Sunteți pe pagina 1din 18

Tensiune superficială

De la Wikipedia, enciclopedia liberă


Tensiunea superficială este proprietatea generală a lichidelor de a lua o formă
geometrică de arie minimă în lipsa forțelor externe, datorată acțiunii forțelor
de coeziune dintre moleculele lichidului. Această proprietate face ca porțiunea
de suprafață a lichidului să fie atrasă de altă suprafață, cum ar fi cea a unei alte
suprafețe de lichid, ca în cazul fuzionării picăturilor de apă sau a formării de
sfere din picăturile de mercur.

Aplicând fizica newtoniană forțelor ce apar din cauza tensiunii superficiale se


obțin predicții precise pentru numeroase comportamente ale lichidelor,
comportamente atât de comune încât sunt în general luate ca atare. Aplicând Tensiunea superficială a apei ilustrată în
termodinamica acelorași forțe, rezultă predicții pentru alte comportamente mai cazul unei frunze de agavă
subtile ale lichidelor.

Mărimea fizică ce caracterizează tensiunea superficială este coeficientul de tensiune superficială, notată de regulă cu litera
grecească σ (sigma), uneori cu γ (gamma), care este o mărime fizică intensivă, caracteristică fiecărei substanțe omogene în condiții
fizice date (constantă de material)

Coeficientul de tensiune superficială are dimensiune de forță pe unitatea de lungime, sau de energie pe unitatea de arie. Cele două
sunt echivalente — dar când se face referire la energie pe unitatea de arie, se preferă termenul de energie superficială — termen mai
general, în sensul că se aplică și solidelor, nu doar lichidelor.

Cuprins
Cauze
Efecte vizibile în viața de zi cu zi
Bazele fizice
Două definiții
Formulă dimensională și unități de măsură
Exemple sugestive pentru efectele tensiunii superficiale
Acțiunea peliculei de lichid asupra unui fir
Insecte pe suprafața liberă a apei
Propulsia datorită tensiunii superficiale interfaciale
Curbura suprafeței și presiunea
Suprafața de arie minimă a unei pelicule cu delimitare arbitrară
Fenomene de contact între lichide și solide
Unghiuri de racordare și tensiunea interfacială
Unghiuri de racordare particulare

Metode de măsurare
Efecte
Lichid într-un tub vertical
Pete pe o suprafață
Dezintegrarea jeturilor în picături
Termodinamică
Termodinamica balonului de săpun
Influența temperaturii
Influența compoziției soluțiilor
Influența dimensiunii particulelor asupra presiunii vaporilor
Tabel de date
Galerie de efecte
Vezi și
Bibliografie
în limba română
în limbi străine
Legături externe

Cauze
Articol principal: Fenomene moleculare în lichide.
Tensiunea superficială se
datorează atracției dintre
moleculele lichidului prin
intermediul forțelor
intermoleculare. În interiorul
masei lichidului, fiecare moleculă
este atrasă în egală măsură în toate
direcțiile de către moleculele
învecinate, în condiții de echilibru
termodinamic, din care cauză
rezultanta tuturor forțelor este
nulă, în raport cu centrul de masă Diagramă a forţelor ce acţionează
al moleculei considerate. La asupra a două molecule de lichid.
suprafața lichidului, moleculele
sunt atrase înspre interior de alte
molecule aflate în adâncimea lichidului și mai puțin de moleculele din mediul

Această agrafă se află sub nivelul învecinat (fie el vid, aer sau un alt lichid).[1] Astfel, toate moleculele de la
apei, care a crescut ușor și uniform. suprafață sunt supuse unei forțe rezultante de atracție moleculară îndreptate spre
Tensiunea superficială împiedică atât interior, echilibrată în celălalt sens doar de rezistența la compresie a lichidului, ceea
scufundarea agrafei, cât și ce înseamnă o forță rezultantă nulă. Există, însă, o forță ce determină diminuarea
revărsarea lichidului peste paharul suprafeței libere a lichidului, și în acest sens, suprafața unui lichid se aseamănă cu
albastru.
o membrană elastică. Din cauza aceasta, sub acțiunea forțelor moleculare din partea
masei de lichid, suprafața liberă a lichidului tinde să ia forma ce corespunde celei
mai mici suprafețe locale.[1]

Din alt punct de vedere, se constată că o moleculă în contact cu o altă moleculă vecină este într-o stare de energie mai mică decât
dacă nu ar fi în contact cu acea a doua moleculă. Moleculele interioare au toate numărul maxim de vecini pe care îl pot avea. Dar
moleculele de la margine au mai puțini vecini decât cele interioare și deci sunt într-o stare de energie mai mare. Pentru ca lichidul
să-și minimizeze starea energetică, el trebuie să minimizeze numărul de molecule de la margine și deci să-și minimizeze aria
suprafeței.[2][3]
Ca rezultat al minimizării ariei, suprafața unui lichid va prelua forma cea mai uniformă pe care o poate avea (demonstrația
matematică a faptului că formele „uniforme” minimizează aria suprafeței se bazează pe ecuația Euler–Lagrange). Cum orice curbură
a formei suprafeței duce la mărirea ariei, va rezulta și o energie mai mare. În consecință, suprafața va împinge înapoi înspre orice
curbură în același fel în care o minge împinsă la deal va împinge înapoi pentru a-și minimiza energia potențială gravitațională.

Efecte vizibile în viața de zi cu zi


Efectele tensiunii superficiale pot fi văzute în cazul apei:

Formarea de picături de apă pe suprafața caroseriei ceruite a unui


automobil. Apa are aderență slabă cu ceara și puternică cu ea însăși,
și astfel apa se adună în picături. Tensiunea superficială le dă o formă
cvasisferică, fiindcă sfera are cel mai mic raport între aria suprafeței
și volum
Formarea de picături are loc atunci când o masă de lichid este întinsă.
Animația arată apa care aderă la gura robinetului și care câștigă în
masă până când greutatea ei crește dincolo de punctul în care
tensiunea superficială nu o mai poate ține legată de robinet. După
aceea, ea se separă și tensiunea superficială formează picătura
Apă formând un bob de rouă pe o
sferică. Dacă din robinet ar fi curs un flux continuu de apă, acesta s-ar
fi dezmembrat în picături pe parcursul căderii. Gravitația întinde fluxul frunză
de apă, după care tensiunea superficială îl strânge în sfere. [4]

Plutirea de obiecte mai dense ca apa are loc când obiectul nu se umezește și
greutatea sa este suficient de mică pentru a fi contrabalansată de forțele ce
rezultă din tensiunea superficială.[3]
Separarea uleiului de apă este cauzată de o diferență între tensiunile
superficiale ale lichidelor diferite.
Lacrimile de vin reprezintă formarea de picături și curgeri pe marginea unui
pahar ce conține o băutură alcoolică. Cauzele sale se regăsesc în
interacțiunile complexe dintre tensiunile superficiale diferite între apă și etanol.
Tensiunea superficială apare și în alte fenomene comune, mai ales când se folosesc unele
substanțe care o reduc:

Baloanele de săpun au suprafețe foarte mari cu volum foarte mic. Baloanele


de apă pură sunt instabile. Adăugarea de surfactanți, însă, poate avea efect
stabilizator asupra baloanelor (efectul Marangoni). Surfactanții reduc
tensiunea superficială a apei de cel puțin trei ori.
Emulsiile sunt un tip de soluție în care joacă un rol și tensiunea superficială. Apă picurând dintr-un robinet
Mici fragmente de ulei suspendate în apă pură se adună spontan în mase
mult mai mari. Dar prezența unui surfactant duce la scăderea tensiunii
superficiale, care permite stabilitatea micilor picături de ulei în masa apei (sau viceversa).

Bazele fizice

Două definiții
Dintre toate corpurile geometrice, forma sferică posedă, la un volum determinat, cea mai mică arie. Din acest motiv, schimbarea
formei nesferice ale unei mase determinate de lichid într-o formă sferică, atrage după sine micșorarea ariei suprafeței de delimitare a
lichidului de mediul înconjurător. Prin urmare, efectul forțelor presiunii moleculare, sub influența cărora lichidul ia forma sferică,
este analoagă acțiunii care ar apărea dacă suprafața lichidului ar reprezenta o membrană elastică ce tinde să se contracte (strângă)[5]
Fenomenele fizice determinate de existența presiunii moleculare se pot explica prin aplicarea modelului unei astfel de membrane
superficiale care delimitează volumul lichidului studiat, de mediul său înconjurător.[1][6]
Pentru menținerea unei membrane întinsă în echilibru static, la
marginea ei trebuie să existe o forță F, tangentă la suprafața
lichidului și normală la marginea suprafeței; forța aceasta se
numește forță de tensiune superficială. Acestă forță este direct
proporțională cu lungimea l a marginii membranei de lichid; pentru
a scrie expresia matematică a forței de tensiune superficială se
introduce un coeficient de proporționalitate, numit coeficientul de
tensiune superficială, reprezentat prin simbolul σ și care depinde
de natura lichidului.[6] Dependența forței de tensiune superficială de Diagramă ce prezintă, în secţiune transversală, un
ac ce pluteşte la suprafaţa apei. Greutatea sa, Fw,
lungime se exprimă prin formula: . Coeficientul tensiunii
acţionează vertical în jos şi este echilibrată de
superficiale este definit ca fiind forța pe unitatea de lungime, unde
forţele de tensiune superficială de pe cele două
forța este paralelă cu suprafața, dar perpendiculară pe direcția laturi, Fs, tangente la suprafaţa apei în punctele în
lungimii.[1] Din expresia forței de tensiune se poate scrie formula care ea intră în contact cu acul. Componentele
de definiție a coeficientului de tensiune superficială:[5] orizontale ale celor doi vectori Fs sunt orientate în
sens opus una faţă de alta şi deci se anulează
reciproc (fiind egale în modul, din motive de
simetrie), dar componentele verticale sunt orientate
în acelaşi sens (vertical, în sus) şi deci se adună[3]
şi echilibrează greutatea Fw.
.

Cu alte cuvinte, coeficientul este numeric egal cu forța aplicată pe unitatea de lungime a marginii suprafeței membranei de
lichid.[1][5][6][7]

Un mod intuitiv de a înțelege dependența forței de lungime este exemplul dat de o peliculă plană de săpun delimitată de o buclă de
ață întinsă, de lungime l. Ața va fi trasă spre interiorul peliculei (membranei) de o forță egală cu 2 L (factorul numeric 2 apare din
cauză că pelicula de săpun are două fețe, și deci două suprafețe, astfel încât ața se „racordează” de două ori la membrană).[8]
Tensiunea superficială are deci dimensiune de forță pe unitate de lungime.[6] În Sistemul Internațional unitatea sa este newtonul pe
metru, dar în cgs unitatea sa este dina pe cm.[6][9] O dină/cm corespunde la 0,001 N/m.

O definiție echivalentă pentru coeficientul de tensiune superficială, utilă în termodinamică, este lucrul mecanic efectuat pe unitatea
de suprafață.[6] Astfel, pentru a crește aria suprafeței libere a unei mase de lichid cu o cantitate, ΔA, este necesară o cantitate de
lucru mecanic ΔA.[8] Acest lucru mecanic se transformă în energie potențială. Cum sistemele mecanice izolate încearcă să găsească
o stare de energie potențială minimă, potrivit principiului minimei acțiuni, o picătură liberă de lichid preia în mod natural o formă
sferică, formă de suprafață minimă pentru un volum dat.[5]

Pentru deducerea relației corecte dintre energia membranei, variația


ariei și coeficientul de tensiune superficială se consideră o
membrană de lichid dreptunghiulară întinsă pe un cadru rigid de
înălțime l, având una din înălțimi (o latură) mobilă și de masă
neglijabilă (vezi figura din dreapta). În vederea determinării lucrului
mecanic necesar pentru a mări aria membranei superficiale de lichid
cu o cantitate ΔA, se deplasează prin translație latura mobilă a
membranei pe o distanță ΔS sub acțiunea unei forțe externe F.[5][10]
Lucrul mecanic al forţei de tensiune superficială
Procesul de întindere a membranei este unul cvasistatic, de aceea,
această forță este permanent în echilibru cu rezultanta forțelor de
tensiune superficială care se opun deplasării spre dreapta. În aceste condiții, lucrul mecanic efectuat de către forța F împotriva
forțelor de tensiune superficială este .[10] Conform relației de definiție a forței de tensiune superficială ; din aceste două
relații rezultă expresia lucrului mecanic corespunzător creșterii ariei membranei:
Produsul este egală cu variația ΔA a ariei membranei astfel încât:[10]

Lucrul mecanic efectuat asupra membranei contribuie la creșterea energiei potențiale a membranei, adică , de unde

Relație din care se scrie o a doua definiție pentru coeficientul de tensiune superficială:

Energia potențială E este fracțiunea din energia internă a membranei care pe parcursul unei transformări izoterme poate fi
transformat în lucru mecanic. În termodinamică această parte a energiei se numește energie liberă (generalizat: potențialul
Gibbs).[10] Ultima relație dă definiția fizică a coeficientului , și anume: coeficientul de tensiune superficială este numeric egal cu
variația energiei libere a membranei superficiale raportat la variația ariei acestei membrane.[10]

Formulă dimensională și unități de măsură


Conform analizei dimensionale, formula dimensională pentru după prima definiție se scrie sub forma:

Adică dimensiunea fizică a coeficientului de tensiune superficială este masa ori timpul la puterea minus doi.

În Sistemul Internațional de Măsuri forța se măsoară în N iar lungimea în m, rezultă că unitatea de măsură pentru coeficientul
tensiunii superficiale în SI este:

Adică: unitatea de măsură a tensiunii superficiale în SI este newon pe metru sau newton ori metru la puterea minus unu. În sistemul
cgs ea se măsoară în dyn pe centimetru sau dyn ori centimetru la puterea minus unu.

După a doua definiție, unitatea de măsură este:

În consecință tensiunea superficială poate fi măsurată în SI și ca jouli pe metru pătrat și în cgs ca ergi pe cm2.[6][10]

Echivalența energiei pe unitate de suprafață cu forța pe unitatea de lungime se poate demonstra prin analiză dimensională.[6][8] Prin
egalarea celor două expresii ale coeficientului de tensiune superficială rezultă relațiile:

Exemple sugestive pentru efectele tensiunii superficiale

Acțiunea peliculei de lichid asupra unui fir


În imaginea animată din dreapta este prezentat un experiment simplu care
demonstrează acțiunea tensiunii superficiale asupra membranelor de lichid. O
peliculă subțire de soluție apoasă de săpun este întinsă pe „buza” unui pahar,
între două puncte diametral opuse ale marginii paharului se află legat un fir
textil ușor care are o formă oarecare. Inițial, forma firului este stabilă datorită
faptului că forțele de tensiune superficială care acționează de o parte și alta sunt
în echilibru. În momentul în care experimentatorul „sparge” pelicula din partea
de jos, forțele de tensiune superficială acționează unilateral numai din partea de
sus, reducând aria peliculei rămase la minimum iar firul textil este întins, luând
o formă curbă corespunzătoare ariei minime. Configurația finală, de Întinderea unui fir textil de către
„semilună”, a ansamblului peliculă-fir corespunde celei mai coborâte valori a tensiunea superficială dintr-o membrană
energiei potențiale. de soluţie apoasă de săpun

Insecte pe suprafața liberă a apei


Cele două insecte care se împerechează utilizează tensiunea superficială
pentru a sta pe suprafața apei. Suprafața liberă a apei se comportă ca o
membrană elastică: picioarele insectelor, în contact cu suprafața apei,
determină îndoirea acesteia, crescându-i aria. Aceasta reprezintă o creștere a
energiei potențiale datorită tensiunii superficiale care apare în regiunea
deformată a apei egală cu scăderea de energie potențială rezultată din
coborârea centrului de masă al insectelor; prin aceasta se realizează un
echilibru energetic în sensul că variația energiei ansamblului insecte-peliculă
de apă este nulă. Fenomenul se poate explica și din punct de vedere static,
prin echilibrarea forței de greutate ale celor două insecte de rezultanta forțelor
de tensiune superficială ce acționează din partea peliculei de apă deformată
Două gerridae, insecte ce folosesc
asupra picioarelor insectelor[11] tensiunea superficială pentru deplasare

Propulsia datorită tensiunii superficiale interfaciale

Curbura suprafeței și presiunea


Dacă nu acționează nicio forță normală asupra suprafeței aflată sub acțiunea
tensiunii, ea trebuie să rămână plană. Dar dacă presiunea de o parte a suprafeței
diferă de cea de partea cealaltă, diferența de presiune înmulțită cu aria are ca
rezultantă o forță normală. Pentru ca forțele de tensiune superficiale să anuleze
forța normală dată de presiune, suprafața trebuie să fie curbată. Diagrama arată
cum curbura unui element de suprafață duce la o componentă netă a forțelor de
tensiune, normală pe centrul elementului de suprafață. Starea de echilibru care
Propulsia unui corp uşor datorită
se realizează este descrisă de ecuația ecuația Young–Laplace:[2][6] tensiunii superficiale interfaciale

unde:

este diferența de presiune.


este tensiunea superficială.
și sunt razele de curbură după fiecare axă paralelă cu suprafața.
Cantitatea din paranteza din partea dreaptă a
ecuației este de fapt dublul curburii medii a
suprafeței (în funcție de normalizare).

Soluțiile acestei ecuații determină forma picăturilor


de apă, petelor, meniscurilor, baloanelor de săpun și
ale tuturor celorlalte forme determinate de acțiunea
tensiunii superficiale (cum ar fi forma urmelor
insectelor pe suprafața apei).
Forţele de tensiune superficială acţionând asupra unui element de
Tabelul de mai jos arată cum crește presiunea suprafaţă . şi sunt elementele arcelor de curbură
internă a picăturii de apă cu scăderea razei. Pentru după axele de coordonate. Echilibrarea forţelor de tensiune
picături nu foarte mici efectul este neglijabil, dar superficială cu forţele datorate presiunii conduce la ecuaţia
diferența de presiune devine enormă atunci când Young–Laplace
picăturile ajung la dimensiuni moleculare.

Δp pentru picături de apă de raze diferite în condiții standard de presiune și


temperatură
Raza picăturii 1 mm 0,1 mm 1 μm 10 nm
Δp (atm) 0,0014 0,0144 1,436 143,6

Suprafața de arie minimă a unei pelicule cu delimitare arbitrară


Pentru a găsi forma suprafeței minimale pentru pelicula limitată de un cadru cu o
geometrie arbitrară folosind doar mijloace matematice, se impune rezolvarea unui
sistem de ecuații diferențiale cuplate, supuse condițiilor la frontieră, care este un
calcul dificil. Realizând respectivul cadru din sârmă și scufundându-l într-o soluție
de săpun, între tronsoanele cadrului se va forma o peliculă de suprafață
aproximativ minimală (cea exactă doar în imponderabilitate) în câteva secunde.
Fără a efectua niciun calcul, pelicula ajunge singură la soluția unei minimizări
complexe.[8][12]
Suprafaţa minimă
Motivul pentru aceasta este acela că diferența de presiune de-a lungul unei interfețe
fluide este proporțională cu curbura medie, după cum arată ecuația Young-Laplace. Pentru o peliculă de săpun deschisă, diferența de
presiune este zero, și deci curbura medie este și ea zero, iar suprafețele minimale au ca proprietate nulitatea curburii medii.

Fenomene de contact între lichide și solide

Unghiuri de racordare și tensiunea interfacială


Cum niciun lichid nu poate exista într-un vid perfect perioade lungi de timp din cauza evaporării rapide, suprafața oricărui lichid
este o interfață între acel lichid și un alt mediu. Suprafața unui lac, de exemplu, este o interfață între apa din lac și aer. Atunci,
tensiunea superficială nu este doar o proprietate a lichidului, ci o proprietate a interfeței lichidului cu un alt mediu. Dacă un lichid
este într-un recipient, atunci în afara interfeței lichid/aer la suprafața de sus, există și o interfață între lichid și pereții recipientului.
Tensiunea superficială între lichid și aer este de regulă mai mare decât tensiunea superficială de la contactul cu pereții recipientului.
Și acolo unde se întâlnesc două suprafețe, geometria lor trebuie să fie în așa fel ca toate forțele să fie în echilibru.[2][6][8]
Când cele două suprafețe se întâlnesc, ele formează un unghi de racordare,
, care este unghiul pe care tangenta la suprafață îl face cu suprafața solidă.
Diagram din dreapta prezintă două exemple. Forțele de tensiune sunt
prezentate pentru interfața lichid-aer, interfața lichid-solid și interfața solid-
aer. În exemplul din stânga, diferența dintre tensiunile superficiale lichid-
solid și solid-aer, , este mai mică decât tensiunea superficială lichid-
aer, , dar totuși pozitivă, și anume

În diagramă, atât forțele verticale cât și cele orizontale trebuie să se anuleze


Forţele în punctul de contact pentru un
exact în punctul de contact. Componenta orizontală a lui este anulată de unghi de contact mai mare de 90° (stânga)
forța de adeziune, .[8] şi mai mic de 90° (dreapta)

Componenta verticală a lui trebuie să anuleze exact forța .[8]

Întrucât forțele sunt direct proporționale cu Lichid Solid Unghiul de racordare


tensiunile superficiale respective, avem apă
și:[2][6] etanol
sticlă obișnuită
dietil eter
cristal de plumb 0°
tetraclorură de carbon cuarț obișnuit
unde glicerol
acid acetic
este tensiunea interfacială ceară de petrol 107°
lichid-solid, apă
argint 90°
este tensiunea
sticlă obișnuită 29°
interfacială lichid-aer,
este tensiunea iodură de metil cristal de plumb 30°
interfacială solid-aer, cuarț obișnuit 33°
este unghiul de contact, mercur sticlă obișnuită 140°
unde un menisc concav are
unghi de racordare mai mic Câteva unghiuri de contact lichid-solid[8]
de 90° iar un menisc convex
are unghi de racordare mai
mare de 90°.[6][8]

Aceasta înseamnă că deși diferența dintre tensiunile superficiale lichid-solid și solid-aer, , este dificil de măsurat direct, ea
poate fi calculată cu ușurință pe baza unghiului de racordare, , dacă se cunoaște tensiunea superficială lichid-aer, .[6]

Aceeași relație există și în diagrama din dreapta. Dar în acest caz se vede că deoarece unghiul de racordare este mai mic de 90°,
diferența de tensiune superficială lichid-solid/solid-aer trebuie să fie negativă:

Unghiuri de racordare particulare


În cazul particular al unghiului de racordare al unei interfețe apă-argint la care unghiul de racordare este egal cu 90°, diferența de
tensiune superficială lichid-solid/solid-aer este exact zero.
Un alt caz particular îl reprezintă unghiul de racordare de exact 180°. Apa împreună cu un teflon special pregătit se apropie de
această valoare.[2] Unghiul de racordare de 180° se realizează când tensiunea superficială lichid-solid este exact egală cu tensiunea
superficială lichid-aer.[6]

Metode de măsurare
Întrucât tensiunea superficială are numeroase efecte, există mai
multe căi de a o măsura. Metoda optimă depinde de natura
lichidului măsurat, de condițiile în care se măsoară tensiunea și de
stabilitatea suprafeței la deformare.

Metoda inelului du Noüy: Metoda tradițională utilizată


pentru măsurarea tensiunii superficiale sau interfaciale.
Proprietățile suprafeței legate de umezire au o influență
restrânsă asupra acestei tehnici. Se măsoară forța
maximă exercitată de suprafață asupra inelului.[13]

O versiune minimizată a metodei Du Noüy utilizează un


ac metalic cu diametru mic în loc de inel, în combinație
cu o microbalanță de mare sensibilitate pentru
măsurarea forței maxime. Avantajul acestei metode este Tensiunea superficială poate fi măsurată folosind
acela că se pot măsura volume foarte mici (până la metoda picăturilor pe un goniometru.
ordinul zecilor de microlitri) cu foarte mare precizie, fără
a trebui să se efectueze corecții pentru flotabilitate
(pentru un ac cu geometria corectă). În plus, măsurarea se poate efectua foarte rapid, în minim 20 de secunde.
Metoda plăcilor Wilhelmy: O metodă universală potrivită pentru măsurarea tensiunii superficiale pe intervale de
timp lungi. O placă verticală de perimetru cunoscut se atașează la o balanță, și se mășoară forța datorată
umezirii.[14]
Metoda rotației picăturii: Această tehnică este ideală pentru măsurarea tensiunilor interfaciale mici. Se măsoară
diametrul unei picături într-o fază grea în timp ce ambele se rotesc.
Metoda picăturii: Prin această tehnică se pot măsura tensiunea superficială și cea interfacială, chiar la temperaturi
și presiuni ridicate. Geometria unei picături se analizează optic.[14]
Metoda lui Jaeger: O tehnică de măsurare pentru determinarea tensiunii superficiale la durate de rezistență mici ale
suprafețelor. Se măsoară presiunea minimă pe fiecare balon.
Metoda volumului picăturii: O metodă pentru determinarea tensiunii interfaciale ca funcție de vârsta interfeței. Un
lichid cu o densitate este pompat într-un al doilea lichid cu o densitate diferită și se măsoară timpul între formarea
picăturilor.[15]
Metoda creșterii în tub capilar: Capătul unui tub capilar este scufundat într-o soluție. Înălțimea până la care urcă
soluția în interiorul tubului capilar este legată de tensiunea superficială prin ecuația discutată mai jos.[16]
Metoda stalagmometrică: O metodă ce constă în cântărirea șî analizarea unei picături de lichid.
Metoda picăturii legate: O metodă de determinare a tensiunii superficiale și a densității prin plasarea unei picături
pe un substrat și măsurarea unghiului de contact.[17]
Metoda cu cerneală de test: O metodă de măsurare a tensiunii superficiale a substratelor folosind cerneală de test
și interpretând reacția cernelii. Vezi video (http://www.boussey-control.com/en/surface-tension/measure-methods.ht
m).

Efecte

Lichid într-un tub vertical


Articol principal: Capilaritate.
Un barometru cu mercur constă dintr-un tub vertical de sticlă de aproximativ 1 cm diametru umplut parțial cu mercur, și cu vid
(denumit vid Toricelli) în volumul neumplut (vezi diagrama din dreapta). Nivelul mercurului din centrul tubului este mai înalt decât
la margini, suprafața superioară a mercurului fiind în formă de dom. Centrul de masă al întregii coloane de mercur ar fi puțin mai
jos dacă mercurul ar fi plat de-a lungul secțiunii transversale a tubului, dar forma de dom dă o
arie a suprafeței puțin mai mică întregii mase de mercur. Din nou, cele două efecte se combină
pentru a minimiza energia potențială totală. O astfel de formă a suprafeței se numește menisc
convex.

Motivul pentru care se consideră aria suprafeței întregii mase de mercur, inclusiv porțiunea
care se află în contact cu sticla, este că mercurul nu aderă deloc la sticlă. Astfel, tensiunea
superficială a mercurului acționează asupra suprafeței sale totale, inclusiv a celei aflate în
contact cu sticla. Dacă în loc de sticlă tubul ar fi fost din cupru, situația ar fi fost foarte diferită.
Mercurul aderă cu agresivitate la cupru. Deci într-un tub de cupru, nivelul mercurului în
centrul tubului va fi mai mic decât pe margini (ar prezenta menisc concav). Într-o situație în
care lichidul aderă la pereții recipientului, se consideră că partea suprafeței fluidului care se
află în contact cu recipientul are tensiune superficială negativă. Fluidul atunci încearcă să
maximizeze aria suprafeței de contact. Deci în acest caz creșterea ariei de contact cu
recipientul reduce energia potențială în loc să o mărească. Această scădere este suficientă
pentru a compensa creșterea de energie potențială asociată cu ridicarea fluidului în apropierea Diagrama unui barometru
pereților recipientului. cu mercur

Dacă un tub este suficient de îngust și adeziunea lichidului la pereții săi este suficient de
mare, tensiunea superficială poate trage lichidul în sus pe tub, într-un fenomen denumit
capilaritate. Înălțimea coloanei ridicate este dată de relația:[8]

unde

este înălțimea lichidului ridicat,


este coeficientul de tensiune superficială lichid-aer,
este densitatea lichidului,
este raza tubului capilar,
este accelerația gravitațională,
este unghiul de racordare descris mai sus. Dacă este mai mare de
90°, cum este cazul mercurului într-un recipient de sticlă, lichidul va Ilustraţie a creşterii şi scăderii
coborî în tub, în loc să urce. prin capilaritate. Roşu=unghi
de contact mai mic de 90°;
albastru=unghi de contact mai
mare ca 90°

Pete pe o suprafață
Turnarea de mercur pe un geam orizontal plat are ca efect formarea unei pete de grosime vizibilă. (Nu încercați decât în condiții de
asigurare a protecției antitoxice. Vaporii de mercur sunt extrem de toxici!) Pata se va împrăștia doar până în punctul în care are o
grosime de puțin sub un centimetru. Și aceasta se datorează acțiunii tensiunii superficiale puternice a mercurului. Masa lichidului se
aplatizează deoarece astfel mare parte din mercur este adusă la un nivel energetic cât de jos posibil. Dar tensiunea superficială, în
același timp, acționează spre a reduce suprafața totală. Rezultă o stare de echilibru: o pată cu o grosime aproape fixă.

Aceeași demonstrație se poate face și cu apa, dar numai pe o suprafață la care apa nu aderă, ca de exemplu ceara. Apa turnată pe o
suprafață ceruită, netedă și curată se va comporta similar mercurului turnat pe geam.

Grosimea petei de lichid pe o suprafață al cărui unghi de contact este de 180° este dată de:[2]
unde

este adâncimea petei în


centimetri sau metri.
este tensiunea superficială a
lichidului în dyn pe centimetru
sau în newtoni pe metru.
este accelerația gravitațională
egală cu 980 cm/s2 sau 9,8 m/s2
este densitatea lichidului în
Curba de profil a unei pete de lichid în care unghiul de contact
grame pe centimetru cub sau în
are 180°. Curba este dată de formula[2] :
kilograme pe metru cub
unde
În realitate, grosimea petelor va fi puțin mai mică
decât cea prezisă de formula de mai sus, deoarece
foarte puține suprafețe au unghi de racordare de 180° cu vreun lichid. Când unghiul de
racordare este mai mic de 180°, grosimea este dată de expresia:[2]

Pentru mercur pe sticlă, , și , și deci . Mici pete de apă pe o suprafaţă


netedă şi curată; grosimea lor
Pentru apă pe parafină la 25 °C, , și ceea ce dă este vizibilă.
.

Formula prezice și că atunci când unghiul de racordare este aproape de 0°, lichidul se
va împrăștia într-un strat foarte subțire pe toată suprafața. O astfel de suprafață se
numește perfect umectabilă de lichid. Ilustraţie a felului în care unghiul
de racordare conduce la
reducerea grosimii petei

Dezintegrarea jeturilor în picături


În viața de zi cu zi, se poate observa că un jet de apă ce iese dintr-un robinet se dezintegrează în picături, indiferent cât de lin curgea
el inițial. Aceasta se datorează unui fenomen denumit instabilitatea Plateau–Rayleigh,[2][6] care este, în întregime, o consecință a
efectelor tensiunii superficiale.

Explicația acestei instabilități începe cu existența unor mici perturbații în jet. Acestea sunt prezente întotdeauna, indiferent cât de
laminară este curgerea lichidului. Dacă perturbațiile sunt dezvoltate în componente sinusoidale, se observă că unele componente se
amplifică în timp, în timp ce altele se atenuează în timp. Dintre cele care se amplifică, unele cresc mai rapid ca altele. Dacă o
componentă se atenuează sau se amplifică, și cât de rapid crește ea depinde de numărul său de undă (o măsură a numărului de
maxime și minime pe centimetru) și de raza jetului cilindric inițial.[6]

Termodinamică
După cum s-a arătat mai sus, lucrul mecanic elementar necesar creșterii unei
suprafețe cu un element de arie este . Deci la temperatură și
presiune constantă, coeficientul de tensiune superficială este egală cu energia
liberă Gibbs pe aria suprafeței:[2]

unde este energia liberă Gibbs și este aria.

Legile termodinamicii impun ca orice scimbare spontană de stare să fie însoțită


de o scădere a energiei libere Gibbs.

De aici rezultă motivul pentru care scăderea ariei suprafeței unei mase de lichid
este întotdeauna spontană ( ), dacă nu este însoțită de alte schimbări
energetice. Deci, pentru a crește aria suprafeței, trebuie să se adauge o anumită
cantitate de energie.

Energia liberă Gibbs este definită de ecuația[18] , unde este


entalpia și este entropia. De aici și din faptul că tensiunea superficială este
Etapă intermediară a dezintegrării unui
energia liberă Gibbs pe aria suprafeței, se poate obține următoarea expresie
jet în picături. Se observă raze de
pentru entropia pe unitatea de arie: curbură pe direcţia axială. Ecuaţia razei
jetului este , unde
este raza jetului neperturbat, este
amplitudinea perturbaţiei, este distanţa
de-a lungul axei jetului şi este numărul
Ecuația lui Kelvin pentru suprafețe rezultă din rearanjarea ecuației de mai sus. de undă
Ea afirmă că entalpia suprafeței sau energia suprafeței depind ambele de
coeficientul de tensiune superficială și de derivata ei în raport cu temperatura la presiune constantă prin relația:[19]

Termodinamica balonului de săpun


Presiunea din interiorul unui balon de săpun ideal (cu o singură suprafață) poate fi calculată din considerațiile termodinamice
privind energia liberă. La temperatură și număr de particule constante, , energia liberă Helmholtz fiind dată de:

unde este diferența de presiune în interiorul și în exteriorul balonului, iar este tensiunea superficială. La echilibru, , și
deci,

Pentru un balon sferic, volumul și aria suprafeței sunt date de relațiile

și
.

Înlocuind aceste relații în expresia anterioară, rezultă

care este echivalent cu ecuația Young-Laplace când Rx = Ry. Pentru baloane de săpun reale, presiunea se dublează din cauza
prezenței a două interfețe, una interioară și alta exterioară.

Influența temperaturii
Coeficientul de tensiune superficială depinde de temperatură.[6] Din acest motiv,
când se exprimă o anume valoare a tensiunii superficiale a unei suprafețe de
contact, trebuie specificată explicit și temperatura. Tendința generală este ca
tensiunea superficială să scadă cu creșterea temperaturii, ajungând la o valoare de 0
la temperatura critică.[6] Există doar unele ecuații empirice care fac legătura între
tensiunea superficială și temperatură:

Eötvös:[13][19][20]
Dependenţa de temperatură a
coeficientului de tensiune superficială
la apa pură
Aici V este volumul molar al substanței, TC este temperatura critică și k este o
constantă valabilă pentru aproape toate substanțele.[13] O valoare tipică este k =
2.1 x 10−7. [J K−1 mol-2/3] [13][20] Pentru apă, se poate folosi și V = 18 ml/mol și
TC = 374 °C.

O variantă a ecuației Eötvös este descrisă de Ramsay și Shields:[18]

unde diferența de temperatură de 6 kelvini face formula să corespundă mai bine


realității la temperaturi joase.

Guggenheim-Katayama:[19] Dependenţa de temperatură a


coeficientului de tensiune superficială
a benzenului

este o constantă a fiecărui lichid și n este un factor empiric, a cărui valoare este 11/9 pentru lichidele organice. Această ecuație a

fost propusă și de van der Waals, care a propus și ca să fie dat de expresia , unde este o constantă universală a tuturor
lichidelor, iar este Presiunea critică a lichidului (deși experimentele ulterioare au relevat că variază puțin de la un lichid la
altul).[19]

Atât Guggenheim-Katayama cât și Eötvös țin cont de faptul că valoarea coeficientului de tensiune superficială atinge 0 la
temperatura critică, pe când teoria lui Ramsay și Shields nu e valabilă la acest punct extrem.

Influența compoziției soluțiilor


Solvații pot avea efecte asupra tensiunii superficiale în funcție de structura lor:
Efect redus sau inexistent, cum e cazul zahărului
Creștere a tensiunii superficiale, ca la sărurile anorganice
Scăderea progresivă a tensiunii superficiale, ca la alcooli
Scăderea tensiunii superficiale până la un punct dincolo de care nu mai au niciun efect, cum este cazul
surfactanților
Ceea ce complică acest efect este faptul că un solvat poate exista în concentrații diferite la suprafață și în masa soluției. Această
diferență variază de la un amestec solvat/solvent la altul.

Izoterma Gibbs afirmă că:[18]

se numește concentrația superficială, și reprezintă excesul de solvat pe unitatea de arie a suprafeței supra cât
solvat ar fi prezent dacă concentrația s-ar păstra aceeași ca și în masa soluției. Unitatea de măsură este mol/m2
este concentrația substanței din masa soluției.
este constanta gazelor și este temperatura
Izoterma Gibbs se bazează pe unele ipoteze simplificatoare, deci ea poate fi aplicată doar în soluții ideale (foarte diluate) cu doi
compuși.

Influența dimensiunii particulelor asupra presiunii vaporilor


Ecuația Clausius-Clapeyron conduce la o altă ecuație atribuită și ea lui Kelvin și care explică de ce, din cauza tensiunii superficiale,
presiunea vaporilor pentru picături mici de lichid în suspensie este mai mare decât presiunea standard a vaporilor aceluiași lichid
când suprafața de contact este plană, adică atunci când un lichid formează picături mici, concentrația de echilibru a vaporilor săi în
mediu este mai mare. Aceasta se întâmplă fiindcă presiunea din interiorul picăturii este mai mare decât cea din afara ei.[18]

este presiunea standard a vaporilor pentru lichidul


respectiv la presiunea și temperatura respective.
este volumul molar.
este constanta gazelor

este raza Kelvin, raza picăturilor.

Efectul explică suprasaturația vaporilor. În absența punctelor de nucleație,


trebuie să se formeze mici picături înainte ca ele să evolueze în picături mai
mari. Aceasta necesită o presiune a vaporilor de multe ori mai mare decât Moleculele de pe suprafaţa unei picături
presiunea vaporilor în punctul tranziției de fază.[18] mici (stânga) au, în medie, mai puţini
vecini decât cei de pe o suprafaţă plană
Această ecuație este folosită și în chimia catalizatorilor pentru a evalua (dreapta). De aceea, ele sunt legate mai
mezoporozitatea solidelor.[21] slab de picătură decât moleculele dintr-un
volum cu suprafaţa plană.
Acest efect poate fi văzut în termeni de număr mediu de vecini moleculari ai
moleculelor de la suprafață (vezi diagramă).

Tabelul următor prezintă câteva valori calculate pentru acest efect în cazul apei la diferite dimensiuni ale picăturilor:

P/P0 pentru picături de apă la diferite raze în condiții normale de presiune și


temperatură[19]
Raza picăturii
1000 100 10 1
(nm)
P/P0 1.001 1.011 1.114 2.95
Efectul devine mai clar pentru picături de dimensiune foarte mică, întrucât pe o rază de 1 nm se află aproximativ 100 de molecule,
cantitate suficient de mică pentru a impune o analiză cuantică.

Tabel de date
Tensiunea superficială a diferitelor lichide în dine/cm la suprafața de contact cu
aerul[22]
Concentrațiile procentuale ale soluțiilor sunt masice
dina/cm se numește și mN/m (milinewton pe metru) în unități SI
Lichid Temperatură °C Tensiunea superficială, γ
Acid acetic 20 27.6
Acid acetic (40.1%) + apă 30 40.68
Acid acetic (10.0%) + apă 30 54.56
Acetonă 20 23.7
Dietil eter 20 17.0
Etanol 20 22.27
Etanol (40%) + apă 25 29.63
Etanol (11,1%) + apă 25 46.03
Glicerol 20 63
n-Hexan 20 18.4
Acid clorhidric 17.7M soluție apoasă 20 65.95
Izopropanol 20 21.7
Mercur 15 487
Metanol 20 22.6
n-Octan 20 21.8
Clorură de sodiu 6.0M soluție apoasă 20 82.55
Zaharoză (55%) + apă 20 76.45
Apă 0 75.64
Apă 25 71.97
Apă 50 67.91
Apă 100 58.85

Galerie de efecte
Despărţirea unei pelicule Fotografie a apei în Un balon de săpun Tensiunea superficială
de apă în mişcare la curgere aderând la o echilibrează forţele de împiedică scufundarea
ricoşarea dintr-o lingură. mână. Tensiunea tensiune cu presiunea unei monede: moneda
superficială creează pneumatică internă. este în mod cert mai
pelicula de apă dintre densă ca apa, deci nu
mână şi curgere. poate pluti doar din
cauza flotabilităţii.

O margaretă. Întreaga Fotografie ce prezintă O agrafă de metal O monedă de aluminiu


floare se află sub nivelul fenomenul „lacrimi de pluteşte pe apă. Se mai pluteşte pe o suprafaţă a
suprafeţei libere. Apa vin”, indus de o pot adăuga şi altele fără apei la 10 °C. Orice
creşte uniform în jurul combinaţie a modificării ca apa să se reverse. greutate suplimentară ar
marginilor. Tensiunea tensiunii superficiale a duce la scufundarea
superficială împiedică apei cu etanol împreună monedei.
apa să scufunde floarea. cu faptul că etanolul se
evaporă mai rapid ca
apa.

Vezi și
Presiune de vapori
Unde capilare

Bibliografie

în limba română
M.-I. Sălăjan, A. Mocanu, M. Tomoaia-Cotișel, Progrese în termodinamica, hidrodinamica și biofizica straturilor
subțiri, Presa Universitară Clujeană, 2004
Dima, Ion și alții: Dicționar de fizică, Editura enciclopedică română, București, 1980, (pag.46-47, 448-449)
Florea, J. și Panaitescu, V.: Mecanica Fluidelor, Editura didactică și pedagogică, București, 1986, capitolul I: Statica
fluidelor, (pag.34-45)
Friș, S.E. și Timoreva, A.V. : Curs de Fizică Generală, vol. I. (traducere din limba rusă) Editura Tehnică, București,
1964, capitolul IX: Fenomene moleculare în lichide (pag.389-407)
Iacob, Caius și alții: Dicționar de mecanică, Editura științifică și enciclopedică, București, 1980, (pag.59,285,461-
462)
Murgulescu, I.G și Segal, E.: Introducere în chimia fizică, vol.II.1, Teoria molecular cinetică a materiei, Editura
Academiei RSR, București, 1979, secțiunea a V-a: Starea Lichidă, capitolul XXVIII: Proprietăți de echilibru,
(pag.723-739)

în limbi străine
12. ^ Aaronson, Scott. „SIGACT News”.
1. ^ a b c d e Friș și Timoreva, op. cit, pag. 389 |contribution= ignorat (ajutor)
2. ^ a b c d e f g h i j Pierre-Gilles de Gennes; Françoise 13. ^ a b c d „Surface Tension by the Ring Method (Du
Brochard-Wyart; David Quéré (2002). Capillary and Nouy Method)” (http://www.nikhef.nl/~h73/kn1c/praktik
Wetting Phenomena — Drops, Bubbles, Pearls, um/phywe/LEP/Experim/1_4_05.pdf) (pdf). PHYWE.
Waves. Tradus de Alex Reisinger. Springer. ISBN 0- Accesat în 8 septembrie 2007.
387-00592-7.
14. ^ a b „Surface and Interfacial Tension” (http://www.ksvi
3. ^ a b c White, Harvey E. (1948). Modern College nc.com/surface_tension1.htm). Langmuir-Blodgett
Physics. van Nostrand. ISBN 0442294018. Instruments. Accesat în 8 septembrie 2007.
4. ^ John W. M. Bush (2004). „MIT Lecture Notes on 15. ^ „Surfactants at interfaces” (http://lauda.de/hosting/la
Surface Tension, lecture 5” (http://web.mit.edu/1.63/w uda/webres.nsf/urlnames/graphics_tvt2/$file/Tensio-dy
ww/Lec-notes/Surfacetension/Lecture5.pdf) (PDF). n-meth-e.pdf) (PDF). lauda.de. Accesat în 8
Massachusetts Institute of Technology. Accesat în 1 septembrie 2007.
aprilie 2007. Parametru necunoscut |dateformat=
16. ^ Calvert, James B. „Surface Tension (physics lecture
ignorat (ajutor)
notes)” (http://mysite.du.edu/~jcalvert/phys/surftens.ht
5. ^ a b c d e Dima și alții, op. cit. pag. 449 m). University of Denver. Accesat în 8 septembrie
6. ^ a b c d e f g h i j k l m n o p q r Florea și Panaitescu, 2007.
op. cit. pag. 34-35 17. ^ „Sessile Drop Method” (http://www.dataphysics.de/e
7. ^ Murgulescu p 728-729 nglish/messmeth_sessil.htm). Dataphysics. Accesat în
8 septembrie 2007.
8. ^ a b c d e f g h i j Sears, Francis Weston; Zemanski,
Mark W. University Physics 2nd ed. Addison Wesley 18. ^ a b c d e Moore, Walter J. (1962). Physical
1955 Chemistry, 3rd ed. Prentice Hall.
9. ^ John W. M. Bush (2004). „MIT Lecture Notes on 19. ^ a b c d e Adam, Neil Kensington (1941). The Physics
Surface Tension, lecture 1” (http://web.mit.edu/1.63/w and Chemistry of Surfaces, 3rd ed. Oxford University
ww/Lec-notes/Surfacetension/Lecture1.pdf) (PDF). Press.
Massachusetts Institute of Technology. Accesat în 20. ^ a b „Physical Properties Sources Index: Eötvös
April 1 2007. Parametru necunoscut |dateformat= Constant” (http://www.ppsi.ethz.ch/fmi/xsl/eqi/eqi_prop
ignorat (ajutor); Verificați datele pentru: |access- erty_details_en.xsl?node_id=1113). Accesat în 16
date= (ajutor) noiembrie 2008.
10. ^ a b c d e f Friș și Timoreva, op. cit., pag. 390 21. ^ G. Ertl, H. Knözinger and J. Weitkamp; Handbook of
11. ^ John W. M. Bush (2004). „MIT Lecture Notes on heterogeneous catalysis, Vol. 2, page 430; Wiley-
Surface Tension, lecture 3” (http://web.mit.edu/1.63/w VCH; Weinheim; 1997
ww/Lec-notes/Surfacetension/Lecture3.pdf) (PDF). 22. ^ Lange's Handbook of Chemistry, 10th ed. pp 1661–
Massachusetts Institute of Technology. Accesat în 1 1665
aprilie 2007. Parametru necunoscut |dateformat=
ignorat (ajutor)

Legături externe
ebooks.unibuc.ro: Determinarea tensiunii superficiale a unui lichid prin metoda presiunii maxime in bula si variatia
ei cu temperatura (http://ebooks.unibuc.ro/Fizica/Sabina/lucr18.pdf)
ebooks.unibuc.ro: Determinarea tensiunii superficiale a unui lichid prin metoda stalagmometrică (http://ebooks.unib
uc.ro/Fizica/Sabina/lucr19.pdf)
Generalități, pe scurt, despre tensiunea superficială (http://www.ramehart.com/goniometers/surface_tension.htm)
Despre tensiunea superficială și cazuri practice interesante (http://hyperphysics.phy-astr.gsu.edu/hbase/surten.htm
l)
Note de curs despre tensiunea superficială de la MIT (http://web.mit.edu/1.63/www/Lec-notes/Surfacetension/)
Teoria măsurării tensiunii superficiale (http://www.kruss.de/en/theory/measurements/surface-tension/introduction.ht
ml)
Tensiunea superficială a diferitelor lichide (http://www.kayelaby.npl.co.uk/general_physics/2_2/2_2_5.html)
Calculul tensiunii superficiale în funcție de temperatură pentru unii compuși comuni (http://ddbonline.ddbst.de/DIPP
R106SFTCalculation/DIPPR106SFTCalculationCGI.exe)
The Bubble Wall (http://www.magnet.fsu.edu/education/community/slideshows/bubblewall/index.html) (slideshow
audio de la National High Magnetic Field Laboratory în care se explică coeziunea, tensiunea superficială și
legăturile de hidrogen)

Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Tensiune_superficială&oldid=12377136

Ultima editare a paginii a fost efectuată la 12 septembrie 2018, ora 21:29.

Acest text este disponibil sub licența Creative Commons cu atribuire și distribuire în condiții identice; pot exista și clauze
suplimentare. Vedeți detalii la Termenii de utilizare.