Dreptul la un proces echitabil

Dreptul la un proces echitabil este nou în formularea sa,

dar el nu este nou în existenţa sa. Sub această denumire, aşa
cum rezultă din cercetarea bibliografică efectuată, este înscris
pentru prima dată expressis verbis în Convenţia pentru
apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, prin
intrarea în vigoare a Anexei la Protocolul nr.11 adiţional la
Convenţie, care a inserat ca titlu al art.6 “Orice persoană are
dreptul de a-i fi examinată cauza în mod echitabil, public şi
într-un termen rezonabil, de către un tribunal independent şi
imparţial, stabilit prin lege, care va hotărî fie asupra
încălcării drepturilor şi obligaţiilor cu caracter civil, fie
asupra temeiniciei oricărei acuzaţii în materie penală
îndreptată împotriva sa”
Articolul 6 garantează, aşadar, dreptul fiecărei persoane
de a avea acces la o instanţă. Acest drept de acces este însă
limitat la câmpul de aplicare al dreptului la un proces
echitabil, adică la contestaţiile ce poartă asupra drepturilor şi
obligaţiilor cu caracter civil şi la acuzaţiile în materie penală,
astfel cum au fost definite aceste noţiuni în jurisprudenţa
Curţii Europene.
În sistemul constituţional românesc, dreptul la un proces
echitabil a fost consacrat în mod explicit, în cuprinsul art. 21
alin. (3) din Constituţia României, la revizuirea acesteia în
anul 2003. Ideea de justiţie şi echitate în domeniul dreptului a
parcurs un drum greu şi sinuos, presărat cu o serie de lupte
îndelungate şi de sacrificii, pentru a ajunge la forma pe care o
cunoaştem astăzi.
In continuare, am dori sa va prezentam 3 spete din
jurisprudenta CEDO in legatura cu incalcarea dreptului
prevazut de art.6 din Conventie, spete care au trezit cele mai
multe controverse din istoria statului roman. Important de
precizat este ca dreptul la un process echitabil este considerat
unul dintre cele mai incalcate drepturi ale omului in Romania,
iar acest lucru este intr-adevar ingrijorator.

Cazul Țundrea
Cazul Ţundrea reprezintă cea mai mare eroare a justiţiei din
România. Un om nevinovat a stat 12 ani în închisoare, pentru
o crimă pe care nu o comisese. Până la urmă, un procuror a
descoperit adevărul, iar Ţundrea a fost eliberat din penitenciar.
În anul 1992, Mioara Gherasie, o fată în vârstă de 13 ani, din
localitatea gorjeană Pojogeni, a fost găsită moartă pe malul
unui pârâu din localitate. Minora avea capul spart cu o piatră,
iar medicii legişti au constatat că fusese violată. Marcel
Ţundrea, vecinul victimei, a fost arestat şi, ulterior, trimis în
judecată, în urma anchetei care a fost condusă de procurorul
Ion Diaconescu, .Instanţele de judecată l-au găsit vinovat, iar
Ţundrea a fost condamnat la 24 de ani de închisoare pentru
această faptă oribilă.
Ţundrea nu s-a dat bătut şi a continuat să trimită, din spatele
gratiilor, numeroase memorii şi cereri de revizuire a dosarului
său. 12 ani mai târziu, procurorul Emil Moţa află versiunea lui
Ţundrea cu privire la crima de care a fost acuzat şi a dat curs
uneia dintre cererile lui Ţundrea, prin care cerea să se
efectueze testul ADN. De menţionat este că în România, testul
ADN s-a putut efectua în mod oficial după anul 2002.
Un test ADN realizat în anul 2004 a evidenţiat faptul că nu
Marcel Ţundrea a violat-o pe minora de 14 ani, testele
ştiinţifice ulterioare indicându-l pe Gheorghe Avram ca autor
al faptelor respective. Cei doi sunt din acelaşi sat, iar într-o
perioadă au fost colegi de celulă în Penitenciarul Târgu Jiu,
Avram fiind condamnat pentru alte infracţiuni violente,
inclusiv crimă, produse după întemniţarea lui Ţundrea.
Dupa 12 ani de asteptare, , CEDO a stabilit ca statul roman a
incalcat dreptul lui Marcel Tundrea la un proces echitabil,
garantat de art. 6 alin. 1, stabilindu-i obligatia de a o desbgubi
pe fiica sa cu 5.000 de euro.Mai exact, un euro pentru fiecare
zi de închisoare, deşi familia a cerut 12 milioane de euro.
In final, vrem sa subliniem ca acest caz reprezinta cea
maigrava eroare judiciara dupa anul 1989.
Cazul Mihai Moldovean
Cazul lui Mihai Moldoveanu este unul dintre cele mai
controversate din istoria justitiei penale din Romania. Mihai
Moldoveanu, fost ofiter MApN, a fost condamnat definitiv de
Inalta Curte de Casatie si Justitie la 23 ani inchisoare pentru
omor deosebit de grav, fiind gasit vinovat in uciderea unui
taximetrist. In anul 1996 acesta a fost arestat iar dupa doi ani
de proces a fost condamnat de Tribunalul Bihor la 25 ani
inchisoare .

Fostul militar a declarant in tot acest timp ca este nevinovat si

a facut apel impotriva acestei condamnari avand castig de
cauza care s-a finalizat cu achitarea in mai 1999 de Curtea de
Apel Oradea.La sfarsitul anului 2000 ICCJ a revenit la
condamnarea de 25 ani inchisoare.

In dosarul trimis la CEDO, acesta a enumerat mai multe

nereguli ale anchetatorilor si judecatorilor din Romania: nu au
fost audiati martorii, nu au fost efectuate expertize obligatorii
ale petelor de sange gasite pe masina victimei, nu s-au analizat
urmele de pasi si tigarile gasite la fata locului, nu s-au
expertizat amprentele gasite pe portbagajul masinii victimei,
iar magistratii au luat in considerare doar declaratiile unor
persoane, care erau deja arestate, si care sustineau ca
Moldoveanu le-ar fi marturisit savarsirea crimei.
Mai mult, el a povestit ca, in timpul anchetei, a fost batut si
torturat de politisti ,iar avocatul din oficiu nu s-a implicat in
apararea sa.

Dupa 16 ani de asteptare, in iunie 2012, CEDO a stabilit ca

statul roman a incalcat dreptul lui Mihai Moldoveanu la un
proces echitabil, garantat de art. 6 alin. 1 (in ceea ce priveste
condamnarea sa de catre Curtea Suprema de Justitie fara a fi
fost audiat si fara a fi fost administrate in mod direct probe) si
art. 3 lit. c) din Conventie (in ceea ce priveste lipsa sa de
aparare) cu prilejul solutionarii recursului de catre Inalta
Curte.

In baza hotararii CEDO, a fost declansata procedura revizuirii

iar Mihai Moldoveanu a fost eliberat pe 6 noiembrie 2012.

In concluzie ,garantarea libertatii si a securitatii juridice a

persoanei ar fi lipsita de sens daca aceasta nu ar fi incredintata
unei justitii independente si impartiale,garantie a unui process
echitabil .
In opinia mea ,avand in vedere ca dreptul la un proces
echitabil presupune pe langa dreptul de a fi ascultat sau
dreptul la prezumptia de nevinovatie si dreptul la aparare,
lipsirea unei persoane de acest drept nu constituie doar o
eroare judiciara catastrofala, ci chiar privarea unei persoane de
libertate, mai exact transpunerea in imposibilitatea de a trai
ani din viata sa cu care nu se va mai intalni niciodata.
Avand in vedere ca incalcarea acestui drept plaseaza statul
roman in fruntea statelor reclamate la CEDO, consider ca
trebuie revizuite cu precadere aceste probleme si solutionate
astefel incat fiecare persoana sa raspunda in mod responsabil
si sa fie trasa la raspundere penala in mod obiectiv si correct.

“Cazul Anca” – una dintre cele mai rasunatoare “erori

judiciare” ale Justitiei comuniste – nu a fost, asa cum s-ar
crede, rezultatul unor greseli procedurale. Dimpotriva, a fost
consecinta unor oribile inscenari comise de organele de
militie, de procuratura, judecatori si experti
criminalisti. Infioratoarea crima din 6 iunie 1977 a inceput
cand in mai multe zone intens populate din Bucuresti s-au
gasit colete continand bucati din trupul unei femei. Raportul
legistilor a stabilit ca tanara Anca Broscotean a fost violata,
sugrumata, iar dupa deces transata ca la abator, bucati cu parti
din corpul ei fiind abandonate in WC-uri publice si
tomberoane de gunoi. Presedintele RSR, Nicolae Ceausescu a
ordonat prinderea urgenta a criminalului, iar organele de
Militie si Procuratura, neavand nicio pista, au pus in carca
unui sofer de taxi vinovatia pentru sinistra crima, plecand de
la faptul ca acesta se cunoscuse cu tanara in cadrul practicarii
meseriei acestuia, facandu-i avansuri si deposedand-o de un
lantisor pe care ulterior fata a incercat sa il recupereze
apelandu-l pe taximetrist , insistand ca acesta sa ii retuneze
bunul. Samoilescu a fost torturat sa recunoasca crima pe care
nu a comis-o, iar sotia lui a fost determinata de procurorul de
caz, sa depuna marturie impotriva sotului ei. Pe langa tortura
suferita de Samoilescu , de rusine mama si tatal acestuia s-au
sinucis. A fost condamnat fara probe la 25 de ani de inchisoare
,dar a avut norocul ca dupa patru ani de detentie, adevaratul
criminal, Romca Cozmici, a fost gasit cu un cadavru transat
in frigider, iar in locuinta sa s-au gasit obiecte personale ale
tinerei Anca B. cu care era imbracata in ziua crimei.
Surprinzator, desi generalii de militie care au ordonat
inscenarea judiciara, de teama ca vor fi dati jos din functii de
catre Nicolae Ceausescu, daca nu vor gasi criminalul, au dat
ordin ca Samoilescu sa fie ucis in inchisoare, pentru a nu putea
vorbi, omul a fost salvat de Directia a VI – Cercetari penale a
Securitatii. Securitatea a trimis un echipaj sa-l scoata pe
Samoilescu din inchisoare, inainte ca militienii sa-l spanzure
in celula, inscenand o sinucidere. Raportul Directiei VI a
Securitatii despre responsabilitatile militienilor, procurorilor,
judecatorilor si criminalistilor, a fost devastator. Toti calaii ar
fi trebuit sa infunde inchisoarea, dar Nicolae Ceausescu, citind
raportul, a dispus musamalizarea cazului, considerand ca in
regimul comunist nu se pot intampla asemenea atrocitati.
Calaii au fost mutati prin alte functii, iar apoi santajati cu
propriile pacate sa comita alte nelegiuiri in numele regimului
dictatorial comunist.
El a relatat ulterior cum in prima parte a anchetei a fost toturat
cu salbaticie intr-o padure de la marginea Bucurestiului de
catre vestitul tortionar, colonelul de militie Tudor Stanica, care
l-a spanzurat cu mainile la spate de un copac, si i-a legat o
placa de fier de picioare, pana cand i s-au dizlocat bratele din
umeri. Pentru a nu fi deranjat de urletele de durere, soferului
de taxi i s-a pus o masca de gaze pe fata. Tudor Stanica l-a
predat zdrobit sefilor sai pe Samoilescu, afirmand ca nu el este
vinovatul, pentru ca “daca ar fi fost, la cata bataie a luat asta,
ar fi spus si laptele care l-a supt de la masa.”
Din afirmatiile lui SAMOILESCU GHEORGHE in nota din
21 septembrie 1977 se consemneaza: ”nu voi mai face fata
anchetei, ma simt epuizat fizic si moral si va trebui sa
recunosc ceva, chiar si un neadevar”; in nota din 27
septembrie 1977 ”m-am hotarat in mod categoric sa iau crima
asupra mea in care sens vreau sa le propun un targ, dupa
care voi lua totul asupra mea si voi fi in masura sa dau toate
explicatiile necesare”; iar in nota din 11 octombrie 1977 ”am
vrut sa fac ceva dar vad ca nu se poate si tot acolo voi ajunge.
Ma vad obligat s-o scot pe sotie definitiv din cauza sa poata
merge la copii, iar eu sa iau totul asupra mea”.
In ceea ce priveste afirmatiile lui SAMOILESCU
ELISABETA, mentionam: in nota din 8 octombrie 1977: ”am
retractat declaratia in care sustineam ca sotul meu mi-a spus
ca a omorat-o pe ANCA, deoarece nu corespunde adevarului,
iar detaliile mi-au fost sugerate de catre organele de
ancheta”; in nota din 11 noiembrie 1977: ”am declarat
organelor de cercetare ca sotul meu a savarsit omorul si voi
sustine aceasta declaratie pentru a fi pusa in libertate”.
Metode de ancheta securista: bataie cu asistenta medicala,
rotisorul şi macavela .In cele sase luni de ancheta, Samoilescu
a cunoscut cele mai negre metode de constrangere pe care le
foloseau militienii securisti. Aşa cum a declarat dupa
evenimentele din 1989, taximetristul a fost batut pana la lesin
si terorizat pana la epuizare. La 16 ore de intrebari, avea voie
sa doarmă doar patru. Era batut cu doctorul langa el. Când
lesina, medicul era cel care il consulta pentru a vedea daca
tirul de intrebari si bataia pot continua, sau se lua o pauza pana
a doua zi

După Revoluţia din 1989, Samoilescu a cerut socoteala

statului roman.. Ulterior, pe cale civila, lui Samoilescu i s-au
acordat circa 70.000 lei despagubiri materiale reprezentand
salariile neincasate pe perioada celor patru ani de detentie,
din care, culmea, i s-au retinut circa 30.000 lei cheltuieli de
cazare si mancare in penitenciar”. In primavara lui 1997,
Samoilescu a depus plangere penala la Procurorul General al
Romaniei ,dar si un memoriu incredintat personal secretarului
de stat din Ministerul Justitiei Flavius Baias. Nu s-a facut insa
nimic, cazul fiind musamalizat, desi faptele anchetatorilor nu
erau prescrise, iar majoritatea lor traiau. Samoilescu a decedat
in 2005, de cancer pulmonar. In iulie 2012, Laura Margareta
Tarchetta, fiica lui Samoilescu Gheorghe, a depus la
Tribunalul Bucuresti o cerere de revizuire a dosarului de omor
in care fusese condamnat tatal ei. Cererea a fost respinsa pe
rand de Tribunalul Bucuresti, Curtea de Apel Bucureşti şi
Ȋnalta Curte de Casaţie şi Justiţie. „In speta, fata de actele
existente la dosarul cauzei, Inalta Curte constata ca motivele
invocate de revizuienta T. Laura pentru defunctul Samoilescu
Gheorghe, nu se incadreaza in cazul de revizuire prevazut de
dispozitiile art. 394 lit. e) C. proc. pen., avand in vedere ca nu
exista doua hotarari judecatoresti definitive care nu se pot
concilia”, au aratat judecătorii Inaltei Curti, an decizia din
2012
Prin sentinta civila pronuntata la data de 10 februarie 2014
paratul Statul roman, prin Ministerul Finantelor, a fost obligat
sa repare prejudiciul creat defunctului Gheorghe Samoilescu,
catre fiica acestuia Laura Margareta Turchetta.
„Obliga paratul la plata catre reclamanta a sumei de 500.000
EURO, in echivalent in lei, la cursul BNR, de la data platii, cu
titlu de daune morale, ca urmare a erorii judiciare savarsite
impotriva defunctului SAMOILESCU GHEORGHE. Obliga
paratul la plata catre reclamant a sumei de 2500 lei cu titlu de
cheltuieli de judecata-onorariu de avocat. Cu recurs in 15 zile
de la comunicare. Pronuntata in sedinta publica azi
10.02.2014.” Decizia a fost atacata cu recurs de statul roman,
iar in data de 20 aprilie 2015, Curtea de Apel Bucuresti s-a
pronuntat: „despagubirile cuvenite reclamantei sunt în
cuantum de 10.000 de euro, în echivalent în lei la data
executarii efective”. Sentinta a ramas definitiva. La 38 de ani
de la infaptuirea nedreptatii împotriva familiei Samoilescu,
statul plateste pentru ceea ce s-a intepretat a fi o „eroare
judiciara“, 10.000 de euro, adică de 50 de ori mai putin decat
solicitase urmasa partii vatamate.

In concluzie Samoilescu nu avea un istoric care sa-l pronunte

cetatean model , a comis infractiuni , avea antecedente penale
, insa nu a fost un ucigas . A fost fals acuzat si inscenat de
autoritatile romane care cautau un ,,tap ispasitor” , torturat si
maltratat , insa a fost un om care a reusit sa supravietuiasca
admirabil incercarilor cumplite la care a fost supus, care si-a
continuat meseria din tinerete, cea de sofer de taxi. Niciunul
dintre cei care l-au nenorocit pe Gheorghe Samoilescu nu a
raspuns vreodata penal, sau material , despre ce drept la un
process echitabil sa vorbim , despre ce dreptate cand dintr-o
perioada in care coruptia si dictatura au facut legea , traim in
alta unde asa-zisa traditie este continuata cu voiosie doar ca
mai la vedere ca niciodata.