Interferenţe Economice AE

GESTIONAREA CRIZELOR SISTEMICE

ŞI INDEPENDENŢA BĂNCII CENTRALE. O ANALIZĂ EMPIRICĂ

Nicolae Dardac1∗ şi Adriana Giba2

1)2)
Academia de Studii Economice, Bucureşti, România

Rezumat
Actuala criză financiară, prin dimensiunea sa globală, a avut ca efect o
intensificare a eforturilor specialiştilor atât pentru găsirea celor mai bune politici de
gestionare a crizelor, cât şi pentru îmbunătăţirea cadrului de reglementare şi supraveghere,
condiţii esenţiale pentru restabilirea încrederii în sistemul financiar.
Scopul prezentului studiu este de a realiza o punte de legătură între aceste studii
recente şi abordările mai vechi sau mai noi privind rolul băncii centrale în asigurarea
stabilităţii financiare.
Mai exact, scopul demersului nostru stiinţific este de a stabili, pe baza analizei
empirice, dacă există o relaţie de dependenţă între mărimea costurilor generate de
episoadele de crize sistemice şi gradul de independenţă al băncii centrale, problemă, de
altfel, puţin abordată în literatura de specialitate.
Altfel spus, vom încerca să răspundem la întrebarea: Băncile centrale cu grad de
independenţă ridicat reuşesc oare să gestioneze mai eficient crizele sistemice decât cele al
căror nivel de independenţă este mai scăzut? La prima vedere, răspunsul ar fi că băncile
centrale cu grad ridicat de independenţă sunt în măsură să gestioneze mai eficient crizele
sistemice. Rezultatele obţinute, însă, în urma analizei empirice bazată pe un eşantion de 40
crize sistemice ne-au condus la o altă concluzie, potrivit căreia băncile centrale cu grad înalt
de independenţă înregistrează o performanţă scăzută în diminuarea costurilor şi a duratei
crizei, dar reusesc să menţină rate ale inflaţiei mai mici în aceste perioade.

Cuvinte-cheie: criză sistemică, durata/adâncimea crizei, indice de independenţă a băncii

centrale, model de regresie

Clasificare JEL: G01.

∗
Autor de contact, Nicolae Dardac - nicolae.dardac@fin.ase.ro
Acest articol a fost elaborat în cadrul proiectului POSDRU/6/1.5/S/11 “Doctorat şi doctoranzi în
triunghiul educaţie-cercetare-inovare (DOC-ECI) “, proiect cofinanţat din Fondul Social
European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 şi
coordonat de Academia de Studii Economice din Bucureşti.

Vol XII • Nr. 28 • Iunie 2010 593

AE Gestionarea crizelor sistemice şi independenţa băncii centrale.
O analiză empirică

Introducere

În literatura de specialitate există o multitudine de abordări privind conceptul de

criză sistemică. Cele mai multe dintre acestea consideră că o criză este sistemică atunci
când problemele aparute într-o bancă sau mai multe sunt suficient de grave pentru a avea
un impact semnificativ asupra întregii economii – fie ca este vorba de perturbarea
sistemului de plati, reducerea puternică a fluxului de credite, prăbuşirea valorii activelor,
deteriorarea indicatorilor macroeconomici sau stoparea creşterii economice (Bogza, 2007,
p. 68) .
Pentru nevoile prezentului studiu, însă, vom opera cu definiţia dată de Laeven şi
Valencia (2008a, p. 5), la care au aderat şi alti autori (Cecchetti, Kohler şi Upper, 2009, p.
9; Detragiache şi Giang Ho, 2010). Conform acestora, criza sistemică este un eveniment în
care: “sectorul bancar şi corporativ al unei ţări întâmpină dificultăţi majore în plata
contractelor la timp. În consecinţă, creditele neperformante cresc rapid şi o mare parte a
capitalului bancar, la nivel agregat, este epuizat. Această situaţie poate fi însoţită de
scăderea preţurilor…creşteri rapide ale ratelor reale de dobândă, precum şi de o încetinire
sau o inversare a fluxurilor de capital. În anumite cazuri, criza este declanşată de o fugă a
capitalurilor din bănci, deşi în cele mai multe cazuri există o constientizare generală că
toate instituţiile financiare importante se confruntă cu probleme”.
Date fiind costurile induse de manifestarea crizelor sistemice, unii autori au fost
preocupaţi de studiul patologiei lor, în strânsă legătură atât cu factorii asociaţi acestora, cât
şi cu efectele economice, fiscale şi sociale pe care le generează.
Alţi autori şi-au îndreptat atenţia asupra strategiilor de gestionare a crizelor,
încercând să le identifice pe cele mai eficiente. Deşi analize privind eficacitatea politicilor
utilizate în scurtarea duratei crizei şi în diminuarea efectelor nefavorabile sunt puţine,
acestea pot constitui totuşi un punct de plecare pentru studii mai sofisticate.
Astfel, Laeven şi Valencia (2008a) au elaborat o bază de date cuprinzătoare
privind politicile de stabilizare a sectorului bancar în timpul crizelor sistemice din perioada
1970 - 2007, autorii descoperind, printr-o analiză a corelaţiilor parţiale, că anumite politici
de gestionare a crizelor sunt mai eficiente decât altele în restabilirea viabilităţii sistemului
financiar. Aceiaşi autori (2008a, p. 6-20) demonstează, prin analize empirice, că politici
precum suportul de lichiditate, garanţiile guvernamentale pentru anumite instituţii
financiare şi exceptarea de la aplicarea reglementărilor prudenţiale sunt foarte costisitoare
fiscal şi nu accelerează procesul de redresare a economiei. În schimb, introducerea unei
garanţii generale a tuturor depozitelor asigură, în opinia lor, restabilirea încrederii
deponenţilor în sectorul bancar, dar nu şi a creditorilor externi (2008b). De asemenea,
autorii demonstrează că lichidările bancare şi înfiinţarea agenţiilor de administrare a
activelor băncilor restructurate sunt corelate pozitiv cu creşterea creditelor neperformante şi
cu costuri fiscale ridicate, confirmând rezultatele obtinute şi de Klingelbiel (2000, p. 30).
Cu privire la cadrul instituţional necesar pentru gestionarea eficientă a crizelor
sistemice, Laeven si Valencia (2008a, p.4-14) arată că slăbiciunile instituţionale referitoare
la standardele de contabilitate şi de transparenţă, la procedura de declarare a falimentului, la
drepturile creditorilor şi la sistemul judiciar agravează criza şi complică procesul de
redresare a economiei. În acest sens, factorii de decizie din ţările cu instituţii slabe trebuie
să ţină cont de faptul că nu se pot aştepta la rezultate similare celor obţinute de ţările
dezvoltate în procesul de restructurare şi că este necesară proiectarea unor mecanisme de
redresare şi a unui cadru instituţional adecvat.

594 Amfiteatru Economic

Interferenţe Economice AE
Totodată, într-un studiu privind implicarea băncilor centrale în crizele din America
Latină, Luiz Jacome (2008) arată că o gestiune eficientă a acestora trebuie să se sprijine pe
patru piloni principali: adoptarea de acţiuni corective timpurii; existenţa unor instrumente
eficiente de restructurare şi redresare a băncilor; sistemul de asigurare a depozitelor;
calitatea băncii centrale de împrumutător de ultimă instanţă.
Întrucât băncile centrale au un rol, explicit sau intrinsec1, în menţinerea stabilităţii
financiare şi în procesul de gestionare a crizelor sistemice, considerăm utilă studierea
factorilor instituţionali care pot influenţa deciziile şi instrumentele folosite în acest proces,
prezentul studiu îndreptându-şi atenţia asupra independenţei băncii centrale.
Cu privire la acest aspect, prima problemă care trebuie abordată este modalitatea
de măsurare a independenţei băncii centrale. Astfel, o primă măsură este gradul în care
actele normative dintr-un anumit stat acordă băncii centrale libertate în stabilirea
obiectivelor, aceasta fiind adesea denumită independenţă legală sau politică, şi constă în
examinarea influenţei guvernului în numirea guvernatorului şi a consiliului de
administraţie, durata mandatului acestora, obiectivele finale ale băncii centrale şi alte
caracteristici legale ale acesteia2.
Un alt aspect ce trebuie avut în vedere în măsurarea independenţei băncii centrale,
analizat de Grilli, Masciardano şi Tabellini, este independenţa economică a acesteia, care
constă în libertatea de a-şi alege instrumentele de politică monetară pe care le consideră
adecvate. Astfel, independenţa economică se referă la instrumentele controlate de banca
centrală, precum rata dobânzii de politică monetară şi supravegherea bancară, la
posibilitatea guvernului de a se împrumuta de la banca centrală şi dobânzile la care se
acordă aceste împrumuturi.
Problema independenţei băncii centrale a fost studiată şi de Debelle şi Fischer
(1994), autorii considerând utilă distincţia între independenţa în stabilirea obiectivelor -
care constă în libertatea băncii centrale de a-şi fixa obiectivele finale - şi independenţa
instrumentală – care reprezintă libertatea de a-şi alege instrumentele adecvate pentru
atingerea obiectivelor.
Indicii tradiţionali ai independenţei băncii centrale sunt construiţi pe baza unor
criterii privind independenţa politică şi cea economică. Astfel, indicele GMT este construit
pe baza a 15 criterii, notate fiecare cu 0 sau 1, valoarea finală a acestuia fiind dată de suma
notelor pentru fiecare criteriu, iar valorile sale ridicate indicând un grad înalt de
independenţă a băncii centrale. În schimb, indicele Cukierman se bazează pe evaluarea a 16
criterii ale independenţei politice şi economice, notate fiecare pe un interval continuu între
0 şi 1, valoarea finală a indicelul fiind o medie ponderată a notelor pentru fiecare criteriu,
iar valori mai mari ale acestuia indicând un grad ridicat de independenţă a băncii centrale.
În tabelul nr. 1 sunt prezentate valorile indicelui de independenţă a băncii centrale,
elaborat de Cukierman, Webb şi Neyapti (1992) şi calculat de Polillo şi Guillén (2005),
pentru ţările care au experimentat perioade de crize sistemice şi care au fost incluse în
analiza empirică efectuată în acest studiu.

1
deşi nu este precizat explicit, el rezultă adesea din dubla ipostază a băncii centrale de autoritate
monetară şi de supraveghere prudenţială.
2
trebuie precizat cã majoritatea instrumentelor de măsurare a independenţei legale au fost construite
pentru tările industrializate.

Vol XII • Nr. 28 • Iunie 2010 595

AE Gestionarea crizelor sistemice şi independenţa băncii centrale.
O analiză empirică

Tabel nr. 1: Indicii de independenţă a băncilor centrale

pentru ţările în care s-au manifestat crize sistemice
Data Data
Nr Ţara CBI Ţara
crizei crizei CBI
crt Nr.crt.
1 Argentina Mar-80 0.4 21 Jamaica Dec-96 n/a
2 Argentina Dec-89 0.4 22 Japan Nov-97 0.47
3 Argentina Jan-95 0.74 23 Korea Aug-97 0.44
4 Argentina Dec-01 0.74 24 Latvia Apr-95 0.49
5 Bolivia Nov-94 0.3 25 Lithuania Dec-95 0.25
6 Brazil Feb-90 0.21 26 Malaysia Jul-97 0.36
7 Brazil Dec-94 0.21 27 Mexico Dec-94 0.56
8 Bulgaria Jan-96 0.55 28 Nicaragua Aug.00 0.63
9 Chile Nov-81 0.77 29 Norway Oct.91 0.17
10 Colombia Jul-82 0.27 30 Paraguay May-95 n/a
11 Colombia Jun-98 0.44 31 Philippines Jul-97 0.48
Cote
12 d'Ivoire 1988 n/a 32 Russia Aug-98 0.49
13 Croatia Mar-98 0.44 33 Sri Lanka 1989 n/a
Czech
14 Republic 1996 0.73 34 Sweden Sept-91 0.29
Dominican
15 Republic Apr-03 n/a 35 Thailand Jul-97 n/a
16 Ecuador aug.98 n/a 36 Turkey Nov-00 0.46
17 Estonia Nov-92 0.78 37 Ukraine 1998 0.42
18 Finland Sep-91 0.28 38 Uruguay Jan-02 0.54
19 Ghana 1982 0.31 39 Venezuela Jan-94 0.63
Oct-
20 Indonesia Nov-97 0.27 40 Vietnam 1997 n/a
Sursa: Polillo şi Guillén (2005)

Remarcăm un nivel ridicat al independenţei băncilor centrale în ţări precum Cehia,

Estonia, Chile şi Argentina (începând cu anul 1992), acesta datorându-se reformelor ce au
avut lor în anii ‘90 în aceste ţări, cu privire la caracteristicile băncii centrale. Valori scăzute
ale indicilor de independenţă au băncile centrale din ţări precum Brazilia, Lituania, Bolivia
şi Columbia.
Cu privire la corelaţia dintre independenţa băncii centrale şi variabilele
macroeconomice, Alesina (1988) arata că ţarile în care gradul de independenţă al băncii
centrale este ridicat prezintă rate medii ale inflaţiei mai mici. Totodată, Grilli, Masciardano
şi Tabellini (1991) au descoperit o relaţie negativă semnificativă între independenţa legală a
băncii centrale şi inflaţia medie, iar Cukierman (1992) a obtinut rezultate similare pentru

596 Amfiteatru Economic

Interferenţe Economice AE
ţările industrializate, dar nu şi pentru ţările în curs de dezvoltare, această asimetrie fiind
atribuită decalajului mare dintre independenţa legală şi cea efectivă în respectivele ţări.
Alţi autori au cercetat relatia dintre independenţa băncii centrale şi rata de creştere
economică (Alesina 1993, Eijffinger 1998), descoperind că între acestea nu există o relaţie
de dependenţă semnificativă.
Pe de altă parte, Rogoff (1985) arata că o independenţă ridicată a băncii centrale
conduce la o inflaţie mai mică, costul fiind o variabilitate mai mare a producţiei. În acelaşi
sens, Debelle şi Fischer (1994) ajung la concluzia că ţările în care banca centrală are un
indice de independenţă mai mare se confruntă cu costuri mai mari în timpul perioadelor de
dezinflaţie.
Mai mult decât atât, Cukierman, Kalaitzidakis, Summers şi Webb (1993)
descoperă că în ţările dezvoltate există o corelaţie negativă între independenţa băncii
centrale şi creşterea economică.
Totodată, Klomp şi de Haan (2009) estimează relaţia dintre indicele de
independenţă al băncii centrale şi un indicator al instabilităţii financiare pe care autorii îl
construiesc folosind o analiză factorială3, rezultatele analizei lor indicând o relaţie negativă,
semnificativă statistic, între independenţa băncii centrale şi instabilitatea financiară.
Pornind de la această multitudine de puncte de vedere vehiculate în literatura de
specialitate, ne propunem, în cadrul acestui studiu, să surprindem ce relaţie există între
mărimea costurilor generate de manifestarea crizelor sistemice şi gradul de independenţă a
băncii centrale, pe de o parte, între acesta din urmă şi nivelul ratei inflaţiei, pe de altă parte.
Având în vedere aspectele menţionate, precum şi faptul că independenţa băncii
centrale poate constitui un factor determinant în alegerea politicilor şi instrumentelor
folosite in scopul gestionării crizelor, prezentul studiu surprinde legatura dintre aceasta şi
eficienţa procesului de gestionare a crizelor sistemice.
Având în vedere rezultatele obţinute de Gregorio (1996), conform cărora indicii
privind independenţa băncii centrale, elaboraţi de diferiţi autori, sunt puternic corelaţi, iar
utilizarea lor în relatie cu alte variabile conduce la rezultate similare, în acest studiu vom
utiliza indicele de independenţă a băncii centrale elaborat de Cukierman, Webb şi Neyapti
(1992).

1. Metodologia de cercetare şi datele utilizate

Pentru a testa relaţia de dependenţă dintre eficienţa procesului de gestionare a

crizelor sistemice şi gradul de independenţă al băncii centrale am folosit modele de regresie
bivariate între indicele de independenţă al băncii centrale elaborat de Cukierman (1992),
calculat de Polillo şi Guillén (2005), ca variabilă independentă şi urmatoarele variabile
dependente, care măsoară costurile şi durata crizelor şi care considerăm că pot fi folosiţi ca
indicatori ai eficientei procesului de gestionare a acestor evenimente:
• durata, reprezintă numărul de ani în care valoarea PIB egalează sau depăşeşte
valoarea avută înainte de declanşarea crizei. Debutul crizei financiare este stabilit conform
metodologiei descrise de Laeven şi Valencia (2008a);

3
indicatorul construit este o combinaţie liniară a mai multor indici privind sistemul bancar
(modificarea raportului dintre datorii şi active, rezerve/active, capital/active, credit
neguvernamental/GDP), la crizele bancare, la ratele de randament pentru diferite categorii de active
şi la agregatele monetare.

Vol XII • Nr. 28 • Iunie 2010 597

AE Gestionarea crizelor sistemice şi independenţa băncii centrale.
O analiză empirică

• adâncimea, reprezintă scăderea procentuală anuală maximă a PIB, pe durata

desfăşurării crizei financiare. Valori pozitive ale variabilei indică scăderea PIB, iar valorile
negative cresterea acestuia;
• inflaţia_medie, reprezintă media ratelor anuale ale inflaţiei, pe durata desfăşurării
crizei sistemice.
Valorile calculate pentru aceste variabile sunt prezentate în tabelul nr. 2:

Tabel nr. 2: Durata şi adăncimea crizelor sistemice şi inflaţia medie pe parcursul

desfăşurării acestora

Adâncim

Adâncim
Inflaţia

Inflaţia
Durata

Durata
ea (%)

ea (%)
medie

medie
Ţara

Ţara
(ani)

(ani)

(%)
(%)
Argentina 80 7 6,951 300,40 Jamaica 6 1,209 10,95
Argentina 89 2 7,007 2696,70 Japan 4 2,049 0,35
Argentina 95 2 2,845 1,76 Korea 2 6,854 5,97
Argentina 01 4 10,895 6,09 Latvia 2 2,084 21,3
Bolivia 0 -4,667 7,87 Lithuania 2 -1,23 39,46
Brazil 90 4 4,168 1712,56 Malaysia 2 7,359 2,77
Brazil 94 4 -4,22 1070,91 Mexico 2 6,167 20,98
Bulgaria 7 8,043 175,56 Nicaragua 0 -4,1 9,9
Chile 5 13,588 21,48 Norway 1 -3,105 3,42
Colombia 82 0 -0,948 24,5 Paraguay 0 -5,452 13,38
Colombia 98 4 4,204 11,68 Philippines 2 0,577 7,77
Cote d'Ivoire 4 -1,09 2,20 Russia 2 5,3 56,70
Croatia 2 1,503 4,86 Sri Lanka 0 -4,736 11,56
Czech
Republic 3 0,759 9,36 Sweden 4 2,058 4,65
Dominican
Republic 03 2 0,253 39,45 Thailand 6 10,51 2,97
Ecuador 3 6,299 61,46667 Turkey 2 5,697 54,64
Estonia 8 1,642 15,3015 Ukraine 4 1,949 18,35
Finland 6 6,244 2,062167 Uruguay 5 7,051 10,73
Ghana 5 6,909 43,9412 Venezuela 2 2,35 60,37
Indonesia 5 13,127 20,0478 Vietnam 0 -8,152 3,095
Sursa: calcule proprii, utilizând baza de date World Economic Outlook, disponibilă la:
www.imf.org/external/pubs/ft/weo [Data accesării: 6 ianuarie 2010 ]; Laeven şi Valencia
(2008a) pentru identificarea debutului unei crize; Cecchetti (2009) pentru calculele privind
durata crizelor.

598 Amfiteatru Economic

Interferenţe Economice AE
Aşa cum se poate observa din tabelul de mai sus, durate mari au avut crizele care
s-au manifestat în Argentina (1980), Estonia, Bulgaria, Finlanda şi Jamaica. Totodată, cele
mai mari scăderi anuale ale PIB (adâncimea) au fost înregistrate în Chile, Argentina (2001)
şi Thailanda, iar cele mai mari rate anuale ale inflaţiei pe parcursul crizelor s-au înregistrat
în Brazilia (atât în criza din 1990 cât şi cea din 1994) şi Argentina (1989).
Precizăm că analiza efectuată nu este afectată de problema endogenităţii, specifică
studiilor care încearcă să stabilească relaţia de dependenţă dintre politicile adoptate şi
eficienţa procesului de gestionare a crizelor. Astfel, spre deosebire de politicile de
gestionare, care reprezintă adesea reacţii ale autorităţilor la diferite evenimente şi care
depind, în bună măsură, de natura şi seriozitatea acestora, independenţa băncii centrale este
o caracteristică a acesteia ce suferă modificări doar ca urmare a unor procese de reformare,
în urma crizelor financiare şi rareori în timpul manifestării acestora (Polillo şi Guillén,
2005).
Modelele bivariate estimate au următoarea formă:
Υi = a * CBI i + ei , (1)
în care:
Yi , reprezintă variabila dependentă (este, pe rând, durata, adâncimea şi inflaţia_medie
înregistrate pentru criza sistemică i);
CBIi , reprezinta indicele de independenţă al băncii centrale din ţara în care s-a manifestat
criza sistemică i;
e , reprezintă eroarea de specificaţie (efectul variabilelor care sunt omise din model).

Ulterior estimării coeficienţilor modelelor bivariate, în analiza de regresie am

introdus un vector de variabile de control X, modelele multivariate având următoarea
formă:
Υi = a * CBI i + bj * X i + ei (2)
Vectorul X include următoarele variabile:
• curency, variabilă binară ce indică prezenţa unei crize valutare în perioada [t-1;t+1],
unde t este primul an al crizei sistemice. Criza valutara este definită conform metodologiei
descrise de Laeven si Valencia (2008a). Ne aşteptam ca în cazul manifestării unei crize
valutare, procesul de recuperare să fie mai lent şi să implice costuri mai mari;
• depgdp, reprezintă raportul dintre totalul depozitelor din sistemul bancar şi PIB, fiind
o măsură a importanţei sectorului bancar în cadrul economiei (Laeven et Valencia, 2008a).
Ne aşteptăm ca durata şi adâncimea crizei să fie mai mari în ţările în care gradul de
bancarizare este mai ridicat;
• w_gppg, rata de crestere a PIB real pe plan mondial, în anul anterior crizei. Această
variabilă a fost introdusă deoarece ne aşteptam ca procesul de gestionare a crizelor să fie
mai eficient, în termeni de durată şi costuri, atunci când gradul de dezvoltare economică
globală este ridicat (ca urmare a potenţialelor investiii străine directe şi a altor fluxuri de
capital care pot influenţa pozitiv recuperarea).
Întrucât numarul de observatii este mic, preferam să nu introducem mai multe
variabile in modelel de regresie.

Vol XII • Nr. 28 • Iunie 2010 599

AE Gestionarea crizelor sistemice şi independenţa băncii centrale.
O analiză empirică

2. Rezultatele obţinute

Rezultatele modelelor de regresie sunt sintetizate în tabelul nr. 3, în care am

prezentat coeficientii de regresie estimaţi a4 şi b din ecuaţiile (1) şi (2), precum şi nivelul de
semnificaţie statistică (p-value) a acestora5.

Tabel nr. 3: Rezultatele modelelor de regresie

Variabila Model 1 Model 2 Model 3
endogena/ (variabila (variabila endogena (variabila endogena
Variabile endogena durata) adâncimea) inflaţia medie)
exogene coeficient p- coeficient p-value coeficient p-value
value
CBI 6.1514 0.0000 7.7882 0.0000 -2.515 0.0000
CBI 6.9547 0.0001 6.7713 0.0344 -21.2856 0.7113*
CURENCY 2.1365 0.0007 5.5154 0.0000 38.8852 0.0080
W_GDPG -0.7855 0.0053 -0.8734 0.1133* 1.1926 0.9020*
DEPGDP 1.6325 0.0202 0.0549 0.9681* -11.6478 0.6604*
Notă: *valoarea p-value>0,05 indică un coeficient nesemnificativ statistic pentru un nivel
de încredere de 95%

Rezultatele modelelor de regresie bivariată indică o legatură pozitivă6,

semnificativă statistic7, între durata şi adâncimea crizelor sistemice şi indicele de
independenţă al băncii centrale, precum şi o relaţie negativă, semnificativă statistic, între
inflaţia medie pe durata crizelor şi indicele de independenţă al băncii centrale.
Astfel, băncile centrale cu indici de independenţă ridicaţi înregistrează
performanţe scăzute în procesul de gestionare a crizelor, concretizate în scăderi mai mari
ale PIB real şi în durate mai mari ale crizelor sistemice.
Rezultatele privind relaţia de dependenţă dintre indicii de independenţă a băncilor
centrale şi durata/adăncimea crizelor rămân semnificative statistic şi după introducerea în
model a variabilelor de control (modelele multivariate).
Totodată, coeficienţii variabilelor de control curency, w_gdpg şi depgdp sunt
semnificativi statistic în modelul având ca variabilă endogenă durata crizei şi au semnele
aşteptate. Astfel, durata crizei este mai mare atunci când se manifestă şi o criză valutară în
perioada [t-1;t+1], unde t este primul an al crizei sistemice, fapt indicat de coeficientul
pozitiv al acestei variabile în modelul de regresie multivariată. De asemenea, rezultatele
indică faptul că durata crizei este mai mică atunci când gradul de dezvoltare economică este
mai mare, dar este mai mare în economiile cu grad de bancarizare ridicat decât în cele cu
sectoare bancare mai putin dezvoltate.
În modelul multivariat având ca variabilă endogenă adâncimea crizei doar
coeficienţii aferenţi variabilelor CBI şi curency sunt semnificativi statistic pentru un grad de

4
panta de regresie.
5
precizăm că asupra variabilelor am efectuat teste de stationaritate şi că acestea pot fi folosite in
modelele de regresie. De asemenea, sunt verificate ipotezele modelului liniar de regresie referitoare
la homoschedasticitate, necorelarea erorilor, lipsa multicoliniarităţii, s.a.
6
întrucât coeficientul de regresie este pozitiv.
7
p-value<0.01, indicând o valoare nenulă a coeficientului, cu un grad de încredere de 99%.

600 Amfiteatru Economic

Interferenţe Economice AE
încredere de 95%, aceştia fiind pozitivi şi indicând o adâncime mai mare a crizelor în ţarile
în care banca centrală este mai independentă şi în care s-a manifestat şi o criză valutară.
Dacă băncile centrale cu indici de independenţă ridicaţi nu reuşesc să diminueze
durata şi adâncimea crizelor, nu putem spune acelaşi lucru şi în legătură cu rata inflaţiei.
Astfel, rezultatele modelului de regresie bivariat indică o relaţie negativă, semnificativă
statistic, între media ratelor anuale ale inflaţiei pe durata manifestării crizelor şi indicele de
independenţă a băncii centrale8. În modelul multivariat, coeficientul variabilei CBI îşi
pierde semnificaţia statistică, indicând existenţa unor predictori mai importanţi ai ratei
inflaţiei.

2.1 Verificarea senzitivităţii rezultatelor

Pentru a verifica senzitivitatea rezultatelor la definiţii alternative ale eficienţei

procesului de gestionare a crizelor, am estimat modelele de regresie (Tabel nr. 4) folosind
următoarele variabile endogene (utilizate şi în alte studii de specialitate în calitate de
indicatori ai eficientei procesului de gestionare):
• outpuloss, reprezintă scăderea PIB faţă de nivelul său potenţial, calculat prin
extrapolarea PIB real din anii anteriori crizei (Laeven et Valencia, 2008a);
• c_loss, reprezintă suma decalajelor trimestriale ale PIB de la nivelul său maxim
anterior crizei, calculată pentru toată durata crizei şi raportată la nivelul maxim al PIB
anterior crizei (Cecchetti, et al., 2009). Nivelul maxim este calculat pentru o perioada de 4
trimestre anterioare crizei. Diferenta dintre cele doua variabile de mai sus este ca una se
raportează la nivelul maxim al PIB anterior crizei şi defineşte contracţia prin raportare la
acesta, iar cealaltă variabilă se raportează la nivelul potenţial al PIB, în situatia în care criza
nu ar fi avut loc.
• length, reprezintă numarul de trimestre în care nivelul PIB este inferior nivelului său
maxim anterior crizei (Cecchetti, et al., 2009).

Tabel nr. 4: Modelele de regresie folosite pentru verificarea senzitivităţii rezultatelor

Variabila Model 1 Model 2 Model 3
endogena/ (variabila (variabila (variabila
Variabile endogena: endogena: c_loss) endogena: length)
exogene outputloss)
coeficient p-value coeficient p-value coeficient p-value
CBI 0.4288 0.0002 48.3282 0.0001 23.8940 0.0000
CBI 0.4159 0.1149* 73.7919 0.0068 27.8681 0.0001
CURENCY 0.1847 0.0500 14.9379 0.1384* 8.6741 0.0007
W_GDPG -0.0583 0.2055* -8.7701 0.0109 -3.2460 0.0048
DEPGDP 0.1142 0.2541* 9.6366 0.3951* 6.2323 0.0286
Notă: *valoarea p-value>0,05 indica un coeficient nesemnificativ statistic pentru un nivel
de încredere de 95%

8
din analiza au fost eliminate valorile extreme ale ratei inflatiei (valorile mai mari de 1000%), care
pot distorsiona rezultatele. Totodată, în cazul ratei inflaţiei, am folosit seriile de date logaritmate,
valorile negative ale acestei variabile fiind eliminate din analiză întrucât, de asemenea, pot
distorsiona rezultatele, în sensul că o rată a inflaţiei negativă nu reprezintă o situaţie economică
favorabilă.

Vol XII • Nr. 28 • Iunie 2010 601

AE Gestionarea crizelor sistemice şi independenţa băncii centrale.
O analiză empirică

Modelele estimate folosind măsuri alternative ale eficienţei procesului de

gestionare a crizelor (în termeni de cost şi durată) ne conduc la aceleasi rezultate,
coeficientii de regresie fiind pozitivi şi semnificativi statistic în toate modelele bivariate. În
modele în care am introdus variabile de control, coeficientul variabilei CBI îsi pierde
semnificaţia statistică doar în cazul în care variabila endogenă este outputloss.

2.2 Compararea rezultatelor obţinute cu rezultatele altor studii

Pentru a verifica dacă rezultatele obţinute sunt consistente cu cele obtinute de alţi
cercetători, ne vom raporta la cele obtinute de Detragiache şi Giang Ho (2010), care
construiesc un indice al politicilor costisitoare fiscal folosite pentru gestionarea crizelor
sistemice şi arată că politicile mai riscante (care antrenează mai multe resurse financiare)
conduc la o redresare mai lentă a economiei. Valorile ridicate ale acestui indice arată
folosirea unor politici de gestionare a crizei care antrenează resurse financiare mai
importante.
Testând legatura dintre indicele politicilor folosite de băncile centrale şi indicele
de independenţă a acestora, rezultă o relaţie pozitivă, semnificativă statistic, care indică
faptul că băncile centrale cu indici mai mari de independenţă folosesc politici de gestionare
a crizei care antrenează mai multe resurse financiare şi conduc astfel la costuri mai mari ale
crizei. (Tabel nr. 5)

Tabel nr. 5: Rezultatele modelului de regresie având ca variabilă endogenă

indicele construit de Detragiache şi Giang Ho şi ca variabilă exogenă
indicele de independenţă a băncii centrale
Var. endogenă: policy index
(Detragiache şi Giang Ho)
Coeficient p-value
Var. exogenă CBI 2.4845 0.0002

Concluzii

Alegerea politicilor şi a cadrului institutional adecvat pentru gestionarea crizelor

sistemice reprezintă o problemă majoră în actualul context economic, cercetarea
caracteristicilor care pot influenţa eficienţa procesului de gestionare a crizelor sistemice
dobândind astfel o importanţă deosebită. Drept urmare, prezentul studiu arată, pe de o
parte, că un grad înalt de independenţă a băncilor centrale nu conduce la o redresare mai
rapidă a economiei şi nici la costuri economice mai reduse. Pe de alta parte, o independenţă
ridicată asigură, însă, rate anuale medii ale inflaţiei mai mici, pe parcursul manifestării
crizelor, întrucît băncile centrale mai independente îşi urmăresc obiectivul central de
politică monetară, respectiv de mentinere a stabilităţii preţurilor, punând pe plan secundar
alte obiective de politică macroeconomică.
Având în vedere cele de mai sus, considerăm că, în alegerea cadrului institutional adecvat
pentru gestionarea eficientă a crizelor sistemice, respectiv acordarea unui anumit grad de
independenţă băncilor centrale, ar trebui să se tină cont atât de rolul şi de importanţa
acestora în menţinerea stabilităţii preţurilor şi asigurarea stabilităţii financiare, cât şi de

602 Amfiteatru Economic

Interferenţe Economice AE
mărimea costurilor, duratei şi adâncimii crizelor sistemice, în eventualitatea în care acestea
se manifestă.

Bibliografie
Alesina, A., 1988. Macroeconomics and Politics. In: S. Fischer, ed. 1988. NBER
Macroeconomics Annual. Cambridge, Mass.: MIT Press, pp. 17-52.
Alesina, A. & Summers L., 1993. Central Bank Independence and Macroeconomic
Performance: Some Comparative Evidence. Journal of Money, Credit and Banking,
25(2), pp. 151-162.
Bogza, M., 2007. Supravegherea bancară şi rolul acesteia în asigurarea stabilităţii
sistemului financiar în România. Ph. D. Bucureşti: Academia de Studii Economice.
Cecchetti, S., Kohler, M. & Upper, C., 2009. Financial Crises and Economic Activity.
National Bureau of Economic Research, working paper series 15379.
Cukierman, A., Webb, S.B. & Neyapti, B., 1992. Measuring the Independence of Central
Banks and Its Effects on Policy Outcomes. World Bank Economic Review, 6(3), pp. 353
– 398.
Cukierman, A., Kalaitzidakis, P., Summers, L.H. & Webb, S.B., 1993. Central bank
Independence, Growth, Investment, and Real Rates. Carnegie Rochester Conference
Series in Public Policy, 39(1), pp. 95-140.
Debelle, G. & Fischer S., 1994. How Independent Should a Central Bank Be?. Goals,
Guidelines and Constraints Facing Monetary Policymakers. Editată de Jeifrey Fuhrer.
Boston: Federal Reserve Bank of Boston, pp.195-221.
Detragiache, E. & Giang, H., 2010. Responding to banking crises: lessons fron cross-
country experience: IMF Working paper WP/10/18.
Eijffinger, S., Schalling, E. & Hoebrichts, M., 1998. Central Bank Independence: A
Sensitivity Analysis. European Journal of Political Economy, 14(1), pp. 73–88.
Gregorio, J., 1996. Inflation, Growth and Central Banks, World Bank, wps 1575.
Grilli, V., Masciandaro, D., Tabellini, G., Malinvaud, E. & Pagano, M., 1991. Political and
Monetary Institutions and Public Financial Policies in the Industrial Countries.
Economic Policy, 6(13), pp. 342-392.
Jacome, L., 2008. Central Bnak Involvement in Banking Crises in Latin America. IMF
Working Paper, WP/08/135.
Klomp, J. & de Haan., J., 2009. Central Bank Independence and Financial Instability.
Journal of Financial Stability, 5(4), pp. 321-338.
Klingelbiel, D., 2000. The use of Asset Management Companies in the Resolution of
Banking Crises. World Bank Working Paper 2294.
Laeven, L. & Valencia, F., 2008. Systemic Banking Crises: A New Database. IMF
Working Paper, WP/08/224.
Laeven, L. & Valencia, F., 2008. The Use of Blanket Guarantees in Banking Crises. IMF
Working Paper, WP/08/250.
Palmerio, G., 2009. Some thoughts on financial innovation and financial crises. Amfiteatru
Economic, XI(26), pp. 522-532.

Vol XII • Nr. 28 • Iunie 2010 603

AE Gestionarea crizelor sistemice şi independenţa băncii centrale.
O analiză empirică

Polillo, G.M., 2005. Globalization Pressures and the State: The Global Spread of Central
Bank Independence. American Journal of Sociology, 110(6), pp. 1764-1802.
Rogoff, K., 1985. The Optimal Degree of Commitment to an Intermediary Monetary
Target. Quarterly Journal of Economics, 100(4), pp. 1169–1189.

604 Amfiteatru Economic