Dumnezeu si stiinta

Albert Einstein: „Emoţia magnificaă şi cea mai profundaă pe care noi o putem resimţi
este starea inefabilaă a misterului. Acolo existaă germenul oricaă rei ştiinţe veritabile. Acela
caă ruia aceastaă emoţie îîi este straă inaă , care nu ştie saă se lase cuprins de admiraţie şi saă se
scufunde, pierdut îîn sine de extaz, este deja un om mort : a şti caă ceea ce este enigmatic
pentru noi şi de nepaă truns existaă totuşi manifestaî ndu-se ca fiind cea mai îînaltaă
îînţelepciune şi cea mai frumoasaă , mai radioasaă frumuseţe pe care facultaă ţile noastre
obtuze nu o percep decaî t sub o formaă extrem de primitivaă – aceastaă certitudine, acest
sentiment îîmbaă taă tor este îîn centrul oricaă rei staă ri sublime veritabile. Experimentarea
profundaă şi intimaă a sublimului infinit cosmic este cea mai puternicaă şi straă veche sursaă a
cercetaă rii ştiinţifice. Traă irea mea cea mai elevataă constaă îîn o umilaă admiraţie
transfiguratoare a spiritului superior faă raă margini care se dezvaă luie îîn infimele detalii pe
care pot saă le perceapaă fragilele şi slabele noastre spirite ; aceastaă convingere de ordin
profund emoţional pe care o am despre prezenţa unei puteri raţionale superioare
dezvaă luitaă de incomprehensibilul nostru Univers este ceea ce formeazaă ideea mea de
ABSOLUT sau DUMNEZEU”.
Lumea, pentru cei mai mulţi oameni, este un loc al îîntaî mplaă rilor. Astfel, sensul
existenţei este ignorat, faă raă a face îîn aceastaă direcţie vreun efort îîn a descoperi, dacaă „aşa
zisul hazard” al sorţii nu conţine totuşi un ax al evenimentelor, un destin pe care fiinţa
umanaă este chemataă saă îîl îîmplineascaă .
Astaă zi se vorbeşte tot mai mult despre confruntarea conştiinţei cu un mediu
caracterizat de o funcţie complexaă de reflectare şi raă spuns, un adevaă rat univers – oglindaă ,
îîn care ceea ce omul intenţioneazaă , creeazaă o albie a evenimentelor şi totodataă adunaă îîn
propria matcaă similaritaă ţi, care cautaă aceeaşi realizare.
Modul îîn care conştiinţa a luat act de acest univers informaţional, cu un impact
puternic asupra propriei sale structuri, a fost acela al sincronicitaă ţilor. C.G. Jung definea
sincronicitaă ţile sub aspectul coincidenţelor semnificative. La diferite intervale de timp,
individul este confruntat cu o serie de evenimente ale caă ror mesaj converge caă tre o idee
foarte claraă , îînţeleasaă la modul cel mai concret ca o lecţie de viaţaă . Deşi raţiunea tinde saă
nege un anume sens al unor îîntaî mplaă ri care prin lipsa lor de cauzalitate par a fi separate,
intuiţia trezitaă datoritaă unei emoţii copleşitoare îîn faţa unui „altceva” care îînsoţeşte toate
aceste situaţii de viaţaă , face ca evenimentele saă se uneascaă îîntr-un complex „mesaj” din
partea existenţei. Acest „mesaj”, deşi are numeroase valenţe, cautaă saă trezeascaă îîn om o
nouaă viziune asupra vieţii şi a drumului pe care, ca fiinţaă conştientaă , are menirea saă îîl
urmeze.
Sincronicitatea nu este o superstiţie. Superstiţia presupune saă se atribuie unui
anumit eveniment o semnificaţie, pe baza unei documentaţii pre-existente. Spre exemplu,
la vederea unei pisici negre, se obişnuieşte saă se asocieze acestei apariţii, ideea de
fatalitate. ÎÎn cazul sincronicitaă ţii sensul evenimentelor izbucneşte dinlaă untrul fiinţei ca o
certitudine de netaă gaă duit, fiind un rod al intuiţiei spontane şi nicidecum a unei corelaţii
mentale simpliste. O sincronicitate poate fi recunoscutaă prin fondul saă u euforic şi sublim
care îînalţaă conştiinţa pentru moment pe o nouaă treaptaă de îînţelegere. Este un moment de
profundaă unificare a fiinţei ca şi atunci caî nd un fluviu ce se desparte îîn mai multe braţe se
adunaă la o nouaă confluenţaă , îîmbogaă ţit cu priveliştea ataî tor peisaje ce i-au ieşit îîn cale.
O singuraă sincronicitate poate conduce o minte deschisaă caă tre o stare de profundaă
uimire şi bucurie interioaraă , copleşitaă de o enigmaă care a raă saă rit îîn mijlocul lumii,
asemenea florii de colţ ce raă sare dintre craă paă turile staî ncii. Totuşi existaă momente caî nd
astfel de sincronicitaă ţi se îînlaă nţuie mai multe îîntr-o unicaă revelaţie, care de data aceasta
capaă taă îîntr-un mod absolut, amprenta Graţiei Divine. Acest „lanţ de sincronicitaă ţi” nu
numai caă duce la o viziune a universului ca o reţea de legaă turi tainice şi nebaă nuite (îîn
filosofia orientalaă , numitaă tantra – „ţesaă tura magicaă a lumii”), ci mai presus de aceasta, ea
face simţitaă prezenţa unei Puteri Divine Omniprezente, care mişcaă totul şi care leagaă totul
îîntr-o perfectaă coerenţaă .
Sincronicitatea este astfel experienţa Divinului îîn afara noastraă , îîn obiectivitate, îîn
vreme ce la polul opus, experienţa misticaă îîl descoperaă pe Dumnezeu îînlaă untrul nostru, ca
Sine Divin, din care izvoraă şte viaţa spiritului. Aceste douaă experienţe fundamenteazaă calea
evoluţiei spirituale şi ele se referaă îîn egalaă maă suraă la existenţa ca totalitate, prima fiind cea
care arataă legaă turile lumii guvernataă de o Putere invizibilaă şi transcendentaă , iar cea de-a
doua caă lucrurile sunt iradiate din interior de o sursaă inepuizabilaă de iubire. Ele de fapt se
completeazaă şi se susţin una pe cealaltaă : descoperind iubirea din interior devii conştient
de prezenţa Divinului care îîţi dezvaă luie ulterior caă totul este conectat îîn mod misterios la
aceastaă iubire şi prin ea existaă toate cele ce sunt.
Sincronicitatea este una din cele mai rapide şi eficiente modalitaă ţi de trezire
spiritualaă şi de acces pe o cale care saă conducaă fiinţa la o transformare interioaraă . Mai ales
îîn zilele noastre, caî nd aspectul informaţional a caă paă tat cea mai importantaă pondere, omul
este pregaă tit saă îînţeleagaă energetica organismului cosmic şi printr-o straă fulgerare
iluminatoare saă îînceapaă saă caute saă afle şi saă -şi îîmplineascaă menirea sa îîn viaţaă .
A intra pe o cale spiritualaă echivaleazaă astfel cu o evadare de sub legea
accidentalului şi îînceputul unui traseu care avaî nd ca primaă viziune sincronicitaă ţile îîi va
aminti mereu caă totul are un sens şi destinul saă u este vegheat de Marea Prezenţaă . O astfel
de traă ire vie a Adevaă rului Divin, o regaă sim exprimataă admirabil de marele savant Albert
Einstein: „Emoţia magnificaă şi cea mai profundaă pe care noi o putem resimţi este starea
inefabilaă a misterului. Acolo existaă germenul oricaă rei ştiinţe veritabile. Acela caă ruia
aceastaă emoţie îîi este straă inaă , care nu ştie saă se lase cuprins de admiraţie şi saă se scufunde,
pierdut îîn sine de extaz, este deja un om mort : a şti caă ceea ce este enigmatic pentru noi şi
de nepaă truns existaă totuşi manifestaî ndu-se ca fiind cea mai îînaltaă îînţelepciune şi cea mai
frumoasaă , mai radioasaă frumuseţe pe care facultaă ţile noastre obtuze nu o percep decaî t sub
o formaă extrem de primitivaă – aceastaă certitudine, acest sentiment îîmbaă taă tor este îîn
centrul oricaă rei staă ri sublime veritabile. Experimentarea profundaă şi intimaă a sublimului
infinit cosmic este cea mai puternicaă şi straă veche sursaă a cercetaă rii ştiinţifice. Traă irea mea
cea mai elevataă constaă îîn o umilaă admiraţie transfiguratoare a spiritului superior faă raă
margini care se dezvaă luie îîn infimele detalii pe care pot saă le perceapaă fragilele şi slabele
noastre spirite ; aceastaă convingere de ordin profund emoţional pe care o am despre
prezenţa unei puteri raţionale superioare dezvaă luitaă de incomprehensibilul nostru Univers
este ceea ce formeazaă ideea mea de ABSOLUT sau DUMNEZEU.