PERSONALITATEA DIN PERSPECTIVĂ UMANISTĂ

Perspectiva umanistă asupra personalităţii interpretează omul ca „fiinţă înzestrată cu

libertate, potenţial creator, autoconştiinţă, în stare să joace un rol în aşa fel încât să nu poată fi
redus la un automatism sociologic” (Petroman P., 2003, p.124).
De asemenea, psihologia umanistă consideră că omul:
 este şi trebuie să fie o fiinţă reală, capabil de dezvoltarea unor aspiraţii şi dorinţe, convins de
potenţialul său, deoarece omul nu este în niciun caz o fiinţă dominată sau blocată de instincte;
 este dotat cu capacităţile de a opta, de a crea, de a se autorealiza şi autoactualiza, în pofida unor
stimuli externi care acţionează asupra sa;
 este şi se impune să rămână o valoare prin faptul că este capabil să se adapteze, să se
automodeleze constructiv şi activ pentru a deveni prin el însuşi în raport cu grupurile sociale
şi societatea în care trăieşte.

A. MASLOW: FACTORII MOTIVAŢIONALI

1. Dinamica personalităţii

Maslow afirmă că înţelegerea personalităţii umane porneşte de la conceptul de identitate

experienţială şi consideră că principalii factori de dinamică ai personalităţii sunt cei motivaţionali.
O trebuinţă reprezintă o stare de tensiune legată de o necesitate, este orientată către o
categorie de obiecte şi impulsionează individul în a căuta o stare de echilibru. Maslow opinează
că structura şi funcţionarea acestor stări de necesitate sunt responsabile de dezvoltarea
personalităţii. Există atât similitudini, cât şi diferenţieri între noţiunea de trebuinţă şi cea de
instinct:
 dacă trebuinţa îşi găseşte diverse modalităţi comportamentale de satisfacere, comportamentul
instinctiv este stereotip.
 dacă trebuinţa există şi în absenţa stimulului, conduita instinctivă se declanşează automat, în
prezenţa unor stimuli semnificativi.

1
  trebuinţa vizează o categorie a realităţii, pe când instinctul vizează o finalitate precisă:
îndeplinirea sau inhibarea unui act.
 în sfârşit, dacă trebuinţa intervine activ în structurile de personalitate, în predicţiile imaginative
şi în conduite, instinctul este doar o reacţie la anumite elemente din mediu.
În concepţia lui Maslow, trebuinţele ca structuri dinamice ale personalităţii, sunt organizate
şi ierarhizate într-o structură piramidală cu cinci niveluri, denumită piramida trebuinţelor. Aceste
trebuinţe sunt: fiziologice, de siguranţă, de afiliere, de stimă şi de autoactualizare. Maslow
formulează o serie de principii care guvernează funcţionarea piramidală a acestor trebuinţe:
- cu cât este mai mult şi continuu satisfăcută o trebuinţă, cu atât ea este mai puţin generatoare de
tensiune;
- o trebuinţă nu apare ca motivaţie decât dacă cea anterioară a fost satisfăcută (principiul
emergenţei),
- apariţia unei trebuinţe se realizează gradual,
- satisfacerea trebuinţelor prin comportamente specifice reduce tensiunea organismului şi
echilibrează forţele, ceea ce generează trăiri afective pozitive (principiul homeostaziei);
- nesatisfacerea acestor trebuinţe menţine starea de tensiune, uneori cu consecinţe grave asupra
dezvoltării personalităţii;
- doar satisfacerea trebuinţei superioare de autorealizare prin comportamente specifice (receptare şi
producere de valori morale, intelectuale, artistice, ştiinţifice etc.) nu este însoţită de scăderea
tensiunii, ci de creşterea ei;
- nevoia de autoactualizare şi de împlinire Eului este trebuinţa fundamentală a omului, care conduce
la comportamente de satisfacere a acesteia, cu valoare de dezvoltare a personalităţii.
1. Trebuinţe fiziologice – situate la nivelul bazal al ierarhiei, cuprind nevoile biologice de foame,
sete, somn sau sexuale. Absolut necesare supravieţuirii şi dezvoltării normale, comune
oamenilor şi animalelor, aceste nevoi sunt puternic încărcate energetic, doar satisfacerea
acestora ducând la descărcarea tensiunii. Când nevoile fiziologice domină, la un moment dat,
comportamentul individului acesta este este motivat prepotent. Chiar dacă Maslow a formulat
principiul emergenţei, se poate realiza trecerea spre trebuinţele de securitate aflate la nivelul
următor şi fără ca trebuinţele fiziologice să fie satisfăcute durabil în întregime.
2. Trebuinţa de siguranţă – plasată pe al doilea nivel al piramidei, înseamnă pentru individ
crearea sentimentului de securitate sau de siguranţă. Acesta poate fi dobândit prin

2
 transformarea necunoscutului în cunoscut (familiaritatea situaţiilor, evenimentelor, obiectelor
etc. generând siguranţă), dar mai ales prin satisfacerea tendinţei umane accentuate de a face
predictibilă existenţa. Poate fi vorba de asigurarea stabilităţii fizice, emoţionale,
organizaţionale, de crearea sentimentului de control asupra situaţiilor etc.
3. Trebuinţa de afiliere – aflată la nivelul următor, aceasta este forţa care impulsionează
comportamentul de relaţionare, crează apartenenţa individului la un grup, motivează iniţierea
şi receptarea relaţiilor de prietenei şi a celor intime. Satisfacerea deficitară a acestei trebuinţe,
în viziunea lui Maslow, constituie sursa unor grave tulburări de personalitate. Dar, considerăm
noi, chiar tulburările de personalitate împietează asupra satisfacerii acestei nevoi.
4. Trebuinţa de stimă – poate fi predominantă doar când persoana umană a devenit partener
social al unei relaţii. Satisfacerea nevoii de stimă şi respect mobilizează persoana în realizarea
comportamentelor performanţiale în anumite domenii, pe baza abilităţilor şi a rezultatelor
obţinute. În unele cazuri, realitatea cotidiană a dovedit faptul că persoanele pot fi motivate de
această trebuinţă şi pot obţine performanţe notabile în activitate, chiar dacă nevoia de afiliere
nu a fost satisfăcută. Poate că încrederea în sine, statutul social şi/sau profesional dobândit,
diminuarea sentimentului de inferioritate corelate satisfacerii acestei trebuinţe compensează
parţial insatisfacţiile frustrării nevoii de afiliere.
5. Trebuinţa de autoactualizare – denumită şi trebuinţă de autorealizare, această metamotivaţie
se referă la impulsul de creştere, de dezvoltare şi împlinire a potenţialităţilor native,
transformându-se într-o adevărată atitudine, centrată pe creşterea personală.
În afara acestor nevoi, Maslow (apud Petroman, 2003) consideră că mai există şi
metanevoile Sinelui care motivează experienţa de vârf. Trebuinţa supremă a fiinţei umane este
reprezentată de năzuinţa spre autorealizare şi autoactualizare, ceea ce incumbă creaţia. Maslow
a descifrat 15 trăsături dominante de personalitate relevante pentru creativitate şi respectul de sine:
- perceperea adecvată a realităţii, în afara oricăror prejudecăţi, corelată cu interesul pentru
ascuns;
- originalitatea percepţiei strâns legată de capacitatea de a descoperi elemente noi, insolite;
- acceptarea propriei persoane şi a altora aşa cum sunt, lipsa formelor protocolare, a prefăcătoriei
şi a perversiunii;
- spontaneitatea, simplitatea şi naturaleţea manifestărilor;

3
- orientarea constructivă, dăruirea de sine pentru valoare (bine, frumos, adevăr, bunătate,
perfecţiune) şi pentru semeni, care se manifestă ca metatrebuinţe;
- tendinţe spre solitudine, trăirea intensă, acceptarea eventualului eşec ca pe ceva inerent
progresului;
- siguranţa de sine, autonomia, independenţa, stabilitatea;
- nonconformism şi nondirecţionism;
- acceptarea pierderii Eului prin catharsis;
- manifestarea firească a umanismului şi a sentimentului de apartenenţă la umanitate;
- oferirea prieteniei şi altruismul;
- spirit democratic în interacţiunea cu semenii, disponibilitatea de a învăţa de la ei;
- spirit predominant umoristic, fără a bagateliza nevoile şi grijile oamenilor;
- stabilitatea eticii interioare şi exterioare;
- spirit creator indiferent de domeniu, realizarea a ceva pentru posteritate.
Principalele limitări ale viziunii lui Maslow privind structurarea şi principiile de
funcţionare a trebuinţelor ca factori de dinamică a personalităţii pot fi sintetizate în felul următor
(Mamali, 1985):
 modelul lui Maslow exclude ciclitatea trebuinţelor, acestea nefiind statice, ci dinamice;
 modelul de structurare piramidală şi ierarhia valorilor descrise de Maslow au un puternic
caracter sociocultural occidental, limitat la aria occidentală căreia îi aparţinea Maslow;
 caracterul atemporal şi aspaţial al ierarhiei motivaţionale este contrazis de faptul că nu toate
epocile istorice (cu categoriile sociale asociate) şi nu toate culturile sau subculturile vremurilor
au promovat sau conservă acceaşi ierarhizare a trebuinţelor;
 trecerea de la un nivel la altul al piramidei este unideterminată: atingerea nivelurilor
motivaţionale superioare nu restructurează relaţiile dintre niveluri, nu modifică nici
comportamentul de satisfacere a nevoii anterioare şi nu provoacă evoluţia piramidei,
 structurarea ierarhică şi principiul emergenţei nu explică diferenţele comportamentale dintre
două persoane care şi-au satisfăcut, în acelaşi grad, nevoi aflate pe acelaşi nivel piramidal;
 izolarea structurilor motivaţionale piramidale elimină posibilitatea interconectării sau
interdependenţei lor, adică elimină posibilitatea ca, prin satisfacerea nevoilor bazale, să fie
satisfăcute parţial sau total şi unele nevoi superioare;
 modelul piramidal al lui Maslow crează falsa impresie de creştere liniară a aspiraţiilor umane.

4
 Pentru o perspectivă mai realistă asupra structurii motivaţionale ca factor esenţial de
dinamică a personalităţii, se impune deplasarea accentului de pe ierarhizarea statică a trebuinţelor
pe cea dinamică, de pe izolarea şi independenţa nevoilor pe interdependenţa acestora, luându-se în
considerare contextul istoric şi sociocultural care modelează personalitatea din perspectiva
valorilor, modelelor şi normelor dezirabile.

2. Dezvoltarea personalităţii

Maslow nu a explicat factorii sau mecanismele de dezvoltare a personalităţii,

transformările survenite în evoluţia acesteia, dar a descris personalitatea actualizată ca un corolar
al dezvoltării normale şi fireşti a omului. Principalele ei caracteristici pot fi sintetizate în felul
următor (Maslow, 1987): percepţie realistă, acceptare de sine, spontaneitate, nevoie de intimitate,
nevoie de autonomie, deschidere către experienţe, capacitate de relaţionare interpersonală,
creativitate, rezistenţă la enculturaţie, coincidenţă între interesele personale şi interesele sociale.

BIBLIOGRAFIE

Mamali, C. (1985), Balanţă motivaţională şi coevoluţie, Bucureşti, Ed. Didactică şi Pedagogică;

Petroman, P. (2003), Afirmarea psihologiei – Direcţii şi orientări în cadrul psihologiei explicite,
Timişoara, Ed. Eurostampa;
Răducan, R. (2008), Introducere în psihologia personalității, Timișoara, Ed. Solness.