează pe falcă, urcă pe tâmplă spre frunte şi
apoi coboară pe gât şi pe toată lungimea trupului pănă la al doilea deget de la picior. Blocajele acestui meridian conduc la dureri de cap,
maxilar, sinusuri, pelvis şi coapse, gât umflat şi rigid, probleme cu genunchii şi fluierul piciorului, probleme cu stomacul, digestive şi
gastrointestinale precum gastrită, ulcer, hernie sau dureri la înfometare.

converted by Web2PDFConvert.com
http://yijinjing.ro/corpul-uman/sistemul-meridianelor/meridianul-
stomac/#.T04wV3nNp8E

Principiile de funcționare ale acestor meridiane întodeauna verifică reguli simple de funcționare, ca de exemplu dualitatea Yin-Yang,
vizibilă în cadrul simbolului omonim (care de altfel este și atât de mult uzitat în cadrul tradiției asiatice, dar pe care până nu cu mult timp
în urmă îl puteam găsi pe pereții Templului Ursitoarelor de la Șinca Veche, desenat de urmașii lui Zamolxe, enunțând un principiu de bază
al lumii fizice), curgerea și asocierea cu tipul de energie sunt date de direcție, iar structura lor reflectă întotdeauna cele 5 elemente.
urmărind aceste principii s-au pus bazele acelor practici medicale care au străbătut mileniile până la noi și au ajuns în forma pe care noi
o cunoaștem azi, în principal datorită aplecării omului în acest răstimp, poate prea tare asupra corpului fizic și a structurii ce urmează ca
nivel de vibrație.

Pornind de la aceleași principii, Tai-Chi-ul,i Qi-Gong-ul sau Yoga, urmăresc prin anumite mișcări să echilibreze curgerea energiei prin
Marele Circuit descris de cele 12 meridiane principale și micul circuit descris de cele 2 Vase. De aceea efectele acestor practici asupra
sănătății practicanților este atât de ușor de obținut și are afecte persistente în timp și atât de vizibile. De acea, fără doar și poate,

converted by Web2PDFConvert.com
emergența anumitor boli cronice sau maladii ale societăților occidentale nu se vor întâlni în lumea asiatică, pentru că ei au înțeles cumva
importanța acestor lucruri și fără prea mare efort se ocupă de cultivarea propriilor trupuri de energie.

Articole similare

Secrete simple pentru a trăi o sută de ani


Antrenează-ți creierul cu un ceai
Originea și calitățile vindecătoare ale mirului

acupunctura Chi Ki medicina traditionala chinezeasca meridiane energetice moxibustie presopunctura Qi sanatate shiatsu
vindecare

REDISTRIBUIE      

DESPRE AUTOR

RAZVAN

Razvan este arhitect, ca si formare, un spirit-ghid, ca si chemare.

ARTICOLE SIMILARE

converted by Web2PDFConvert.com
26 DECEMBRIE 2015 0

Șapte condimente aromate și benefice sănătății

8 DECEMBRIE 2015 0

converted by Web2PDFConvert.com
Studiile confirmă beneficiile uleiului de cocos

23 NOIEMBRIE 2015 0

Activarea pranei

5 COMENTARII

ALEXANDRA CRUDU pe 18 MAI 2012 17:48

interesant,doresc sa ma abonez,multumesc

Pingback: ACUPUNCTURA | noulpamant.ro

MIHAELA pe 13 IUNIE 2012 14:18

foarte,foarte bune informatii!

Pingback: ACUPUNCTURA

POINTSHOP.FORUMFREE.IT pe 28 MARTIE 2013 18:39

Hi there, I discovered your blog by means of Google even as searching for a similar topic,
your website came up, it looks good. I’ve bookmarked it in my google bookmarks.
Hello there, simply changed into alert to your weblog thru Google, and found that it is truly informative. I’m gonna
watch out for brussels. I will be grateful if you continue this in future.
Lots of other folks will be benefited out of your writing.
Cheers!

converted by Web2PDFConvert.com
ADAUGĂ UN COMENTARIU

Your Name

Your Email

Your Website

Comentariul tău

PUBLICĂ

MAEȘTRI NUTRIȚIONISM MOTIVARE

28 APRILIE 2015 0
Sant Thakar Singh – „Calea adevarului”

31 IANUARIE 2015 0
Misteriosul Mag din Java si umitoarele puteri ale Chi-ului

15 IANUARIE 2015 2
Experienta Anitei Moorjani in apropierea mortii

PLANURI SUBTILE

17 NOIEMBRIE 2015 0
O artistă cu sinestezie transformă ceea ce aude în opere de artă vizuală

16 AUGUST 2015 0
Sincronicități matemagice în măsurătorile spațiului și timpului

22 MAI 2015 0
Biofotoni: Corpul uman emite, comunica cu si este facut din lumina – partea a 2a

converted by Web2PDFConvert.com
ARHIVĂ ARTICOLE

2016 (1)
2015 (351)
2014 (334)
2013 (375)
2012 (432)
2011 (11)

DESPRE NOI

Am pornit acest proiect cu credinta ca, de va permite unui singur om adancirea cu macar un milimetru in profunzimea propriei fiinte, scopul sau va fi atins.

NEWSLETTER NOUL PĂMÂNT

Email

Nume Prenume

Ma abonez!

converted by Web2PDFConvert.com
CELE MAI CITITE

21 IULIE 2012  33
PRIN VIZORUL SUFLETULUI – prezentarea echipei

25 IULIE 2012  23
FUNDATIA KESHE SI NOUL PAMANT

25 IULIE 2012  23
Cand cunoasterea dauneaza grav evolutiei

Copyright 2015 NoulPamant. Promovat de SEO Expert

Evenimente · Newsletter · Publicitate · Contact

converted by Web2PDFConvert.com

S-ar putea să vă placă și