Sunteți pe pagina 1din 2

Unele aspecte ale succesiunii legale în 

Republica Moldova la etapa actuală

Adnotare
Succesiunea este una dintre multele norme ale dreptului civil care oferă posibilitatea de a transmite
patrimoniul de cujus moştenitorilor lui astfel încât oricine să poată trăi fără teama că toate bunurile sale
ar putea fi pierdute, noile generaţii fiind nevoite să înceapă totul de la zero.
În introducerea lucrării este argumentată actualitatea temei investigate, se accentuează caracterul inedit
al lucrării, precum şi valoarea ei aplicativă, se determină obiectul şi sarcinile cercetării, este expus
suportul metodologic şi teoretico- ştiinţific, sunt formulate tezele şi concluziile înaintate spre susţinere,
sunt date informaţii cu privire la aprobarea rezultatelor cercetării.
Lucrarea este divizată în trei capitole. Primul capitol cuprinde informaţii cu privire la definiţia de moştenire,
particularităţile sale. De asemenea este analizată baza dreptului de succesiune, care concordă cu ideea
că baza dreptului de succesiune este ius abutendi. Mai mult, este analizat profund conţinutul patrimoniului
care este moştenit de succesori.
În capitolul doi autorul expune condiţiile care urmează a fi respectate astfel încât o persoană poate să
intre în posesia bunurilor. Conform legislaţiei Moldovei acestea sunt trei la număr: a) posibilitatea de a
moşteni; b) titlul moştenirii; c) persoana nu trebuie să fie exclusă de lasuccesiune.
În acest capitol, de asemenea sunt analizate astfel de norme ca moştenirea prin dreptul de reprezentare,
domeniul său, condiţiile care trebuiesc respectate de reprezentant şi de acel ce este reprezentat, efectele
succesiunii prin dreptul de reprezentare care sunt două lanumăr: moştenirea prin dreptul de reprezentare
funcţionează în mod legal; în cazul gestionarii sale, moştenirea este divizată în descendenţi.
În capitolul trei sunt analizate categoriile moştenitorilor care conform art. 1500 CC RM sunt următoarele: 
a) prima categorie cuprinde: descendenţii de cujus, ascendenţii privilegiaţi (părinţii, părinţii adoptivi),
soţul rămas în viaţă; 
b) colateralii privilegiaţi (fraţi şi surori) şi ascendenţii ordinari (buneii de ambele părţi); 
c) colaterali ordinari (unchii şi mătuşile de cujus,)
De asemenea în capitolul trei se analizează dreptul statului asupra succesiunilor libere. Partea finală a
lucrării reflectă principalele puncte de vedere cu privire la subiect, critici şi declaraţii de lege ferenda. 
Cuprins
CAPITOLUL 1. Consideraţii generale cu privire la succesiune 
Secţiunea 1. Noţiunea, istoricul şi caracterele juridice ale succesiunii
 1.1. Definiţia succesiunii. Precizări terminologice
 1.2. Elementele raportului juridic de succesiune
 1.3. Istoricul apariţiei succesiunii legale
 1.4. Caracterele juridice ale transmiterii moştenirii.Probleme şi sugestii

Secţiunea a 2-a. Deschiderea succesiunii


 2.1.1. Momentul deschiderii succesiunii
 2.2.2. Locul deschiderii succesiunii şi importanţa lui.Măsurile de conservare

CAPITOLUL 2. Condiţiile moştenirii legale în dreptul Republicii Moldova 


Secţiunea 1. Capacitatea succesorală
 2.1. Persoanele care au capacitate succesorală
 2.1.1. Persoanele care sînt născute şi se află în viaţă la data deschiderii succesiunii
 2.1.2. Persoanele nenăscute dar concepute la data deschiderii succesiunii
 2.1.3. Persoanele declarate judecătoreşte dispărute
 2.1.4. Persoanele juridice
 2.2.Persoanele care nu au capacitate succesorală
 2.2.1. Persoanele predecedate
 2.2.2. Comorienţii
 2.2.3. Persoanele fizice decedate în acelaşi timp (codecedaţii )
Secţiunea 2. Vocaţia succesorală legală 
Secţiunea 3. Nedemnitatea succesorală
CAPITOLUL 3.Clasele de succesori legali 
Secţiunea 1. Rudenia - baza devoluţiunii legale
 3.1.1. Principiul priorităţii clasei de moştenitori
 3.1.2. Principiul proximităţii gradului de rudenie
 3.1.3. Principiul egalităţii între rudele de aceeaşi clasă şi acelaşi grad chemate la moştenire

Secţiunea 2. Reprezentarea succesorală.


 3.2.1. Noţiunea de reprezentare succesorală. Natura juridică
 3.2.2. Condiţiile reprezentării succesorale
 3.2.3. Efectele reprezentării succesorale
Secţiunea 3. Clasele de succesori legali
 3.3.1. Clasa întîi de succesori
 3.3.2. Clasa a doua de succesori
 3.3.3. Clasa a treia de succesori
Secţiunea 4. Moştenitorii rezervatari 
Secţiunea 5. Partajul averii succesarale 
Secţiunea 6. Dreptul statului la moştenire 

S-ar putea să vă placă și