Niccolo Machiavelli – fondatorul filosofiei politice

moderne

Organizarea statală, noțiunea de justiție, modul de constituire a societății – toate

au fost teme dezbătute încă din Grecia Antică. Cu toate acestea, abordarea a fost
una mai mult teoretică și, mai ales, adesea utopică. Spre deosebire de Republica
lui Platon sau de Orașul lui Dumnezeu al Sfântului Augustin,Machiavelli(născut
în 1469) dezvoltă cu mult pragmatism tema principelui, în speță cum trebuie să
acționeze acesta pentru a își maximiza succesul, punând astfel bazele noțiunii
moderne de știință politică.

Născut în Florența, în epoca înfloritoare a orașului, Machiavelli a fost influențat

de renașterea spirituală a orașului, dar și de turbulențele politice ale vremii,
având un traseu sinusoidal, marcat de evoluția familiei Medici la nivel de
conducere statală. Acesta a trecut de la statutul unui om important în stat, la
condamnat și exilat, apoi la deținător al unui statut mediu și apoi la stadiul de
recunoaștere post-mortem pentru lucrările sale. Desigur, cea mai cunoscută
opera a sa,Il Principe,este cea care l-a făcut celebru pe Machiavelli, dezvoltând
idei despre pragmatismul politic și despre faptul că scopul scuză mijloacele.
Opera a fost scrisă în perioada de exil și a fost publicată după moartea
florentinului.

Percepția generală asupra operei lui Machiavelli se oprește adesea asupra

noțiunii mai sus amintite, despre primatul scopului. Care au fost însă ideile
avansate de Machiavelli? Pe scurt, acestea se axează pe următoarele idei:

• Cel mai bine pentru un conducător este să fie temut și admirat, în același
timp. Cum admirația autentică poate fi atinsă foarte greu, principele este de
preferat să fie temut;
• Princepele trebuie să învețe cum să nu fie bun și să folosească acest avantaj
atunci când este necesar;

• Princepele trebuie să se prevaleze de principiul necesității, în fața adoptării

unor metode considerate imorale;

• Deși deciziile politice trebuie să urmeze un set predefinit de reguli,

flexibilitatea este o condiție esențială pentru menținerea puterii;

• Cu cât controlul asupra unui stat este obținut mai greu, cu atât va fi
menținut mai mult; un conducător care se impune este mai temut decât unul
ajuns în poziția respectivă pe baza eredității;

• Conducătorul nu trebuie să se limiteze doar la asigurarea securității statale,

ci să țintească și gloria;

• Principele poate fi crud, atât timp cât utilizează acest atribut al său într-o
manieră corespunzătoare;

În finalul operei sale, Machiavelli îndeamnă la eliberea Italiei de sub tirania

cotropritorilor, sugerând modelul de principe mai sus menționat pentru o nouă
republică. Desigur, aceasta nu a fost singura operă de valoare a lui Machiavelli,
dar rămâne cea care a influențat cel mai mult filosofia politică și evoluția
științelor politice. Un feroce adversar al moderniștilor epocii, Machiavelli
reușește să rămână un reprezentat al modernismului, la aproape 500 de ani de
la moartea sa, din 1527.