Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Cap 3 PDF
Cap 3 PDF
1
- Care sunt principalele abordări şi metode care pot să fie utilizate în evaluările de
întreprinderi şi acţiuni ale acestora?
2
4) Identificarea utilizatorilor evaluării 9)Aplicarea abordărilor, metodelor şi
(subiecţii) procedurilor de evaluare
Data evaluării este momentul de timp la care trebuie determinată valoarea. Evaluarea are
la bază analiza efectuată, informaţiile care sunt obţinute şi, elementele care pot fi
previzionate, la un anumit moment de timp → data evaluării.
Data evaluării ar putea fi stabilită prin reglementări legale în cazul unui divorţ, al unei
succesiuni, al unor conflicte între acţionari, etc. De asemenea, data evaluării ar putea fi
implicită, fiind reprezentată de momentul de timp al realizării unei tranzacţii.
3
3.5 Identificarea scopului evaluării
Motivul cel mai uzual care necesită evaluarea unei întreprinderi îl reprezintă achiziţia
sau vânzarea entităţii respective sau, a unor pachete de acţiuni deţinute la aceasta.
În cazul întreprinderilor cotate la bursă există preţuri ale pieţei pentru acţiunile lor
comune. Cursul bursier reprezintă valoarea de piaţă a titlului respectiv. În cazul
întreprinderilor cotate investitorii cunosc preţurile care trebuie achitate în cazul achiziţiilor de
acţiuni comune sau, preţurile care pot fi încasate în cazul vânzărilor de acţiuni comune.
În cazul întreprinderilor necotate la bursă nu există un preţ al pieţei pentru acţiunile
comune ale întreprinderilor. Nu este cunoscută valoarea de piaţă a titlurilor şi întreprinderilor.
Cumpărătorii şi vânzătorii întreprinderilor necotate şi a pachetelor de acţiuni deţinute în
acestea trebuie să angajeze evaluatori profesionişti în vederea realizării unei evaluări a
acestora În cazul întreprinderilor necotate la bursă valoarea de piaţă a acţiunilor comune şi a
capitalului propriu trebuie determinată.
În cazul întreprinderilor necotate evaluarea vine în ajutorul:
-proprietarului întreprinderii în procesul de vânzare al acesteia, prin determinarea
preţului care ar trebui să fie solicitat (asking price);
-cumpărătorilor întreprinderii prin determinarea preţului care ar trebui să fie oferit
(offer price).
4
Pentru cumpărător evaluarea va evidenţia cel mai mare preţ pe care acesta ar trebui să
îl achite. Pentru vânzător evaluarea va evidenţia cel mai scăzut preţ pe care acesta ar trebui să
îl accepte.
Finanţarea întreprinderii
5
Scopul evaluărilor efectuate cu ocazia majorării capitalului social al întreprinderii îl
reprezintă calculul valorii de piaţă a acţiunilor comune, în vederea stabilirii preţului de
emisiune al titlurilor, precum şi determinarea capacităţii întreprinderii de a achita dividende.
Unul din scopurile care impun, în mod frecvent, evaluarea întreprinderii îl reprezintă
utilizarea acesteia ca instrument managerial în procesul de planificare strategică a
întreprinderii.
Evaluarea întreprinderii oferă managementului întreprinderii o imagine bună în privinţa
situaţiei întreprinderii, a punctelor tari şi, punctelor slabe ale acesteia.
Evaluarea întreprinderii permite fixarea unor obiective strategice realiste şi luarea
deciziilor strategice. Obiectivul fundamental al managementului întreprinderii îl reprezintă
maximizarea valorii întreprinderii şi a averii acţionarilor. Managerii sunt preocupaţi, în mod
permanent, de creşterea valorii acţiunilor comune ale întreprinderii.
Managementul doreşte să cunoască valoarea întreprinderii la diverse momente de timp
precum şi factorii care determină această valoare, pentru a înţelege măsurile care trebuie luate
în vederea amplificării acesteia.
O evaluare corespunzătoare va permite realizarea unor legături între valoarea
întreprinderii şi deciziile sale economice şi financiare cum sunt: deciziile de producţie,
deciziile de investiţii, deciziile de finanţare, politica de dividend, etc.
Evaluarea întreprinderii şi a diferitelor unităţi de afaceri este fundamentală pentru a
înţelege: ce produse, ce linii de afaceri, ce ţări, ce clienţi → să fie menţinute, să fie dezvoltate
să fie abandonate.
Evaluarea întreprinderii şi a diferitelor ei unităţi componente este un pas important în
luarea deciziilor legate de:
- continuarea activităţii întreprinderii
- lichidarea întreprinderii
- achiziţia altor întreprinderi
- fuziunea cu alte întreprinderi, etc.
Crearea şi dezvoltarea valorii întreprinderii reflectă performanţa managementului
întreprinderii.
Oferta Publică Iniţială (IPO) reprezintă prima ofertă efectuată de o întreprindere în vederea
vânzării acţiunilor către public. În acest caz, evaluarea este necesară în vederea stabilirii
preţului la care acţiunile sunt puse la dispoziţia publicului.
Divorţuri
6
În cazul divorţului, evaluarea se impune în vederea împărţirii averii între soţi, în cazul în
care părţile nu se înţeleg în privinţa acesteia.
Exemplul nr. 1:
În cazul în care evaluarea este realizată în scopul acordării unui credit, creditorul este
interesat, în special, de valoarea activelor întreprinderii, de capacitatea acesteia de a garanta
creditul obţinut. El va realiza, în primul rând, o evaluare a întreprinderii prin abordarea
bazată pe active, punând în balanţă valoarea activelor întreprinderii, pe de o parte, cu valoarea
obligaţiilor acesteia, pe de altă parte. Creditorul va încerca să obţină informaţii, atât în privinţa
valorii de piaţă a activelor, cât şi a valorii de lichidare a acestora.
În cazul în care banca este interesată de achiziţia acţiunilor întreprinderii respective, ea
va încerca să obţină, în primul rând, informaţii în privinţa valorii de piaţă a titlurilor
respective.
În cazul întreprinderilor cotate la bursă, caracterizate prin faptul că valoarea de piaţă a
acţiunilor este cunoscută, banca, în calitate de investitor în întreprindere, va fi interesată de
estimarea valorii intrinseci a titlurilor, în vederea efectuării unor investiţii pe baza comparaţiei
valorii de piaţă cu valoarea intrinsecă a acestora. Abordarea de bază utilizată în vederea
stabilirii valorii intrinseci a titlurilor este abordarea bazată pe venituri.
Exemplul nr. 2
Tab. nr.3. 4
Obiectul evaluării Utilizator evaluare Scopul evaluării (1) Scopul evaluării (2)
7
Întreprinderea Proprietarul Lichidarea Vânzarea întreprinderii
întreprinderii întreprinderii altui investitor
Exemplul nr. 3
Tab. nr. 3. 5
8
3.6 Identificarea subiecţilor evaluării
9
Acest lucru se datorează faptului că valoarea unei întreprinderi este determinată de o serie de
factori, cum sunt:
- caracteristicile investitorilor;
- interesele lor în afacerea respectivă;
- profiturile estimate a fi obţinute în urma investiţiei în afacere;
- percepţia lor în privinţa riscului afacerii, etc.
De exemplu, se consideră cazul unei mari companii străine, multinaţionale, cu un
nivel ridicat al dotării tehnice, care doreşte să achiziţioneze o cunoscută întreprindere dintr-o
anumită ţară, în scopul asigurării intrării pe o piaţă naţională, prin utilizarea reputaţiei unui
brand local.
În acest caz, cumpărătorul străin va pune accentul, în vederea determinării valorii
întreprinderii ţintă, în mod special, pe valoarea brandului, ignorând, de exemplu, valoarea
echipamentelor care nu prezintă interes pentru el. Vânzătorul, însă, poate acorda o valoare
ridicată activelor sale tangibile, în condiţiile în care el consideră că le poate exploata în
continuare.
Din punctul de vedere al cumpărătorului scopul principal al evaluării îl reprezintă
determinarea preţului maxim pe care acesta ar trebui să fie pregătit să îl plătească pentru
întreprindere.
Din punctul de vedere al vânzătorului scopul principal al evaluării îl reprezintă
determinarea preţului minim pe care acesta ar trebui să fie pregătit să îl accepte pentru
entitatea respectivă.
Preţul maxim pregătit de cumpărător şi preţul minim pregătit de vânzător sunt două
mărimi care stau la baza procesului de negociere a preţului final la care se va realiza
tranzacţia care, în general, este cuprins între cele două extreme.
Din punctul de vedere al evaluării unei întreprinderi prezintă o importanţă deosebită
efectuarea distincţiei între două categorii de cumpărători:
- cumpărătorii financiari
- cumpărătorii strategici
3.6.1Cumpărătorii Financiari
Cumpărătorii financiari, sunt în mod obişnuit, indivizi sau întreprinderi care dispun de
capital pentru investiţii şi care doresc să achiziţioneze o întreprindere sau, un pachet de
acţiuni majoritar într-o întreprindere. Ei sunt investitori care doresc să deţină controlul.
Cumpărătorul financiar este tipul de investitor care intenţionează să achiziţioneze
întreprinderea, ca pe o afacere de sine stătătoare, şi, să o exploateze, în linii mari, în aceeaşi
manieră în care a făcut-o vânzătorul (Tatum, T., 2003).
Cumpărătorii financiari includ:
• - Fondurile de Investiţii de Capital Privat (Private Equity Funds)
• - Întreprinzătorii Privaţi
10
• - este o companie cu o durată de viaţă limitată (max. 10 ani) în care investesc
companiile de asigurări, fondurile de pensii, persoanele cu bani, în vederea obţinerii
unor rate de rentabilitate ridicate.
Cumpărătorii financiari includ, de asemenea întreprinzătorii privaţi care doresc să
achiziţioneze întreprinderi în vederea plasării capitalului şi a asigurării unui loc de muncă
pentru ei şi familia lor. Ei au tendinţa de a achiziţiona întreprinderile mai mici.
11
momentul lichidării investiţiei. Orizontul de timp luat în considerare în vederea derulării
investiţiilor este, în general, cuprins între 3 şi 10 ani.
În vederea ieşirii din afacere cumpărătorii financiari ar putea apela la următoarele
strategii:
- o ofertă publică iniţială de vânzare de acţiuni, în vederea preluării întreprinderii de
către “public” (la preţuri mai mari în raport cu cele achitate pentru aceasta);
- sau, vânzarea întreprinderii altor investitori (în general, strategici) la un anumit
moment de timp în viitor.
De multe ori, cumpărătorii financiari doresc să cumpere ieftin şi să vândă scump.
Achiziţiile financiare sunt achiziţiile caracterizate prin faptul că întreprinderile achiziţionează
alte întreprinderi la preţuri reduse.
Deciziile de achiziţie ale cumpărătorilor financiari sunt bazate, în mod strict, pe
potenţialul întreprinderii achiziţionate considerată ca o entitate de sine-stătătoare.
Cumpărătorii financiari sunt acel tip de cumpărători care nu sunt capabili să realizeze sinergii
în urma achiziţiilor efectuate. Ei cumpără, exact, ceea ce întreprinderea are de oferit.
Acest lucru determină ca valoarea calculată pentru cumpărătorul financiar să fie
bazată, în mod strict, pe beneficiile generate de întreprinderea ţintă ca urmare a resurselor şi
calităţilor intrinseci ale acesteia: profituri, dividende, cash-flow-uri disponibile.
Cumpărătorii financiari sunt acel tip de cumpărători care, deşi pot să identifice
existenţa unui potenţial de creştere a profiturilor şi cash-flow-urilor întreprinderii ţintă peste
mărimile acestora înregistrate în perioada de timp anterioară ei, în general, nu sunt de acord
să plătească pentru acesta.
Evaluările de întreprinderi realizate pentru cumpărătorii financiari sunt bazate pe:
- valorile istorice (trecute ) ale profiturilor, dividendelor, cash-flow-urilor;
- ratele de creştere istorice ale întreprinderilor achiziţionate.
12
Obiectivele cumpărătorilor strategici sunt evidenţiate în tab. nr. 3.7:
Eliminarea concurenţei
Eliminarea punctelor lor → tehnologie, marketing, cercetare-dezvoltare, etc.
slabe
Cumpărătorii strategici
Tab.nr. 3.8
13
Impactul asupra valorii
Cumpărătorul strategic are o influenţă semnificativă asupra valorii acţiunilor
întreprinderii ţintă. El reprezintă generatorul real de valoare pe termen lung.
Cumpărătorii strategici aduc în întreprinderea achiziţionată capital bănesc dar, şi multe
alte categorii de resurse: know-how, tehnologie, abilităţi manageriale, tehnici de marketing,
proprietate intelectuală, clienţi, o viziune sau, o direcţie de acţiune, etc. Toate acestea sunt
utilizate în vederea generării unor profituri şi, a unei valori suplimentare la nivelul
întreprinderii ţintă.
Cumpărătorii strategici au un impact important asupra:
- calităţii managementului;
- ritmului introducerii unor noi produse şi servicii;
- succesului strategiilor de marketing;
- instruirii personalului;
- asigurării satisfacţiei clienţilor etc.
În vederea efectuării investiţiei ei, au în vedere, în primul rând, viitorul şi, abia, apoi,
trecutul întreprinderii. Cumpărătorii strategici sunt preocupaţi, în primul rând, de rezultatele
viitoare care pot să fie obţinute ca urmare a achiziţiei întreprinderii ţintă şi, a combinării
acesteia cu alte întreprinderi pe care le deţin.
Cumpărătorii strategici sunt investitorii care anticipează obţinerea unor sinergii
substanţiale în urma achiziţiei unei întreprinderi.
Definiţia Sinergiei:
Profiturile suplimentare estimate a fi obţinute la nivelul noii întreprinderi, rezultată în
urma combinării afacerilor, peste suma profiturilor anticipate pentru cele două întreprinderi
care se combină, în condiţiile în care acestea şi-ar fi desfăşurat activitatea în mod
independent.
Cumpărătorul strategic este definit ca fiind tipul de cumpărător care crede că poate
genera valoare suplimentară în urma realizării unei achiziţii prin combinarea întreprinderii
achiziţionate cu propriile sale afaceri.
Proprietarii de întreprinderi doresc să îşi vândă afacerile doar cumpărătorilor strategici.
Aceştia sunt capabili şi, sunt de acord, să achite preţuri mai mari decât cumpărătorii
financiari.
Un cumpărător strategic ar putea fi de acord să achite o “primă strategică” în scopul obţinerii
oportunităţii realizării beneficiilor sinergistice.
14
-Valoarea intrinsecă (Intrinsec Value);
-Valoarea justă (Fair Value).
Una dintre cele mai importante întrebări la care trebuie să răspundă un evaluator
profesionist în procesul de evaluare a unei întreprinderi sau, a unui activ din componenţa
acesteia, este următoarea:care este standardul de valoare corespunzător pentru cazul analizat ?
• Răspunsul la această întrebare depinde de scopul evaluării şi, de subiectul acesteia.
Alegerea standardului de valoare aplicabil în cazul unei evaluări depinde, în primul
rând, de scopul evaluării. În vederea selectării standardului de valoare aplicabil, evaluatorul
profesionist trebuie să răspundă, în primul rând, la întrebarea: în ce scop trebuie realizată
evaluarea ?
Procedura de evaluare (inclusiv selectarea standardelor de valoare) este legată de
scopul evaluării şi, adesea, este stabilită prin legi şi alte reglementări
• Standardele de valoare care trebuie să fie utilizate în vederea evaluării ar putea să fie
stabilite prin conţinutul legilor şi a altor reglementări. Aşa se întâmplă în cazul evaluărilor
solicitate pentru raportări financiare (Standarde Internaţionale de Contabilitate), divorţuri,
conflicte între acţionari, stabilirea impozitelor pentru proprietăţi imobiliare, etc.
În tab. nr. 3.9 sunt reflectate standardele de valoare utilizate în cazul evaluărilor
realizate în diverse scopuri.
15
Standarde de valoare şi Tipurile de investitori
16
Fiecare afacere sau, fiecare activ, are un domeniu de valori, la acelaşi investitor, în
funcţie de presupunerile care se fac în privinţa evoluţiei lor în viitor, dincolo de momentul
evaluării (Cenatempo, D., 2001 ).
De exemplu, o întreprindere, ar putea avea o valoare mai mare, în cazul în care se are
în vedere continuarea activităţii acesteia, în perioada următoare momentului evaluării, în
raport cu situaţia în care este vizată lichidarea şi vânzarea activelor acesteia, bucată cu bucată.
Prin urmare, aceeaşi întreprindere sau, acelaşi activ, pot avea:
-valori diferite la investitori diferiţi;
-valori diferite la acelaşi investitor, în funcţie de presupunerile care se fac în privinţa
angajării(utilizării) acestora în perioadele de timp viitoare.
Evoluţia probabilă a afacerii (ceea ce este probabil să se întâmple cu afacerea ) sau, a
activului (ceea ce este probabil să se întâmple cu activul), dincolo de data evaluării, are un
impact determinant asupra valorii.
Standardele Internaţionale de Evaluare (2012) definesc premisa valorii ca ”o
presupunere referitoare la setul de împrejurări şi condiţii de tranzacţionare, aplicabile
obiectului evaluat, care stă la baza evaluării acestuia”.
În mod clar, valoarea aceleiaşi afaceri, în împrejurări (situaţii) diferite, va fi diferită.
De exemplu, valoarea unei afaceri destinată vânzării, dar care îşi va continua activitatea, sub
conducerea noilor proprietari, se va diferenţia de valoarea aceleiaşi afaceri, în cazul în care se
pune problema lichidării şi vânzării activelor acesteia, la licitaţie, bucată cu bucată.
Profesorul Les Livingstone în ghidul lui referitor la evaluarea afacerii(2007) afirmă că:
“Este esenţial să se înţeleagă că valoarea unei afaceri depinde, într-o anumită
măsură, de modalitatea în care aceasta este vândută. O afacere poate fi tranzacţionată ca un
întreg sau, desfinţată, şi vândută piesă cu piesă. În fiecare dintre aceste cazuri, vânzarea
poate fi realizată în cazul unei perioade de timp rezonabile (bază ordonată) sau, în cadrul
unei perioade de timp foarte scurte, ca o lichidare forţată(bază forţată). Modalitatea vânzării
este cunoscută ca premisă a valorii. ”
Două premise ale valorii pot să fie utilizate, în general, în evaluările de întreprinderi şi
active ale acestora:
-Premisa Exploatării Continue
-Premisa Lichidării
17
- valoarea activelor înregistrate şi, neînregistrate, în bilanţ (GW).
Acest ansamblu dă naştere unei întreprinderi viabile din punct de vedere economic,
care speră să funcţioneze neîntrerupt (Standarde de evaluare proprietăţi imobiliare, 2011).
Conceptul de exploatare continuă poate să fie aplicat, fie în cazul unei întreprinderi, fie
în cazul unui activ care este parte componentă a unei întreprinderi.
În funcţie de natura estimărilor utilizate în evaluare, valoarea obţinută poate fi:
-o valoare de piaţă (fair market value on a going-concern basis, market value on a
going-concern basis) în cazul în care estimările respective reflectă aşteptările generale ale
investitorilor de pe piaţă (investitorii financiari);
-o valoare de investiţie în cazul în care estimările utilizate în evaluare reflectă
aşteptările unui anumit investitor sau, clase de investitori (investitorii strategici);
-o valoare intrinsecă, în cazul în care estimările efectuate reflectă aşteptările unui
evaluator profesionist (analist financiar) bazate pe o analiză aprofundată a întreprinderii
(analiza fundamentală), a mediului economic în care îşi desfăşoară aceasta activitatea.
-o valoare de utilizare, în cazul în care estimările efectuate reflectă aşteptările unui
anumit utilizator (în cazul evaluărilor de active).
În general, calculul valorilor cu caracter subiectiv(valoarea de investiţie, valoarea
intrinsecă, valoarea de utilizare) au la bază premisa exploatării continue.
Valoarea de piaţă a unei întreprinderi poate fi calculată, atât pe premisa exploatării
continue, cât şi pe premisa lichidării.
Premisa Lichidării
18
-costurile generate de operaţiunile contabile generate de lichidare;
-costurile administrative generate de funcţionarea întreprinderii pe perioada lichidării;
- impozitele aferente veniturilor nete generate de lichidarea activelor.
Conform Standardelor de Evaluare Internaţionale (2012), valoarea de lichidare
reprezintă o estimare a unui preţ care reflectă condiţii de tranzacţionare extraordinare sau,
atipice:
-timpul scurt (uneori, foarte scurt)disponibil în vederea tranzacţionării;
-expunere pe piaţă şi publicitate neadecvată;
-şi, existenţa, uneori, a unui vânzător obligat să vândă.
În cazul unei valori de lichidare lipsesc atât perioada cât şi măsurile promoţionale
necesare pentru a fi obţinut cel mai bun preţ pe piaţă. De asemenea, vânzătorul poate fi silit
sau obligat să vândă. Valoarea de lichidare ar putea implica un vânzător care nu este de acord
cu preţul şi, un cumpărător sau, cumpărători, care se implică în tranzacţie, în condiţiile în care
sunt conştienţi de dezavantajul vânzătorului.
Evaluarea pe premisa lichidării poate avea la bază două presupuneri:
- activele întreprinderii vor fi vândute ca un ansamblu (o unitate) către un singur
cumpărător (întreprinderea este vândută ca un întreg);
- activele întreprinderii vor fi vândute bucată cu bucată către cumpărători diferiţi.
În fiecare din aceste cazuri, vânzarea se poate realiza:
-pe o bază ordonată (lichidare ordonată);
-pe o bază forţată (lichidare forţată).
Lichidarea ordonată implică faptul că vânzarea se va desfăşura în condiţiile în care
există o perioadă de timp rezonabilă care să permită atragerea celor mai bune oferte de preţ
pentru activele respective (Dicţionarul Internaţional de Termeni de Evaluare).
Valoarea calculată pe baza premisei lichidării ordonate poartă denumirea de valoarea
de lichidare ordonată.
Lichidarea forţată implică faptul că activele întreprinderii sunt vândute cât mai
repede, într-o perioadă de timp cât mai scurtă, ca urmare a existenţei unei urgenţe, de multe
ori cu ocazia unor licitaţii (Dicţionarul Internaţional de Termeni de Evaluare) .
Valoarea calculată pe baza premisei lichidării forţate poartă denumirea de valoarea de
lichidare forţată.
Dacă o întreprindere este capabilă să realizeze o lichidare ordonată, va obţine rezultate
mai bune pentru stakeholderii ei, decât în situaţia unei lichidări forţate. Oricum există
posibilitatea ca, costurile generate de lichidarea ordonată, să fie superioare diferenţei dintre
preţul obtenabil în condiţiile lichidării ordonate şi, preţul obtenabil în condiţiile lichidării
forţate. În această ultimă situaţie, se recomandă, utilizarea, în vederea evaluării, a valorilor de
lichidare forţate.
Evaluarea pe baza premisei lichidării ordonate se recomandă a fi aplicată, în cazul în
care, întreprinderea este capabilă să îşi achite obligaţiile curente, deşi evoluţia afacerii, ca o
entitate în exploatare continuă, nu este favorabilă.
Valoarea de lichidare a unui activ este strâns asociată, uneori, conceptului de valoare
de piaţă. Totuşi trebuie menţionat faptul că, aşa cum se observă în tab. nr. 3.11, între cele
două valori există diferenţe importante.
19
Diferenţe între valoarea de piaţă şi valoarea de lichidare
Tab. nr. 3.11
21
În majoritatea evaluărilor se are în vedere, în principal, potenţialul, capacitatea
întreprinderilor de a genera profituri, cash-flow-uri, şi nu, neaparat, componenţa materială a
acestora. O întreprindere nu trebuie privită ca o îngrămădire de bunuri ci, ca un organism viu,
într-un mediu dinamic, productiv.
22
3.10 Abordări utilizate în evaluările de întreprinderi şi active
Abordarea în evaluare reprezintă o cale de estimare a valorii, prin utilizarea uneia sau, a
mai multor metode de evaluare. Fiecare abordare include mai multe metode de evaluare.
Există trei mari abordări care se aplică, în mod obişnuit, în evaluările de întreprinderi:
- abordarea bazată pe active;
- abordarea bazată pe venituri;
- abordarea bazată pe comparaţiile cu preţurile pieţei (abordarea pieţei).
23
Abordarea bazată pe costuri
Abordarea evaluării pe bază de costuri este o abordare comparativă. Procesul de evaluare
bazat pe costuri implică o comparaţie între activul evaluat şi, un activ similar (identic), în stare
nouă, care ar putea să-l înlocuiască. Este vorba de aşa numitul activ substituent. Acest activ nu
trebuie, neaparat, să fie identic activului evaluat ci, să înlocuiască serviciul oferit de activul
evaluat.
Orice proces de evaluare bazat pe costuri implică parcurgerea a două etape:
1.Determinarea costului implicat de achiziţia(realizarea) unui activ similar (identic)
activului evaluat dar, în stare nouă;
2. Identificarea şi scăderea gradului de uzură.
1. a
2. a, b, c
3. b.
24
3.13 Lucrare de Verificare
3.14 Rezumat
25
3.15 Bibliografie
1. Băileşteanu, Gh., : "Diagnosticul si Evaluarea firmei", Editura Mirton, Timişoara, 1995.
2. Băileşteanu, Gh, Diagnostic risc şi eficienţă în afaceri, Editura Mirton, Timişoara, 1997.
3. Bonbright J., The Valuation of Property , Reprint, Charlottesville, VA: The Michie Company,1965.
4. Buglea, A., Cristea, H., Cârceie, R., Săcui, Violeta, Evaluarea Întreprinderii, Editura Marineasa,
2000.
5.Cenatempo D., Clear value: a quide to quantifying, creating & capturing business values,
paper&packaging industries, (2001)
6. Dumitraşcu Dalina, Dragotă V., Evaluarea întreprinderilor: metode, tehnici, incertitudine,
valoare, Editura Tribuna Economică, Bucureşti, 2001.
7. Feldman S., J., 2005, Principles of Private Firm Valuation.
8. Işvănescu A., Ghid Practic de Evaluare a Întreprinderii, Editura Tribuna Economică,
Bucureşti, 2001.
9. Işvănescu A., Robu V., Anghel I., Tuţu A., Evaluarea Întreprinderii, Editura Tribuna
Economică, Bucureşti, 1998.
10.Hill, Barth&King LLC, Financial versus Strategic Buyers within the Contexts of Fair
Market Value and Sale of a Business, Business Valuation Group Communication, 2006.
11. Les Livingstone, Guide to Business Valuation, 2003.
12. Manaţe, D., Diagnosticul şi Evalurea întreprinderilor cotate şi necotate, IROVAL, Bucureşti,
2005.
13. Matschke, M.J. (1972) Der Gesamtwert der Unternehmung als Entscheidungswert.
Betriebswirtschaftliche Forschung und Praxis, Vol. 24, pp. 146– 161.
14. Nemethy, L., Does a Financial or Strategic Investor Better Suit your Purposes, Private
Equity Capital Reviews, 2009.
15. Pratt, Shannon, Robert F. Reilly and Robert P. Schweihs, (1996), Valuing a Business,
Third Edition, Richard D. Irvin, Chicago, Illinois.
16. Tatum, T., Investment Value versus Fair Market Value, 2003.
17. Vacnin, S., Financial Investor, Strategic Investor, Global Politician, 2007.
18. Standarde Internaţionale de Evaluare a Întreprinderilor, 2012.
26
27