efectele increderii in sine asupra relatiilor interpersonale

Efectele increderii in sine asupra

relatiilor interpersonale

Introducere

1 O invitatie la cunoasterea de sine si a celorlalti

Psihologia s-a nascut din nevoia omului de a se cunoaste si de a-i cunoaste pe cei din jurul sau.
Aceasta preocupare a omului pentru propriul interior, propria-i fiinta o regasim inca din Antichitate.
Indemnul lui Socrate: ” cunoaste-te pe tine insuti!” isi pastreaza valabilitatea pana in zilele noastre. O
corecta imagine de sine ne conduce catre o viata noua, proaspata, plina de satisfactii si activitati. O buna
cunoastere a propriilor calitati ne indeamna pe drumul corect, iar constientizarea propriilor limite
permite sa evoluam, sa ne depasim pe noi insine, imbogatindu-ne ca spirit.

Intelegandu-i pe altii, ne cunoastem si pe noi insine. Aceasta nu este o invitatie la

autocontemplatie, narcisism, deci inchidere in sine. Din contra, este o invitatie la o deschidere mai mare
a propriei personalitati. Intrebarea “cine sunt Eu?” va conduce catre alte intrebari “cum am devenit
Eu?”, “cum am ajuns pana aici?”.

Traim intr-o epoca ce incurajeaza cunoasterea de sine. Pentru a deveni asa cum si-a
visat intotdeauna, o persoana trebuie sa se cunoasca foarte bine. Trebuie sa ne exploram propriul
eu si sa dobandim o imagine de sine cat mai exacta.

Despre “Eu”

“Eul” este un concept de baza in cercetarile psihologice. Acest lucru se datoreaza

faptului ca “eul” este vazut ca fiind cel care ghideaza sau determina comportamentul persoanei,
iar unul din scopurile principale al psihologiei este de a prezice comportamentul. Ideea de baza
este ca daca vom ajunge sa cunoastem conceptul de sine al cuiva ii vom putea prezice
comportamentul..

“Eul” mai este considerat sediul motivatiei sociale care are la baza conceptul de sine,
care reprezinta totalitatea informatiilor, credintelor si atitudinilor pe care cineva le are fata de
propria persoana.

Termenul de “eu” se refera la capacitatea fiintei umane de a reflecta asupra propriilor

actiuni, de a fi cunoscator si cunoscut totodata, de a construi imaginea de sine.
 William James a delimitat cele 3 aspecte ale “eului”: eul material, eul social si eul spiritual.

El material este constituit de corpul persoanei, dar si de imbracamintea, casa si celelalte

posesiuni ale ei, persoana fiind foarte atasata de ele si pierderea unuia fiind resimtita ca pierderea unei
parti din sine.

Eul social este reprezentat de totalitatea impresiilor pe care individul le face asupra celorlalti.
Este aspectul central al eului, o sinteza a imaginii pe care o proiectam asupra celorlalti si a rolurilor pe
care le jucam in fata altora. William James spunea ca avem tot atatea euri sociale cati oameni ne cunosc
si si-au format o imagine despre noi.

Eul spiritual se refera la capacitatea noastra de auto-reflectie. El sintetizeaza experientele

noastre, valorile, idealurile si toate acele aspecte relativ stabile ale existentei noastre.

Deseori pentru a descrie imaginea de sine a individului psihologii mai flosesc termenul de
“eu”.

Imaginea de sine este o constructie sociala: ne formam prin apartenenta la un grup social, prin
compararea cu ceilalti. Ne construim eul, reunind intr-un tot relatiile cu altii, judecatile altora asupra
noastra si ale noastre asupra altora, apartenenta noastra fizica, sentimentele noastre morale, dar si
posesiunile materiale. Imaginea de sine contine cunostinte despre trasaturile noastre de personalitate,
abilitati si deprinderi, valori, credinte, motivatii, idealuri, conceptii de viata, relatii cu altii etc.

Construirea “Eului”

Eul nostru se formeaza prin participarea la viata sociala a colectivitatii in care traim. Asa
invatam sa ne dezvoltam abilitatile necesare pentru supravietuire si integrare in societate, sa comunicam,
sa ne construim un sistem de valori propriu, sa ne percepem pe noi insine ca unici, dar la fel cu ceilalti
din unele puncte de vedere.

Exista mai multe modalitati prin care omul se construieste si se autodescopera.

“Eul oglinda”

Unul din modurile elementare prin care ne autocunoastem este evaluarea reflectata.

Charles H. Cooley dezvolta teoria interactionista. Elaboreaza teoria “eului” personal ca

oglindire si reoglindire in alte persoane. El considera ca eul personal nu poate fi dezvoltat decat in
raporturile interpersonale. Astfel, individul si societatea devin un tot unitar: valorile, ideile, atitudinile
individuale nu provin din reflectia solitara, ci din viata sociala ca grup. Astfel el a aratat ca ne formam
propriul eu preluand informatiile pe care ni le transmit ceilalti. Eul nostru se dezvolta din perceptiile
asupra felului in care aparem in ochii celorlalti. Oamenii din jurul nostru sunt ca niste oglinzi care ne
reflecta in functie de felul in cere ne comportam. Ei sunt sansa cea mai importanta de informare despre
sine. In urma contactului direct sau semnalelor indirecte oamenii isi creaza credinte despre felul in care
sunt vazuti de catre ceilalti. Aceste aprecieri, desi nu sunt exacte, au o influenta foarte puternica asupra
lor. Oamenii au tendinta de a evalua felul in care sunt priviti de semeni, iar aceste pareri pe care si le
creaza pot, la randul lor, sa influenteze comportamentul celui in cauza ajungand sa se comporte asa cum
crede ca este vazut.

Compararea sociala

Festinger este cel care a descoperit teoria compararii sociale. El afirma ca dobandim informatii
despre noi insine comparandu-ne cu cei din jurul nostru. El a mai precizat ca nu oricine din jur este ales
ca etalon pentru comparatie. Apare aici criteriul similaritat Persoanele cu care ne comparam trebuie sa
fie similare si relevante pentru cel care se autoevalueaza. Daca dorim sa ne stabilim gradul de
inteligenta, nu ne comparam cu Einstein, ci cu cei care ne sunt in multe privinte similari.

Compararea sociala se poate face in doua directii: “in sus”, cand ne evaluam prin comparatie
cu cineva mai bun decat noi in acea privinta, pentru a trezi imboldul de a perfectiona acea calitate, sau
“in jos”, pentru a creste stima de sine.

Interiorizarea rolurilor

Viata noastra sociala se caracterizeaza prin diverse roluri pe care fiecare dintre noi trebuie sa si
le asume zilnic, de la rolul de coleg de facultate, prieten, iubit, pana la cel de fiu, parinte etc..Astfel se
considera ca oamenii acumuleaza informatii despre sine si prin efectuarea comportamentelor prescrise
de anumite roluri sociale. Acest fapt este posibil datorita generalizarii comportamentului din situatia
respectiva si pentru alte situat

Teoria autoperceptiei

Propusa de Daryl Bem, teoria perceptiei de sine presupune ca noi putem face deductii asupra
noastra mai ales atunci cand nu suntem siguri asupra atitudinilor pe care le avem, examinandu-ne
comportamentele in diverse situat

Premisa majora a teoriei este ca intre actori si observatori nu exista nici o diferenta in
cunoasterea propriilor calitati. Aceasta presupune ca indivizii ajung sa se autoevalueze folosind aceleasi
procese cognitive pe care le folosesc in evaluarea altora, isi privesc propriile calitati in acelasi mod in
care ar face-o o persoana din afara.

Indivizii parcurg astfel urmatoarele etape:

-reamintirea comportamentelor anterioare care sa sustina sau sa contrazica prezenta resprctivei

calitati

-judecarea comportamentului in sensul ca daca acesta a fost dorit in mod voluntar de catre
individ sau constrans de imprejurari

-deducerea unei atitudini concordante cu comprtamentul, daca acesta a fost dorit de subiect, si
a unei atitudini neconcordante in cazul in care a fost constrans de mediu.

2 Stima de sine
 Conceptul de sine a fost studiat si din punct de vedere afectiv. Astfel, stima de sine este
componenta evaluativa a eului, care se refera la auto-evaluarile pozitive sau negative ale persoanei. Ea
se manifesta ca satisfactie sau insatisfactie pe care omul o asociaza imaginii de sine, constient sau nu.

Este un fapt cunoscut chiar si empiric ca valorizarea de sine, nevoia de a se stima pe sine si de
a fi stimat este un element fundamental pe tot parcursul viet

Lucrul mai putin cunoscut poate, este faptul ca nici natura, nici nivelul si nici procesele auto-
evaluative nu sunt aceleasi pe tot parcursul viet

Prescolarii se descriu si se evalueaza in termenii dimensiunilor externe concrete(sex, varsta,

inaltime etc) bine delimitate contextual “sunt un baietel inalt si tare frumusel, ca asa zice mama cand ma
piaptana”. Aceste evaluari nu prezinta globalitatea actului evaluativ, caracteristica stimei de sine.

Pe la 7,8 ani incepe sa se cristalizeze aceasta integralitate. Copilul spune “ca-i place viata lui”.
Este, evident, inca o globalitate relativa.

In perioada adolescentei incepe sa se accentueze globalitatea evaluarii de sine si incepe sa se

deplaseze spre trasaturile interne si stabile. Ideile, valorile, relatile sociale devin treptat puncte de
referinta in aprecierea valorii de sine: “vreau sa fiu eu cu calitatile si defectele mele, nu altcineva”.

In viata de zi cu zi apar mereu situatii care ne fac sau ne constrang sa ne auto-evaluam nivelul
stimei de sine. In aceste momente ne oprim asupra lucrurilor cu deosebita importanta pentru noi, esecuri
si reusite. Apare aici un lucru paradoxal: o realizare, chiar exceptionale in ochii celorlalti, dar putin
valorizata de cel in cauza, nu egaleaza si nu compenseaza o performanta mai slaba, dar intens dorita.
Apare aici piramida nevoilor, preferintelor si idealurilor.

Ceea ce intra in procesul autoevalarii, selectia prin care se face separarea intre ceea ce este
important pentru stima de sine si ceea ce este lasat de o parte este o variabila personala. Ceea ce rezulta
este unic si devine, modelul intern al stimei de sine. El poate explica de ce acelasi comportament ii
transforma pe unii viteji in proprii ochi, pe cand pe altii ii face sa se simta vinovati

Etapa de varsta cuprinsa intre 8 si 12 ani este considerata ca fiind in mod particular deschisa
cristalizarii acestui model. Este etapa in care sunt constientizate treptat diferitele competente si
preferinte individual, si, in baza lor, directiile principale ale structurarii stimei de sine.

Aparenta fizica si acceptarea sociala sunt cele mai importante directii in structurarea stimei de
sine.ele au o longevitate foarte mare, fiind prezente in modelul intern al stimei de sine la subiecti cu
varste intre 8 si 50 ani.

Dar cum se ajunge la un anumit nivel al stimei de sine?

Cercetarile arata ca nivelul stimei de sine este determinat de doi factori, de doua judecati de
evaluare egale ca importanta. Una are ca miza aprecierea propriei valori, cealalta vizeaza estimarea
calitatii sustinerii sociale, oferite de anturaj.
 Estimarea propriei valori vizeaza ceea ce este important, definitoriu pentru cel in cauza. Pentru
aceste directii se ia in consideratie distanta dintre ceea ce i-ar placea persoanei sau care crede ca ar trebui
sa fie performanta sa si cum este aceasta in realitate, in acel moment. Cand distanta este mare si apare
sentimentul neputintei atingerii obiectivului dorit, stima de sine sufera. Cand distanta este mica, stima de
sine este alimentata, sustinuta.

Sustinera sociala din partea anturajului este deosebit de importanta in perioada copilariei si
adolescentei. Numroase cercetari inica faptul ca tinerii care se simt iubiti si acceptati asa cum sunt au o
mai mare stima de sine decat cei care, obiectiv sau subiectiv acuza lipsa aceasta. O stima de sine la fel
de scazuta poate fi constatata si la copii sau tinerii care simt ca pentru a fi apreciati sunt conditionati de
anturajul lor familial sau de grup.

Nivelul stimei de sine depinde in egala masura de cele doua estimari. In cazul copiilor si
adolescentilor una nu o compenseaza pe cealalta. Pentru un adolescent, o performanta in domeniul sau
de interes nu ofera obligatoriu si o protectie impotriva scaderii stimei de sine, daca grupul din care face
parte il evita sau nu-i recunoaste meritul. Este valabila si reciproca. O familie securizanta si un grup
sustinator nu pot garanta un nivel optim al stimei de sine unui copil care se plaseaza sistematic sub
performantele pe care si le doreste sau pe care si le impune.

Poate ca acum putem intelege mai usor de ce in perioada adolescentei se inregistreaza o

scadere brusca a stimei de sine.Este efectul combinat al ambelor estimari. In aceasta perioada au loc
transformari in toate cele trei planuri bio-psiho-social. Autoevaluarea nu mai are aceleasi puncte de
sprijin, ceea ce era important pentru individ inainte acum nu mai reprezinta interes, iar pentru noile
optiune abia acum este inceputul. Deplasarea de interes de la suportul familial la cel al anturajului de
aceeasi varsta aduce cu sine nelinisti, deprecieri, rupturi uneori. Un copil cu o stima de sine ridicata
poate ajunge usor la o stima de sine scazuta ceea ce nu e deloc lipsit de importanta deoarece o stima de
isne scazuta pe o perioada lunga de timp se poate asocia cu depresie si anxietate. Desigur, aceasta
scadere a nivelului stimei de sine este normala si este depasita in timp de majoritatea adolescentilor, in
conditiile unei evolutii normale a valorizarii de sine si a relationarii sociale.

Diverse experimente au aratat cat de importanti sunt cei din jurul nostru pentru nivelul stimei
de sine propr Un experiment al lui Gergen arata cum variaza nivelul stimei de sine in functie de
aprobarea celor din jur. Gergen a realizat un experiment in care subictii au fost rugati sa se descrie pe ei
insisi cat mai sincer. In timpul acestei sarcini subiectii au generat atat trasaturi pozitive cat si negative.
Fata de jumatate dintre subiecti, experimentatorul isi dadea acordul pentru trasaturile pozitive si le
dezaproba pe cele negative, in timp ce fata de ceilalti subiecti se comporta invers. Imediat dupa aceea
subiectilor le era masurat nivelul stimei de sine. Rezultatele au aratat ca acordul experimentatorului cu
descrierile pozitive au determinat o stima de sine semnificativ mai mare decat in cazul subiectilor fata de
care a fost manifestat dezacordul. Acest experiment confirma ideile sustinute de teoria “oglinda care te
reflecta”, comform carei informatiile despre propria persoana pot fi obtinute prin intermediul celor din
jur.

Un alt studiu realizat de Gergen furnizeaza rezultate pozitive si pentru teoria compararii
sociale. In experiment, participantii erau candidati pentru un interviu. In timp ce subiectii asteptau intr-o
camera pntru a fi chemati la interviu (ei participau unul cate unul), un complice al experimentatorului
intra si el in camera. Jumatate dintre subiecti au vazut aceasta persoana imbracata foarte bine,
profesional, in timp ce pentru cealalta jumatate de subiecti, complicele era imbracat neingrijit, cu blugi
si camasa. Imediat dupa “expunerea” subiectilor fata de complice s-a aplicat un chestionar care masura
nuvelul stimei de sine. Rezultatele au aratat ca cei care au fost expusi complicelui bine imbracat aveau o
stima de sine mai scazuta decat cei care intalnisera complicele neingrijit. Experimentul a indicat astfel ca
cei din jur servesc drept standard de comparatie pentru propriul eu, ceea ce poate influenta parerile si
sentimentele despre propria persoana.

Stima de sine este profund legata de raportul dintre sinele autoperceput si sinele ideal, o mare
discrepanta intre cele doua provocand stari sufletesti negative.

Higgins si colaboratorii sai au efectuat un experiment (1985) in care li s-a cerut studentilor sa
completeze un chestionar pe baza conceptului de sine: sinele dorit de ei insisi precum si felul in care
cred ei ca sunt perceputi de mama, tata si de cel mai bun prieten si cum considera ei ca arata sinele lor
dorit de aceste persoane. S-a constatat ca o distanta mare intre sinele actual si cel dorit conduce la stari
deprimante dar nu de acelasi tip. Daca discrepantele se manifesta intre imaginea de sine si sinele dorit de
persoana in cauza apare dezamagirea. Daca distanta dintre sinele actual si cel dorit de parinti sau prieteni
este mare apare anxietatea. Nivelul stimei de sine mai e legat si de valoarea pe care subiectul o acorda
calitatilor dorite.

Formarea imaginii de sine este un proces dinamic, conditionat de o multime de factori si

fenomene psihosociale. Interactiunea dintre factorii cognitivi si cei afectivi, pe de-o parte, si dintre
procesele oglindirii sociale, comparatiei si jocului de rol, pe de alta parte, poate determina o modificare
sensibila a imaginii de sine. Daca aceste fluctuatii ar fi prea dese sau prea ample echilibrul psihic,
activitatea si relatiile persoanei cu mediul ar putea fi puternic perturbate.

Se impun, prin urmare, existenta unor mecanisme de autoreglare spontana care sa asigure
imaginea de sine.

Principalele modalitati de automentinere a imaginii de sine sunt:

Autovalidarea ipotezelor despre sine

Pe baza informatiei primite din exterior, in urma proceselor de reflectare si comparatie sociala,
ne formulam anumite ipoteze despre noi insine, acestia putand deveni importanti factori structuranti
pentru sistemul nostru atitudinal si comportamental. Acesti factori au o importanta cu atat mai mare cu
cat se afla in concordanta cu unele trasaturi ale eului ideal. Astfel, mentinerea ipotezei despre sine capata
o deosebita functie motivationala, determinend alegerea unui comportament social prin care sa fie
validata.

Daca ne-am format imaginea despre noi ca suntem un om generos vom cauta sa ne manifestam
in ase fel, in asemenea situatii pentru a ne confirma imaginea de sine.

Afilierea selectiva la mediul social

 Cautarea unor medii sociale care sa corespunda aspiratiilor si motivatiilor esentiale ale eului.
Afiierea selectiva la mediu ne ofera posibilitatea sa fim interpretati de catre ceilalti in sensul propriei
imagini pe care o avem despre sine.

Rationalizarea opiniilor contrare

In cazul in care informatiile primite din afara sunt diferite sau chiar opuse celor pe care le avem
noi despre noi insine, intra in functiune mecanisme psihosociale prin care incercam sa modiicam opiniile
neconcordante: persuasiunea, amplificarea informatiilor favorabile validarii propriei opinii, ignorarea
opiniilor nefavorabile sau “rationalizarea acestora”.

Procedeul prin care individul incearca sa dea o explicatie corenta logic unei atitudini, actiuni,
idei, sentiment ale carei motive reale nu ii sunt accesibile sau sunt de neacceptat in plan afectiv sau
motivational.

Reprezinta modalitatea prin care putem face compatibila o anumita imagine de sine cu opiniile
care o contrazic. Cautarea unor “explicatii rationale” prin invocarea unor trasaturi ale personalitatii care
emite astfel de opin

Efectele fiziologice ale nivelului stimei de sine.

Inducerea experimentale a unei evaluari de sine negative a produs o slabire a sistemului

imunitar, rezultand vulnerabilitate in fata bolilor.

Se fac speculatii in legatura cu o posibila legatura intre serotonin, o substanta biochimica

implicata in constrictia vaselor de sange, stimularea miscarilor musculare fine si transmiterea
impulsurilor catre celulele nervoase, si stima de sine.

Studii efectuate pe comportamentul maimutelor au aratat ca masculii cu un mai pronuntat statut

social si mai afiliati si tandrii cu femelele au un nivel mai ridicat de serotonin, pe cand cei cu un nivel
mai scazut sunt mai agresivi si mai impulsivi.

S-ar putea ca la oameni o mai crescuta stima de sine sa determine o cantitate mai mare de
serotonin, cu efecte individuale benefice, asa cum nu e exclus ca administrarea de serotonin sa produca o
crestere a stimei de sine.

Cultivarea stimei de sine este un subiect din ce in ce mai cercetat si mai sustinut.

Studiile arata ca mijloacele pur psiho-spirituale, indemnul copiilor de a-si cultiva stima de sine
sau “iluminarea” parintilor si a profesorilor de a incuraja stima de sine a copiilor nu e de ajuns. Trebuie
identificate cauzele mai adanci ale unei stime de sine scazute si de a intrevedea si a oferi posibilitati
concrete de realizare de sine. Sunt propuse programe care sa vizeze crearea de oportunitati prin care
indivizii sa se poata realiza in sectoarele considerate de ei importante. Obtinerea unei stime de sine
ridicate prin performante efective in domenii relevante pentru diferiti membrii ai unei societati.

Doua strategii cu caracter de masa sunt productive:

 -a incuraja societatea sa recunoasca meritele si beneficiile in diverse sectoare si activitati

-a-i face pe oameni sa inteleaga caeducatia este principalul instrument de apropiere a

succesului si de a acorda un suport suplimentar celor cu performante scolare deosebite.

Cei patru factori importanti pentru cresterea stimei de sine:

-identificarea cauzelor unei scazute stime de sine si definirea domeniilor importante de

competenta

-suportul psihoafectiv si aprobarea sociala

-asimilarea motivatiei de realizare

-tehnici psihologice de a face fata dificultatilor si stresului.

3 Relatiile interpersonale

Relatiile sociale desemneaza toate tipurile de interactiuni dintre componentele unui sistem
social: persoane, grupuri, organizatii, institut Relatiile sociale exprima una din caracteristicile de baza
ale fiintei umane, aceea de a se forma si de a se manifesta printr-un ansamblu de legaturi cu ceilalti.

Socializarea este procesul interactiv de initiere, invatare si integrare activa in viata sociala prin
intermediul relatiilor dintre individ si mediul sau. Ea presupune formarea unor capacitati specifice de
interactiune adaptativa si dinamica individ-societate. Aceste capacitati vizeaza perceptia si evaluarea
interpersonala, modelarea in raport cu un sistem de referentiale sociale, asimilarea informationala si
comunicarea interpersonala, relationarea activa si dinamica cu persoanele. Socializarea poate fi privita
ca un proces autonom de dezvoltare atunci cand e abordata din punct de vedere psihoindividual.

Oamenii nu pot trai izolati unul de altul. Au nevoie unii de altii pentru a se cunoaste, pentru a
cunoaste, pentru a se construi, pentru a evolua, pentru a se transforma din fiinte in oameni.

Nevoia de afiliere se refera la necesitatea oamenilor de a avea contacte relativ frecvente cu

ceilalti. Ea sta la baza formarii relatiilor interpersonale. Cei mai multi dintre noi simt nevoia de a fi si de
a interactiona cu semen Aceasta nevoie poate fi constatata in experimentele de izolare prelungita cand
intreruperea contactului cu lumea il faceau pe cal in cauza sa se simta, in prima faza, singur si parasit, iar
dupa mai multe luni sa se ajunga la depresie, accentuata, apatie si chiar halucinat

O alta necesitate care sta la baza contactului interuman este nevoia de intimitate. Aceasta difera
de nevoia de afiliere prin faptul ca se refera la calitatea comtactelor sociale nu la numarul lor. Oamenii
au nevoie sa se simta intelesi, acceptati, iubiti. Indivizii cu o nevoie mare de intimitate se preocupa mai
mult de calitatea relatiilor lor cu ceilalti, au mai mare incredere in partenerii lor si sunt mai satisfacuti
din punct de vedere social.
 Atractia interpersonala se refera la dorinta de a interactiona, de a stabili legaturi cu o anumita
persoana. Unul din factorii ce stau la baza atractiei interpersonale este proximitatea in sensul ca suntem
inclinati sa legam mai usor relatii cu cei care se afla in prejma noastra: colegi de banca, vecini..Un alt
factor de orientare in relatiile interpersonale este similaritatea. Oamenii tind sa se apropie de cei care li
se aseamana, simtindu-se astfel acceptati si intelesi. Reciprocitatea este un al treilea factor ce conduce
catre innodarea unor contacte sociale. Ne simtim atrasi de cei care ne simpatizeaza si ii respingem pe
care ne antipatizeaza.

Exista o stransa legatura intre socializare si sociabilitate, inteleasa ca disponibilitate nativa a

unei persoane de a forma legaturi. Sociabilitatea are la baza trei nevoi fundamentale ale individului:

-nevoia de integrare pentru realizarea de contacte si comunicare si conditie a manifestarii si

recunoasterii propriului eu

-nevoia de control ca interactiune dintre nevoia de securitate si cea de a avea o influenta asupra
altora

-nevoia de afectiune care da nastere atasamentului de celalalt.

Din interactiunea atasamentului, socializarii si experientei sociale ia nastere schema relationala

specifica fiecarei persoane. Aceasta, odata stabilita si interiorizata, devine o matrice cu functie
structuranta pentru toate relatiile interpersonale ulterioare. Astfel, ia nastere “stilul relational
interpersonal” ca expresie sintetica a insusirilor si experientei personale, pe de-o parte, si a influentelor
psihosociale si socioculturale, pe de alta parte.

Acest stil reprezinta o dimensiune importanta a personalitat Are la baza modelul relatiilor
primare, insa configuratia sa finala depinde de multi alti factori: trasaturile temperamental-
comportamentale ale individului, inteligenta sociala, structura eului si a imaginii de sine, natura si
calitatea experientei acumulate, statutul socio-economic, caracteristicile principalelor grupuri de
apartenenta.

Principalele dimensiuni ale stilului relational sunt:

-atitudinea fata de partener: egalitate, consideratie, deschidere, receptivitate, simpatie/

superioritate, nereceptivitate, raceala, ostilitate.

- modul de implicare in relatie: formala, instrumentala, unilaterala/ informala, emotionala,

multilaterala.

- constanta: atitudini si comportamente interpersonale relativ constante, previzibile/

inconstanta, imprevizibilitate

- tehnici proprii de amorsare, mentinerea si cultivarea relatiei.

Stilul relational se contureaza relativ tarziu (18-22 ani) fiind un nivel de inalta sinteza in
manifestarea personalitat
 Exista persoane ce detin mai multe stiluri relationale, utilizate diferentiat in functie de situatia
sociala.

Stilul relational este o piesa esentiala in puzzle-ul personalitatii nu numai pentru ca ne

completeaza si ne defineste, ci si pentru ca isi pune o amprenta puternica asupra modului in care ne
construim. Fiindca suntem fiinte ce nu se pot defini exclusiv prin ele insele, la baza devenirii noastre
stand interactiunea interumana, avem nevoie de semeni care sa ne reflecte ajutandu-ne astfel sa ne
autodescoperim. Modul in care interactionam cu ceilalti ii determina pe acestia sa aiba o anumita
atitudine vis-à-vis de noi, atitudine pe care noi o integram ulterior devenind ceea ce cred ceilalti despre
noi. Astfel, daca modul nostru de a interactiona este deschis, sincer, constant, respectanu-I pe cei de
langa noi vom determina reactii poztive fata de propria persoana si reusind astfel sa avem legaturi
puternice si autentice care ne vor imbogati existenta.

La polul opus sociabilitatii sta singuratatea. Teama de respingere, neincrederea in noi si in

ceilalti ne face sa ne ferim de social, nu ne permite sa ne autodezvaluim, ingradindu-neastfel capacitatea
de a ne dezvolta, de a empatiza si de a experimenta.

Din punctul de vedere al stiintei psihologice,

singuratatea este o “stare emotionala a persoanei”.
Este o mare diferenta intre solitudine si singuratate.
Prima se refera la absenta fizica a persoanelor din
jurul nostru, la lipsa contactelor socialesi poate fi resimtita sau nu ca neplacuta.

Singuratatea, in schimb, este insatisfactia persoanei in raport cu calitatea relatiilor ei cu ceilalti.

Oamenii se simt singuri atunci cand exista o discrepanta intre relatiile interpersonale pe care le au si cele
pe care si-ar dori sa le aiba. Persoanele se pot simti singure pentru ca nu au atat de multi prieteni pe cati
si-ar dori. Aceasta este singuratatea sociala. Pe de alta parte, ele se pot simti singure desi au foarte multi
prieteni, dar isi dau seama de superficialitatea relatiilor. Acest tip de singuratate este singuratatea
emotionala. Prelungirea acestei stari conduce adesea la depresie, anxietate, izolare provocand mari
goluri la nivelul personalitat Singuratatea cronica este specifica persoanelor cu dificultati mari in
realizarea contactelor sociale si stabilirea relatiilor intime, avand o durata mare, de peste 2 ani. Ea se
manifesta in sentimente de inadecvare, izolare, excentrizare, egocentrism, neincredere in sine si in
ceilalti, vulnerabilitate emotionala, tristete, ostilitate, timiditate si deprimare.

4 Stima de sine crescuta versus Stima de sine scazuta

Dupa cum am putut observa, chiar si in viata de zi cu zi, exista oameni care ne atrag pur si
simplu prin felul lor de a fi, iar altii care, fara sa faca sau sa spuna ceva, parca ne tin la distanta. Sunt
oameni care par a reusi in orice domeniu, care parca isi pot atinge orice tel, iar altii care, desi muncesc si
fac sacrificii, nu-si ating obiectivele.
 Ce inseamna o stima de sine ridicata? Cum se manifesta si cum difera de o stima de sine
scazuta?

Cercetarile au demonstrat ca oamenii cu o stima de sine crescuta privesc viata cu alti ochi, au
incredere in viitor si in ceea ce le poate oferi acesta, erau optimisti si mai relaxati ceea ce le permitea sa
vada lucrrile mai obiectiv.

Dupa opinia lui Rogers (1951, 1961) conceptul de sine al unei persoane ia nastere din
interactiunea cu ceilalti oameni, rezultate din conditiile de valoare interiorizate. A fost necesar pentru
sanatatea psihologica ca oamenii sa primeasca de la altii o recompensa pozitiva neconditionala. Daca o
astfel de recompensa a existat, sinele ideal si sinele actual sunt mult mai apropiate. Pe de alta parte, daca
aceasta recompensa pozitiva neconditionala nu a fost primita, atunci intotdeauna este prezenta teama si e
afectata dezvoltarea sinelui, fiindca comportamentele lor s-ar putea sa nu primeasca aprobarea celorlalti.
Conditiile de valoare pe care acestia le-au interiorizat erau reflectii rezultate din reactiile altor oameni
fata de ei. Mereu “priveau peste umar” oamenii care gandeau despre ei, mai degraba, decat sa fie siguri
de propria valoare de sine. Ei au avut o apreciere de sine foarte scazuta. Solutia lui Rogers a fost terapia
centrata pe client. Aceasta terapie non-directiva a permis clientilor sa se exploreze pe sine fara ca
terapeutul sa-I directioneze in a gandi sau in a se comporta intr-o maniera pariculara.

Aprecierea de sine este valoarea pe care ne-o autoatribuim. Aceasta contine doua laturi: in
primul rand imaginea de sine este factuala. O persoana se poate vedea pe sine ca fiind grasa, slaba,
inteligenta, mai putin inteligenta, generoasa sau zgrgita. In al doilea rand conteaza valoarea pe care o
acorda acestor trasaturi. Daca cineva vede in a fi gras ceva dezgustator si se displace pentru acest lucru,
aprecierea de sine este scazuta. Daca crede ca a fi gras e ceva confortabil el va avea o parere pozitiva
despre sine.

Coopersmith a efectuat experimente privind aprecierea de sine pe un grup de americani cu

varste cuprinse intre 10-11 ani (1968). El a masurat aprecierea de sine a baietilor prin intermediul:

- propriei autoevaluari a baietilor

- rapoartele profesorilor

- teste psihologice.

A existat o mare asemanare intre cele trei masuri si baietii au fost impartiti pe baza acestor
teste in trei grupuri: cu apreciere de sine crescuta, medie si scazuta.

Diferentele observate au fost urmatoarele:

-baietii din grupul cu o apreciere de sine crescuta erau activi, se exprimau pe sine adecvat si
obtineau succes in tot ceea ce faceau. Parintii erau in general preocupati de copii lor, restrictivi si fixau
limite clare pentru comportamentul baietilor.
 -grupul cu apreciere de sine scazuta contrastau puternic cu cei din primul grup. Parintii erau
mai putin preocupati de fii lor, aveau aspiratii mai reduse pentru ei. Ei nu au incercat sa-si fixeze
obiective importante si rata lor de succes era scazuta. De asemenea, au suferit de boli: cefalee, insomn

-grupul cu apreciere de sine medie era apropiat de cel cu apreciere de sine crescuta, baietii erau
mai optimisti si acceptau critici din partea altora.

Se demonstreaza astfel importanta increderii in sine, in capacitatea de a-ti atinge obiectivele.

De obicei oamenii cu o stima de sine ridicata au curajul de a incerca lucruri noi, de a risca, au
deschidere spre aventura, sunt expansivi, isi asuma cu usurinta responsabilitati pentru ca cred in
capacitatea lor de a le duce pana la capat, sunt activi social, se adapteaza usor la situatiile neprevazute.
Au preferinte pentru miscare si emotii tari, sunt optimisti si veseli, spontani si au spirit realist in viata.

La polul opus se afla oamenii care prefera linistea, sunt conservatori, evita riscurile sau
responsabilitatea sociala, sunt rezervati si distanti, usor impresionabili si sensibili la parerile celor din
jur. Au o viata sufleteasca bogata, sunt exigenti si au un mare autocontrol atitudinal, afectiv si
comportamental, temandu-se de esec si incercand sa faca mereu o impresie favorabila celor din jur.

Stima de sine are o influenta ridicata si in relatiile interpersonale ale oamenilor.

Dittes (1959) a obtinut date interesante cu privire la legatura dintre atractie si stima de sine. El
a gasit ca, in cazul indivizilor cu stima de sine ridicata, atractia pentru ceilalti nu e afectata de acceptare
sau respingere. Cei cu o stima de sine scazuta se simt foarte atrasi de grup atunci cand ii accepta si urasc
din tot sufletul grupul atunci cand acesta ii respinge. Psihologul american a realizat un experiment in
care a folosit subiecti cu diferite grade de stima de sine. El isi plasase subiectii in comditii agreabile, in
care comportamentul grupului fata de ei era pozitiv si in conditii frustrante in care aprecierea grupului
era vadit negativa. Pentru subiectii cu stima de sine scazuta, atractia fata de grup depindea de maniera in
care se purta grupul, in vreme ce sentimentele fata de grup ale celor cu stima de sine crecuta nu erau
marcate de comportamentul grupului. Putem trage de aici concluzia ca oamenii cu o stima de sine
crescuta isi cunosc valoarea astfel ca nu se lasa condusi de grup. Ei isi mentin punctele de vedere mult
mai usor decat cei cu stima de sine joasa pentru ca sunt mai obiectivi in evaluari si pentru ca nu-si
doresc sa lase o anumita impresie. Par a fii mai rezistenti la esecuri pentru ca nu depind de resursele
altora, ci stiu ca au destule resurse proprii pentru a merge inainte.

De obicei, oamenii singuri sunt oameni timizi, cu o stima de sine scazuta. Ei se retrag spre
interior pentru a evita provocarile. Se sustrag de la conflicte pentru ca stiu ca o confruntare l-ar
dezechilibra si mai mult, i-ar scoate la suprafata slabiciunile si defectele iar imaginea lui ar avea de
suferit.

“Daca va intelegeti bine cu dumneavoastra, va intelegeti bine si cu ceilalti”. Bonaro Overstreet

sustinea ca in fiecare clipa in care un individ este in conflict cu sine este in coflict si cu ceilalti. Asta
porneste de la o lipsa de incredere in sine, a carei vindecare consta de fiecare data in restabilirea parerii
bune despre sine. De indata ce individul incepe sa se placa ceva mai mult, e in stare sa-I agreeze si pe
ceilalati ceva mai mult. Dupa ce isi depaseste dureroasa insatisfactie in raport cu sine devine mai putin
critic si mai intelegator cu ceilalti.
 Conform teoriei ca lumea exterioara este doar o imensa oglinda a celei interioare, conflictele cu
propria persoana sunt transferate in lumea exterioara provocand conflicte cu cei din jurul nostru.
Lucrurile care ne scot din minti la ceilalti sunt lucruri pe care si noi le continem dar nu le acceptam asa
ca le observam si le judecam la cei din jur. Autoacceptarea provoaca liniste si impacare sufleteasca
usurand cu mult contactele sociale.

Persoanele cu stima de sine crescuta detin incredere in propriile abilitati si aptitudini.

Eficacitatea de sine desemneaza conceptia si evaluarea individului cu privire la abilitatile sale,

la faptul daca este in stare sau nu sa rezolve sarcini, sa infrunte si sa depaseasca anumite dificultati si
obstacole. Eficacitatea de sine nu trebuie confundata cu stima de sine, deoarece ea este inclusa in
aceasta, fiind latura strict instrumentala, operationala a individului prin care acesta isi poate atinge
scopurile.

Increderea in propria eficienta reprezinta un factor important in obtinerea de succese.

Increderea in eficacitatea trasaturilor de personalitate difera de la individ la individ si de la situatie la
situatie. Unii oameni au incredera mai sacazuta in ei, in general, fata de orice actiune, la altii eficacitatea
de sine variaza de la un domeniu la altul.

Numeroase studii au atestat ideea ca intre eficacitatea de sine si performanta exista o corelatie
pozitiva, deopotriva in activitatile fizice cat si in cele intelectuale.

Se pare ca, in activitatile fizice, sentimentul de incredere in propria eficienta produce substante
biochimice endogene care anihileaza obosela si durerea provocate de efortul fizic prelungit.

Si in sarcinile intelectuale, conceptia despre sine ca fiind capabil de performante ridicate

determina rezultate notabile. Exemplu: studentii cu o inalta eficacitate de sine su conceput intrebari
pentru un test de cunostinte calificate mult mai bune decat cei cu o eficacitate de sine scazuta.

Abilitatile de interactiune sociala sunt critice pentru patternul relatiilor interumane si sunt
insotite de cognitii sociale diferite . Studiind succesele si insuccesele in stabilirea de relatii
interpersonale ale unor studenti timp de mai multe luni, Langston si Cantor au constatat ca cei care s-au
bucurat de succes au perceput contextele si “obligatiile” interpersonale sensibil altfel decat cei fara
succes si au dezvoltat strategii interactionale diferite. Astfel, studentii mai putin abili social in a stabili
relatii au perceput situatia in cauza ca negativa si au raspuns in termeni de anxietate sociala, adoptand
strategii limitate si conservatoare, cautand riscul de a fi respinsi. Respectivul comportament a determinat
din partea celorlalti formarea unei impresii nefavorabile fata de ei. Ceilalati insa, au vazut in situatiile
date provocari interesante si prilejul de a-si face noi prieteni. Strategiile comportamentale s-au bazat pe
deschidere si transparenta ceea ce a condus la reactii favorabile din partea celorlalti.

Se poate observa astfel cu usurinta avantajele unei stime de sine crescute. Oamenii care au un
nivel ridicat al stimei de sine sunt mai puternici, mai increzatori in ei insisi si in cei din jur, au o viata
mai bogata in oameni si experiente, testeaza o paleta mai larga de sentimente, se autucunosc si
autodezvolta mai bine, au puterea de a merge inainte si de a experimenta lucruri noi, nu se tem sa se
arate asa cum sunt si se accepta mai usor pe ei, pe de-o parte, si pe ceilalti, pe de alta parte. Iar
deschiderea aceasta a lor le confera o libertate de exprimare si manifestare mult mai mare decat celor
care s autoreduc la niste tipare preferand sa se ascunda sub masti decat sa se accepte si dezvaluie.

Persoanele cu stima de sine crescuta sunt mai adaptati, mai fericiti si au de obicei relatii
pozitive cu ceilalti.

I Metoda
Metoda utilizata in acest studiu este ancheta pe baza de chestionar. Aceasta este una dintre cele
mai laborioase metode de cercetare, folosirea ei presupunand mai multe etape: stabilirea obiectului
anchetei, documentarea, formularea ipotezei, determinarea populatiei nchetei, esantionarea, alegerea
tehnicilor si redactarea chestionarului, pretestul, redactarea definitiva a chestionarului, alegerea
metodelor de administrare a chestionarului, analiza rezultatelor si redactarea raportului final de ancheta.

Chestionarul folosit in aceasta cercetare a fost scala Rosenberg pentru masurarea stimei de sine
si unul pentru determinarea nivelului de incredere in ceilalti alcatuit de autorii cercetar Scala Rosenberg
este alcatuita din 10 afirmatii, iar subiectii sunt rugati sa bifeze cu un X casutele ce corespund optiunii
lor. Raspunsurile pozitive la intrebarile 1, 3, 4, 7, 10 indica persoanele cu stima de sine crescuta, iar
acordurile la restul intrebarilor indica un nivel scazul al stimei de sine.

Esantionarea a fost facuta aleatoriu. Au fost alesi 50 de subiecti, 25 femei, 25 barbati

studenti, cu varste cuprinse intre 20-30 ani. In urma aplicarii scalei Rosenberg, au fost alcatuite 2
grupuri a cate 25 persoane. Un grup era alcatuit din persoane cu o stima de sine crescuta, iar al doilea
grup era alcatuit din persoane cu o stima de sine scazuta. Dupa formarea celor doua grupuri, am aplicat
cel de-al doilea chestionar referitor la increderea individului in ceilalti. Aplicarea chestionarului nu a
avut limita de timp.

Subiectii au fost rugati sa raspunda sincer la toate intrebarile mentionand faptul ca nu exista
raspunsuri bune sau proaste. Aplicarea chestionarulu s-a desfasurat in liniste, dimineata pentru a reduce
factorul oboseala si individual pentru a nu aparea factori perturbatori din mediu.

Ipoteza de lucru a fost ca indivizii cu un nivel al stimei de sine ridicat au o mai mare incredere
in cei din jur.

Variabila independenta este constituita de nivelul stimei de sine.

Variabila dependenta este reprezentata de increderea in ceilalti.

Definirea conceptelor:

Stima de sine are intelesul de componenta evaluativa a eului, care se efera la auto-evaluarile
pozitive sau negative ale persoanei.
 Increderea in ceilalti este inteleasa in aceasta cercetare ca inclinatia subiectului de a se apropia
de semeni, de a lega cu usurinta relatii sociale, de a se dezvalui in fata celorlalti asa cum este in realitate.

Chestionar 1. Scala Rosenberg

Variantele de raspuns la afirmatii sunt:

a)-acord puternic

b)-acord moderat

c)-dezacord puternic

d)-dezacord moderat.

1. In general, sunt satisfacut de mine insumi.

2. Cateodata ma gandesc ca nu sunt bun de nimic

3. Cred totusi ca am un numar de calitati.

4. Sunt capabil sa fac lucrurile ca multi altii din jurul meu

5. Simt ca nu am prea multe motive sa fiu mandru.

6. Am certitudinea uneori ca sunt inutil.

7. Consider ca sunt o persoana de incredere, cel putin la fel ca si ceilalti.

8. As dori sa pot avea mai mult respect pentru mine insumi.

9. Dupa tot ce mi se intampla, cred ca sunt ghinionist.

10. Am mereu o atitudine pozitiva fata de mine.

Chestionar 2. Testarea nivelului de incredere in ceilalti

Variantele de raspuns la afirmatii sunt:

a)-acord puternic

b)-acord moderat

c)-dezacord puternic

d)-dezacord moderat.
1. Cred ca sunt o persoana care are multi prieteni.

2. Daca cineva imi cere parerea ii spun sincer ce gandesc.

3. Nu-mi deschid sufletul cu adevarat in fata nimanui.

4. Cred ca atunci cand imprumut bani cuiva persoana respectiva mi-i va inapoia.

5. Stiu ca prietenii mei nu ma vor lasa niciodata la necaz.

6. Nu le impartasesc idei de studiu colegilor pentru ca mi-e teama sa nu mi le fure.

7. Cand iau restul de la magazin sunt foarte atent mereu.

8. Stiu ca atunci cand primesc complimente acestea sunt sincere.

9. Evit sa cer parerea celorlalti.

10. Nu cred ca oamenii sunt altruisti fara motiv..

11. Incerc pe cat posibil sa ma arat celorlalti asa cum sunt in realitate.

12. Evit sa ma atasez prea repede de oameni.

I. Rezumat
Aceasta minicercetare are scopul de a vedea in ce masura influenteaza nivelul stimei de sine
increderea in cei din jurul nostru. Lucrarea are la baza conceptul de “stima de sine”, una din temele cele
mai exploatate si cercetate din ultima vreme atat la nivel stiintific, cat si la nivel empiric. Oamenii au
devenit din ce in ce mai constienti legatura dintre stima de sine si reusita in viata, indiferent de varsta si
domeniu. Fiecare cauta sa-si optimizeze modul de interrelationare, de autodezvoltare si autocunoastere
in scopul succesului personal si utilizarii la maximum a resurselor de care dispunem.

Stima de sine ne ajuta sa vedem viata mai colorat, sa simtim mai intens si sa traim mai autentic
si in acord cu propria noastra natura. Ne ajuta sa ne respectam si sa profitam de libertatea de a fii ceea ce
suntem, de a ne dezvalui adevarata personalitate si de a crea relatii bazate pe sinceritate.

O stima de sine crescuta ne ofera sansa sa devenim orice ne dorim, sa avem curajul de a ne
depasi limitele si de a evolua. Ne ofera o realitate plina de oportunitati de care nu trebuie decat sa
profitam pentru a reusi orice ne dorim.

Copii sunt incurajati sa se dezvolte, sa aleaga ceea ce isi doresc si sa incerce sa obtina. Parintii
si profesorii au inceput sa-si dea seama de influenta enorma pe care o exercita asupra copiilor si incep sa
le respecte unicitatea. Cu totii avem nevoie de un ivel ridicat al stimei de sine pentru a reusi, iar tot ceea
ce trebuie sa facem este sa privim in noi pentru a ne descoperi resursele si pentru a le utiliza pe deplin.
 Proiect de cercetare
Influenta nivelului stimei de sine

asupra

increderii in ceilalti

Autor: Turcu Cristina

An II, Gr 1