Solutii La Controlul Anaf

Tips & tricks
care îţi salvează afacerea

în relaţia cu ANAF
Motto: „Oare…ce s-ar întâmpla dacă legile economice şi fiscale ar fi concepute doar
de către antreprenori (creatori de locuri de munca şi de plusvaloare) şi nu de către bugetari
(care acum fac legile, se bucură din plin de beneficiile lor şi râd de prima categorie) cum se
întâmplă de 25 de ani.
Oare ce s-ar întâmpla dacă în momentul angajarii unui bugetar la o instituţie, evident,
bugetară, ar fi instruit ca salariul lui este plătit în excusivitate de către sectorul privat şi ca atare
este obligat să aibă un comportament cuviincios şi nu ireverenţios cum se întâmplă de multe,
prea multe ori acum. Dar cine să-l instruiasca pe acest proaspăt bugetar, unul cu vechi state in
domeniu? Hai ca asta-i chiar bună!”
Anonim de pe net (mesaj şters la scurt timp după postare...)
Horaţiu Sasu are dublă specializare - jurist şi

economist – iar în prezent activează ca şi consultant
în afaceri şi trainer.
Are experienţă de 16 ani în consilierea societăţilor
române şi mixte (româno-germane, româno-belgiene,
româno-austriece etc.), precum şi a societăţilor publice,
în domeniile:
* Creşterea performanţei companiei/salariaţilor
* Externalizarea activităţilor şi/sau utilizarea colaboratorilor (PFA,
convenţii civile, asocieri)
* Măsuri de creştere a numărului de clienţi şi a profitului companiei
* Finanţări cu dobândă zero şi consultanţă din partea finanţatorului
* Instruirea personalizată a salariaţilor pentru creşterea
performanţei şi profitului
* Administrarea documentelor de HR. Evitarea litigiilor de muncă
* Consultanţă împreună cu echipa - înainte, în timpul şi după
controlul ANAF şi ITM.
http://www.afacericuprofit.net
Horaţiu Sasu - Tips & tricks care îţi salvează afacerea în relaţia cu ANAF 1
http://www.afacericuprofit.net/
Ce vei găsi în acest ebook...
Situaţii din practică
1. Confruntare, colaborare sau „armistiţiu”?
2. Cunoaşte-ţi drepturile!
3. Aplicaţie: frauda fiscală nu există „că aşa spun eu,
inspectoru' ”, ci trebuie dovedită!
4. Duşul rece: şi noi, contribuabilii, mai greşim.
Atunci…?
5. Şi dacă ANAF susţine morţiş că am greşit? Iată
două întrebări care încurcă organul de control fiscal
6. Facturile incomplete. Vestea cea bună: sunt
deductibile!!!
Acest ebook este un material gratuit. El poate fi transmis liber, parţial sau
total , spre a fi de ajutor oricui vrea să afle o parte din ceea ce e de făcut în
faţa controalelor ANAF. În caz de reproducere parţială, aceasta se va face
cu indicarea autorului Horaţiu Sasu.
Trimite oricui are nevoie de aceste informaţii !
Situaţii din practică
Un client de-al meu mă sună supărat că, la

un control fiscal, din 3500 de foi de delegaţie,
inspectorii au considerat că 7-8 au
neregularităţi, iar pentru acest fapt a
reconsiderat toate cele 3500 de delegaţii ca
fiind venituri salariale, rezultând impozite şi
contribuţii calculate retroactiv de circa 200.000
de lei, cu accesorii de încă 100.000 de lei.
Toate acestea motivate doar prin 7-8 delegaţii pe care organul fiscal le-a
considerat în neregulă, fără altă motivare în fapt şi în drept!
Un alt client mi-a povestit că la showroom-ul său din Cluj a venit DAF
(Direcţia Antifraudă Fiscală, cea care a închis restaurante pentru câteva zeci de
bani găsiţi în plus sau în minus) şi i-a cerut documentele de provenienţă a mărfii.
Contribuabilul i le-a pus pe masă, la care reprezentanţii DAF au spus că ei nu
consideră că sunt documente de provenienţă, deşi contribuabilul le-a arătat punct
cu punct, pentru fiecare reper de marfă, că actele erau în regulă. DAF a dispus
sechestrarea mărfii, inclusiv a mărfii care fusese achitată de cumpărători (deci
inclusiv a mărfii care NU mai era în proprietatea clientului meu!), adusă în
showroom ca să fie predată clienţilor care erau deja acolo ca să ridice marfa!
Când contribuabilul le-a atras atenţia, reprezentanţii DAF au spus că „n-aveţi decât
să contestaţi”…
Bun, cei doi au avut soluţii de a-şi continua afacerea – primul avea bani în
cont, a plătit, iar acum se judecă, al doilea a cerut partenerilor reînnoirea stocului.
Unul din cei căruia i s-a închis un magazin pentru 2 lei în plus, în casă, a
deschis alt magazin 50 de metri mai încolo.
Tu ai soluţii pentru
continuarea afacerii?
Cei de mai sus – ca şi mulţi alţii - au găsit argumente în lupta cu ANAF (şi
DAF face parte tot din ANAF). Alţii nu au găsit. Spre exemplu, o mare companie de
recrutare şi selecţie la nivel european şi-a declarat în insolvenţă subsidiara din
România, preferând să facă astfel după un control ANAF în care i s-au imputat 4
milioane de euro de pe diurnele din străinătate!
Ca să găseşti şi TU argumente…
Ca să ştii exact ce ai de făcut şi când greşeşti şi când ai
dreptate…
Ca să curmi eficient abuzurile care te pot falimenta…
… te rog să citeşti atent ceea ce urmează.
Să discutăm acum câteva aspecte mai sensibile.
1. Confruntare, colaborare sau „armistiţiu”?
Personal sunt pentru colaborare şi îndrumare. Şi mă îndoiesc că

vreun antreprenor, contabil/economist sau consilier juridic ori avocat şi-ar dori
altceva decât colaborare şi bună-credinţă. Aşadar, colaborare din partea
contribuabilului, dar nu în defavoarea sa.
Îndrumare din partea organului de control şi excluderea interpretărilor

abuzive ale legii. Mai greşeşte şi contribuabilul. Dacă e din eroare sau chiar din
neglijenţă, se impune aplicarea prezumţiei de nevinovăţie. Dacă e cu rea-credinţă
şi cu scopul de fraudă pentru care organele de control au strâns dovezi
(dincolo de simpla lor presupunere şi analogie cu cazuri similare), atunci să
plătească! Dar numai pe bază de dovezi!
Confruntarea apare când fie una fie cealaltă dintre părţi începe cu
exagerări: fie contribuabilul insistă că factura de la firma fantomă, declarată
inactivă de secole, este factură „adevărată”, fie organul de control „scoate” abuziv
şi fără bază legală, de la cheltuieli, facturi peste facturi, ca să recalculeze impozitul
pe profit, să refuze rambursarea TVA şi să mai primească şi penalităţi şi dobânzi
de întârziere, iar din 2016 – şi penalităţi de nedeclarare, care duc sancţiunile la
60% pe an din valoarea „scoasă” de inspectori.
Părţile – contribuabil şi organ de control – sunt cele care aleg:

confruntare, colaborare sau „armistiţiu”?
2. Cunoaşte-ţi drepturile!
Este imperativ ca tu şi organul fiscal să vă cunoaşteţi drepturile şi limitele.
Care drepturi, care limite?
De unde să ţi le cunoşti?
 din lege
Dar...
Cum să faci să cunoşti toate legile fiscale, pentru a ieşi cu

bine din control?
Întrebarea asta o primesc foarte frecvent.
Nu poţi.
Ca manager, nu asta e sarcina ta. Ca şi economist sau contabil, adesea

subtilităţile juridice îţi scapă. E normal.
Ca şi avocat sau consilier juridic, este vitală colaborarea cu un economist sau
contabil, care să îţi explice DE CE a luat aceste decizii care urmează să fie
contestate la instanţă (şi unde a greşit sub aspect contabil sau fiscal – dacă a
greşit).
Vestea bună e că nici inspectorul fiscal nu e stăpân pe

toate domeniile pe care le presupune inspecţia. Profită şi fii cu
un pas înaintea lui – eu şi alţii te învăţăm asta!
Îţi voi da în acest ebook câteva sfaturi ca să ai permanent contact cu legea

aplicată în favoarea TA şi cu decizia corectă.
De unde îţi mai poţi afla drepturile?
 din păţaniile altora
Ai prieteni, cunoştinţe, rude care au afaceri şi i-a întrebat ANAF de

sănătate? Nu-i aşa că ar fi indicat să asculţi cu mare atenţie când spun prin ce au
trecut?
Contabilul tău sau echipa ta de contabili şi consultanţi fiscali a trecut prin

controale? Ba bine că nu!
Cum au trecut, cu ce se laudă? E o altă sursă de informaţii foarte valoroasă.
Ai un prieten avocat sau jurist priceput în contracararea efectelor
controalelor fiscale? Ţi-a povestit vreunul de vreo speţă rezolvată la nivel european
şi care te apără pe tine?
Ţi-a spus cum eşti apărat de percheziţia la domiciliu?

Îţi povesteşte cât de uşor e să scapi de acuzaţia de fraudă fiscală, chiar dacă
eşti într-un lanţ comercial în care a apărut şi o firmă fantomă?
Te linişteşte spunându-ţi că poţi recupera TVA chiar dacă ai primit o factură
de la o astfel de firmă?
Consultantul fiscal pe care îl

chemi se uită prin x metri cubi de hârtii
sau ştie să citească şi contracte şi să îţi
spună că trebuie îndreptată de urgenţă
o clauză contractuală prin care ai
stabilit când se facturează marfa sau
serviciul (clauză nulă) şi să îţi spună
cum să o înlocuieşti cu cea echivalentă,
care e perfect valabilă?
Unii dintre cei de mai sus nu ştiu, alţii ştiu dar nu spun. Ciudat? Nu!
Pentru că din astfel de informaţii se câştigă milioane de euro anual. De ce
să se facă publice?
Ei bine, eu vreau să fac publice – dar numai pentru publicul care vrea
- aceste repere care îţi salvează afacerea. Le fac publice în primul rând
prin acest ebook şi în alte materiale gratuite, iar apoi, numai între noi
discutăm informaţii care nu sunt pentru oricine... în câteva zile.
În sfârşit, de unde mai poţi să afli cum să îţi aperi drepturile?
 Din deciziile favorabile ale instanţelor
E o sursă excepţională, care te scapă de 80% din

emoţii, dar nu o cunosc nici 10% dintre cei implicaţi
(antreprenori, manageri, contabili, avocaţi/jurişti).
Şi aici ne referim la deciziile instanţelor române şi a

celor europene.
Instanţele române apără mai puţin, dar apără. Spre exemplu, într-o cauză
puţin cunoscută încă (e vorba de cauza Nidera) ANAF a fost obligată să
ramburseze companiei respective TVA de 11 milioane de lei. În altă cauză ANAF a
fost obligată de instanţe la plata de dobânzi fiscale aferente taxei auto încasate
nelegal şi nerestituite (ştii cum restituie ANAF taxa – sau ai aflat: pe tranşe întinse
în timp… nu-i nimic, sunt şi instanţe care obligă ANAF la plata de dobânzi până
când achită efectiv taxa!).
Că veni vorba de taxa auto… Ea face legătura cu deciziile Curţii de Justiţie

a Uniunii Europene, care a anulat de două ori taxa. A anulat-o o dată ca taxă de
primă înmatriculare, Guvernul i-a schimbat numele, iar Curtea Europeană a mai
anulat-o o dată. (Nu confunda CJUE cu Curtea Europeană a Drepturilor Omului –
CEDO, care are şi ea câteva decizii care apără de abuzuri în viaţa de afaceri.
Asemănarea este că atât deciziile CJUE cât şi cele CEDO sunt obligatoriu de
aplicat în toate statele europene, imediat ce au fost emise).
Vreau să îţi vorbesc despre multe decizii ale Curţii de Justiţie a

Uniunii Europene în favoarea ta ca şi contribuabil. Dacă deja ţi le-a spus
avocatul, juristul, consultantul fiscal – e excelent!
Spre exemplu:
 există (şi vom discuta fie în următoarele materiale
gratuite fie într-un curs online „cu uşile închise”)
decizii ale Curţii de Justiţie a Uniunii Europene care
permit recuperarea TVA chiar dacă ai fost angrenat
într-un mecanism fraudulos, atunci când Finanţele nu
au dovedit că ai fost de rea-credinţă, vinovat, când
Finanţele nu sunt în stare să dovedească faptul că
ai acţionat cu intenţia de a prejudicia statul…
 vom discuta şi de decizii în care s-a arătat că în lipsa
altor documente justificative decât factura, totuşi,
deducerea TVA este posibilă
 în ciuda limitărilor aduse de Codul fiscal român (şi nu numai) care încearcă
să îngrădească plata serviciilor de consultanţă, mai ales a celor pe bază de
abonament lunar, CJUE a decis că acestea sunt perfect valabile, fără
hârţogăraia pe care o cere legea! (o decizie pe care, ciudat, nu o cunosc toţi
avocaţii, deşi sunt primii interesaţi de ea)
 vom arăta că factura, chiar dacă nu conţine toate elementele prevăzute de
lege, este valabilă şi obligă fiscul să recunoască cheltuielile deductibile – şi
asta pentru că aşa spune Curtea Europeană de Justiţie, împotriva Codului
fiscal, împotriva practicii ANAF şi chiar împotriva deciziilor anterioare ale
Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a României, care trebuie să se adapteze
deciziilor europene mult mai favorabile contribuabilului!
Pentru avocaţi, jurişti şi contabili: susţin că a cunoaşte deciziile care îl

apără pe contribuabil sunt o trambulină în carieră. Te distanţează de
turmă. Abia 1-2 avocaţi dintr-un oraş mai mare ştiu ce au de făcut cu
adevărat într-un litigiu fiscal. Acolo e miza mare, acolo sunt clienţii care
aşteaptă soluţii şi plătesc zdravăn pentru ele. Cine le dă aceste soluţii?
Iar pentru antreprenori…
A avea alături, la îndemână în caz de nevoie, specialiştii care cunosc
legile fiscale şi cele privind contractele +
A profita de practica altora (şi de rezultatele pozitive şi de greşeli) +
A-ţi cunoaşte drepturile, aşa cum le afli din ceea ce îţi ofer (în ebook, în
alte materiale gratuite şi la cursul online „cu uşile închise”), de la
persoanele de specialitate şi din ceea ce găseşti pe orice sursă care te
ajută este CHEIA SALVĂRII AFACERII TALE.
Cuvinte mari? Deloc. Ai văzut cum a închis DAF-ul pentru trei luni
restaureante şi cofetării pentru că a găsit câţiva lei în plus sau în minus în
casă; ca să ştii ce să facii dacă ţi se întâmplă şi ţie citeşte cele din acest
ebook şi din alte materiale şi urmează ce spun în curs. Şi vei vedea că nu
sunt cuvinte mari: vorbim efectiv de CHEIA SALVĂRII AFACERII TALE.
Permite-mi câteva sfaturi pe care le dau managerilor. Citite de

contabili, economişti, avocaţi, jurişti, ele dau un reper foarte clar despre:
* ce au de făcut sub aspect profesional ca să fie utili la control (adică
exact unde îl doare mai tare pe manager sau antreprenor)
* ce aşteaptă de la ei antreprenorul/managerul.
Pentru antreprenori, cum am spus, sunt o parte din cheia succesului.
2.1. Alege-ţi un contabil care să ştie şi fiscalitate
Fiscalitatea şi contabilitatea sunt două linii paralele pentru mulţi contabili:

90% doar introduc datele din facturi, 7-8% adoptă nişte scheme mai mult sau mai
puţin clasice de optimizare fiscală şi numai 2-3% ştiu şi să te ajute să rămâi, legal,
cu mai puţini bani în buzunar.
Ştii diferenţa dintre un matematician, un contabil şi un fiscalist, nu? Când îi
întrebi cât fac 1+1, matematicianul spune „doi”, contabilul spune „probabil 2”, iar
fiscalistul se uită la tine şi te întreabă: „cât vrei să facă?”.
Tu ce fel de contabil ai, cât ştie cât fac 1+1?
Afli dacă îi pui câteva întrebări de genul: cum pot

transmite clienţilor mei neplătitori de TVA marfă fără TVA,
în mod legal, chiar dacă eu sunt plătitor de TVA? Cum
folosesc concomitent (tot legal, desigur) o firmă plătitoare
de impozit pe profit şi o microîntreprindere pentru a reduce
impozitele? Cum utilizez marca societăţii mele pentru a
avea impozite reduse? Şi, dacă tot vorbim de impozit pe
profit, cum trec urgent de la microîntreprindere la societate
plătitoare de impozit pe profit sau invers?
Să îţi dau un exemplu, cu primul contabil pe care l-am avut la firmă: la un

moment dat, am achiziţionat de la o persoană fizică nişte cursuri, manuale,
produse pe CD etc. Nu sume mari. La care contabilul: „Da, dar cei care le-au
vândut trebuie să facă dovada că le deţineau în mod legal”. I-am reamintit că
avem prezumţia de bună-credinţă şi de nevinovăţie, deci NU eu trebuie să fac
dovada că NU sunt infractor, şi i-am dat şi textele legale, arătându-i cum le putem
folosi la un control fiscal. După toată munca se uită senin la mine şi îmi spune:
„Horaţiu, dacă vine vreun control, le voi spune că eu te-am atenţionat că trebuie
să faci dovada”.
I-am cerut în acel minut actele firmei şi m-am dus la alt contabil, care
mătură pe jos cu ANAF din trei judeţe, ori de câte ori ANAF face abuzuri. Iar
acest al doilea contabil înţelege şi când îi vorbesc de condiţiile evaziunii fiscale
(căci multe ameninţări cu evaziunea fiscală nu pot fi puse în practică de ANAF tot
din cauză că trebuie SĂ DOVEDEASCĂ efectuarea faptelor cu ştiinţă sau cu
intenţie), şi cum poate fi folosit un contract ca să optimizezi fiscal cheltuielile sau
veniturile, şi când îi dau metode de optimizare fiscală prin reducerea locurilor de
muncă şi externalizare.
Numai contabilii şi economiştii din rândul celor 2-3% menţionaţi mai

sus te vor ajuta să îţi reduci impozitele cu mii sau zeci de mii de euro
lunar.
Trimite acest material oricui are nevoie – e pentru mediul de afaceri

român!
2.2. Alege-ţi echipa care să îţi dea soluţia pentru impozite

reduse
Nu e bine să laşi contabilul singur, chiar dacă e bun. El sau ea nu poate să

ştie toate chichiţele jonglării între contacte de muncă şi convenţii civile, nu poate
să vadă întotdeauna cum să folosească un contract în aşa fel încât să aducă
maximum de beneficii fiscale şi multe altele. E nevoie de o echipă din care să nu
lipsească un jurist bun, un consultant care să vadă totul global, un om de resurse
umane (cu atât mai bine dacă juristul sau consultantul sunt competenţi şi în HR!)
şi… tu.
Da, tu. TU eşti cel care iei decizia. Şi nu trebuie să lipseşti din echipa… ta.
Juristul şi contabilul se înţeleg cum să
utilizeze legea ca să îţi lase mai mulţi bani în
buzunar.
Contabilul şi omul de la resurse umane se

înţeleg pe contribuţii, ţin în frâu bugetul de salarii sau
bugetul de cheltuieli cu colaboratori externi (vom
ajunge imediat şi acolo). Juristul şi consultantul se
înţeleg ce au de făcut în eventualitatea unui litigiu fiscal sau de muncă şi propun
soluţii luând în considerare corelarea juridic-managerial ca să îţi aducă eficienţă
prin aspecte pe care tu nu ai cum să le ştii.
Fără ei plăteşti la maxim.

Cei care plătesc impozite la minim au lângă ei o echipă
interdisciplinară, calificată.
Şi îşi ascultă echipa!
2.3. Găseşte soluţii pentru activitate flexibilă şi ieftină...

fiscal
Unii se vor întreba: „Cum să plătesc atâţi salariaţi, şi contabil şi jurist

şi consultant în resurse umane…? Mai ales că NU am nevoie de ei tot
timpul!”
Dacă nu ai nevoie de ei tot timpul, iar salariatul trebuie să lucreze tot timpul
pentru a fi eficient, înseamnă că nu ai nevoie de ei ca şi salariaţi. Îi poţi folosi pe
bază de contracte de prestări-servicii, pe bază de convenţii civile, pe contracte cu
PFA, SRL, cabinet(e) de contabilitate; poţi să colaborezi cu oameni din HR care
lucrează la rezultat, nu la timpul cât stau la lucru, cu consultanţi plătiţi la proiect…
Îi aduci când ai nevoie, îi plăteşti aşadar la rezultat sau la proiect şi NU

plăteşti contribuţii. Adică scapi de vreo 30% din impozitele şi taxele cu salariile.
Bonus: au dispărut problemele cu ITM-ul şi ameninţarea cu amenzi de mii sau zeci
de mii de lei.
Ca să faci asta ai nevoie de întreaga echipă de care vorbeam. Sistemul de
lucru cu colaboratorii a fost implementat la o societate publică (!) şi soluţiile au
trecut cu bine de patru controale ANAF, patru audituri şi două controale de la
Curtea de Conturi. Deci funcţionează tot ce e LEGAL.
Reducerea taxelor aferente salariaţilor e LEGALĂ, dacă în loc de

salariaţi foloseşti colaboratori. Şi mai ales dacă aceşti colaboratori te
ajută, la rândul lor, să reduci impozitele.

român!
2.4. Învaţă să jonglezi cu prevederile legale
Aceasta cere experienţă, dar nu e foarte greu. Mai interesant e că înveţi tot
de la echipa menţionată mai sus, dacă ai mintea şi urechile deschise. Spre
exemplu, în ce condiţii diurna din delegaţie (aspect de resurse umane) poate fi
reconsiderată ca venit salarial, cu cheltuielile aferente (aspect de contabilitate),
cum demontezi abuzul Finanţelor în acest sens (aspect de consultant), ce faci în
litigiu (aspect de jurist) şi - eventual – cum deschizi dosar penal inspectorului fiscal
pentru abuz (aspect de jurist şi consultant fiscal)?
Un exemplu: ce alegi între contract de comodat şi respectiv de închiriere, ca

să „dea bine” sub aspect fiscal? Îmbinarea contractelor cu fiscalitatea cere din nou
concursul unei părţi a membrilor echipei. Foarte important e ca TU să reţii soluţia
şi argumentele pe care ţi le dau ei. Astfel, ştii data viitoare (când mai apare
problema) cum să te orientezi prin trei-patru domenii pentru o decizie cu impozite
minime.
În fine, poţi să te gândeşti că ai vrea să eficientizezi munca salariaţilor. Aici

consultantul HR îi întreabă pe salariaţi aspectele de îmbunătăţit, corelarea acestora
cu situaţia companiei, propunând soluţii deopotrivă manageriale, juridice şi
„rentabile” fiscal, propune Regulamentul intern, fişe de post etc. etc. modificate,
juristul le verifică şi tot aşa.
2.5. Reţine că nimeni nu te obligă să plăteşti impozite la

maxim... decât dacă vrei!
Aici reproduc o decizie a Curţii Supreme a

Statelor Unite ale Americii: "fiecare cetăţean are
dreptul să îşi aranjeze în aşa fel lucrurile încât să
îşi minimalizeze obligaţiile fiscale. Nimeni nu
trebuie să îşi planifice veniturile şi cheltuielile în
funcţie de exigenţele maxime ale Ministerului de
Finanţe. Niciun cetăţean nu are datoria patriotică
de a plăti maximum de taxe".
(cauza Helvering vs. Gregory)
Decizia - care a făcut "carieră" pe

mapamond - arată un singur lucru: antreprenorul
decis să rămână cu mai mult în buzunar după
munca sa are căi perfect legale să o facă şi NU
VA FI CONDAMNAT DE NIMENI, câtă vreme "se mişcă" în interiorul normelor
legale.
Deci, ce alegi: firmă cu fiscalitate redusă sau firmă cu fiscalitate

împovărătoare?
Bănuiesc că firmă cu fiscalitate redusă sau chiar zero.
Cum să o aperi de suspiciunile ANAF, care te vede infractor pentru
simplul motiv că plăteşti impozite mai puţine, chiar dacă e legal ceea ce
faci? Discutăm în cele ce urmează şi, mai pe larg, în materialele gratuite
pe care ţi le voi pune la dispoziţie şi la curs.
Şi apropo de suspiciunile ANAF, care te vede din start infractor, începem cu

ce îi doare pe mulţi antreprenori (atenţie, contabili, economişti, jurişti,, avocaţi,
consultanţi: dacă înţelegi ce îi doare pe antreprenori şi le dai soluţii, înţelegi cum
va evolua cariera ta? Purtată ca vântul de reclama din gură în gură!).
Aşadar începem cu:
- faptul uluitor că până la proba contrară eşti considerat contribuabil de
bună-credinţă (ţi-a spus asta ANAF, nu?)
- faptul că eşti nevinovat până când o instanţă va considera în mod definitiv
(şi numai dacă e cazul), că de fapt eşti vinovat.
Alături de cunoaşterea drepturilor (despre care vei avea nişte

surprize la curs…), faptul că ai de partea ta apărare prin lege şi că Fiscul
trebuie să dovedească faptul că eşti vinovat – iar NU tu să dovedeşti că
eşti nevinovat – schimbă total datele problemei în timpul controlului.
Următoarele două teme sunt dedicate relaxării tale…
2.6. Buna credinţă şi prezumţia de nevinovăţie: ştii să le
foloseşti în favoarea ta?
Buna credinţă...
Ce e buna credinţă? În mare, e convingerea că faci ceva aşa cum trebuie –
legal, conceptual, cum vrei tu.
În Codul de procedură fiscală principiul e enunţat sub formă de
„trebuie”:
„Relaţiile dintre contribuabili şi organele fiscale trebuie să fie fundamentate
pe bună-credinţă, în scopul realizării cerinţelor legii”.
Trebuie, normal că trebuie… Mai puţini ştiu că buna credinţă e tot „bună”
atunci când faci ceva greşit, dar crezi din eroare că e bine cum faci. Aici e buba:
când faci ceva greşit cu bună-credinţă, majoritatea inspectorilor te suspectează de
rea-credinţă.
Numai că… dimpotrivă, în cazul contribuabililor buna credinţă este
prezumată, presupusă prin lege, dar nu prin legile fiscale, ci prin Codul civil, pe
care nu îl cunosc nici antreprenorii, nici contabilii şi nici ANAF, dar îl ştiu avocaţii şi
juriştii. Ia uite ce frumos:
Art. 14 Noul Cod civil
Buna-credinţă
(1) Orice persoană fizică sau persoană juridică trebuie să îşi
exercite drepturile şi să îşi execute obligaţiile civile cu bună-credinţă,
în acord cu ordinea publică şi bunele moravuri.
(2) Buna-credinţă se prezumă până la proba contrară.
Dacă buna-credinţă a ta se presupune prin lege, e clar că, cine

invocă reaua-credinţă trebuie să o şi dovedească. Nu eu trebuie să mă
dezvinovăţesc, de parcă activitatea antreprenorială e derulată exclusiv de
infractori, ci organul fiscal trebuie să îmi dovedească faptul că am greşit,
unde am greşit şi, mai ales, faptul că am greşit cu rea-credinţă, iar nu din
neglijenţă.
Şi adesea la controlul fiscal nu există diferenţa între neglijenţă şi
rea-credinţă. Ceea ce e grav. Trebuie să intervină instanţele de judecată
ca să arate că simpla neglijenţă, mai ales când totul se poate rectifica, nu
înseamnă să îl spulberi pe contribuabil de pe faţa pământului. Iată un
exemplu în care a intervenit chiar instanţa supremă:
“Faptul că reclamanta (contribuabilul – nota autorului) a înregistrat greşit

suma de (…) lei în contul 771 în loc de contul 671 nu poate atrage obligarea
acesteia la plata acestei sume ce reprezintă o cheltuială deductibilă. În raport de
aceste considerente se reţine că reclamanta nu datorează suma menţionată în
ultimele acte de control financiar” (Curtea Supremă de Justiţie, Secţia de
contencios administrativ, Decizia nr. 119 din 18 ianuarie 2000).
Codul de procedură fiscală, unde găseşti multe soluţii la controlul
A.N.A.F., soluţii pe care le putem discuta numai „cu uşile închise” (când va fi gata
proiectul la care lucrez) vine cu o completare şi mai favorabilă contribuabilului. O
scriu cu litere mari de tot:
Organul fiscal are sarcina de a motiva decizia de

impunere pe bază de probe sau constatări proprii.
Nici nu am avut ce să las nesubliniat în textul de mai sus. Citeşte de câteva
ori şi pune accentul de fiecare dată pe alt cuvânt – vei avea surpriza să vezi că ai
tot atâtea precizări câte citiri.
Mai vine şi Codul fiscal şi spune că, atunci când se consideră că o tranzacţie
„nu are substrat economic” (mai exact când s-au dat facturi numai ca să se scadă
cheltuielile), „organul fiscal este obligat să motiveze în fapt decizia de impunere
emisă ca urmare a neluării în considerare a unei tranzacţii sau, după caz, ca
urmare a reîncadrării formei unei tranzacţii, prin indicarea elementelor relevante în
legătură cu scopul şi conţinutul tranzacţiei ce face obiectul neluării în
considerare/reîncadrării” (art. 11 alin. (1) Cod fiscal, partea finală).
Potrivit tuturor celor de mai sus, fiscul trebuie să găsească dovezi din care
să reiasă că situaţia e alta decât spune contribuabilul – spre exemplu:
 că un contract NU există;
 că un contract ascunde intenţia de fraudă fiscală (=evaziune fiscală
ilegală), iar nu de optimizare fiscală (= evaziune fiscală legală)
 că maşina a fost folosită de agentul de vânzări şi în scop personal (sau,
în anumite perioade, numai în scop personal).
Arată că îţi cunoşti drepturile. Dacă arăţi asta de la

început, dai un semnal că nu e uşor să fii sancţionat.

român!
Strâns legată de buna-credinţă este prezumţia de

nevinovăţie. Toţi contribuabilii beneficiază de ea.
Faptul că la 300 de controale s-a descoperit o
schemă de fraudă identică, iar la tine., al 301-lea
control, din documente „pare” că s-a întâmplat
acelaşi lucru, aceasta nu permite inspectorului
fiscal să te considere infractor. Nu are decât să
dovedească faptul că a 301-a schemă e tot
infracţiune. Dar trebuie să pornească de la zero, ca şi
când nu ştie de celelalte 300 de cazuri.
Altfel cade în păcat...
Consecinţa prezumţiei de nevinovăţie e scurtă şi clară: nu
există probe? Nu există evaziune!
… şi din nou sarcina probei faptei ilicite revine organului fiscal.
Într-un caz, concluziile controlului financiar au stabilit că doi administratori

de societate au păcătuit grav:
* nu au înregistrat producţia realizată la preţ prestabilit,
* nu au condus şi determinat evidenţa contabilă pe baza contabilităţii de
gestiune,
* nu au determinat antecalculaţia în baza căreia s-au constituit preţurile
prestabilite,
* nu au întocmit rapoarte de producţie zilnic, consumul de materii prime fiind
stabilite la sfârşitul lunii pe baza inventarierii
S-a considerat de către organele fiscale că, prin această activitate, cei doi
administratori au diminuat în mod voit baza de impozitare prin stabilirea unor
preţuri de vânzare pentru plata externă mai mici decât preţul de producţie.
Organul de control fiscal, procedând la efectuarea obligaţiei fiscale datorate
bugetului de stat au stabilit că, urmare a vânzărilor la extern, efectuate sub preţul
de producţie, societatea administrată de inculpaţi s-a sustras de la plata
impozitului de profit în sumă de 52.583.570 lei şi a unei taxe pe valoare adăugată
de 24.753.818 lei.
Grav, nu?
Dacă tu ai fi făcut aşa ceva, la ce te aşteptai în dosarul penal de evaziune?
Ei bine, cei doi administratori au fost achitaţi!
De ce? Simplu: Această infracţiune se comite cu intenţie, fiind exclusă

săvârşirea acesteia din culpă (adică din neglijenţă). Iar intenţia de fraudă se
dovedeşte, nu se presupune! Dimpotrivă, ceea ce se presupune este
nevinovăţia, buna-credinţă. Câtă vreme organele fiscale şi organele de
urmărire penală NU dovedesc că s-a acţionat cu rea-credinţă şi cu vinovăţie, NU
POŢI FI CONDAMNAT. Ia uite ce spune instanţa în cazul de mai sus:
Revenea urmăririi penale sarcina ca în virtutea rolului ei activ să

administreze probe din care să rezulte
* că inculpaţii, în calitate de administratori ai S.C. (…), cu intenţie, au vândut
la export produse finite sub preţul de producţie, diminuând astfel baza de
impozitare şi în consecinţă diminuarea veniturilor deţinute şi a celorlalte obligaţii
către stat,
* să demonstreze către ce firmă străină din Turcia au fost exportate aceste
produse,
* cu ce preţ s-au cumpărat aceste produse
* ce s-a întâmplat cu banii obţinuţi (au fost repatriaţi sau nu, au fost
repatriaţi parţial şi în ce procent, ce s-a întâmplat cu sumele nerepatriate etc.
În cauză – spune instanţa care i-a achitat pe cei doi administratori - nu
există o expertiză contabilă care să stabilească în mod cert dacă masa impozabilă
a fost diminuată şi cu ce sumă anume.
Actul de control efectuat în cauză de Finanţe nu poate constitui un mijloc
eficient de probă – a arătat în acelaşi caz instanţa - el conţinând serioase
neajunsuri. Astfel, în stabilirea prejudiciului nu se foloseşte un sistem unitar
de apreciere şi analiză folosindu-se unităţi de analiză distincte, bazate pe o
aprecieze aproximativă care conduc în cele din urmă la un prejudiciu
estimativ, nu la un prejudiciu cert.
De asemenea, nu se arată ce dispoziţii legale au fost încălcate în

contabilitatea unităţii, atât cu prilejul stabilirii preţului de producţie, al preţului de
vânzare la export, cât şi cu prilejul întocmirii şi evidenţierii veniturilor şi
cheltuielilor în contabilitatea firmei.
Expertizele contabile efectuate în cursul cercetării judecătoreşti au

arătat în schimb că inculpaţii nu au produs niciun prejudiciu, nu s-au
sustras de la plata obligaţiilor către stat şi nu au diminuat masa
impozabilă sau taxabilă a societăţii.
Aşa fiind instanţa i-a achitat pe cei în cauză, constatând că organele de

urmărire penală nu au putut proba că existenţa faptei şi a intenţiei inculpaţilor în
săvârşirea infracţiunii, astfel că în mod legal instanţele inferioare au dispus
achitarea inculpaţilor în virtutea principiului „e totuna a fi cu a nu putea proba”.
Mult mai multe cazuri vom discuta numai între noi, peste puţin timp…

român!
3. Aplicaţie: frauda fiscală nu există „că aşa spun

eu, inspectoru' ”, ci trebuie dovedită!
Subiect „exploziv”: lupta cu ANAF

ca să dovedeşti că nu eşti infractor şi să
îţi aperi agoniseala.
Partea bună e că există multe elemente

care mai temperează zelul organelor de
control, mai ales când cazul ajunge la
instanţe.
Problema are ca punct central
greutatea sau chiar imposibilitatea probării
DE CĂTRE ORGANUL FISCAL a evaziunii
fiscale, ca şi încadrarea abuzivă ca evaziune
a unor fapte pe care instanţele le
reîncadrează conform realităţii.
E bine să ştii că există evaziune fiscală
(evasio = a scăpa – de aici vine „evadare”) de
două feluri:
a) legală (numită „optimizare fiscală”)
b) ilegală (numită şi „fraudă fiscală”).
Un “inventar” de fraude… pe bune
Cele mai des întâlnite fapte de evaziune fiscală ilegală sunt:

 nedeclararea integrală a unor venituri supuse impozitelor şi taxelor
 elaborarea unor declaraţii false
 subevaluarea bazei impozabile, în special la produsele de import
 aplicarea unor impozite şi taxe mai mici decât cele prevăzute în legislaţia
fiscală
 dobândirea şi comercializarea unor produse fără documente de provenienţă
 efectuarea de operaţiuni comerciale fictive
 elaborarea unor evidenţe incomplete, duble, privind impozitele şi taxele
datorate
 înscrierea în evidenţele financiar-contabile a unor cheltuieli care nu sunt
aferente veniturilor
 practicarea unor preţuri de livrare ori a unor cote de adaos comercial cu nivel
mai ridicat decât al celor afişate, declarate sau înregistrate în contabilitate
 distrugerea voită a unor documente care pot ajuta la aflarea adevărului
privind livrările de mărfuri, preţurile folosite, comisioanele încasate sau
plăţile
 întocmirea unor declaraţii vamale false la importul sau exportul de mărfuri
 diminuarea veniturilor înscrise în contul de venituri, prin menţionarea greşită
a acestora în alte conturi
 necuprinderea unor operaţiuni ce intră în sfera TVA în baza de calcul a taxei
(spre exemplu venitul din închirieri) sau necuprinderea în TVA a tuturor
facturilor
 neevidenţierea şi nevirarea TVA aferentă avansurilor încasate de la clienţi
 neaplicarea cotei zero prevăzută pentru operaţiunile de export (pentru TVA)
în cazul exporturilor derulate prin intermediari care efectuează operaţiuni de
export în nume propriu
 sustragerea de la plata aferentă importurilor de bunuri, prin prezentarea în
vamă a unor acte fictive de donaţii, de la partenerii externi, în loc de acte de
cumpărare, precum şi neincluderea în decont a TVA avansată la plată în
vamă
 înfiinţarea de conturi pasive cu nomenclaturi fictive
 nejustificarea cu documente legale a înregistrărilor
 compensaţiuni între conturi
 contabilizări de cheltuieli şi facturi fictive.
(sursa: Nicolae Hoanţă, Evaziunea fiscală, în Impozite şi taxe, Editor
Tribuna Economică, nr. 5/1996, pag. 75)
Infracţiunile de evaziune fiscală se împletesc (se află în concurs) şi
cu alte infracţiuni, dintre care des invocată este următoarea, prevăzută la
art. 43 din Legea contabilităţii:
Efectuarea cu ştiinţă de înregistrări inexacte, precum şi omisiunea

cu ştiinţă a înregistrărilor în contabilitate, având drept consecinţă
denaturarea veniturilor, cheltuielilor, rezultatelor financiare, precum şi a
elementelor de activ şi de pasiv ce se reflectă în bilanţ, constituie
infracţiunea de fals intelectual şi se pedepseşte conform legii.
Bun, dar aici trebuie să fim atenţi!

Extrem de atenţi, căci aici e greşeala în care cădem
singuri, ANAF ne colectează cu plasa de pescuit, ca pe peştii
care se aruncă singuri în plasă… şi apoi se plâng că au fost
prinşi.
Atunci când găseşti o portiţă între două legi, care îţi

permite să reduci impozitele, faci evaziune fiscală legală.
Atunci când chiar statul român dă posibilitatea de evaziune (scăparea de

taxe), iar tu profiţi de ea, faci evaziune legală. Bunăoară, statul dă posibilitatea
PFA-urilor să fie impozitate la normă. Mai exact, pentru anumite activităţi – IT,
vinderea florilor etc. – PFA poate să plătească impozite şi contribuţii la 9.600 de lei
venit anual, chiar dacă realizează 100.000 de lei venit). Dacă titularul PFA-ului
profită de aceasta, face evaziune LEGALĂ.
Şi, mai clar, atunci când NU SE DOVEDEŞTE că ai făcut evaziune fiscală

ILEGALĂ, înseamnă că totul e LEGAL.
De ce? Pentru că evaziunea ILEGALĂ trebuie dovedită. Temeinic! Spre

exemplu, multe din infracţiunile de evaziune fiscală au ca şi condiţie absolută
reua-credinţă DOVEDITĂ de Fisc, intenţia de fraudă DOVEDITĂ de Fisc,
scopul fraudulos DOVEDIT de Fisc.
Or, ce am aflat noi tocmai despre reaua-credinţă?

Că trebuie DOVEDITĂ.
De cine?
De onor organele de control…
Şi ce se întâmplă dacă nu e dovedită?
NU EXISTĂ INFRACŢIUNE DE EVAZIUNE FISCALĂ!
Să vedem un exemplu. Mai multe discutăm în viitoarele materiale gratuite,

iar „crema” e numai pentru cine trebuie, păstrată la curs...
[Să lămurim ceva: în trecut am încercat să dau soluţii publice – eu şi alţii -

atât la „Firma cu impozite zero” (primul şi deocamdată singurul curs online de
acest tip din România) cât şi la „17 Alternative legale şi profitabile la
contractul de muncă” editat împreună cu Rentrop&Straton, devenit best seller
timp de patru ani, dar care, alături de alte scrieri ale consultanţilor în legătură cu
optimizarea fiscală… a dat idei Guvernului. Nu mai vreau aşa ceva. Dau soluţii
adecvate doar în cerc restrâns].
Aşadar să vedem un exemplu.
Să presupunem că nu înregistrez o factură de venituri. Automat scade

impozitul pe venit/profit.
Este infracţiune de evaziune fiscală, adică este fraudă fiscală?

Ca să fie fraudă fiscală trebuie ca această omisiune de înregistrare să se fi
produs cu intenţie, cu intenţia de a frauda statul.
Eu, contribuabil, sunt apărat de prezumţia de bună-credinţă şi de

nevinovăţie. Deci organul de control trebuie să DOVEDEASCĂ:
 faptul că NU e vorba de o neglijenţă (care e eventual contravenţie la
vreuna din legile privind contabilitatea),
 că NU e vorba de neştiinţă (a uitat agentul de vânzări să îmi aducă
factura),
 că NU e vorba de forţă majoră (am avut un accident de maşină pe
când mergeam spre sediu şi am pierdut factura, iar după ce am stat
spitalizat două săptămâni îmi uitasem complet de ea).
DACĂ NU DOVEDEŞTE, încă odată: NU ESTE FRAUDĂ FISCALĂ!!! Este o

neglijenţă, o omisiune, ce vreţi voi, care a dus la „evasio”, la scăderea
impozitelor, DAR NU E FRAUDĂ!!!
Or, mulţi inspectori care vin în control consideră omisiunea, neglijenţa,

scăparea, ca fiind FRAUDĂ! Încalcă prezumţia de nevinovăţie cu nonşalanţă!!! Şi
atunci să nu îi reclami pentru abuz în serviciu, purtare abuzivă şi alte fapte din
Codul penal?
Cel mai grav exemplu îl aflăm din presa economică, mai exact din
săptămânalul „Capital”, care ne spune ce se întâmplă la controalele plătitorilor de
TVA: „Practic, este verificat lanţul de tranzacţii, iar, dacă unul dintre furnizori a
devenit, între timp, inactiv sau şi-a pierdut codul de TVA, consideră că celelalte
firme „ştiau sau ar fi trebuit să ştie că, prin achiziţia lor, participă la o operaţiune
implicată într-o fraudă privind TVA“, potrivit justificării din procesele verbale.
Consecinţa este că inspectorii decid că societatea nu mai poate beneficia de
dreptul de deducere a taxei şi îi blochează conturile, bunurile şi stocurile.
Situaţia este cel puţin bizară, mai ales că firmele cărora li se impută TVA au
făcut verificările cerute de Codul fiscal, adică au ataşat facturilor documentele care
atestă că, la data tranzacţiei, furnizorul avea cod valabil de TVA şi nu era în
Registrul contribuabililor inactivi. Abordarea inspectorilor poate fi considerată chiar
absurdă, din moment ce alte metode de verificare nu numai că nu sunt prevăzute
de legislaţie, dar nici nu pot fi întreprinse decât de Fisc. În fond, codul de TVA este
acordat firmelor de către Fisc, iar situaţia fiscală completă - declaraţiile, plăţile,
balanţa etc. - nu pot fi puse la dispoziţia niciunui terţ, ci, exclusiv, a Fiscului”
(conform Capital, ediţia 16-20 martie).
Încă din 2014, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dezavuat acest procedeu
al ANAF, dar şi al instanţelor care preiau fără discernământ afirmaţiile
NEMOTIVATE şi NEFONDATE ale ANAF despre firmele „fantomă”.
Este bine să ştii că eşti apărat şi de instanţele române şi de cele europene,

aşa încât despre încă alte aspecte de acest gen vom discuta poate şi în alte
materiale.
Vrei să ieşi cu succes din controlul ANAF, fără dobânzi, penalităţi

de 70% pe an, amenzi şi dosar penal?
Vrei să eviţi poprirea sau sechestrul care pot ruina afacerea ta
sau a celor pe care îi consiliezi?
În curând vom discuta soluţii numai între noi, cu cine doreşte…

român!
4. Duşul rece: şi noi, contribuabilii, mai greşim.
Atunci… ?
„Restul e tăcere”. Bine a zis Shakespeare - se potriveşte mănuşă când

greşim sub aspect contabil sau fiscal!
Există greşeli datorate neglijenţei sau omisiunii şi există greşeli care au la

bază intenţia clară de fraudă. Dacă greşeala se datorează neglijenţei proprii, nu
poţi folosi ca argument neglijenţa proprie în raport cu organele fiscale. Să luăm
cazul unui taximetrist care are de plătit un impozit forfetar (la normă, cum am
arătat). Să presupunem că, dacă în ianuarie taximetristul a optat pentru
impozitarea la normă, iar în aprilie devine salariat la o societate de transport şi
omite să încunoştiinţeze organele fiscale despre faptul că nu mai exercită
activitatea respectivă. Primeşte acasă după 2-3 ani deciziile de impunere, pentru
activitatea pe care nu o prestase, merge la Finanţe cu jalba-n proţap cum se
spune, funcţionarii de acolo nu pot să facă nimic retroactiv, iar fostul taximetrist îşi
angajează avocat şi cheamă Finanţele în judecată. Cazul e chiar real, iar instanţa
tot nu a reuşit să îl scutească pe taximetrist de la plată. Iată ce a constatat
instanţa:
„Administraţia financiară locală l-a informat pe reclamant, beneficiar al unei

autorizaţii de funcţionare ca taximetrist, că poate să întrerupă sau să suspende
această activitate în măsura în care formulează o cerere în acest sens şi depune
autorizaţia.
Reclamantul nu s-a conformat unor asemenea cerinţe, iar susţinerea că în

perioada aprilie-noiembrie a fost angajat ca salariat, nu constituie prin ea însăşi
un motiv de scutire la plata impozitului, de vreme ce a continuat să beneficieze de
autorizaţia de funcţionare ca taximetrist, activitate pe care, de altfel, putea să o
desfăşoare şi după program” (Curtea de Apel Piteşti, secţia comercială şi de
contencios administrativ, decizia nr. 440/R/CONT din 8 octombrie 2004).
Nedrept, nu? Mai ales că a fost o
omisiune. Numai că legea e lege şi pentru
uituci.
Bun, până acum a fost partea mai simplă a

poveştii. Grav şi foarte grav este că ANAF şi-a
făcut o „colecţie” de metode frauduloase, grupate pe
„tematici”. Adeseori contribuabilii au impresia că
“redescoperă roata”, “inventând” metode
frauduloase a căror depistare a devenit rutină
pentru organele de control fiscal.
Aşa cum subliniază Codul fiscal, la deducerea cheltuielilor se au în vedere

numai cheltuielile efectuate pentru realizarea veniturilor înregistrate şi numai
cheltuielile necesare pentru afacere. Aceasta înseamnă că va fi exclusă de la
calculul profitului impozabil orice cheltuială care NU s-a efectuat pentru realizarea
veniturilor obţinute (cheltuieli pentru interes personal, pentru plăcere, pentru
acoperirea unor neglijenţe etc.).
Bunăoară, dacă luăm aspectul supradimensionării costurilor de producţie sau

a cheltuielilor activităţii desfăşurate, în scopul diminuării profitului sau venitului
impozabil, fraudele descoperite se referă la:
 înregistrarea în evidenţele financiar-contabile a unor cheltuieli care nu
sunt aferente veniturilor realizate;
 menţinerea pe sold a unor cheltuieli sau diferenţe de preţ mai mici
decât cele corespunzătoare mărfurilor şi produselor nevândute, existente în stoc;
 supraevaluarea cheltuielilor aferente veniturilor şi a celor care sunt
deductibile, cuprinderea pe costuri a unor cheltuieli ce nu privesc activitatea
societăţii, ci a altor societăţi ale aceluiaşi patron unde acesta are interese, în
scopul de a micşora profitul impozabil al societăţilor plătitoare de impozit pe profit;
 înregistrare pe cheltuieli a unor amenzi şi penalităţi pentru care nu se
admite deducerea fiscală;
 includerea pe costuri sau cheltuieli a unor drepturi salariale fictive;
 înregistrarea prin actele contabile sau alte documente legale a unor
cheltuieli care nu au la bază operaţiuni reale.
(sursa: Nicolae Hoanţă, Evaziunea fiscală, Editor Tribuna Economică,
Bucureşti, 1997, pag. 364-365)
Practica instanţelor este şi ea clară: înregistrarea în contabilitate

acte justificative false pentru cheltuieli care nu au fost făcute în realitate,
cu consecinţa diminuării venitului net şi, implicit, a obligaţiei fiscale către
stat, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune
fiscală1.
Dintr-un raport al fostei Gărzi Financiare, precursoarea Direcţiei

Antifraudă Fiscală, reţinem o serie de forme de manifestare a evaziunii fiscale
1
Nicolae Hoanţă, Evaziunea fiscală, Editor Tribuna Economică, Bucureşti, 1997, pag. 364-365.
ilegale următoarele practici de creştere artificială a cheltuielilor:
- utilizarea facturilor false, aparţinând unor firme „fantomă", pentru
justificarea provenienţei unor mărfuri sau pentru a motiva cheltuieli nereale menite
să reducă nivelul impozitelor şi taxelor datorate bugetului; atenţie însă: Curtea
Europeană de Justiţie a spus limpede că, pentru a fi fraudă, trebuie
dovedit că respectivul contribuabil a ştiut că ia parte la un mecanism
fraudulos!
- prezentarea unor documente care susţin efectuarea de plăţi în numerar cu
sume de ordinul miliardelor de lei vechi, operaţiuni al căror scop este de a justifica
formal finalizarea unor tranzacţii; mai nou, plăţile în numerar au fost retrânse
şi mai mult decât în trecut. Nu ştim dacă s-a redus evaziunea, dar în mod
cert au crescut încasările băncilor, pentru că legiuitorul „nu a reuşit” să
plafoneze comisioanele acestora aşa cum a plafonat, bunăoară,
comisioanele la credite;
- efectuarea unor plăţi externe cu precădere către zone recunoscute
ca „paradisuri fiscale", pentru diverse operaţiuni ce nu pot fi cuantificate sau
identificate în mod fizic, precum servicii de consultanţă, management, know-how
sau plăţi externe reprezentând avansuri pentru achiziţionarea unor mărfuri,
tranzacţii nematerializate prin realizarea efectivă a importurilor şi operaţiunilor de
export care nu sunt urmate de repatrierea valutei.
Problema este că uneori până şi pentru aspecte minore se alunecă în ani de

închisoare pentru evaziune fiscală. Iată un exemplu care cel puţin pe mine m-a
nedumerit.
Într-o speţă Tribunalul a reţinut că inculpaţii au inchiriat un imobil către o

societate comercială, dar în contract se specifică faptul că toate taxele sunt
suportate de chiriaş.
Curtea de Apel (instanţă superioară) a dispus condamnarea proprietarilor

spaţiului la câte 2 ani închisoare pentru sustragerea de la plata obligaţiilor fiscale,
în întregime sau în parte, prin nedeclararea veniturilor impozabile, ascunderea
obiectului sau a sursei impozabile sau taxabile, sau efectuarea oricăror alte
operaţiuni în acest scop.
Inculpaţii aveau – zice instanţa - obligaţia de a-şi declara

veniturile obţinute din închiriere şi de a plăti impozitul aferent acestor
venituri. În mod evident, prevederea că taxele aferente contractului
rămân în sarcina chiriaşului, se referă la contractul de închiriere şi nu
la obligaţiile fiscale faţă de stat, constând în plata impozitelor pe
veniturile obţinute din închiriere2.
Doi ani închisoare pentru câteva sute de lei înregistraţi greşit!

La fel de nedrept ca în speţa cu taximetristul, dar de data aceasta mult mai
grav.
2
Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, decizia nr. 229 din 15 martie 2001.
Atenţie la omisiuni! De aceea am subliniat rolul echipei care,
chiar dacă nu stă permanent lângă tine, te ajută să iei punctual
deciziile corecte:
* înainte de control (şi tot timpul eşti înainte de un alt control),

* în timpul controlului şi
* după ce au plecat inspectorii, lăsându-ţi documentele de
„măsuri”.
5. Şi dacă ANAF susţine morţiş că am greşit? Iată

două întrebări care încurcă organul de control fiscal
Practica arată că în faţa organului fiscal contribuabilul uită – sau nu ştie – să
pună două întrebări care adesea „blochează” eventuale abuzuri :
1. „Unde scrie?” Întrebarea e legitimă

pentru contribuabil. Organul fiscal trebuie să
răspundă ca la orice solicitare, în virtutea
rolului său de îndrumare. Cu alte cuvinte,
organul fiscal este obligat să arate temeiul
legal pe care îşi fundamentează o decizie
nefavorabilă contribuabilului. În faţa unei
atitudini ferme organul fiscal sau de inspecţie
fiscală devine mai rezervat în a da pe viitor
soluţii fanteziste.
Un caz interesant ajuns în faţa instanţelor pentru că ANAF NU a vrut să

răspundă la întrebarea „unde scrie?” a limpezit un aspect de mare interes în
corelaţia dintre contractul de vânzare-cumpărare de imobile văzut sub aspectul
formalităţilor de înscriere în cartea funciară şi aceleaşi contract, văzut sub aspect
fiscal. Neefectuarea operaţiunilor de înscriere în cartea funciară NU
afectează valabilitatea vânzării-cumpărării ca şi contract civil şi nici
deducerea TVA: „Achiziţionarea construcţiilor, clădirilor, nu este impusă de
legislaţia română obligativităţii actului autentic, aşa cum sunt impuse terenurile.
Ca urmare (…) convenţia părţilor este suficientă şi are putere de lege între părţi.
Emiterea facturii nr. 6126201/30 martie 2003 este legală şi producătoare de efecte
juridice, inclusiv pe plan fiscal, iar neînscrierea dreptului de proprietate în
Cartea funciară, invocată de organele fiscale, nu condiţionează valabilitatea
vânzării – cumpărării. De aceea, trimiterea făcută de intimată la prevederile Legii
nr. 7/1996 este lipsită de relevanţă, legea fiscală nelegând valabilitatea operaţiunii
de întabularea dreptului de proprietate. (…) În sfera de aplicare a taxei pe valoare
adăugată se cuprind livrările de bunuri, care înseamnă transferul de dreptului de
proprietate asupra bunurilor deţinute de proprietar către beneficiar”3.
Atât.
3
Î.C.C.J., Secţia de contencios administrativ şi fiscal, Decizia nr. 2041 din 17 aprilie 2007.
Unde scrie că, pentru a deduce TVA, clădirea trebuie neapărat înscrisă în
cartea funciară?
Exemple sunt o grămadă şi le vom mai discuta împreună în multe ocazii.
Să trecem la a doua întrebare…
2. „N-am respectat legea - dar care e consecinţa?” Întrebare legitimă:

multe norme legale nu prevăd sancţiuni pentru nerespectare. Dar, din nou, puţini
contribuabili sesizează aceasta. Prin faptul că atenţionăm asupra acestui aspect nu
îndemnăm la nerespectarea legii, dar dacă organul fiscal dispune o sancţiune
neprevăzută de lege... poate e bine să îi arătăm că ne ştim drepturile. Se găsesc
norme suficiente care nu prevăd o sancţiune, iar cazurile de mai jos arată cum
trebuie condusă argumentaţia pentru a vă apăra drepturile… acolo unde e posibil.
Acolo unde legea nu prevede sancţiuni, evident că nu se pot aplica!
Să vedem încă un exemplu: în caz de pierdere, sustragere sau distrugere a

unor documente contabile – arată Legea contabilităţii nr. 82/1991 - se vor lua
(adică e obligatoriu…) măsuri de reconstituire a acestora în termen de maximum
30 de zile de la constatare.
Bun.
Se pune întrebarea dacă această obligaţie subzistă şi la societăţile lichidate.
Evident, şi în cazul acestora este valabilă obligaţia păstrării documentelor în
termenul prevăzut de lege. Procedural, însă, punctul 42 din Ordinul Ministrului
Economiei şi Finanţelor nr. 3512/2008 privind documentele financiar-contabile,
punct care vizează reconstituirea documentelor la iniţiativa organului de
conducere, nu mai poate fi pus în aplicare deoarece nu mai există organe de
conducere pentru societatea lichidată.
Este foarte adevărat că un alt act normativ – Legea arhivelor nr. 16/1996 –
dispune că în cazul încetării, în condiţiile legii, a activităţii unei persoane fizice
autorizate sau a activităţii unui profesionist care îşi desfăşoară activitatea în baza
unei legi speciale, care sunt creatori de documente, sau în cazul în care aceştia
solicită, în mod expres, preluarea arhivei deja create, documentele care alcătuiesc
arhiva se pot prelua de către persoana fizică asociată, de către profesionistul
asociat sau de către organizaţia profesională din care aceştia fac parte, dar:
a) acest aspect este facultativ („se POT prelua”) şi nicidecum obligatoriu;
b) preluarea se face numai la solicitarea expresă a persoanei fizice

asociată, profesionistului asociat organizaţiei profesionale din care
aceştia fac parte;
c) nu este foarte limpede că expresiile „persoana fizică asociată” sau

„profesionistul asociat” se referă la asociaţii fostei societăţi şi
d) nu există nimeni căruia să îi aplicăm o sancţiune, pentru că

societatea NU mai are organ de administrare .
Nu mai vorbim că, dacă ne cunoaştem drepturile cu privire la inviolabilitatea
domiciliului scăpăm de percheziţie inclusiv în cabinet – e o poveste lungă, pe care
o vom dezvolta la curs, în cadru restrâns, deoarece soluţiile nu sunt pentru toţi!
Cu aceste întrebări „scapi” în 80% din cazuri. Exemplele de succes ale celor
care au scăpat, ca şi metoda aplicării cu succes a întrebărilor le vom detalia în cerc
restrâns, numai între noi, în câteva zile.
Urmăreşte mesajele mail!
… şi, dacă vrei, trimite acest material free oricui are nevoie – e
pentru mediul de afaceri român!
Atenţie!
Lipsa de sancţiune apare adesea când vine vorba despre obligaţiile organului
fiscal, ca mai jos.
Astfel, organul fiscal poate să solicite prezenţa ta ca şi contribuabil la sediul
său ca să dai informaţii şi lămuriri necesare stabilirii situaţiei tale fiscale reale.
Odată cu această solicitare, când este cazul, organul fiscal va indica şi
documentele pe care contribuabilul este obligat să le prezinte. Solicitarea se face
în scris şi cuprinde în mod obligatoriu o serie de elemente, printre care baza legală
a solicitării şi scopul solicitării.
Ca de multe ori când vine vorba despre obligaţiile organelor fiscale, nu avem
nicio sancţiune pentru nerespectare.
Dar ce facem noi, care ne cunoaştem drepturile, în cazul în care solicitarea

NU cuprinde elementele de mai sus? Ce se întâmplă dacă toate sunt indicate vag?
Eu consider că, contribuabilul care îşi cunoaşte drepturile NU trebuie să dea curs
unei astfel de solicitări neconforme cu legea; rămâne ca instanţele să se pronunţe
pe situaţii de acest gen, dar m-aş mira să se pronunţe altfel decât am arătat.
6. Facturile incomplete. Vestea cea bună: sunt
deductibile!!!
Prin 2007, Înalta Curte a făcut ravagii printre contribuabili, statuând -

obligatoriu pentru instanţe şi implicit pentru ANAF şi contribuabili - că:
taxa pe valoarea adăugată nu se poate deduce

şi nici nu poate fi diminuată baza impozabilă la
stabilirea impozitului pe profit dacă documentele
justificative nu conţin sau nu furnizează TOATE
informaţiile prevăzute de dispoziţiile legale în
vigoare la data efectuării operaţiunii pentru care
se solicită deducerea taxei pe valoarea adăugată.
(Decizia nr. V/2007)
Numai că recent, sub presiune europeană, aceeaşi Curte a admis că dreptul

de deducere a TVA trebuie respectat chiar dacă documentele justificative nu
îndeplinesc toate condiţiile de formă. Deductibilitatea TVA nu poate fi
condiţionată de existenţa altor documente justificative, cu excepţia facturii fiscale.
În cauza de care discutăm, societatea Nidera România a obţinut nu numai dreptul
de a i se acorda deducerea unei sume de aproximativ 11 milioane de lei (!!)
reprezentând TVA, drept pe care ANAF l-a contestat ca urmare a unor vicii de
formă a documentelor justificative şi a facturilor fiscale, aşa cum face de obicei. Pe
scurt, litigiul a avut ca obiect anularea unei decizii de impunere prin care organele
fiscale au negat dreptul de deducere a TVA, invocând faptul că:
 avizele de însoţire a mărfii şi celelalte documente justificative nu conţin toate

elementele formale şi
 facturile fiscale tipizate nu ar fi completate cu toate informaţiile prevăzute
de respectivul formular de factură, deşi aceste informaţii nu se regăsesc
printre elementele prevăzute de Codul fiscal (art. 155 din vechiul Cod fiscal,
art. 390 alin. (20) din Noul Cod fiscal).
Ţi se pare cunoscut?
Ei bine, de acum înainte decizia Nidera (încă puţin analizată de cei care se
luptă cu Fiscul) face dreptate, în sensul că se dă prevalenţă formei asupra
fondului, situaţiei REALE asupra HÂRTIILOR. Nu chiar în orice condiţii, dar
decizia aduce echilibrul între contribuabil şi organele fiscale.
Ţine această decizie la loc de cinste, pentru că te va scuti de multe
neajunsuri, indiferent dacă eşti manager, economist/contabil, avocat/consilier
juridic, consultant fiscal, consultant în afaceri!
Trebuie să îi mulţumim, alături de o ţară întreagă, Dlui av. dr. Dan

Dascălu, liderul echipei de litigii fiscale şi coordonatorul echipei de avocaţi
implicată în acest dosar, care desluşeşte importanţa uriaşă a deciziei pentru
contribuabili într-un comunicat preluat pe multe publicaţii juridice şi de fiscalitate:
„Această decizie este foarte importantă pentru toţi contribuabilii din România,
consfinţind dreptul acestora de a deduce TVA, chiar şi în situaţia în care
facturile fiscale nu îndeplinesc toate condiţiile de formă, arătând încă o dată
prevalenţa fondului în faţa formei în dreptul fiscal. Soluţia instanţei supreme este
cu atât mai notabilă cu cât aceasta înlătură de la aplicare Decizia nr. V din
2007 care, deşi adoptată după data aderării României la UE, interpretează forma
Codului fiscal în vigoare la 1 ianuarie 2004 şi prevederile H.G. nr. 831/1997
(abrogată la 1 ianuarie 2007), fiind invocată de organele fiscale şi chiar de
instanţele de judecată, pentru a nega dreptul de deducere a TVA în situaţia în care
contribuabilul nu prezintă, pe lângă factura fiscală, şi alte documente justificative
(avize de însoţire a mărfii). Prin această soluţie se confirmă faptul că un recurs în
interesul legii soluţionat în asemenea circumstanţe nu poate fi opus dreptului
european.”
O precizare pentru cei mai puţin familiarizaţi cu lupta în instanţă: dacă

deciziile instanţelor române nu sunt lege (nu sunt nici precedent judiciar, ca în
dreptul anglo-saxon), în schimb deciziile Curţii de Justiţie a Uniunii Europene
(CJUE) SUNT lege şi se aplică din „secunda 2”, cum se spune. Am mai spus-o: aşa
se face că taxa de primă înmatriculare, considerată în regulă de către instanţele
române, a fost anulată de CJUE. Apoi i-a spus „taxă de poluare” şi din nou
instanţele române au considerat-o valabilă şi din nou CJUE a spus… nu, iar deciziile
Curţii Europene s-au aplicat automat, din acea secundă, astfel încât instanţele
române au trebuit să o cotească cu 180 de grade!
Hotărârile CJUE se aplică necondiţionat pe teritoriul statelor UE, aşa încât în

curs vom veni, în sprijinul celor ce ne citesc şi ne ascultă, cu extrase din hotărâri
care readuc echilibrul între contribuabil şi ANAF. Pe baza acestor hotărâri puteţi lua
deciziile corecte înainte de controlul ANAF, în timpul acestuia şi mai ales după,
atunci când sunteţi nevoiţi să vă căutaţi dreptatea la instanţe. Iar instanţele
române sunt foarte receptive când prezinţi o hotărâre a Curţii Europene
care aduce principii favorabile cazului tău!
Apropo de CJUE: s-a discutat despre principiul prevalenţei fondului asupra

formei. Este mult de discutat, foarte mult în favoarea contribuabilului. În acest
material ne oprim aici cu discutarea temei, dar vom avea timp să discutăm mai pe
larg concepţiile europene care te apără de ABUZURI.
Deocamdată trimite acest material oricui are nevoie – s-ar putea să îi

salvezi afacerea!
Cum restabileşte echilibrul Curtea de Justiţie a Uniunii Europene?
C.J.U.E. a adus două precizări de mare interes în materia documentelor

justificative. Sub un prim aspect, în Cauza C-85/95 – Reisdorf, în care s-a pus
problema lipsei documentului în original,
Curtea a statuat că „nu este necesar
originalul facturii, fiind suficientă şi
copia acesteia. Art. 18 (1) (a) şi art. 22 (3)
din Directiva a VI-a permite statelor
membre să considere documente
justificative nu numai factura în original, ci
orice alt document care ţine loc de
factură şi îndeplineşte condiţiile în
cauză.“
Pe cale de consecinţă, norma comunitară dă posibilitatea persoanelor
impozabile sa prezinte şi alte mijloace de proba decât factura în original,
dând astfel prevalenţă fondului asupra formei (echivalentul principiului prevalentei
economicului asupra juridicului statuat de art. 11 din Codul fiscal). În concluzie,
aplicând principiul de drept „cine poate mai mult poate şi mai puţin“, dacă
acceptăm ca document justificativ un alt mijloc de probă decât factura în original,
cu atât mai mult poate fi acceptata o copie a facturii (care poate fi verificata
pentru conformitate prin eforturi rezonabile de către Fisc) 4.
A doua precizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene o vom discuta pe
larg, numai pentru iniţiaţi - ţi-am spus de ce - la un curs pe care îl proiectez.
Să reţinem
Există multe speţe în care Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a venit cu

precizări care restabilesc echilibrul. Care curmă abuzurile organelor fiscale din
Europa, implicit şi din România. O parte o vom discuta probabil numai între noi, în
spatele uşilor (drepturilor de acces online) închise publicului…
În loc de concluzie
Să nu rupem echilibrul: nu întotdeauna contribuabilii au dreptate.

Dar cele 80% din cazurile în care câştigă arată că se fac multe abuzuri de
către ANAF. Ajută şi instanţele, dar eu îţi ofer 95% şanse - nu 80% - prin
cele ce vom mai discuta. Urmăreşte mesajele mail…
… Pentru sănătatea afacerii tale!
Jur. Ec. Horaţiu Sasu,

Consultant în afaceri
4
A. Opre, Deductibilitatea TVA... bumerangul afacerilor de succes!, articol publicat pe
http://www.fiscalitatea.manager.ro.

Solutii La Controlul Anaf

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Solutii La Controlul Anaf

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Tips & tricks

care îţi salvează afacerea

Anonim de pe net (mesaj şters la scurt timp după postare...)

Horaţiu Sasu are dublă specializare - jurist şi

Situaţii din practică

1. Confruntare, colaborare sau „armistiţiu”?

3. Aplicaţie: frauda fiscală nu există „că aşa spun eu,

inspectoru' ”, ci trebuie dovedită!

4. Duşul rece: şi noi, contribuabilii, mai greşim.

5. Şi dacă ANAF susţine morţiş că am greşit? Iată

două întrebări care încurcă organul de control fiscal

6. Facturile incomplete. Vestea cea bună: sunt

Trimite oricui are nevoie de aceste informaţii !

Un client de-al meu mă sună supărat că, la

1. Confruntare, colaborare sau „armistiţiu”?

Personal sunt pentru colaborare şi îndrumare. Şi mă îndoiesc că

Îndrumare din partea organului de control şi excluderea interpretărilor

Părţile – contribuabil şi organ de control – sunt cele care aleg:

Cum să faci să cunoşti toate legile fiscale, pentru a ieşi cu

Întrebarea asta o primesc foarte frecvent.

Ca manager, nu asta e sarcina ta. Ca şi economist sau contabil, adesea

Vestea bună e că nici inspectorul fiscal nu e stăpân pe

Îţi voi da în acest ebook câteva sfaturi ca să ai permanent contact cu legea

De unde îţi mai poţi afla drepturile?

 din păţaniile altora

Ai prieteni, cunoştinţe, rude care au afaceri şi i-a întrebat ANAF de

Contabilul tău sau echipa ta de contabili şi consultanţi fiscali a trecut prin

Ţi-a spus cum eşti apărat de percheziţia la domiciliu?

Consultantul fiscal pe care îl

În sfârşit, de unde mai poţi să afli cum să îţi aperi drepturile?

 Din deciziile favorabile ale instanţelor

E o sursă excepţională, care te scapă de 80% din

Şi aici ne referim la deciziile instanţelor române şi a

Că veni vorba de taxa auto… Ea face legătura cu deciziile Curţii de Justiţie

Vreau să îţi vorbesc despre multe decizii ale Curţii de Justiţie a

Pentru avocaţi, jurişti şi contabili: susţin că a cunoaşte deciziile care îl

Permite-mi câteva sfaturi pe care le dau managerilor. Citite de

2.1. Alege-ţi un contabil care să ştie şi fiscalitate

Fiscalitatea şi contabilitatea sunt două linii paralele pentru mulţi contabili:

Tu ce fel de contabil ai, cât ştie cât fac 1+1?

Afli dacă îi pui câteva întrebări de genul: cum pot

Să îţi dau un exemplu, cu primul contabil pe care l-am avut la firmă: la un

Numai contabilii şi economiştii din rândul celor 2-3% menţionaţi mai

Trimite acest material oricui are nevoie – e pentru mediul de afaceri

2.2. Alege-ţi echipa care să îţi dea soluţia pentru impozite

Nu e bine să laşi contabilul singur, chiar dacă e bun. El sau ea nu poate să

Contabilul şi omul de la resurse umane se

Fără ei plăteşti la maxim.

2.3. Găseşte soluţii pentru activitate flexibilă şi ieftină...

Unii se vor întreba: „Cum să plătesc atâţi salariaţi, şi contabil şi jurist

Îi aduci când ai nevoie, îi plăteşti aşadar la rezultat sau la proiect şi NU

Reducerea taxelor aferente salariaţilor e LEGALĂ, dacă în loc de

Trimite acest material oricui are nevoie – e pentru mediul de afaceri

2.4. Învaţă să jonglezi cu prevederile legale

Un exemplu: ce alegi între contract de comodat şi respectiv de închiriere, ca

În fine, poţi să te gândeşti că ai vrea să eficientizezi munca salariaţilor. Aici

2.5. Reţine că nimeni nu te obligă să plăteşti impozite la

Aici reproduc o decizie a Curţii Supreme a

Decizia - care a făcut "carieră" pe

Deci, ce alegi: firmă cu fiscalitate redusă sau firmă cu fiscalitate

Şi apropo de suspiciunile ANAF, care te vede din start infractor, începem cu

Alături de cunoaşterea drepturilor (despre care vei avea nişte

Următoarele două teme sunt dedicate relaxării tale…

Art. 14 Noul Cod civil