Universitatea Transilvania – Braşov – Facultatea de Muzică

REFERAT

FORME

Gustav Mahler – Analiză – Simfonia a V-a

partea I - Trauermarsch
 Gustav Mahler ( 1860 – 1911 )

Gustav Mahler a fost un compozitor austriac al romantismului târziu şi unul dintre cei
mai importanţi dirijori ai generaţiei sale. S-a născut în satul Kalischt, Boemia , Imperiul Austriac,
astăzi Kaliste, Republica Cehă. Familia s-a mutat apoi în Iglau ( astăzi Jihlava) unde Mahler a
crescut .

Ca şi compozitor, stilul lui Mahler se regăseşte la graniţa dintre tradiţia austro-germană a

secolului al XIX-lea şi modernismul începutului de secol XX. Deşi în timpul vieţii sale
aptitudinile de dirijor erau unanim recunoscute , muzica proprie a căpătat popularitate doar după
perioade de relative neglijări care au inclus şi interzicerea interpretării lucrărilor sale în cea mai
mare parte a Europei în timpul Germaniei Naziste. După 1945 , muzica sa a fost redescoperită iar
Mahler a devenit unul dintre cei mai înregistraţi şi interpretaţi compozitori , popularitate ce se
menţine şi astăzi.

Născut în condiţii umile , Mahler a demonstrat abilităţi muzicale de la o vârstă fragedă.

După ce a absolvit Conservatorul din Viena în 1878 a avut o succesiune de posturi de dirijor care
i-au mărit reputaţia în rândul operelor europene, culminând cu obţinerea postului de director al
Operei de Stat din Viena în 1897. În timpul celor zece ani petrecuţi la Viena, Mahler – care s-a
convertit de la iudaism la catolicism pentru a-şi asigura postul – a fost frecvent victima presei
antisemite. Cu toate acestea, producţiile sale inovatoare şi insistenţa pentru interpretare la cele
mai înalte standarde l-au făcut unul dintre cei mai importanţi dirijori de operă, în special a
operelor lui Wagner şi Mozart. Spre sfârşitul vieţii sale a fost pentru scurt timp directorul Operei
Metropolitane din New York şi al Filarmonicii din New York.

Opera lui Mahler este relativ redusă cantitativ deoarece Mahler îşi câştiga existenţa ca
dirijor, compoziţia fiind o activitate din timpul liber. Totuşi, acorda compoziţiei cât de mult timp
putea, rezervând vacanţele de vară ale operelor pentru perioade de intensă concentrare creativă.
În afară de primele sale lucrări, cum ar fi o parte dintr-un cvintet de pian compus în perioada în
care era student la Viena, lucrările lui Mahler sunt compuse pentru orchestre mari , coruri
simfonice şi solişti de operă. Majoritatea dintre cele 12 lucrări simfonice ale sale sunt la scară
foarte mare , adeseori folosind solişti vocali sau coruri pentru a îmbogăţi orchestra foarte mare.
 Aceste lucrări erau adesea controversate la premiere iar unele au primit cu greu
acceptarea critică şi publică. Excepţie fac Simfoniile nr.2 , nr.3 şi premiera triumfătoare a
Simfoniei nr.8 în 1910. Institutul Internaţional Gustav Mahler a fost înfiinţat în 1955 pentru a
onora viaţa şi opera compozitorului.

Simfonia Nr. 5 , partea I – Trauermarsch – analiză

Simfonia nr.5 trece de la sentimente de tragedie şi disperare, la consolare şi în final la

triumf. Marşul funebru ( Trauermarsch ), din deschidere este în tonalitatea do# minor în timp ce
Rondo-ul Finale este în Re major. Acest marş din deschidere este concentrat destul de evident pe
subiectul morţii, iar implicaţiile extra-muzicale par să spună că o ultimă victorie în viaţă este
realizată doar de coborârea în mormânt. Declaraţia filozofică a simfoniei nu este pur şi simplu
aceea că tragedia va duce în final la victorie ( idee sugerată de progresia tonalităţilor pe parcursul
simfoniei începând cu prima parte în do# şi terminându-se în re ultima parte , ceea ce sugerează
o sensibilă do# care se va rezolva în final la tonica re ), ci mai degrabă aceea că tragedia trebuie
să apară şi să fie acceptată înainte ca victoria să fie posibilă.

Coborârea în terţe formează unul dintre blocurile armonice de bază ale marşului funebru.
Secţiunile majore din prima parte încep toate în tonalităţi aflate în relaţii de terţă. Primul interval
melodic auzit în declaraţia de deschidere a trompetei este o relaţie minoră de terţă, iar baza
pentru modulaţiile de la o tonalitate la alta este chiar manipularea acestui motiv ce conţine relaţia
de terţă minoră.

Formă

Partea I a Simfoniei nr. 5 de Gustav Mahler are trei părţi : A – B – A’. Secţiunea B , care
este marcată “ Plotzlich schneller. Leidenschaftlich. Wild “, începe la măs. 155 în tonalitatea si b
minor , în timp ce ambele secţiuni A sunt în tonalitatea do# minor. Această relaţie minoră este
inversarea relaţiei do# - mi cântată de trompetă în primele cinci măsuri.

Secţiunea A este subdivizată în a-b-a-b, „a” având un caracter introductiv ( măs.1 şi

măs.53) iar „b” un caracter tematic (măs.35 şi măs. 89). „a” are trei componente indentificabile.
“a1” este motivul introductiv al trompetei care constă într-un triolet de optimi urmat de o doime,
numit uneori şi motivul destinului. “a2” este motivul cornului şi începe la măsura 24. “a3”este
motivul ritmic care începe la măsura 27 , care mai poate fi numit şi motivul marşului funebru. În
a doua secţiune A cele trei componente a sunt reorganizate . Motivul marşului funebru ( a3)
apare primul la măs. 53, urmat de motivul destinului (a1) la măs. 61 şi motivul cornului (a2) este
prezentat ultimul la măs. 84.

Prima apariţie a materialului tematic “b” este de doar 18 măsuri oferindu-ne o primă
impresie. A doua apariţie a “b”-ului este extinsă la 66 de măsuri , acesteia fiindu-i adăugată o a
doua temă în tonalitatea dominantei ( Sol# major) , cântată în sexte paralele. Melodia de la
măsura 119 va fi numită b2 , iar de la măsura 89 şi din nou de la 133 o vom numi b1. “b1” din a
doua secţiune b este acompaniat de motivul marşului funebru ( a3) , cântat alternativ de corni şi
tromboni.

Secţiunea B ( începând de la măs. 155 ) apare cu o nouă melodie la trompetă

acompaniată de o linie melodică la viori ce pare să strige cu disperare. Această nouă parte care
începe cu o nouă melodie la trompetă va fi marcată cu litera “c” şi se va repeta de la măsura 194.
Întreaga secţiune B funcţionează, într-un sens structural, ca o secţiune dezvoltatoare pentru prima
parte. La măs. 181 motivul destinului ( a1) reapare. Ritmul său este neschimbat, însă terţa
minoră este comprimată la secundă ( treptele II şi III în sib minor). Nota Do repetată a acestui
motiv, este cu un semiton mai jos decât nota Do# din măs.1 ( şi măs. 153). Acest lucru se aude
foarte bine deoarece timbrul trompetei este folosit in toate apariţiile acestui motiv.

Secţiunea A’ ( începând de la măs.233) include şi ea motivul destinului ( a1 , măs. 233),

motivul cornului ( a2, măs.258), şi motivul marşului funebru ( a3, măs. 261). Temele b1 şi b2
sunt şi ele prezentate din nou cu toate că secţiunea b1 ( măs.263) este schimbată considerabil.
Secţiunea b2 o regăsim acum în tonalitatea Reb ( Do#) major. Repetarea secţiunii A a fost totuşi
editată deoarece fiecare dintre cele două secţiuni a şi b sunt prezentate doar o dată. Urmează
motivul destinului (a1) prezentat de timpani la măs. 317.

Coda (măs. 323) începe în tonalitatea la minor cu o nouă melodie prezentată de viori şi
marcată “ molto expressivo” care se va numi “d”. Următoare idee muzicală pe care o vom numi
“e” este cântată de tromboni începând de la măsura 357. După cel mai cromatic si armonic pasaj
din întreaga parte, trompeta apare din nou cu motivul destinului ( măs.377) în fa# minor.

În cele din urmă trompeta arpegiază două acorduri cu referire tot la motivul destinului ,
primul în fa# minor treapta a IV-a a tonalităţii de bază ( măs.407), al doilea în La major , treapta
a VI-a a tonalităţii ( măs. 409). Flautul rosteşte o ultimă declaraţie de adio a arpegiului ascendent
al motivului destinului în do# minor ( măs.411).

În concluzie, schema generală a formei marşului funebru este următoarea :