Redactare: Alina Scurtu Emil Stoica

Tehnoredactare computerizată: Emil Stoica, Cristina Aprodu

Date despre autor

Emil Stoica este autorul lucrărilor: Calculatoare electronice şi sisteme

ALGEBRA
de operare, curs, 2 vol. (coautor, Facultatea de Cibernetică, 1972); Baze
logice pentru calculatoare numerice (Editura Tehnică, Bucureşti, 1978);
Tomografia computerizată (revista „Ştiinţă şi tehnică”, 1989); Algebra. Sinteze
ale elementelor teoretice de bază (Editura Odeon, Bucureşti, 1996); Algebra.
Ghid practic (Editura Eikon, Cluj-Napoca, 2007); Trigonometria (Editura
Corint, Bucureşti, 2009).
Elementele de bază
în rezolvarea de exerciţii şi probleme
Toate drepturile asupra acestei ediţii aparţin Editurii CORINT,
parte componentă a GRUPULUI EDITORIAL CORINT. Culegere de exerciţii şi probleme
aplicative
ISBN 978-973-135-502-3
PENTRU GIMNAZIU ŞI LICEU

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României

STOICA, EMIL
Algebra: elementele de bază în rezolvarea de
exerciţii şi probleme: culegere de exerciţii şi probleme
aplicative: pentru gimnaziu şi liceu / Emil Stoica. -
Bucureşti: Corint, 2009
Bibliogr.
ISBN 978-973-135-502-3


512
C ORINT
 PREFAŢĂ

Dintotdeauna, şi mai ales în ultimii ani, s-au scris şi s-au publicat

numeroase culegeri de exerciţii şi probleme, care acoperă toate capitolele
matematicii, atât pentru fixarea şi aprofundarea materialului expus în lecţiile
predate în şcoli, cât şi pentru pregătirea examenelor de admitere la liceu, a
examenului de bacalaureat sau a examenelor de admitere în diverse forme
specializate de învăţământ, inclusiv învăţământul superior.
Aceste culegeri au fost şi sunt considerate materialul cel mai solicitat în
pregătirea elevilor, practica rezolvării de exerciţii şi probleme fiind de o
indiscutabilă utilitate în vederea susţinerii majorităţii formelor de examinare;
această practică este şi obiectivul principal în toate formele de pregătire,
individuală sau, mai ales, asistată (de tip „meditaţii”).
Rezolvarea de exerciţii şi probleme constă însă în punerea în aplicare a
unor instrumente care sunt furnizate doar de teoria matematicii, absolut şi
evident indispensabile oricărei tentative de a aborda ― fundamentat, creativ
şi nu mecanic ― practica rezolvării a ceea ce propun culegerile amintite.
Publicaţiile sintetice de tip „Tabele şi formule matematice”, prin forma
foarte concentrată a conţinutului, nu pot constitui un material de studiu,
fiind foarte utile doar după parcurgerea acestuia.
În aceste condiţii (şi în mod curent), baza pregătirii teoretice a elevilor
o constituie manualele şcolare, care urmăresc (cronologic, cu inevitabila
dispersie) o programă analitică eşalonată pe toată perioada pregătirii şcolare.
În faţa unui examen, elevii au la dispoziţie şi utilizează în general, pentru
partea teoretică, doar multitudinea manualelor şcolare; acestea oferă un
bogat conţinut informaţional (foarte util primului contact), dar sunt de o
eficienţă redusă pentru un scop recapitulativ sau pentru aprofundare; la fel,
în practica rezolvării de exerciţii şi probleme.
 În PARTEA I, lucrarea de faţă îşi propune să ofere ― într-o formă com-
pactă, dar nu sumară, şi evitând intenţionat o prezentare sofisticată ― sinteza
elementelor teoretice de bază ale instrumentarului practic din ALGEBRA
învăţământului mediu; la provocarea „CE” a culegerilor de exerciţii şi
probleme se intenţionează a se da răspunsul „CU CE” şi „CUM”.
Scopul principal urmărit este punerea la dispoziţia elevilor (şi nu numai)
a unui material uşor accesibil şi unitar, sintetic, însă suficient de detaliat
încât să poată constitui un material de însuşire, de aprofundare sau de
recapitulare ― cu aplicare practică directă şi prin studiu individual ― a
informaţiilor furnizate în mai mulţi ani de şcolarizare.
Fără stăpânirea acestor informaţii (evident greşit catalogate uneori ca
„teorie sterilă”), tentativa rezolvării practice de exerciţii şi probleme este un
demers aproape inutil sau, cel mult, mecanic.
Prezentarea noţiunilor teoretice este însoţită de exemple şi sugestii de
aplicare, dându-se soluţii sau metode de rezolvare a celor mai frecvent
întâlnite cazuri în practica rezolvării de exerciţii şi probleme; din acest punct
de vedere, lucrarea constituie un GHID PRACTIC aplicativ, care poate fi
consultat şi utilizat eficient chiar în timpul rezolvării unui exerciţiu sau a
unei probleme concrete.
În PARTEA a II-a sunt prezentate exerciţii şi probleme aplicative, cu
indicaţii de rezolvare şi răspunsuri corelate cu, şi cu trimitere la PARTEA I,
precum şi exerciţii şi probleme aplicative fără indicaţii şi răspunsuri.
Modul de prezentare vizează un nivel mediu de pregătire prealabilă,
urmărind eficienţa percepţiei, înţelegerea fondului noţiunilor ― cu scop
aplicativ în practica rezolvării de exerciţii şi probleme ― şi intenţionând ca
lucrarea să fie utilă elevilor atât în pregătirea şcolară curentă, cât şi, mai
ales, în pregătirea premergătoare diverselor forme de testare sau examinare.
Autorul
CUPRINS
PARTEA I. Elementele de bază
1. MULŢIMI ........................................................................................ 9
2. OPERAŢII ALGEBRICE ............................................................ 13
Noţiuni generale. Proprietăţi. Structuri algebrice ........................ 13
Ridicarea la putere; puterea ......................................................... 18
Extragerea de rădăcină; radicalul ................................................ 21
Logaritmarea; logaritmul ............................................................. 25
Exemple de aplicaţii .................................................................... 30
3. NUMERE COMPLEXE ............................................................... 31
Exemple de aplicaţii .................................................................... 37
4. EXPRESII ALGEBRICE ............................................................. 38
Noţiuni generale.
Egalitate, identitate, inegalitate ................................................... 38
Expresii algebrice particulare ...................................................... 40
Monom ..................................................................................... 40
Polinom .................................................................................... 41
Trinomul de gradul 2 ................................................................ 47
Exemple de aplicaţii .................................................................... 51
5. EGALITĂŢI. Metode de rezolvare ................................................ 52
6. FUNCŢII ........................................................................................ 54
7. PROGRESII. INSERĂRI ............................................................. 59
Progresia aritmetică ..................................................................... 59
Progresia geometrică ................................................................... 60
Exemple de aplicaţii .................................................................... 62
8. ANALIZA COMBINATORIE ..................................................... 63
Permutări ..................................................................................... 63
Combinări .................................................................................... 64
Aranjamente ................................................................................ 65
Binomul lui Newton .................................................................... 66
Exemple de aplicaţii .................................................................... 67
 9

9. SUME PARTICULARE. Metode de calcul .................................. 68 PARTEA I. Elementele de bază

10. MEDII ............................................................................................. 71 MULŢIMI

11. MATRICE ...................................................................................... 72
DETERMINANŢI ......................................................................... 75
12. ECUAŢII. Metode de rezolvare ..................................................... 78
Noţiuni generale .......................................................................... 78
Ecuaţia de gradul 1 ...................................................................... 79
Ecuaţia de gradul 2 ...................................................................... 80
Ecuaţia bipătrată .......................................................................... 82
Ecuaţia reciprocă ......................................................................... 82
Ecuaţia binomă ............................................................................ 84
Ecuaţia trinomă ........................................................................... 84
Ecuaţia exponenţială ................................................................... 85
Ecuaţia logaritmică ...................................................................... 85
Ecuaţii în combinatorică .............................................................. 86
Ecuaţii algebrice de grad n .................................................... 87
Relaţiile lui Viete ..................................................................... 88
13. SISTEME DE ECUAŢII. Metode de rezolvare ............................ 90
Sisteme de ecuaţii liniare ............................................................. 94
14. INECUAŢII.
SISTEME DE INECUAŢII. Metode de rezolvare ........................ 97
În sens matematic, o mulţime, fie ea M, se defineşte ca fiind o gru-
pare sau o colecţie, ale cărei componente se numesc ELEMENTE ale mul-
ţimii, şi care este privită, considerată şi tratată ca un ansamblu unitar prin
una dintre următoarele modalităţi:
− specificarea unei caracteristici / proprietăţi comune tuturor elementelor
mulţimii definite;
− indicarea / specificarea concretă a elementelor care compun mulţimea
definită, fie ele m1, m2, m3, … mn ; se scrie M = {m1, m2, m3, … mn}
După numărul, finit sau infinit, de elemente, mulţimile pot fi mulţimi fi-
nite sau, respectiv, mulţimi infinite.
Mulţimea VIDĂ: o mulţime fără niciun element; se notează cu Ø.
RELAŢII
− Elementele mk ale unei mulţimi M sunt legate de aceasta prin relaţia de
APARTENENŢĂ; se scrie:
mk ∈ M
(elementul mk „aparţine” mulţimii M)
O mulţime M' este SUBMULŢIME a unei mulţimi M dacă toate elemen-
tele mulţimii M' sunt şi elemente ale mulţimii M, adică avem:
mk' ∈ M' implică mk' ∈ M, pentru orice mk'

− Submulţimea M' a unei mulţimi M este legată de aceasta prin relaţia de

PARTEA a II-a. Culegere de exerciţii şi probleme aplicative INCLUZIUNE (relaţie reflexivă, antisimetrică, tranzitivă, vezi pag. 12);
se scrie:
M' ⊂ M
15. EXERCIŢII ŞI PROBLEME cu indicaţii de rezolvare .............. 101 (mulţimea M' este „inclusă” în mulţimea M)
16. EXERCIŢII ŞI PROBLEME fără indicaţii de rezolvare ........... 109 Mulţimea COMPLEMENTARĂ a unei submulţimi M' faţă de o mulţime
M în care este inclusă (M' ⊂ M): mulţimea ale cărei elemente aparţin mul-
ţimii M dar nu aparţin şi submulţimii M'.
SINTEZA INDEXATĂ DE RELAŢII ŞI FORMULE ................... 135 Se mai numeşte şi DIFERENŢĂ, și se notează
CMM' = M - M' (complementara mulţimii M' în M).
Exemplu: M = {a, b, c, d}; M' = {b, d}; CMM' = M - M' = {a, c}
10 EMIL STOICA
OPERAŢII
− Operaţia de REUNIRE: operaţia prin care, din două mulţimi date, M1
şi M2, se obţine ca rezultat o mulţime M, numită REUNIUNE, care are ca
elemente toate elementele, comune şi necomune, ale mulţimilor date, lu-
ate câte o singură dată. Se scrie:
M1  M2 = M
Exemplu:
{a, b, c, x, y, z}  {b, c, d, x, v, w} = {a, b, c, d, x, y, z, v, w}
OBS.: mulţimea vidă Ø este element neutru pentru operaţia de reunire,
M  Ø = Ø  M = M, pentru orice M (vezi pag. 16).
− Operaţia de INTERSECTARE: operaţia prin care, din două mulţimi
date, M1 şi M2, se obţine ca rezultat o mulţime M, numită INTERSEC-
ŢIE, care are ca elemente elementele comune ale mulţimilor date, luate
câte o singură dată. Se scrie:
M1  M2 = M
Exemplu:
{a, b, c, x, y, z}  {b, c, d, x, v, w} = {b, c, x}
Mulţimi disjuncte (fie ele M1şi M2) − nu au niciun element comun;
rezultă că intersecţia lor este mulţimea vidă:
M1 M2 = Ø
PRODUS CARTEZIAN a două mulţimi date, A şi B: o mulţime M ale
cărei elemente sunt perechi formate din elemente aparţinând, respectiv,
mulţimilor date. Se scrie: AxB=M
Dacă a ∈ A şi b ∈ B rezultă (a, b) ∈ M
De notat: în perechile (a, b), elementele a şi b sunt ordonate strict în or-
dinea indicată de ordinea factorilor din produsul cartezian; inversarea
ordinii factorilor conduce la formarea altor perechi, (b, a), diferite de
perechile iniţiale, deci produsul cartezian rezultat este diferit în conse-
cinţă, având alte elemente. Prin urmare, produsul cartezian este (în ge-
neral) necomutativ.
Un exemplu elocvent de produs cartezian este mulţimea M a co-
ordonatelor (x, y) ale punctelor din planul format de axele absciselor,
x ∈ X, şi ordonatelor, y ∈ Y, cu M = X x Y şi (x, y) ∈ M.
ALGEBRA 11
Corespondenţa / punerea în corespondenţă a două mulţimi (M1 şi M2)
− corespondenţă UNIVOCĂ: fiecărui element din M1 îi corespunde, prin
„ataşare”, un element din M2, dar nu şi reciproc;
− corespondenţă BI-UNIVOCĂ: corespondenţă UNIVOCĂ în ambele
sensuri, pentru elementele celor două mulţimi.
MULŢIMI NUMERICE: mulţimi ale căror elemente sunt numere.
− Mulţimea numerelor NATURALE, notată N: mulţimea, definită exten-
siv, a numerelor 0, 1, 2, 3, 4, 5, ...
N = {0, 1, 2, 3, 4, 5, …}
Se notează N* mulţimea N din care se exclude numărul 0; este
mulţimea numerelor naturale nenule
N* = N - {0} N* = {1, 2, 3, 4, 5, …}
− Mulţimea numerelor ÎNTREGI, notată Z: mulţimea numerelor naturale
reunită cu mulţimea numerelor algebrice (cu „semn”, pozitive sau nega-
tive) a căror valoare absolută este mulţimea N.
− Mulţimea numerelor RAŢIONALE, notată Q: mulţimea numerelor
a
care se pot scrie sub forma , cu a şi b numere întregi (b ≠ 0).
b
Altfel, numere iraţionale.
− Mulţimea numerelor REALE, notată R: mulţimea numerelor care nu
conţin „unitatea imaginară” / radicali de indice par din numere negative.
Este reuniunea numerelor raţionale cu numerele iraţionale.
Se reprezintă prin puncte pe axa numerelor reale.
− Mulţimea numerelor COMPLEXE, notată C: mulţimea numerelor care
acceptă radicali de indice par şi impar oricare ar fi semnul algebric al ex-
presiei de sub radical / admit „unitatea imaginară” (vezi Cap. 3).
Este reuniunea numerelor reale cu numerele imaginare.
Se reprezintă prin puncte în planul complex.
Avem relaţiile de incluziune:
N* ⊂ N ⊂ Z ⊂ Q ⊂ R ⊂ C
12 EMIL STOICA
Mulţimile numerelor FRACŢIONARE, IRAŢIONALE, IMAGINARE
constituie mulţimile complementare ale, respectiv, mulţimilor numerelor
ÎNTREGI, RAŢIONALE, REALE, (ale căror definiţii le contrazic), faţă
de mulţimile de nivel imediat superior în relaţiile de incluziune de mai
sus; nu au simboluri / notaţii proprii consacrate.
MULŢIME ORDONATĂ: o mulţime nevidă, fie ea M, pe care (între ele-
mentele căreia) se defineşte o relaţie binară „ ≤ ”, zisă de ordine dacă,
pentru orice a, b, c ∈ M, sunt verificate următoarele condiţii:
reflexivitatea (a ≤ a), antisimetria (a ≤ b şi b ≤ a implică a = b) şi tran-
zitivitatea (a ≤ b şi b ≤ c implică a ≤ c).
Mulţimea N a numerelor naturale este o mulţime infinită şi ordonată.
(Uzual, se consideră ca fiind mulţime ordonată o mulţime nevidă ale cărei
elemente sunt puse în corespondenţă bi-univocă cu mulţimea N a nu-
merelor naturale, sau cu o submulţime finită şi ordonată a acesteia).
Relaţie reflexivă, antisimetrică, tranzitivă
În general, într-o mulţime nevidă, fie ea M, o relaţie, notată aici „rel”,
între elementele sale este:
− reflexivă, dacă a rel a, pentru orice a ∈ M
− antisimetrică, dacă a rel b şi b rel a implică a = b,
pentru orice a, b ∈ M
− tranzitivă, dacă a rel b şi b rel c implică a rel c,
pentru orice a, b, c ∈ M
Observaţie: a, b, c pot fi considerate mulţimi, cu M reuniunea lor, caz în
care proprietăţile de mai sus se menţin ca proprietăţi ale unor relaţii între
mulţimi (vezi relaţia de INCLUZIUNE, pag. 9).
NOTĂ
Conceptul de mulţime este un concept de bază şi esenţial pentru
definirea fundamentelor matematicii (vezi şi pag. 17).
13
OPERAŢII ALGEBRICE
În sens matematic, o operaţie − definită ca lege de compoziţie pe o
mulţime dată − este procedeul, strict şi complet definit, prin care, pornind de la
numere (expresii) date, se generează un număr (expresie), direct şi exclusiv le-
gat de numerele (expresiile) date prin însuşi procedeul care l-a generat.
Se scrie:
A § B=C
unde:
A, B numerele (expresiile) date − OPERANZI
§ simbolul operaţiei, indicând univoc fiecare operaţie
concretă (+, -, x, :, etc)
C numărul (expresia) generat prin operaţie − REZULTAT
Operaţia asociază rezultatul la operanzi daţi, după un procedeu deter-
minat, bine şi strict definit.
(Într-o exprimare simplistă, operaţia este „reţeta” prin care se obţine
REZULTATUL din OPERANZI).
Operaţiile se diferenţiază în funcţie de ceea ce se urmăreşte prin
efectuarea lor, cu consecinţe directe asupra procedeului în sine, a valorii
rezultatului şi, evident, a simbolului (particulare fiecărei operaţii).
A defini o operaţie înseamnă de fapt a defini procedeul practic de
obţinere a rezultatului său, din operanzi daţi.
Primele operaţii matematice au fost operaţiile aritmetice, apărute ca şi
corespondente ale unor operaţii fizice cu obiecte concrete; introducerea nu-
merelor, care caracterizează sub aspect cantitativ obiecte sau grupări de
obiecte, a transformat operaţiile cu obiecte fizice în operaţii cu echivalentele
cantitative ale acestora, adică în operaţii matematice cu numere, ignorând
natura fizică a obiectelor şi deci generalizând, prin abstractizare, operaţiile
fizice.
Operaţiile matematice fac mult mai comodă şi substituie efectuarea
operaţiilor fizice când este urmărit doar aspectul cantitativ; în plus, ele devin
operaţii de sine stătătoare cu numere, deci cu orice poate fi reprezentat sub
formă de număr.
Se realizează astfel abstractizarea şi generalizarea, prin ignorarea − în
operaţie − a naturii fizice a ceea ce e reprezentabil prin numere sau un echiva-
lent convenit al acestora; se operează cu numere pur şi simplu, ceea ce a per-
mis matematicii să se dezvolte ca teorie abstractă independentă care a creat
astfel instrumente utile şi valorificabile în domeniul care a născut-o de fapt,
14 EMIL STOICA ALGEBRA 15

domeniul fizic, practic, concret. PROPRIETĂŢI GENERALE ALE OPERAŢIILOR

Matematica este o ştiinţă care utilizează, în esenţă, două instrumente
fundamentale:
− raţionamentul, bazat pe principiile logicii;
− calculul, bazat pe operaţiile matematice.
Dacă raţionamentul este „împrumutat” din logică (ştiinţă cu care mate-
matica este esenţial înrudită), calculul este un produs propriu al matematicii,
prin însăşi definirea şi utilizarea operaţiilor matematice.
În definirea operaţiilor matematice se respectă strict legile logicii, legi
care fac de fapt legătura corectă cu realitatea fizică, pe care operaţiile trebuie să
o respecte şi să o reflecte.
Matematica realizează astfel legătura bi-sens dintre realul fizic concret
şi „realul” abstract (având, ca fundamentare şi elemente de legătură, principiile
logicii): se „inspiră” din concret, „creează” în abstract şi valorifică în acelaşi
concret fizic de la care a pornit (vezi aplicaţiile matematicii în fizică).
Matematica nu este abstractă! Abstractul este doar forma şi mediul în
care matematica produce şi evoluează, dar, dintotdeauna, matematica a plecat
de la şi s-a întors − prin ceea ce a produs − la concretul fizic, fiind astfel un
exponent al gândirii şi imaginaţiei intelectuale precum şi, poate, cel mai pro-
ductiv instrument în evoluţia, dirijată de om, a lumii fizice.
Definirea operaţiilor, ca instrumente de calcul, este un proces creativ;
calculul, care înseamnă efectuarea operaţiilor, este un proces „mecanic”, de
uzură, şi este practic preluat de mijloace de calcul mecanice sau electronice,
auxiliare (dar produse ale) inteligenţei umane.
Se spune despre o operaţie § (pe M) că este:
− ASOCIATIVĂ, dacă o parte din operanzi pot fi „asociaţi” în ope-
rare şi înlocuiţi prin rezultatul aceleaşi operaţii efectuate asupra operanzilor
respectivi, adică, pentru orice a, b, c ∈ M:
( a § b ) § c = a § ( b § c ) = a § d, cu d = b § c
− COMUTATIVĂ, dacă rezultatul operaţiei nu se schimbă schim-
bând ordinea operanzilor în operaţie („comutându-le” poziţia), adică, pentru
orice a, b ∈ M:
a§b = b§a
Se spune despre o operaţie §1 (pe M) că este
− DISTRIBUTIVĂ faţă de o operaţie §2 (pe M) dacă, pentru orice
a, b, c ∈ M:
a §1 ( b §2 c ) = ( a §1 b ) §2 ( a §1 c ) (distributivă „la stânga”)
şi
( b §2 c ) §1 a = ( b §1 a ) §2 ( c §1 a ) (distributivă „la dreapta”)

Operaţia este definită ca lege de compoziţie pe o mulţime dată.
Considerând o mulţime nevidă M şi două elemente oarecare ale acesteia,
m1 ∈ M şi m2 ∈ M, o operaţie § pe M asociază fiecărei perechi (m1 , m2) un
element r = m1 § m2 ; r ∈ M şi este rezultatul operaţiei § asupra operanzilor
m1 şi m2 .
Mulţimea perechilor (m1 , m2) este însă produsul cartezian M x M
(vezi pag. 10).
Rezultă atunci că o operaţie algebrică § pe mulţimea M este o funcţie de-
finită pe produsul cartezian M x M, şi cu valori în M (vezi şi Cap. 6):
§ : M x M→ M
Această funcţie asociază fiecărei perechi (m1 , m2) ∈ M x M
elementul unic (m1 § m2 ) ∈ M.
( Operaţia §1 se „distribuie” asupra operanzilor operaţiei §2 )
Exemplu:
operaţia de înmulţire este distributivă faţă de operaţia de adunare,
adică avem
ax(b+c)=axb + axc
şi
(b+c)xa =bxa + cxa
Fiecare operaţie are reguli de efectuare şi simbol proprii; de asemenea,
are proprietăţi, specifice sau comune unui grup de operaţii, şi restricţii de efec-
tuare / valabilitate, restricţiile decurgând în principal din condiţiile de existenţă
impuse rezultatului şi / sau operanzilor (adică din condiţiile care, într-un con-
text dat, fac posibilă efectuarea operaţiei).
16 EMIL STOICA ALGEBRA 17

ELEMENT NEUTRU (e) al unei operaţii § pe o mulţime M: Asocierea dintre conceptul de operaţie algebrică și conceptul de
dacă există, este un element e ∈ M, unic, astfel încât, pentru orice mulțime constituie baza de definire, axiomatică, a STRUCTURILOR
m ∈ M, să avem ALGEBRICE, fundamentale în matematică (și magnifice prin „complexi-
m§e = e§m = m tatea” și universalitatea simplității lor − Niels Henrik ABEL, 1802-1829
și Evariste GALOIS, 1811-1832).
ELEMENT SIMETRIZABIL. SIMETRICUL UNUI ELEMENT Structura algebrică (în speță, teoria grupurilor) constituie conceptul care a
Considerând o operaţie §, pe o mulţime M şi cu elementul neutru e, permis tranziția de la algebra tradițională, care se ocupa doar de numere,
un element m ∈ M este simetrizabil faţă de operaţia § dacă există un ele- spre o generalizare care implică și permite operații între elemente de orice
ment ms ∈ M, numit „simetricul” lui m faţă de operaţia §, astfel încât fel. (O reconfirmare a „realismului”, înalt abstractizat, al matematicii! Vezi
pag. 14 și Bibliografia [2]).
m § ms = ms § m = e
Tratarea exhaustivă a acestui subiect nu intră în obiectivul lu-
De notat: dacă există e, atunci es = e crării de faţă. Vom reaminti însă definiţiile:
Exemple:
STRUCTURĂ ALGEBRICĂ − un cuplu format dintr-o mulţime nevidă,
Operaţia algebrică de fie ea M, şi (cel puţin) o operaţie algebrică, fie ea §, pe această mulţime,
operaţie care satisface una sau mai multe axiome.
− ÎNSUMARE Se scrie: (M, §)
e=0 X+0=0+X=X
Xs = - X X + (- X) = (- X) + X = 0 − SEMIGRUP: o structură algebrică (M, §) în care operaţia § satisface axi-
(- X ) este „opusul” lui X oma, unică: 1) este asociativă (vezi pag. 15).
Dacă, suplimentar, operaţia § este şi comutativă, semigrupul se nu-
− ÎNMULŢIRE meşte semigrup comutativ.
(RIDICARE LA PUTERE)
e=1 Yx1=1xY=Y − MONOID: o structură algebrică (M, §) în care operaţia § satisface două
0
Y =e=1 axiome: 1) este asociativă; 2) are element neutru (vezi pag. 16).
Dacă, suplimentar, operaţia § este şi comutativă, monoidul se numeşte
1 -1 1 1
Ys = =Y Yx = xY=1 monoid comutativ.
Y Y Y
1 -1 Exemple: (N, +); (N*, x); (Z, x); (Q, x)
=Y este „inversul” lui Y (Y 1 x Y -1 = Y 0 = 1)
Y
− GRUP: o structură algebrică (M, §) în care operaţia § satisface trei
− REUNIRE axiome: 1) este asociativă; 2) are element neutru; 3) orice element m ∈ M
e=Ø M  Ø=Ø  M=M este simetrizabil faţă de operaţia § (vezi pag. 16).
Dacă, suplimentar, operaţia § este şi comutativă, grupul se numeşte
(cu restricţiile de existenţă Xs , Ys în mulţimile asociate operaţiilor; grup comutativ (sau grup abelian).
vezi şi pag. 17, grup / monoid).
Exemple: (Z, +); (Q, +)
18 EMIL STOICA ALGEBRA 19

Ridicarea la putere; puterea Vorbim despre puteri naturale (n ∈ N*) ale unui element, sau puteri în-
tregi (n ∈ Z) ale unui element simetrizabil (inversabil) în monoid / grup.
DEFINIŢII (Vezi pag. 16 şi 17)
Operaţia de RIDICARE LA PUTERE derivă din operaţia de în- n
mulţire, ca un caz particular al acesteia când factorii sunt identici, şi pre- Fie expresia C x a ,
n
supune efectuarea produsului: în care se defineşte C ca fiind COEFICIENTUL puterii a .

(1) P = a x a x ... x a n n
Expresiile C1 x a şi C2 x a sunt PUTERI ASEMENEA, deoarece au,
n factori identici independent de coeficient:
(numărul a înmulţit cu el însuşi de n ori) − aceeaşi bază
− acelaşi exponent.
EGALITĂŢI
Se spune: „ridicarea numărului a la puterea n” şi se scrie, ca simbol al
n
operaţiei de ridicare la putere, a . m n
n a = b doar dacă au aceeaşi valoare numerică, adică, simultan,
Simbolul a se numeşte PUTERE, cu:
a − BAZA puterii m n
n − EXPONENTUL puterii a = P şi b = P

şi indică efectuarea operaţiei de ridicare la putere: OBS.: nu rezultă, cu necesitate, că a = b şi m = n

Simbol Operaţie m n
a = a implică m = n
n n n
a RIDICARE LA PUTERE a = b implică a = b

PUTERE 0
a = 1 pentru orice a
-1 1
Date: a, n RIDICARE LA PUTERE rezultă: P a = pentru orice a ≠ 0
(vezi şi pag. 29) a
(Vezi şi pag. 16)
Numărul P (valoarea produsului (1)) este rezultatul operaţiei de ridicare OPERAŢII
la putere şi reprezintă valoarea numerică a expresiei algebrice PUTERE,
n
a , pentru a şi n date. Avem:
C1 x (C2 x an) = (C1 x C2) x an = C x an, cu C = C1 x C2
NOTA
n n Exemple: - 3 x (C x an) = (- 3 x C) x an ;
Puterea naturală a (a = a x a x ... x a, de n ori) a unui element a
12a n 1
este un element care aparţine monoidului multiplicativ (M, x), cu a ∈ M - 3(12an) = - 36an ; = (12an) = 4an
şi n ∈ N* (puterea a n-a a elementului a). 3 3
20 EMIL STOICA ALGEBRA 21

Adunare / scădere (însumare algebrică): posibilă doar între puteri / ter- Extragerea de rădăcină; radicalul
meni asemenea şi se efectuează prin însumarea algebrică a coeficienţilor
acestora, puterea comună păstrându-se în suma algebrică rezultat: DEFINIŢII
n n n n n
C1 a ± C2 a = C1 a + (± C2) a = [C1 + (± C2)] a Operaţia de EXTRAGERE A RĂDĂCINII DE ORDINUL n este
operaţia inversă operaţiei de RIDICARE LA PUTERE CU EXPONENT
Exemplu: 3 a5 - 4 a5 = 3 a5 + (- 4) a5 = [3 + (- 4)] a5 = - a5 n; permite determinarea bazei a a unei puteri când se cunoaşte valoarea P
n
a puterii şi exponentul n al acesteia (a = P).
Înmulţire / împărţire − posibile doar între puteri cu aceeaşi bază şi se
efectuează:
Se spune: „extragerea rădăcinii de ordinul n din numărul P” şi se scrie, ca
n
înmulţirea − prin înmulţirea coeficienţilor şi însumarea exponenţilor simbol al operaţiei de extragere a rădăcinii, P .
n
C1 a
m
x
n
C2 a = (C1 x C2) a
m+n
Simbolul P se numeşte RADICAL de ordinul / indice n din P, cu:
n − INDICELE radicalului
Exemple: - a3 x 4 a5 = - 4 a8 ; a7 = a5 x a2 = a4 x a3 = a4 x a2 x a P − EXPRESIA DE SUB radical
împărţirea − prin împărţirea coeficienţilor şi scăderea exponenţilor şi indică efectuarea operaţiei de extragere a rădăcinii:
m n m-n
C1 a : C2 a = (C1 : C2) a Simbol Operaţie

n
Exemple: 6 a8 : (- 2) a5 = - 3 a3 ; a3 = a5 : a2 = a10 : a7 P EXTRAGERE DE RĂDĂCINĂ

în ambele cazuri păstrându-se, în rezultat, baza comună a operanzilor. RADICAL

Ridicarea la putere a unei puteri − caz particular de înmulţire de puteri; se Date: a, n RIDICARE LA PUTERE rezultă: P
efectuează prin reproducerea bazei şi înmulţirea exponenţilor: Date: P, n EXTRAGERE DE RĂDĂCINĂ rezultă: a
(vezi şi pag. 29)
m n m m m m + .... + m nxm
(a ) = a x a x .... x a = a =a
Considerând numărul P ca valoare numerică a unei puteri cu baza
n
n factori identici n termeni identici a şi exponent n, P = a , valoarea numerică asociată simbolului RADI-
CAL DE ORDINUL / INDICE n DIN P este numărul a, adică, prin defi-
1 niţie:
Exemple: (a4 )3 = (a6 )2 = (a2 )6 = (a3 )4 = a12 ; (a2 ) - 3 = a - 6 =
a6 n
P = a astfel încât (deoarece) an = P

n
Rezultă
n
a n = a şi ( n P ) = P
22 EMIL STOICA ALGEBRA 23

Numărul a este rezultatul operaţiei de extragere a rădăcinii, şi reprezintă EGALITĂŢI

n
valoarea numerică a expresiei algebrice RADICAL, P , pentru P şi n
Radicali EGALI − doar dacă au aceeaşi valoare numerică.
date. Se numeşte „rădăcină de ordinul n din P” (de unde provine şi de-
numirea operaţiei).
În particular:
De notat n este exponent la putere şi indice la radical; permite determi- m n
narea bi-sens, prin operaţiile corespunzătoare:
P = P implică m = n
n n
n A = B implică A=B
a =P
a n P
OPERAŢII
n
a= P
Adunare / scădere (însumare algebrică): ca la puteri; posibilă
Convenţional, RADICALUL, ca simbol al operaţiei inverse operaţiei de doar între radicali asemenea.
ridicare la putere, se mai simbolizează şi printr-o PUTERE cu exponent
fracţionar: Înmulţire / împărţire: posibile doar între radicali cu acelaşi indice
1 şi se efectuează prin, respectiv, înmulţirea / împărţirea expresiilor de sub
radicali, păstrându-se indicele comun.
n 1
(1) P = Pn ( este inversul lui n)
n Ridicarea la putere a unui radical: se ridică la putere expresia de
m sub radical.
n m
În general, P = Pn , deci radicalii se pot trata (Revine la ridicarea la putere a unei puteri − vezi (1), pag. 21).
şi ca puteri. Avem:
Expresiile algebrice care conţin radicali sunt expresii algebrice 1 m
iraţionale (ca şi radicalii). n n n m
CONJUGATA unei expresii iraţionale date este expresia care,
( P ) = (P ) = P n = P
m m

prin înmulţire cu expresia dată, generează o expresie algebrică raţională

(fără radicali), operaţia respectivă numindu-se „raţionalizare” (pag. 24). n n
( A )p = A
m mp
COEFICIENT C al unui radical − se defineşte ca la puteri, Implicit,
n
C P Radicalul unui radical − este un radical al cărui indice este pro-
dusul indicilor radicalilor:
Radicali ASEMENEA sunt radicalii care au, independent de coe-
n m
ficient: P= P
mn
− acelaşi indice
− aceeaşi expresie de sub radical. (se deduce din (1), pag. 23, operând cu radicalii sub formă de puteri).

Notă: dacă indicele n = 2, nu se mai scrie explicit în simbolul radicalului.

24 EMIL STOICA ALGEBRA 25

Aducerea radicalilor la acelaşi indice: revine la aducerea la numitor co- Logaritmarea; logaritmul
mun a unor fracţii (care sunt exponenţii radicalilor scrişi ca puteri). DEFINIŢII
Fie radicalii (cu indicii m ≠ n):
1 1 Operaţia de LOGARITMARE ÎN BAZA a permite determinarea
m n n exponentului, n, al unei puteri când se cunosc valoarea puterii, P, şi baza
P = P m şi P = P n
acesteia, a (a = P).
Avem:
Se spune: „logaritmarea numărului P în baza a ” şi se scrie, ca simbol al
1 n 1 m
= şi = operaţiei de logaritmare, loga P.
m mn n mn
Simbolul loga P se numeşte LOGARITM în baza a din P cu:
a − BAZA logaritmului.
mn mn
deci
m
P = Pn şi
n
P = Pm P − ARGUMENTUL logaritmului / EXPRESIA logaritmată.

Raţionalizări (vezi şi pag. 22) şi indică efectuarea operaţiei de logaritmare:

Se utilizează, în principal, pentru raţionalizarea numitorilor iraţionali Simbol Operaţie

de fracţii, prin amplificarea fracţiei cu conjugata numitorului.
Se vor avea în vedere identităţile (a şi/sau b considerându-se radicali):
loga P LOGARITMARE

LOGARITM
1. (a ± b) (a  b) ≡ a2 - b2, pentru radicali de indice 2

(Expresiile a + b şi a - b sunt, fiecare, conjugata celeilalte) Date: a, n  RIDICARE LA PUTERE rezultă: P

Exemple: (2 - 3 )(2 + 3 ) = 4 - 3 = 1 (∈ Q ) Date: P, a LOGARITMARE rezultă: n
(vezi şi pag. 29)
( 3 + 5 )( 3 - 5)=3-5=-2 (∈ Q )
Considerând numărul P ca valoare numerică a unei puteri cu
2. (a ± b) (a2  ab + b2) ≡ a3 ± b3, pentru radicali de indice 3 n
baza a şi exponent n, P = a , valoarea numerică asociată simbolului
LOGARITM ÎN BAZA a DIN P este numărul n adică, prin definiţie,
(Expresiile a ± b şi a2  ab + b2 sunt, fiecare, conjugata celeilalte)
n
Exemple: (2 - 3 5 )(4 + 2 3 5 + 3 25 ) = 8 - 5 = 3 (∈ Q ) loga P = n astfel încât (deoarece) a = P
3
(2 + 5 )(4 - 2 3 5 + 3
25 ) = 8 + 5 = 13 (∈ Q ) Cu alte cuvinte, logaritmul unui număr este exponentul puterii la care
De notat: trebuie ridicată baza logaritmului pentru a obţine acel număr, adică
în mulţimea R a numerelor reale şi pentru indicele n număr par,
log B
n A A = B
radicalul A impune condiţia de existenţă A ≥ 0;
n log 99
(din A = B rezultă A = B n dar, cu n par, B n ≥ 0 pentru orice B ∈ R). Exemplu: 5 5 = 99
26 EMIL STOICA ALGEBRA 27

Numărul n este rezultatul operaţiei de logaritmare, simbolizată prin loga-

loga (A x B) = loga A + loga B
ritm, şi reprezintă valoarea numerică a expresiei algebrice LOGARITM,
loga P, pentru P şi a date.
m m
deci loga A = m loga A (loga A = loga (A x A x … x A))
Din definiţia logaritmului rezultă că:
de m ori
− nu există logaritmi în baza 1; m
n m m n m
n
(cum 1 = 1 pentru orice n, ar rezulta că P = 1 pentru orice P) şi loga A = loga A (radicalul scris ca putere: A = An )
n
− nu există logaritmi în baza 0;
n A
(cum 0 = 0 pentru orice n, ar rezulta că P = 0 pentru orice P) loga = loga A - loga B
− nu există logaritmi în bază negativă. B

Concluzie: baza oricărui logaritm este strict pozitivă şi diferită de 1: SCHIMBAREA BAZEI LOGARITMILOR
a > 0 şi a ≠ 1
Este utilizată pentru aducerea unor logaritmi la aceeaşi bază, în vederea
− nu există logaritmi ai numerelor negative efectuării de operaţii sau pentru comparări valorice (de tip „>” sau „<”).
n
(dacă a > 0, P = a > 0 pentru orice n finit) Fie: a − baza „veche” (iniţială)
− nu există logaritm, cu valoare finită, a numărului 0 b − baza „nouă” (în care se doreşte trecerea, prin schimbarea bazei).
(P = 0 implică n → ± ∞). Avem relaţia de transformare în logaritmi în baza „b”, din logaritmi în
baza „a”:
Concluzie: argumentul oricărui logaritm este strict pozitiv: 1
P>0 (1) logb P = x loga P
loga b
EGALITĂŢI
baza „nouă” b baza „veche” a
Logaritmi egali − doar dacă au aceeaşi valoare numerică. 1
În particular: unde expresia se numeşte MODUL DE TRANSFORMARE,
loga b
loga P = logb P implică a = b;
deoarece „transformă” logaritmul, prin înmulţire cu acesta, din baza „veche”
loga A = loga B implică A = B; în baza „nouă”, păstrându-i argumentul neschimbat.
Dacă în (1) considerăm/facem P = a, rezultă logb a = 1 / loga b, adică,
OPERAŢII
pentru orice a, b > 0 şi a, b ≠ 1 avem:
Pentru orice bază a (a > 0 şi a ≠ 1), avem: (loga b) x (logb a) = 1

loga 1 = 0
o
(a = 1 pentru orice a) În funcţie de valoarea bazei, logaritmii se numesc :
1 − cu baza = 10 logaritmi zecimali (vulgari), notaţi lg
loga a = 1 (a = a pentru orice a)
− cu baza = numărul „e” logaritmi naturali (neperieni, Neper), notaţi ln
28 EMIL STOICA ALGEBRA 29

FUNCŢIA LOGARITMICĂ De notat

(Vezi şi Cap. 6)
y = f(x) = loga x (x > 0; a > 0 şi a ≠ 1) În aritmetică, operaţiile de bază sunt adunarea, cu scăderea ca
operaţie inversă a adunării.
Se comportă diferit (şi va fi tratată ca atare) depinzând de valoarea bazei a: În algebră, operaţia de bază este însumarea algebrică; prin intro-
ducerea numerelor algebrice (cu semn algebric, + sau -), operaţia de scă-
0<a<1 funcţie strict descrescătoare; dere devine o operaţie de adunare (însumarea algebrică) între un număr
a>1 funcţie strict crescătoare, pozitiv şi un număr negativ: a - b = a + (- b); în general,
a - (± b) = a + ( b)
afectând în consecinţă şi alura graficului funcţiei, deci reprezentarea sa Practic, însumarea algebrică a două numere de semn contrar revine la
efectuarea unei operaţii aritmetice de scădere între valorile lor absolute
grafică. (Se reaminteşte că, în orice caz, a > 0 şi a ≠ 1).
(valoarea mai mică din valoarea mai mare), valori care sunt numere arit-
Acest comportament se va avea în vedere şi la compararea valorică a
metice, iar semnul rezultatului este semnul ataşat celei mai mari dintre
unor logaritmi daţi care, în prealabil, au fost aduşi la aceeaşi bază.
aceste valori.
Exemplu:
În ambele cazuri, celelalte operaţii sunt operaţii derivate din ope-
ce relaţie valorică (>, <) există între
raţiile de bază, ca şi cazuri particulare ale acestora sau ale subsecven-
loga 3 şi loga 5 ? telor acestora.
(Înmulţirea este o însumare repetată, cu termeni identici; împărţirea este o
− dacă 0 < a < 1, loga 3 > loga 5 scădere repetată, deci tot o însumare, algebrică; ridicarea la putere este o
înmulţire, cu factori identici, iar extragerea de rădăcină şi logaritmarea
− dacă a > 1, loga 3 < loga 5 sunt operaţii adiacente acesteia)
Însumare
NOTĂ: Baza a este un parametru şi nu o variabilă a funcţiei logaritmice. cu
termeni identici
Calculul valoric al logaritmilor. Tabele de logaritmi zecimali
Înmulţire
Pentru valoarea numerică b a logaritmului unui număr dat x (x > 0), Exponentul puterii cu
lg x = b, se definesc: n factori identici
caracteristica − partea întreagă: Logaritmare PUTERE
n
− dacă x este întreg, caracteristica este (numărul cifrelor lui x) - 1; n = loga P P=a Ridicare la putere
− dacă x < 1, caracteristica este ordinul primei cifre semnificative (nenule);
mantisa − partea zecimală:
− precalculată şi obţinută din tabele. a P
Baza puterii Valoarea puterii (P = a x a x ... x a, de n ori)

Calculul valoric al unor logaritmi în alte baze decât baza 10 presu- Extragere de rădăcină
pune schimbarea prealabilă a bazei în baza 10 şi apoi calculul uzând de cele
n
de mai sus. a= P
30 EMIL STOICA 31

Exemple de aplicaţii NUMERE COMPLEXE

1) -2a2 + 3b2 + 3a2 - 8b2 - 4a2 - 9b2 = În mulţimea R a NUMERELOR REALE, pentru orice x ∈ R şi
[-2a2 + 3a2 + (-4a2)] + [3b2 + (-8b2) + (-9b2)] = n
n par (n = 2k, k ∈ N*) avem x ≥ 0; în consecinţă, pentru n par, n y=x
= (-2 + 3 - 4)a2 + (3 - 8 - 9)b2 = -3a2 - 14b2 n
1 1 4 există doar pentru y ≥ 0 (y = x ≥ 0, y ∈ R), ceea ce constituie o condiţie
2) (3a2) [(a3)4 + + (2b2)2 + 5 + ]= restrictivă impusă operaţiei de extragere a rădăcinii din orice număr real.
3a a 3a2 Răspunsul matematicii la această restricție, cu intenţia eliminării
= 3a2 a12 + a2 a-1 + 12a2 b4 + 3a2 a-5 + 4a2 a-2 = ei şi a generalizării operaţiei de extragere a rădăcinii (de orice ordin) asu-
3 pra tuturor numerelor reale (pozitive şi negative), este:
= 3a14 + a + 12a2 b4 + 3 + 4
a dacă y < 0, atunci y = (-1) y', cu y' > 0; în consecinţă,
24+2 1 1 n y = n (- 1) y' = n (- 1) n y'
4 26 4 24 + 2 6+ 6 6
3) a = a =a 4 = a 2 =a a 2 =a a
Dacă n este par, n = 2k (k ∈ N*) şi n y' există pentru orice y' (deoarece
3 1
3 3 3 6 3
4) a a = a = a = a6 = a 2 = a 1
y' > 0), iar n (- 1) =[ (- 1) ] k
5) 18 + 12 + 32 + 48 =
Cum însă, în mulţimea numerelor reale, (- 1) nu are sens, „blocând” ast-
= 9x2 + 4x3 + 16 x 2 + 16 x 3 =
fel operaţia de extragere a rădăcinii de ordin / indice par din numere reale
= 3 2 +2 3 +4 2 +4 3 =7 2 +6 3 negative, s-a întrodus în matematică o noţiune nouă, denumită (prin co-
2 2 (2 + 3 ) 2 (2 + 3 ) respondenţă cu „unitatea reală”, 1) „UNITATEA IMAGINARĂ”,
6) = = = 2(2 + 3) notată i: i = (- 1)
2- 3 (2 - 3 )(2 + 3 ) 4-3
iar numerele de forma b x i, cu b ∈ R, se numesc NUMERE
2 2- 3 (2 2 - 3 )(2 2 - 3 ) 8-4 6 +3 11 - 4 6
7) = = = IMAGINARE, (prin corespondenţă cu numerele reale, de forma a x 1,
2 2+ 3 (2 2 + 3 )(2 2 - 3 ) 8-3 5 1 fiind „unitatea reală” iar a ∈ R).
1 Rezultă:
6 6 2
8) loga (a a ) = loga a + loga a = 6 loga a + loga = a − pentru n par (n = 2k, k ∈ N*),
1 13 13 n y există pentru orice y ≥ 0 şi
= 6 loga a + loga a = loga a =
2 2 2 1
3 5 n y = ik n y' pentru orice y < 0, y' = - y > 0 (exemplu: - 3 = i 3 );
a b 1
9) loga 3 = loga a3b5 - loga 3 ab = 3 + loga b5 - loga ab =
ab 3 − pentru n impar (n = 2k + 1, k ∈ N*), n y există pentru orice y ∈ R,
1 1 1 n
= 3 + 5 loga b - (1 + loga b) = 3 + 5 loga b - - loga b = adică: prin definirea unităţii imaginare i, operaţia y devine posibilă şi
3 3 3
are sens pentru orice n, par sau impar, şi orice y ∈ R, pozitiv sau negativ.
8 14 2
= - loga b = (4 - 7 loga b)
3 3 3 Reuniunea mulţimii numerelor reale cu mulţimea numerelor ima-
ginare este mulţimea NUMERELOR COMPLEXE, notată C.