1) Grup de 10 persoane se intalnesc pentru a discuta despre viitoarea excursie (data ca

anotimp)
2) Se hotarasc sa viziteze M-tii Tiblesului si stabilesc urmatorul itinerariu: Baia Mare – Tg
Lapus- Grosii tiblesului – Vf Tibles
3) Modalitatea de a ajunge acolo (mijloace de transport in comun, masina personala, etc)
4) Durata efectiva a excursiei
5) Locuri de cazare (cabana de pe valea bradului, refugiul Arcer sau cort)
6) Obiectivele excursiei: traverarea depresiunilor Baia Mare, Copalnic, Lapus. Vederea
cursurilor de apa intalnite in cale (raul Cavnic – in depresiunea Copalnic, raul Lapus in
depresiunea lapus, raul Suciu si valea Bradului-) . Vederea vegetatiei in aceasta perioada
a anului (atat cea naturala cat si cea antropica + descriere). Pentru determinarea
temperaturii aerului in timpul excursiei si in diferite zone am avut la noi un termometru
(s-a luat temp aerului la Baia Mare- Tg Lapus si Vf Tibles) . Ajungerea in zona inalta,
parcurgerea traseului inalt – utilizarea marcajelor turistice- vizualizarea peisajului de pe
varf. Zona traditionala a zonei lapusului – port- obiceiuri – etc…

Muntii Tiblesului

Reprezentând compartimentul sud-vestic, mai înalt (cu 300 - 400 m), al muntilor vulcanici
din nord, ei se desfasoara între pârâul Suciu, afluent al Lapusului si Pasul Setref (818 m), ocupând o
suprafata de circa 400 kmp. Acestia sunt: Tibles 1839 m, Stregior 1473 m, Hudin 1611 m.

Dupa modul cum se grupeaza culmile sedimentare, se deosebesc: Obcinele Hudinului,

pâna la valea Bradului; Masivul Tibles; Muntii Stefanitei (cu vârful Stefanitei 1181 m), o unitate de culmi
extrem de netede, situate în jur de 1000 m; Muntii Cârligului (vârful Cârligaturii 1263 m), la vest de Valea
Baicului (Dragomiresti), pâna la Botiza.

Zona depresionara Lapus – Copalnic – Baia Mare

 Aceasta zona se extinde la sud-vest de lantul vulcanic si se compune din trei mari unitati:
Baia Mare, Copalnic si Lapus.

- Depresiunea Baia Mare face parte din regiunea dealurilor si depresiunilor vestice,
subregiunea Dealurile Somesului si Silvaniei.
- Depresiunea Copalnic este colinara, si continua depresiunea Baia mare spre est
- Depresiunea Lapus, cu care se prelungeste culoarul depresionar si mai la est, este de
tip subcarpatic si tine împreuna cu culmea Breaza de Subcarpatii Transilvaniei

3.3 Clima

3.3.1 Caracteristicile climatice ale Bazinului Lapus

Ca urmare a pozitiei sale în cadrul teritoriului si respectiv a continentului, a dispunerii reliefului, precum
si a circulatiei generale a aerului din directia vestica, nord-vestica, Bazinul Lapusului se impune în
ansamblul sau, printr-un climat temperat-continental de deal-podis si de munte, cu influente oceanice
accentuate, ceea ce îi determina un caracter moderat. Barajul orografic limitrof faciliteaza, pe de o parte,
un topoclimat de adapost, iar pe de alta, efecte de foehn, resimtite pe toata rama nordica, ca urmare a
aerului maritim advectat din sectorul nordic al continentului. De asemenea, pozitia sa faciliteaza advectii
de aer polar maritim dinspre Oceanul Atlantic si Marea Nordului care determina umezeala mare a aerului
sau la impactul cu înaltimile înconjuratoare, precipitatii orografice abundente cu caracter de risc climatic.
În zona studiata se fac resimtite în general, efectele maselor de aer antrenate de Anticiclonul Azoric care
determina advectia aerului din sectorul nordic cu vânturi de nord-vest si cu o vreme umeda si calda iarna,
iar vara umeda si rece.

Pentru caracterizarea climei din Bazinul Lapusului, au fost analizati principalii parametri climatici de la
statiile meteorologice din zona si din zonele limitrofe, iar pentru analiza precipitatiilor atmosferice au fost
folosite si datele de la posturile meteorologice, perioada de baza fiind 1961 – 2000, iar acolo unde nu a
fost posibil au fost folosite si perioade mai scurte de functionare a statiilor si a posturilor. Trebuie
mentionat ca statia meteo Tg. Lapus functioneaza doar din anul 1987.

3.4 Vegetatia

Vegetatia este un alt element care influenteaza scurgerea. Desi puternic modificata de activitatea umana,
vegetatia naturala se recunoaste fara greutate, etajata fiind în functie de altitudinea reliefului, soluri si de
conditiile climatice. Spre obârsia Lapusului, sub vârfurile Varatec si Cârligaturii, relieful este acoperit de
paduri de amestec (molid, brad si fag), la înaltimi de peste 950 m. Mai jos, ocupând integral treapta
munceilor, dar si Culmea Breaza si Masivul Preluca, se dezvolta padurile de fag, foarte adesea asociat cu
carpen si constituind un etaj bine definit. De remarcat însa ca aceste paduri au fost intens defrisate mai
ales pe culmi, asa încât arealul forestier este „zdrentuit" de pajisti secundare, folosite ca pasuni si fânete.
Un exemplu elocvent îl constituie Masivul Preluca, unde padurile se mai mentin numai pe vai si pe laturile
lui abrupte. Nenumarate salase împânzesc aceste pajisti în care predomina paiusul rosu, iarba vântului si
taposica (Agrostis, Festuca). Pe dealurile joase din cuprinsul Depresiunii, si ele intens defrisate, se mai
mentin câteva petice de paduri de stejar, uneori asociat cu carpen.
Specific depresiunii este etajul foioaselor si mai ales subetajul fagului. Acesta are limita inferioara la 550
m si cea superioara la 1500 m, depasind aceste limite în ambele sensuri, în functie de conditiile climatice
si edafice locale. În Tibles, fagul ajunge la 1612 m. Limita inferioara poate coborî pâna la 350 m. Aflându-
ne într-un climat al fagului, dezvoltarea si raspândirea lui au fost mult extinse, în primul rând în dauna
padurilor de rasinoase. Fagul (Fagus silvatica) prefera, de obicei, solurile brune acide montane profunde
si bine drenate. Cele mai reprezentative masive de faget se afla în bazinul superior al Lapusului. În
compozitia padurii de fag mai participa paltinul (Acre pseudoplatanus), carpenul (Carpenus betulus),
plopul (Populus tremula), mesteacanul (Betula verrucosa) (se instaleaza relativ repede acolo unde
padurea de fag a fost taiata).

Subetajul gorunului si al stejarului îl întâlnim sub forma de pâlcuri în bazinul Vaii Suciului, Cavnicului si pe
versantul nordic din Culmea Breaza.

Vegetatia azonala este legata de existenta saraturilor si a luncilor râurilor. În lungul râului Lapus, Cavnic,
Sasar, precum si în lungul diferitelor pâraie se întâlnesc unele pâlcuri de padure, care formeaza
subasociatii, uneori provizorii. Aceste fitocenoze pot fi constituite din anin de munte (Alunus viridis), pe
alocuri cu grupuri de ierburi înalte, anin negru (Alunus glutinosa), plop (Populus alba), calin (Viburnum
opulus), feriga (Athzrium) si pir (Agropyron repens), toate în cursul superior al râurilor. În zona deluroasa
si vatra depresiunilor, stratul arboricol este format din anin negru (Alunus glutinosa), salcie alba

Reteaua hidrometrica din Bazinul Lapusului

4.1 Caracteristici generale

Hidrometria este o ramura a hidrologiei care se ocupa cu descrierea aparatelor si instalatiilor

hidrometrice, cu tehnicile si metodele de masurare si analiza a caracteristicilor fizice si chimice ale apei si
cu prelucrarea datelor obtinute.

Pentru obtinerea datelor cu privire la fenomenele hidrologice din cadrul unui bazin hidrografic, este
nevoie, ca în anumite puncte geografice, sa se înfiinteze servicii speciale de masurare a nivelurilor,
debitelor, vitezelor, etc. În functie de importanta lor, acestea se numesc statii hidrometrice, posturi
hidrometrice . Totalitatea acestor servicii constituie o retea hidrometrica care, la rându-i, înglobeaza doua
retele componente: una cu functionalitate de lunga durata (reteaua hidrometrica de baza), alta cu durata
de functionare relativ scurta (reteaua hidrometrica auxiliara).

Hidrometria este disciplina care asigura informatiile culese în timp si spatiu, asupra regimului de variatie
a resurselor de apa. În acest caz, hidrometria poate sa aiba o imagine asupra ecartului de variatie a
fenomenelor hidrologice studiate, sa determine o serie de parametri din formule empirice si modele
hidrologice, sa formeze siruri statistice si sa realizeze operatii de prognoza hidrologica.
Reteaua hidrometrica de baza trebuie sa furnizeze date continui pe cel putin 20-25 ani. Statiile sau
posturile hidrometrice trebuie amplasate în locurile care sa asigure caracterul natural al variabilei
studiate. În aceste conditii trebuie sa se evite influentele provenite din:

- vecinatatea imediata a constructiilor hidrotehnice de genul lacurilor de acumulare, prizelor de

apa, etc., dar si a podurilor cu debusee reduse;

- instabilitatea în plan orizontal si vertical a albiei;

- lipsa de sensibilitate hidrologica (variatiile mari ale nivelurilor în profil transversal care conduc la
variatii mici de debite);

- accesul dificil de la cea mai apropiata artera de circulatie.

Repartizarea statiilor hidrometrice si inclusiv a posturilor, în cadrul retelei, trebuie sa aiba în vedere
urmatoarele criterii:

- pe sectoare lungi, fara afluenti importanti, distantele între doua puncte hidrometrice sa se
aleaga astfel încât debitul mediu al cursului de apa, respectiv între doua asemenea puncte învecinate, sa
difere cu cca.20%;

- la confluente importante, fiecare curs de apa sa dispuna de câte un punct hidrometric imediat
în amonte, iar pe cursul principal de apa, de un punct în aval la o distanta care sa satisfaca diferenta de
20%, mai sus mentionata, în raport cu însumarea debitelor de la confluenta.

4.2 Afluenti ai Râului Lapus

Bazinul hidrografic al Lapusului, în întregul sau, atrage atentia prin asimetria sa. Cea mai mare parte a
afluentilor lui se grupeaza pe dreapta, având lungimi de peste 25 km si izvorând de sub culmile Gutâiului,
Lapusului si Tiblesului. În Depresiunea Lapusului însa, cei mai importanti afluenti sunt de stânga (Suciu, cu
izvorul sub vf. Hudin si Rohia), astfel ca aici bazinul prezinta un grad mai mare de simetrie.

Lapusul, râul colector, primeste în Depresiunea Lapusului urmatorii afluenti mai importanti :

• Valea Dobricului, afluent de dreapta, izvoraste din Masivul Satra, are o lungime de 20 km, si
constituie colectorul principal al piemontului Satrei

• Valea Rotunda reprezinta urmatorul afluent de dreapta dinspre aval spre amonte. Ia nastere prin
unirea a doua vai: Valea Setrii si Valea Ungurenilor ambele cu izvoare în Muntii Lapusului. Are o lungime
de 21 km. Dupa satul Libotin, valea mai este denumita si Valea Libotinului.

• Valea Strâmbu – Baiut, afluent de dreapta al Lapusului si acesta izvoraste din Muntii Lapusului.
Dreneaza depresiunea cu acelasi nume, importanta odata prin exploatarile de neferoase care se executau
aici.

• Valea Tocila si Valea Botizul, primii afluenti de stânga ai Lapusului dinspre amonte spre aval.
Izvorasc din Muntii Lapusului, au lungimi reduse si se unesc cu Lapusul în zona înalta de muncei.
• Valea Roaia , afluent important de stânga al Lapusului, izvoraste din Muntii Tiblesului, are 15 km
lungime si se uneste cu acesta în dreptul localitatii Lapusul Românesc.

• Valea Iedera, afluent de stânga, are doar 8 km lungime.

• Valea Rohia, este afluent de stânga al Lapusului si singura vale care curge pe sub Culmea Breaza.
Dupa ce merge o buna parte pe directie est-vest paralel cu râul principal, la satul Rohia face un cot brusc
spre nord si se varsa în Lapus, lânga târgul cu acelasi nume. Are o lungime de 18 km.

• Râul Suciu este incontestabil afluentul cel mai important pe care-l primeste Lapusul înainte de
intrarea în defileu. Ca majoritatea apelor din depresiune, este cunoscuta sub mai multe denumiri si
anume: valea Tiblesului în regiunea muntoasa, valea Grosilor în dreptul localitatii Grosii Tiblesului pâna la
localitatea Suciul de Sus si valea Suciului de aici spre varsare. Denumirea oficiala este aceea de râul Suciu.

Cursul sau se caracterizeaza prin doua mari coturi, în apropierea carora se afla câte o înseuare de culme.
Înseuarea are corespondenta într-o ruptura de panta a profilului longitudinal si într-o serie de umeri situati
pe valea Bradului, cât si spre valea Lapusului.

Are cea mai mare lungime dintre toti afluentii din depresiune, 36 km. Izvoraste din Muntii Tiblesului si are
la rândul sau o serie de afluenti importanti. De remarcat este faptul ca majoritatea afluentilor Suciului
sunt de stânga. În partea superioara a sa, un afluent important este Valea Bradului care izvoraste tot din
Muntii Tiblesului. Pe cursul mijlociu, Suciu primeste Valea Strâmba si Valea Larga, ambele cu o lungime de
7 km. Valea Periacul este un alt afluent de stânga al Suciului si împreuna cu Larga si Strâmba se unesc cu
acesta în localitatea Suciu de Sus. În dreptul localitatii Suciu de Jos, în râul Suciu intra Valea Lupoaia, un
alt afluent de stânga.

• Valea Cavnicului îsi trage izvoarele de sub Muntii Gutâiului si pasul Neteda, fiind colectorul
principal al Depresiunii Copalnic. Se caracterizeaza prin importante rupturi de panta ale talvegului, care
sunt situate în zona muntoasa. Ele marcheaza etapele mari de eroziune ale râului si corespund în
depresiune cu nivele de acumulare sau de eroziune. În total exista trei rupturi de panta: una la 900 m, alta
la 700 m si ultima la 500 m. Prima corespunde în zona muntoasa nivelului de umeri plioceni, situati imediat
sub o suprafata de eroziune, iar în depresiune corespunde cu faza de maxima extindere a piemonturilor.
A doua ruptura corespunde unei perioade de adâncire, care va duce la fixarea apelor. De aceea, urmele
acestui nivel s-au sters în buna parte. A treia ruptura situata la linia munte-depresiune, marcheaza
începutul etapei formarii teraselor. Are o lungime de 37 km.

• Valea Bloaja este cel mai important afluent al râului Cavnic, izvorând din Muntii Gutâiului si
unindu-se cu acesta în dreptul localitatii Copalnic Manastur. Are o lungime de 27 km.

• Râul Sasar, izvoraste din partea vestica a Gutâiului, are un bazin hidrografic de 317 km2 si o
lungime de 28 km. Izvoraste de la circa 1000 m si se varsa în Lapus la 154 m altitudine. Un afluent
important al acestuia este râul Firiza, care are un bazin de receptie de 93 km2 si o lungime de 31 km.