Sunteți pe pagina 1din 5

Teorii despre existenţa şi mişcarea materiei în univers.

Timpul – consecinţă a existenţei materiei

Cine suntem noi? Ce este ceea ce ne înconjoară? Cum s-au făcut ele? Cum
au apărut? Le-a făcut cineva? Există o relaţie între noi şi univers sau e doar o
întâmplare? Este real ceea ce vedem şi simţim sau e doar virtual? Există ceva sau
cineva care face, organizează şi dirijeazătoate şi pe toţi?
Ce forţă e atât de mare sau Cine este atât de puternic să mişte universul?
Deosebim în univers materia, lumina, temperatura, presiunea, raţiunea, forţa.
Cum au apărut toate acestea şi în modul separat? O amestecare a lor ar fi un
amalgam de neconceput. Ştiinţa dezvoltată de forma de viaţă numită om are şi ea
limitele ei.
Omul încearcă prin descoperiri, acumulări de informaţii şi raţiunea de care
dispune să dea interpretări fenomenelor, lucrurilor şi existenţei, în general. Tot prin
raţiune omul îşi pune întrebări despre existenţa unei forţe superioare, a unui
Dumnezeu ce face universul sau întrebări despre neexistenţa Lui şi despre
modurile de evoluţie întâmplătoare, evoluţia vieţii, evoluţia materiei, evoluţia
energiilor.
Pe lângă întrebările ştiinţifico-filosofice fiinţează, dar nu ca o umbră,
credinţa şi religia.
După diferite idei, fără o bază reală într-un adevăr suprem, despre lucruri şi
fenomene îndepărtate, se nasc teorii ştiinţifico-filosofice ce denaturează la fel ca şi
credinţele păgâne, modul de percepţie normală despre lumea reală. Astfel, în
cadrul ştiinţei, apar tot felul de teorii despre naşterea materiei, existenţa
universului, mişcarea materiei, existenţa timpului, legătura materiei (sau nu) cu

1
timpul, existenţa forţelor din univers, etc. Despre cele existente pe Pământ ştiinţa
şi-a fixat în linii mari legi, principii, formule, tabele, algoritmi. Despre procesele
cele mari ale universului însă nu poate decât să bănuiască şi să emită ipoteze şi
teorii.
În ultimii 150 de ani ştiinţa a avansat atât de mult încât începe să descopere
foarte repede ceea ce nu a fost descoperit în mii de ani. Nu cumva acel ceva sau
Cineva care guvernează toate, adică Dumnzeu, dă această ştiinţă omenirii pentru a
o încredinţa de exsitenţa Sa şi măreţia puterii cu care le ţine pe toate?
Oamenii de ştiinţă minimalizează această prezenţă bazându-se pe metodele
umane şiu aparatele materiale cu care studiază materia şi fenomenele din ea. Ştiinţa
lucrează tot cu materie ca să studieze materia.
Neputinţa de a ajunge într-un loc sau de a da o explicaţie unui fenomen
împinge ştiinţa spre a se sprijini pe teorii, de cele mai multe ori sau tinzând spre
100%, ambigue sau contradictorii.
Să luăm ca exemplu teoria existenţei în univers a găurilor negre. Teoria
spune că găurile negre sunt acele găuri în spaţiul cosmic unde sunt forţe de atracţie
imense ce absorb tot din jurul lor inclusiv lumina. Absorbţia continuă până când
masa devine atât de densă încât explodează tot ce este în ea expulzând materia în
univers iar gaura neagră se anulează (dispare). Explodează oare pentru că, fiind aşa
de densă, nu se mai suportă pe sine?? Foarte interesant. Deşi, dacă ne gândim la
legea vibraţiei atomilor din fizica cuantică, descoperim că alipind-o de acumularea
prin îndesare a materiei obţinem tinderea către „0” a vibraţiei atomilor şi
staţionarea electronilor. Dacă mai adăugăm că există şi legea conservării energiei
atunci chiar dacă acea masă s-ar încinge atât de tare tot nu ar putea exploda.
Explozia presupune transformarea materiei iar în teoria găurilor negre nu se spune
de aşa ceva.

2
Se mai presupune că sensul de atracţie a materiei este unic şi că materia iese
prin acea gaură în altă parte, într-o alta realitate (alt univers). Această afirmaţie se
contrazice total cu cea a exploziei.
Există o altă teorie în care se susţine că materia absorbită într-o gaură neagră
iese în partea cealaltă a găurii negre dar sub forma Big-Bang-ului. Această teorie
iar se contrazice cu teoria iniţială a Big-Bang-ului în care toată materia universului
se contractă apoi explodează formând galaxii, sisteme solare, stele şi planete. Nici
nu se mai ştie ce fel de forţă şi gaură sau formă îşi asumă „responsabilitatea”
pentru exploziile prin univers sau organizarea materiei.
Apare şi teoria împerecherii unei găuri negre cu una albă (?!). Materia intră
într-o gaură neagră şi iese pe partea cealaltă care corespunde unei găuri albe
(pesemne că toţi atomii se înţelegeau să iasă îmbrăcaţi în alb).
Altă teorie asociază o gaură neagră cu un univers sau plurivers în care (sau
din care) se nasc alte găuri negre (înmulţindu-se) ducând la o infinitate de
pluriversuri.
Găurile negre se pare că nu au un centru de gravitaţie (singularitate
gravitaţională aşa cum spune ştiinţa) ci au mai multe zone de gravitaţie care se
cumulează. Aceste găuri negre s-ar atrage şi una pe cealaltă iar prin cumularea lor
ar rezulta o gigantică gaură neagră care duce la acelaşi univers renăscându-l. Este
exact ca atunci când şarpele îşi înghite coada sau câinele se învârte după propria
coadă.
În altă teorie se emite ideea că găurile negre ar fi găuri de vierme care
transportă materia dintr-o parte în alta a spaţiului-timp cam asa cum e principiul
vaselor comunicante.
Se vorbeşte de călătorii prin aceste găuri de vierme dar care nu sunt sigre
datorită faptului că cel care, să zicem, va fi transportat în partea cealaltă a

3
„canalului” nu va sti când să se oprească pentru că, conform teoriei, materia din
gaura de vierme îşi schimbă fără veste sensul de deplasare.
În continuare se pare că numărul de teorii nu este epuizat şi mai apare una:
gaura neagră este o hologramă 3D într-un univers care este 2D adică plan. Noi am
fi acum nişte afişe cu virtualitate 3D.
Una mai trăsnită ca cealaltă, teoriile abundă şi iese la iveală teoria existenţei
civilizaţiilor extraterestre în găurile negre. Putinţa existenţei acestora în găurile
negre se datorează unor zone stabile cu cât gaura este mai mare. Zona este populată
iar civilizaţia este foarte mare consumatoare de energie.
Altă afirmaţie „sănătoasă” este că într-o gaură neagră masa tinde către ∞ iar
dimensiunea tinde către ”0”. Este aşadar inversul tuturor graficelor matematice.
Cum e să spui că „sunt în rachetă, am depăşit viteza luminii şi creşte dar
constat că nu am trecut de start”?!?....
Ştiinţa începe să confunde gravitaţia terestră cu alte forţe din univers,
nedescoperite.
Din aceste teorii putem merge la altele care se înfrăţesc cu ele si anume:
- teoria expansiunii universului;
- teoria formelor galaxiilor;
- teoria universurilor paralele;
- teoria radiaţiei fosile de la Big-Bang;
- teoria distanţelor de mii sau milioane de ani lumină;
- teoria gazelor stelare;
- teoria extratereştrilor;
- teoria sunetelor din spaţiu;
- teoria particulei elementare a universului.

4
Stephen Hopking spunea „ Noi, oamenii, suntem doar nişte simple colecţii
de particule fundamentale ale naturii care am reuşit să ajungem aproape de
înţelegerea legilor care guvernează universul”.