Studiu Istoric Parcul Nicolae Romanescu

2013
STUDIU ISTORIC
PLAN URBANISTIC ZONAL
PARCUL NICOLAE ROMANESCU
DJ-II-a-A-07924
STUDIU ISTORIC – PARCUL NICOLAE ROMANESCU
LISTA DE SEMNATURI
INTOCMIT: Arh. Tudor RAGALIE
MCPN Specialist atestat
Arh. Urb. Zone protejate Bogdana POLIZU
Specialist atestat RUR
2
CUPRINS
PARTEA I
1. Introducere : scopul si metoda studiului
2. Baza legislativa a studiului
3. Sursele de informatie si documentare
3.1. Lista monumentelor istorice (2010)
3.2. Concluziile studiului morfologic
PARTEA a II - a
4. Principalele directii de reglementare pentru protejarea si punerea

in valoare a patrimoniului arhitectural
3
1. INTRODUCERE :
SCOPUL, METODA SI STRUCTURA STUDIULUI
Scopul
Scopul prezentului studiu este:
• Evidenţierea şi inventarierea elementelor valoroase din punct
de vedere urbanistic si arhitectural la nivelul zonei studiate;
• Delimitarea precisa a obiectivelor individuale si a arealelor
protejate;
• Delimitarea zonei de protectie a monumentelor, a
ansamblurilor si a siturilor istorice.
Metoda
Studiul se fundamenteaza pe analiza din perspectiva istorica a
zonei studiate- Parcul Nicolae Romanescu din municipiul Craiova, jud.
Dolj şi aplică principiile stabilite prin Ordinul ministrului transporturilor,
construcţiilor şi turismului nr. 562-2003 pentru aprobarea Reglementării
tehnice „Metodologie de elaborare şi conţinutul cadru al documentaţiilor
de urbanism pentru zone construite protejate (PUZ)”.
Art. 23 al acestui act normativ prevede: „ O politică de protejare
urbanistică a valorilor de patrimoniu trebuie să se reflecte într-o
atitudine responsabilă privind delimitarea, declararea, gestionarea şi
dezvoltarea zonelor protejate. Ele trebuie să-şi găsească mijloacele de
exprimare la nivelul documentaţiilor de amenajare a teritoriului şi de
urbanism, ca şi al programelor şi proiectelor derivate. (...) De aceea, la
nivelul documentaţiilor de amenajare a teritoriului şi al planurilor
urbanistice generale ale localităţilor se formulează politici şi concepte
strategice de dezvoltare pentru teritorii sau organisme urbane
integratoare şi se iau decizii complexe de planificare teritorială şi
urbană.”
4
2- BAZA LEGISLATIVA A STUDIULUI
Datele şi sursele de informaţii folosite, metoda şi produsele studiului,

încadrarea sa în documentaţia de urbanism din care face parte, sunt
bazate pe următoarele acte normative:
Legi
• Codul Civil
• Legea 5-2000 privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului
naţional – Secţiunea a III-a – zone protejate;
• Legea 350-2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismului, cu
modificările şi completările ulterioare;
• Legea 422-2001 privind protejarea monumentelor istorice, cu
modificările ulterioare, republicată;
• Legea 50-1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii,
republicată, cu modificările ulterioare;
• Ordonanţa Guvernului nr. 43-2000 privind protecţia patrimoniului
arheologic şi declararea unor situri arheologice ca zone de interes
naţional, aprobată cu modificări prin Legea 378-2001, cu modificările
ulterioare.
Ordine
ministeriale
• Ordin al Ministrului Culturii şi Cultelor nr. Ordin nr. 2260 din
18/04/2008 privind aprobarea Normelor metodologice de clasare si
inventariere a monumentelor istorice Publicat in Monitorul Oficial,
Partea I nr. 540 din 17/07/2008;
• Ordinul ministrului transporturilor, construcţiilor şi turismului nr. 562-
2003 pentru aprobarea Reglementării tehnice „Metodologie de
elaborare şi conţinutul cadru al documentaţiilor de urbanism pentru
zone construite protejate (PUZ), Monitorul Oficial al României, Partea
I, Nr.125 bis din 11.II.2004;
5
3.Sursele de informaţie şi documentare
1. LISTA MONUMENTELOR ISTORICE- MUNICIPIUL CRAIOVA in

zona studiata
• DJ-II-a-A-07924- Parcul Nicolae Romanescu (fostul Parc Bibescu)
municipiul Craiova- Sec. XIX-XX, inaugurat 1903;
o 1838-1842 — fostul conac Bibescu;
o 1901-1903 — Belvedere, Podurile de piatră, Ruina gotică, Casa
grădinarului șef;
o 1901-1902 — Podul suspendat, Casa conservatorului parcului;
o 1903 — Chioșcul de muzică, Hipodromul;
o 1905 — Grota ursului
6
Istoricul localitatii
Municipiul Craiova este situat in sudul Romaniei, pe malul stang al
raului Jiu, 44°2' latitudine nordică, 23°5' longitudine estică, la iesirea
acestuia din regiunea deluroasa, la o altitudine cuprinsa intre 75 si
116m, având o populaţie de aproximativ 250000 locuitori. Craiova face
parte din Campia Romana, mai precis din Campia Olteniei care se
intinde intre Dunare, Olt si podisul Getic, fiind strabatuta prin mijloc de
Valea Jiului. Orasul este asezat aproximativ in centrul Olteniei, la o
distanta de 227 km de Bucuresti si 68 km de Dunare. Forma orasului
este neregulata, in special spre partea vestica si nordica, iar interiorul
orasului este foarte compact, spre deosebire de marginea acestuia.
Craiova de azi se află pe ruinele vechii aşezări

geto-dacice, Pelendava, datând din perioada
400-350 î.e.n. Aşezarea este menţionată pe
Tabula Peutingeriana, harta romană comandată
de împăratul Caracalla şi definitivată în timpul lui
Severus Alexander în anul 225.
Evoluţia Craiovei, pe teritoriul căreia aşezările
omeneşti au avut o permanentă continuitate, are
loc în contextual dezvoltării generale a Ţării
Româneşti în secolele XIV-XV.
O atestare documentară a Craiovei apare în 1475, într-un hrisov dat de
voievodul Laiotă Basarab şi în care se aminteşte de jupân Neagoe de la
Craiova. La această dată Craiova se afla printre localităţile
binecunoscute în Ţara Românească. Craiova se afirmă şi în lupta de
rezistenţă antiotomană din secolele XIV-XV, lângă Craiova
considerându-se că se află vestitele Rovine, mlaştinile din Lunca Jiului,
unde s-au purtat marile bătălii încheiate cu victoria românilor conduşi de
Mircea cel Bătrân.
La sfârşitul sec.XV Craiova era un târg, întins pe moşia puternicilor
boieri Craioveşti care deţineau peste 100 de sate, fiind o adevărată
putere economică şi fără a căror alianţă domnii aflaţi în scaun nu se
7
puteau menţine. După prima jumătate a secolului al XVI-lea, Craiova

este numită frecvent oraş.
Apărută în ultimele decenii ale secolului al XV-lea, Marea Bănie de
Craiova a devenit într-un timp relativ scurt cea de-a doua instituţie
politică a ţării, ca importanţă, după domnie.
În timpul domniei lui Neagoe Basarab, anul 1512, Marele Ban preia
pentru teritoriul din dreapta Oltului atribuţiile domniei, dispunând şi de o
cancelarie în cadrul căreia se redactează acte după forma celor
domneşti. În timpul lui Mihai Viteazul, Craiova a cunoscut o puternică
dezvoltare, izvoare contemporane prezentând oraşul ca un important
centru politic si militar.
În 1593 Mihai este înscăunat ca domn al Ţării Româneşti, iar dregătoria
de Mare Ban îi este încredinţată lui Preda Buzescu. Craiova a fost în
Evul Mediu şi un centru cu un important rol militar şi strategic.
După fluctuaţia demografică de la sfârşitul secolului al XVI -lea Craiova
a cunoscut o creştere treptată a populaţiei, în anul 1735 în oraş existau
836 de familii, reprezentând peste 4000 locuitori.
Între anii 1770-1771, datorită stării de război (Bucureştiul era disputat
între oştile ruseşti şi cele turceşti), Cetatea Banilor a îndeplinit şi rolul
de capitală a Ţării Româneşti, domnul Emanuel Giani Rosetti urmărind
de aici desfăşurarea ostilităţilor.
În 1795, o epidemie de ciumă a secerat sute de vieţi omeneşti, iar în
1796 focul pustieşte multe cartiere. Pagube serioase au fost aduse
oraşului de către cetele turceşti din Vidin, care au ocupat Craiova în
1806.
De numele oraşului se leagă numeroase evenimente de mare răsunet
în conştiinţa poporului nostru. Până în 1817, când potera a reuşit să-l
prindă şi să-l arunce în ocna de la Telega, vestitul haiduc Iancu Jianu
băgase groaza în cei bogaţi. În 1821, craiovenii s-au ridicat într-un glas
la chemarea lui Tudor Vladimirescu. În 1848, în zilele revoluţiei, la
Craiova a apărut ziarul "Naţionalul".
Economia regiunii şi a Craiovei a consemnat în secolele XVII şi XVIII
8
dese traume. Echilibrul demografic a avut de suferit la sfârşitul sec.XVIII

datorită transformării oraşului în teatru de război, datorită epidemiilor şi
incendiilor. Putem aminti aici distrugerile şi invaziile repetate ale cetelor
de pasvangii de peste Dunăre (soldaţii paşei Vidinului, Pazvan-Oglu) în
1799, 1800, 1801).
CRAIOVA 1780
Una dintre marile familii boiereşti din Craiova - familia Bibescu - a dat
Ţării Româneşti pe ultimii săi doi domnitori: fraţii Gheorghe Dimitrie
Bibescu (1842-1848) şi Barbu Dimitrie Ştirbei (1849-1856).
Emanciparea robilor ţigani în 1844 şi 1856, uniunea vamală a Ţării
Româneşti şi Moldovei (1848) - un prim pas pe calea unirii definitive a
celor două ţări române - preocupările pentru întărirea capacităţii militare
de apărare a ţării etc., toate aceste fapte dovedesc receptivitatea celor
9
doi domnitori la unele imperative ale vremii.

La 9 octombrie 1857 Adunarea Ad-hoc a Ţării Româneşti a votat în
unanimitate pentru Unirea Principatelor.
În preajma Unirii, Craiova număra circa 25.000 de locuitori, situându-se,
din acest punct de vedere, imediat după capitala Ţării Româneşti.
Încă de la începutul pregătirilor pentru intrarea în Războiul de
Independenţă (1877-1878), când trupele româneşti au fost concentrate
la Dunăre, au participat şi unităţi din Craiova.
Craiova se afla în centrul unei zone direct afectate de războiul
antiotoman. Era, prin poziţia sa, un centru important, unde se luaseră
masurile necesare sprijinirii desfăşurării viitoarelor operaţii militare.
Spre sfârşitul secolului al XIX-lea, Craiova - cu cei peste 40000 de
locuitori - se îndreaptă spre o dezvoltare capitalistă în domeniile
industrial, comercial şi edilitar. Craiova a fost primul oraş al ţării
alimentat cu curent electric pe bază de motoare cu combustie internă.
Populaţia creşte, astfel încât în 1910 s-au înregistrat 51.404 locuitori.
Era al doilea oraş al României, dupa Bucureşti, care depăşea 50.000
de locuitori.
Perioada 1880-1916 reprezinta pentru Craiova o epoca de
modernizare, de mari transformari si progrese social-economice, de
asezare a principalelor istitutii publice, o epoca in care orasul a
cunoscut, din punct de vedere edilitar, o dezvoltare nemaiintalnita.
Declarat municipiu în 1968, cu o populaţie de peste 250.000 de locuitori
oraşul Craiova a fost şi a rămas până în zilele noastre centrul spiritual
al provinciei din dreapta Oltului polarizând viaţa cultural-ştiinţifică din
această zonă.
La Craiova, în 1913, în timpul guvernului Titu Maiorescu, se semnează

Tratatul de Pace prin care se încheie Războiul Balcanic, tratat cunoscut
în istorie ca Pacea de la Craiova.
În viaţa şi evoluţia Craiovei, perioada interbelică şi cea care a urmat s-
au remarcat printr-un flux viu de manifestare a vieţii spirituale.
10
CRAIOVA 1888
CRAIOVA1905
11
Istoric
FAMILIA BIBESCU
Povestea familiei Bibescu a început în secolul al XVII-lea, sau
poate chiar mai devreme, în satul Bibeşti din judeţul Gorj. Satul cu acest
nume este atestat documentar în mai 1610 de către domnitorul Radu
Şerban. Peste câteva decenii, un anume Udrea din Bibeşti va fi acceptat
la curtea lui Matei Basarab. Familia Bibeştilor va juca un rol politic
important abia din secolul următor şi mai ales în secolul al XIX-lea. În
documente poate fi găsit un Ion Bibescu printre cei 66 de boieri olteni,
întruniţi la Târgu-Jiu, care au semnat memoriul către prinţul Eugeniu de
Savoia pentru ca Oltenia să fie anexată Imperiului Habsburgic, lucru ce
se va întâmpla câţiva ani mai târziu. Şi tot un Bibescu va protesta în
1827 către autorităţile vremii contra restaurării egumenilor greci în
mânăstirile româneşti.
Marele vornic Dumitru (Dumitrache) Bibescu, cel ce va da Ţării

Româneşti doi domnitori luminaţi şi un ocârmuitor Craiovei, îşi avea
originile în Gorj, la Jupăneşti prin jurul anului 1700 . In unele izvoare se
vorbeşte de o înrudire a lui cu Constantin Brâncoveanu. Dumitrachi
Bibescu şi-a aşezat familia la Craiova. Casa Bibescu s-a găsit până
după 1900 pe actualul loc al supermagazinului Mercur, servind, un timp,
în sec. al XIX-lea ca sediu al Prefecturii. Marele vornic Dimitrie Bibescu
a zugrăvit biserica din Stăneşti şi a ajuns slujitorul de taină al
domnitorului Grigore Ghica. Urmaşii lui vor deveni domnitorii Gheorghe
Dimitrie Bibescu şi Barbu Ştirbei, cu realizări importante la cârma
Munteniei.
Cu toate că au provenit dintr-o familie modestă de moşneni,

aşa cum a stabilit Nicolae Iorga, cu mai bine de un secol în urmă,
Bibeştii au căpătat legitimitate prin căsătorii, moşteniri şi înfieri. Bibeştii
spuneau străinătăţii în secolul al XIX-lea că: „Brâncovenii au, prin două
căsătorii, sânge de-al Basarabilor. Bibeştii s-au coborât prin femei din
Brâncoveni, şi prin căsătoria prinţului Gheorghe Bibescu (domnitor 1842-
12
1848) au devenit drepţi moştenitori ai numelui Brâncovenilor”. Cel care

ne-a lăsat informaţii relevante despre Bibeşti este Ioan C. Filitti.
Mama domnitorului provenea din familia Văcărescu, bunica din
familia Creţulescu iar străbunica fusese una din fiicele lui Constantin
Brâncoveanu. Dacă luăm de bună genealogia familiei Brâncoveanu,
care prin femei ajungeau la Basarabi, rezultă un neam cât se poate de
respectabil. Căsătoria lui Gheorghe Bibescu cu o Mavrocordat înfiată de
Brâncoveni desăvârşea, am putea spune, zestrea genetică pentru a
revendica tronul ţării.
Anul 1794 marchează o alianţă matrimonială care va influenţa

istoria Ţării Româneşti a primei jumătăţi a sec. al XIX-lea. Vornicul
Barbu C. Ştirbey (1753-1813), fără urmaşi, o căsătoreşte pe nepoata
soţiei lui, devenită fiica sa de suflet, Ecaterina/Catinca Văcărescu, cu
boierul Dumitru/Dumitrache Bibescu (1772-1831). Aceştia vor fi părinţii a
doi viitori domni ai Ţării Româneşti din perioada 1842-1856.
Anul naşterii viitorului domnitorului Barbu Ştirbey a suscitat multe
discuţii. Nicolae Iorga avansează anul 1795 (Viaţa şi domnia lui Barbu
Dimitrie Ştirbei, Neamul românesc,Vălenii de munte, 1910, p.9). Alte
surse dau ca sigur anul 1796 şi chiar 1801 (Mihai D. Studza, Familiile
boiereşti din Moldova şi Ţara Românească, vol. I, Ed. Simetria,
Bucureşti, 2004). Pe placa de marmură din capela de la Buftea este
trecut anul 1799.
Tot Iorga explică provenienţa numelui de botez, cu duble semnificaţii de
familie: ” Mama lui Barbu era, cum am spus, o Văcărească, şi numele lui
de botez aminteşte pe Barbu Văcărescu cel d' intăiu, dar, cum am spus
iarăşi, ea fusese crescută de Ştirbei, care o şi cununase cu Bibescu.
Deci, Ştirbei, neavând copii, lăsă prin diata sa lui Barbu Bibescu şi
numele de familie, precum şi oarecare parte dintr'o moştenire cam
îngustată şi primejduită...”( N. Iorga, Studii si documente cu privire la
istoria României, cercetări şi regeşte documentare, vol. XI,
ed.Ministerului de instrucţie, Bucureşti, 1906, p.21) Cel de-al doilea fiu a
fost George/Gheorghe Bibescu, ce era alintat Iorgu în familie. Dacă
13
până recent se acceptase anul naşterii lui ca fiind 1804, susţinut şi de N.

Iorga, istoricul Gabriel Badea-Păun a arătat că 1802 este anul naşterii
inscripţionat în capela din cimitirul parizian Père Lachaise (Mecena şi
comanditari, artă şi mesaj politic, Ed. Noi Media Print, 2010, p.8).
Revenind la linia directă a familiei, cea plecată din Bibeştii Gorjului

în secolul al XVII-lea, trebuie remarcat că de la ţăranii moşneni de atunci
îi găsim la finele secolului al XVIII-lea, informaţie pe care Nicolae Iorga o
citează după Alexandru Ştefulescu, ca boieri de treapta II cu o avere
destul de inconsistentă. Dumitrache Bibescu, tatăl viitorului domnitor, va
fi cel care va ridica familia la boieri de treapta I şi chiar la rangul de
membru în divanul boierilor mari din Bucureşti.
Familia Bibescu a fost o familie princiară românească de

provenienţă nouă, dar înrudită cu marile familii româneşti de boieri,
precum şi cu mari familii nobiliare din Europa. Printre principalii ei
reprezentanţi se pot enumera:
- Gheorghe Bibescu (1802-1873), domnitor al Ţării Româneşti

(1842-1848), fiul lui Dumitrache Bibescu şi al Ecaterinei Văcărescu; s-a
căsătorit cu Zoe Mavrocordat, fiica adoptivă şi moştenitoarea marelui
ban Grigore Brâncoveanu, ultimul descendent direct în linie masculină al
lui Constantin Brâncoveanu; a abdicat în urma Revoluţiei de la 1848, dar
a promovat o serie de reforme, între care desfiinţarea vămilor între
Moldova şi Ţara Românească şi iniţierea măsurilor pentru dezrobirea
ţiganilor;
- Barbu Dimitrie Bibescu-Ştirbei (1799-1869), domnitor al Ţării

Româneşti (1849-1853/1854-1856), fratele principelui Gheorghe
Bibescu, a fost adoptat de bunicul său, prinţul Ştirbei, al cărui nume l-a
preluat; a fost ministru de interne şi a avut un rol important în redactarea
Regulamentului Organic; deşi conservator în concepţiile sale sociale şi
politice, a fost un domn preocupat de modernizarea şi dezvoltarea ţării în
plan economic dar şi social şi cultural;
14
- Elena Bibescu (1855-1902), născută Elena Kostachi Epureanu; a

fost căsătorită cu principele Alexandru Bibescu (1842-1911), fiul
domnitorului Gheorghe Bibescu; a fost o pianistă renumită, care a
întreţinut la Paris unul dintre cele mai importante saloane artistice,
frecventate de nume mari ca A. Gounod, C. Sain-Saens, G. Enescu, A.
France, M. Proust;
- Anton Bibescu (1878-1951), avocat, diplomat şi scriitor; bunicul

său a fost principele Gheorghe Bibescu; de-a lungul carierei diplomatice
a fost trimisul României la Londra, Washington şi Madrid; a fost căsătorit
cu Elisabeth Asquith, fiica premierului britanic H.H. Asquith, şi prieten
bun cu Marcel Proust şi Mihail Sebastian;
- George Bibescu (1834-1902), fiu al lui Gheorghe Bibescu; a fost

ofiţer în armata franceză, participant la campania din Mexic (1864);
- Anna (Bibescu) de Noailles (1876-1933), prinţesă Brâncoveanu,

poetă franceză de origine română, fiica lui Grigore Bibescu;
- George Valentin Bibescu (1890-1941), pilot român, pionier al

sporturilor aviatice în România, fondator al Clubului Aviatic Român
(1909) şi al Ligii Naţionale Aeriene (1912), preşedinte al Federaţiei
Aeronautice Internaţionale (1930), fiul lui George Bibescu; Martha
Bibescu, născută Lahovari, soţia lui George Valentin Bibescu, scriitoare
şi influentă susţinătoare a cauzei României în cercurile politice europene
ale vremii sale.
- În 1 mai 1842, când Catinca Bibescu îşi făcea diată, lăsa ”20 de
galbeni împărăteşti Bisericii Creţulescu din Bucureşti unde avea
îngropare fiemea Săftica” (B.A.R., mss, 33/MCMLX). Care va fi fost
soarta acestei Elisabete/Safta, cel mai probabil moartă în adolescenţă,
nu mai putem şti astăzi nimic sigur. Tot ce putem presupune este că ea
trebuie să fi avut în jur de 14 ani, judecând după portretul realizat în
1824 şi era deja moartă în 1842.
-Urma ”cel de al 4lea copil al nostru părintele Damian ce din botez
15
sa numit Dimitrie” care ”se afla ”scurt de minte şi nu este în stare de a se

chivernisi singur şi aşi ocîrmui averea”. Dimitrie este lăsat în grija fratelui
Gheorghe, călugărit sub numele de Damian şi mort la Mănăstirea Bistriţa
în anul 1874.
- (A.N.R., fond C.F.R.) Cel de-al cincilea copil a fost ”Prea iubitul
meu fiu biv vel clucerul Iancu Bibescu şi care este cel mai mic dintre
copiii noştri” (B.A.R., mss, 33/MCMLX); este vorba de Ioan (1813-1879),
cel ce a fost căsătorit cu Anica Florescu şi va ajunge prefect de Dolj.
NICOLAE ROMANESCU
Nicolae Romanescu a fost una dintre cele mai emblematice figuri

ale Craiovei. Nascut in 1854, Nicolae Romanescu a fost descendent al
unei vechi familii boiereşti oltene. A făcut primele clase primare la
Craiova, apoi Liceul Louis le Grand, continuat la Aix-en-Provence, iar
apoi a studiat sociologia, literatura şi dreptul la Paris şi Liege. În anul
1883 a fost consilierul comunal al oraşului, iar în perioada 1884-1921 a
fost deputat. Din anul 1992 a devenit senator şi vicepreşedintele al
Senatului. Romanescu este cel care a contribuit la adoptarea unui nou
tarif vamal şi la reorganizarea şcolilor primare.
S-a întors în ţară în 1875. A fost consilier comunal al oraşului

Craiova (1883), deputat al Colegiului III Dolj (1884-1921), senator. Din
1922 a devenit senator de drept şi vicepreşedinte al Senatului,
contribuind la adoptarea unui nou tarif vamal şi la reorganizarea şcolilor
primare.
Primar al Craiovei în 1898, 1901-1916 şi în 1929, a contribuit la

modernizarea oraşului prin lucrări edilitar-gospodăreşti. A introdus o
concepţie modernă în administraţie şi a dezvoltat proiecte de urbanism,
igienă publică, salubritate, canalizări, aducere a apei potabile, iluminat
public, reţele de tramvai, electricitate, parcuri, pavaje etc. Tot el
a amenajat piaţa centrală şi a extins abatorul.În 1885 a întemeiat o
16
şcoală de menaj la Craiova, iar în 1901 a introdus cel dintâi atelier-

şcoală din ţară.
A fost director politic şi proprietar al ziarelor Opiniunea şi Acţiunea

liberală (1887-1893). A fost membru al Oficiului Internaţional pentru
protecţia legală a muncitorilor din Basel. A donat Fundaţiei Alexandra şi
Aristia Aman, cu un an înaintea morţii, impresionanta sa bibliotecă şi
colecţia sa de artă. Colecţia de artă a cuprins tablouri din şcoala italiană
şi olandeză, secolele XVI-XVII; tablouri ale unor pictori români; piese de
artă decorativă străină: mobilier, porţelanuri, tapiserii, panouri şi frescă
de la biserica din Creţeşti-Dolj. A fost un adevărat bibliofil şi a colecţionat
cărţi valoroase din secolele XVI-XVIII, de la editori vestiţi, cărţi româneşti
vechi, ediţii de lux, în tiraj limitat.A donat cărţi şi Bibliotecii Baroului Dolj.
Familia Romanescu
În anul 1894, Nicolae Romanescu s-a căsătorit cu Lucia Elena

Fălcoianu, domnişoară de onoare a Reginei Elisabeta a României şi s-a
stabilit la Liege. Aici s-au născut şi primii lor copii, patru la număr. Ultimii
doi copii ai familiei s-au născut la Paris. Nicolae Romanescu a murit în
anul 1931, la Craiova. Copiii săi s-au făcut remarcaţi prin curaj şi
cunoştinţe. Ion, primul său băiat, a murit în 1918 în timpul primului război
mondial, fiind erou al Franţei şi al României. Marcel a fost diplomat, poet
şi istoric. Nicolae a fost doctor în medicină, deţinut politic şi medic la
leprozeria din Delta. Alexandru Mircea a fost consul la Viena, iar Radu,
doctor în ştiinţe economice, a plecat din ţară cu ajutorul lui De Gaulle în
1968.
Istoricul parcului
Parcul "Nicolae Romanescu" din Craiova este al treilea parc
natural ca marime din Europa. Parcul se intinde pe o suprafata de 96 de
hectare si a fost realizat incepand cu anul 1900 la initiativa primarului de
atunci al Craiovei, Nicolae Romanescu. “Adesea, in lucrarile de
specialitate, a fost nominalizat printre cele mai mari si mai impunatoare
17
parcuri naturale din Europa, alaturi de Versailles din Franta, Pincio din
Italia si de parcul englezesc din Munchen” - este mentionat in cartea de
oaspeti. Situat in partea de sud a orasului Craiova, Parcul Romanescu a
fost cunoscut de-a lungul timpului si sub numele de Parcul Bibescu,
Parcul Independentei sau Parcul Poporului.
In secolul al XIX – lea, pe locul pe care se afla acum acest parc,

se afla mosia si gradina familiei Bibescu.
În 1842, a avut loc transformarea unei părţi din moşia domnească

de pe malul Jiului într-o grădină particulară, a familiei Bibescu. A urmat
un deceniu de existenţă ca reşedinţă estivală a familiei din care făceau
parte domnitorii Ţării Româneşti Gheorghe Bibescu şi Barbu Ştirbei şi
loc deschis promenadelor „pentru toată lumea“.
Incepând cu Grigore Ghica, alţi domnitori şi demnitari, precum şi

oaspeţi străini de onoare au fost găzduiţi în palatul ( în stil românesc)
Bibescu, ocazii în care au lăsat mărturii despre frumuseţea locului.
Gheorghe Bibescu a fost domnitor al Ţării Româneşti între anii
1842-1848. In acel timp fratele său, marele logofăt Iancu Bibescu, a
modernizat moşia sub formă de grădină, construind în ea o reşedinţă
amplă (palat), precum şi sere, sau pavilioane de relaxare. Grădina a fost
străbătută de alei străjuite de statui după model apusean.
Marele logofăt Ioan (Iancu) Bibescu a solicitat ajutorul unui

grădinar neamţ, care să amenajeze grădina, astfel că locul a fost
înzestrat cu sere, pavilioane, bănci, animale şi păsări şi cu un chioşc de
fier (Chioşcul muzicii), adus din atelierul de feronerie din Viena „A.
Kitschelt’s Erben“, în 1842. Grădina căpăta culoare, astfel că, în anul
1846, un călător străin prin aceste locuri consemna: „O podoabă care
se poate numi între cele dintâi este grădina ce se zice grădina lui
Bibescu, o zidire a libertăţii şi a duhului său iscusit şi iubitor de arte, în
care intrând un străin mai ales într-o duminică sau sărbătoare, când se
afla deschisă pentru toată lumea, va fi nu puţin uimit de a vedea un parc
18
în cel mai bun gust englezesc cu un chioşc şi alte foişoare cât se poate
de frumoase şi de a auzi muzica militară, care de două ori pe săptămână
aduce preumblătorilor din acel parc, între care se vede chiar fruntea
oraşului de ambele sexe, cea mai dulce desfătare, mângâind auzul cu
cântece ale celor mai plăcuţi compozitori“.
După revoluţia de la 1848, domnia a revenit lui Barbu Ştirbei, tot

un frate al lui Iancu Bibescu, dar Iancu a pierdut la jocurile de noroc o
mare sumă de bani, lăsându-se dus de curentul de disoluţie al vechii
boierimi române, prin cheltuieli nesăbuite şi dezinteres pentru
administrarea moşiilor.
Cezar Avram, Dinică Ciobotea, Ion Zarzără vorbesc despre

aceeasi Gradina Bibescu: „După 1848, lăsată oarecum în părăsire, a
fost cumpărată de Magistratul oraşului de la marele logofăt Iancu
Bibescu cu preţul de 12.000 de galbeni împărăteşti. În act se menţiona
că suprafaţa grădinii era de 259 de pogoane «de moştenire şi de
cumpărătoare» şi că odată cu grădina s-au cumpărat şi «zidirile de
locuinţă, pavilioanele, florăriile şi alte dependinţe» cu toate mobilele şi
dichisurile lor. Scopul cumpărării, după cum menţiona ofisul din 26
martie 1853 al domnitorului Barbu Ştirbei, era de a face într-un oraş aşa
de mare o grădină pentru înfrumuseţare după cum se cuvine atât pentru
recreaţia publică, cât şi pentru comoditatea ce se înlesneşte oraşului de
a se primi acolo persoane de distincţie“.
Starea de părăsire şi degradare a continuat, pentru-că bugetul
Primăriei era mic, iar împrumutul atârna greu.
Perioada premergătoare Unirii Principatelor a mărit pentru scurtă
vreme interesul autorităţii locale pentru „palatul Bibescu“, astfel că în
vara lui 1858 s-a trecut la repararea lui. Atunci s-au realizat şi lucrări de
reamenajarea parcului în vederea primirii ambasadorilor Marii Britanii şi
Franţei, Erik Bulwer şi L. Beclard. Pentru acea ocazie s-a făcut efortul de
iluminare a grădinii pe aleile principale, iar orchestra a susţinut concerte
de promenadă.
19
Palatul a fost din nou în centrul atenţiei cu ocazia primirii

domnitorului Unirii, Alexandru Ioan Cuza, în zilele de 26-28 iunie 1859.
În 1862, grădinarul Conrad De Stirnbergh a fost adus să se

îngrijească de întreţinerea grădinii. A înfiinţat pepiniera de duzi cu peste
6.000 de puieţi, cu seminţe aduse din Italia, a tuns sălciile de la heleşteul
Chintescu şi a replantat sera cu flori aduse din străinătate. Timp de cinci
ani, grădina s-a aflat în grija sa atentă. Primarii care au urmat, Barbu
Bălcescu, Gh. Pesicu, au vegheat şi ei la buna îngrijire a locului, iar
povestea Zoei Mandrea vine să certifice atenţia deosebită acordată
acestei grădini minunate.
După întronarea lui Carol I, palatul Bibescu a fost abandonat ca

reşedinţă trecătoare a domnitorilor, deoarece aducea aminte de
Alexandru Ioan Cuza. Ca urmare, palatul a primit alte destinaţii iar parcul
s-a degradat. In 1867 palatul era folosit ca depozit pentru comerţul en
gros cu tutun.
În timpul Războiului de Independenţă, în acest loc au fost

înfiinţate depozite de alimente, furaje şi muniţii. La sfârşitul
evenimentelor, în 1878, tot aici a fost întâmpinată oştirea română
victorioasă la întoarcerea ei de la sud de Dunăre. Pe aceste locuri, în
1913, s-a ridicat un impunător Monument al Independenţei, distrus în
1948. Pentru toate aceste legături cu anii 1877-1878, parcul a primit
numele de Parcul Independenţei.
Incepând cu anul 1867, cu mici întreruperi ocazionate de război, în
parc s-au organizat expoziţiile judeţene şi regionale de producţii agricole,
concursuri de pluguri, vite şi de diverşi meşteşugari. Pentru aceste
evenimentele foloseau şi clădirile din dotarea grădinii.
Zoe Mandrea, fiica lui Barbu Bălcescu, a lăsat însemnări
importante ce vorbesc despre frumuseţea acestor locuri: „Grădina
Bibescu, odinioară reşedinţă princiară, era pe vremea aceea sediul
cârmuitorului, al prefectului cum se spune azi. Pe vremea aceea, parcul
era mult mai mic, atrăgea toată lumea, nefiind alte distracţii sau plimbări,
20
căci chiar grădina Mihai Bravu din centrul oraşului a fost începută mai
târziu, tatăl meu, Barbu Bălcescu, fiind primar. În parc erau alei
umbroase, drepte, îngrijite, potrivite cu lumea simandicoasă de
atunci....Preumblarea în trăsură era un prilej de a mulţumi varietatea şi
fudulia părinţilor, desfăşurând luxul copiilor lor, sădind totodată sămânţa
rodnică a cochetăriei şi a deosebirii claselor sociale în sufletul lor fraged.
După ce ne plimbam deci, fără a ne încălzi câtuşi de puţin, o porneam
spre ieşirea parcului, unde se grămădea lumea, iar dorobanţul trufaş
striga trăsurile pe rând, după situaţia socială a boierilor. Când venea
rândul nostru, ni se făcea loc să trecem şi aşteptam mândre, feciorul
strigând cu îngâmfare: «Trăsura domnului Bălcescu!». Oamenii din
popor se dădeau la o parte spre a ne lăsa să trecem şi noi păşeam
mândre, găsind foarte firesc respectul ce însufleţea mulţimea la auzul
numelui tatălui nostru“.
Vara, grădina Bibescu era punct de atracţie pentru orăşeni şi loc
de desfăşurare al serbărilor populare.
In zilele de 17-18 iunie 1892, Primăria a adus ca noutate
craiovenilor, lumina electrică pe aleile parcului.
În ultimele decenii ale secolului al XIX-lea, grădina Bibescu şi-a pierdut
din strălucire, degradarea în care se afla transformând minunăţia de
altădată, împreună cu lacul şi bălţile Geanoglu şi Craioviţa, într-un
adevărat pericol pentru sănătatea locuitorilor. Descrierea făcută de N.P.
Romanescu în 1904, în „Dare de seamă către consiliul comunal al
oraşului Craiova“, e grăitoare: „Lacul din marginea parcului, împotmolit şi
neîngrijit, primea în el toate scursurile ce veneau din deal de la cazărmi.
La o margine a grădinii erau instalate grajdurile primăriei, locuinţa
princiară de odinioară era transformată într-un azil de infirmi, iar afară,
chiar lângă parc, se afla instalat un cartier întreg populat cu ţigani, cartier
compus din bordeie, case în ruină, şandramale învechite şi putrezite de
vreme şi intemperii, cartier în care erau încuibate întotdeauna tifosul,
bubatul şi alte boli molipsitoare“.
21
In decembrie 1897, tot Nicolae Romanescu a cerut şi obţinut de la

consiliul comunal 70 de pogoane din moşia Bibescu pentru a le planta
pe cheltuiala sa şi pentru a organizarea un nou parc. Nicolae
Romanescu a devenit primar pentru prima dată în noiembrie 1898 şi a
reluat ideea înverzirii oraşului. Cele 70 de pogoane obţinute i s-au părut
insuficiente cerând şi largi exproprieri împrejurul moşiei Bibescu.
In 1898, este votat un proiect de modernizare a orasului care prevedea
si infiintarea de parcuri si gradini. In 1899, primarul de atunci al Craiovei,
Nicolae Romanescu, hotaraste amenajarea unui parc pentru odihna si
recreere pe locul fostei gradini a familiei Bibescu. In 1899 a cerut
direcţiei silvice a Ministerului Agriculturii şi Domeniilor 100.000 de puieţi
de pădure şi 200.000 de „pomi de şleau“ pentru nevoile oraşului. In
februarie 1899 a început planul de asanare a bălţilor Craiovei din latura
de apus, s-a trecut la sădiri de pomi în lungul canalului de desecare şi
la plantarea a 1330 de puieţi de arbori pe străzi şi în grădina spitalului. In
paralel s-a realizat planul de amenajare de grădini în curţile a 19 biserici
şi 6 şcoli. Arhitectul francez Edouard Redont a castigat concursul pentru
proiectarea si realizarea parcului.
In aprilie 1899, urmărindu-şi planurile ecologice măreţe primarul a
semnat un contract, în numele oraşului, cu arhitectul francez de renume,
Edonard Redont. Arhitectul francez se angaja să execute toate planurile
transversale şi de profile, precum şi desenele proiectelor de crearea şi
amenajarea de grădini, „preumblări“ şi squaruri publice pentru
înfrumuseţarea şi asanarea oraşului. Arhitectul a venit imediat la Craiova
şi printre altele a elaborat un proiect minunat pentru parcul oraşului. In
luna mai a însărcinat pe arhitectul Ernest Pinard cu direcţia lucrărilor.
Acesta din urmă a prezentat documentaţia de începerea lucrărilor cu 3
echipe a 30 de oameni pentru amenajarea eleşteului, redesenarea
terenului prin săpături, trasarea de pante şi umplerea cu pământ a
golurilor, în vederea realizării plantaţiilor şi a aleilor.
În perioada mai 1899 – martie 1901, pe timp ce primar a devenit
Ulisse Boldescu lucrările au stagnat. In schimb proiectele lui Edonard
22
Redont au fost selectate de comisia judeţeană pentru participarea la

Expoziţia Universală de la Paris. Proiectele au fost expuse mai întâi la
Bucureşti şi apoi au fost trimise în Franţa. Acolo, ansamblul proiectelor
pentru parcul oraşului Craiova a primit medalia de aur de la un juriu
special al clasei de igienă, clasa „Însănătoşirea şi igiena oraşului“.
Opinia publică craioveană a aflat cu întârziere de această onoare, abia
în mai 1901. Nicolae Romanescu s-a zbătut mult pentru ca oraşul să
intre în posesia diplomei şi a medaliei de la Paris. Nu a reuşit datorită
obiceiurilor balcanice încă puternice de la Ministerul Agriculturii şi
Domeniilor.
In februarie 1901 lucrările la parcul Bibescu au intrat în ritm alert,

beneficiind din nou de pasiunea şi dăruirea primarului Nicolae
Romanescu. Parcul a cuprins multe alte construcţii adiacente, precum
hipodromul, terenul de sport, plantaţiile, construcţiile rustice, peluzele,
pepinierele, serele, spaţiile pentru animale, iluminatul electric, podul
suspendat şi ruinele de cetate. Volumul pământului decapat şi mutat a
fost de 525.647 mc. S-au realizat alei cu o lungime de 26.897 metri,
cu lăţimea între 5,2 m şi 12 metri.
Intre 1901-1904 parcul şi oraşul au fost înnobilate cu 1.150.000

de arbori, din care 401-300.000 răşinoase circa 635.000 foioase
autohtone şi o mulţime de soiuri rare aduse din Austro-Ungaria, Franţa şi
Germania. Totodată, 590.000 mp de teren arid şi plin de mărăcinişuri a
fost acoperit cu gazon din Franţa, Italia şi Austro-Ungaria.
Instalaţia de iluminat a fost realizată de Societatea Electrică din

Berlin şi a cuprins 20 de lămpi voltaice de 60 amperi şi 20 de lămpi
incandescente cu câte 16 lumânări.
In septembrie 1903 toate aleile au primit plăcuţe cu denumiri:

Calea Regele Carol I, Calea Principele Ferdinand, Calea Carmen Silva,
Insula Regina Elisabeta, Calea Brâncovenilor, Calea Basarabilor, Calea
Ştirbey, Aleea Principesa Maria, Aleea Principele Nicolae, Ocolul
23
Principele Carol, Aleea Bibeştilor, Aleea Brăndeştilor, Alea Gh. Chiţu,

Podul Ştirbey, Poteca Principesa Marioara, Poteca Principesa Elisabeta,
Aleea Ioan Kalinderu, Aleea Madona, Aleea Aman, Aleea Jules Michelet
şi Alea Edgar Quinet. Denumirile aminteau de membrii familiei regale, de
donatori şi de personalităţi istorice române şi străine.
Parcul Bibescu a fost inaugurat în septembrie 1903 in prezenta

Regelui Carol, deşi lucrările au continuat atât în 1904 cât şi în anii
următori.
O lungă perioadă s-a numit, în continuare, Parcul Bibescu, apoi,

pentru un timp, în anii 1930 şi 1940, Parcul Romanescu. Odată cu
instaurarea regimului comunist, de după cel de al doilea război mondial,
s-a numit Parcul Poporului. In anii 50 intrarea a fost împodobită cu un
portic în semicerc, cu stâlpi ce aveau secţiune dreptunghiulară, fără
ornamente.
Edouard REDONT Peisagist 1862 - 1942
Nascut la Champigny sur Vesle, Franta, la 13 februarie 1862,

Edouard REDONT a inceput sa lucreze la varsta de 13 ani pe
langa peisagistul francez Jean-Pierre Durand, caruia i-a preluat
afacerea in 1892. A lucrat pentru familii ce aveau mari case la
tara: Pommery, Werlé, Plé-Piper, pentru ducesa d’Uzès.
In anul 1898, el castiga concursul pentru proiectarea si
realizarea parcului Bibescu in Craiova. În Franța , una dintre
lucrările sale cele mai reprezentative este Pommery parc din
Reims realizat in 1909. A participat la numeroase expozitii
nationale si internationale intre 1895 si 1921, inscriindu-se
perfect in stilul peisagist de la sfarsitul secolului al XIXlea. In 1913 este
unul din membrii fondatori ai Societatii Franceze a Urbanistilor. A
participat la expozitia “Orasul reconstruit” la Paris in 1916.
De asemenea, el a participat la mai multe competiții de planificare:

Reims , La Rochelle și pecum si pentru facilități sportive din Caen
24
Troyes, Dunkerque, Hipodromul Deauville Clairefontaine. De asemenea,

el lucrează în dezvoltarea unui cimitir național de Douaumont și militar
Air Base Reims . La 07 martie 1942 , el a murit la Reims, în indiferența
generală. Cu toate acestea, el a fost unul dintre cei mai mari peisagisti
de la începutul secolului XX și multe dintre realizările sale sunt vizibile și
astăzi .
Evolutia parcului
- La sfârşitul anului 1903 şi în anul 1904 lucrările de finisare şi

plantare au continuat cu intensitate.
- La 12 mai 1904 a fost recepţionat pavilionul hipodromului şi tot în
acel an s-a recepţionat Domul Belvedere executat de Petre Pascutini.
- La începutul anului 1905, a fost populată grădina zoologică cu 2
urşi, 3 lupi, 3 vulpi, 4 vulturi, 2 păuni, 1 uliu, 1 ciuhurez, 1 erete, 3
lebede, 1 cerb, 4 căprioare, o lişiţă, 20 de porumbei, 1 gaiţă, 2 cocori, 3
berze, 1 gâscan rusesc, gâşte de Brazilia si 1 răţoi sălbatic.
- In 1904, cei 26 de grădinari nu au putut face faţă singuri lucrărilor
suplimentare pentru distrugerea şi combaterea invaziei de insecte,
pentru curăţirea pomilor şi arbuştilor, pentru întreţinerea spaţiilor verzi şi
pentru udarea plantaţiilor. Au fost angajaţi zilieri.
- In 1908 s-a făcut greşeala de a se încheia un contract cu proprietari
de oi care să „tundă iarba şi să bată bine pământul“.
- Parcul a intrat foarte repede şi cu forţă în viaţa comunităţii, ca spaţiu
de agrement, de întreceri sportive şi de serbări populare. Beneficiile din
manifestările cultural-sportive şi din tombole au fost îndreptate spre
cheltuieli de întreţinere şi dezvoltare, dar şi pentru ajutorări cu cărţi a
copiilor săraci şi a oamenilor sărmani. Tot aşa s-a realizat şi bustul
poetului Şt.O. Iosif.
- Incepând cu 1911, primăria a organizat în Parc sezoanele cu „baluri
populare“ săptămânale, pe rondoul asfaltat. In fiecare duminică, de la 8
seara la 12 noaptea, cânta muzica militară care îmbia pe craioveni să
danseze, să petreacă şi să se distreze.
25
- Craiovenilor li s-au oferit concerte de fanfară în Parcul Bibescu

marţea şi joia, iar în Grădina Mihai Bravu, sâmbăta de la 8 seara la 12
noaptea.
- La intrarea în Parcul Bibescu dinspre str. Unirii s-a inaugurat, în
1912, Monumentul Independenţei, creaţie a sculptorului D. Pavelescu-
Dimo. Impresionantul monument a fost turnat în bronz la ''fonderia Lippi''
din Florenţa şi s-a impus ca o creaţie sculpturală de referinţă a
patrimoniului românesc.
Până în 1947, prin faţa acestui monument s-au desfăşurat toate
manifestaţiile naţionale, paradele militare, mitingurile şi demonstraţiile
populare.
- Cu ocazia inaugurării monumentului, care avea în centru pe regele
Carol I, în 1912, inventatorul I.S. Ipcar a instalat o „reţea electro-
telefonografică“, unul dintre primele experimente de sonorizare şi
amplificare a sunetului din Craiova.
- In 1914, protoereul judeţului, economul Ioan Mălăescu, şi preoţii din
oraş, au oficiat sărbătoarea Bobotezei în apele parcului.
- La 31 mai 1915 Principele Carol, viitorul moştenitor al tronului, a
condus în Parcul Bibescu solemnitatea depunerii jurământului de către
cercetaşii Legiunii Dolj.
- Intre anii 1916-1918, pe timpul ocupaţiei germane, parcul a suferit
distrugeri considerabile, dar a fost refăcut ulterior sub supravegherea
atentă a lui Nicolae Romanescu.
- Ca semn de recunoaştere a meritelor marelui gospodar al oraşului
Comisia interimară a hotărât, la 16 iunie 1930, ca minunatul parc peste
care trecuseră trei decenii să se numească „Parcul N.P. Romanescu“.
- In 1943, primăria a ridicat la intrarea parcului monumentul (bust)
dedicat ctitorului parcului, iar în 1978, fiul acestuia, dr. Nicolae N.
Romanescu a zidit la temelia Domnului Belvedere rămăşiţele pământeşti
ale membrilor familiei.
- In anii 1944 şi 1945, parcul a suferit grave distrugeri din partea
trupelor sovietice care au produs mutilări ale vegetaţiei şi ale terenului
26
pentru camuflarea tunurilor, tancurilor şi altor maşini de luptă. Gazonul a

fost distrus de cai şi alte animale.
- In 1945, ostaşii români veniţi de pe frontul de vest au găsit
cazărmile ocupate de mulţimea ostaşilor sovietici, aşa că s-au văzut
nevoiţi să campeze în corturi plasate în Parc.
- La 11 ianuarie 1945, Voroşilov, din Comisia pentru aplicarea
Convenţiei de armistiţiu, a ordonat Primăriei Craiova şi reprezentanţilor
oraşului Chişinău refugiaţi în oraş, să ia măsuri ca statuile domnitorilor
Ştefan cel Mare şi Vasile Lupu, evacuate din Basarabia, să fie repatriate.
Cu toată opoziţia prefectului, statuile au fost preluate de armata sovietică
la 24 ianuarie 1945 şi expediate în U.R.S.S.
- Prin hotărârea administraţiei comuniste, la 9 august 1948, s-a
aprobat demolarea Monumentului Independenţei de la intrarea în Parc.
In mai puţin de o lună au fost demontate şi trimise la topit elementele
valorosului monument. Resturile de beton au fost împrăştiate pe aleile
parcului. Printr-o minune, bustul de bronz al regelui Ferdinand (principe
moştenitor) a fost salvat şi a ajuns târziu în patrimoniul Muzeului militar
al Ministerului Apărării Naţionale şi apoi în cel al Muzeului de istorie al
Olteniei. Inainte de a fi trimise la topit elementele de bronz ale
Monumentului Independenţei au fost depozitate în curtea primăriei din
acel timp. Bustul principelui Ferdinand a scăpat de la expediţie.
- Regimul comunist dintre anii 1945-1990 s-a ocupat bine de
întreţinerea parcului, schimbându-i numele în Parcul Poporului.
- Cu ocazia a împlinirii a 150 de ani de la revoluţia din 1848, primăria
a amplasat în acelaşi loc piatra funerară a paşoptistului Petrache
Romanescu (1998).
- In perioada 2004-2008, Parcul Romanescu şi-a recăpătat
identitatea şi a primit o aleasă îngrijire şi reamenajare.
27
Descriere
Parcul a fost realizat în stil romantic, o sinteză a arhitecturii şi picturii
peisagere. Se regăsesc fragmente din tablourile impresioniştilor francezi
din secolele XVII-XIX, cât şi ale pictorilor olandezi.
In anul 1900, la Expozitia Internationala de la Paris, proiectul a fost premiat cu

medalia de aur, pentru ca, un an mai tarziu, lucrarile de realizare a parcului sa
inceapa sub conducerea arhitectului peisajist francez Emil Redont, ajutat de
fratele sau, Jules Redont, si de Emil Pinard. Parcul are o suprafata totala de
peste 96 hectare de plantatii, o intindere de apa de 4 hectare, un hipodrom de
peste 20 de hectare, drumuri, alei si poteci pe o intindere de 35 de kilometrii.
De asemenea, parcul este dotat cu un amfiteatru pentru spectacole, o mica
gradina zoologica si cateva restaurante.
Conceput initial ca o zona importanta de vegetatie in imediata apropiere a
orasului, Parcul Romanescu este situat in interiorul Craiovei acum, ocupand o
parcela de forma libera, in partea de sud a orasului.
Initial parcul a fost gandit ca o extindere a orasului, aleile acestuia fiind
28
deschise pentru promenade cu trasura, iar apoi cu autovehicule. A fost folosit

si ca circuit auto pentru primele curse de acest tip din oras.
Parcul Romanescu este construit folosindu-se aproape toate formele de relief,
de la zona de campie la intrarea in parc , la colinele inverzite, paraul care
curge prin inima lui, cascadele in miniatura, lacul, dealurile care sustin podul
iar dupa ce treci de pod ajungi in zona de munte a parcului.
Plan satelit- Parcul Nicolae Romanescu

Redont a dat dovadă de geniu la momentul întocmirii proiectului,
venind cu idei foarte îndrăzneţe: au fost aclimatizate sute de specii de
arbori, arbori care în mod normal nu cresc în condiţiile climatice ale
României, a redesenat lacul, a proiectat podul suspendat, a proiectat
castelul, a improvizat dealuri şi văi, drumuri, alei şi poteci care
însumează peste 35 km lungime totul fiind lucrat în cel mai mic amănunt.
O deosebita valoare au plantatiile forestiere si ornamentale, cu peste 250
de specii de arbori si arbusti. Dintre varietatile decorative, cele mai
demne de atentia vizitatorilor sunt Pinus excelsa wal (un conifer originar
29
din Himalaya), Cerasus serrulata, Acer saccharinum, Alnus glutinosa

etc. Evolutia paletei coloristice dupa anotimp este gandita astfel incat sa
existe in permanenta o specie care sa capteze interesul privitorilor prin
culoarea florilor sau a frunzelor. Exista trei categorii de plantatii: masivi
forestieri, plantatii ornamentale si plantatii izolate.
Sunt ridicate constructii deosebite – expresii ale romantismului - cum ar fi
podul suspendat, castelul in ruina, poduri peste cursul raului, parapet de
pod imitand trunchiuri de arbori, imitatii de stanci, refugii, chioscuri, insula
pentru lebede, debarcaderul.
Lacul reprezinta punctul central al parcului si are o suprafata de 4 hectare.
Cei care vor sa admire lacul au la dispozitie debarcaderul, restaurantul de
pe malul lacului, un foisor de lemn precum si bancutele insirate pe firul
apei.
Traseele libere ale aleilor imbraca in curbe ample formele de relief.
Existau trei tipuri de alei in functie de textura: piatra cubica si pamant
pentru promenada cu trasura, alei din pietris pentru pietonal si poteci de
pamant pe dealuri.
Pentru alimentarea cascadelor si primenirea apelor lacurilor si raurilor, dar
si pentru irigatie era nevoie de o cantitate de apa asigurata prin captarea
apelor subterane din valea superioara, precum si a celor din helesteul
Bibescu. Cascadele si stancile au fost construite din granit extras din
judetlui Mehedinti, cu ciment Portland si cu pietris dupa modelul bancurilor
naturale de piatra, pentru un aspect cat mai natural.
Glorieta belvedere este o structura cu un singur nivel, deschisa, cu coloane
din beton armat si cupola. Cu un aspect clasicizant, glorieta este unul din
principalele elemente arhitecturale ale parcului.
Castelul Fermecat a fost imaginat de Redont ca o îmbrăcăminte pentru
imensele bazine de apă ce serveau la irigarea parcului, în anii în care totul
era proiectat pentru a arăta perfect peste 100 de ani. Constructia a fost
ridicata din zidarie de caramida, imitand prin tencuiala piatra si zidurile
demantelate, cu elemente stilistice amstecate, inclusiv o intrare gotica. El
seamana ca functiune si concept cu Castelul lui Tepes , proiectat de
30
arhitectii Victor Stefanescu si Stefan

Burcus, din parcul Carol, amenajat de
acelasi Edouard Redont.
Podul suspendat a fost construit dupa
modelul Podului suspendat din Parc des
Buttes Chaumont din Paris, sub
antrepriza locala.
Grădina zoologică a fost construită tot la
începutul secolului XX, inaugurata in
Castelul Fermecat 1906. Colectia de animale numara la
inceput doar cateva specii: ursii carpatini, cerbi si pauni. In anii '60 gradina
zoologica din Craiova a fost populata cu lei, maimute si struti, pentru ca,
dupa '89, sa fie aduse lame, jaguari, struti africani, tigri. Grota ursilor si
custile viezurilor sunt structuri asemanatoare celor care orneaza cascadele
si versantii pronuntati.
Lângă ea - debarcaderul, iar în apropierea lor se găseşte chioşcul rotund al
fanfarei, chioşc comandat la atelierele din Viena. Structura cu un singur
nivel, deschisa, cu coloane din fonta si acoperis cu coaste din fonta, cu un
aspect Art-Nouveau filiform, pavilionul este un element popular in cadrul
parcului, situat in centrul unui ansamblu de alei care alcatuiesc un rond in
mijlocul unui scuar amplu.
Lângă acesta este teatrul de vară, inaugurat in anul 1985, iar
velodromul in anul 1986, ce avea initial structura din lemn, iar acum din
beton armat.
Palatul Bibescu este situat departe de aleile de acces. Construit in
prima jumatate a secolului al X1Xlea, in stil clasicist. Inscriptia de
deasupra usii confirma faptul ca aceasta casa este un palat: “In aceasta
cladire, numita Palatul Bibescu, in zilele de 26 si 27 iunie 1859, a fost
gazduit domnitorul Alexandru Ioan Cuza, cu prilejul vizitei pe care a facut-o
la Craiova”.
La marginea de sud-est a parcului se găseşte hipodromul, întins pe o
suprafaţă de 20 ha, cel mai mare din ţară la începutul secolului. Inaugurat
31
în 1903, era folosit pentru curse de trap şi galop. Gradenele principale au

influente Art Nouveau la nivelul inveitorii. După cel de-al doilea Război
Mondial , partea din faţa tribunei a fost transformată în teren pentru
concursurile de sărituri peste obstacole. Din anul 2000 nu s-a mai
desfăşurat nicio activitate în cadrul hipodromului.
De a lungul timpului au fost executate numeroase lucrări care au sporit
frumuseţea parcului. Între anii 1954-1956 s-a construit portalul existent azi
la intrarea principală, s-a realizat împrejmuirea cu gard cu stâlpi şi soclu de
beton şi plasă de sârmă, a fost reconstruit şi mărit debarcaderul. Structura
inalta de aproximativ 8 m, deschisa, cu coloane rectangulare din beton
armat, placa de beton armat, acoperis in patru ape, cu invelitoare metalica,
cu un aspect de clasicism epurat.
Cabina poarta- structura cu un singur nivel, inalta de aproximativ 3 m,

din zidarie, cu acoperis in doua ape si invelitoare din sindrila bituminoasa,
are un aspect rustic ce sustine linia romantica a parcului, setata de Casa
Gradinarului, restaurantul Laptaria, actualmente Ciobanasul, si diferite
32
pavilioane, umbrare, poduri si podete, desi este construita ulterior

inaugurarii parcului.
Umbrar- structura cu un singur nivel, deschisa, inalta de aproximativ 3

m, din lemn nefasonat, cu acoperis in patru ape si invelioare din sindrila
bituminoasa. Exista mai multe astfel de structuri de diferite dimensiuni.
Casa Gradinarului- cladire administrativa- este o structura cu 3 niveluri

(S+P+1), cu o inaltime de aproximativ 8 m, din zidarie, cu acoperis in mai
multe ape si invelitoare din tigla si olane, cu un aspect rustic ce sustine linia
romantica a parcului.
În anul 1964 a fost modernizat iluminatul public şi a fost construită o

seră de 1050 m.p., prestigioşi creatori români contribuind cu numeroase
lucrări de artă plastică la frumuseţea acestui loc.
33
Conacul Bibescu- 1908- Terasa florilor
Conacul Bibescu- dupa restaurare 2013
34
Podul Suspendat
35
Glorieta Casa "Căsuța din povești" sau sediul "Secția Zona Verde"
Castelul fermecat Podest beton
Vedere de pe lac
36
Podul suspendat Vedere de pe pod
DESCRIEREA
DEGRADARILOR:
• Aleile parcului sunt degradate, cu imbracaminte asfaltica sau pavaj
neamenajat;
• Degradarea podetelor, pasarelelor, podurilor;
• Degradarea obiectelor de arhitectura;
• Retelele de alimentare cu apa, canalizare menajera si pluviala sunt in
stare avansata de degradare;
• Sistemul de iluminat nemorderinzat;
• Spatii de joaca insuficiente si in stare avansata de degradare;
• Sistem de supraveghere video nu acopera zone importante;
• Spatiile verzi neamenajate si cu vegetatie dezvoltata spontan si fara
valoare.
PROPUNEREA
DE INTERVENTIE:
• Reabilitarea si modernizarea aleilor carosabile si pietonale;
• Reabilitarea si modernizarea podetelor, pasarelelor, podurilor;
37
• Restaurarea obiectelor de arhitectura, pastrand stilul romantic al

parcului;
• Reabilitare reteaua de alimentare cu apa, reteaua de canalizare
menajera si pluviala;
• Sistem de iluminat nou;
• Sistem de supraveghere nou;
• Reabilitare spatii verzi.
• Amenajarea unor locuri de joaca in scopul armonizarii infrastructurii
si functiunilor existente in parc cu nevoile actuale ale locuitorilor
Municipiului Craiova.
BIBLIOGRAFIE :
• http://memorielocala.aman.ro/files/parcul.html
• Iorga, Nicolae, Studii si documente cu privire la istoria
României, cercetări şi regeşte documentare, vol. XI,
ed.Ministerului de instrucţie, Bucureşti, 1906, p.21
• http://www.craiovaveche.ro/istoric/53-parcul-nicolae-romanescu.html
• http://www.rrapl.ro/nicolae-romanescu-primarul-verde-al-craiovei/
• http://www.beautifulromania.ro/proiecte/craiova/casa-bibescu-
parcul-romanescu.html
• http://craiova.infarom.ro/foto2.html
• Avram, Cezar; Ciobotea, Dinica, Joita; Virgil, Osiac, Vladimir, Patrutoiu,
Ion, Petrescu, Ileana, 1999, Istoria comertului in sud-vestul Romaniei,
sec. VIII-XX, Editura de Sud, Craiova.
• Georgescu, Titu; Barbacioru, Constantin; Firan, Florea, 1977, Istoria
CRAIOVEI, Editura Scrisul Romanesc, Craiova.
• Marcus, Rica, 1958, Parcuri si gradini in Romania, Edituda
Tehnica, Bucuresti
38

Studiu Istoric Parcul Nicolae Romanescu

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Studiu Istoric Parcul Nicolae Romanescu

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

2013

INTOCMIT: Arh. Tudor RAGALIE

MCPN Specialist atestat

Arh. Urb. Zone protejate Bogdana POLIZU

Specialist atestat RUR

4. Principalele directii de reglementare pentru protejarea si punerea

2- BAZA LEGISLATIVA A STUDIULUI

Datele şi sursele de informaţii folosite, metoda şi produsele studiului,

3.Sursele de informaţie şi documentare

1. LISTA MONUMENTELOR ISTORICE- MUNICIPIUL CRAIOVA in

Craiova de azi se află pe ruinele vechii aşezări

puteau menţine. După prima jumătate a secolului al XVI-lea, Craiova

dese traume. Echilibrul demografic a avut de suferit la sfârşitul sec.XVIII

doi domnitori la unele imperative ale vremii.

La Craiova, în 1913, în timpul guvernului Titu Maiorescu, se semnează

Marele vornic Dumitru (Dumitrache) Bibescu, cel ce va da Ţării

Cu toate că au provenit dintr-o familie modestă de moşneni,

1848) au devenit drepţi moştenitori ai numelui Brâncovenilor”. Cel care

Anul 1794 marchează o alianţă matrimonială care va influenţa

până recent se acceptase anul naşterii lui ca fiind 1804, susţinut şi de N.

Revenind la linia directă a familiei, cea plecată din Bibeştii Gorjului

Familia Bibescu a fost o familie princiară românească de

- Gheorghe Bibescu (1802-1873), domnitor al Ţării Româneşti

- Barbu Dimitrie Bibescu-Ştirbei (1799-1869), domnitor al Ţării

- Elena Bibescu (1855-1902), născută Elena Kostachi Epureanu; a

- Anton Bibescu (1878-1951), avocat, diplomat şi scriitor; bunicul

- George Bibescu (1834-1902), fiu al lui Gheorghe Bibescu; a fost

- Anna (Bibescu) de Noailles (1876-1933), prinţesă Brâncoveanu,

- George Valentin Bibescu (1890-1941), pilot român, pionier al

sa numit Dimitrie” care ”se afla ”scurt de minte şi nu este în stare de a se

Nicolae Romanescu a fost una dintre cele mai emblematice figuri

S-a întors în ţară în 1875. A fost consilier comunal al oraşului

Primar al Craiovei în 1898, 1901-1916 şi în 1929, a contribuit la

şcoală de menaj la Craiova, iar în 1901 a introdus cel dintâi atelier-

A fost director politic şi proprietar al ziarelor Opiniunea şi Acţiunea

În anul 1894, Nicolae Romanescu s-a căsătorit cu Lucia Elena

In secolul al XIX – lea, pe locul pe care se afla acum acest parc,

În 1842, a avut loc transformarea unei părţi din moşia domnească

Incepând cu Grigore Ghica, alţi domnitori şi demnitari, precum şi

Marele logofăt Ioan (Iancu) Bibescu a solicitat ajutorul unui

După revoluţia de la 1848, domnia a revenit lui Barbu Ştirbei, tot

Cezar Avram, Dinică Ciobotea, Ion Zarzără vorbesc despre

Palatul a fost din nou în centrul atenţiei cu ocazia primirii

În 1862, grădinarul Conrad De Stirnbergh a fost adus să se

După întronarea lui Carol I, palatul Bibescu a fost abandonat ca

În timpul Războiului de Independenţă, în acest loc au fost

In decembrie 1897, tot Nicolae Romanescu a cerut şi obţinut de la

Redont au fost selectate de comisia judeţeană pentru participarea la

In februarie 1901 lucrările la parcul Bibescu au intrat în ritm alert,

Intre 1901-1904 parcul şi oraşul au fost înnobilate cu 1.150.000

Instalaţia de iluminat a fost realizată de Societatea Electrică din

In septembrie 1903 toate aleile au primit plăcuţe cu denumiri:

Principele Carol, Aleea Bibeştilor, Aleea Brăndeştilor, Alea Gh. Chiţu,

Parcul Bibescu a fost inaugurat în septembrie 1903 in prezenta

O lungă perioadă s-a numit, în continuare, Parcul Bibescu, apoi,

Edouard REDONT Peisagist 1862 - 1942

Nascut la Champigny sur Vesle, Franta, la 13 februarie 1862,

De asemenea, el a participat la mai multe competiții de planificare:

Troyes, Dunkerque, Hipodromul Deauville Clairefontaine. De asemenea,

- La sfârşitul anului 1903 şi în anul 1904 lucrările de finisare şi

- Craiovenilor li s-au oferit concerte de fanfară în Parcul Bibescu

pentru camuflarea tunurilor, tancurilor şi altor maşini de luptă. Gazonul a

In anul 1900, la Expozitia Internationala de la Paris, proiectul a fost premiat cu