UNIVERSITATEA OVIDIUS

FACULTATEA DE ARTE
SPECIALIZAREA: ARTELE SPECATOLULUI-ACTORIE

DEZARTICULAREA TEATRALITĂȚII

LATENTE ÎN

REGĂSIREA COTIDIANĂ A SINELUI

COORDONATOR ȘTIINȚIFIC:

CONF. UNIV. DR. ALINA CRISTEA

COORDONATOR ARTISTIC:

PROF. UNIV. DR. VASILE GHERGHILESCU

STUDENT: DOBRE ANDRADA-MARILENA

CONSTANȚA 2018
 CUPRINS
ARGUMENT……………………………..p.3

CAPITOLUL I:………………………….p.5

I.1. Talentul din operă...............................p.6

I.2. Geniul din viață...................................p.12

CAPITOLUL II.........................................p.17

CAPITOLUL III.......................................p.21

CONCLUZII............................................p.27

BIBLIOGRAFIE

2
 ARGUMENT
Ca actor nu ai voie absolut niciodată să-ți judeci personajul, deoarece nu ai
cum să dai viată cuiva în care nu crezi. Astfel actorul devine un bun înțelegător,
care caută argumente solide în inima sa, tocami pentru a-și susține personajul și
deciziile luate de el pe tot parcursul spectacolului.

Dacă prima întalnire cu rolul constituie o repulsie față de el, trebuie să treci
prin cea mai grea etapă, acceptarea. De abea după ce reușești să depășești acest
stadiu, gasești motivația lăuntrică pentru a-l întruchipa.

La fel am pățit și eu, însă nu îmi disperțuiam personajul, mie îmi era foarte
simpatică Cecily Cardew din piesa de teatru ,,Ce însemnă sa fii Onest” de Oscar
Wilde, doar ca nu constituia pentru mine un subiect prea interesant pentru o
licență. La început, bine înteles, am sperat ca nu v-a veni ziua în care să scriu un
argument despre cum mi-a fost impus subiectul pentru licență, însă, văzând ca
timpul trece si examenul se apropie am decis sa ma deschid etapei de acceptare. A
fost o etapă grea și lungă, pe care am crezut ca am deposit-o, însă vazandu-mă in
fața faptului împlinit, îmi dau seama că nu este deloc așa.

În primul rând scriu randuri întregi pe care le șterg și iar încerc să scriu,
ajungând la același rezultat, deoarece îmi dau seama ca în interiorul ființei mele nu

3
s-au nascut argumente adevarate ,care să constituie incipitul lucrarii. Văzând că
sunt goala pe dinăuntru, încerc sa inventez, dar sinceritatea cu care sunt alcatuită
nu îmi dă voie să mă mint. Ajung sa creez replici pompoase, care pot lua ochii
cititorului, însă eu sunt foarte conștientă de goliciunea lor interioară, așa ca prefer
să le radiez, deoarece acest argument este despre mine.

În al II-lea rând consider ca dacă vă mint pe dumneavoatră nu este o pierdere

forte mare, însă, dacă mă mint pe mine este o catastrofă.

În ultimul rând, sunt o persoană care crede cu desăvârțire in adevăr și îmi

ghidez viața in funcție de el, deorece binele si adevaraul înving mereu. Astfel,
consider că si dumnevoastră veți fi mult mai încantați de sinceritatea mea care a
alcatuit fraze simple cu încarcatură emotională, în defavoarea unor paragrafe
pompoase, născocite doar pentru a încânta, fara a avea însă, vreo însemnătate
pentru mine.

În final, sunt mandră și dezamăgită de mine, în același timp. Mandră,

deoarece am avut curajul să astern pe foaie ceea ce gandesc cu adevarat și
dezamagită, pentru că am crezut că mi-am acceptat tema și am trait o perioadă cu
această impresie.

Acum pot doar să sper că, odată cu redactarea lucrarii voi putea accepa acest
subiect și poate chiar voi ajunge să-l îndragesc, însă vom putea vedea daca a fost
întocmai, doar în capitoul ,,Concluzii””„

Decât să minți bine, mai bine spui adevărul prost.” — Tudor Mușatescu

4
I. Viața degradantă a esteticianului
care a renegat divinitatea, gasindu-și
salvarea în ea.

5
 I. 1. Geniul din viață
În plină înflorire a epocii victoriene, se naște cel mai controversat dandy.
Acesta-și trăiește toată viața ca partizan al iconoclastilor, dar se îndreaptă către
divinitate în momentul în care intra în contact cu durerea, senzație reprimată în
numele artei, pentru a putea fi creator constant de frumos și fericire. Adică pentru a
putea fi în slujba artei, ca artist. “Niciun artist nu este vreodată muribund. Artistul
poate exprima orice” 1

Acest arbiter elegantiarum2 s-a născut la 16 octombrie 1854, la doi ani după
marea foamete națională și în plină migrație, familia nefiindu-i însă afectată. Tatăl
său, apreciatul și renumitul medic de ochi și urechi și-a permis depășirea crizei
economice, nefiind nevoit să plece către America, așa cum făcea o mare parte a
populației irlandeze. Probabil că si Jane Wilde, soția lui, a avut un cuvânt de spus
în legatură cu migrarea familiei, fiind susținatoare a mișcării naționaliste.
“Speranza”, așa cum era cunoscută publicului pentru care scria, împreună cu soțul
ei, William Wilde, reușesc să adune toată dragostea lor pentru literatură și frumos
într-un singur loc, adică în inima fiului lor, Oscar Fingal O`Flahertie Willis Wilde,
căci despre el este vorba.

1 Oscar Wilde, Portretul lui Dorian Gray, Nemira, Bucuresti, 2002, Prefata, p.4
2 Din latinescul arbitrul = jucator și elegantiarum = de eleganță, tradus literar reiese jucător al
rafinamentului; prima dată termenul i-a fost atribuit scriitorului Petronius, la curtea lui Nero.

6
 Primii ani de viață și-i petrece acasă, în sanul familiei. Studiile și le-a început
la Colegiul Trinity din orașul în care s-a născut, Dublin. Cercetările aprofundate
ale Greciei Antice și al Marilor Clasici își lasă amprenta asupra scrierilor sale,
deorece a plecat din acest Colegiu cu o bursa către Oxford.

În 1874, Oscar Wilde ajunge student la Oxford, timp în care regina Victoria
era pe tronul Marii Britanii. Aici își continuă studiile de limba greacă și cele
clasiciste, fiind atras și de desen. Lumea Antică Elenă l-a atras și fascinat atât de
tare, încat pornește către Grecia Antică într-o călătorie destul de lungă; atât pentru
a vedea îndeaproape ceea ce l-a chemat acolo, cât și pentru a-și lărgi orizontule
estetice vizuale. Tot aici aprofundează prelegile de estetică ale lui John
Ruskin.Acesta tindea către un ideal estetic și social și facea parte din mișcarea
artistică,,Arts and Crafts”3, mișcare din care avea să facă parte si Oscar Wilde,
datorită admirației pe care o avea pentru profesorul său.

Oscar Wilde și-a exprimat deschis dorința de a deveni scriitor, dramaturg i

poet. Dorița i se îndeplinește destul de repede, publicațiile sale bucurându-se de un
success real al anului 1881. Ca urmare a succesului răsunător din Anglia, în anul
următor pleacă pe întregul continent american pentru a ține un “Turneu de
Conferințe” despre mișcare estetică pe care a inițiat-o și intitulat-o “Artă pentru
Artă”.

După cum bine știm, esteticul reprezintă o sursă de mister care stârnește
curiozități și oferă loc pentru multiplele interpretări. Dacă asta reprezintă estetica
pentru oameni, este de la sine înteles că cel mai de seamă reprezentant al ei își
castigă popularitatea de la prima apariție în fața unui public nou. Pe langă vorbele
pline de paradoxuri rostite în numele artei, care atrăgeau publicul ca un magnet,
3 Arte si meserii – miscare estetica engleza al celei dea doua jumatate a secolului al 19-lea, reprezentand
inceputul unei noi aprecieri in arta decorativa

7
îmbrăcămintea boemă de o rafinata eleganță, ușor exagerată, stârnea și mai tare
curiozitatea asupra acelui personaj. “Apariția lui Wilde în haină de velur tivită cu
fir, pantaloni bufanți, ciorapi de mătase negri, cămasă largă cu guler decoltat și o
enormă cravată fluturând în vânt trebuie să fi trezit indignarea amestecată cu
curiozitate și invidia neputincioasă a filistinilor “4.

Rămâne slab impresionat de publicul pe care îl incită cu atâta interes datorită

faptului că tocmai el era grupul țintă pe care-l ataca. Această clasă lipsită de
tradiție și cu o spiritualitate fățarnică a făcut sa încolțească în sufletul lui Wilde un
dispreț adânc, pe care nu ezita sa și-l manifeste în sălile de conferințe pe care, chiar
ei, le umpleau până la refuz. Nici măcar faptul ca-și permitea atacuri directe,
asupra societații mondene pe care o dispretuia profund nu l-a facut pe poet să
vibreze. Așadar, în 1882, în plin ,,American Dream”, îi trimite o scrisoare lui John
O`Reilly5 prin care se declara “artist degenerat ale cărei scrieri au un success
insignifiant”.

În timpul călătoriei Oscar Wilde își întalnește soția, însă poetul nu-și găsește
muza.O cere pe Constance Lyoyd de soție și pornesc împreună către Paris pentru
a-și celebra luna de miere. Aceasta se întampla in 1884, în următorii doi ani
Constance le va da viață lui Cyril si lui Vyvyan. Nu mult timp după nașterea celui
de-al doilea fiu, Oscar Wilde îl intalneste pe Robert Ross, un student de doar 17
ani. Acesta se indrăgostește de poet si reușeste să-l convertească la
homosexualitate fără eforturi îndelungate. Această primă relație extraconjugală îi
deschid geniului noi orizonturi de experimentare si căutare a frumosului. Ceea ce
a descoperit aici l-a ruinat. A ajuns într-o temniță condamnat la muncă silnică.
Timp de doi ani, poetul gustă până la fund din cupa durerii, fiind pus pentru a doua

4 Antoneta Ralian, Portretul lui Dorian Gray, ed. Humanitas, Bucuresti 1992, p.7
5 John Boyle O’Reilly (28 iunie 1884 – 10 aug 1890) poet irlandez, prieten cu Oscar Wilde

8
oara ,față în față ,cu stări sufletești străine lui. De data aceasta noul nu-l mai
desfată cu plăceri degradante. În fața durerii supreme, fără nimeni aproape și în
imposibilitate de a scrie, poetul se îndreapta catre divinatate, reușind să se
descotorosească de tot ceea ce i-a eclipsat tinerețea și geniul. Și tocmai din acest
motiv, el devine un geniu. Pentru că și-a dedicat viața artei, luând din viață
frumosul și l-a adus pe scenă, făcându-și auzite propriile idei și principii la care
ținea cu staruintă prin gura actorilor.

Se spune că Oscar Wilde purta în permananță un carnețel la el și-și nota unele

conversații. Acestea ajungeau în opera autorului și mai apoi la urechile tuturor
londonezilor.

Oscar Wilde a fost nascut și crescut într-o republică democrata,ajungând ca pe

parcusul vieții lui să lupte pentru idelie ei, cu toate ca aceste idei erau diametral
opuse modului ei de manifestare in Irlanda. Cand ajunge în Anglia, renunță la
rezonanța celtică a numelui său, Fingal O`Flahertie Willis, cu toate că venea dintr-
o țară în care se desfașura o mișcare naționalistă impotriva Marii Britanii.

Cred că prin scurtarea numelui a facut ințeles faptul că este foarte detașat de
tot ceea ce se petrece. Toată lumea știa că societatea nu-l interesa pe artist decât
dintr-un singur punct de vedere, cel artistic. De aceea nici nu-și făcea simțită
prezența la evenimentele vremii, fiind scârbit de fățărnicia colectivă satisfacută
peste măsură, în societate. Vedea în burghezi și aristocrați întruchiparea ahtierii
după bani și înfățișarea falsitații spre încântarea celor din jur. A gasit și un vinovat
pentru asta “proprietatea privata…care a dăunat cel mai mult individului, făcând ca
propria sa valoare să fie confundată cu ceea ce posedă, propunăndu-l ca scop
caștigul si nu efortul”.

9
 Ca urmare a descoperirii in el, a laturei homosexuale, poetul are să-și
întalnească muza în vara anului 1881.Întruchiparea muzei este Lordul Alfred
Douglas, un tânăr de doar 21 de ani, extravagant, preocupat de plăceri ușuratice,
nesăbuit, însă, cu o frumusețe angelică. “Asemenea lui Agamemnon el, și-a adus în
cămin un pui de leu, fascinat de strălucirea ochiilor săi, dar cu trecerea vremii
natura triumfa și fiara ajunge sa-și distrugă stăpânul și casa stăpânului”6

Momentul în care cei doi se îndragostesc reprezintă,decăderea lui Oscar

Wilde și sporirea popularitații lui Bossie, așa era poreclit lordul. Oscar își
neglijează familia și scrisul în favoarea noului iubit. Începe să-l sponsorizeze pe
acesta și să-i susțina toate capriciile. Alfred părea deloc deranjat de faptul că era
întreținut, din contra, cheltuia peste măsura și chiar îi cerea lui Wilde lucrurile
care-l încantau. Cu toate că artistul îl copleșeste cu dragoste, Bossie nu era partași
la acest sentiment, dar se mulțumește cu toate foloasele pe care i le-aduce relația.
Chiar dacă în momentul în care lordul era gripat, Oscar și-a abandonat familia și i-
a închiriat lui Bossie cea mai scumpă cameră din hotel, acesta nu s-a arătat deloc
mișcat de gestul lui, astfel încat,atunci cand Wilde a căzut bolnav la pat, a asigurat-
o pe Constance că soțul ei va fi în regulă si că îi va oferii tot ajutorul cuvenit.
Imediat după plecarea ei, și-a arătat din nou adevarata față, forțându-l pe Oscar să
se deplaseze singur pentru un pahar de apă.

Poetul observă foarte clar sentimentele inexistente ale lui Bossie, însă nu este
capabil să se împotrivească patimii care i-a atins inima. În momentul în care tatăl
lordului îi intenteaza proces lui Oscar, deoarece întreținea relatii homosexuale cu
fiul sau, Wilde se lasă ghidat tot de tânărul care l-a adus în pragul ruinării. Alfred îl

6 Mircea Mihais, De Profundis, Polirom, 2003, Bucuresti, p. 19

10
îndeamnă pe poet să-i țină frâu tatului sau; acesta-l ascultă și-și primește rasplata
bine meritată. O condamnare cu asuprire la doi ani de muncă silnica.

După cei doi ani de decădere, poetul nu a mai putut să își mai revină
vreodată. În timpul închisorii a scris extrem de puțin și asta l-a afectat enorm. Când
s-a văzut ieșit din închisoare, falit și fără vreun cunoscut alături, hotăraște să-și
schimbe numele în Sebastian Melmoth și se auto-exilează. Moare la Paris într-un
hotel ieftin, de meningită. Pe patul de moarte se convertește la catolicism, această
hotărare fiind luată cu mult timp înainte.

Ultima perioadă a vieții genului o regăsim în monologul dramatic De

Profundis, publicat post-mortem. Această operă este alcătuită dintr-o serie de
scrisori, pe care Wilde le-a scris în inchisoare, seară de seară, cu îngăduința și
complicitatea maiorului Nelson. Întregul manuscris reprezintă un strigăt disperat
de ajutorare către muza sa, care l-a năruit și l-a lăsat căzut în suferință, fără a-i mai
întoarce vreodată fața.

Concluzia nu putea fi trasă decât de cel care a făcut posibile toate acestea:
“Am devenit risipitorul propriului geniu, iar risipa vieții veșnice mi-a provocat o
bucurie curioasă.”

11
 I. 2. Talentul din operă
Prin intermediul talentului, Oscar Wilde a compus: poeme, piese de
teatru, povești pentru copii, etc., dar pentru publicul larg, el trece drept cel mai
mare estetizant englez. S-a născut în același oraș cu George Bernard Show,cu
doi ani înaintea lui, însă destinul a dorit să-l asemuiască cu George Gordon
Byron7. Ambii au fost acuzați de incest și sodomii în urma poveștilor de
dragoste pe care le-au trăit. Amândoi umpleau paginile ziarelor vremii, cu toate
că afirmau “indiferentă opinia celor din jur” și țineau pledoarii publice pentru a
întreține popularitatea. Atât Byron cât și Wilde, negau permanent și
contraziceau neîncetat opiniile general-acceptate de societatea vremii și chiar de
criticii literari. Dacă în cazul celui de-al doilea putem traduce acest
comportament ca o dorință de afirmare a unui tânăr cu idei inovatoare, venit din
rândurile unui popor asuprit pentru care literatura însemna “învechit”; nu putem
trece cu vederea visul celor doi, de a izbucni o revoluție literară prin care
doreau să stingă amintirea încă vie, a cutumelor și tradițiilor din memoria
colectivă.

Asocial este un termen care îi defineste pe amândoi, iar refuzul vehement

împotriva unei autorităti consacrate îi reunește pe cei doi ca partizani ai
iconoclaștilor.Deși au trăit în perioade diferite, amandoi au luptat pentru
aceleași idei, iar moartea i-a dus aproape unul de celălalt. Ei se odihnesc în
Cripta Poeților din Catedrala Westmister. Aprecierea societății engleze au
primit-o prin lespezile de marmură cu care le-au fost decorate mormintele, cu
ajutorul cărora ei sunt recunoscuți în Istoria Literaturii Engleze.

7(22.01.1788 – 09.04.1882) Al IV-lea Baron Byron, unul dintre cei mai cunoscuți poeți romantici englezi.
Faima sa, la fel ca a lui Oscar Wild, se datorează mai mult vieții extravagante.

12
 Se încadrează ca „scriitor de sfârșit de secol”, și nu ca gânditor în sensul
strict al cuvântului. Nu are spirit speculativ pentru a crea o filosofie, asa că se
bazeaza pe un estetism intuitiv cu publicatii de succes. Oscar Wilde era
înzestrat cu propria artă de a scrie pe care nu o puteai încadra într-un singur
curent artistic sau literar. Acest simț era atât de fin, încât reușea cu usurință să
se strecoare în gandurile fiecaruia, pentru a crea acolo fantezii și a da nastere
unor noi interpretari; tot el era cel care afirma “ Cine merge dincolo de simbol,
merge pe propria lui răspundere, adică riscă să intre într-un laibirint fără iesire.”

În 1878 inițiaza mișcarea estetică “Arta pentru Arta”, din dorința de a

crea din arta un teritoriu volnic în care patrund doar cei ale caror ganduri se
îndreaptă mereu catre ideal, primordială fiind arta în raport cu existența. Este
principalul inițiator al curentului literar estetism si un ucenic devotat al
parnasianismului, pledand pentru seninatatea antică și lumea elenă în
defavoarea celei romane cu furtunile ei romantice pline de sentimentalism. Cu
toate că este un adept al Greciei nu poate accepta tragicul in viața sa, socotindul
un atentat împotriva frumosului. Oscar Wildw este renumit tocmai pentru
încercările sale de reconstituire a frumosului în scris, din detaliile vieții
sufletești.

Își face debutul ca dramaturg, cu succes, într-o perioadă în care scena era
împanzită doar de încercări și ezitări reușite de a reprezenta veridical. În această
perioadă de decadere a teatrului englez, tot ce se mai juca erau: melodrame și
tragedii cunoscute. Comicul era manifestat prin calambur de declamări
necuviincioase și libertine, doar pentru a stârni rasul.

Comediile sale de situații și limbaj au reușit să ridice ștafeta teatrului,

însa nici acestea nu excelau prin stil, deoarece Oscar Wilde nu stăpânea

13
 îndeajuns mijloacele specifice teatrului. Aceste scrieri nu depășeau cu mult
granițele farsei. Personajele sale nu traiesc marile drame ale umanitații, dar arta
sa se distinge prin originalitate și simț estetic ascuțit, trecând dincolo de
granițele sale estetizante. Oscar se axa pe studierea relațiilor interumane și
scotea în lumina reflectoarelor anormalul cu care se consumau aceste relații.
”Tot ce e anormal în viață are relații normale cu arta. Anormalitatea constituie
singurul aspect al vieții aflat in relatii bune cu arta.”8

Numitorul comun al tuturor pieselor sale îl reprezintă ,,personajul care

ascunde o taina’’,precum și discuțiile despre politică, cu o dizinvoltură agasantă
care duce până la dispreț. Un autor estetizant se preocupă îndeaproape de
vestimentația și de stilul vestimentar al personajelor sale, care caută absolutul
către libertate, prin artă.

Datorită stilului său neconformist și ideilor sale așternute pe hârtie,

reușește să devină idealul saloanelor londoneze, fiind cel mai jucat autor între
anii 1893-1895 și trebuie să ținem cont că scrie pentru o perioadă de doar 7 ani.

Prima sa scriere o reprezintă poemul “Ravena”, examenul său la

Versificația Engleză de la Oxford. Datorită principiilor sale de viață cât și
stilului vestimentar original și extravagant, Oscar Wilde devine propagator al
noului cult estetic, fără a fi însa, în stare să înfațișeze construcții sintactice
sentimentale, astfel încât, să rascolească conștiința. “S-a remarcat prin maniere
afectate pe care le afișa împotriva tuturor reactiilor de redicularizare la care se
expunea.”9

8 Oscar Wilde, Quotable, Libris.ro, Online

9 Magda Teodorescu, Printul fericit si alte povestiri, Cortex, București, 2000, p. 5

14
 Scrierile sale sunt pline de aflux verbal și ingeniozitate, replicile fiind
rostite de catre societatea mondenă a vremii. Acestea aveau un conținut
însemnat de persiflări, tocmai pentru ca publicului sa-i fie descoperită, în cele
mai mici amănunte, profunzimea ușuratică a “Epocii Victoriene”. Cu toate
acestea, nu a reușit, cel putin în acea perioadă, ca opera să nu-i treacă drept
facilă, în coparație cu cea a lui George Bernard Show. S-a precizat foarte des că
atât opera dramatică cat și povestirile lui sunt doar o reflexie a ideilor estetice
pe care tocmai le dezbatuse în singurul său roman “Portretul lui Dorian Gray”,
roman care l-a și consacrat. Acesta a fost considerat un manifest incontestabil al
mișcarii “ Artă pentru artă”. “Portretul lui Dorian Gray, este într-o masura
autoportretul lui Oscar Wilde, prezentând intr-adevar, modelul ideal al
concepției estetice: sibaritul, hedonistul care traiește numai pentru frumos și
plăcere și care, pentru realizarea acestora, se simte dezlegat de orice obligație
socială, de orice urmă morală’’.10 Cu toate acestea, scriitorul se autoproclamă
“deasupra eticii și a conștiinței.”

Andre Maurois11 il face responsabil pe Oscar Wilde ca in ultima parte a

secolului al XIX-lea au aparut femei în pantaloni care se desfatau plimbandu-se
pe bicicletă, pentru ca tinerii iși lăsau plete și pentru că în restaurante au apărut
orchestre.

Oscar Wilde a reusit să contureze idei marețe din condei și să le facă

auzite in urechile mulțimii inefabile, considerand “un cuvant bine gasit, o
consolare a vietii”.

10Antoneta Ralian, Portretul lui Dorian Gray, ed. Humanitas, Bucuresti 1992, p.11
11Nume real Emile Salomon Wilhelm Herzog (26.07.1885 – 09.09.1967). A devenit cunoscut datorita
biografiilor pe care le-a facut unor mari personalitati.

15
 Chiar daca a trait o viață a frumosului, reprimându-și permanent durerea
în numele unor principii estetice, în ultimii ani ai vieții este aruncat într-o
suferință atât de puternică, încat nu a mai fost capabil să o
înfrâneze.Descatușarea îl face pe Oscar să privească viața dintr-o nouă
perspectiva, alături de divinitate, invocandu-l adesea din temnița care i-a cauzat
toate acestea. “O, Hristoase 12”

Putem spune ca autorul și-a predestinat întorsătura crucială a vietii, în

piesa de teatru “Salome”. “Pagânul… cel care proslăvea acolo iubirea patimașă,
mai presus de orice păcat se întoarce întamplator catre divinitate”13

La finalul vieții ajunge sa se descotorească detoate splendorile fără

sclipire interioară, asa cum face și “Tânărul Rege” cu bogatiile sale, din
povestea pentru copii scrisă chiar de Oscar Wilde.

Richard Elleman, autorul unei impresionante biografii despre Oscar

Wilde, ni-l prezintă pe acesta drept cel mai celebru deținut al închisorii. Oscar
Wilde a reușit să scrie în temniță o serie de scrisori care au constituit un
manuscris publicat post-mortem. Conform legendelor care circulă despre el,
acestuia îi era îngăduit să scrie doar o singură pagină pe seară, iar după aceea îi
erau luate atât hârtia cât și creionul. În tot acest manuscris redat din durere și
singuratate, pentru Bussi, Oscar îl exonerează pe acesta de orice vină. Despre
Oscar Wilde putem afirma că a fost un spirit mareț irlandez născut împotriva
canoanelor, a cărui operă a fost ponegrită si admirata în același timp.

12 Oscar Wilde, Unde daca nu intr-o inima zdrobita ar putea Domnul Hristos sa intre?,Libris.ro
13 Dan Georgescu, Portretul și, Portretul lui Dorian Gray. Crima Lordului Arthur Savile,Editura pentru
literature,București,1967,p. XXIV

16
 II.DEZARTICULARIZAREA

TEATRALITĂȚII LATENTE

Acest capitol reprezintă încercarea mea, de a reda etapa în care eu, împreună
cu profesorii și colegii mei, am decriptat piesa de teatru “Ce înseamna sa fii Onest”
de Oscar Wilde. Tot în acest capitol voi vorbi și despre aportul adus textului, astfel
încat, să facem posibilă realizarea producției noastre pentru examenul de licentă.

Incipitul spectacolului l-a constituit o întalnire a întregii clase în care cei doi
profesori ne-au făcut cunoscute distribuția și textul la care se gândiseră. Nouă nu
ne-a mai rămas decât sa-l citim și sa le confirmam că fiecare personaj și-a gasit
actorul.

Acum că fiecare știa cine este, trebuia să fim cineva împreună.

Un actor, la primele întâlniri cu un text dramatic, caută descifrarea acestuia. În

această etapă de lucru apeleaza la o citire cât mai logică, fără prea multe
interpretări sau nuanțe, deoarece, important pentru el este să înteleagă: Unde este
personajul?, Ce face personajul? si Cine este el?

În momentul în care actorul are raspuns concret pentru aceste întrebări, în el se

va mai naște încă o întrebare “De ce?”. Cu ajutorul ei, histrionul va sesiza CUM
este indicat să acționeze, în funcție de firul logic al evenimentelor. În cazul în care
acest “Cum” se află în mintea actorului sub forma întrebării “Cum trebuie să fac?”

17
este de preferat o interogare a sinelui atât de profundă încat să ajungi să te întrebi
“De ce?”.

De abia în momentul în care toti am avut încoltită în minte întrebarea “De ce

acționez așa?”, am putut trece împreună mai departe.

Urmatorul stadiu de lucru se numește “Lectură la masă”. Aici au loc întâlniri

zilnice pentru citirea integrală a textului. Cu cat aprofundezi mai mult un text cu
atît devii mai conștient de el. Fiecare lectură scoate mai bine la suprafață relațiile
dintre personaje. Odată cu familiarizarea textului se nasc nuanțe în rostirea lui, iar
actorii ajung sa stabilească contacte vizuale între ei.

Tot la aceste întâlniri au loc foarte multe discuții legate de operă, autor,
perioada în care se desfașoară acțiunea, mesajul pe care vrem sa-l transmitem noi
cu acest spectacol, nelamuririle fiecaruia, astfel încat, atunci cand actorul ajunge pe
scandura neagra să știe cat mai clar ce i se cere, pentru a putea și el la randul său sa
creeze ceva simplu și veridic .

Am încercat sa legam toate cunoștiintele pe care le dețineam într-o forță

comună, pe care să o plasam temporar intr-o perioadă istorică, ținnd cont de
urmatoarele: comedie de moravuri și caracter care satirizează snobismul și
frivolitatea; “Piesa de salon”, ultima si cea mai de success reprezentand apogeul si
mai apoi decaderea lui Oscare Wilde; am luat în seamă zvonul, precum că, autorul
a renunțat pentru acest text, la artificiile sale specifice ;“Aceasta piesa este un
raport intre sentiment sincer si fetișurile morale ale vremii , rezolvat in onoarea
celui dintai14; Secolul XIX; Epoca Victoriană.

14 Dan Georgescu , Portretul lui Dorian Gray. Crima Lordului Arthur Savile,Editura pentru
literature,București,1967, p.XX

18
 După ce am căzut cu totii de accord asupra pilonilor care vor susține
spectacolul, profesorul nostru ne-a facut cunoștiință cu musicalul “Bună seara,
domnule Wilde” compus de Henry Mihaileanu, pe libretul lui Eugen Mirea, după
piesa de teatru pe care noi deja o digeram.

Propunerea dansului a fost de a interfera cele doua texte astfel încat sa putem
prezenta separat piesa de teatru și să lucram musicalul în cadrul celorlalte cursuri,
să facem din aceste cântece și dansuri un atelier de creație în care noi să ne
experimentăm personajul prin intermediul altor arte. Ne-am dat cu toții acordul și
am trecut la treabă.

Pentru început era nevoie de înțelegerea peronajului din punct de vedere teatral,
ca mai apoi să fim capabili să îl plimbăm prin celălalte lumi artistice. Această
primă etapă este constituită din 6 luni de muncă, asupra rolului. Aici, domnii
profesori de bazau pe exercițiile individuale, pe care fiecare actor trebuie sa le
practice zilnic, pentru a fi capabil să perseverseze mental, fizic și vocal. Când am
ajuns să lucram partea de musical, munca particulară era doar un plus pentru cea
colectivă. Nu aveam cum sa dansăm toți, în acelși ritm, timp cu aceiași pasi, dacă
lucra fiecare acasă. Astfel, am ajuns la Antrenamenul Colectiv.

Inițial, trebuia să ne coordonam toți in același fel, executând același

exerciții. După stabilirea ritmului comun se putea trece la particularitățile fiecarui
personaj în parte.,,Antrenamentul a constat mereu în întâlnirea dintre disciplină -
adică forma fixă a exerciţiului - şi o depăşire a acestei forme fixe, a stereotipului
care e exerciţiul. Fiecare trebuie să găsească motivaţia acestei depăşiri, căci ea
hotărăşte direcţia antrenamentului.”15

15 Eugenio Barba, L’archipel du theatre 25 Bouffonneries-Contrastes, Cazilhac, 1983

19
 Ne fost destul de greu, deoarece unii aveau o codiție fizică mai bună, alții
prindeau mai greu pașii, alții nu reușeau să încadreze tot dansul pe bucata muzicala
și așa mai departe. În concluzie, fiecare avea cate o problemă si totodată un plus pe
care îl aducea întregii echipe. Astfel, a fost nevoie de foarte multă înțelegere și de
suficient timp, pentru a ne contopi si a forma din 10 oameni, un întreg omogen.

20
III REGĂSIREA COTIDIANĂ

A SINELUI
Frumusețea teatrului stă în multitudinea de interpretări pe care le poate
oferii un singur rol. Adică un singur personaj poate fi interpretat de mai mulți
actori fară a se copia unul pe altul, deorece fiecare își aduce aportul și de aici se
creează diversitatea.

Orice rol primit îl face pe actor sa se cunoască mai bine, și-l obligă să-și caute
launtric, moduri noi de manifestare pentru conturarea noului personaj.

Când am întalnit-o pe Cecily Cardew, din piesa de teatru ,,Ce însemnă să fii
Onest” de Oscar Wilde, am perceput-o ca pe o fată ingenuă, credulă pană la stadiul
de prostuță, alintată, care purta o dragoste în inimă, împărtășită doar ei și
alimentată tot de ea însăsi. Am vazut-o ca pe o provocare, deoarece era contre-
empoi-ul meu. Firea mea vulcanica, dornică sa joace tragiucul, a acceptat-o pe
Cecily destul de repede, deorece curiozitatea mea specifica mă îndemna să mă
cunosc mai bine prin prisma acestui spectacol.

Pentru început am construit fișa personajului. Era o fată de doar 18 ani, orfană
de parinți care a fost crescută de un unchi bătrân și bogat, anume Thomas Cardew.
Acesta i-a angajat o guvernantă,care să se preocupe îndeaprope de învățătura și
creșterea fetei. Ca orice copil, Cecily nu era atrasă de acumularea cunoștiințelor,
încercând mereu, prin toate mijloacele să scape de lecții pentru a putea fugi la
joacă. Nu o disprețuia pe Miss Prism, însă cracaterul ei ferm care nu accepta
bocanele specifice copilariei, o plasau pe guvernantă in sfera personelor nu foarte

21
apropiate de fată. L-a moartea batranului, titlul de tutore i-a revenit lui John
Worthing, un baiat infiat de Thomas. Cecily își iubea foarte mult noul unchii și
avea grijă sa nu-l negajească cu nimic. Fata devine specială, deoarece și-a inventat
o poveste de dragoste cu care s-a hranit hoarte mult timp: s-a logodit în gand cu
Onest Worthing, fratele unchului ei, își scria singura scrisori de dragoste la care nu
raspundea,deaorece nu avea încredere în spusele iubitului, l-a un moment dat a rupt
logodna deoarece credea ca este înșelată, însă nu după mult timp își trimite o nouă
scrisoare prin care îsi cere mâna, cand o întalnește pe Gwendolin Fairfaxx, o
posibilă pretendentă a iubitului ei, Cecily iese din carapacea de fată cuminte și
supusă de la țară, înfrundând-o pe acesta fara nicio ezitare, ajungând să fie foarte
răutăcioasă afirmând:,,Sunt în stare să merg cât de departe este nevoie pentru a-l
scapa pe micuțul meu băiețaș, cuminte și nevinovat de uneltirile alteia”,
îmbracamintea sa era modestă, parul nevosit, însă cu frumusetea ei reșește să
atraga multe priviri.

Următorul pas era să gasesc un animal cu care sa o identific pe Cecily,

pentru a-i putea înțelege mai bine caracterul. Am metamorfozat-o într-un
camaeleon, deoarce mi se pare o reptile foarte frumoasă, după care toată lumea
întoarce capul, la fel cum se întamplă și cu tânăra domișoară. Are posibilitatea de
a-și schimba culoarea în funcție de mediul înconjurator, precum și Cecily este
capabilă să-și schimbe comportamenul,radical, în functie de persoana cu care
conversează. În ciuda corpului destul de mic, limba s-a are capacitatea de a depăși
de doua ori lungimea lui, pentru a fi capabil sa prindă hrana. La fel se întâmplă și
cu fata draguță și micuță în momentul în care se simte încolțită, vorbele și actiunile
ei te uimesc remarcabil, deoarece ,la prima vedere trece drept o persona firavă,
nefiind vreodată în stare să facă vreun rău.. Cameleonii sunt specii care traiesc
siguri, însă sunt capabili de un devotamnet aparte față de stăpan. Așa pereput-o și

22
pe Cecily, o fetiță singuratică, umplandu-și timpul cu tot ce îi oferă imaginația,
care aunci cand ajunge să se simtă bine lângă cineva, este în stare de foarte multe
pentru a-l pastra aproape.

Acum că imaginea personajului era proiectată în capul meu destul de clar,

puteam trece la munca efectivă asupra rolului. Ținând cont de faptul că personajul
pe care-l interpretez își face apariția deabea în actul II, o perioadă de timp, am
asistat la repetițiile colegilor mei, observându-i. Tot acest timp a fost foarte benefic
pentru mine,deoarece am avut parte de un răstimp îndelungat pentru a-mi clarifica
în ce direcție se îndreptă spectacolul nostru, avand ragaz să-mi stabilesc aportul și
impactul pe care îl am eu, asupra spectacolului.

Până în actul al II-lea colegii meu stabilesc deja un ritm al specatcolului, iar
apariția mea trebuie să susțină ceea ce deja ei au construit. Cecily are relații
dierecte cu fiecare personaj din componența piesei de teatru, însă cu fiecare are alt
gen de a relaționa.

Primul contact îl are cu Miss Prism, guvenranta sa. Între cele doua are loc o
dispută, deoarece Cecily nu vrea să ia parte la lecția de germană, optând pentru
udatul florilor. Cearta celor două este aplanată de apariția Doctorului Chaseble,
prilej potrivnic pentru fată pentru a înventa o poveste care să o scape de meditație.
Acestă scenă de redă șiretenia personajului.

Aici am avut câteva probleme, deorece tindeam sa exagerez tot ce facea

personajul, pentru a vedea publicul nemultumirile fetei. Dupa lupte seculare, am
înteles importanța simplității.

Următoare persoană cu care ia contact, este Onest Worthing, iubitul său

imaginar, pe care îl întâlnește în carne și oase, datorita profunzimii cu care credea

23
în relația lor. Aici Cecily este emoționată până peste cap, fiind capabilă să-i
destăinuie acestuia toata povestea lor de dragoste cu care ea și-a hrănit imaginația.
Ea se destaunuie fără menajamente, datorită fapului ca în inocența ei caracteristică
nu a cunoscut auto-cenzura.

Aici m-am folosit de magicul DACA a lui Stanislavski, stabilind contacte

vizulae multiple cu partenerul meu de scenă, ceea ce a dus la nașterea unei relații
veridice.

Întalnirea cu domnișoara Fairfaxx, ne prezintă anti-teza celor 2 personaje.

Gwendoline era exact opusul lui Cecily, însă, soarta le face să fie îndragostite de
același nume bărbătesc, ONEST. La început sunt forte draguțe una cu cealată ca
mai apoi sa ajunga sa se certe pentru același bărbat.

Aici l-a constituit greul rolului meu, deaorece vocea mea puternica, caracterul
meu extrovertit si construcția fizica, mai dezvoltată decât a colegei mele, ma
plasau pe mine drept dominatoare, pe cand eu, trebuia să fiu cea dominată. După
lungi repetiții, mi s-a implementat adânc în minte, ca trasatura de baza a
personajului era naivitatea extremă care ma ducea păna in punctual în care mă
intersectam cu prostia. Când am înțeles acest aspect, mi-am dat voie să fiu
dominată, gasindu-mi, eu, Andra, o inocență de care nu eram conștienă, ajutându-
mă extrem de mult să înțeleg ce joc.

Actul III la specatolului mi-a prezentat-o și pe Domna Breknel, spaima

tuturol personajelor. Cecily nu a fost marcată de prezența sa, deorece scopul ei
principal era să se logodescă cu Onest, iar Doamna era partașă dorinței ei, chiar
daca scopurile erau diferite. Pe parcurul întrgului act, Cecily rostește doar câteva
replici, restul timpului rămânându-i pentru a asculta si observa ceea ce se petrece
în scenă. Acest act a fost cel mai interesant pentru mine, deoarece știm foarte clar
24
că vedem mai bine calitățile unui actor atunci cand nu vorbește. Trebuia, timp de
20 minute sa fiu Cecily Cardew, iar publicul trebuia să simtă asta, chiar dacă nu
rosteam vreun cuvânt.

. După terminarea cu brio a specatcolului, am ajuns la concluzia proprie,

precum că noi trebuie sa gândim în ,,limba’’ personajului. Este la fel ca și cu
limbile străine, dacă îți traduci în cap s-ar putea să pierzi sensul. L-a fel stăm și cu
rolul, nu trebuie sa ne gandim, noi actorii, cum ar reacționa personajul la replica
primită și să reacționăm direct din puncul de vedere ar personajului.

25
 CONCLUZII
În timpul acestei experiențe am trecut prin foarte multe stări noi pentru
mine. Unele m-au ajutat, altele m-au încurcat, pe deoparte am fost descurajată, pe
altă parte am fost încurajată să lupt în continuare. Importantă cred ca a fost
multitudinea de sentimente pe care le-am experimenat în toată această perioadă,
deoarece m-au ajutat să ma cunosc mai bine și să accept într-un final că personajul
Cecily Crdew, reprezintă subiecul meu, pentru lucrarea de licență. Am acumulat
extreme de multe informații pentru a putea redacta aceste pagini.

Am ajuns la concluzia că un actor nu se poate metamorfoza complet pe

parcursul specatcolului, deorece actorul ci nu personajul, știe cand să intre în
scenă, pe unde să intre, iar în cazul în care se întamplă vreun accident, actorul este
cel care-l rezolvă ci nu personajul.

Am scris toată lucrarea le persoana a III-a deorece ,,Transpunerea la persoana

a III-a și la trecut permit actorului să se așeze la o justă distanță față de personajul
său …actorul va fi în situația de a arunca asupra rolului o privire din spate’’-
Berlolt Brecht

Când am decriptat actiunile personajului, mi-am dat seama ca nu există corp,

minte si voce, ele fiind prelungiri una pentru alta, nefiind posibil ca un actor să
aibă vreuna dintre ele, lipsă.

Căutam adesea gesturi care sa fie în concordanță cu ceea ce rostesc, fara să îmi
dau seama ca un semntiment puternic si clar, în momentul în care-l exteriorizezi,
devine gest.

26
 Publicul neavizat, treduce reușita atorului în date native pe le numește
,,TALENT”, publicul avizat, este de părere că talentul fara muncă nu însemnă
nimic, preferând adesea acorul muncitor în defavoarea celui talentat. După această
experiență eu cred că nu poți să reusești fără amandouă, însă la bază sta talentul.
Spun asta, deoarece în partea de musical, tot ceea ce am reușit a fost să încerc să
cânt și să dansez. Sunt o personă aritmică, drept dovadă nu am resit nici macar sa
bat rimlul piesei si să merg în același timp. Cu toate ca am muncit din greu, doza
aceea de talent inexistentă și-a spus cuvântul. Cu auzul stau la fel de prost, am un
auz armonic si reușesc să mă integrez destul de bine într-un cor, dar daca se pune
problema să cand singura, am un handicap care mă face specială, reușesc să cânt
doar la terță. Cu ritmul meu inexistent si cu auzul arminic, am reușit doar să dizez
pe lângă ton.

Cu toate că am adus pe scenă o piesă de teatru din trecut, am reșit să

rămânem în vreme nostră, cu întreg specacolul, deorece, cred, că actorii nu trebuie
sa interpreteze o operă ci să contempleze asupra ei.

În cocnluzie, sunt de parere că rolul nostru este de a creea întrebări, ci nu de a da

răspunsuri.

27
BIBLIOGRAFIE:
OSCAR WILDE – PORTRETUL LUI DORIAN GRAY, POLIROM, IAȘI ,2012

- PORTRETUL DOMNULUI W. H., ALDO PRESS,

BUCUREȘTI, 2003
- PRINȚUL FERICIT ȘI ALTE POVESTIRI, CARTEX,
BICUREȘTI, 2016
- TEATRU, PENTRU LITERATURA UNIVERSALA,
BUCUREȘTI, 1967
- CÂNTECUL DIN URMĂ, CASA SCOALELOR,
BUCUREȘTI, 1946
- BALADA ÎNCHISORII DIN READING, UNIVERS,
BUCUREȘTI, 1971
- FANTOMA DE LA CANTERVILLE, POL PLUS
,BUCUREȘTI ,1998
- CRIMA LORDULUI ARTHUR SAVILE, HUMANITAS,
BUCUREȘTI, 2009
JULLIAN PHILIPPE, OSCAR WILDE (PARIS, 1967; TRS. LONDON, 1967)

LEMONNIER LEON, OSCAR WILDE (PARIS,1931)

LA JEUNESSE, ERNEST, FRANZ BLEI AND ANDRE GIDE,

RECOLLECTIOS OF OSCAR WILDE, TRS. PERCIVAL POLLARD (BOSTON,
LONDON, 1906)

PISCADOR ERWIN, TEATRUL POLITIC, ED. POLITICĂ. 1966

28
BRECHT BERLOT, SCRIERI DESPRE TEATRU, UNIVERS, BUCUREȘTI,
1997

EUGENIO BARBA, L’ARCHPEL DU THETRE BOUFFONNERIES-

CONTRASTES, CAZILHAC, 1983

VASSILIEV ANATOLI SELLARS, DE LA GROTOWSKI LA STANISLAVSKI,

LES PENSEUR DE L’ENSEIGNEMENT, ALTERNATIVES THEATRALES
2002, NR. 70/71. TRAD.: D.V.

KLAUS MICHAEL GRUBER, GEORGE BANU-MARK BLEZINGER, KLAUS

MICHAEL GRIIBER, DU REGARD, PARIS, 1993, TRAD.: D.V.

PATRICE CHEREAU, LES CITES DU THEATRE D’ART,

THEATRALES/ACADEMIE EXPERIMENTALE DES THEATRES, PARIS,
2000., TRAD. CRISTINA MODREANU

ROBERT WILSON, INTERVIU CU GEORGE BANU, ACADEMIA

EXPERIMANTALĂ A TEATRELOR, 30 MARTIE 1998, APĂRUT ÎN
REVISTA MOUVEMENT

DARIO FO, LE GAI SAVOIR DU COMEDIAN- V ARCHE, PARIS, 1990

PETER SELLARS, CONFERINȚĂ ȚINUTĂ IN LIMBA FRANCEZĂ LA

CONSERVATORUL NAȚIONAL DE ARTĂ DRAMATICĂ, MC, 2002

PETER BROOK, SPAȚIUL GOL, NEMIRA, BUCUREȘTI, 2014

VIOLA SPOLIN, IMPROVIZAȚIA PENTRU TEATRU, U.N.A.T.C. PRESS,

BUCUREȘTI,2008

29
KONSTANTIN SERGHEEVICI STANISLAVSKI, MUNCA ACTORULUI CU
SINE ÎNSUȘI VOL. I ȘI VOL.II, NEMIRA, BUCUREȘTI, 2016

30