Evocarea martirului filozof Mircea

Vulcănescu
in Stirile Saptamanii / by Marian Topriceanu / on 28/11/2011 at 17:28 /

Comunicările celei de-a VI-a ediţii a Colocviului de filozofie „Ion

Petrovici”, perioada 25-26 noiembrie, s-au axat asupra unuia dintre cei mai mari filozofi
români interbelici, care s-a stins după grele şi îndelungate chinuri, în temniţele comuniste.
Manifestarea organizată de Casa de Cultură în colaborare cu Protoieria, s-a desfăşurat în sala de
şedinţe a protopopiatului, sub genericul „Mircea Vulcănescu, un martir fericit”. Titlul a fost
inspirat de mesajul profund creştin transmis de Mircea Vulcănescu la moartea sa: „Să nu ne
răzbunaţi”.
Scurtă biografie
Mircea Vulcănescu s-a născut în 1904 în Bucureşti. În 1925 şi-a obţinut licenţele în Drept şi
Filozofie. A frecventat cursurile lui Nae Ionescu şi Dimitrie Gusti şi a scris încă din timpul
studenţiei mai multe lucrări

filozofice. A
colaborat cu diverse publicaţii şi a susţinut conferinţe pe teme religioase, filozofice, economice.
Mircea Vulcănescu a deţinut de asemenea funcţii importante în administraţia naţională. Între anii
1941-1944 a fost Subsecretar de Stat la Ministerul de Finanţe şi a reuşit să obţină în urma
negocierilor cu germanii, echipament militar nou şi 8 vagoane de aur pentru Banca Naţională a
României. În 1946 a fost arestat în lotul al doilea al foştilor membri ai guvernului Antonescu şi
condamnat la 8 ani de închisoare. În temniţa de la Aiud i-a impresionat pe toţi printr-o autentică
trăire creştină şi prin cultura sa vastă. A trecut la cele veşnice în 1952.
Desfăşurarea colocviului

”Ne propunem să surprindem cât mai multe aspecte din viaţa şi opera
lui Mircea Vulcănescu”, a menţionat în deschidere, Viorel Burlacu, amintind că filozoful,
sociologul, economistul, publicistul Vulcănescu a făcut ultimii ani de gimnaziu la Tecuci (fiind
refugiat în timpul ocupaţiei germane). ”Această manifestare este un cadou oferit tuturor
intelectualilor, căutătorilor de răspunsuri”, a precizat şi părintele protoiereu Gheorghe Joghiu.
Seria comunicărilor a fost deschisă de profesorul Ionel Necula care făcut o paralelă între viziunea
lui Vulcănescu şi cea a lui Emil Cioran. Dacă primul observa mai mult elementele pozitive din
existenţa românească, celălalt se consterna de multitudinea defectelor fiinţei româneşti
(resemnare, superficialitate, autodispreţ etc.). Despre Mircea Vulcănescu profesorul Necula a
mai spus că ”este unul din cei mai importanţi martiri pe care i-a dat spiritualitatea românească în
anii comunismului”. În continuare lect. univ. dr. Ion Cordoneanu, de la Universitatea Dunărea de

Jos, a vorbit despre noţiunea de filozofie creştină la Mircea Vulcănescu

iar scriitoarea bucureşteană Isabela Vasiliu Scraba a susţinut o prelegere intitulată ”M.
Vulcănescu în căutarea lui hieros topos, a locului fără loc”. Prima zi a colocviului s-a încheiat cu
o expunere în care profesorul craiovean Adrian Michiduţă l-a prezentat pe Vulcănescu ca
metafizician şi istoric al filozofiei. Profesorul Michiduţă duce o intensă muncă de cercetare
pentru a descoperi şi publica valoroasele opere ale unor filozofi mai puţin cunoscuţi. Astfel
vineri a fost lansată o carte a filozofului Mihai Uţă (coord. de prof. Michiduţă) despre gânditorul
evreu Mose Maimonide (sec. XII-XIII). În a doua zi a colocviului au mai avut loc două lansări
de carte (”Ion Petrovici. Recurenţe” – prof. Necula; ”Al. Mironescu, un mărturisitor al
ortodoxiei” – coord. A. Michiduţă şi V. Burlacu) iar prof. Vladimir Radu, dr. Marius Oprea şi
prof. univ. dr. Ştefan Munteanu au susţinut o seamă de prelegeri. Premiul ”Ion Petrovici”,
instituit anul acesta, a fost câştigat de studenta Andreea Imbrea din Bacău.
Sandra Vulcănescu, despre regimul de detenţie şi moartea tatălui său „Dragă Işta (Ştefan
Fay. – n.n.),

În anul 1952, Tata a fost transferat de la închisoarea din Aiud la cea din Jilava,
pentru o anchetă (care, de fapt, îl privea pe un alt Vulcănescu, numit Ion).
În acea vreme regimul deţinuţilor de la Jilava devenise un coşmar neîntrerupt, vădind limpede
intenţia de exterminare a cât mai multora dintre ei: bătăi crunte zilnic, înfometare, înghesuirea
cât mai mare a deţinuţilor în celule mici, lipsite de aer, sau totala lor izolare în frig, în întuneric şi
în umezeală pe durate lungi, tortura cu sau fără anchete şi îngrijire medicală inexistentă.
Într-una din zile Tata a fost scos din celulă cu alţi 6 deţinuţi. Au fost duşi în curte unde, punându-
li-se nişte pături în cap, au fost puşi să alerge în cerc, în timp ce 4 torţionari îi băteau sălbatic cu
ciomege şi bastoane de cauciuc. Tatii i-au rupt o coastă care i-a perforat pleura. Apoi au fost
dezbrăcaţi la piele şi aruncaţi de-a valma în celula nr. 16 zisă „Neagra”, o încăpere din beci,
cumplit de rece şi cu duşumeaua udă. Au fost ţinuţi acolo timp de 26 de ore, nemâncaţi şi
neputându-se sprijini decât de pereţii uzi.
Mai întâi au încercat să se încălzească alergând prin murdărie dintr-un colţ într-altul şi
frecţionându-şi spinările unul altuia până ce, răpuşi de oboseală au fost nevoiţi să se întindă pe
jos.
Atunci Tata le-a spus:
„Dacă tot trebuie să murim aici, să-l salvăm barem pe cel mai tânăr. Să-l culcăm pe

trupurile noastre”.
Aşa au făcut. Dar Tata, care avea coasta ruptă şi pleura străpunsă, lipit cum era de cimentul ud, s-
a îmbolnăvit de pneumonie. Ceilalţi, prin minune, au scăpat cu viaţa din acea groaznică
încercare.
Fiind readus la Aiud unde, în continuare, nu i s-a dat nicio îngrijire, pe fondul de pneumonie,
Tata s-a îmbolnăvit de tuberculoză şi s-a stins în chinuri, la 28 octombrie al aceluiaşi an.
Această relatare o consider cea adevărată, întrucât mi-a fost povestită mie de Ionel Mociorniţă, şi
este aidoma cu ceea ce i-a povestit Mamei, Puiu Teodorescu, amândoi făcând parte dintre cei 7
deţinuţi torturaţi, printre care fusese şi Tata.
Camiluş Demetrescu mi-a povestit că a întâlnit, cu mulţi ani mai târziu, la Spitalul Brâncovenesc
pe un laborant tuberculos ce se numea Lăzărescu. Acesta i-a spus (în mare taină) că era Tânărul
pe care Tata, împreună cu ceilalţi cinci deţinuţi, îl luaseră în braţe spre a-l salva de la moarte.

Cu aceste rânduri triste, te sărut cu drag,