Sunteți pe pagina 1din 2

Ar putea fi lucruri superficiale: praful, vînzatoare arogante precum un

director de mare companie, directori de mari companii vorbind asemenea


vînzatoarelor, împreunarile cîinilor în dimineti fara sfîrsit sub
geamul
tau, manelele ce se aud de peste drum, ziarele care cînta apocaliptic
mizeria, televiziunile cu moderatori neo-proletcultisti, taximetristii,
blocurile, politicienii. Ar putea fi lucruri ce ne par profunde:
minciuna,
întîrzierile, furtul, smecheria, descompunerea puturoasa a oricarei
valori.
Sau lucruri într-adevar profunde cum ar fi sentimentul ratarii si
dorinta
de-a scapa propriului destin, închipuirea ca ai putea sa fugi de tine
schimbînd tara în care locuiesti. Si totusi cred ca nu e vorba despre
asta.
Operam în fapt cu geografii mentale construite în ani multi de
propaganda
comunista. Eu aici, sufar; tu, acolo, te bucuri. N-ai mîncat salam cu
soia
ca mine, esti un las. Cînd esti în Occident: eu aici, sufar, dar nu
vreau sa
se vada, cum altfel as mai putea suporta decît sa-ti trimit poze cu
masina
mea cea noua si casa mea cu piscina ca sa-ti arat ce bine am reusit în
viata
de cînd am plecat de-"acolo"? Fiecare la rîndul lui "eu", fiecare
mintind
pentru a demonstra altuia, si prin aceasta lui însusi, ca a facut ce
trebuia. Sînt emigrant de un an, aparent scutit de vina salamului cu
soia.
Si totusi... Ma surprind laudîndu-ma si exagerînd, surprind o invidie
mîhnita în privirile prietenilor mei care asculta. Trauma "evadarii din
infern" continua sa marcheze judecatile noastre legate de emigrare. Cei
care
pleaca vor continua ani multi sa-si justifice decizia, ajungînd la
exhibitii
grotesti de bunastare sau la bizare alterari de accent, ca si cum le-ar
cere-o cineva. Cei care ramîn continua sa acuze mut, . gasind
altora o vina pentru impotenta lor de a-si risca comoditatea. În fond,
a
emigra e un lucru simplu, exercitarea unei libertati primare. Daca ma
mut
din Bucuresti în Arad nimeni nu îmi cere socoteala cercetîndu-ma cu
priviri
atente în care se umbreste reprosul. Pot sa-mi vad prietenii o data pe
an,
ma vor considera "de-al lor". Odata ce am trecut granita, un repros de
tradare pluteste în aer, chiar daca îi vad de doua ori pe an. În
acelasi
registru ipocrit regasim si discursul despre fuga creierelor. Pe de o
parte,
daca gasim vreun savant care are o cît de vaga ascendenta româna el
devine
motiv de mîndrie nationala si de dispute cu diverse enciclopedii care
nu
mentioneaza faptul. Pe de alta, cînd e vorba de tineri anonimi care
pleaca
doar pentru ca nu au nici un viitor în tara îi acuzam voalat de
tradare. Ce
altceva e sintagma criminalistica cu aroma de formol "fuga creierelor"?
Fuga
de unde? Se presupune implicit: "creierele sînt ale tarii" si nu ale
fericitilor posesori. Se mai presupune pervers ca doar creierul ar fi
important pentru tara, lucru evident daca ne gîndim ca nu am auzit nici
un
politician deplîngînd "fuga burtilor". În fond, îmi pare ca cei care
deplîng
fenomenul sînt tocmai cei carora organul cu pricina le-a fugit de mult,
abandonîndu-le trupurile somnolente în fotolii de mari dregatori. A,
îmi
pare ca nu am raspuns la întrebare: eu de ce am emigrat? Pai din cauza
prafului, a vînzatoarelor arogante, a cîinilor... voua, celor ce
cititi, nu
va par motive suficiente? De fapt am emigrat pentru ca trebuia. Un
raspuns
mai sincer decît acesta nu cunosc. Florin COJOCARIU