Sunteți pe pagina 1din 4

Balada unui greier mic, de George Toparceanu, subiectul de fabula este un

pretext pentru exersarea amplelor resurse umoristice ale poetului pe o tema


indelung folosita de fabulisti in literatura universala. Cele doua personaje,
greierul si furnica, sunt simbolice pentru doua ipostaze de viata: primul este
tipul omului petrecaret, fara grija zilei de maine, ajuns in pragul iernii
lipsit de mijloace de trai, celalalt e gospodarul strangator si cumpatat, care
ofera si o morala, o norma de viata: „Ai cantat? Imi pare bine. / Acum joaca,
daca poti, / Iar la vara fa ca mine” (Alexandru Donici, Greierul si furnica).

E drept ca, de-a lungul timpului, poetii au „ameliorat” cruzimea si atitudinea


furnicii, acordand greierului statutul firesc de artist ce isi petrece vremea „cu
cantare”, meritand, desigur, o rasplata pe masura: „Furnica [...], / Pricepe de ce e
trist; / Fara un minut a pierde, / Alearga l-al sau artist / Impartind pe jumatate /
Provizia cer avea: / «- Am venit sa-ti platesc, frate, - / Zice-datoria mea; // Cu
cantarea ta duioasa / Vara mult m-ai dezmierdat; / Ascultandu-te, voioasa, /
Pentru doi eu am lucrat»” (George Creteanu, Greierile si furnica).

Balada lui George Toparceanu pare o parodie, cu accente de tristete, totusi


intr-un stil ironic, despre soarta greierului la inceputul toamnei, anotimp
de transformari dramatice in natura, cu urmari indeosebi asupra fiintelor
mici. Intr-un tablou mohorat, cu „dealuri zgribulite” si „tarini zdrentuite”, se
profileaza, printr-o ampla personificare, chipul noului anotimp, „toamna cea
intunecata”, cu un portret detaliat prin epitetul triplu, „lunga, slaba si zaluda”. E
un sezon al dezastrului total, marit, in mod gradat, printr-o ampla enumeratie:
„Lunga, slaba si zaluda, / Botezand natura uda / C-un manunchi de ciumafai, - /
Cand se scutura de ciuda, / Imprejurul ei departe / Raspandeste-n evantai / Ploi
marunte, / Frunze moarte, / Stropi de tina, / Guturai”.

Sosirea toamnei produce, cu efecte comice, neliniste si spaima in randul


plantelor si al vietuitoarelor marunte, surprinse de urgia schimbarii
vremii: „Si cum vine de la munte, / Blestemand / Si lacramand, / Toti
ciulinii de pe vale / Se pitesc prin vagauni / Iar macesii de pe campuri / O
intampina in cale / Cu grabite plecaciuni”. In acest spatiu cuprins de
invalmaseala, doctul contureaza, cu duiosie si compatimire, prin epitete,
„negru, mic, muiat in tus”, „si pe-aripi pudrat cu bruma”, portretul
greierului, „un greierus”, surprins „pe coasta, la urcus”, in „casuta lui de
huma”.

Monologul greierului, care se adreseaza nemilosului anotimp, inceput si


incheiat printr-o imagine sonora, prin onomatopeea „cri-cri-cri”, exprima o
drama existentiala, de fapt un subiect de fabula de care artistul ar fi vrut sa
uite: „- Cri-cri-cri / Toamna gri, / Nu credeam c-o sa mai vii / Inainte de
Craciun, / Ca puteam si eu s-adun / O graunta cat de mica, / Ca sa nu cer
imprumut / La vecina mea furnica, / Fi’ndca nu-mi da niciodata, / Si-apoi
umple lumea toata / Ca m-am dus si i-am cerut…”.

Finalul poeziei, invaluit de simpatia si compasiunea poetului, accentueaza


sentimentul de tristete, greierul ramanand lipsit de orice speranta: „Dar de-acus
s-a ispravit... // Cri-cri-cri, / Toamna gri / Tare-s mic si necajit”. Greierul devine
astfel un cantaret al propriei sale conditii, al imposibilitatii de a se adaposti la
venirea anotimpului rece, care semnifica, intr-un plan mai larg, conditia
artistului in societate.

BALADA UNUI GREIER MIC, REFERAT, GEORGE TOPARCEANU

Compunere "Balada unui greier mic" de George Toparceanu

Peste dealuri zgribulite,/Peste ţarini zdrenţuite,/A venit aşa,


deodată,/Toamna cea întunecată.

Lungă, slabă şi zăludă,/Botezând natura udă/C-un mănunchi de


ciumafai, -/Când se scutură de ciudă,/Împrejurul ei departe/
Risipeşte-n evantai/Ploi mărunte,/Frunze moarte,/Stropi de
tină,/Guturai…

Şi cum vine de la munte,/Blestemând/Şi lăcrimând,/Toţi ciulinii de


pe vale/Se pitesc prin văgăuni,/Iar măceşii de pe câmpuri/ O
întâmpină în cale/Cu grăbite plecăciuni…

Doar pe coastă, la urcuş,/Din căsuţa lui de humă/A ieşit un


greieruş,/Negru, mic, muiat în tuş/Şi pe-aripi pudrat cu brumă:

- Cri-cri-cri,/Toamnă gri,/Nu credeam c-o să mai vii/Înainte de


Crăciun,/Că puteam şi eu s-adun/O grăunţă cât de mică,/Ca să nu
cer împrumut/La vecina mea furnică,/Fi’ndcă nu-mi dă
niciodată,//Şi-apoi umple lumea toată/Că m-am dus şi i-am cerut…

Dar de-acuş,/Zise el cu glas sfârşit/Ridicând un picioruş,/Dar de-


acuş s-a isprăvit…/Cri-cri-cri,/Toamnă gri,/Tare-s mic şi necăjit!

Cunoscut ca poet al anotimpurilor (mai ales în Rapsodii), al lumii


gingase a florilor si a micilor vietuitoare, George Topârceanu a
înfatisat în lirica sa acest univers cu duiosie si umor, el fiind un
sentimental care transforma "-n glume lacrimile clare".

O astfel de opera literara este si "Balada unui greier mic", publicata


în saptamânalul "Lumea bazar", în anul 1923, fiind apoi inclusa în
editia urmatoare a "Baladelor vesele si triste".
Poezia are o structura bine articulata, începând cu sosirea toamnei
si încheindu-se cu monologul greierului prin care "exprima o mare
delicatete si duiosie". (C. Ciopraga)

Sosirea neasteptata a toamnei "celei întunecate" este prezentata


expeditiv în primele patru versuri, poetul insistând asupra rapiditatii
actiunii, asupra surprizei ("A venit asa, deodata") si a dimensiunilor
impresionante ale peisajului luat în stapânire de anotimp ("Peste
dealuri zgribulite./Peste tarini zdrentuite"). Elementele cadrului
natural sunt caracterizate prin epitetele zgribulite si zdrentuite care
atribuie însusiri celor doi termeni ai enumeratiei peste dealuri, peste
tarini, iar epitetul cea întunecata evidentiaza una din trasaturile
anotimpului — atmosfera mohorâta.

Topârceanu insista apoi asupra chipului toamnei prin intermediul


epitetului triplu lunga, slaba si zaluda, cu rol personificator, ea
aparând asemenea uni duh malefic care lasa în urma sa toate relele
posibile: "Ploi marunte,/ Frunze moarte,/ Stropi de tina./ Guturai./"
Enumeratia ploi, frunze, stropi de tina, guturai între termenii careia
se intercaleaza epitetele marunte si moarte reliefeaza într-un ritm
alert fenomenele specifice acestui anotimp si transmite un
sentiment de neliniste si de teama.

Natura reactioneaza diferit în fata toamnei care "|vine de la


munte/Blestemând si lacrimând": cuprinsi de panica, ciulinii "se
pitesc prin vagauni", macesii o întâmpina "cu grabite plecaciuni", iar
greierasul îsi face aparitia "pe coasta, la urcus" iesind "din casuta lui
de huma". Atât toamna, care blestema si lacrimeaza (sugestie a
vântului si a ploii), cât si celelalte elemente ale naturii apar
personificate prin intermediul unor verbe de miscare: "se pitesc",
"întâmpina", "a iesit". Cu o arta desavârsita de miniaturist, de fin
bijutier, scriitorul zaboveste asupra imaginii greierului insistând
asupra coloritului prin folosirea enumeratiei "negru, mic, muiat în
tus..., pudrat cu bruma". Duiosia si compasiunea cu care
Topârceanu vorbeste despre greier, gingasia acestuia sunt
evidentiate atât de enumeratia anterioara, cât si de diminutivele
"casuta" si "greieras".

Partea finala, care cuprinde monologul greierului, copleseste prin


delicatete si duiosie, depasind cu mult gingasia existenta în alte
creatii, cum ar fi "Rapsodii de toamna". Toamna îl gaseste pe greier
cu camara goala, fapt pe care-l motiveaza prin credulitatea sa
izvorâta dintr-un calcul gresit ("Nu credeam c-o sa mai vii/ înainte
de Craciun./ Ca puteam si eu s-adun/ O graunta cât de mica/").
Drama micii vietati este cu atât mai mare, cu cât posibilitatea
împrumutului la "vecina furnica" este exclusa atâta timp cât orice
încercare este urmata de refuz si de bârfa: "Fi'nca nu-mi da
niciodata,/ Si-apoi umple lumea toata/ Ca m-am dus si i-am
cerut../". De aceea, în cuvintele greierului îsi face loc disperarea si
resemnarea ("Dar de-acus, [...]/ Dar de-acus s-a ispravit.../"),
singura consolare ramânându-i autocompatimirea: "Cri-cri-cri,/
Toamna gri,/Tare-s mic si necajit/"

In cuvintele greierului ca si în întregul text îsi face loc umorul,


"folosit ca mijloc de transmitere a duiosiei" (D. Micu), caci scriitorul
priveste cu îngaduinta, cu întelegere pasivitatea, neglijenta,
naivitatea, ca atribute specific omenesti. Un rol important în
reliefarea atitudinii poetului îl au si epitetele "toamna gri", glas
sfârsit", diminutivul ..piciorus", repetitia "dar de-acus'\ si adjectivele
cu rol de nume predicativ "mic si necajit", care îmbogatesc registrul
stilistic folosit anterior.

Prin personificarea greierului "care poate fi totodata un om sarmant,


[...] un umil functionar. [...] un poet necunoscut, neanteles" (D.
Micu), prin atitudinea acestuia, Gcorge Topârceanu prefigureaza
fabulele de mai târziu, scrise între 1930-1936, aceasta balada
putând fi socotita un exercitiu preliminar, chiar daca îsi are nota ei
de originalitate evidenta.