Sunteți pe pagina 1din 4

Enigma Otiliei

de George Călinescu

,,Enigma Otiliei” este un roman de tip balzacian, cu elemente clasice, romantice și realiste, scris
de George Călinescu în anul 1938 ce se încadrează în curentul literar realism. Elementele romantice sunt
date de începutul și de finalul romanului, de descrierea străzii pe care locuiește Costache Giurgiuveanu, și a
casei lui Costache Giurgiuveanu, din perspectiva exterioară a lui Felix, de descrierea lui Felix și a Otiliei,
precum și a lui Costache Giurgiuveanu, personajele principale ale romanului, de descrieri de natură etc.
Elementele clasice sunt date de compoziție, de alcătuirea simetrică a romanului, care începe și se încheie cu
cuvintele bătrânului Costache Giurgiuveanu: ”aici nu stă nimeni...”, de stilul autorului și arta sa narativă.
Elementele realiste sunt date de construcția subiectului, de firul narativ, de acțiunile și întâmplările care
constituie trama epică a romanului. În sfârșit, elementele balzaciene constau în arta lui George Călinescu de
a crea tipuri umane, destine, portrete caracteriologice memorabile.
Teme principale - După temele folosite, romanul este balzacian și citadin, o frescă a burgheziei
bucureștene de la începutul secolului XX (1909-1911), ce prezintă aspectele ei caracteristice din
perspectiva social-economică (moștenirea averii lui Costache Giurgiuveanu). Pe acest fundal se profilează
și maturizarea lui Felix, care-i conferă caracterul de bildungsroman. Calitatea realist-balzaciană este întărită
de folosirea motivelor moștenirii și paternității.
Structură - Romanul, alcătuit din douăzeci de capitole, este construit pe mai multe planuri
narative, care urmăresc destinul diferitelor personaje, conferind dimensiune celor două conflicte.
Dintre cele două planuri principale, un plan urmărește familia Tulea și lupta acestora pentru
moștenirea lui Costache Giurgiuveanu și pentru înlăturarea Otiliei. Celălalt urmărește progresul și
maturizarea lui Felix, care, rămas orfan, vine să studieze medicina în București. Planurile secundare sunt
utilizate pentru a susține imaginea amplă a societății citadine.
Titlul inițial al operei, ”Părinții Otiliei”, reprezintă motivul balzacian al paternității, o aluzie la felul
în care fiecare personaj determină soarta acesteia. Schimbarea titlului mută accentul pe misterul
comportamentului Otiliei.
Felix Sima, un tânăr de 18 ani, vine în București la unchiul său, Costache Giurgiuveanu, pentru a
urma Facultatea de medicină. Ajuns la adresa indicată, Otilia, fata vitregă a bătrânului, îl invită în casă,
unde îi cunoaște pe membrii familiei: mătușa Aglae, unchiul Simion și copiii acestora Titi, Aurica,
Olimpia, ginerele Stănică Rațiu precum și prietenul de familie Leonida Pascalopol. A doua zi, Otilia îi
arată locuința, el remarcă felul jucăuș al fetei și este surprins când găsește o scrisoare adresată acesteia,
pe numele Otilia Mărculescu. Fata este râvnită de Leonida Pascalopol și invidiată de toți membrii familiei
Tulea. Felix, curios de enigma numelui Mărculescu, descoperă soarta Otiliei care nu este cu mult diferită
de a sa. Fata a rămas orfană de mică și este crescută de tatăl său vitreg, moș Costache. Pascalopol a
cunoscut-o pe mama Otiliei și de atunci i-a ajutat foarte mult, Otilia purtându-i o stimă deosebită. Rugat
de Aglae, Felix îl meditează pe Titi care a rămas corigent, și în aceste împrejurări sora sa, Aurica, se
atașează de tânăr. El, însă, se simte tot mai atras de Otilia pe care o admiră și cu care petrece din ce în ce
mai mult timp. Vede însă în Pascalopol un rival.
La începutul lunii august, Olimpia, cel mai mare copil al Aglaei, își face apariția acasă împreună
cu Stănică, concubinul ei, cu care are un copil. Simion nu-și recunoaște fiica și refuză să-i dea o casă de
locuit și zestrea sa. Stănică, prin minciuni și scrisori adresate domnului Pascalopol în care îl amenință că
se împușcă, reușește să strângă ceva bani de la toți și să-l înduplece pe Simion, cu motivarea că mai are
câteva luni de trăit, să-i dea zestrea Olimpiei.
La invitația lui Pascalopol, Felix și Otilia se duc la moșia acestuia, unde tinerii profită de timpul
petrecut împreună, iar după două săptămâni revin acasă. Între timp, fiul Olimpiei și al lui Stănică, Aurel
Rațiu, moare, iar tatăl, înduioșat, îi publică în ziar decesul, amintind toate rudele, în speranța de a obține
cât mai mult sprijin financiar. Stănică este interesat de averea lui moș Costache și în acest scop îl aduce pe
un oarecare doctor Vasiliade pentru a-i pune diagnosticul că este bolnav. Singurul care descoperă planul
este Pascalopol, care îl avertizează pe bătrân.
Între Felix și Otilia se clădește o relație de profundă prietenie și atașament. Felix îi mărturisește
iubirea, iar Otilia pare și ea înduioșată, însă privește totul în mod copilăresc. Grija sa pentru Felix pare
mai mult a unei surori. Rușinat, Felix își pune pe hârtie toate sentimentele sale, trimițându-i Otilei
scrisoarea, însă ea nu-i dă nici un răspuns. Într-un moment de gelozie, Felix o roagă pe Otilia să nu se mai
întâlnească cu Pascalopol, însă tot el, invitat de acesta la el acasă, își dă seama de greșeala făcută față de
Otilia. În casă discuțiile despre adopția Otiliei de către moș Costache declanșează un nou val cu
scandaluri din partea Aglaei. În cele din urmă, fata îi cere lui moș Costache să nu întocmească
formalitatile de adopție si pleacă cu Pascalopol la Paris, spre surprinderea lui Felix, care rămâne
dezamăgit. El se refugiază în brațele unei curtezane, Georgeta.
Felix are ocazia să-l cunoască pe Weissmann, un coleg de facultate, care-i trezește pasiuni
nebănuite pentru poezie. Discuțiile avute cu acesta îi dezvăluie situația materială dificilă a studentului,
dar și spiritul practic al acestuia, care face injecții și consultă diferite persoane pentru a-și întreține frații
și surorile. Cina la restaurantul domnului Iorgu în cinstea aniversării fiicei sale minore îi reunesc la
aceeași masă pe Georgeta cu generalul, pe Stănică, Olimpia, Aglae, Titi, Felix și moș Costache. Aglae
pare foarte interesată de viitorul fiicei celor două gazde, în speranța că o va căsători cu Titi, în timp ce
Felix se simte din ce în ce mai jignit de purtările Georgetei. La început, după o ușoară criză, familia Tulea
ignoră purtările lui Simion, care începuse să aiureze, însă văzând că situația devine insuportabilă, Aglae
ajutată de Stănică și de Weissmann îl duc la un sanatoriu.
Titi se află în centrul atenției pentru Aglae care urmărește să-l însoare cât mai bine, spre
dezamăgirea Auricii și a Olimpiei. O nepoată a sa de 16 ani pe nume Lili își manifestă dorința de a se
căsători, iar Stănică îl recomandă tatălui acesteia pe Felix Sima, în special pentru că dorea a aduce în
rândurile familiei sale și oameni culți. Felix visează că Otilia cântă la pian, însă spre surprinderea sa totul
pare a fi realitate. Revăzându-se, cei doi povestesc îndelung, în timp ce Felix se simte tot mai atras de
Otilia și de schimbarea acesteia. Moș Costache are planurile sale cu cei doi tineri, începând să adune
materiale de construcții pentru o casă unde cei doi, Felix și Otilia, aveau să stea după moartea sa. Stănică
îi face cunoștință lui Felix cu Lili, spre supărarea lui Titi, care este atras de fată și nu înțelege de ce toate
sunt atrase de băiatul doctorului Sima. Din cauza unei ușoare insolații și a efortului, moș Costache are un
atac, în urma căruia toată familia Tulea își petrece două zile în casa bătrânului, ignorând boala acestuia.
Pascalopol aduce un doctor avizat, profesor la universitate, care recomandă multă liniște și odihnă
bolnavului.
Moș Costache se însănătoșește și îi alungă din casă pe toți cei din familia Tulea, fiind de acord cu
propunerea lui Pascalopol de a deschide un cont în bancă pe numele Otiliei cu suma de 300.000 lei, însă
nu-i dă banii, încrezându-se în sănătatea sa. Moșierul deschide contul și depune în el 100.000 lei pe
numele Otiliei. După infarct, moș Costache devine din ce în ce mai speriat de moarte, la aceasta
contribuind și Stănică care îi povestea tot felul de nenorociri. Consultă diferiți doctori, urmează chiar un
tratament cheltuind bani pe medicamente și invită preoții să-i sfințească casa. Vinde apoi anumite imobile
și aduce în casă o menajeră pe nume Paulina, dar care nu stă mult pentru că bătrânul îi descoperă
interesul față de averea sa.
Aurica se spovedește preotului Țuică, mărturisindu-i dorința de a se căsători cu un evreu și anume
cu Weissemann, iar Stănică o îndeamnă pe Otilia să-l convingă pe Felix să se căsătorească cu Lili. Moș
Costache îi dăruiește lui Pascalopol 100.000 lei pentru Otilia. Stănică, după îndelungi căutări află locul
unde sunt ascunși banii și-l jefuiește. Moș Costache este surprins de atac și, în urma efortului, moare.
Stănică divorțează de Olimpia și se căsătorește cu Georgeta, iar apoi intră în politică. Otilia se
căsătorește cu Pascalopol și pleacă împreună la Paris.
Felix, cu ocazia războiului, devine doctor, apoi profesor universitar și se căsătorește bine, intrând
în cercuri înalte. Se întâlnește întâmplător cu Pascalopol în tren și află că acesta a divorțat de Otilia,
aceasta fiind acum căsătorită cu un conte din Buenos Aires. Fotografia arătată nu mai aduce nimic din
ceea ce era odinioară Otilia. Amintirile acelei idile se năruiesc în cuvintele lui moș Costache: „Aici nu stă
nimeni”.
Finalul cărții este închis, urmat de un epilog. Simetria acestuia cu începutul se realizează prin
descrierea străzii și a casei lui Costache Giurgiuveanu din perspectiva exterioară a lui Felix, în două
momente diferite ale existenței sale (în adolescență și aproximativ zece ani mai târziu, „după război”).
Romanul se încheie cu aceeași replică a unchiului său: „nu, nu stă nimeni aici, nu cunosc”.
Portretizarea personajelor se face prin tehnica balzaciană a descrierii mediului și a fizionomiei.
Astfel, tipologiile clasice (avarul, ipohondrul, gelosul) sunt introduse într-un context social care le conferă
o dimensiune psihologică, transformând realismul tradițional într-o comedie umană. Ca trăsătură a esteticii
moderne, autorul ambiguizează personajele și arată de asemenea un interes pentru procese psihice deviante
care au la bază ereditatea și mediul: alienare, senilitate.
Personajul eponim al romanului, Otilia, este fiica adoptivă a lui Costache Giurgiuveanu din a doua
căsătorie. În stil caracteristic balzacian, aparența acesteia este surprinsă cu precizie de „ochiul de estet” al
lui Felix: „fata părea să aibă vreo 18-19 ani. Fața măslinie, cu nasul mic și ochii foarte albaștri arată și mai
copilăroasă între multele bucle și gulerul de dantelă. Însă în trupul subțiratic, cu oase delicate de ogar, de
un stil perfect, fără acea slăbiciune suptă și pătată a Aureliei, era o mare libertate de mișcări, o stăpânire
desăvârșită de femeie”. Caracterizată indirect de mediu, aceasta iese în evidență prin contrast, într-o
societate burgheză snoabă și delăsătoare, Otilia fiind mereu atentă la aparențe. Prin antiteză, aceasta apare
ca opusul Auricăi, prin feminitatea ei misterioasă și rafinată. Pe plan social, Otilia este o adevărată stăpână
a casei, la care Felix învață să se ducă pentru fiecare problemă. Aceasta o pune în conflictul financiar
existent într-o poziție opusă familiei Tulea, ca o rivală pentru averea lui Costache.
Felix Sima este personajul protagonist, dinamic și complex, participând la acțiune în calitate de
martor și purtător de cuvânt al naratorului. Statutul său social și psihologic îl încadrează în categoria
intelectualilor de elită, autentici. Unul dintre cele două planuri ale romanului este drumul formării unui
tânăr, acesta fiind Felix Sima. Cariera lui Felix se împlinește în mod strălucit (devine doctor), dar căsătoria
nu-l va încadra în armonia cosmică, privilegiu pe care-l au numai cuplurile bazate pe iubire.
Moșierul Leonida Pascalopol este un aristocrat care trăiește și el un sentiment complex de
paternitate.
Costache Giurgiuveanu este pivotul romanului. Psihologia sa de avar controlează și conflictul
financiar și pe cel erotic, între Felix și Otilia. Acțiunea romanului începe cu prima întâlnire între el și Felix
și se termină cu moartea acestuia. Avariția lui mos Costache este îndulcită de sentimentul patern pe care îl
manifestă față de Otilia, un sentiment însă care nu se realizează, este repetat umbrit de teama pentru averea
lui. Mai mult, afecțiunea față de "fetița" sa apare și ca o compensație morală pentru averea mamei Otiliei,
pe care și-a însușit-o fără vreo formă legală, fapt ce a cauzat moartea acesteia și care condiționează acum
starea materială a Otiliei. Propriu-zis, o bună parte din averea lui moș Costache e averea mamei Otiliei,
respectiv a Otiliei, pe care și-a însușit-o prin drept familial. Moartea lui nu inspiră un sentiment tragic, ci
unul comic, realizat parcă de o farsă a destinului. La capătul consecințelor avariției lui mos Costache se
profilează situația precară a Otiliei. Aceasta nu este înfiată și beneficiază doar de o mică parte din banii lui,
lăsați în pază lui Pascalopol. Prin acest personaj autorul romanului condamnă societatea epocii, care a
generat oameni cu asemenea vicii dezumanizante.
Aglae Tulea, baba absolută, sora lui moș Costache, este definită de dorința de a se îmbogăți, mai cu
seamă moștenind banii lui. Astfel, aceasta devine autoritară și agresivă în fața slăbiciunii, "ca un comandant
de militărie", fără nici un considerent moral, caracteristici relevate vibrant de scena ocupării casei fratelui
ei în momentele lui de boală. Angrenând toată familia Tulea în urma ei, aceasta veghează înfrigurată ca
Felix și Otilia să nu înstrăineze ceva în timp ce ceilalți mută și scotocesc mobilierul în căutarea banilor.
Despotismul Aglaei se exercită asupra întregii familii, influențând până și alegerea lui Costache de a o înfia
pe Otilia. Avidă de avere, Aglae nu cunoaște limite morale și manifestările ei se dezlănțuie spasmodic și
fără ezitare.
Stănică Rațiu, arivistul fără scrupul moral și escrocul locvace, este un avocat fără procese care își
exercită debitul verbal în sânul familiei și în cercul prietenilor. Tema lui favorită este paternitatea, căsătoria,
familia. Patosul discursului ocazional, instantaneu, este rezultatul unei experiențe câștigate și pe care o
repetă cu orice ocazie. Obiectivul urmărit este banul, pe care nu se sfiește să-l dobândească de la oricine și
în orice calitate. Activiatea lui constă în general prin căutarea unor căi de a obține bani, de la oricine, fără
discriminare: Otilia, Felix și de la Pascalopol, și de la Marina, ca și de la rudele sale. Nu pierde nici o
ocazie să "ciupească", încredințat că va putea pune odată mâna pe banii lui moș Costache, pe care, într-
adevăr, îi fură pur și simplu. Îmbogățit, părăseste pe Olimpia, căsătorindu-se cu Georgeta.
,,Enigma Otiliei" de George Călinescu este un roman, fiind o specie a genului epic, în proză, de
mare întindere, cu acţiune complexă şi complicată, desfăşurată pe mai multe planuri narative care se
intersectează şi se determină reciproc, având o intrigă complicată. Personajele numeroase şi puternic
individualizate sunt angrenate în conflicte puternice, structura narativă este amplă şi conturează o imagine
bogată şi profundă a vieţii. Principalul mod de expunere este naraţiunea, iar personajele se conturează
direct prin descriere detaliată şi indirect, din propriile atitudini, fapte, gânduri şi vorbe, cu ajutorul
dialogului şi al monologului interior. Elementele realiste ilustrează realităţile societăţii româneşti de la
începutul secolului al XX-lea, degradată din pricina forţei mistificatoare a banului.