Sunteți pe pagina 1din 4

Principalele caracteristici ale unui profesor bun.

Ce înseamnă să fii un profesor bun? Este o întrebare la care este greu să răspunzi.
Răspunsul va fi diferit, în funcţie de cel care întreabă şi de cel care răspunde. Un profesor bun, în
opinia mea, este acela care nu încearcă să mulţumească pe toată lumea, ci încearcă să se
mulţumească pe sine. În cele ce urmează, voi prezenta diferite răspunsuri ale întrebării „Cum
este/ce este/Cine este un profesor bun?”.

Un profesor bun din punctul meu de vedere, ca si cadru didactic

Pentru mine, un profesor bun, este acela care încearcă să obţină de la elevii săi, nu
neapărat performanţe, ci ce este mai bun în fiecare. Un profesor bun nu este cel care ierarhizează
sau face statistici în clasa lui, ci acela care reuşeşte să „citească” fiecare copil, să-i găsească
aptitudinile şi să le cultive. Empatia este o calitate necesară oricărui cadru didactic, indiferent de
disciplina pe care o predă, sau de nivelul la care îşi susţine lecţiile. Pentru a fii un cadru didactic
bun, nu ajunge să ai performanțe școlare extraordinare, dacă elevii tăi nu au format prietenii,
dacă nu ai încercat să le insufli câteva calități morale, pentru viața de adolescent. Un dascăl
priceput este acela care niciodată nu oboseşte să muncească pentru clasa lui, care mereu caută
soluţii la orice problemă. Un profesor bun este acela care face totul din plăcere.

A fi profesor înseamnă a te ridica deasupra tuturor elevilor şi, totuşi, a te coborî ”la
mintea lor”.

A fi profesor înseamnă a fi capabil de a face 180 de lucruri în acelaşi timp, care nu au


nicio legătură cu obiectul pe care îl predai.

A fi profesor înseamnă a comunica zilnic tuturor elevilor cunoştinţe fundamentale pentru


ei şi, în cele mai multe cazuri, să şi ai dreptate.

A fi profesor înseamnă a-ţi găsi mai mult timp pentru alţii decât pentru tine.

A fi profesor înseamnă a avea veşnic pe faţă un zâmbet care poate rezista reducerilor de
salariu, copiilor cu probleme, părinţilor îngrijoraţi.
A fi profesor înseamnă a-ţi continua meseria şi atunci când părinţii îţi pun fiecare mişcare
la îndoială şi când alţii nu te susţin.

A fi profesor înseamnă a avea 6 perechi de mâini, să ajungi să le faci pe toate, dar mai
ales 3 perechi de ochi: o pereche să-l vadă pe elev aşa cum este el în realitate şi nu cum l-au
etichetat alţii; altă pereche să fie plasată la spate pentru ca profesorul să vadă ce nu este de văzut,
dar trebuie cunoscut; ochii din faţă sunt doar pentru a vedea cum se comportă copilul, pentru ca
mai apoi să poată reflecta asupra acestui comportament şi să poată spune: “ Înţeleg şi cred în
tine”.

A fi profesor înseamnă a veni la muncă chiar şi când eşti bolnav, înseamnă a preda unei
clase de copii care nu vor să înveţe, înseamnă a păstra un loc special în inima ta pentru copiii
care nu sunt ai tăi, înseamnă a înţelege toate frământările prin care trec cei aflaţi în dificultate.

A fi profesor înseamnă a avea inimă bună, dar şi dură uneori, înseamnă a juca câte o
scenetă în fiecare oră cu alţi actori.

A fi profesor înseamnă a avea pe obraz o lacrimă: pentru bucuria şi mândria de a vedea


cum un copil reuşeşte să rezolve şi cea mai mică sarcină; pentru singurătatea copiilor cărora le e
greu să se adapteze; pentru compasiunea faţă de sentimentele părinţilor. Lacrima pe obraz vine
din durerea de a nu putea ajunge la unii copii şi dezamăgirea pe care o simt ei; vine când
profesorul a stat un an sau mai mulţi cu o clasă şi trebuie să-şi ia rămas bun de la acei copii şi să
fie gata să întâmpine o nouă generaţie

Principalele caracteristici ale unui profesor bun, din privinţa unui cadru didactic:

 Empatie,
 Toleranţă,
 Interes,
 Obiectivitate,
 Implicare
 Mediator, consilier, psiholog
Un profesor bun din punctul meu de vedere, ca si student

Ca si student, un cadru didactic apreciat, este acela care este obiectiv, transparent. Acela
care punctează ce faci, nu ce ai făcut. Totodată, cadrul didactic bun este acela care este interesat
de disciplina sa, care încearcă să o facă plăcută şi elevilor, care nu prezintă doar conţinuturi
teoretice, ci vine mereu cu activităţi practice.

Principalele caracteristici ale unui profesor bun, din privinţa unui student:

 Obiectivitate
 Interes
 Implicare
 Spirit practic

Un profesor bun din punctul de vedere al elevilor (clasa I)

Mi-am întrebat elevii cum consideră ei că este un profesor bun. Răspunsurile au fost
diverse, dar apropiate din punctul de vedere al înțelesului. Pentru ei, portretul unui profesor bun
este asemănător cu cel al unei mame.

Copiii apreciază cadrele didactice care-i tratează de la egal la egal, care nu impune limite
și bariere între ei. Profesorul iubit de copii este acela care poate „abandona” pentru cinci minute
lecţia de matematică şi se opreşte ca să discute despre probleme/ certuri apărute între elevi.

Profesorul bun, în opinia copiilor, este acela care nu predă lecţia din manual, ci o
transpune din viaţa reală.

Principalele caracteristici ale unui profesor bun, din privinţa unui elev de clasa I

 Să ne iubească
 Să ne îmbrățișeze
 Să nu ne certe mult,
 Să facă lecții amuzante
 Să ne asculte când avem o problemă
 Să ne explice lecțiile
 Să se joace cu noi
 Să facă experimente

Un profesor bun din punctul de vedere al părinţiilor

Dacă am întrebat copiii clasei ce înseamnă un profesor bun, nu am ocolit nici părinţii.

În opinia acestora, un cadru didactic, excepţional este acela care reuşeşte să trateze toţi
copiii egal, şi pe care-i apreciază doar în raport cu ei înşişi. Cadrul didactic apreciat de părinţi, le
comunică acestora orice problemă apare, implicându-i direct .

Profesorul care reuşeşte să acorde atenţie nevoilor fiecărui copil, este un cadru didactic de
succes, în viziunea părinţiilor.

Principalele caracteristici ale unui profesor bun, din privinţa unui student:

 Obiectivitate
 Interes
 Implicare
 Empatie

Concluzionând, un profesor bun, din orice privinţă e privit, trebuie să demonstreze


empatie, obiectivitate, dar mai presus de toate, pasiune.

S-ar putea să vă placă și