Ora Pământului (engleză Earth Hour) este un eveniment internațional[1], organizat în ultima

sâmbătă a lunii martie a fiecărui an, care are ca scop sensibilizarea utilizatorilor de energie
electrică față de problema dioxidului de carbon emis în atmosferă la producerea energiei
electrice. Ora Pământului constă în stingerea luminii și oprirea aparatelor electrocasnice
neesențiale timp de o oră, în mod voluntar, atât de către consumatorii individuali cât și de către
instituții și unități economice.
Acest eveniment este promovat de World Wide Fund for Nature Australia (WWF), un grup
internațional de lobby pentru mediu și cotidianul australian Sydney Morning Herald. Prima Oră a
Pământului a avut loc la Sydney, cel mai mare oraș din Australia, între orele 19:30 și 20:30 la 21
martie 2007. Prin Ora Pământului 2007 se estimează că electricitatea consumată în Sydney a
scăzut între 2,1% și 10,2% în aceea oră și că au participat 2,2 milioane de oameni. Al doilea
eveniment Ora Pământului a avut loc la 29 martie 2008, între orele 20:00 și 21:00 (ora locală), în
Sydney și în multe orașe importante ale lumii.
Poluarea apei reprezintă orice modificare a compoziției sau a calității apei, ca rezultat al
activităților umane sau în urma unor procese naturale, astfel încât aceasta să devină mai puțin
adecvată utilizărilor sale.
Poluarea apei poate fi categorisită după natura substanțelor poluante ca fizică (datorată apelor
termice), chimică (ca rezultat al deversării reziduurilor petroliere, fenolilor, detergenților,
pesticidelor, substanțelor cancerigene sau a altor substanțe chimice specifice diverselor industrii),
biologică (rezultată de contaminarea cu bacterii patogene, drojdii patogene, protozoare patogene,
viermii paraziți, enterovirusurile, organisme coliforme, bacterii saprofite, fungii, algele, crustaceii
etc) și radioactivă.
După perioada de timp cât acționează agentul poluant, poluarea poate fi permanentă,
sistematică, periodică sau accidentală.
Protecția mediului reprezintă ansamblul reglementărilor, măsurilor și acțiunilor care au ca scop
menținerea, protejarea și îmbunătățirea condițiilor naturale de mediu, ca și reducerea sau
eliminarea, acolo unde este posibil, a poluării mediului înconjurător și a surselor de poluare.
Protecția mediului presupune:

 Gospodărirea rațională a resurselor;

 Reconstructia ecologică a mediului;
 Evitarea poluării mediului;
 Evitarea dezechilibrului prin conservarea naturii;
 Descoperirea cauzelor care afectează mediul;
 Proiecte complexe, rațional fundamentate.
Conceptul de dezvoltare durabilă desemnează totalitatea formelor și metodelor de dezvoltare
socio-economică care se axează în primul rând pe asigurarea unui echilibru între aspectele
sociale, economice și ecologice și elementele capitalului natural.
Cea mai cunoscută definiție a dezvoltării durabile este cu siguranță cea dată de Comisia Mondială
pentru Mediu și Dezvoltare (WCED) în raportul „Viitorul nostru comun”, cunoscut și sub numele
de Raportul Brundtland: „dezvoltarea durabilă este dezvoltarea care urmărește satisfacerea
nevoilor prezentului, fără a compromite posibilitatea generațiilor viitoare de a-și satisface propriile
nevoi”.[1
Conceptul a fost legat inițial de problemele de mediu și de criza resurselor naturale, în special a
celor legate de energie de acum 30 de ani. Termenul însuși este foarte tânăr și s-a impus în vara
lui 1992, după Conferința privind mediul și dezvoltarea, organizată de Națiunile Unite la Rio de
Janeiro.
organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură (UNESCO), a propus un plan de
protejare a bunurilor culturale din lume, prin "Conveţia despre Protecţia Patrimoniului Mondial
Cultural şi Natural", aprobată în 1972. Aici se află o listă de bunuri şi locuri care aparţin
patrimoniului mondial, sau cum este mai utilizat Patrimoniului Comun al Umanităţii
Natura 2000 este o rețea ecologică de arii protejate ce are scopul să mențină într-o stare de
conservare favorabilă o selecție a celor mai importante tipuri de habitate și specii ale Europei.
Natura 2000 este instrumentul principal pentru conservarea patrimoniul natural pe
teritoriul Uniunii Europene.
Rețeaua Natura 2000 a fost constituită nu doar pentru protejarea naturii, ci și pentru menținerea
bogățiilor naturale pe termen lung și pentru a asigura resursele necesare dezvoltării socio-
economice durabile.
Rețeaua Natura 2000 este formată din așa-numitele situri de importanță comunitară (situri Natura
2000), care se împart în două categorii :

1. Arii Speciale de Conservare/Situri de Importanță Comunitară (SAC - Special Areas of

Conservation/SCI - Sit de Importanță Comunitară) - constituite conform Directivei
Habitate a Uniunii Europene (Directiva 92/43 din 1992 privind Conservarea Habitatelor
Naturale și a Faunei și Florei Sălbatice[1]);
2. Arii de Protecție Apecială Avifaunistică (SPA - Special Protected Areas) - constituite
conform Directivei Păsări a Uniunii Europene (Directiva 79/409 din 1979 referitoare la
conservarea păsărilor sălbatice[2]).

Agentia Nationala pentru Protectia Mediului este institutia de specialitate a

administratiei publice centrale, aflata în subordinea Ministerului Mediului cu
competente în implementarea politicilor si legislatiei d in domeniul protectiei mediului,
conferite în baza Hotarârii de Guvern nr.1000 din 17 octombrie 2012 privind
reorganizarea si functionarea Agentiei Nationale pentru Protectia Mediului si a
institutiilor publice aflate în subordinea acesteia.

CONTEXT LEGAL

Agentia Nationala pentru Protectia Mediului a fost infiintata în anul 2004 într -o perioada
de reforme institutionale majore în domeniul protectiei mediului.

Aderarea României la Uniunea Europeana a constituit pentru societatea româneasca

un obiectiv strategic fundamenta. În baza Hotarârii de Guvern Nr. 459 din 19 mai 2005
privind reorganizarea si functionarea Agentiei Nationale pentru Protect ia Mediului au
fost redefinite functiile si atributiile astfel încât sa se asigure cadrul legal necesar
îndeplinirii obligatiilor prevazute în Capitolul 22 din Documentul de pozitie. Trebuie
mentionat faptul ca, la acea data, prin trecerea agentiilor regio nale si judetene pentru
protectia mediului din subordinea Ministerului Mediului în subordinea Agentiei
Nationale pentru Protectia Mediului s-a creat cadrul necesar implementarii legislatiei
si reglementarilor comunitare la termenele stabilite.
MISIUNE

Agentia Nationala pentru Protectia Mediului este menita sa actioneze pentru a asigura
populatiei un mediu sanatos în armonie cu dezvoltarea economica si cu progresul
social al României. Misiunea agentiei noastre, ca de altfel si a celor 42 de agentii
judetene, aflate în subordine directa este de a asigura un mediu mai bun în România
pentru generatiile prezente si viitoare si realizarea unor îmbunatatiri majore si continue
ale calitatii aerului, solului si apelor.

Agentia Nationala pentru Protectia Mediului îsi indeplineste misiunea prin exercitarea
urmatoarelor atributii:

 planificarea strategica de mediu;

 monitorizarea factorilor de mediu;
 autorizarea activitatilor cu impact asupra mediului;
 implementarea legislatiei si politicilor de mediu la nivel national si local;
 raportarile catre Agentia Europeana de Mediu, pe urmatoarele domenii: calitatea
aerului, schimbari climatice, arii protejate, contaminarea solului, apa.

RESPONSABILITATI

 asigurarea suportului tehnic pentru fundamentarea actelor cu caracter normativ ,

a strategiilor si politicilor sectoriale de mediu armonizate cu acquis -ul comunitar
si bazate pe conceptul de dezvoltare durabila;
 implementarea legislatiei din domeniul protectiei mediului;
 coordonarea activitatilor de implementare a strategiilor si pol iticilor de mediu la
nivel national, regional si local;
 reprezentarea in domeniul protectiei mediului in relatiile interne si externe,
conform mandatului acordat de catre Ministerului Mediului;
 autorizarea activitatilor cu impact potential asupra mediului si asigurarea
conformarii cu prevederile legale;
 asigurarea functionarii laboratoarelor nationale de referinta pentru aer, deseuri,
zgomot si vibratii, precum si pentru radioactivitate;
 coordonarea realizarii planurilor de actiune sectoriale si a planului national de
actiune pentru protectia mediulu

Agenda 21 [1] este un plan de acțiune neobligatoriu al Organizației Națiunilor Unite cu privire la
dezvoltarea durabilă [2]. Este un produs al Summit-ului Pământului (Conferința ONU privind mediul și
dezvoltarea), care a avut loc la Rio de Janeiro, Brazilia, în 1992. Este un program de acțiune pentru ONU,
alte organizații multilaterale și guverne individuale din întreaga lume care pot fi executate la nivel local,
național și global. [citare necesară]

"21" din Agenda 21 se referă la secolul 21. Acesta a fost afirmat și a avut câteva modificări la conferințele
ulterioare ale ONU. Obiectivul său este atingerea unei dezvoltări durabile la nivel mondial. Un obiectiv
major al inițiativei Agenda 21 este ca fiecare guvern local să își elaboreze propria Agendă locală 21. Din
2015, obiectivele de dezvoltare durabilă sunt incluse în Agenda 2030. [citare necesare]
Structura și conținutul
Agenda 21 este un document de 350 de pagini împărțit în 40 de capitole care au fost grupate în 4 secțiuni:
[citare necesare]
Secțiunea I: dimensiunile sociale și economice este îndreptată spre combaterea sărăciei, în special în țările
în curs de dezvoltare, schimbarea tiparelor de consum, promovarea sănătății, realizarea unei populații
mai durabile și soluționarea durabilă în luarea deciziilor.
Secțiunea II: Conservarea și gestionarea resurselor pentru dezvoltare include protecția atmosferică,
combaterea despăduririlor, protejarea mediilor fragile, conservarea diversității biologice
(biodiversitatea), controlul poluării și gestionarea biotehnologiei și deșeurile radioactive.
Secțiunea III: Consolidarea rolului grupurilor majore include rolul copiilor și tinerilor, al femeilor, al ONG-
urilor, al autorităților locale, al întreprinderilor și al industriei și al lucrătorilor; și consolidarea rolului
popoarelor indigene, al comunităților lor și al fermierilor [3].
Secțiunea IV: Mijloacele de implementare includ știința, transferul de tehnologie, educația, instituțiile
internaționale și mecanismele financiare. [Citare necesare]
Dezvoltare și evoluție
Textul complet al Agendei 21 a fost făcut public la Conferința ONU privind Mediul și Dezvoltarea (Summitul
Pământului), care a avut loc la Rio de Janeiro la 13 iunie 1992, unde 178 de guverne au votat pentru
adoptarea programului. Textul final a fost rezultatul redactării, consultării și negocierii, începând din 1989
și culminând cu conferința de două săptămâni.

Rio + 5 (1997)
În 1997, Adunarea Generală a ONU a organizat o sesiune specială pentru a evalua statutul Agendei 21 (Rio
+5). Adunarea a recunoscut progresul ca fiind "inegală" și a identificat tendințele cheie, inclusiv creșterea
globalizării, lărgirea inegalităților în venituri și deteriorarea continuă a mediului mondial. O nouă rezoluție
a Adunării Generale (S-19/2) a promis acțiuni ulterioare. [Citare necesare]

Rio + 10 (2002)
Articolul principal: Summitul mondial privind dezvoltarea durabilă
Planul de implementare de la Johannesburg, convenit la Summitul mondial privind dezvoltarea durabilă
(Summitul Pământului 2002), a confirmat angajamentul ONU de a "implementa pe deplin" Agenda 21,
alături de realizarea Obiectivelor de Dezvoltare ale Mileniului și a altor acorduri internaționale.

Agenda 21 pentru cultură (2002)

Articolul principal: Agenda 21 pentru cultură
Prima întâlnire publică la nivel înalt privind cultura, organizată în Porto Alegre, Brazilia, în 2002, a venit cu
ideea de a stabili orientări pentru politicile culturale locale, ceva comparabil cu cel al Agendei 21 pentru
mediu [4]. Acestea urmează să fie incluse în diferite subsecțiuni ale Agendei 21 și vor fi realizate printr-o
gamă largă de subprograme începând cu țările G8. [Citare necesare]

Rio + 20 (2012)
Articolul principal: Conferința Organizației Națiunilor Unite privind dezvoltarea durabilă
În 2012, la Conferința Organizației Națiunilor Unite privind Dezvoltarea Durabilă, membrii participanți și-
au reafirmat angajamentul față de Agenda 21 în documentul final "Viitorul Vrem". Liderii din 180 de țări
au participat.

Summit-ul privind dezvoltarea durabilă (2015)

Articolul principal: Obiectivele dezvoltării durabile
Agenda 2030, cunoscută și sub numele de Obiectivele dezvoltării durabile, a fost un set de obiective
stabilite la Summit-ul ONU pentru dezvoltare durabilă din 2015. [5] Ea ia toate obiectivele stabilite de
Agenda 21 și le reafirmă ca bază pentru dezvoltarea durabilă, spunând: "Reafirmăm toate principiile
Declarației de la Rio privind mediul și dezvoltarea ..." [6] Adăugând la aceste obiective din original
Documentul de la Rio, au fost convenite în total 17 obiective, revolving în jurul acelorași concepte ale
Agendei 21; oameni, planetă, prosperitate, pace și parteneriat. [7]

Punerea în aplicare
Comisia pentru dezvoltare durabilă acționează ca un nivel înalt pentru
După cum se poate intui pănă la acest punct, extracţia GDS produce efecte devastatoare si
iremediabile asupra solului, apei şi aerului, cu impact direct asupra oamenilor, animalelor si
vegetatiei (a vietii, in general)

Apa potabilă și ape subterane contaminate Poluarea aerului

Aproximativ 20.000 mc de apa cu substanțe

chimice toxice sunt folosite la o fază de
fracturare. Jumătate din apa contaminată
rămâne în subteran și migrează spre pânza
freatica. Din cauza tehnologiei se produc
și scurgeri directe în pânza freatică încă de la
prima utilizare, din faza de explorare.
Aproximativ 7% din cantitatea de metan se
pierde în atmosferă, poluând aerul. Gazul nu iese
singur ci împreună cu alte chimicale toxice
volatile sau sub formă de pulberi.

Soluri toxice și radioactive Cancer și boli incurabile pentru oameni

Substanțele toxice, radioactive și metalele grele, Consumul apei din zona de exploatare, dar și
antrenate de fluidul de fracturare vor aerul, au dus la intoxicarea cu substanțe
 contamina solul, fie prin scurgeri din bazinele cancerigene șimutagene, producând afecțiuni
de decantare fie prin depozitarea acestora in dintre cele mai severe și greu de tratat, dacă nu
subsol, in puturi dezafectate. Ca urmare solurile chiar fatale.
se vor eroda accentuat.

Distrugerea florei și a faunei Infrastructură distrusă și poluare fonică

Agricultura și creșterea animalelor si a Aproximativ 1000 de camioane de mare tonaj

albinelor vor fi afectate prin distrugerea vortranzita zona de explorare și exploatare și vor
surselor de apă și hrană. Flora și fauna dispar, distruge prin greutate și vibraţii casele și
iar locul se va deșertifica. infrastructura și vor polua aerul.

Scoaterea din circuitul agricol a unor suprafete

Cutremure și alunecări de teren uriase, extrem de fertile

Exploziile asociate fracturarii și injectarea sub

presiune a fluidului au produs cutremure în
SUA, Marea Britanie (care a si impus un
moratoriu din acest motiv) și Italia. România Ca urmare a spațiului ocupat de exploatarea de
este tara din Europa cu cea mai mare activitate gaz de șist, atât la suprafața, cât mai ales în
seismica, perimetrele din Dobrogea si Banat subteran, coroborat cu reducerea drastică a
fiind suprapuse unor zone cu un mare potential disponibilului de apa necesară agriculturii,
seismic. Mai mult, fracturarea hidraulică ar legumiculturii și creșterii animalelor, din
putea reactiva falia Shabla-Snagov, care ar circuitul agricol vor fi scoase sute de mii de
putea efecte devastoatoare, existand pericolul hectare. Disparitia albinelor datorită
producerii de tsunami in Marea Neagră. substantelor toxice emanate in atmosferă.
Fracturarea hidraulică agravează efectul Anularea posibilității practicării agriculturii
seismelor care devin mai numeroase si mai ecologice, România deținând 1 loc in UE ca si
ample și poate duce, în timp, la alunecări de potential pentru agricultura ecologică! Toate
teren. aceste lucruri vor fi iremediabil pierdute.
Trebuie remarcate dezastrele ecologice și cu efecte grave asupra sănătății locuitorilor din zonă,
care au survenit în urma exploatărilor gazelor de șist cu metoda fracturarii hidraulice în comunitati
din SUA și putem concluziona ca extragerea gazelor de șist contravine conceptului de dezvoltare
durabilă. Totodată Companiilor nu li s-a cerut să constituie un fond de garanții de mediu.

Conform art. 14 din Ordinul Ministerului Mediului şi Dezvoltării Durabile nr. 1798 din
19.11.2007 pentru aprobarea Procedurii de emitere a autorizaţiei de mediu cu
modificările ulterioare, publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 808 din
27.11.2007, revizuirea autorizaţiei de mediu se realizează ori de câte ori există o
schimbare de fond a datelor care au stat la baza emiterii ei.
Titularul activităţii informează/notifică în scris APM Maramureș despre aceste
schimbări, iar APM decide dacă este necesară revizuirea autorizației de mediu și,
după caz, emite o autorizaţie de mediu revizuită incluzând acele date care s -au
modificat, sau decide reluarea procedurii de emitere a unei noi autorizaţii de mediu.
Conform Ordinului nr. 1798 din 19/11/2007 pentru aprobarea Procedurii de emitere
a autorizaţiei de mediu, „erespectarea prevederilor autorizaţiei atrage suspendarea
şi/sau anularea acesteia, după caz".
 2.9. Principiul informarii si participarii publicului la luarea deciziilor, precum si accesul la
justitie in problemele de mediu.

Acest principiu, prevazut expres in art. 3, lit. h, din Ordonanta privind protectia mediului,
a fost consacrat pentru prima oara de Declaratia de la Stockholm din 1972, care a statuat dreptul
la un ”mediu a carui calitate sa-i permita omului sa traiasca in demnitate si buna stare”. Acest
drept, include in continutul sau si dreptul de informare asupra planurilor sau proiectelor de mediu,
dreptul de a participa la luarea deciziilor referitoare la mediu si chiar dreptul de a te adresa
organelor de justitie pentru recuperarea pagubelor suferite ca urmare a deteriorarii mediului.
Necesitatea participarii publicului la gestionarea si protectia mediului este prevazuta expres de
multe tratate si conventii internationale, dar, cele mai edificatoare texte le gasim in Declaratia de
la Rio si in Agenda 21 adoptate de Conferinta Natiunilor Unite de la Rio din 1992. Astfel,
principiul 10 al Declaratiei citate arata ca ”problemele de mediu sunt dirijate cel mai bine prin
participarea tuturor cetatenilor”.

La nivel national, fiecare individ trebuie sa aiba acces la informatiile referitoare la mediu
de care dispun autoritatile publice, inclusiv informatii asupra materialelor cu doza de risc si a
activitatilor desfasurate cu acestea in comunitatea lor, precum si sa aiba prilejul de a participa la
luarea deciziilor.

2.11. Principiul dezvoltarii colaborarii internationale pentru protectia mediului (art.

3. lit. i. din O.U.G. nr. 195/2005)

Acest principiu are sorgintea in cel al bunei vecinatati. Vecinatatea, ca fenomen obiectiv si
permanent oricarei relatii sociale dintre indivizi si colectivitatile nationale, a dobandit, pe langa
dimensiunile politice, si dimensiuni juridice, in conditiile in care raporturile complexe dintre state,
in zona de frontiera, si-au gasit reflectarea in tratate si conventii internationale.

Daca vecinatatea geografica este un dat al naturii, vecinatatea politica si juridica este opera
statelor si popoarelor. Datorita caracterului global al protectiei mediului si al consecintelor
complexe ale poluarii, pot exista raporturi de buna vecinatate si intre state care nu se gasesc in
aceeasi regiune a globului. Anumite activitati desfasurate intr-un stat pot afecta negativ zone din
teritoriul vecin. Astfel ca, vecinatatea poate constitui atat un factor pozitiv cat si un factor negativ,
de eroziune pentru relatiile internationale si pentru drept. Caracterul global al degradarii mediului
a impus cooperarea statelor in prevenirea si combaterea poluarii in care fireste este inclus
obiectivul lor principal de protectie a teritoriului national impotriva efectelor negative care vin din
statele si regiunile vecine. In cadrul acestor colaborari, acordurile de buna vecinatate prevad ca
tarile se angajeaza sa previna si sa reduca anumite consecinte negative de-a lungul frontierei
nationale.

In acest sens pot fi amintite rezolutiile extrem de importante date de Consiliul Europei privind
protectia mediului inconjurator, „Coordonarea eforturilor care privesc amenajarea teritoriului
impotriva poluarii” si „Problemele frontaliere ale poluarii”.
Ritmul actual de consum al resurselor şi presiunile aferente asupra mediului nu sunt
viabile: în pofida progreselor tehnice, creşterea consumului de resurse a fost adesea mai
rapidă decât progresele în materie de mediu sau creşterea productivităţii. Această
tendinţă riscă să se accentueze odată cu dezvoltarea industrială a anumitor ţări, cum
sunt China şi India. Astfel, riscul epuizării resurselor şi poluarea generată de utilizarea
acestor resurse reprezintă ameninţări din ce în ce mai grave pentru mediu.
Pentru a inversa tendinţele nedurabile, pentru a opri degradarea mediului şi pentru a
menţine beneficiile esenţiale ale resurselor naturale, politica de mediu trebuie să meargă
dincolo de simpla reglementare a poluării (controlul emisiilor poluante şi al deşeurilor).
Scopul strategiei este de a reduce impacturile negative asupra mediului generate de
utilizarea resurselor naturale (epuizarea resurselor şi poluarea), cu respectarea
obiectivelor stabilite cu ocazia Consiliului European de la Lisabona în materie de
creştere economică şi ocupare a forţei de muncă. Sunt vizate toate sectoarele
consumatoare de resurse, în scopul de a îmbunătăţi randamentul resurselor, de a reduce
impactul utilizării lor asupra mediului şi de a înlocui resursele excesiv de poluante cu
soluţii alternative.