CE E TRECUTUL?

În mod obişnuit, oamenii nu îşi pun întrebări cu privire la realitatea diferitelor experienţe pe care le
trăiesc, la realitatea naturii şi a societăţii. Der asemenea nu se întreabă nici cu privire la condiţiile de
posibilitate a cunoaşterii lumii şi societăţii. Cu toate acestea, mai ales în lumea de astăzi, în care
realizările ştiinţei sunt difuzate pe scară largă, ei ajung să aibă un contact mai strâns cu unele
discuţii privind existenţa sau nu a unor forme ale lumii fizice, cum ar fi particulele elementare, în care
se pune la îndoială modul obişnuit, realist, în care oameni obişnuiţi şi chiar oamenii de ştiinţă concep
lumea şi experienţele umane în cadrul acesteia. Cu atât mai mult, ca oameni ai zilelor noastre în
care mass-media joacă un rol atât de important, ştim că unele evenimente nu sunt prezentate cu
acurateţe de mass-media, ba chiar pot fi inventate. Se pot da mult exemple de acest fel, iar cei care
împărtăşesc teorii conspiraţioniste potrivit cărora lumea este condusă de forţe invizibile, iar ceea ce
se întâmplă în societate nu e ceea ce pare, ar putea susţine că toate aceste lucruri nu doar că nu
sunt ceea ce par, dar nici măcar nu există. Evenimentele sunt inventate, construite, iar unii oamenii
ajung să creadă în existenţa lor, deşi, poate nu au avut niciodată lor. Dar şi modul în care oamenii
obişnuiţi concep realul nu este tocmai simplu. S-ar putea să avem ceva dificultăţi pentru a convinge
pe cineva cu simţul realităţii că verdele nu este o proprietate intrinsecă a frunzelor şi că de pildă
culorile sunt numai impresii care există numai în mintea noastră, dar aceiaşi oameni ştiu foarte bine,
de exemplu, că graniţele sunt nişte linii imaginare, că ele se pot schimba, că statul, de exemplu, este
o entitate de care există numai în măsura în care noi credem în el, deşi ca atare, în lumea reală, nu
vom găsi niciodată statul ca un obiect pe care să-l percepem fie şi numai cu ajutorul minţii, figurativ,
aşa cum ne putem gândi

Realismul: secolul al XVII-lea: adevărata cunoaştere este cunoaşterea obiectiva, cunoaşterea a

aceea

Realismul obişnuit: există mese şi scaune

Realismul ştiinţific şi post ştiinţific: există atomii sau mai curând formulele matematice: obiecte cu
proprietăţi fizice determinabile prin formule matematice.

Ca şi realismul obişnuit – roşul din mere şi chiar toate nuanţele de roşu sunt proprietăţi ale
obiectelor – nici realismul ştiinţific nu poate explica roşul în general sau proprietatea fizică de a fi
roşu (roşietatea).

Modelul de explicaţie: lungimile de undă care afectează terminaţiile nervoase etc.

Reducţionism: mintea poate fi redusă la proprietăţi fizice.

Putem să acceptăm, dar cum stăm cu evenimentele din trecut. Cum există trecutul?
 Adoptam o poziţie realistă – un limbaj realist: obiect - subiect: Există realitatea şi o singură teorie,
reprezentare cu privire la aceasta. În istorie: există trecutul şi o singură reprezentare sau teorie
corectă cu privire la acesta.

- există ceva în afara, în exteriorul minţilor omeneşti, ceva independent şi de alta natură decât
acestea, ceva care nu se supune minţii şi are propriile legi: natura.
- minţile oamenilor, deşi sunt de acelaşi fel, sunt separate între ele (mintea celuilalt este la fel
8. de exterioară şi independentă de propria mea minte ca oricare alt obiect) – cunoaştem doar
ceea ce survine în mintea noastră.
- societate şi acţiunile oamenilor pot fi privite la fel: există în exterior, independent de noi şi se
desfăşoară fără posibilitatea noastră de a le influenţa în vreun fel sau altul atunci când nu
suntem direct implicaţi, şi poate nici în acest caz nu le influenţăm.

Concepţiile obişnuite realiste nu prea ne ajută. Trecutul nu există ca o proprietate a lucrurilor, a lumii,
nu e o proprietate intrinsecă a universului, nu seamănă cu roşul, cu galbenul, nu e o dimensiune
fizică şi nici o proprietate fizică a lucrurilor. Ce sunt evenimentele care s-au petrecut şi pe care nu le
ştim? Ce sunt evenimentele pe care le ştim, dar care nu sunt istorie?

Feluri de trecut

Experienţa unui subiect adult: Un subiect S cunoaşte propria sa experienţă internă şi externă: Sa-l
presupunem pe S la cursul de filosofia istoriei: Ştie ce se întâmplă cu el (cine este, de ce se află la
acest curs…), nu ştie ce se află dincolo de pereţii sălii de curs, deşi poate avea cunoştinţe etc., ce fac
mama şi tatăl său în acest moment. Nu ştie nici ce procese fizico-chimice se produc în corpul său.

Dacă vom folosi o lupă ce măreşte: numărul şi felul evenimentelor care s-ar produce ACUM în afara şi
independent de S la cursul de filosofia istorie este infinit: ce se întâmplă cu atomii din corpul nostru,
cu microorganismele din cavitatea bucală, cu frunzele din copacul din faţa ferestrei, cu
microorganismele din solul grădinii, cu păsărelele din copac ş.a.m.d. LUMEA EXTERIOARĂ DE
DINAFARA MINŢII ŞI INDEPENDENTĂ DE MINTEA NOASTRĂ.

Ne putem pune întrebarea: cum există lucrurile din trecut? Unde există (pentru noi)?

Ireversibilitatea timpului:

Trecutul amintire şi trecutul prezent: strada, clădirile, filmele: o primă selecţie.

6.
Trecutul ca urmă: ruinele

Trecutul ca:

Trecutul ca construcţie – aici intervin istoria şi filosofia istoriei.

 Ce sunt faptele istorice?

Fapt şi fapt istoric

Istoriografia este o ştiinţă empirică. Există două mari tipuri de ştiinţe: ştiinţele logico-matematice care
studiază obiecte relaţii ideale şi ştiinţele empirice care studiază obiectele şi relaţii reale. Ca ştiinţă
3.A
empirică istoriografia cercetează faptele istorice, adică totalitatea evenimentelor din trecutul
omenirii.

Obiectivitatea faptelor

Noţiunea de fapt are mai multe semnificaţii. Fapt înseamnă lucru, situaţie, realitate, eveniment,
5.
acţiune.

Nu acestea sunt însă înţelesurile care ne interesează aici, ci acela care rezultă din opoziţia fapt –
3.B
teorie. În sens clasic theoria înseamnă a observa, a vedea, a contempla (gr. veche). A observa, în
acest sens, nu înseamnă însă a proiecta o perspectivă subiectivă asupra observabilului, ci a te
detaşa, a constata ceea ce există obiectiv, lucrurile sau faptele, indiferent de subiectul cunoscător.
Ideea este că simpla observaţie asigura detaşarea de ceea ce este subiectiv, o privire în afară. Prin
aceasta subiectul se detaşează de lume, o observă de la distanţă şi nu participă la ea. Ideea mai
înaltă a acestui exemplu este că prin contemplaţie obţinem un acces direct, dezinteresat şi obiectiv
la lume. Faptele sau lucrurile sunt ceea ce ni se înfăţişează prin contemplaţie. În felul acesta cel care
contemplă, care observă, constată adevărul faptelor.

Cea mai de încredere observaţie este observaţia ştiinţifică. Faptele ştiinţifice sunt observate, de
obicei, în laboratoare sau în condiţii speciale. Există din acest punct de vedere o observaţie directă,
întâmplătoare sau nu, şi o observaţie dirijată. Ultimul tip de observaţie este observaţia prin
experiment. Printr-un experiment se realizează diferite aranjamente, diferite condiţii pentru
observaţia faptelor. În această observaţie se utilizează, de asemenea, instrumente care permit un
acces mai bun la obiectele supuse cercetării. Cele mai simple exemple de asemenea instrumente
sunt microscopul sau telescopul.

Detaşarea de obiectul supus cercetării, simpla observaţie, nu este o situaţie existenţială. Ne detaşăm
de lume, o considerăm obiectiv pentru a produce o descriere cât mai bună, mai precisă, mai
completă a acesteia. Prin urmare observaţia are drept scop o descriere mai bună a faptelor.
Putem face în acest fel o primă distincţie între faptele reale, înţelese ca lucruri şi evenimente care
aparţin lumii reale, şi descrierea unui fapt. Când vorbim de descrierea unui fapt, presupunem că
descrierea noastră reproduce faptele prin intermediul limbajului. Această distincţie dintre fapte
petrecute în realitate şi faptele ca descriere se întâlneşte şi în istoriografie. Istoriografia este
compusă, din acest punct de vedere, ca o descriere a unor fapte care s-au petrecut în trecut. Fiindcă
istoriografia este o ştiinţă, idealul ei este acela de a descrie faptele în mod adecvat şi cu o cât mai
mare acurateţe. Spunem din acest punct de vedere că un fapt istoric este adevărat , ca descriere,
atunci când descrierea lui este făcut cu cea mai mare acurateţe.

Selectarea faptelor

Istoriografia se ocupă însă de faptele care s-au petrecut în trecut. Aceste fapte nu pot fi supuse
observaţiei şi descrierii directe, ci este o observaţie şi o descriere prin intermediere. În mod obişnuit,
noi nu considerăm faptele ca fiind adevărate sau false. În istoriografie însă putem vorbi de fapte
adevărate, în măsura în care acestea chiar s-au petrecut în trecut şi s-au petrecut în modul în care
sunt descrise.

Primul lucru pe care îl constatăm atunci când vorbim de faptele istorice este acela că acestea sunt
supuse unei selecţii. Există numeroase fapte în trecut, dar numai unele dintre ele sunt selectate şi
fac obiectul istoriografiei. În acest sens se poate vorbi de o selecţie intrinsecă a faptelor şi de o
selecţie intenţională a acestora.

Selecţia intrinsecă a faptelor priveşte modul în care ni se înfăţişează trecutul prin el însuşi. Ea poate
fi întâmplătoare şi poate ţine de ceea ce ne-a rămas din trecut: diferitele mărturii de tip arheologic
sau documentele rămase. Uneori se întâmplă să nu ştim nimic despre anumite evenimente din
trecut, dar să facem descoperiri arheologice care să ne arate că acestea au existat. De exemplu,
până la începutul secolului al XX-lea nu se ştia nimic de civilizaţia hitită. Odată însă ce au fost
descoperite mărturii arheologice despre aceasta, civilizaţia hitită şi istoria ei au devenit un fapt
istoric. Descoperirea de fapte istorice noi este un scop al cercetării istoriografice.

Tot de selecţia intrinsecă ţine şi faptul că oamenii înşişi au considerat potrivit să selecţioneze faptele
pe care ei l-au trăit. Ei pot face acest lucru oarecum intenţionat, considerând că anumite lucruri
trebuie reţinute şi alte lucruri nu. De exemplu, un istoric al viitorului, dacă va cerceta diferitele filme
documentare realizate astăzi sau emisiuni de televiziune vor afla numai acela evenimente ale zilelor
noastre care au fost selecţionate de autorii acestora. Această selecţie oarecum intenţională, făcută
 cu intenţie, poate avea loc şi ca urmare a faptului că într-o anumită perioadă istorică, de exemlu,
numai unele grupuri sociale au avut acces la scriere şi au considerat că numai faptele lor merită să
fie consemnate.

Selecţia intenţională a faptelor este făcut de istoriografie, de istoric. Acesta poate considera că
anumite fapte istorice sunt de relevante sau nu. Este relevant, de exemplu, pentru abdicarea forţată
a regelui Mihai din 30 decembrie 1947, în ce era îmbrăcat în acea zi, dacă era răcit sau nu?
Contribuie cu ceva dacă ştim ce culoare avea costumul pe care l-a purtat regele în acea zi la
cunoaşterea istoriei.

Epistemologia faptelor istorice

Putem identifica două tipuri de epistemologii privind faptele istorice.

Un prim tip de epistemologie este aceea care priveşte înţelegerea faptelor istorice ca fapte reale. În
7. A
acest caz faptul istoric este interpretat asemenea faptelor sociale în general, cu deosebirea însă că,
şi în acest caz, nu este o cercetare empirică propriu-zisă, pentru cea mai mare parte a faptelor, ci a
faptelor istorice înţelese ca fapte empirice. Un istoric care cercetează războaiele lui Napoleon, nu
procedează ca un sociolog care sondează opinia publică, un grup social etc. Dacă acelaşi sociolog îşi
propune să cerceteze războaiele napoleoniene el va cerceta aceste războaie considerându-le în
acelaşi fel ca pe orice război prezent. În acest caz faptul istoric este considerat ca real, dimensiunea
temporală, fixarea lor într-o istorie neavând nici un fel de importanţă. Specificul faptelor istorice ca
fapte reale este acela că ele sunt individule, unice şi irepetabile. Individualitatea faptului istoric este
dată de faptul că acesta se petrece numai o singură dată, spre deosebire de faptele naturale care
sunt repetabile. Ca fapte reale, faptele istorice nu pot fi de aceea studiate în mod experimental, în
laborator. Ci sunt reconstituite. Reconstituirea faptelor istorice pune problema sursele istorice adică
a acelor mijloace prin care se consideră că putem avea acces la evenimentul în cauză. Sursele
istorice pot fi de natură materială sau de natură spirituală, scrisă, vorbită, imagini etc. Reconstituirea
faptelor istorice presupune identificarea faptelor şi cunoaşterea tuturor faţetelor obiectului studiat.
Această activitate constă în adunarea de probe pentru a arăta că un anumit eveniment, fapt, s-a
petrecut într-un fel sau altul. Schema de cercetare este aici a infera dinspre probe spre fapte. Altfel
spus, faptele istorice s-au întâmplat, avem anumite urme ale lor şi pornind de la aceste urme lăsate
de faptul istoric care a avut loc în realitate încercăm să-l reconstituit ca atare. Se poate proceda ca
într-un puzzle, în aşa fel încât să obţinem o imagine, o descriere cât mai bună a unui eveniment
istoric, care să constituie o bună reproducere, cunoaştere a modului în care evenimentul respectiv s-
a petrecut în realitate. Uneori în istorie este folosită şi contrafactualitate. Contrafactualitatea apare
 mai ales în încercările de a explica anumite fenomene istorice. Un contrafact istoric este un fapt care
nu s-a întâmplat, dar pe care ni-l putem imagina cu scopul de a clarifica ce s-ar fi putut întâmpla.

În ştiinţele empirice funcţionează distincţie între fapte şi valori. Faptele privesc ceea ce se întâmplă,
în timp ce valorile reprezintă atitudinile actorilor dintr-un eveniment, ceea ce ei preţuiesc mai mult
sau mai puţin, credinţele, ideile pe care şi le fac despre lume etc. Această distincţie funcţionează şi
în istoriografie. Mai ales în istroia ideilor acestea pot fi considerate ca fapte, e obiecte independente ,
ca entităţi care pot fi studiate ca oricare fapt istoric.

Epistemologia faptelor istorice ca fapte descrise

Potrivit acestei perspective faptele istorice sunt numai simboluri ale unor fapte care s-au petrecut în
7.B
realitate. Ele sunt descrieri ale acestora, dar nu trebuie să uităm, că în orice situaţie ele aparţin
numai discursului istoriografic. E fapt istoric, ceea ce noi declarăm a fi fapt istoric. Anumite fapte
sunt istorice pentru că le declarăm importanţa şi le selecţionăm pentru ale cerceta. Există un interes
în orice cercetare şi de aceea o asemenea selecţie primară din partea celui care încearcă să descrie.
Fie că un fapt istoric este determinat de interesul pentru un eveniment, fie de un interes tipic de
cunoaştere pentru un istoriograf, faptul istoric ridică următoarele probleme legate de construcţia
acestuia.

Ontologia – selecţia

Epistemologia - construcţia