Şcoala „Ion Ghica”, Iaşi

Prof. psihopedagog: Alina Amariei

COPILUL CU ADHD

Ce este ADHD-ul ?

ADHD-ul, sau Sindromul Atenţiei Deficitatre Hiperactive (SADH) este un deficit

transmis pe cale genetică, asemănător cu o boală cronică (în percepţie medicală) şi nu o tulburare
cu cauze educative sau sociale. Este un deficit fizic care le determină pe cele psihice. Cercetările
au demonstrat că acest deficit este moştenit în aceeaşi familie. Copiii care sunt diagnosticaţi cu
ADHD sau SAD (după diagnosticul american) au, cel mai probabil, părinţi care manifestă
comportamente de tip SAD, cum ar fi: dezorganizarea, hiperactivitatea sau impulsivitatea.
Frecvenţa de apariţie este mai mare la băieţi comparativ cu fetele, unul din patru
prezentând acest sindrom.
Simptomele caracteristice ale acestei tulburări sunt neatentia, hiperactivitatea şi
impulsivitatea. Debutează în copilărie, dar poate persista la un număr important de personae şi la
vârsta adultă.

Cum se manifestă?

ÎN CLASĂ:

 neatenţia se manifestă prin: -insuficienta consecvenţă în îndeplinirea sarcinilor

- dificultăţi în organizarea şi efectuarea corectă a activităţilor
- persoana dă impresia că nu ascultă sau nu aude ceea ce i se
spune
- activitatea sa este dezordonată şi efectuată neglijent
 impulsivitatea se manifestă prin: - răspunsuri precipitate la întrebări, înainte ca acestea să
fie formulate
- comentarii imprudente
- nu-şi aşteaptă rândul la sarcinile de grup
- nu se concentrează înainte de a răspunde
- întrerupe profesorul la lecţie
- întrerupe sau vorbeşte cu alţi colegi în timpul
perioadelor de activitate
 hiperactivitatea se manifestă prin:- dificultăţi în a rămâne aşezat
- se ridică excesiv în picioare
- aleargă prin clasă, neastâmpărat
- manipulează diferite obiecte
- tendinţa de a se răsuci şi de a merge în zig-zag

1
ACASĂ:
 neatenţia se manifestă prin: - nu răspunde la solicitări
- nu urmează instrucţiunile celorlalţi
- trece frecvent de la o activitate neterminată la o alta
 impulsivitatea se manifestă prin: - întreruperea sau deranjarea celorlalţi membri ai
familiei printr-un comportament orientat spre accidente
 hiperactivitatea se manifestă prin:- incapacitatea de a rămâne aşezat, când se aşteaptă
acest lucru
- activităţi excesiv de zgomotoase

CU EGALII:
 neatenţia se manifestă prin: - incapacitatea de a urma regulile unor jocuri structurate
- incapacitatea de a-i asculta pe ceilalţi copii

 impulsivitatea se manifestă prin: - incapacitatea de a-şi aştepta rândul la jocuri

- îi deranjează pe ceilalţi
- tendinţa de a apuca diverse obiecte fără intenţii rău
voitoare
- angajarea în activităţi periculoase fără a lua în
calcul consecinţele posibile
 hiperactivitatea se manifestă prin: - vorbitul excesiv de mult
- incapacitatea de a se juca liniştit
- incapacitatea de a-şi regla activitatea în
conformitate cu cerinţele jocului

OBSERVAŢIE ! Putem spune că un copil are ADHD numai dacă sunt cel puţin 6
comportamente diferite dintre cele amintite mai sus, care să fi apărut înaintea vârstei de 7 ani şi
care durează mai mult de 6 luni, iar acestea se repetă în situaţii diferite (joc, activitate de învăţare,
la şcoală, acasă, în grupurile de prieteni, etc.).

Cauzele manifestarilor de tip hiperactiv

Pâna în prezent nu există o explicaţie clară a apariţiei manifestărilor comportamentale de

tip hiperactiv. Totuşi cei mai mulţi oameni de ştiinţă consideră că principala cauză a acestor
probleme ar trebui căutată în tulburările funcţiilor cerebrale, dar şi în condiţiile în care trăiesc
copiii, acestea influenţând simţitor manifestarea şi evoluţia tulburării.

A. Tulburările funcţionale ale creierului.

Acestea pot fi declanşate de:
 Complicaţii în timpul sarcinii, naşterii sau în perioada de sugar;
 Factorii ereditari;
 Encefalita şi sindromul post-encefalitic, hipoxie;
 Alimentaţia necorespunzătoare vârstei;
 Absenţa sau prezenţa în exces a unor neurotransmiţători: serotonina, dopamina şi
norepinefrina.

2
B. Mediul social
 Din cauza neliniştii şi a impulsivităţii, copilul hiperactiv atinge frecvent şi chiar depăşeşte
limitele impuse de reguli;
 Astfel, poate apărea un cerc vicios datorită avertismentelor şi restricţiilor impuse de
părinţi şi cadre didactice.
 Copilul nu le ia în considerare sau le respectă doar o perioada scurtă de timp, fiind
necesară o permanenta atenţionare.
 Experientele pozitive din familie şi şcoală trec din ce în ce mai mult pe plan secund, iar
manifestările hiperactive devin tot mai intense.

Repere în corectarea comportamentului copilului

I. controlul comportamentului
II. adaptarea clasei la cerinţele unui copil cu tulburări de comportament

I. Controlul
comportamentului.

A. Pentru acest lucru este necesar ca părinţii să înţeleagă diverse aspecte:

a) motivele comportamentului copilului

ex.: - fiecare copil s-a născut cu propria sa structură de temperament: încăpăţânaţi,

independenţi, dependenţi, calmi, agitaţi.
- astfel, copilul dificil (încăpăţânat, agitat, independent) va reacţiona agresiv
la frustrare şi va opune rezistenţă instrucţiunilor părinţilor.

b) să-şi înţeleagă propria personalitate şi influenţa acesteia asupra formării

personalităţii copilului

ex.: - inconsecvenţi, nerăbdători

- cu reacţii exagerate
- îi cer prea mult copilului şi el nu poate face faţă
- incapacitatea de a răspunde corect/ adecvat situaţiei prezentate de
copil
- nu le acordă suficientă atenţie
- părinţi prea permisivi

CONCLUZIE:

Înţelegând aceste două aspecte părinţii pot să-şi corecteze eventualele greşeli: nu întăresc
prin recompensă comportamentul pozitiv al copilului, considerând normal faptul ca un copil să se
comporte bine, întăresc comportamentul negativ al copilului, în mod neintenţionat, prin

3
răspunsurile pe care le dau, evită confruntarea pe loc cu comportamentul copilului, mulţumindu-
se să-i repete la nesfârşit acestuia să înceteze şi ce păţeşte dacă nu face acest lucru, sunt
inconsecvenţi în corectarea comportamentului negativ al copilului.

II. Adaptarea clasei la cerinţele unui copil cu tulburări de

comportament

Impulsivii
EDUCATORUL

 să ignore comportamentele necorespunzătoare, de importanţă minoră.

 să pedepseacă sau să recompenseze comportamentul, imediat ce acesta s- a produs.
 să fie supraveghiat în pauze.
 să evite critica în clasă
 fiecare comportament pozitiv, oricât de neînsemnat/ minor să fie recompensat
 poate încheia un pact/ contract comportamental cu copilul, câştigându-i încrederea
 să instruiască copilul pentru a-şi controla propriul comportament.

Ex. nu va fi numit să răspundă la lecţie decât dacă ridică mâna. Nu se iau în considerare
răspunsurile date dezordonat de acesta.

Cu dificultăţi de
atenţie
EDUCATORUL

 să fie aşezaţi într-o zonă liniştită, departe de geam şi eventual cu un coleg ce poate fi
luat drept model
 să i se acorde mai mult timp pentru realizarea sarcinilor; sarcinile lungi se
fragmentează
 cerinţele pentru obţinerea unui calificativ mai bun trebuie să fie mai reduse, pentru a-i
da sentimentul reuşitei
 copilul trebuie privit în ochi
 stabileşte un semn confidenţial cu copilul astfel încât, atunci când nu este atent
educatorul să-l poată atenţiona fără a fi pus în inferioaritate faţă de colegi.

4
 Cu tulburări de comportament

COPII SUNT: dezorganizaţi

împrăştiaţi

EDUCATORUL

 Utilizarea materialelor vizuale pentru a le atrage atenţia

 Copilul trebuie ajutat să-şi organizeze activitatea
 I se poate impune să aibă o agendă unde să-şi noteze toate sarcinile şi temele
pentru acasă şi părinţii să verifice agenda acasă
 Controlarea elevului pentru a vedea dacă şi-a făcut temele şi încurajarea lui pentru
a-şi ţine lucrurile în ordine
 Să i se dea sarcini pe rând pentru a se evita confuzia
 Stabilirea de sarcini pe termen scurt pentru a savura micile succese, fapt ce-i
îmbunătăţeşte imaginea de sine
 De regulă, au o dispoziţie proastă şi este necesară o permanentă încurajare şi
lăudare pentru comportamentele pozitive şi rezultatele bune obţinute
 Să i se vorbească calm, cald, fără ameninţare, mai ales când el manifestă
nervozitate
 Discuţiile individuale cu copilul sunt extrem de utile precum şi consultaţiile
frecvente cu părinţii
 I se poate da ocazia să fie lider sau să-şi ajute colegii la materiile unde obţine
rezultate mai bune = este valorizat şi creşte imaginea de sine (sunt bun) şi stima
de sine(deci sunt capabil)
 Încurajat să observe comportamentul unui coleg model
 Se evită implicarea în activităţi cu un grad ridicat competiţional, pentru că poate
duce la activarea comportamentelor agresive, dezorganizare şi frustrare
 Se incurajează învăţarea prin colaborare cu alţi elevi şi se pot da sarcini în acest
sens
 I se dau responsabilităţi sociale pentru a fi privit într-o lumină pozitivă de către
colegi (ex.: responsabil cu disciplina în clasă pe timpul pauzelor, sau cu
verificarea temelor elevilor).

REGULI PENTRU PĂRINŢI/PROFESORI CARE LUCREAZĂ CU COPII

HIPERACTIVI

Fiecare copil are nevoie de limite clar stabilite de adulţi şi care se manifestă constant, în
raport cu posibilităţile acestuia. El trebuie făcut resonsabil pentru comportamentul lui, la fel
de bine ca şi ceilalţi membri ai familiei/ clasei. Regulile de lucru cu un copil hiperactiv sunt la
fel de utile ca şi regimul alimentar şi insulina pentru un diabetic.

5
 Fiţi foarte consecvenţi în stabilirea regulilor de disciplină
 Păstraţi-vă vocea liniştită şi nu strigaţi. Mânia este un lucru normal, dar se poate
controla.
 Încercaţi să vă ţineţi în frâu emoţiile, prevăzând pe cât posibil dificultăţile care vă
aşteaptă. Recunoaşteţi şi lăudaţi orice comportament pozitiv, oricât de neansemnat.
 Evitaţi abordarea permanent negativă: „Opreşte-te”, „Încetează”, „Nu mai face asta..”
 Separaţi comportamentul copilului pe care nu îl agreaţi, de persoana copilului: „te
iubesc dacă nu mai faci asta…”
 Stabiliţi pentru copil un program zilnic foarte clar: program de trezire, mâncare,
plimbare, joacă, culcare. Respectaţi flexibilitatea acestui program, deşi copilul va
încerca să-l întrerupă. Programul îi va conferi o oarecare siguranţă până va fi capabil
să-şi întocmească propriul program
 Orice sarcină nouă, dificilă sau nu, demonstraţi-o practic copilului, însoţind
intrucţiunile de fapte clare, scurte şi liniştite. Această metodă va stimula percepţiile
audio-vizuale, lucru foarte util în formarea deprinderilor. Memoria unui copil
hiperactiv are nevoie de mult timp ca să se dezvolte. Aveţi răbdare şi repetaţi.
 Încercaţi să-i oferiţi o cameră, un spaţiu al lui care să fie proprietatea sa. Evitaţi
decorarea camerei în culori vii sau modele complicate. Capacitatea de concentrare va
fi mult îmbunătăţită dacă camera va fi decorată cât mai simplu şi ordonată. Un copil
hiperactiv încă nu este capabil să filtreze, să înlăture factorii din mediu care pot să-i
distragă atenţia.
 Obişnuiţi copilul să facă doar un singur lucru deodată; daţi-i o singură jucărie dintr-o
cutie de jucării ţinută încuiată, iar când colorează sau iîşi face temele luaşi orice alt
obiect de pe masă sau din apropierea lui, închideţi radioul, televizorul. Stimulii
multipli îl împiedică să se concentreze asupra sarcinii principale pe care o are de
îndeplint.
 Încredinţaţi-i copilului anumite responsabilităţi, lucru necesar pentru creşterea
respectului de sine. Sarcina pe care i-o daţi trebuie să se situeze în limita posibilităţilor
lui. Ducerea la îndeplinire necesită multă supraveghere.
 Învăţaţi să descifraţi semnalele de avertizarea ale crizelor. Încercaţi să evitaţi explozia
copilului, distrăgându-i atenţia cu altceva, sau să discutaţi calm conflictul. Îndepărtaţi
copilul din zona de conflict şi petreceţi cateva minute în alt mediu.
 Restrângeţi numărul prietenilor de joacă la cel mult unu sau doi, datorită iritabilităţii
copilului. Încercaţi să le explicaţi regulile de joacă şi prietenilor copilului şi părinţilor
acestora.
 Nu-i arătaţi copilului o compasiune exagerată, nu-l ridiculizaţi, nu vă lăsaţi copleşiţi
de comportamentul lui şi nu fiţi nici prea duri dar nici indulgenţi cu copilul.
 Discutaţi cu medicul deschis despre probleme, despre efctul medicamentelor.
 Vorbiţi cu educatorul despre metodele care au dat rezultate în cazul lui.