Adolescența este etapa schimbărilor, privită din unghiuri extrem de diverse, iar

interpretările condiționărilor și transformărilor care intervin în această etapă sunt complexe pe

plan biologic și social. Adolescența numită și ,,vârsta rațiunii” pentru J.J.Rosseau, ,,vremea
neliniștii” pentru Schopenhauer, iar pentru Mihai Ralea este ,,timpul în care luăm Universul prea
în serios”. Adolescenţii sunt expuşi tentaţiilor de tot felul, iar acest context îi predispune la
greşeli. Ei ajung să încalce regulile nu pentru că sunt needucaţi, ci pentru că nu sunt pregătiţi să
facă faţă multitudinii de experienţe care sunt trăite pentru prima oară. Părintele trebuie să
empatizeze, adică să înțeleagă comportamentul copilului și să creeze o relație foarte bună cu el,
să încerce să-l înțeleagă. Părintele trebuie să „cimenteze relaţia emoţională” cu copiii lor (Segal
1997).

Peter Solovey și Jack Mayer au inventat termenul de ,,inteligență emoțională” după ce

mai mulți cercetători au redenumit acestă noțiune ca ,,inteligență socială” Edward Thorndike în
raport cu cea academică în evoluția adaptativă personală și profesională, Howard Gardner a
reliefat importanța celor două inteligențe personale ( intrapersonală și interpersonală) în același
context adaptativ, în ceea ce privește abordarea inteligenței emoționale s-au conturat trei mari
direcții: 1. John D. Mayer și Peter Salovey; 2. Reuven Bar-On; 3. Daniel Goleman. sau ,,gândul
emoțional” în 1948 R.W.Leeper care credea că avea contribuție la gândul logic. Inteligența
emoțională a evoluat o dată cu omenirea, nevoia de colaborare cu celălalt a fost în strânsă
legătură cu supaviețuirea vechilor societăți de vânători culegători, dar și cu societățiile viitoare.

Unul din secretele educației bazate pe inteligența emoțională este acela că progresul
părinților determină pe cel al copiilor. Părintele trebuie să fie conștient de sentimentele lor, dar și
ale celorlalți, să fie empatici, să construiască planuri pozitive și să folosească aptitudini sociale
pozitive. Învățarea emoțională începe din primii ani de viață și se continuă pe toată perioada
anilor de școală, urmând să se rafineze pe tot parcursul vieții. Deși contextul în care cresc acum
adolescenții este unul diferit de cel în care au crescut celelalte generații, ei sunt totuși niște copii
aflați într-o călătorie spre maturitate. Haosul vieții cotidiene și amalgamul de contradicții cu care
sunt bombardați îi face mai debusolați și uneori chiar copleșiți de evenimentele la care participă,
uneori în mod involuntar. Pericolele reale din mediul exterior sunt o adevărată provocare pentru
mediul educațional și cel familial, care încearcă prin eforturi susținute să transmită măsura
echilibrului în adaptarea lor socială. Acestor conflicte exterioare li se adaugă și cel mai „intim”
dintre toate – conflictul identitar. Conform lui Erikson, problema identității este principalul
obstacol cu care se confruntă adolescenții în această perioadă a creșterii și dezvoltării lor,
transformându-se însă într-o pârghie importantă în devenirea lor constructivă și pozitivă.
Identitatea este caracteristica fundamentală, definitorie a adolescenților, cu toate schimbările în
plan cognitiv, emoțional și social.

Multă vreme specialiștii au încercat să rezolve problemele definitorii ale adolescenților,

însă cel care a reușit este Steven Tobias a acordat atenție temelor fundamentale, cum ar fi: voia
bună în familie, să comunici cu părinții prin intermdiul unor ritualuri.1 Pentru o bună înțelegere
trebuie să manifestăm afecțiune față de ei, impunerea unor limite, iubirea părintească. Dragostea
părinților trebuie să se manifeste atunci când copilul i-a note bune la învățătură sau își ordonează
lucrurile în camera sa, adică să merite această afectivitate pe deplin. Adolescentul încearcă să se
descopere pe sine atunci, părintele va reacționa cu voia bună, acesta ar fi o mască pe care părinții
o adoptă împotriva rebeliunilor adolescentine. Datorită faptului că nu putem să impunem limite
adolescentului, trebuie să le negociem cu el. Tânărul adolescent trebuie să găsească o identitate
pozitivă și constructivă cu ajutorul încrederii, autonomiei, inițiativei și sârguinței. Aprecierea
acordată adolescenților prin a-și dobândi încrederea de sine, includerea lor în echipe, grupuri.
Pentru a avea o inteligență emoțională trebuie luat în considerare urmatoarele obstacole:

Cum să-și fixeze anumite obiective;

Cum pot să își construiască relații pozitive;

Cum să se comporte într-un grup;

Cum să treacă peste problemele cu care se confruntă.

Regula de 24 de karate fiecare dintre părinți ar trebui să trateze copilul lor așa cum l-ar
trata altcineva, un necunoscut.

Preocuparea susținută pentru căutarea de sine, afirmarea și confirmarea sinelui, îi face

captivi într-o lume a întrebărilor de exemplu: Ce anume face ca viața mea să aibă un sens? Care
din calitățile mele ar fi de folos lumii? Cum pot face față suferinței familiei mele? Față de cine
sau de ce mă simt mai atașat? Experiența afectivă se nuanțează odată cu dezvoltarea altor
numeroase experiențe la care participă în mod direct. Hipersensibilitatea emoțională și
exagerările încep să se diminueze în căutarea de afecțiune în relația de cuplu. Dragostea apare ca
un sentiment de mare intensitate, ca o trăire complexă de atașament absorbant, investită valoric și
idealizată. Această perioadă a adolescenței este foarte dificilă din pricină că ei se simt incapabili
să comunice despre problemele lor părinților, le este mai ușor să vorbească despre nemulțumirile
lor prietenilor. Inteligența emoțională poate să se concretizeze într-o comunicare indirectă cu
adolescentul : mesajele pozitive pentru fiecare lucru pozitiv pe care îl face ,,sunt mândră de tine”
,,o zi bună !”, datorită acestor mesaje tensiunea zilnică va scădea. Apelarea la umor este o
tehnică folosită pentru momente dificile din viața adolescentului sau maxime pline de
înțelepciune.

. La această vârstă comportamentele de învățare capată un caracter selectiv și o

încărcătură psihică complexă, învățarea va deveni una organizată. Dacă în pubertate memoria de
scurtă durată este foarte activă, în adolecență memoria de lungă durată se organizează prin

1
Marinela Rusu, Ineligența emoșională, Studiu teoretic și practic, Ed.Universitas XXI, Iași, 2015.
acumulări și stocări de informațiicu ajutorul algoritmilor de organizare ce contribuie la
sistematizarea și codificarea factorilor cu care se operează.2

2
Emil Verza și Florin Emil Verza, Psihologia vârstelor, Editura Pro Humanitate, București, 2000.