Mihai Pop: Obiceiuri tradiţionale româneşti (1976);

Nicolae Constantinescu: Lectura textului folcloric (1986);

Viorel Boldureanu: Cultura tradiţională orală. Teme, concepte, categorii (2006)

CARACTERELE CULTURII POPULARE:

- oralitate
- sincretism
- formalizare

RAPORTURILE CARE OPEREAZĂ:

- tradiţie / inovaţie
- colectivitate / individ
- prototip / variantă

Actele de cultură populară = acte de comunicare şi se încadrează în genurile de ascultare organizate

bipartit: vorbire > ascultare

Teza 1:
structura actului de comunicare structura actului de cultură populară

canal canal
emițător ----------------------> receptor // performer/interpret ------------> beneficiar/
auditoriu
mesaj mesaj simbolic
cod coduri
limbaje verbale/nonverbale

- ambii parteneri ai complexului comunicațional cunosc codul și îl împărtășesc;

- beneficiarul exercită constrângeri asupra performerului;
- mesajele sunt polisemantice și polifuncționale;
Teza 2:
Interpretul apelează la prefabricatele formalizării
Formula = fragment de limbaj, unități, elemente stereotipe (teme, motive, episoade, scheme)
Teza 3:
Fenomenalitatea folclorului constă în suprapunerea actului creației cu cel al interpretării
Teza 4:
Produsul folcloric este o ”realitate fluidă”: variațiile de formă nu duc la pierderea trăsăturilor specific
categoriale
Teza 5:
Forma specifică a creației orale este generarea variantelor, fiecare cu valoare și circulație de sine
stătătoare.
Teza 6:
În faptele folclorice sunt integrate și componente suprasegmentale, nonlingvistice (gestica, mimica,
ritmul, mișcarea, recuzita)
 Comunicarea în cultura populară

FAPT FOLCLORIC ACT FOLCLORIC

varianta creată şi actualizată într-un moment dat efortul de combinare şi de
interpretare al unui performer, la un moment dat
EXEMPLU:
Structura actului ritual de comunicare
canal......................................................canal
performer ------------------ forță a Sacrului ------------------------beneficiar
mesaj 1-----------------------------------mesaj 2
coduri, limbaje
- sunt utilizate coduri complexe – verbale şi non-verbale – pentru că mesajul este plurivalent
- contextul ritual şi cel ceremonial sunt determinate de coordonate spaţiale şi temporale
consacrate

Textul folcloric prezintă sincretism funcţional; acesta se compune din funcţii dominante şi funcţii
subiacente. Schimbările funcţionale sunt date de transformările sensurilor odată cu schimbările
mentalitare. În raport cu tradiţia şi cu înnoirea ei, mutaţiile funcţionale sunt elementul dinamic care
produce schimbările.
Cele mai frecvente, în cazul practicilor cutumiare (obiceiurilor), sunt desacralizările, pierderea
semnificaţiilor magice şi rituale şi transformarea în ceremonial sau chiar în spectacol cu sens de
divertisment. În acelaşi segment, schimbările funcţionale pot să se manifeste la nivel „lexical” (al
recuzitei), „morfologic” (inserarea / omiterea unor gesturi, formule) şi „sintactic” (îmbinarea şi
succesiunea secvenţelor, gesturilor). Se pot produce şi fenomene regresive (revenirea la funcţii vechi,
păstrate în latenţă).
EXEMPLE:
- confetti, fum şi petale de trandafiri la nuntă // grâu, orez, apă şi busuioc;
- „petrecerea burlacilor” // fedeleşul şi împodobirea steagului / bradului;
- valsul mirilor deschide ospăţul de nuntă / jucatul miresei pe bani îl închide.
- bocetul este perceput ca având funcţie cathartică şi ceremonială; funcţia rituală s-a estompat;
- basmul a avut în timpuri vechi funcţie apotropaică, iar legenda, funcţie iniţiatică
 TEXT ŞI CONTEXT

În folclor operează două tipuri de constrângeri:

macroconstrângeri – la nivelul textului
microconstrângeri – la nivelul contextului
Contextul folcloric se constituie din totalitatea condiţiilor şi factorilor care determină actul
folcloric (producerea unei variante).
N. Constantinescu vorbește despre două tipuri de contexte:
- context genetic = condiţiile de producere / actualizare + funcţiile faptelor de cultură
recunoscute
- context generic = datele generale ce definesc genurile, categoriile, adică specificitatea faptelor
de cultură populară
*Julia Kristeva distinge între: geno-text = textul ideal, virtual, invarianta; feno-text = textul-ocurență,
variantă

EXEMPLE:
- macroconstrângeri în lirică: structura metrică, rima, tratarea prin paralelism, comparaţie,
repetiţie, refrene şi formule specifice („foaie verde...”);
- macroconstrângeri în epică: tratarea diferenţiată a anumitor teme, motive şi personaje în funcţie
de categoria în care apar şi de funcţiile acesteia: „lupta cu monstrul” în colind, basm, epos eroic;
jocul Ielelor în legendele mitologice, descântec, ritual profilactic (Căluşul) şi epos; zmeul, agresor
erotic în descântec şi în epică (basm vs legendă); Muma Pădurii în legende şi în basm;
- macroconstrângeri în arta populară: forma (croiul, elementele componente), cromatica,
motivele şi ornamentele, succesiunea şi repetitivitatea lor ---> specific zonal + stil creativ
- microconstrângeri în folclorul ritual şi neritual: actualizarea unor variante de oraţii de nuntă
şi a unor naraţiuni personale în prezenţa copiilor sau a unor persoane din afara comunităţii;
- microconstrângeri în coregrafie: execuţia unor dansuri în afara cadrului comunitar
 LECTURA TEXTULUI FOLCLORIC

Presupune:
- cunoaşterea codului (-urilor)
- înţelegerea semnificaţiilor simbolice;
- cunoaşterea funcţiilor faptelor de cultură;
- cunoaşterea pattern-urilor
N. Constantinescu distinge două tipuri de lectură, ambele fiind reglate de raporturile tradiţie /
inovaţie // individ / comunitate:
1) Lectura in-side sau lectura-actualizare (performare)
- este simultană actului de creaţie şi aparţine creatorului / interpretului; presupune variabilitate
limitată, dictată de: competenţa folclorică (memorie, talent, vervă, specializare), cadrul performării,
componenţa auditoriului (beneficiarului) şi exigenţa acestora. O lectură in-side a unui fapt de cultură
trebuie să fie acceptată de comunitate, altfel, inovaţia este respinsă iar creatorul renunţă la ea. Dacă
însă este acceptată, faptul de cultură se modifică şi apoi este transmis ca atare fiind înglobat în tradiţie.
Acest lucru face ca prestigiul creatorului să crească şi iar el să se impună ca performer-creator, spre
deosebire de performerii-colportori (care doar reproduc) şi de perfomerii-interpreţi (care au un aport
creator minimal).
2) Lectura out-side sau lectura-interpretare
- aparţine insului din afara comunităţii (cercetător, specialist sau pur şi simplu ascultător, asistent).
Acesta trebuie să cunoască sistemul simbolic al culturii populare, pattern-urile specifice, funcţiile
faptelor de cultură şi să nu le aplice grile exterioare de interpretare.