Apocalipsa cap. 21 – Mireasa Mielului ( vers.

9-27 )
Apocalipsa cap. 21 – Mireasa Mielului
( vers. 9-27 )

Introducere
Daca din Biblie ar fi lipsit capitolele 21 si 22 ale Apocalipsei, nu am fi avut decat foarte putine informatii cu privire la viata viitoare. Desi Ioan se confrunta
cu piedici reale in incercarea lui de a descrie lucrurile ceresti in cuvinte omenesti, ceea ce reuseste sa ne transmita este suficient pentru ca noi sa ne
facem o imagine clara despre lumea viitoare, motivandu-ne sa dorim o astfel de lume.

Cea mai mare parte a capitolului 21 se ocupa cu descrierea cetatii sfinte a Noului Ierusalim, prezentata sub metafora “mireasa Mielului”. Dincolo de
frumusetea detaliilor acestui maret tablou, trebuie sa fim constienti in fiecare moment ca splendoarea realitatilor ceresti va depasi cu mult puterea de
exprimare a limbajului omenesc, caci, spune Pavel: “Lucruri pe care ochiul nu le-a vazut, urechea nu le-a auzit si la inima omului nu s-au suit, asa
sunt lucrurile pe care le-a pregatit Dumnezeu pentru cei ce-L iubesc.” ( 1 Corinteni 2,9 ).
Comentariu
Vers.9: “Apoi unul din cei sapte ingeri, care tineau cele sapte potire, pline cu cele din urma sapte urgii, a venit si a vorbit cu mine si a zis: “Vino
sa-ti arat mireasa, nevasta Mielului !”
Unii comentatori sustin ca ingerul care ii adreseaza lui Ioan chemarea de a veni si a o vedea pe mireasa Mielului este acelasi cu cel care il chemase pe
batranul apostol sa vada judecata desfranatei din cap. 17,1. Limbajul este identic in ambele pasaje biblice: “Vino sa-ti arat judecata curvei celei
mai !” ( cap. 17,1 ) si “Vino sa-ti arat mireasa, nevasta Mielului!” ( cap. 21,9 ).
Aici insa, chemarea ingerului este mai mult o porunca decat o simpla invitatie. Cele doua cetati: Ierusalimul si Babilonul, si cele doua femei: cea virtuoasa
si cea desfranata, sunt simboluri ale celor doua parti aflate in marele conflict milenar: binele si raul, Dumnezeu si Satana, impreuna cu cei care au trecut
de o parte sau alta a baricadei. Contrastul dintre ele este izbitor, pentru ca nimeni sa nu fie inselat cu privire la natura lor.

Vers.10: “Si m-a dus in Duhul pe un munte mare si inalt. Si mi-a aratat cetatea sfanta, Ierusalimul, care se cobora din cer de la Dumnezeu…”
Pentru a vedea Babilonul mistic si nelegiuit la zilelor din urma, Ioan a fost dus de Duhul in pustie ( cap. 17,3 ). Pentru a vedea insa Ierusalimul ceresc,
mireasa Mielului, el este dus de Duhul Sfant pe un munte inalt. Acest amanunt ne arata ca lucrurile ceresti nu pot fi percepute si intelese decat dintr-o
pozitie spirituala inalta. Si cand este un copil al lui Dumnezeu mai inalt din punct de vedere spiritual decat atunci cand se pleaca pe genunchi in rugaciune
?

Cetatea Noului Ierusalim este vazuta venind din cer, caci ea, ca si mantuirea omului pacatos, este o realizare care ii apartine in exclusivitate lui
Dumnezeu.

Vers.11: “…avand slava lui Dumnezeu. Lumina ei era ca o piatra prea scumpa, ca o piatra de iaspis, stravezie ca cristalul.”
Primul lucru care izbeste privirea lui Ioan este faptul ca cetatea sfanta e imbracata in slava lui Dumnezeu. In Ierusalimul ceresc se afla chiar izvorul slavei
divine, caci Dumnezeu este prezent personal in cetatea sfanta.

Iaspisul de care aminteste Ioan este o piatra pretioasa opaca. Nu stim daca apostolul s-a gandit la aceeasi piatra pretioasa pe care o cunoastem astazi,
sau daca nu cumva el foloseste acest termen cu sensul general de piatra pretioasa. Unii comentatori sugereaza si aceasta posibilitate ,ea explicand
exprimarea lui Ioan.

Vers.12: “Era inconjurata cu un zid mare si inalt. Avea douasprezece porti, si la porti, doisprezece ingeri. Si pe ele erau scrise niste nume:
numele celor douasprezece semintii ale fiilor lui Israel.”
Neavand alte mijloace pentru a descrie cetatea sfanta, Ioan se foloseste de termeni pe care ii avea la indemana, de limbajul timpului sau. Vorbind despre
Noul Ierusalim, el incearca sa zugraveasca sfanta cetate ca pe o cetate antica, ci ziduri si porti. Trebuie sa nu pierdem din vedere nicio clipa faptul ca
dincolo de incercarile lui timide de a zugravi lucrurile ceresti, se afla o realitate infinit mai plina de maretie decat o spun cuvintele.

Zidul cel mare al cetatii sugereaza siguranta de care se vor bucura cei mantuiti in Imparatia lui Dumnezeu. Cele douasprezece porti, cate trei pe fiecare
latura a cetatii, ne vorbesc despre ordine si plan, despre Inteligenta creatoare si deschiderea spre comunicare. Faptul ca sunt douasprezece porti, numar
egal cu cel al semintiilor lui Israel si al apostolilor, ne arata ca Imparatia lui Dumnezeu este completa ( numarul 12 este numarul Imparatiei ).

De asemenea, faptul ca pe aceste porti sunt scrise numele celor douasprezece semintii, arata spre caracterul universal al Imparatiei cerurilor. Intre cei
mantuiti vor exista oameni din toate categoriile sociale, din toate culturile si din toate zonele geografice. Nimeni nu va fi impiedicat sa intre in Imparatia lui
Dumnezeu, daca doreste cu sinceritate acest lucru. Pentru fiecare suflet care cauta mantuirea, Noul Ierusalim are o poarta de intrare.

Numele celor douasprezece semintii ale lui Israel scrise pe cele douasprezece porti intareste ceea ce Biblia sustine in repetate randuri, si anume ca
biserica crestina este Israelul spiritual al dispensatiunii Noului Testament ( Romani 2,28.29; 9,6-8; Galateni 3,29; Efeseni 2, 12.13; Iacov 1,1 ).

Vers.13: “Spre rasarit erau trei porti; spre miazanoapte, trei porti; spre miazazi, trei porti, si spre apus, trei porti.”
Orientarea portilor spre toate cele patru puncte cardinale ne arata ca Dumnezeu are bratele deschise spre intreaga omenire. Pentru El “nu este nici
iudeu, nici grec, nu mai este nici rob, nici slobod, nu mai este nici parte barbateasca, nici parte femeiasca, fiindca toti sunt sunt una in
Christos Iisus”( Galateni 3,28 ). El doreste ca “niciunul sa nu piara, ci toti sa vina la pocainta” ( 2 Petru 3,9 ).
Mantuirea si privilegiul de a locui in sfanta cetate si pe Noul Pamant nu apartine doar unui singur popor, unei singure rase, sau unei singure categorii de
oameni. Ea apartine intregii umanitati, iar Domnul Christos este Mantuitorul lumii intregi. Spiritul nationalist nu are ce cauta in sfanta cetate. Acolo cei
mantuiti vor fi cetatenii unei singure patrii: Imparatia lui Dumnezeu.

Vers.14: “Zidul cetatii avea douasprezece temelii, si pe ele erau cele douasprezece nume ale celor doisprezece apostoli ai Mielului.”
Daca pe cele douasprezece porti de margaritar ale cetatii sfinte sunt scrise numele semintiilor lui Israel, pe cele douasprezece temelii ale ei se afla
numele apostolilor Domnului. Prin acest simbolism, cetatea Noului Ierusalim este strans legata de ambele dispensatiuni: atat de poporul Israel al
Vechiului Testament, cat si de biserica crestina a Noului Testament.

Dupa logica omeneasca si tinand cont de elementul cronologic, pe temeliile cetatii sfinte ar fi trebuit sa fie scrise numele semintiilor, iar pe porti, numele
apostolilor. Dupa logica cerului insa, temelia e formata de Domnul Christos si apostolii Sai, dupa cum declara Pavel: “Fiind ziditi pe temelia apostolilor
si prorocilor, piatra din capul unghiului fiind Christos.” ( Efeseni 2,20 ). Fara jertfa Mantuitorului, si fara lucrarea facuta de apostoli, Planul de
Mantuire a neamului omenesc nu ar fi avut nicio finalitate.
Vers.15: “Ingerul care vorbea cu mine avea ca masuratoare o trestie de aur, ca sa masoare cetatea, portile si zidul ei.”
De data aceasta, masurarea cetatii sfinte nu este incredintata omului, ca in capitolul 11,1, ci unui inger. De ce e necesar acest lucru ? Pentru ca sa ne
facem o imagine cu privire la marimea colosala a ei si sa ne asiguram ca ea va oferi spatiu indestulator pentru cei mantuiti, conform promisiunii
Mantuitorului: “In casa Tatalui Meu sunt multe locasuri. Daca n-ar fi asa, v-as fi spus. Eu Ma duc sa va pregatesc un loc…” ( Ioan 14,2 ).
Vers.16: “Cetatea era in patru colturi, si lungimea ei era cat largimea. A masurat cetatea cu trestia si a gasit aproape douasprezece mii de
prajini. Lungimea, largimea si inaltimea erau deopotriva.”
Conform masuratorii ingerului, cetatea este un cub perfect. Forma cubica a Noului Ierusalim ne reaminteste de cea de-a doua despartitura a Sanctuarului
pamantesc, Sfanta Sfintelor ( 1 Imparati 6,20 ), care avea lungimea, latimea si inaltimea egale.

Cele douasprezece mii de stadii sau prajini sunt echivalentul a circa 2200 km ( o stadie = 185 m ). Daca cele douasprezece mii de stadii ( 2200 km )
reprezinta perimetrul cetatii, inseamna ca fiecare latura a ei are aproximativ 555 km, iar suprafata cetatii ar fi comparabila cu cea a Frantei de azi, sau a
Romaniei Mari.

Ca sa ne dam seama de imensitatea cetatii ceresti, ne vor fi utile cateva date comparative. Astfel, vechiul Ierusalim avea un perimetru de 33 de stadii,
Ninive – 400 de stadii, Babilonul – 480 de stadii, iar Londra de azi are un perimetru de 600 de stadii. Deci Noul Ierusalim va avea un perimetru de
douazeci de ori mai mare decat cel al Londrei. Metropolele lumii noastre par niste sate in comparatie cu imensitatea cetatii sfinte pe care Dumnezeu a
pregatit-o pentru copiii Sai.

Daca cele douasprezece mii de stadii reprezinta nu perimetrul, ci lungimea fiecarei laturi, cetatea va fi de patru ori mai mare, tinand cont ca
douasprezece mii de stadii reprezinta distanta dintre Londra si Atena, sau dintre New York si Houston. In acest caz, mai apare un aspect interesant:
tinand cont ca un cub are douasprezece laturi, inmultind 12 cu cele 12 000 de stadii ale fiecarei laturi, se ajunge la numarul 144 000, un numar special al
sfintilor zilelor din urma.

Forma cubica a Noului Ierusalim, asemanatoare formei celei de-a doua despartituri din Sanctuar, ne ajuta sa intelegem ca Noul Ierusalim, datorita
prezentei tronului lui Dumnezeu, va deveni Sfanta Sfintelor pentru intregul univers.

Vers.17: “I-a masurat si zidul , si a gasit o suta patruzeci si patru de coti, dupa masura oamenilor, caci cu masura aceasta masura ingerul.”
Ioan nu precizeaza daca cei o suta patruzeci si patru de coti reprezinta inaltimea sau latimea zidului. Numarul 144 este si el legat de notiunea de popor al
lui Dumnezeu, caci este un multiplu al lui 12 – numarul Imparatiei lui Dumnezeu.

Zidurile Noului Ierusalim nu sunt destinate apararii, caci in viata viitoare nu vor mai exista vrajmasi ai poporului lui Dumnezeu. Aceste ziduri servesc doar
pentru delimitarea cetatii. Faptul ca ingerul foloseste o unitate de masura omeneasca demonstreaza ca masuratoarea ii priveste pe oameni, nu pe ingeri,
sau alte fiinte din univers.

Vers.18: “Zidul era zidit de iaspis, si cetatea era de aur curat, ca sticla curata.”
Iaspisul apare si in descrierea pe care Ioan o face Celui ce sade pe scaunul de domnie, in cap.4,3. Putem spune, de aceea, ca zidul cetatii sfinte este un
simbol al ocrotirii lui Dumnezeu.

Pentru prima data in Apocalipsa, aurul din care este construita cetatea sfanta este asemanat aici cu sticla transparenta. Noi cunoastem aurul ca fiind
galben si opac, insa aceasta culoare este data de impuritatile aflate in compozitia lui. Aurul pur insa are transparenta sticlei. Ne e greu sa ne imaginam
simfonia de culori care va putea fi admirata in aceasta cetate, care are temeliile din pietre pretioase diferite, portile din margaritare si zidurile si
constructiile din aur de transparenta sticlei. Toate reflecta slava Celui care este “Mesterul si Ziditorul” acestei cetati ( Evrei 11,10 ).
Vers.19.20: “Temeliile zidului cetatii erau impodobite cu pietre scumpe de tot felul: cea dintai temelie era de iaspis; a doua, de safir; a treia, de
halchedon; a patra, de smarald; a cincea, de sardonix; a sasea, de sardiu; a saptea, de hrisolit; a opta, de beril; a noua, de topaz; a zecea, de
hrisopraz; a unsprezecea, de iacint; a douasprezecea, de ametist.”
Cele douasprezece temelii ale Noului Ierusalim, impodobite cu pietre pretioase, trebuie sa ofere un joc de culori imposibil de imaginat. Un giuvaergiu
modern nu poate identifica toate cele douasprezece pietre amintite in cele doua versete, caci denumirile lor actuale pot fi diferite de cele folosite cu doua
mii de ani in urma. Prezenta acestor pietre in temeliile zidului cetatii produce un efect feeric. Astfel:

– Iaspisul este o piatra de culoare verde transparent, cu vinisoare rosii;

– Safirul ( probabil lapis lazuli ) este o piatra transparenta de un albastru deschis, asemenea cerului senin;
– Halchedonul este o piatra a carui identificare e nesigura. Unii au identificat-o cu agatul, altii spun ca e o piatra pretioasa de culoare verzuie;
– Smaraldul este o piatra pretioasa de un verde aprins, stralucitor;
– Sardonixul ( probabil onix ) este o piatra pretioasa cu linii rosii sau cafenii, pe un fundal alb;
– Sardiul este o piatra pretioasa de culoare roscata;
– Hrisolitul este o piatra pretioasa de culoare galbena, stralucitoare. Identificarea e insa nesigura;
– Berilul este o piatra pretioasa de culoare verde marin;
– Topazul este o piatra pretioasa galbena, mai mult sau mai putin transparenta;
– Hrisoprazul este o piatra pretioasa de culoare verde;
– Iacintul este probabil o piatra pretioasa de culoare rosu aprins sau purpuriu.
– Amestistul este o piatra pretioasa de culoare violet. ( 1 )
In lumina razelor care pornesc din tronul lui Dumnezeu, toate aceste pietre pretioase vor realiza un permanent curcubeu, semn al legamantului lui
Dumnezeu cu Creatia Sa.

Incercand sa descrie splendoarea cetatii scaldata intr-o simfonie de culori, J. Vuilleumier spune: “Este cu neputinta sa descrii stralucirea unui oras de aur
impodobit pe distanta de 1500 de mile cu margaritare si pietre scumpe, taiate la inaltimea catedralei Notre Dame din Paris. La vederea acestor maretii,
se simte ironia maririlor omenesti. Ce mai este, alaturi de ele, slava trecatoare a milioanelor si miliardelor ? A venit si randul celor bogati in credinta. Dar
ei nu vor avea ce sa faca cu un metal la care toti se inchina astazi. Pentru ei, aurul este folosit la pavaje, tine locul drumurilor pietruite sau al asfaltului.
Mineralul acesta turnat, neted ca oglinda, va forma solul pietii principale a cetatii, piata a carei intindere ar putea sa fie de 10 000 de kilometri patrati sau
de un milion de hectare – de aici expresia marea de sticla sau de cristal.” ( 2 )
Vers.21: “Cele douasprezece porti erau douasprezece margaritare. Fiecare poarta era dintr-un singur margaritar. Ulita cetatii era de aur curat ,
ca sticla stravezie.”
Cele douasprezece porti orientate spre toate cele patru puncte cardinale sunt alcatuite fiecare din cate un singur margaritar. Se cunoaste faptul ca
margaritarul ( perla ) ia nastere prin suferinta unei vietati. Nu intamplator portile cetatii sfinte sunt construite din margaritare, si nu din alte pietre pretioase.
Mesajul este acela ca “in Imparatia lui Dumnezeu trebuie sa intram prin multe necazuri” ( Fapte 14,22 ).
Mai intai au fost suferintele de nedescris ale Mantuitorului nostru, care au culminat cu jertfa Sa, apoi au fost suferintele tuturor copiilor lui Dumnezeu din
toate veacurile, ei fiind nevoiti sa suporte batjocura, lipsurile, persecutia, marginalizarea si chiar moartea , pentru a-si pastra cugetul si credinta curate.

Acel aur, pentru care multimi de oameni si-au sacrificat viata pe pamant, se va gasi din belsug sub picioarele celor care nu au umblat dupa bogatiile
trecatoare ale lumii, ci dupa adevaratele comori vesnice.

Vers.22: “In cetate n-am vazut niciun Templu; pentru ca Domnul, Dumnezeu, Cel atotputernic, ca si Mielul, sunt Templul ei.”
Pe tot parcursul Planului de Mantuire, templul a avut un rol important in rezolvarea problemei pacatului. Fie ca ne referim la templul pamatesc, fie la cel
ceresc, acesta a fost locul in care s-a manifestat prezenta divina. Dupa incheierea luptei dintre bine si rau, dupa ce pacatul va fi eradicat definitiv si pe
deplin din univers, cei mantuiti nu vor mai avea nevoie de templu. Pacatul nu mai exista, iar ei pot sta nemijlocit in prezenta lui Dumnezeu, fara sa mai fie
nevoie de o constructie care sa simbolizeze prezenta Lui. In cer, pe Noul Pamant, simbolul intalneste realitatea. Templul este inlocuit de prezenta lui
Dumnezeu si a Mielului.
Anderson spune ca “in serviciile templului ebraic, principala caracteristica a ritualului era aducerea jertfelor. In ceruri insa, pacatul si jertfele nu vor mai fi.
Singurul lucru care ne va mai aminti pretul rascumpararii noastre vor fi ranile din mainile , picioarele si coasta Mantuitorului.” ( 3 )
Vers.23: “Cetatea n-are trebuinta nici de soare, nici de luna, ca s-o lumineze; caci o lumineza slava lui Dumnezeu, si faclia ei este Mielul.”
Ioan nu afirma aici ca nu vor mai exista soarele si luna in noua ordine a Creatiei. El spune doar ca “cetatea n-are trebuinta nici de soare, nici de luna,
ca s-o lumineze”. Motivul este clar aratat: cetatea sfanta va fi luminata de slava lui Dumnezeu: “Nu soarele iti va mai sluji ca lumina ziua, nici luna
nu te va mai lumina cu lumina ei; ci Domnul va fi lumina ta pe vecie si Dumnezeul tau va fi slava ta.”( Isaia 60,19 ).
Vers.24: “Neamurile vor umbla in lumina ei si imparatii pamantului isi vor aduce slava si cinstea lor in ea.”
Prin “neamuri” se inteleg toti cei mantuiti din “orice neam, orice semintie, orice norod si orice limba” ( cap. 7,9; Isaia 60, 3 ). Aici apare ideea de
universalitate a mantuirii.
Vers.25.26: “Portile ei nu se vor inchide ziua, fiindca in ea nu va mai fi noapte. In ea vor aduce slava si cinstea neamurilor.”
Se subliniaza ideea de siguranta a celor mantuiti in viata viitoare. Si aceasta nu datorita zidurilor sau portilor cetatii, caci portile raman deschise
permanent, ci datorita prezentei lui Dumnezeu. Intunericul fizic nu va mai exista, dupa cum nu va mai fi nici intuneric spiritual, intr-o Creatie in care
Dumnezeu va face toate lucrurile noi.

Vers.27: “Nimic intinat nu va intra in ea, nimeni care traieste in spurcaciune si in minciuna; ci numai cei scrisi in cartea vietii Mielului.”
Cuvantul “intinat” are mai degraba conotatii morale decat fizice. In conceptia biblica, elementul care intineaza, care murdareste, este pacatul. In acest
ultim verset al capitolului 21 ni se da asigurarea ca pe Noul Pamant pacatul nu va mai exista, el fiind nimicit “cu radacina si ramura” ( Maleahi 4,1 ).
Acest adevar ar trebui sa ne bucure mai mult decat strazile de aur ale cetatii sfinte, mai mult decat locuintele linistite primite in dar de cei mantuiti, mai
mult decat favoarea de a manca din fructele pomului vietii si mai mult decat orice binecuvantare care va insoti viata vesnica a celor mantuiti.

Atunci cand vorbim despre o lume viitoare neintinata de prezenta pacatului, trebuie sa avem in vedere cel putin doua aspecte:

– Dumnezeu nu va ingadui ca in Imparatia sa sa intre nici macar un singur om cu pacate nebiruite si neparasite.

– In lumea viitoare, desi teoretic pacatul ar putea sa reapara, totusi paractic, acest lucru nu se va intampla.

Isi poate imagina cineva ca pe Noul Pamant oamenii mantuiti se vor certa sub ramurile pomului vietii ? Sau ca vor juca poker sau ruleta in casele de aur
ale cetatii ? Isi poate imagina cineva ca in prezenta slavei lui Dumnezeu se vor mai rosti minciuni, se vor mai arunca priviri rautacioase, va mai exista
invidie, ura, barfa sau fapte reprobabile ?

Cum s-ar simti un astfel de om in atmosfera curata a cerului, sub privirea de foc a Fiului lui Dumnezeu ? Acel om s-ar simti groaznic. Pentru el cerul ar
deveni un iad, caci pacatul in care se complace nu-l va lasa sa se simta bine in atmosfera neprihanirii. Acel om s-ar simti vesnic urmarit si mustrat, s-ar
simti o “oaie neagra” in societatea cerului, o nota discordanta in marea simfonie a universului.
Un om care iubeste pacatul va dori mai degraba sa moara decat sa traiasca o vesnicie fara pacatele sale favorite. Acesta este motivul pentru care
Dumnezeu nu va ingadui ca un om netransformat de harul Sau sa intre in Imparatia Sa. In final, Dumnezeu nu va face altceva decat sa respecte alegerile
fiecarui om in parte.

Ramane o intrebare: Noul Ierusalim este o cetate reala, sau este doar un simbol ? Multi comentatori sunt de parere ca Noul Ierusalim este doar un simbol
al bisericii glorificate, bazandu-si afirmatiile pe faptul ca si Babilonul modern este un simbol, nu o cetate reala. Sa nu uitam insa ca Babilonul modern, desi
este un simbol, el isi are originea tot intr-o cetate reala. In Biblie, un lucru poate fi in acelasi timp simbol, dar si real.

In timpurile biblice, Babilonul era si o cetate reala, dar era si un simbol. In Apocalipsa, Babilonul nu ar avea valoare simbolica daca el nu ar fi fost o cetate
reala pe vremea lui Daniel. Exista in Sfintele Scripturi suficiente dovezi ca mostenirea data sfintilor nu va fi ceva vaporos, fara substanta si nedefinit, ci o
lume cat se poate de reala si palpabila.

Trupurile primite la inviere de cei mantuiti vor fi trupuri reale si nemuritoare( 1 Corinteni 15, 53.54 ); Noul Pamant va fi real ( Isaia 65,17 ); viata vesnica va
fi reala ( Ioan 3,16 ). De ce nu am accepta ideea ca si cetatea sfanta a Noului Ierusalim, capitala Noului Pamant si metropola intregului univers, nu va fi o
cetate reala?

Cand Dumnezeu i-a cerut lui Avraam sa iasa din cetatea Ur, din Chaldea, pentru a-si petrece tot restul vietii ca “strain si calator” prin Canaan ( Evrei 11,13
), El l-a sigurat ,promitandu-i un camin intr-o cetate permanenta. Avraam a ascultat, avand incredere in promisiunea facuta, si a trait intreaga viata
asteptand “cetatea cu temelii tari, al carei mester si ziditor este Dumnezeu” ( Evrei 11,10 ).
Pavel ne asigura ca “lui Dumnezeu nu-i este rusine sa se numeasca Dumnezeul lor, caci le-a pregatit o cetate.” ( Evrei 11,16). Ucenicii au fost
incurajati de Mantuitorul ca vor primi o rasplata cat se poate de reala: “Si ori si cine a lasat case, sau frati, sau surori, sau tata, sau mama, sau
nevasta, sau feciori, sau holde, pentru Numele Meu, va primi insutit si va mosteni viata vesnica” ( Matei 19,29 ).
Inainte de patima Sa, aflandu-se cu ucenicii Sai in camera de sus, Mantuitorul le-a promis acestora, dar si noua tuturor, o rasplatire cat se poate de reala:
“Sa nu vi se tulbure inima. Aveti credinta in Dumnezeu si aveti credinta in Mine ! In casa Tatalui Meu sunt multe locasuri. Daca n-ar fi asa, v-as
fi spus. Eu Ma duc sa va pregatesc un loc. Si dupa ce Ma voi duce si va voi pregati un loc, Ma voi intoarce si va voi lua cu Mine, ca acolo unde
sunt Eu sa fiti si voi” ( Ioan 14, 1-3 ).
Noul Ierusalim este o cetate cat se poate de reala, pregatita de Dumnezeu tuturor celor ce vor accepta harul Sau, tututor celor gasiti vrednici pentru a fi
mantuiti. Aceasta este “mireasa Mielului”.
Lori Balogh

Referinte:

( 1 ) – Comentarii Biblice AZS, vol. 7, p. 682, Manuscris

( 2 ) – J. Vuilleumier, Apocalipsa, p. 255

( 3 ) – R. A. Anderson, Desfasurand cartea Apocalipsei, ed. 1966, p. 232