Anexa 1

Guru Yoga pentru Tapihritsa

Introducere
Conform tradiţiei Bonpo, Tapihritsa a fost la început un om obişnuit, originar din Zhang-zhung
din Tibetul de nord, dar printr-o practică Dzogchen susţinută, bazată atât pe contemplaţie
(Trekchod), cât şi pe viziunile Luminii Clare (Thogdal), a atins realizarea şi iluminarea deplină. În
general, Tapihritsa este considerat cel mai important maestru din linia de transmisie a Zhang-zhung
Nyan-gyud. (1) A fost al douăzeci şi cincilea maestru din linia care merge de la Tonpa Shenrab şi
Sangwa Dupa până la practicantul de Shen divin Yongsu Dagpa şi propriul lui învăţător, Tsepung
Dawa Gyaltsan, din secolul al şaptelea. Toţi aceşti douăzeci şi patru de maeştri au devenit Jalupa
sau Corpuri Curcubeu de Lumină. (2) După ce a practicat nouă ani într-o peşteră din munţii
Tibetului de nord, Tapihritsa a atins iluminarea şi eliberarea de Samsara, exemplificând astfel
realizarea Corpului Curcubeu al Marelui Transfer (3), fără a lăsa nici o urmă a corpului fizic.
Datorită clarviziunii sale, Tapihritsa a înţeles că adeptul tantric şi Mahasiddha Gyerpung
Nangzher Lodpo era un recipient potrivit pentru învăţăturile despre conceptele Dzogchen. (4) Dar
mai întâi trebuia să-l testeze şi să-i înfrângă mândria intelectuală şi aroganţa emoţională. Prin
urmare, după ce atinsese iluminarea, Tapihritsa a reapărut sub forma unui tânăr precoce care s-a
angajat ca servitor al unui conducător nomad local din Zhang-zhung. Acesta era doar un exerciţiu
prin care-şi exprima marea compasiune pentru a-l trezi şi pregăti pe Gyerpungpa să primească
învăţăturile Dzogchen. Odată ce gândirea discipolului său s-a disciplinat şi maturizat, Tapihritsa a
renunţat să se mai ascundă în trupul micului orfan în zdrenţe şi a reapărut în cer, sub o formă
glorioasă şi exaltată, pentru a începe procesul de transmisie a preceptelor Dzogchen.
Conform lui Lopon, deoarece a exemplificat în acest fel realizarea Marelui Transfer, Tapihritsa
a ajuns în tradiţia Zhang-zhung ca arhetip al unui Mahaguru care întruchipează în forma sa vizibilă
pe toţi maeştrii din toate liniile tradiţiei Dzogchen. Tapihritsa s-a manifestat în faţa lui Gyerpungpa
sub formă Nirmanakaya ca un băiat de 16 ani, transparent şi strălucitor, de culoare albă şi limpede
ca cristalul, fără haine şi podoabe, şezând în mijlocul unei sfere-curcubeu suspendate în cer.
Deoarece atinsese iluminarea cu mult înainte de această revelaţie Nirmanakaya, Conştienţa lui
Tapihritsa exista în afara timpului şi istoriei obişnuite, a succesiunii cauzale a evenimentelor umane,
şi în afara dimensiunilor limitate ale spaţiului profan supus percepţiei umane obişnuite. În plus, el
poseda acum capacitatea de a reapărea şi a se manifesta la voinţă ca Trup de Lumină, în orice
formă, în orice timp şi în orice loc, pentru a transmite învăţăturile Dzogchen discipolilor receptivi.
Se spune că el are în continuare această putere, chiar şi în vremurile noastre degenerate, însă
hierofania sau apariţia lui depinde de devotamentul, receptivitatea şi viziunea pură a practicantului.
Deşi Tapihritsa se poate manifesta sub orice formă, în dimensiunea viziunii karmice umane el apare
în general ca un om, pentru ca să comunice cu alte fiinţe umane.
În plus, Tapihritsa s-a manifestat în faţa lui Gyerpungpa şi i-a transmis conceptele Dzoghen sub
forma arhetipală a veşnic tânărului şi înţeleptului copil de lumină (`od kyi khye`-u-chung), descris
mai sus. Din acest motiv, în timpul meditaţiei Guru Yoga, cei ce practică după metodele Zhang-
zhung Nyan-gyud îl vizualizează pe Tapihritsa exact în aceeaşi formă, suspendată în cer înaintea lor.
Practicantul se roagă cu un devotament intens şi arzător, pentru a primi binecuvântările cunoaşterii
şi inspiraţiei sale (byin rlabs). Deşi Tapihritsa pare să fie similar din punct de vedere iconografic cu
Buddha Primordial Kuntu Zangpo, cu care este în esenţă identic la nivel Dharmakaya şi, ca urmare,
este numit Kunzang Tapihritsa, manifestările sale în faţa discipolului său Gyerpungpa constituie
hierofanii sau revelaţii Nirmanakaya. Prin urmare, este numit pur şi simplu ”Nirmanakaya (sprul-
sku)”.
De la Buddha Primordial Kuntu Zangpo până la Tapihritsa, în secolul al şaptelea, preceptele
Dozgchen au fost transmise ca Upadesha sau instrucţiuni orale secrete (man-ngag), câte unui singur
discipol la un moment dat (gcig brgyud). Prin urmare, asupra lor s-a păstrat cel mai profund secret.
Se spune însă că Tapihrista era capabil să prevadă viitorul şi astfel ştia că în secolul următor
practicanţii Bonpo vor fi supuşi persecuţiei. Din acest motiv, i-a permis lui Gyerpungpa să aştearnă
preceptele în scris în limba Zhang-zhung, folosind manuscrisul sMar-yig. În acest fel, învăţăturile
Dzogchen din Zhang-zhung aveau să ajungă la generaţiile din această epocă degenerată,
caracterizată printr-o înţelegere mărginită a spiritualităţii şi slăbiciunea memoriei. În plus, Tapihritsa
i-a permis discipolului său să predea aceste învăţături mai multor discipoli proprii. Astfel, odată cu
Tapihritsa şi Gyerpungpa, învăţăturile Dzogchen au pătruns în istoria umanităţii. Prin urmare,
conform Lopon, Tapihritsa este vizualizat în practica Guru Yoga nu doar fiindcă exemplifică Marele
Transfer, ci şi datorită neţărmuitei bunăvoinţe de care a dat dovadă deoarece i-a transmis preceptele
Dozgchen discipolului său şi i-a permis să le aştearnă pe hârtie.
În general, practica Guru Yoga (bla-ma`i rnal-`byor) din Zhang-zhung Nyan-gyud se
efectuează în timp ce practicantul îl vizualizează pe Tapihritsa în cer, în faţa sa, tot aşa cum acesta i-
a apărut iniţial lui Gyerpungpa atunci când i-a transmis acestuia învăţăturile Dzogchen şi
experienţele dobândite prin meditaţie de maeştrii precedenţi. Prin acest proces de vizualizare,
practicantul creează un spaţiu şi un timp sacru, repetând acţiunile artetipale ale lui Gyerpungpa când
acesta a cerut şi a primit pentru prima oară învăţături de la maestrul său iluminat. Conform lui
Lopon, pentru a pătrunde în linia Zhang-zhung Nyan-gyud, nu e nici o îndoială că trebuie să
practicăm Guru Yoga pentru Tapihritsa. Guru Yoga este considerată cea mai importantă practică
preliminară din tradiţia Dzogchen. Se consideră că această imagine luminoasă, arhetipală a lui
Guru, sub forma unui înţelept copil sau veşnic tânăr, întruchipează şi cuprinde în forma sa radiantă
esenţa tuturor maeştrilor învăţăturilor Dzogchen. Este vorba despre principiul integării şi unificării
(rnal-`byor, yoga în sanscrită), adică unificarea cu esenţa sau Natura Minţii tuturor acestor maeştri
(bla-ma, guru în sanscrită).
Rolul lui Guru este să ofere binecuvântările (byin-brlabs) care reprezintă un fel de energie
spirituală a inspiraţiei. În esenţă, această energie spirituală a apărut spontan din strălucirea
inepuizabilă a conştienţei şi fiinţei iluminate a însuşi Buddha Primordial. Apoi a fost transmisă de-a
lungul unei linii de adepţi realizaţi sau Mahasiddha, tot aşa cum electricitatea este transmisă în oraşe
prin linii electrice de la generatoarele situate în munţi. Maestrul îi comunică practicantului energia
sa spirituală, care joacă rolul unui catalizator pentru a trezi şi a face să rodească potenţialul spiritual
al fluxului mental al individului respectiv (rgyud smin). În acest fel, fiinţa practicantului este
pătrunsă de puterea inspiraţiei, proces ce are loc ori de câte ori respectivul practică Guru Yoga.

Cum se practică Guru Yoga

Necesitatea unei atitudini devotate
Cum practicăm? Practicantul trebuie să găsească mai întâi un loc liniştit, unde nu va fi deranjat,
şi să cultive credinţa intensă şi devotamentul fervent faţă de Guru şi învăţăturile sale. El trebuie să
se simtă ca şi cum ar fi în prezenţa fizică a lui Tapihritsa, care reprezintă Maestrul său Originar sau
Tsawe Lama (rtsa-ba`i bla-ma). Acesta este maestrul sau învăţătorul spiritual cu care practicantul a
avut legături karmice strânse de-a lungul multor vieţi trecute şi care, în viaţa prezentă, îi oferă cele
mai importante explicaţii ale învăţăturilor (dbang khrid), inclusiv introducerea directă în propria
Minte (rig-pa ngo-srpod). Rugându-ne cu credinţă şi devotament intens, cerem ajutor şi îndrumare
prin revelarea celei mai scurte şi mai rapide căi spre iluminare, Dozgchen. Cu credinţă, respect şi
dăruire, recitând invocaţia, ne concentrăm mintea asupra imaginii clare a lui Tapihritsa din cerul
deschis dinaintea noastră. Simţim că el este acolo cu adevărat. Ne deschidem inima faţă de el fără
rezerve şi ne abandonăm total, cu o încredere deplină. Binecuvântările lui Guru Tapihritsa sunt ca
lumina soarelui, care se revarsă asupra tuturor. Dar pentru a ne bucura de căldura soarelui, mai întâi
trebuie să ieşim din întunericul rece şi dens al peşterii, care reprezintă existenţa egoistă limitată şi
conştiinţa egoului. Această atitudine de devotament, deschidere şi abandonare totală (mos-gus) nu
poate fi subliniată îndeajuns. Intensitatea emoţională şi nu înţelegerea intelectuală este cea care
alimentează practica Guru Yoga, făcând-o să fie eficientă şi vie. Nu este vorba despre un simplu
exerciţiu intelectual, deoarece întrupează în mod concret o relaţie personală, intimă. Şi după cum a
spus maestrul Jigmed Lingpa, practica Guru Yoga are efect doar atunci când simţim că ne furnică
pielea şi că se ridică părul pe noi.
 Poziţia de meditaţie în cinci puncte
Aşezaţi-vă confortabil în poziţia de meditaţie în cinci puncte, aliniind canalele psihice pentru
ca prana, sau energia psihică vitală (rlung, în sanscrită vayu) să curgă amonios în corp şi să nu apară
gânduri tulburătoare (5). Astfel mintea poate fi domolită şi controlată mai uşor. Această poziţie, care
reprezintă postura esenţială (lus gnad), este următoarea:
1. Ne aşezăm cu picioarele încrucişate, pentru a regla şi controla activităţile vânturilor vitale
din partea inferioară a corpului, mai ales Apana-vayu (thur-sel), vântul vital care se deplasează în
jos, responsabil cu activităţile tractului digestiv inferior şi eliminarea reziduurilor sub formă de
urină şi fecale.
2. Coloana trebuie să fie dreaptă ca o săgeată, ceea ce favorizează alinierea articulaţiilor şi
muşchilor, precum şi armonizarea funcţiilor diverselor vânturi şi canale, în special a Vyana-vayu
(khyab-`jug) sau vântul vital atotpătrunzător, care controlează mişcarea muşchilor. Cele patru
membre sunt ferme, dar nu tensionate; în nici un caz nu trebuie să fie moi.
3. Ţinem mâinile în samadhi-mudra, cu palmele orientate în sus, stânga peste dreapta (mnyam-
bzhag phyag-rgya). Acest gest reglează şi controlează activităţile organelor interne ale corpului. Le
echilibrează şi armonizează funcţiile, în special pe cele ce ţin de Samana-vayu (me-mnyam), vântul
vital ce reglează căldura corpului, metabolismul şi digestia. Mâna stângă se odihneşte peste cea
dreaptă, iar cu degetul mare de la fiecare mână apăsăm baza degetului inelar.
4. Gâtul este aplecat în faţă, ca un cârlig. Acest lucru reglează şi controlează activităţile vorbirii
şi alte funcţii legate de gât precum înghiţitul, dar în special Udana-vayu (gyen-rgyu), vântul vital
care se deplasează în sus şi reglează activităţile respective.
5. Umerii sunt puţin ridicaţi şi aduşi în faţă, ca aripile unui vultur care se ridică spre cer. Acest
lucru reglează şi controlează activităţile vânturilor vitale din trunchi sau partea superioară a
corpului, mai ales Prana-vayu (srog-`dzin), care reglează respiraţia în plămâni şi circulaţia sângelui
de la inimă spre corp.
Privirea este orientată înainte, concentrată asupra spaţiului aflat dincolo de vârful nasului.
Ochii sunt întredeschişi; încercăm să nu-i mişcăm sau să nu clipim prea mult. Controlul privirii
reglează activităţile Prana-vayu, împiedicând apariţia gândurilor din cauza mişcărilor neregulate ale
acestui vânt vital. Limba este lăsată să plutească, fără să atingă cerul gurii. Între dinţi rămâne un
spaţiu liber, ca şi cum am rosti încet ”aah...”
Poziţia de meditaţie în cinci puncte permite echilibrarea corpului fizic şi armonizarea
mişcărilor şi curgerii vânturilor vitale sau energiilor psihice, împiedicând astfel apariţia gândurilor
tulburătoare. Putem folosi o centură pentru meditaţie (sgom-thag) care ne permite să menţinem
poziţia un timp îndelungat.
Când şedem cu picioarele încrucişate, cu mâinile în poală şi palmele în sus, stânga peste
dreapta, cu degetul mare de la fiecare mână apăsând baza degetului inelar, închidem şi sigilăm
temporar Klesha-nadi sau canalul psihic prin care corpul poate fi atacat de fluxuri energetice
negative (gdon) din mediul exterior. Conform tradiţiei şamanismului tibetan, spiritele pot să intre în
corp şi să ia în posesiune individul prin cele două canale care leagă vârfurile degetelor inelare de
inimă. Prin închiderea acestor canale, practicantul se protejează în timpul meditaţiei.
Când practicăm în starea de contemplaţie sau Starea Naturală, pur şi simplu ne relaxăm într-o
stare de non-acţiune sau imobilitate a corpului, vorbirii şi minţii. În caz contrar, activităţile minţii şi
energiei ar cauza dezechilibre în canalele psihice şi vânturile vitale, ceea ce ar da naştere la gânduri
şi emoţii care ar perturba starea de contemplaţie. În contextul învăţăturilor Dozgchen, contemplaţia
sau samadhi nu se referă doar la o stare de calm mental (shamatha) sau de concentrare intensă şi
retragere din simţuri (dhyana), ci la a fi în Starea Naturală (rig-pa). În acest scop, există o postură
anume în care corpul fizic este sigilat prin cele cinci mudra descrise mai sus. Imobilitatea corpului
limitează activităţile fizice care pot perturba vânturile vitale şi canalele psihice. Mintea sau
conştiinţa este asociată întotdeauna cu aceste vânturi subtile ce reprezintă mişcările energiilor
psihice. Mintea (sems) şi energia psihică (rlung) sunt legate între ele, asemenea unui călăreţ pe un
cal neîmblânzit. Dacă vânturile vitale nu sunt în echilibru, mintea sau fluxul gândurilor se
dezechilibrează şi conştiinţa este perturbată. Respiraţia uşoară, profundă şi liniştea calmează
mişcarea vânturilor vitale. Iar când aceste vânturi rămân nemişcate, nu apar gânduri discursive.
Concentrarea şi fixarea atenţiei pe un obiect al meditaţiei facilitează nemişcarea minţii. Prin urmare,
cele trei nemişcări (mi gyo-ba gsum) – a corpului, a vorbirii şi a minţii – îi permit practicantului să
rămână lucid, conştient în Starea Naturală. De aceea se spune că poziţia în cinci puncte pentru
practicarea meditaţiei este foarte importantă.

Cele nouă respiraţii pentru purificare

După aceea practicantul efectuează cele nouă respiraţii de purificare a vânturilor vitale şi
canalelor, lucru cunoscut în general ca îmblânzirea sau antrenarea respiraţiei (rtsa `dul), expirând de
câte trei ori pe fiecare nară în timp ce nara cealaltă este astupată cu degetul. Apoi urmează trei
expiraţii pe ambele nări. Astfel se elimină aerul stătut (rlung ro) din plămâni, precum şi toate
impurităţile sau tulburările emoţionale reziduale, iar practicantul se simte curăţat şi purificat.
În sistemul budist, cele trei canale principale sunt Rasana (ro-ma) – canalul din dreapta, Lalana
(rkyang-ma) – canalul din stânga şi Avaduthi (dbu-ma) – canalul central. În sistemul hindus,
canalele poartă numele de Pingala, Ida şi Sushumna. Avadhuti sau canalul central este vizualizat
chiar în centrul corpului, nu în coloana vertebrală, ci în faţa sa. Aceste canale psihice (rtsa, în
sanscrită nadi) reprezintă căi pe care poate circula energia psihică; ele sunt structuri subtile, nu
fizice. Ca urmare, prin vizualizarea lor (dmigs-pa), practicantul le face să fie reale şi îşi deplasează
prin ele vânturile vitale (rlung, în sanscrită vayu). Atât în tantrele budiste cât şi în cele din tradiţia
Bonpo există diferite sisteme de vizualizare a principalelor canale psihice. Sistemul de vizualizare
folosit depinde de modul şi locul în care practicantul mişcă aceste energii sau vânturi pshice.
Canalul central este vizualizat ca fiind de un albastru profund, asemenea cerului senin, situat în
centrul corpului şi mergând de la centrul secret, aflat la patru lăţimi de deget sub ombilic, până la
deschiderea coroanei capului. Acest canal este drept ca o săgeată şi larg cât un băţ de bambus gol pe
dinăuntru. În general, se spune că are patru caracteristici – drept, strălucitor, gol şi albastru. În
paralel cu canalul central, la stânga şi la dreapta sa, se află două canale mai mici, asemenea unor
fire subţiri de mătase. Canalul din dreapta este alb precum cristalul, iar cel din dreapta este roşu ca
pulberea de corali. Ele simbolizează energia masculină lunară, albă şi rece, respectiv energia
feminină solară, roşie şi arzătoare. În sistemul Tantra, luna albă simbolizează sperma, elementul
masculin, iar soarele roşu simbolizează sângele menstrual, elementul feminin. Este exact invers
decât în simbolismul astrologiei occidentale. La femei, canalele şi culorile sunt inversate. Cele două
canale laterale se unesc cu canalul central în punctul Kunda, sau joncţiunea celor trei canale (rtsa
gsum `dus mdor), aflat sub ombilic, iar acest punct de joncţiune seamănă cu litera tibetană CHA.
Cele trei canale se îndreaptă apoi în paralel spre inima fizică, se curbează în spatele ei, apoi merg în
sus pe coloană şi pe gât, unindu-se din nou în punctul Ag-tse, joncţiunea dintre coloană şi craniu.
După aceea canalele pătrund în craniu (klad phor) şi se arcuiesc pe membrana creierului (klad
sprin). Cele două canale laterale coboară spre nări, unde iau sfârşit. În interiorul craniului, canalul
central se lărgeşte puţin pe măsură ce se apropie de deschiderea din vârful capului, ajungând să
semene cu un corn sau o floare. El a fost comparat cu floarea albastră numită spangs-rgyan
(Gentiana stipitala Edjew.), care înfloreşte toamna. Gura sau extremitatea superioară a canalul
central se deschide în afară prin coroana craniului şi este numită deschiderea lui Brahma (tshangs-
pa`i bu-ga, în sanscrită brahmarandhra).
Pentru bărbaţi: astupaţi nara dreaptă cu degetul inelar de la mâna dreaptă şi inspiraţi aer curat
pe nara stângă şi prin canalul stâng, imaginându-vă că absorbiţi aerul luminos, albastru deschis, al
înţelepciunii (ye-shes kyi rlung). Apoi ţineţi-vă puţin respiraţia. Astupaţi nara stângă cu degetul
inelar şi, deschizând nara dreaptă, expiraţi prin ea şi prin canalul drept aerul stătut, poluat (rlung-
ro). Vizualizaţi acest aer ca pe un fum gri-albăstrui, reprezentând reziduurile poluate ale emoţiei
negative a furiei. Apoi schimbaţi mâinile şi procedaţi invers. Astupând nara stângă cu degetul inelar
de la mâna stângă, inspiraţi aerul înţelepciunii pe nara dreaptă şi ţineţi-vă puţin respiraţia. Apoi,
deschizând nara stângă şi astupând-o pe cea dreaptă cu degetul inelar, expiraţi aerul stătut ca pe un
fum roşu-deschis, reprezentând reziduurile poluate ale emoţiei negative a dorinţei. Astfel purificaţi
alternativ fiecare parte, de trei ori. Femeile trebuie să procedeze invers, purificând mai întâi partea
stângă de furie, apoi partea dreaptă de dorinţă.
În continuare, inspiraţi aerul luminos şi curat al înţelepciunii pe ambele nări, după care expiraţi
aerul stătut, vizualizându-l ca pe un fum de un maro murdar reprezentând reziduurile emoţiei
negative a confuziei. Această emoţie negativă sau klesha reprezintă de fapt un amestec al celor două
pasiuni principale, furia şi dorinţa, şi este caracterizată de ignoranţă, confuzie, nehotărâre şi
tulburare. Imaginaţi-vă că expiraţi acest aer stătut prin orificiul din vârful capului.
În toate cazurile, inspiraţia va fi lentă şi blândă, iar eliminarea tulburărilor se va face cu mai
multă forţă. Bărbaţii încep cu canalul drept, iar femeile cu canalul stâng, deoarece canalele laterale
sunt situate invers la cele două sexe, din cauza polarităţii tantrice. Canalul lunar alb, în care se
acumulează reziduurile furiei, este situat pe partea dreaptă la bărbaţi şi pe partea stângă la femei, iar
canalul solar roşu, unde se acumulează reziduurile dorinţei, este situat pe partea stângă la bărbaţi şi
pe partea dreaptă la femei.
În timp ce expiră de trei ori, alternativ, aerul stătut din canalul lunar alb, practicantul se
gândeşte că de fiecare dată când elimină energia negativă aceasta are următoarele patru
caracteristici :
1. Furie (zhe-sdang, în sanscrită dvesha) şi obstacolele legate de trecut în general.
2. Bolile legate de vânt, adică cele provocate de lipsa de vitalitate ori de dezechilibrele ce
afectează Vayu sau umoarea vântului (rlung gi nad).
3. Aspectul unui fum albastru deschis.
4. Tulburări provocate de spiritele masculine (pho gdon).
Apoi, în timp ce expiră de trei ori, alternativ, aerul stătut din canalul solar roşu, practicantul se
gândeşte că de fiecare dată când elimină energia negativă aceasta are următoarele patru
caracteristici:
1. Dorinţă (`dod-chags, în sanscrită raga) şi obstacolele legate de viitor.
2. Bolile cauzate de dezechilibrele ce afectează Pitta sau umoarea bilei (mkhris-pa`i nad).
3. Aspectul unui fum roşu deschis
4. Tulburări provocate de spiritele feminine (mo gdon).
În fine, practicantul inspiră şi expiră de trei ori pe ambele nări. Aerul proaspăt al înţelepciunii
pătrunde în canalul central, iar aerul stătut este expulzat în mod forţat prin vârful capului (de fapt,
pe ambele nări). Energia negativă a confuziei are patru caracteristici:
1. Confuzie sau tulburare (gti-mug, în sanscrită moha) şi obstacolele legate de prezent.
2. Bolile cauzate de dezechilibrele ce afectează Kapha sau umoarea flegmei (bad-kan gyi nad).
3. Aspectul unui fum maro închis.
4. Tulburări provocate de Nagas sau spiritele subterane (klu gdon).

Cele patru faze ale practicii Guru Yoga

Procesul celor nouă respiraţii reprezintă purificarea preliminară. Practica Guru Yoga principală
cuprinde patru faze:
1. Vizualizarea prezenţei lui Guru în cer, în faţa noastră, şi recitarea invocaţiei.
2. Primirea purificării de la Guru prin nectarul înţelepciunii.
3. Primirea binecuvântărilor de la Guru prin împuternicirea cu cele trei lumini.
4. Recitarea de rugăciuni şi mantre.

Faza întâi: Vizualizarea lui Guru

Emiţând silaba sămânţă A, practicantul îl vizualizează pe Guru în cer, deasupra coroanei
capului. (7) În acest caz, Tapihritsa este transparent sau translucid, cu trupul gol şi clar asemenea
unui curcubeu, deoarece el reprezintă inseparabilitatea dintre claritate şi vid (gsal stong dbyer-med).
Este de un alb pur, ca un cristal de cuarţ, deoarece a fost purificat cu grijă de toate confuziile şi
tulburările (sgrib-med). Este lipsit de haine şi podoabe, deoarece este complet eliberat de toate
gândurile discursive (rtog-med) şi de activităţile mentale ce ţin de procesul gândirii. Este vizualizat
şezând în poziţia de contemplaţie, în mijlocul unei sfere-curcubeu de lumină (thig-le) suspendate în
cer, deoarece a atins deja Corpul de Lumină al Marelui Transfer (`pho-ba chen-po`i `od sku).
Aceasta arată că natura lui este înţelepciunea, conştienţa primordială sau gnoza (ye-shes). Dar nu
trebuie să vi-l imaginaţi bidimensional ca un tablou de pe perete, ci tridimensional, transparent şi
imaterial, ca un curcubeu din cer. Trebuie să simţiţi că este viu şi prezent în spaţiul din faţa dvs., că-
l vede şezând sub el şi vă priveşte cu compasiune, bunătate şi dragoste. Este o întâlnire cu un
caracter foarte personal.
În plus, practicantul se va gândi că figura luminoasă a lui Tapihritsa întruchipează unificarea
tuturor Guru, a tuturor maeştrilor şi a întregii linii de transmisie a învăţăturilor Dzogchen pe care le-
a primit în viaţa curentă şi în toate vieţile trecute. Va începe să se roage maestrului său cu fervoare
şi devotament, din toată inima, ca şi cum acesta s-ar afla în faţa lui, şi-i va aduce ofrande reale sau
imaginare, inclusiv un Ganachakra Puja. În final, va cere să fie binecuvântat cu puterile Trupului,
Vorbirii şi Minţii lui Guru.(8)
După ce l-a vizualizat pe Guru cu claritate în acest fel şi şi-a fixat mintea asupra sa,
practicantul va recita invocaţia de multe ori, sau cel puţin de trei ori. În acest scop, Lopon sugerează
următoarele versuri:
”În palatul marelui extaz de pe coroana capului
se află Maestrul meu Originar spre care se îndreaptă rugăciunile mele;
Buddha şi propria mea Minte îmi sunt Învăţători de preţ:
Binecuvântează-mă cu darul de a-mi recunoaşte propria natură!”(9)

Chyi-tsuk de-wa chen-po pho-drang du,

Drin-chan tsa-we la-ma la sol-wa deb
sang-gye sem su ton-pa rin-po-che
rang ngo rang gi she-pa jyin gyi lob.

Faza a doua: Purificarea cu nectarul înţelepciunii

Practicantul vizualizează cum, ca răspuns la atitudinea lui de devotament arzător şi deschidere
fără rezerve, din centrul inimii lui Guru Tapihritsa ţâşneşte o lumină albă care se transformă spontan
în râuri de nectar alb, luminos al înţelepciunii (ye-shes kyi bdud-rtsi). Acesta curge şi pătrunde în
deschiderea din coroană, coborând prin canalul central, şi umple întregul corp al practicantului.
Nectarul alb şi luminos reprezintă înţelepciunea lui Guru (bla-ma`i ye-shes) care spală şi curăţă
toate păcatele şi confuziile practicantului, inclusiv tulburările emoţionale şi urmele karmice
moştenite din trecutul imemorial. Corpul practicantului este total curăţat şi purificat, iar intreaga lui
fiinţă se transformă într-un vas de cristal plin de lumină, pregătit să primească binecuvântările şi
puterile de la maestru. (10)

Faza a treia: Primirea puterilor

În finalul acestui proces de purificare, practicantul este pregătit să primească iniţierile şi
transmisia preceptelor Dzogchen. El emite silabele A OM HUM, care semnifică dimensiunile
corpului, vorbirii şi minţii individului. Ca răspuns la credinţa intensă şi devotamentul practicantului,
aceste silabe, sub forma unor litere tibetane luminoase, apar spontan pe suprafaţa corpului lui Guru,
în trei locuri sau trei porţi secrete (sgo gsum) - pe frunte, în zona gâtului şi în inimă. (11) Din aceste
silabe ţîşnesc apoi raze de lumină de anumite culori, atingând locurile corespunzătoare de pe corpul
practicantului, unde sunt absorbite împreună cu energia lor. În acest fel, practicantul primeşte şi
uneşte cunoaşterea şi înţelepciunea (ye-shes) Corpului, Vorbirii şi Minţii lui Guru. Mai exact, din
silaba A albă de pe fruntea lui Guru ţâşneşte o rază de lumină de un alb strălucitor, care pătrunde în
centrul frunţii practicantului. Astfel, păcatele şi confuziile corpului sunt purificate, iar practicantul
primeşte puterea şi realizările spirituale (siddhi) ale Corpului lui Guru. Acum, el poate face Hyerim
(bskyed-rim) sau practica de transformare prin vizualizare, ceea ce arată că va ajunge să realizeze
Nirmanakaya sau manifestarea trupească a iluminării. Din silaba OM roşie de pe gâtul lui Guru
ţăşneşte o rază de lumină de un roşu strălucitor, care pătrunde în centrul gâtului practicantului.
Astfel, păcatele şi confuziile vorbirii sunt purificate, iar practicantul primeşte puterea şi realizările
spirituale ale Vorbirii lui Guru. Acum el poate face Tsalung (rtsa-rlung) sau recitările de mantre şi
practicile respiratorii (pranayama), ceea ce arată că va ajunge să realizeze Sambhogakaya sau
aspectul energetic al iluminării. Din silaba HUM albastră din inima lui Guru ţâşneşte o rază de
lumină de un albastru strălucitor, care pătrunde în centrul inimii practicantului. Astfel, păcatele şi
confuziile minţii sunt purificate, iar practicantul primeşte puterea şi realizările spirituale ale Minţii
lui Guru. Acum el poate face Dzogrim (rdzogs-rim) sau practicile interne de yoga pentru a înţelege
inseparabilitatea dintre extaz şi vid, ceea ce arată că va ajunge să realizeze Dharmakaya sau aspectul
mental suprem al iluminării. Aceste lumini sunt apoi dizolvate şi absorbite în centrele
practicantului, ca şi cum am turna apă în apă; Corpul, Vorbirea şi Mintea lui Guru se unesc cu
corpul, vorbirea şi mintea practicantului. În acest fel, practicantul se purifică şi primeşte puterea,
accesând şi asimilând energiile şi capacităţile Corpului, Vorbirii şi Minţii lui Guru. Această iniţiere
şi împuternicire reprezintă partea culminantă a procesului de vizualizare a lui Guru. Ea îl
conectează pe practicant cu toţi maeştrii liniilor de transmisie a învăţăturilor Dzogchen şi, la fiecare
repetare a exerciţiului, permite menţinerea acestei legături spirituale.

Faza a patra: Recitarea rugăciunilor

În acest moment, după ce a primit puterea şi binecuvântările lui Guru, practicantul poate recita
”Invocaţia lui Tapihritsa”, tradusă în secţiunea următoare. O va recita o singură dată sau de câte ori
doreşte, păstrând o atitudine de credinţă, devotament şi dorinţă intensă de a se elibera şi ilumina.
După cum am spus, în prezenţa maestrului, practicantul dezvoltă o relaţie personală cu el şi
cultivă în mod deliberat sentimente intense de credinţă, încredere şi devotament fervent. El se
abandonează fără rezerve şi se deschide total în faţa acestui maestru perfect, ca un copil mic în faţa
părintelui său iubitor. Practicantul se roagă cu credinţă şi devotament intens figurii lui Guru, care
este identic în esenţă cu Maestrul său Originar, cerându-i să-l binecuvânteze cu puterile şi
învăţăturile sale, ca să poată practica şi înţelege Dzogchen cu adevărat. Într-adevăr, conform lui
Lopon, Guru Yoga este considerat cel mai eficient mijloc de a păstra şi ameliora învăţăturile primite
anterior. Prin urmare, Guru Yoga nu se efectuează doar o dată, la început, ca o ceremonie de iniţiere,
ci este o practică de meditaţie realizată în mod repetat, cel puţin o dată pe zi, sau chiar la începutul
fiecărei şedinţe de practică.
După recitarea rugăciunilor, viziunea lui Guru din cer se dizolvă într-o masă de lumină.
Lumina se apropie de practicant şi se uneşte cu el. Acest moment de unificare reprezintă adevăratul
Guru Yoga, o autentică unire mistică (unio mystica). În plus, ea constituie o recapitulare şi o
repetiţie a viziunii mistice originare şi experienţei extatice trăite de Mahasiddha Gyerpungpa în
Zhang-zhung, cu multă vreme în urmă. În acest fel, practicantul pătrunde şi rămâne în linia de
transmisie, în starea sacră ce transcende spaţiul şi timpul profan.

Încheiere: Dedicaţie de merit

Lopon sugerează practicantului ca la sfârşitul fiecărei şedinţe de practică să recite următoarele
versuri, ca dedicaţie de merit şi angajament (bsngo smon):
”Toate meritele pe care le-am acumulat prin puritatea celor trei porţi
Le dedic tuturor fiinţelor simţitoare de pe cele trei tărâmuri;
După ce mi-am purificat toată karma negativă şi confuziile acumulate în cele trei timpuri,
Fie să ating cât mai repede starea perfectă de Buddha a Trikaya!” (12)
Go sum dag-pe ge-wa gang gyi-pa
Kham sum sem-chan nam kyi don du ngo,
Du sum sag-pe le drib kum jyang ne,
Ku sum dzog-pe sang-gye nyur thob shok.

În mod normal, se efectuează între patru şi şase şedinţe de meditaţie în fiecare zi, de pildă
dimineaţa devreme, înainte de prânz, la sfârşitul după-amiezii, către apus, şi seara înainte de
culcare. În tradiţia Dzogchen, practica Guru Yoga trebuie efectuată întotdeauna cel puţin la
începutul fiecărei şedinţe de practică. Astfel practicantul rămâne legat în mod inseparabil de
maestru şi linia de transmisie, precum şi de contemplarea Stării Naturale în care a fost iniţiat direct
de maestru. Dacă practicantul nu menţine această conexiune spirituală, pot apărea probleme cu
Gardienii maestrului şi discipolului. Se spune că Gardienii nu prea tolerează abuzul sau neglijarea
liniei de transmisie a învăţăturilor şi practicii.
Conform tradiţiei Bonpo, de obicei este nevoie de trei luni pentru a efectua toate aceste practici
preliminare, fiecare dintre ele fiind repetată de câte o sută de mii de ori. (13) În ceea ce priveşte
practica zilnică, practicantul poate efectua toate cele nouă secţiuni în cursul şedinţei de diminaţă.
Şezând în postura de meditaţie în cinci puncte, practicantul va parcurge pe rând fiecare exerciţiu.
Dacă e posibil, îl va repeta de trei sau cinci ori. În încheiere, va spune dedicaţia de merit şi
angajament de a atinge cât mai repede starea de Buddha. În cursul şedinţei de prânz, va recita din
nou mantrele din textul Ngondro. (14)

Invocaţia lui Tapihritsa

După cum am mai spus, Lopon ne recomandă ca, pe lângă scurta rugăciune de mai sus, să
recităm şi ”Invocaţia lui Tapihritsa” (Ta-pi-hri-tsa`i gsol-`debs) în timp ce-l vizualizăm pe Guru
conform celor descrise mai sus, înainte de a primi învăţăturile de la maestru. Această invocaţie este
inclusă în manuscrisul colecţiei rGyal-ba phyag-khrid şi se spune că a fost compusă de însuşi
Gyerpungpa. (15) Textul cuprinde semnificaţia esenţială a Dozgchen, fiind foarte potrivit pentru
practica de meditaţie în timp ce vizualizăm forma strălucitoare a lui Tapihritsa în interiorul unei
sfere-curcubeu de lumină, suspendată în cer.

Traducerea Invocaţiei către Tapihritsa. gSol-`debs

EMAHO
O, Nirmanakaya emanată din Mintea lui Kuntu Zangpo! Trupul tău este de un alb luminos,
precum cristalul,
Imaculat şi de o limpede splendoare, iar din tine ţâşnesc raze de lumină în cele zece direcţii.
Eşti complet gol şi lipsit de podoabe, ceea ce înseamnă că eşti esenţa Stării Primordiale.
Prin virtutea compasiunii şi prin intermediul celor două cunoaşteri, contempli în permanenţă
binele tuturor fiinţelor vii.
Nectarul din Inimile tuturor Sugata este Dzogchen, Marea Perfecţiune, învăţătura supremă,
Calea cea mai înaltă care duce la iluminare şi esenţa tuturor învăţăturilor Tantra, Agama şi
Upadesha.
Din Starea Naturală, care este Baza (Primordială), iau naştere atât eliberarea, Nirvana, cât şi
iluzia, Samsara;
Atunci, sub formă de sunete, lumini şi raze, toate defectele (Samsarei) şi toate virtuţile
(Nirvanei) apar cu claritate (ca viziuni)
Dar după ce am îndepărtat de pretutindeni întunericul care umbreşte minţile fiinţelor vii (totul
devine clar),
Atunci înţelegem că Baza, care este vidă şi fără sursă, reprezintă fără îndoială Singura Cale
Se manifestă (pe Cale) experienţele şi înţelegerea, iar Samsara şi Nirvana sunt eliberate în
Natura Minţii.
Astfel, Trikaya Fructului devine clar vizibilă (sub formă de viziuni), desfăşurată înaintea
noastră în dimensiunea spaţiului.
Către tine, o, Tapihritsa, protector al fiinţelor
Mă rog cu devotament neclintit
Să reverşi binecuvântarea puterii asupra mea şi a tuturor celorlalte fiinţe
Pentru a împăca toate confuziile exterioare, interioare şi secrete
Când mă eliberez de ignoranţă şi de ataşamentul de realitatea iluziilor
Conştienţa mea intrinsecă inerentă devine manifestă; iar după ce am înţeles perspectiva şi
comportamentul potrivit
Chiar în acel moment, te rog revarsă asupra mea
Înţelesul real al Stării Primordiale, care este vidă, fără sursă, şi transcende total intelectul.
 O Tapihritsa, Domnul nostru, care eşti protectorul fiinţelor,
În virtutea compasiunii tale, eliberează-mi fluxul mental de toate atşamentele din cele şase
destine ale renaşterii!”
(Astfel s-a rugat Gyerpung Nangzer Lodpo lui Tapihritsa Nirmanakaya, care este întruparea
vizibilă (a tuturor maeştrilor din linie).
Noroc! Virtute! (16)

Emaho
Kun-zang thug trul-ku dog shel kar od
Dri-med dang sal od zer chyog chur tro
Gyan-med cher-bu ye-nyid nying-po don
Khyen nyi thug-je dro-we don la gong
De-sheg thug chud dzog-chen kun gyi chog
Theg-pe yang tse gyud lun man-ngag nying
Zhi yi ne-lug khor de drol trul dang
Dra od zer sum kyon yon rab sal zhing
Dro-wa lo yi mun-pa kun sal ne
Zhi tong tsa dral-wa lam chig chod tog
Nyam tog ngon-gyur khor de sem su drol
Dre-bu ku sum ying su god dzad-pa
Dro-we gon-po ta-pi-hri-tsa la
Dag-lo tse-chig mo-pe sol-wa deb
Dag sog dro la wang-kur jyin gyi lob
Chyi nang sang-we bar-chad zhi-wa dang
Ma rig trul-we gad-dzin drol-we kyang
Rang-rig ngon-gyur ta chod thar-chyin ne
Ye tong tsa-dral lo-de chen-po don
Dan-ta nyid du dag la tsal du sol
Je dro-we gon-po ta-pi-hri-tsa
Sol-wa deb-so dro drug thug-je zung la dag gyud trol.

Comentariu la traducerea invocaţiei

Prefaţă
În această rugăciune sau invocaţie (gsol-`debs), practicantul i se adresează lui Tapihritsa sub
formă Nirmanakaya (sprul-sku), adică o emanaţie (sprul-pa) a conştienţei iluminate a lui Buddha
Primordial Kuntu Zangpo. Această ”hierofanie” sau manifestare a sacrului în realitatea umană a
apărut în faţa maestrului Gyerpungpa ca viziune pură. O formă Nirmanakaya precum Tapihritsa se
manifestă în faţa fiinţelor obişnuite, ale căror minţi sunt prea întunecate de confuzii pentru a
percepe direct forma glorioasă Sambhogakhaya. Pe de altă parte, Kuntu Zangpo, Buddha
Primordial, a fost iluminat de la bun început (ye nas) şi n-a avut niciodată de-a face cu iluziile din
Samsara. Experienţele din existenţa ciclică numită Samsara sunt produse ale ignoranţei noastre, ca
fiinţe vii care nu-şi recunosc Natura primordială iluminată. Însă datorită compasiunii sale totale şi
infinite (thugs-rje chen-po) faţă de toate fiinţele captive încă în Samsara, Buddha Primordial, ca
Sambhogakaya, emană un număr infinit de forme Nirmanakaya, tot aşa cum soarele de pe cer emite
nenumărate raze care luminează suprafaţa lumii noastre. Aceste forme Nirmanakaya individuale
înlătură întunericul ignoranţei şi luminează căile spre eliberare în beneficiul fiinţelor confuze, prinse
în lumea iluziilor. Formele Nirmanakaya reprezintă hierofanii sau revelaţii ale sacrului, ale ordinii
spirituale superioare. Ele apar spontan în toate lumile şi dimensiunile locuite de forme de viaţă
inteligente, jucând rolul unor călăuze spirituale care ne arată drumul spre eliberare şi iluminare.
Deşi Tapihritsa a fost într-adevăr un personaj istoric care a trăit în secolul al şaptelea în Zhang-
zhung sau Tibetul de Nord, se spune că a atins iluminarea prin practica Dzogchen. El a realizat
Dharmakaya, iar această Dharmakaya nu este în relaţie de dualitate cu Kuntu Zangpo care, după
cum am spus, nu avea nevoie să atingă iluminarea deoarece fusese iluminat de la bun început. Prin
practica contemplaţiei sau Trekchod, Tapihritsa a atins starea de puritate primordială totală (ka-dag
chen-po), în care nu mai există nici o distincţie între fluxul individual al conştiinţei şi Dharmakaya.
Însă a realiza Dharmakaya este doar un aspect al iluminării; celălalt este transformarea în Trupul
Formei (Rupakaya) sau Sambhogakaya. Ca să dăm exemplul tradiţional, Dharmakaya este
asemenea cerului vast, nemărginit, Sambhogakaya este asemenea soarelui de pe cer, iar
nenumăratele Nirmanakaya sunt ca razele soarelui. Deoarece după iluminare Tapihritsa nu mai era
în relaţie de dualitate cu Kuntu Zangpo, invocaţia de mai sus face referire la el ca manifestare
Nirmanakaya emanată din starea iluminată sau Natura Minţii lui Buddha Primordial Kuntu Zangpo.
Tapihritsa reprezintă o rază de lumină din acest soare spiritual central. Prin practica viziunii, numită
Lumina Clară (`od-gsal) sau Thogdal, Tapihritsa şi-a transformat existenţa samsarică în Corpul de
Lumină al Marelui Transfer (`pho-ba chen-po`i `od lus), adică într-o formă specifică de conştienţă
iluminată (în cazul de faţă, un copil miraculos), pentru a comunica direct, ca de la o persoană la alta,
cu conştiinţa lui Gyerpungpa. Forma specifică sau iconografia acestei viziuni pure este descrisă pe
scurt în text.
Tapihritsa reprezintă simbolul vizibil al Stării Primordiale (ye-nyid) care este, în termeni
individuali, Natura Minţii. Prin urmare, el este similar cu reprezentarea iconografică a lui Kuntu
Zangpo. Şi deoarece această stare neprihănită este complet eliberată de toate gândurile discursive
(rtog-med) şi elaborările conceptuale (spros-med), este reprezentat complet gol şi fără nici un fel de
podoabe, aşa cum am spus mai devreme. În acest context, goliciunea lui reprezintă Esenţa Stării
Primordiale (ye-nyid snying-po`i don), adică vidul sau starea de Shunyata. În plus, are culoarea albă
şi este transparent precum cristalul, nu de culoarea cerului senin, ca Kuntu Zangpo, deoarece lumina
albă simbolizează începutul Luminii Clare a Conştienţei intrinseci, care reprezintă capacitatea
nnăscută a Naturii Minţii. Lumina Clară este întruparea compasiunii totale (thugs-rje chen-po),
deoarece este activă şi disipă întunericul ignoranţei. Această iluminare reflectă cele două cunoaşteri
(mkhyen-pa gnyis) – a cantităţii şi a calităţii - care reprezintă omniştienţa lui Buddha. Discursul lui
Tapihritsa expune doar doctrina supremă Dzogchen, Marea Perfecţiune, care în sine reprezintă
nectarul Inimilor tuturor Sugata sau Buddha (bde-gshegs snying bcud), cea mai înaltă cale (yang
rtse) dintre cele nouă căi succesive spre iluminare (theg-pa rim dgu) şi esenţa distilată a tuturor
scrierilor ezoterice precum Tantra, Agama şi Upadesha (rgyud lung man-ngag gsum). Scrierile
tantrice (rgyud) sunt texte cuprinzătoare care prezintă şi elucidează multe aspecte ale teoriei şi
practicii Dzogchen şi Tantra. Agama (lung) sunt texte mai scurte care se concentrează asupra
câtorva puncte remarcabile referitoare la un text tantric mai lung. Upadesha (man-ngag) sunt
instrucţiuni orale concise cu privire la practică şi experienţele personale, transmise în secret de la
maestru la discipol.

Cele şase versuri

Acum vom vorbi despre cele şase versuri care constă din câte nouă silabe. (17) Aceste şase
versuri din invocaţia către maestrul Tapihritsa sunt următoarele:
1. Din Starea Naturală, care este Baza Primordială, iau naştere atât eliberarea – Nirvana - cât şi
iluzia - Samsara.
2. Atunci, sub formă de sunete, lumini şi raze percepute de conştiinţa decedatului în Bardo,
toate defectele Samsarei şi virtuţile Nirvanei apar cu claritate, ca viziuni.
3. Dar după ce am îndepărtat întunericul care umbreşte minţile fiinţelor vii, totul devine clear.
4. Şi înţelegem că Baza, care este vidă şi fără sursă, reprezintă fără îndoială Singura Cale spre
eliberare şi iluminare.
5. Atunci pe Cale se manifestă experienţele şi înţelegerea, iar Samasara şi Nirvana sunt
eliberate în Natura Minţii, starea lor originară.
6. Şi astfel, Trikaya Fructului devine clar vizibilă, desfăşurată în faţa noastră sub formă de
viziuni, în dimensiunea spaţiului. (18)
Aceste versuri rezumă perspectiva Thogdal. Ele pot fi reformulate astfel: Există o singură
Bază, Natura Minţii (sems-nyid), care este deopotrivă sursa experienţelor de eliberare şi iluminare
trăite în Nirvana de un Buddha iluminat şi sursa iluziilor cu care se confruntă în Samsara o fiinţă
obişnuită. După moarte, când apar viziunile din Bardo, la început sub formă de sunete, lumini şi
raze (sgra `od zer gsum) care reprezintă expresia manifestă a energiei inerente a Naturii Minţii
(rang-tsal), conştiinţa celui decedat fie le recunoaşte ca manifestări ale propriei Minţi, fie le
consideră nişte realităţi independente, apărute din cauze exterioare. Recunoaşterea şi înţelegerea sau
lipsa acestora dau naştere tuturor virtuţilor Nirvanei, respectiv tuturor defectelor Samsarei. Dar dacă
practicantul a reuşit să îndepărteze confuziile rezultate din emoţiile negative şi gândurile discursive
prin practica contemplaţiei sau Dzogchen, într-una din vieţile precedente, atunci va descoperi, atât
în cursul vieţii cât şi după moarte, că Baza, Starea Naturală a Naturii Minţii, reprezintă Singura Cale
spre ilunminare şi atingerea stării de Buddha. Iar datorită practicii contemplaţiei, se vor manifesta
extazul, claritatea şi înţelegerea, iar practicantul va ajunge să cunoască Starea Naturală şi o va
recunoaşte după moarte. (19) În plus, prin această practică, viziunile apărute, indiferent dacă ţin de
Samsara sau Nirvana, se vor dizolva în cele din urmă în Starea Naturală a Naturii Minţii. Apoi din
Bază se va manifesta spontan Trikaya – cele trei corpuri ale lui Buddha; aceasta reprezintă Fructul.
În spaţiul din jurul practicantului se va desfăşura spontan Nirvana, sub forma unor viziuni ale lui
Buddha şi ale mandalelor.
Primul vers al textului, care spune că toate fenomenele sau manifestările din Samsara şi
Nirvana (`khor `das) se nasc din Starea Naturală a Bazei (gzhi yi gnas-lugs), numită şi Bodhicitta
(byang-chub sens) şi Natura Minţii (sems-nyid), este o afirmaţie cu caracter general. Această Bază
Primordială unică (ye gzhi) este sursa atât a sistemului de iluzii (`khrul lugs) care se transformă în
Samsara, cât şi a sistemului de eliberare (grol lugs) care se transformă în Nirvana. Există o singură
Bază şi două Căi, Samsara şi Nirvana, respectiv două ”fructe” - o fiinţă obişnuită supusă iluziilor
sau un Buddha iluminat. Textul vorbeşte la modul general. Însă conştiinţa individuală poate fi doar
captivă în lumea iluziilor sau iluminată. Prin urmare, această Bază unică este sursa primordială a
întunericului şi a luminii. Baza, Natura Minţii, este potenţialitate pură, sursa tuturor lumilor
posibile.(20)
Deşi nu se poate vorbi despre un început absolut al Samsarei şi Nirvanei în sens istoric, pentru
fluxul de conştiinţă individual, care se reîncarnează de nenumărate ori în ciclul fără început al
renaşterilor, există un început relativ al Samsarei la fiecare moarte. În momentul morţii, elementele,
vânturile vitale şi procesele de gândire se dizolvă în spaţiul din care au apărut. Lipsită de
constrângerile corpului material, conştiinţa se regăseşte într-un spaţiu vast, gol şi întunecos, fără
margini şi fără ziduri. Pentru o persoană care nu a practicat contemplaţia , acest fenomen va fi doar
o stare de inconştienţă. Dar acest spaţiu nu este pur şi simplu non-existenţă, vid sau absenţă; este
spaţiul vast, deschis, infinit al Naturii propriei Minţi. Este Kunzhi, baza a tot ceea ce există, starea
de Shunyata. Însă acesta reprezintă doar aspectul vidului (stong cha). Natura Minţii mai are un
aspect, acela al conştienţei (rig cha) sau al luminozităţii clare (gsal cha). Deoarece spaţiul gol şi
luminozitatea conştientă au fost inseparabile de la bun început (ye nas rig stong dbyer-med),
luminozitatea inerentă a Conştienţei intrinseci (rig-pa`i rang gsal) se manifestă spontan în
dimensiunea spaţiului ca Lumină Clară (`od gsal), tot aşa cum noaptea se retrage în mod inevitabil
când ziua e aproape. (21)
În momentul culminant al procesului morţii şi înainte de apariţia viziunilor karmice din Bardo,
în starea intermediară dintre moarte şi renaştere, când conştiinţa se separă de trup, ajungem la Hotar
(so-mtshams). Toate activităţile corporale, energetice şi mentale ce aparţin vieţii precedente sunt
suspendate, iar toate urmele karmice moştenite din nenumăratele vieţi trecute rămân în stare latentă
înainte de a germina şi a da naştere experienţelor din Bardo. În momentul acela suntem suspendaţi
într-un spaţiu infinit, fără limite şi fără ziduri. Nu există subiect sau obiect; nu există decât spaţiul
gol. Dar acest spaţiu vast şi întunecos nu este mort. Este Kunzhi şi este pe deplin conştient -
conştienţă fără obiect. În acest moment al ajungerii la Hotar, chiar înainte de ivirea zorilor,
practicantul are şansa maximă să primească iluminarea, aşa cum i s-a întâmplat lui Buddha
Shakyamuni când şedea în contemplaţie sub Copacul Bodhi. El s-a eliberat astfel de existenţa
ciclică şi a încetat să mai gândească asemenea unei fiinţe obişnuite. Dacă în acest moment
practicantul recunoaşte şi înţelege (rtogs-pa) Lumina Clară ce apare drept o manifestare a
Conştienţei intrinseci a Naturii propriei Minţi, ca şi cum şi-ar vedea chipul reflectat în oglinda
spaţiului vid, atunci va atinge iluminarea şi starea de Buddha. Dar dacă nu recunoaşte şi nu înţelege
Lumina Clară şi caută să fugă de ea, atunci se va prăbuşi iar şi iar în inconştienţă. În primul caz, din
Lumina Clară vor începe să se desfăşoare, în mod spontan şi natural, viziuni ale lui Buddha şi ale
mandalelor. În al doilea caz, lumina va deveni mai puţin intensă din cauza lipsei de înţelegere, iar
din această lumină palidă ce reprezintă conştienţa deficitară vor începe să se desfăşoare, spontan şi
natural, viziunile limitate şi deformate ale Samsarei. Procesul de ivire a Luminii Clare şi de
recunoaştere sau nerecunoaştere a ei are loc la fiecare moarte, nu doar atunci când moare corpul
fizic, ci şi atunci când persoana moare în mod repetat în Bardo, sau chiar noaptea în timpul
somnului. (22)
Deşi natura originară este asemenea cerului limpede şi deschis, ea se întunecă din cauza
ignoranţei care ataşează de realitate (bdag `dzin) norii ce reprezintă iluziile sau viziunile Samsarei.
Când se eliberează de aceşti nori, natura reală, conştienţa sau Rigpa, se manifestă în mod vizibil, aşa
cum apare soarele când se risipesc norii. Astfel, perspectiva cuiva şi comportamentul, activitatea sa
în lume devin legate în mod inseparabil. Respectivul va acţiona spontan în termenii Stării Naturale,
fără nici o intenţie deliberată sau artificiu. Deoarece Starea Primordială, Natura Minţii, este
Shunyata şi nu îşi are originea (gzhi me drtsa-bral) în procesele cauzale ale Samsarei, ea transcende
total intelectul (blo `das chen-po). Ea poate fi descoperită în mod direct în experienţa imediată din
această viaţă, prin practicarea contemplaţiei - o stare ce trece dincolo de minte.
Manifestările iniţiale din momentul apariţiei luminii Clare, care apar şi se înmulţesc înaintea
viziunilor din Bardo, sunt numite sunete, lumini şi raze (sgra `od zer gsum). Sunetele reprezintă
vibraţii subtile din spaţiu, luminile reprezintă luminozitatea clară, iar razele sunt culori şi imagini.
Ele sunt automanifestări (rang-snang) deoarece apar natural şi spontan, fără cauze exterioare (gzhan
sang). Reprezintă senzaţii pure şi nu percepţii ale obiectelor vizibile (snang yul), care sunt create de
mintea discursivă sau funcţională (yid) ce asociază nume şi concepte cu ceea ce vede. Aceste
evenimente iniţiale sau primare sunt manifestări vizibile ale energiei inerente a conştienţei (rig-pa`i
rang rtsal) Naturii Minţii. Dacă le recunoaştem de la început şi înţelegem că ele reprezintă
automanifestări ale energiei conştienţei, atunci ne vom elibera instantaneu de existenţa ciclică şi
vom atinge iluminarea. Ca urmare, aceste automanifestări iniţiale se transformă în mod natural şi
spontan în viziuni ale Nirvanei. (23)
Însă dacă nu recunoaştem şi nu înţelegem apariţia Luminii Clare din cauza unei ignoranţe
coemergente (lhan-skyes ma rig-pa), adică a scăderii lucidităţii, este posibil ca în conştiinţa mentală
să se manifeste dualitatea subiect - obiect. Conştiinţa va crede că sunetele, luminile şi razele există
cu adevărat în spaţiul exterior, având o cauză în afara noastră, şi vom simţi atracţie sau aversiune
faţă de aceste manifestări. Prin urmare, viziunile karmice impure ale destinelor renaşterii în
Samsara se vor desfăşura treptat şi inevitabil, asemenea apelor care se revarsă primăvara când se
topeşte zăpada din munţi. Hotarul de după moarte şi dinainte de Bardo este momentul separaţiei
(gyes tshul) dintre Samsara şi Nirvana, când practicantul îşi poate alege viitorul destin. În acest
moment, totul depinde de cunoaşatere sau înţelegere; ceea ce ne eliberează este cunoaşterea, faptul
de a ne descoperi pe noi înşine cu adevărat.
Atât Samsara cât şi Nirvana sunt cuprinse cu întregul lor potenţial în această Bază care este
Natura Minţii. Asta înseamnă că toate virtuţile (yon-tan), care sunt viziuni pure asociate cu Nirvana
şi starea de Buddha, sunt conţinute în Natura Minţii. Când practicantul înţelege asta cu adevărat,
toate virtuţile se manifestă în mod natural şi spontan din splendoarea inepuizabilă a Naturii Minţii.
Prin urmare, nu este nevoie să cultivăm în mod succesiv şi individual cele zece perfecţiuni sau
Paramita, pe parcursul a nenumărate vieţi, ca Bodhisattva. Dar Starea Naturală conţine deopotrivă
toate greşelile şi defectele (nyes skyon), care sunt viziuni karmice impure ale Samsarei, iar odată cu
apariţia viziunilor samsarice, aceste defecte se manifestă natural şi spontan, iar practicantul va
suferi din nou şi din nou. Astfel, la apariţia Luminii Clare, devin vizibile cu intensitate toate
greşelile şi toate virtuţile din Samsara şi Nirvana (skyon yon rab gsal).
Poate vă veţi întreba de ce o fiinţă vie (`gro-ba) nu recunoaşte şi nu înţelege Lumina Clară care
se manifestă după moarte. Din acelaşi motiv pentru care nu o recunoaşte chiar în acest moment.
Lumina Clară a Conştienţei este fundamentul sau baza conştiinţei. Însă în mod normal noi nu
suntem conştienţi de existenţa acestui fundament, care reprezintă însăşi sursa şi matricea conştiinţei,
Rigpa. Fără prezenţa sa continuă, n-ar exista nici un fel de conştiinţă. Dar de obicei conştiinţa
operează în mod dualist, separând realitatea în subiect şi obiect, şi este distrasă de gânduri şi emoţii.
Viaţa de fiecare zi este asemenea cerului plin de nori, care ascund soarele şi cerul senin. Aceasta
reprezintă lipsa recunoaşterii şi înţelegerii, cele două aspecte ale ignoranţei - ignoranţa coemergentă
apărută spontan (lhan-skyes ma rig-pa) şi ignoranţa care conceptualizează toul (kun-rtog ma rig-pa).
În principal procesul de gândire (blo) este cel care umple întregul spaţiu cu norii groşi ai confuziei.
Iată de ce mintea este plină de întuneric (mun-pa).
Cum putem înlătura norii care ascund lumina conştienţei, nori ce reprezintă confuziile
emoţionale şi intelectuale? Soluţia este practicarea contemplaţiei, adică rămânerea într-o stare de
prezenţă sau luciditate intrinsecă (rig-pa) cât timp suntem în viaţă. Aşadar, trebuie să ne
familiarizăm cu această stare. Contemplaţia este cea mai bună pregătire pentru moarte şi pentru
experienţele de după moarte. Ea este cunoscută sub numele de Trekchod (khregs-chod), relaxarea
sau eliberarea tuturor tensiunilor şi rigidităţilor corpului, energiei şi minţii. Practica Trekchod nu
înseamnă să ne reprimăm gândurile, ci să le lăsăm să existe fără a interveni şi fără a le urmări sau a
încerca să facem ceva cu ele. Este un proces profund de relaxare totală şi radicală (lhod-pa chen-po)
(24) Prin practicarea contemplaţiei, gândurile discursive şi lucrurile care ne distrag atenţia se reduc
ca număr şi îşi pierd puterea, iar spaţiile dintre gânduri se lărgesc. De exemplu, când apare o
spărtură între norii ce acoperă cerul, avem ocazia să observăm pentru câteva clipe soarele şi cerul
albastru din spatele lor. La fel se întâmplă şi când practicăm contemplaţia. În Dzogchen medităm cu
ochii deschişi deoarece toate simţurile sunt implicate şi în stare de funcţionare. Însă chiar dacă
gândurile continuă să apară, noi trecem dincolo de ele. Trecem dincolo de imagini şi de concepte,
iar totul devine proaspăt, nou şi clar (kun gsal), fără judecăţi sau definiţii. Când norii se risipesc,
descoperim starea originară de puritate primordială (ka-dag) a cerului minţii.
Dacă în timpul vieţii am practicat asiduu Dzogchen, atunci vom risipi norii confuziilor
emoţionale şi intelectuale şi vom recunoaşte Lumina Clară ce apare în spaţiu înainte de Bardo şi de
viziunile sale. De aceea în text se spune ”După ce am risipit întunericul care umbreşte mintea
fiinţelor vii, totul devine clar (`gro-ba blo yi mun-pa kun gsal nas.)”. Atunci recunoaştem şi
înţelegem Baza Primordială care există ca Natura Minţii, adică natura noastră înnăscută de Buddha,
starea de vid, fără început şi fără sfârşit. Numai astfel vom atinge iluminarae. În text se spune:
”Atunci înţelegem fără îndoială că Baza, care este vidă şi fără sursă, reprezintă Singura Cale (gzhi
stong bral-ba lam gcig chod rtogs.”)
Deoarece practicantul a primit de la maestru (bla-ma) iniţierea directă în Conştienţa intrinsecă
(rig-pa ngo-sprod) şi practică în mod constant starea de contemplaţie sau de conştienţă fără obiect,
(25) ajunge să înţeleagă cu claritate (chod rtogs) că aceasta este Singura Cale (lam cgig) către
eliberare şi iluminare. Nu e nevoie să caute alte metode. Nu există o metodă mai bună. Practicantul
descoperă în sine şi în experienţele immediate din viaţa de zi cu zi Baza sau Starea Naturală, care
este goală şi fără o sursă sau origine (gzhi stong rtsa bral-ba). Mergând pe Cale, adică intrând în
starea de contemplaţie sau Rigpa pe timpul vieţii, practicantul va acumula experienţe şi va
aprofunda înţelegerea Conştienţei Stării Naturale. Aceste experienţe, care sunt asemenea soarelui
întrezărit printre noi, reprezintă aşa-numita ”Lumină Clară Copil”. Practicantul se familiarizează cu
soarele în timpul vieţii. Apoi, la momentul morţii, când conştiinţa se separă de trup, practicantul
ajugne să recunoască ”Lumina Clară Mamă”. (26) Astfel, practicarea contemplaţia reprezintă
metoda de pregătire supremă pentru moarte şi experinţele ulterioare din Bardo, care îi oferă
practicantului ocazia să-şi recunoască chipul originar, pe care-l avea înainte de naşetre. De aceea în
text se spune: ”Pe cale se manifestă experienţe şi înţelegerea (nyams rtogs mngon-gyur).” Aici
vorbim despre metoda contemplaţiei numită Trekchod. Dar mai există şi practica viziunii, cunoscută
sub numele de Thogdal. În starea de contemplaţie, toate simţurile sunt deschise şi implicate. Cu
ajutorul întunericului deplin, al cerului fără nori sau al razelor de soare după apus, viziunile se
manifestă liber. Când practicăm trebuie să fim tot timpul în stare de conştienţă sau contemplaţie. Nu
e ca atunci când ne uităm la un spectacol. Indiferent dacă apar viziuni karmice impure din Samsara,
ca viziunile din viaţa de zi cu zi, sau viziunile pure ale Buddha şi mandalelor din Nirvana, ele se vor
elibera treptat şi se vor dizolva în Starea Naturală a Naturii Minţii, din care au apărut. (27) Conform
Dzoghchen, Natura Minţii este deopotrivă sursa viziunilor din Samsara şi a viziunilor din Nirvana.
Iar când suntem în pragul iluminării, toate viziunile, pure sau impure, se eliberează şi se dizolvă în
sursa originară.
Ajuns aici, practicantul a purificat şi epuizat toate urmele karmice moştenite din timpuri
imemoriale. Acestea sunt reabsorbite în sursă, eficacitatea lor cauzală fiind epuizată. Corpul
material începe să se dizolve în energie pură, radiantă, proces cunoscut sub numele de Corpul
Curcubeu (`ja `lus), deoarece elementele corpului fizic se manifestă sub forma unor lumini clare,
asemenea unui curcubeu. În decurs de trei până la şapte zile, corpul material se reduce ca
dimensiune, dizolvându-se în spaţiu. Eenergia vitală şi mintea sau procesul gândirii se dizolvă la
rândul lor în sursa supremă, Kunzhi. Însă chiar în momentul morţii, când corpul, energia şi mintea
se dizolvă şi există numai spaţiul gol, Rigpa se manifestă din nou ca Lumină Clară. Dar dacă am
practicat Thogdal şi toate urmele karmice au fost purificate şi epuizate, nu se va manifesta o nouă
întrupare în Samsara, ci Trikaya, Cele Trei Corpuri ale lui Buddha (`bras-bu sku-gsum), iar această
re-manifestare este fructul sau rezultatul practicii Thogdal. Trikaya se manifestă în dimensiunea
spaţiului (dbyings su `god) ca viziuni ale mandalelor. Acum, mintea este Dharmakaya, energia este
Sambhogakaya, iar corpul este Nirmanakaya. Dar această manifestare a Trikaya nu este un proces
cauzal; nu este rezultatul unei cauze sau al practicii. Thogdal pur şi simplu îi oferă spaţiu să se
manifeste, ceea ce se petrece natural şi spontan. Trikaya nu reprezintă un rezultat al acumulării de
înţelepciune şi karma meritorie, ca în sistemul Sutra, sau consecinţa unui proces de transformare, ca
în sistemul Tantra, ci apare din puritatea primordială a Naturii Minţii, se manifestă spontan şi de la
sine (lhun- grub).
Conform Dzogchen, iluminarea supremă şi eliberarea finală nu reprezintă doar o stare inertă,
de extaz total, lipsită de orice individualitate, ca atunci când aruncăm un cristal de sare în ocean.
Rezultatul final nu constă în anihilare şi uitare, ci în manifestarea Trikaya, care a fost prezentă de la
bun început în Natura Minţii. A fost acolo tot timpul, aşa cum este soarele pe cer în timpul zilei.
Când norii se risipesc, soarele iese la iveală. În termenii existenţei samsarice sau lumeşti,
practicantul se dizolvă total în starea de Shunyata şi nu mai există, dar apoi reapare, se
recristalizează ca fiinţă iluminată. Solve et coagula. Astfel, el realizează simultan realitatea ultimă
non-duală, Dharmakaya, care este o stare generală şi universală, şi Rupakaya sau Corpul Formei, o
stare individuală şi particulară. Cele două nu se exclud una pe alta, ci reprezintă cele două feţe ale
aceleiaşi monede, inseparabilitatea viziunii şi vidului (snang stong dbyer-med). De aceea în text se
spune: ”Fructul, Trikaya, se desfăşoară în dimensiunea spaţiului (`bras-bu sku-gsum dbyings su
`god mdzad-pa)”. Desfăşurarea în spaţiu a viziunilor pure ale lui Buddha şi ale mandalelor are loc şi
în practica Thogdal. În plus, manifestarea vizibilă a Trikaya în spaţiu este cunsocută sub numele de
Corpul de Lumină. Astfel, revelaţia este însăşi apariţia lui Tapihritsa în faţa lui Gyerpungpa. (28)
Într-adevăr, prin metoda contemplaţiei şi metoda viziunilor, ajungem să realizăm iluminarea ca
Trikaya. Nu este un lucru dobândit sau datorat unor cauze extrerioare. Trikaya este prezentă în Bază
în mod primordial, de la bun început (ye), dar prin practicarea Căii ea începe să se manifeste în mod
vizibil (mngon), iar în termenii fructului sau rezultatului final, se ajunge la manifestarea perfectă şi
completă (rdzogs) a stării de Buddha. Astfel, în texte se spune că Starea de Buddha Primordială (ye
sangs-rgyas-pa) este Baza, manifestarea treptată a stării de Buddha (mngon sangs-rgyas-pa) este
Calea, iar starea de Buddha complet realizată (rdzogs sangs-rgyas-pa) este Fructul sau rezultatul
final. Prin urmare, Fructul se referă la punctul culminant al practicii viziunilor sau Thogdal, când
practicantul realizează Corpul de Lumină. Conform Dzogchen, prin metoda contemplaţiei sau
Trekchod practicantul ajunge să realizeze Dharmakaya, dar prin metoda viziunii sau Thogdal ajunge
să realizeze Rupakaya, manifestarea iluminării lui Buddha în formă vizibilă, ca Samboghakaya şi
Nirmanakaya, şi va fi aşadar capabil să comunice cu fiinţele vii ignorante. Astfel am explicat
practica Dzogchen în termenii Bazei, Căii şi Fructului.
 Încheiere
În încheierea acestei Upadesha, Gyerpungpa se roagă lui Tapihritsa cu devotament neclintit
(rtse-gcig mos-pa), numindu-l Protector al Fiinţelor (`gro-ba`i mgon-po). Odată ce propria lui
înţelegere s-a manifestat ca autoconştienţă (rang-rig mngon-gyur), el îi cere cu fervoare maestrului
să-l binecuvânteze cu înţelegerea reală a Stării Primordiale care este vidă, fără sursă şi transcende
total intelectul (ye stong rtsa-brla blo `das chen-po`i don). Acest lucru este realizat prin uniunea
mistică din practica Guru Yoga, în care starea de contemplaţie a maestrului se uneşte cu cea a
discipolului, devenind inseparabile, ca şi cum am turna apă în apă. Prin urmare, fluxul mental al lui
Gyerpungpa se eliberează (rgyud khrol) de toate ataşamentele de iluziile Samsarei.

Guru yoga şi practica contemplaţiei

Conform celor menţionate mai sus, Guru Yoga este considerată cea mai importantă practică
zilnică din Dzogchen, atât de către lama tibetani budişti, cât şi de cei din tradiţia Bonpo. Deşi
învăţăturile Dzogchen, care prezintă posibilitatea eliberării şi luminării în descursul unei singure
vieţi, îşi au originea în Buddha Primordial Kuntu Zangpo, practicantul primeşte de la maestrul său
din viaţa curentă preceptele (bka `brgyud) şi experienţele (nyams brgyud) maeştrilor realizaţi din
trecut referitoare la înţelegerea Stării Naturale a Naturii Minţii. Practicând Guru Yoga în mod
repetat, cel puţin o dată pe zi, practicantul menţine legătura vitală cu toate învăţăturile primite. Prin
urmare, Guru Yoga este practica preliminară indispensabilă pentru realizarea Dzogchen.
Practica esenţială din Dzogchen (dngos-gzhi) este contemplaţia sau rămânerea în Starea
Naturală a Naturii Minţii (sems-nyid gnas-lugs), proces denumit şi Trekchod (khregs-chod),
”relaxarea rigidităţilor”. În contextul Dzogchen, contemplaţia (mnyam-bzhag, ting-nge `dzin) nu se
referă la o meditaţie forţată sau construită prin activităţi ale minţii sau procesului de gândire. Ea nu
este altceva decât relaxarea tuturor activităţilor şi proceselor mentale, ceea ce numim de obicei
gânduri discursive (rnam-rtog), şi odihnirea în Starea Naturală a Naturii Minţii, care se află dincolo
de orice activitate mentală. Este un proces prin care trecem dincolo de minte şi de activităţile ei.
Trebuie să facem o distincţie clară între contemplaţie (mnyam-bzhag) şi meditaţie (sgom-pa), care
implică activităţi ale minţii, indiferent cât ar fi de subtile. Chiar şi pătrunderea în cea mai înaltă
dintre cele patru dhyana (bsam-gtan bzhi) necesită concentrare într-un singur punct (rtse-gcig), ceea
ce constituie o activitate mentală. Dar contemplarea este o stare aflată dincolo de minte şi de
secvenţele cauză-efect pe care le cunoaştem sub denumirea de timp şi cauzalitate, deşi sursa,
fundamentul şi matricea acestor fenomene rămâne Starea Naturală.
Sigur, e foarte uşor să spui ”Opreşte mintea! Nu mai gândi”! Dar mintea nu este un calculator
de pe birou care poate fi oprit la comandă. Programele sale continuă să ruleze, fie că vrem sau nu.
Stă în natura minţii să producă gânduri - iar în starea de veghe ele apar aproape neîncetat. Când
încercăm să le suprimăm în mod deliberat, pur şi simplu reapar mai târziu, cu şi mai multă energie.
Aşadar, practica contemplaţiei nu presupune să încercăm să facem ceva, orice-ar fi, ci pur şi simplu
să ne relaxăm – să relaxăm funcţiile trupului, vorbirii şi minţii de o manieră radicală. Cum ajungem
însă la această relaxare deplină? De obicei, fiinţa umană este încărcată cu energie, fiind implicată pe
tot parcusul zilei în interacţiuni sociale; mintea aleargă asemenea unui cal sălbatic, scăpat de sub
control. Deoarece fluctuaţiile minţii sunt legate de mişcările trupului şi de respiraţie, practicantul
începător trebuie să adopte o poziţie relaxată, imobilă a corpului şi o respiraţie profundă, regulată şi
uniformă. Acest lucru reduce tulburările prana sau ale energiei psihice (rlung). Când corpul şi
respiraţia, care sunt mai uşor de controlat, devin imobile şi liniştite, mintea şi procesele de gândire
le urmează. Pentru a ajuta acest proces de relaxare totală (lhod-pa chen-po), în Dzogchen sunt
numeroase exerciţii numite Rushan (ru-shan dbye-ba) sau ”discriminări” şi Semdzin (sems-`dzin)
sau ”fixaţii ale minţii”.
Însă scopul nu este simpla oprire a gândurilor. În contextul Dzogchen, contemplaţia nu se
rezumă la o stare de non-discursivitate sau fără nici un fel gânduri (mi rtog-pa). Această chestiune a
constituit o neînţelegere majoră pentru mulţi critici ai Dzogchen. O vacă de pe păşune care rumegă
iarbă nu are gânduri, dar aceasta nu este contemplaţie, ci o stare neutră, insensibilă a minţii (lung
ma bstan). Starea de contemplaţie din Dzogchen este caracterizată prin luciditate (lhug-pa) şi o
deschidere deplină faţă de toate experienţele simţurilor. Când practicăm contemplaţia, simţurile sunt
deschise şi complet operaţionale. Iată de ce medităm cu ochii deschişi, în contact cu manifestările
exterioare, spre deosebire de practica vizualizării din Tantra, care se efectuează cu ochii închişi.
Starea Naturală pe care o întâlnim în contemplaţie se caracterizează printr-o Conştienţă intrinsecă
sau Rigpa, pe când starea fără gânduri (mi rtog-pa) este doar o experienţă (nyams) şi, în absenţa
Rigpa, nu constituie contemplaţie. Vidul nu este singura trăsătură a acestei stări din Dzogchen, ci
există şi această claritate luminoasă sau Conştienţă. În starea de contemplaţie, vidul şi conştienţa
sunt inseparabile (rig stong dbyer-med). Această stare pe deplin relaxată a Naturii Minţii, care
cuprinde toate posibilităţile de manifestare, este caracterizată prin Rigpa, iar maestrul specifică
acest lucru atunci când efectuează iniţierea directă. După ce a fost iniţiat direct în Starea Naturală,
practicantul o va recunoaşte de fiecare dată când o întâlneşte în goliciunea ei (rig-pa gcer mthong).
În esenţă, contemplaţia reprezintă relaxarea în Starea Naturală lucidă a Naturii Minţii şi ea nu poate
fi forţată sau creată de gânduri sau prin exerciţii mentale. Contemplaţia este o stare aflată dincolo de
minte. Din acest motiv, ea se numeşte non-meditaţie (sgom-med). Nu este o stare de amorţeală, ci
de luciditate deplină, neinfluenţată în nici un fel de apariţia gândurilor discursive. Intrarea şi
rămânerea în Starea Naturală reprezintă scopul practicii Dzogchen.
Toate vizualizările efectuate în practica Guru Yoga reprezintă opera minţii; ele sunt create de
gândurile noastre. Fireşte, mintea este extraordinară. Poate crea orice. Poate crea chiar experienţa de
conectare cu toţi maeştrii din trecut, prezent şi viitor. Dar vizualizarea Arborelui Adunării din care
fac parte toţi maeştrii din trecut, oricât ar fi de frumoasă, de elaborată şi de sugestivă, aparţine
dimensiunii condiţionate a timpului şi cauzalităţii. Vizualizarea Guru Yoga nu este dincolo de minte.
Dar în încheierea procesului, practicantul dizolvă vizualizarea într-o masă de lumină suspendată în
spaţiu, indiferent dacă e vorba de un singur Guru precum Tapihritsa sau de întregul Arbore al
Înţelepciunii Maeştrilor. Scopul acestei dizolvări este ca practicantul să nu se ataşeze de apariţiile
exterioare, ci să înţeleagă prin experienţă directă inseparabilitatea dintre viziuni şi vid (snang stong
dbyer-med). Masa de lumină, care reprezintă cunoaşterea şi înţelepciunea colectivă a tuturor
maeştrilor spirituali, se contopeşte cu corpul şi fiinţa practicantului, ca şi cum am turna apă în apă,
iar practicantul ajunge astfel să înţeleagă că vidul şi claritatea sunt de nedespărţit (gsal stong dbyer-
med). El devine acea lumină a înţelepciunii care întrupează esenţele inimii tuturor maeştrilor.
Acesta este momentul adevăratului Guru Yoga - unirea mistică sau contopirea cu toţi maeştri – care
ne permite să înţelegem inseparabilitatea dintre Conştienţa intrinsecă şi vid (rig-stong dbyer-med).
Practicantul se relaxează total în această contopire, eliberând toate tensiunile şi rigidităţile
corpului, vorbirii şi minţii, într-o stare de contemplaţie în care luciditatea şi vidul sunt inseparabile,
cel puţin pentru câteva momente. Apoi, după cum e de aşteptat, apar din nou gânduri discursive. În
acest moment, după procesul Guru Yoga, practicantul poate alege să-şi observe în continuare
gândurile până la încheierea şedinţei de meditaţie (thun). Le va observa fără a judeca sau a încerca
să intervină în vreun fel. Le lasă să apară şi să se elibereze de la sine. Pentru ca să fie mai uşor,
practicantul se poate concentra pe litera A tibetană albă, vizualizând-o în spaţiul gol din faţa lui. Sau
se poate concentra cu ochii întredeschişi, fără să clipească, pe o imagine a literei A albe, fixate pe un
fundal întunecos, la o distanţă confortabilă. În timp ce fixează litera A, practicanul poate să emită în
mod repetat sunetul ”Aaaah...”, pentru a integra vizualizarea sau viziunea, energia sunetului, cu
conştientizarea lui. Când atenţia este concentrată intens asupra literei A, nu mai e loc pentru gânduri
discursive. Este ca şi cum am îndrepta o săgeată spre ţintă cu multă atenţie. Apoi practicantul va
relaxa într-o oarecare măsură concentrarea. În acest caz, vor mai apăra gânduri, dar nu e nici o
problemă. E foarte natural să apară gânduri în spaţiul deschis la minţii. Dacă nu ne ataşăm de ele şi
nu încercăm să facem ceva cu ele, trec de la sine şi se dizolvă la loc în spaţiul gol din care au apărut.
Le observăm pur şi simplu, fără a interveni în nici un fel; le lăsăm să fie aşa cum sunt. Dacă apar
prea multe gânduri, ne vom concentra din nou intens asupra literei A albe din faţa noastră,
În cursul acestui proces de observare detaşată, vom căuta cu atenţie creatorul gândurilor care
apar. Dacă le creează mintea, unde se află ea? În cap sau în corp? Sau în afara noastră? Are mintea
vreo formă sau o culoare? Căutăm să descoperim originea gândurilor. De unde vin? Unde stau?
Unde se duc? Chiar dacă vom căuta mintea cu perseverenţă, zile în şir, nu vom găsi nimic. Însă
tocmai incapacitatea de a găsi ceva (mi rnyed) este descoperirea reală. Descoperim prin experienţă
adevăratul înţeles al vidului sau Shunyata. Descoperim Natura Minţii care se află dincolo de minte.
Natura Minţii a fost întotdeauna cu noi, de la bun început, înainte să se manifeste Samsara, dar până
acum n-am recunoscut-o. Este asemenea soarelui prezent întotdeauna pe cer, care-şi răspândeşte
lumina pretutindeni, dar nu-l recunoaştem deoarece este ascuns privirii de un strat gros de nori.
Norii sunt urmele karmice şi confuziile acumulate pe parcursul vieţilor trecute din existenţa ciclică
a Samsarei. Învăţăturile Dzogchen ne permit să pătrundem în Starea Naturală, unde nu există
observatori şi obiect observat. Acest lucru transcende dihotomia primară subiect-obiect, fiindcă în
Starea Naturală suntem în afara timpului, ca înainte de creaţie. Odată ce am descoperit Starea
Naturală prin contemplaţie, nu e nevoie să facem nimic. Este ceea ce este şi trebuie să rămână aşa.
Acesta este secretul.
Metoda concentrării pe litera A albă însemnă meditaţie pe un obiect (dmigs-bcas), dar putem
exersa concentrarea şi fără un obiect (dmigs-med), fixându-ne atenţia asupra unui loc din spaţiul
gol, fără a vizualiza nimic, sau privind pur şi simplu în vastitatea spaţiului deschis (nam-mkha` ar-
gtad), într-o stare de relaxare lucidă. În ambele cazuri, ideea esenţială este să rămânem conştienţi, în
starea de Rigpa, indiferent dacă apar sau nu gânduri. E mai bine să practicăm contemplaţia într-o
serie de sesiuni scurte decât să ne forţăm dintr-o dată, fiindcă pot apărea obstacole. La sfârşitul
sesiunii, recităm dedicaţia. Astfel combinăm metoda contemplaţiei cu practica Guru yoga, care în
mod normal este transmisă doar prin instrucţiuni orale. (29)