„Arhipelagul Gulag” de Alexandr Soljenițîn

Arhipelagul Gulag

„Focule, focule!... Pe front, ne uitam în foc să vedem cum va fi viaţa după Victorie...
Vântul smulge din flăcări o coajă de copac arzândă. Acestui foc şi ţie, fetiţo, vă făgăduiesc:
întreaga lume va citi despre asta.”

Arhipelagul Gulag scris de Aleksandr Soljenițîn este genul de carte care vine să ne
reamintească pentru ce sunt cu adevărat cărțile. Subiectul cărții, se remarcă prin modul de abordare.
Devenită o adevărată Biblie a disidenților din fostul bloc sovietic, Arhipelagul Gulag este o
“încercare de investigație literară” a anilor pe care Alexandr Soljenitîn (1918-2008) i-a petrecut în
lagărele de groază, după ce criticase politica lui Stalin pe vremea când era capitan în armată.
Constituindu-se, dintr-o cronică voluminoasă a istoriei sistemelor lagărelor sovietice, scrisă
din perspectiva deținuților săi și inclusiv însăși al lui Alexandr Soljenițîn, cartea aduce la lumină
ororile totalitarismului sovietic, dezvăluind experiențele subumane din lagărele de reeducare URSS.
GULAG este termenul consacrat deja pentru a denumi lagărul de concentrare. El provine din
„Glavnoe upravlenie lagherei” care se traduce prin „Administraţia generală a lagărelor”. Cartea
descrie viaţa din aceste lagăre, experienţă de care însuşi autorul Alexandr Soljenițîn a avut parte.
Exista 3 secțiuni ale cărții pe care le menționez în mod special și care mi-au schimbat
părerea, oferindu-mi o perspectivă clară asupra ceea ce înseamnă bolşevism, asupra ceea ce era în
realitate comunismul sovietic.

I. Primul fragment este extras din volumul I și reprezintă o analiză a membrilor serviciilor de
informații. De parcă lumea s-a pus sub un imens microscop, analizând-o până în cele mai mici
detalii și cu ajutorul unui talent de psiholog migălos, autorul surprinde importanța Gulagului, cât și
profunzimea acestuia: Este viața ascunsă a sufletului nostru, cea care produce toate relele
„materiale” :
“ Treptat mi s-a descoperit că linia care desparte binele de rău nu trece printre state, nici
printre clase sociale, nici printre partide politice, ci direct prin inima fiecarui om – şi apoi prin
toate inimile omeneşti... Şi chiar şi înlăuntrul inimilor copleşite de rău, se păstrează un mic cap de
pod al binelui. Şi chiar şi în cea mai bună dintre toate inimile, rămâne nedezrădăcinat... un colţişor
de rău”
Revoluționarii bolșevici au fost total convinși de corectitudinea totală a cauzei lor, și, ca
urmare, tot ceea ce au făcut, prin definiție, a fost corect. După această axă s-a transformat toată
politica care cerea lichidarea fără sens a miilor și milioanelor de oameni pentru a face ca realitatea să
se potrivească unor deziluzii, atunci asta trebuia facut. Numai de s-ar fi știut unde se află cu adevarat
linia de demarcație!

II. Cea de-a doua secțiune care m-a emoționat, ilustrează situația unei femei arestate. În
blocul ei ridicaseră o familie întreagă, abandonând în pătuţ un bebeluş de câteva luni, care dormea în
acel moment. Ceva timp mai târziu, trezindu-se flămând, era înghețat şi singur, acesta plângea fără
sfârșit. Vecina, miloasă sau exasperată, a mers la secţia de poliţie, solicitând rezolvarea situaţiei. Au
arestat-o imediat, că nu-şi îndepliniseră norma lunară. A murit câteva luni mai târziu în subsolul unei

Nazarco Liubov, grupa DU12M

 „Arhipelagul Gulag” de Alexandr Soljenițîn
închisori muscovite, la fel ca mulți alții care au renunțat să mai lupte și a căror stare sufletească este
cel mai bine surprinsă de Soljenițîn după cum citez:

“Vreme de o săptămână, şi-a aşteptat, în extaz, condamnarea la moarte…. ea

susţine că a fost cea mai luminoasă săptămână din viaţa ei. O afirmaţie căreia, dacă e
înţeleasă cum se cuvine, i se poate da crezare. Este extazul ce coboară, compensatoriu, în
suflet, când ai renunţat la orice speranţă într-o salvare imposibilă şi
te-ai abandonat integral eroismului. (Dragostea de viaţă spulberă acest extaz.)”

“Viaţa mea s-a sfârşit, puţin cam devreme, dar nu poţi face nimic. Nu mă voi mai întoarce
niciodată în libertate. Sunt hărăzit pieirii, acum ori ceva mai târziu. (...) De astăzi, corpul meu îmi
este un corp străin, inutil. Numai spiritul meu şi conştiinţa mea îmi rămân scumpe şi importante.”

Cruzimea parcă neobosită ce se revarsă asupra celor nevinovați în cadrul lagărului este de
neconceput, însă avem dovadă că a existat cu adevarat, de vreme ce Soljenitin, însusi prizonier între
anii 1945-1953, și-a asumat riscul personal de a înregistra faptele cu deosebită migăloșie, sub
amenințarea permanentă și apăsătoare a armatei sovietice.

III. În secțiunea a treia, există un fragment ce poate părea incredibil, deoarece reprezintă
ancheta procurorilor sovietici, absurdă până la ilaritate şi totuşi suficientă pentru câteva condamnări
la moarte:

“Tovarăşe inginer agronom, spuneţi că producţia de mere din cooperativa dumneavoastră a

fost compromisă de grindină. Dar ştiţi că Partidul a raportat pentru anul acesta o producţie mare
de mere. Dumneavoastră sunteţi comunist, iubiţi Partidul. Nu puteţi lăsa oamenii să creadă că
Partidul a greşit. Nu, nu, dumneavoastră sunteţi un comunist adevărat. Aşadar, dacă Partidul nu a
greşit, dumneavoastră aţi compromis recolta intenţionat. Deci sunteţi un trădător. Veţi primi
pedeapsa cu moartea.”

Principiul guvernării prin teroare a fost însuşit cu măiestrie de Lenin şi de acoliţii şi urmaşii
săi, fapt bine evidențiat în ,,Arhipelagul Gulag”. Întreaga Uniune Sovietică, ca şi restul blocului
răsăritean, devenise mai degrabă o imensă închisoare, în care închisoarea propriu-zisă îşi pierdea din
semnificaţia pe care o are într-o lume mai mult sau mai putin – liberă. Era ca o stație, uneori mai
uşor de suportat decât gratiile ameninţărilor nevăzute de afară.

„ Sentimentul principal al celui arestat este acela de uşurare şi chiar de... bucurie, mai cu
seamă în timpul epidemiilor de arestare: când în jur sunt ridicaţi pe capete oameni ca şi tine, şi
după tine n-au venit încă, amână mereu, iar această epuizare, aceste chinuri sunt mai rele decât
orice arestare, şi nu doar pentru un suflet slab. (...)”

În concluzie aș putea spune că ,,Arhipelagul Gulag”, după părerea mea, prin perspectivele
oferite, permite deslușirea la un nivel foarte profund a condiției umane, fiind totodată elementul
principal, cred eu, care a pregătit și a prefigurat moartea comunismului. A fost o cruzime prea ieșită
din comun, și mă tem să mă uit în viitor, căci nu știe nimeni ce ne mai așteaptă în viitorul apropiat,
de viitorul depărtat nici nu pomenesc. Nu mi-e frică de mine, ci de copii noștri și de vitorul copiilor
noștri, căci vor fi predispus lor însine, ceea ce îngrozește, deoarece deja miroase a „Arhipelag
Gulag”, într-un fel sau altul.

Nazarco Liubov, grupa DU12M