Eugenia-Liliana Ștefănescu

FINALITĂȚILE EDUCAȚIEI
POSTDECEMBRISTE

“Societatea românească a trecut brusc de la comunism,

la capitalism, odată cu revoluția din decembrie 1989. S-
a trezit în fața necunoscutului, cu dorința de a reclădi
sistemul social, sub toate aspectele sale și cu toate sferele
de activitate ale umanității (economică, politică, socială,
culturală).” Eugenia-Liliana Ștefănescu

CRAIOVA 2019 © Editura eParadigme

 Eugenia-Liliana Ștefănescu

FINALITĂȚILE EDUCAȚIEI
POSTDECEMBRISTE

CRAIOVA 2019

1
Autor: Eugenia-Liliana Ștefănescu

FINALITĂȚILE EDUCAȚIEI POSTDECEMBRISTE

EDIȚIE ELECTRONICĂ
Reproducerea oricărei părţi din prezentul volum prin fotocopiere, scanare, multiplicare neautorizată
indiferent de mediul de transmitere este interzisă.

ISBN 978-606-9064-10-8

© Editura eParadigme, Eugenia-Liliana Ștefănescu, august 2019

Site: paradigme.euroeducation.ro

Contact: http://groups.google.ro

2
 Cuprins

Introducere……………………………………………………………… 4
Lumea în care am trăit…………………………………………………. 10
Lumea în care trăim…………………………………………………… 11
Ce-i cu tine, măi, române?!................................................................. 12
Referințe istorice……………………………………………………….. 14
Degradarea caracterului românilor, datorită unei educații eronate ……. 19
Sistemul educațional postdecembrist…………………………………... 23
Efecte ale comunismului și capitalismului?!....……………………….. 25
Studii de caz……………………………………………………………. 27
Pro discernământ!…………………………………………………….. 37
Jocul ”Lume, ce vrei”?!............................................................................ 40
Lume, ce vrei?!…………………………………………………………. 49
Bibliografie…………………………………………………………….. 52

3
 Introducere

Am ezitat foarte mult înainte să aștern aceste rânduri, din cauza nedumeririi
privind direcția pe care se dorește ca România să o urmeze în privința educației
neamului românesc. Totuși, eu, personal, refuz categoric să iau parte la prăbușirea
culturii românești și a sistemului educațional și implicit, la distrugerea nației,
astfel că am decis să iau atitudine, deoarece doar printr-o educație adecvată ne
mai putem salva neamul de la pieire!
În decembrie 1989, ne-am bucurat că scăpăm de comunism, de președintele
de atunci, Nicolae Ceaușescu, care adusese poporul la exasperare. O epocă apusă,
al cărui sfârșit a fost sângeros. Au murit peste 1000 de oameni - după cifrele care
au ieșit la iveală cam la 25 de ani de la ”revoluție” - mulți tineri în floarea vârstei,
pentru ca noi azi, cetățeni ai poporului român, să fim liberi și să ne urmăm visele
libertății, ale democrației și ale unei economii de piață prospere.
Dar totul pare a fi fost în zadar: prăpastia dintre bogați și săraci s-a adâncit,
sistemul educațional s-a prăbușit, industria s-a desființat, stresul s-a multiplicat,
incompetența s-a înscăunat, goana după bani, funcții și imagine e mai acerbă ca
oricând, corupția s-a transformat într-o adevărată caracatiță care a scăpat de sub
control și ororile săvârșite pe pământul strămoșesc, nu contenesc să ne
îngrozească.
Societatea românească a trecut brusc de la comunism, la capitalism, odată
cu revoluția din decembrie 1989. S-a trezit în fața necunoscutului, cu dorința de a
reclădi sistemul social, sub toate aspectele sale și cu toate sferele de activitate ale
umanității (economică, politică, socială, culturală).
O succintă radiografie a actualei societăți, văzută prin prisma percepției
autoarei, reliefează aspecte evidente, întâlnite și trăite pe parcursul celor două
epoci. Ca orice om aflat la început de drum necunoscut, societatea românească a
bâjbâit prin hățișuri, încercând să clădească un fond și să dea o formă societății,
dar finalitatea a fost forma fără fond…
4
 Societatea românească a încercat să redea libertatea cetățenilor, dar
finalitatea a constat în alegerea de către cetățeni a Răului, în locul Binelui, care
au urmat căi neortodoxe, manifestându-și latura negativă și încălcând, astfel, cele
zece porunci Divine care, dacă ar fi gândite ca pietre de temelie ale societății,
societatea ar funcționa măcar în parametri normali.
Vânzarea companiilor de referință ale țării, către marile corporații
internaționale, cu scopul de a le moderniza și a ridica standardele de funcționare
românești, la nivelul țărilor dezvoltate și a obține progres la nivel național, a avut
ca finalitate vociferări care i-au transformat pe politicienii noștri în trădătorii de
țară, acuzându-i că au vândut țara.
Astăzi, aceste corporații funcționează la nivel european, statul român
taxează consumatorii românii, iar profitul pleacă în conturile firmelor
corporațiilor furnizoare din țările lor, în timp ce statul român percepe taxe, pentru
asigurarea banilor la buget.
Finalitatea: companiile strategice ale românilor, nu mai aparțin românilor.
Noi doar beneficiem de serviciile lor și depindem de furnizori, ca urmare a
modernizării de către firmele străine. Rămâne de văzut până când…
Societatea românească a încercat să clădească o societate democratică, însă
ne-am ales, ca finalitate, cu lupte exacerbate pentru putere, numărul partidelor
politice și fenomenul traseismului politic, demonstrându-ne cât de importante
sunt, pentru acest segment de populație, funcția, puterea, imaginea, faima, banii.
Luptele permanente de putere dintre partidele politice, guvern și opoziție sunt
mediatizate, iar comportamentele inadecvate ale celor din vârful piramidei sunt
preluate și de celelalte straturi sociale. O copie nejustificabilă…
În rest, finalitățile sunt reprezentate de dezastrul pe care cu toții îl
împărtășim astăzi… Pentru că de 30 de ani trăim tot într-o perioadă de tranzit, în
care niciun partid și nici o guvernare nu a putut aduce foloase atât de mulțumitoare
poporului, încât să fie apreciat și să reziste prea mult la conducere.

5
 Poporul dorește stabilitate și un trai decent. Nu dorește vacanțe de lux, nici
pensii speciale, ci doar normalitate. Mai este posibilă atingerea acestui deziderat
într-o țară precum România?!
Nu vine nimeni, pe nicăieri în teritoriu, să ne spună să nu facem lucrurile
bine, în sectorul de activitate pe care îl reprezentăm și al muncii pe care o prestăm
zilnic la serviciu! Este o opțiune a fiecăruia, ce ține de caracter, de discernământ
și de respectarea legislației în direcția benefică, de faptele noastre! Totul în jur se
derulează în direcția pe care noi, oamenii, o stabilim și o urmăm!
Inclusiv interpretarea eronată a legislației și dării câștigului de cauză
răufăcătorilor, infractorilor etc., demonstrează o alegere eronată a finalității,
printr-o pronunțare a verdictelor și acționare în favoarea infractorilor. Așa scrie
în lege? Să salvăm infractorii și criminalii și să distrugem totul în jur?!
Conform dicționarului explicativ al limbii române, cuvântul ”lege” are
semnificația de: ”1. Precept divin. 2 (Bis) Normă religioasă. 3 (Bis) Ansamblu de
norme religioase consemnate în scris, considerate ca emanând de la divinitate”.1
Din această definiție eu înțeleg că trebuie respectat Binele, și nu Răul! Că
Binele trebuie să rămână de referință și să luptăm împotriva Răului! Alegerile ne
aparțin, iar ce se întâmplă în jurul nostru în societatea actuală, nu mi se pare de
Bine! Murim cu legislația în brațe?!
Cam asta se întâmplă în spațiul românesc al zilelor noastre, analizând după
ororile petrecute doar pe parcursul acestei veri, prezentate de mass-media și
efectele catastrofale ale aplicării procedurilor care limitează acțiunile, care au
legat românii de mâini și de picioare, nepermițându-le să mai funcționeze la
parametri normali!
Și mă refer la toți cei care au funcții și putere de decizie la locurile de
muncă! Sau oamenii vor ”liniște”! De ce să își bată ei capul cu neliniști care ar
putea să le tulbure statornicia tronării nemeritate? Mai bine facem activități de

1
dex online, https://dexonline.ro/

6
fațadă și ascundem gunoiul sub preș, să nu cumva să se vadă, că nu suntem în
stare să facem curățenie!…
Avem metode, avem mijloace, avem legislație și totuși facem alegerea
aparent ”liniștită”. De ce?! Poate pentru că totul s-a întors cu susul în jos și Răul
s-a transformat în Bine? Pentru că lăcomia, minciuna, manipularea, reaua-voință
și perfidia au ajuns la rang de cinste, iar adevărul zace învins, pedepsit într-un
colț?!
Sau poate că lipsește discernământul, ori suntem incapabili să scoatem la
lumină adevărul, faptele bune și să proliferăm calitatea, în detrimentul
”balastului”? Oare acest mod de operare, nu cumva, se numește incompetență?!
Dacă respectivul personaj gândește prin prisma intereselor sale personale,
acționează conform acestora. Este limitat, incompetent, lacom, lipsit de
discernământ și nu are simțul măsurii. Iar efectele, finalitățile, se materializează
în dezastrul acela vizibil astăzi în societate.
Dacă ar avea viziune și s-ar gândi la bunul mers al societății, în adevăratul
sens al cuvântului, personajul în cauză ar urmări implementarea unei culturi
organizaționale bazată pe sistemul de valori (din păcate și acesta distrus astăzi) și
ar asigura perenitatea unui neam cu o educație aleasă, capabil să promoveze
adevăratele valori în societate, pe care să le transmită peste veacuri.
Este clar că această ”liniște” va costa scump viitorul țării noastre, viitorul
urmașilor noștri și al urmașilor, urmașilor noștri! Trăim într-o indolență de
nedescris, în epoca idiocrației veritabile (vezi pe internet filmul ”Idiocrație”, în
regia lui Mike Judge, ecranizare 2006), în care contează doar banii, imaginea,
puterea și scaunele, de care prostimea ține bine, bine, pentru că subconștient,
poate realizează că nu se știe cât mai poate întinde coarda și cât mai poate trona
în această libertate anarhică dezgustătoare și distrugătoare a rânduielii normale!
Este epoca în care ne hrănim organele interne ale corpului cu alimente
otrăvite (chipurile injectate pentru păstrarea prospețimii, dar și pentru stimularea
creșterii și coacerii, pentru a obține producții ridicate și a umple buzunarele

7
producătorilor, de cele mai multe ori, tot din afara granițelor), dar ne îngrijim
exteriorul cu creme naturale pe bază de lapte, miere, propolis, plante bio…
Cum ar fi să alimentăm mașina în loc de benzină, cu motorină și să o vopsim
pe exterior cu pigmenți naturali, că nu poluează atmosfera? Oare oamenii hrăniți
cu plastic cât de poluanți sunt pentru mediu?
Departe de mine gândul de a jigni pe cineva! Dar, consultând dicționarul
explicativ al limbii române, la cuvântul ”prostie” găsim următoarea explicație: 1.
”Starea celui lipsit de inteligență sau de învățătură, starea omului prost; (concr.)
faptă, comportare, vorbă care denotă o astfel de stare. 2. Vorbă, faptă sau lucru
lipsite de seriozitate, de importanță; fleac; absurditate, inepție”2.
De ce s-a ajuns aici? Pentru că s-au pierdut în negura vremurilor,
adevăratele semnificații ale cuvintelor! Pentru că ne-am îndepărtat de rădăcini!
Pentru că nimeni nu ne mai apără drepturile!
Știți ce înseamnă, de fapt, cuvântul ”sindicat”? Tot dex online ne explică:
”Organizație a salariaților dintr-o întreprindere, înființată conform legii, al cărei
scop este apărarea intereselor profesionale, economice și sociale ale membrilor
ei”3. Mai există în România vreun sindicat funcțional?
Ce funcționează totuși bine în România și în ce sectoare de activitate?
După revoluția din decembrie 1989, odată cu tehnologizarea la standarde
internaționale, au dispărut meserii vechi și au apărut meserii noi. Ce merge bine
în țară? Industria IT și vânzarea de automobile, distribuția de combustibili, firme
de curierat, unele firme de prestări servicii (deținători de spațiu pentru organizarea
evenimentelor, formațiile muzicale pentru astfel de evenimente). Și altele
câteva…
Deci, prin muncă, seriozitate, progres, se poate! Totul este să vrem! Să ne
orientăm gândirea în direcția potrivită, spre beneficiile societății și nu spre
beneficii proprii, cu lăcomie și egoism!

2
dex online, https://dexonline.ro/
3
dex online, https://dexonline.ro/

8
 Ce face ca aceste segmente economice din industrie, comerț, servicii, să
funcționeze pe profit, într-o țară în care pare că totul e de-a-ndoaselea? Și de ce
alte sectoare de activitate nu ar putea să își îmbunătățească activitățile, pentru a
atinge standarde performante?
Ce s-a întâmplat, de fapt, cu adevărat pe teritoriul românesc, dincolo de
plasarea responsabilităților pe umerii partidelor, dincolo de acțiunile partidelor
politice și ale membrilor săi?
S-a întâmplat următorul lucru: fiecare individ al societății și-a ocupat locul,
în funcție de caracterul care îl reprezintă. Competenții, fără doar și poate se află
exact la locul potrivit și finalitățile activităților lor sunt benefice societății, iar
incompetenții ocupă locuri nemeritate. Unii sunt greieri, alții furnici…
Finalitățile educației postdecembriste vor face obiectul unei analize mai
ample, pe parcursul prezentei lucrări.

9
 Lumea în care am trăit
Comunismul (1945-1989)
Dictatura. O lume extrem de strictă. O lume nedemocratică, în care cetățenii
erau privați de libertate, nu aveau acces la informații, nu părăseau granițele țării,
dar aveau asigurate cele trebuincioase existenței: statul le oferea un loc de muncă,
o locuință și un salariu lunar.
Exista un sistem de valori, exigență, rigoare și disciplină. Rezultatele
școlare erau pe măsura învățării. Era o societate în care existau ”filtre” specifice,
prin care, totuși, oamenii merituoși erau promovați.
Exista concurență, pentru că populația în rândul tineretului era numeroasă,
(ca urmare a decretului ceaușist, din anul 1966, care a interzis avorturile), ceea ce
a contribuit la o ierarhizare, în general, corectă, corupția, încă în fașă, fiind aspru
pedepsită. Cine se dovedea a fi loial și devotat sistemului, lucra corect și
demonstra un sistem de valori sănătos, de obicei, era promovat de sistem. Dar
devenea membru de partid, obligatoriu!
Cu toate aceste, se mai puteau observa și nedreptăți în jur, dar într-un număr
restrâns. Pentru că cei care se abăteau de la reguli și, de regulă, erau prinși,
plăteau! Erau sancționați, degradați, în cazuri mai grave, chiar uciși! Atrocitățile
sistemului comunist erau puse sub tăcere.
Criza economică din ultimii ani ai dictaturii comuniste, declanșată ca
urmare a dorinței de achitare integrală a datoriilor externe, soldată cu
raționalizarea alimentelor de bază și rafturi goale în magazine, cu restricții în
alimentarea cu energie electrică și în programul de două ore pe zi la singura
televiziune națională, a fost picătura care a umplut paharul.
Acest aspect, fără precedent, a subjugat masele populare și a dat naștere la
corupția de amploare din ce în ce mai mare. Populația s-a răzvrătit în decembrie
1989, când a fost înlăturată dictatura și președintele ucis. Acesta a fost sfârșitul
comunismului…

10
 Lumea în care trăim

Capitalismul (1990-2019…)
Jocuri în care se trișează, pretenții absurde dincolo de normalul existențial,
de rânduiala benefică lăsată lumii, ființe fără caracter, lipsite de scrupule, pentru
care scopul scuză mijloacele…
O lume nebună, fără repere! O societate coruptă, cu criminali în serie, rețele
de proxenetism, droguri și autorități mânjite de sânge, o societate bolnavă, în care
cetățeanul nu mai are siguranță, pentru că cei responsabili de siguranța sa,
acționează fără discernământ!
Invidioși care cred ca vorbind fără noimă, îți asigură sieși imaginea, de
altfel, nemeritată, atâta timp cât se raportează la reușitele altora, pe care încearcă
să îi defăimeze...
O lume bolnavă de dorințe nestăvilite după putere, imagine și avuție. O
lume care nu mai poate ascunde ADEVĂRUL. Pentru că hidoșenia acestei lumi a
ieșit la suprafață în toată urâțenia sa și se zbate din răsputeri sa mai reziste, dincolo
de lumina care se întrevede la capătul tunelului…
O lumină pe care prea puțini vor avea parte să o vadă. Pentru că natura lor
urâtă, preluată din negura vremii, le-a întunecat mintea și sufletul. Aceste ființe
nu mai au puterea să iasă din întunericul năprasnic și nu mai pot vedea dincolo de
sufletul lor smolit și de mintea golită de lumină.
Doar un profund întuneric se lasă continuu peste ele... Păcat! În liniștea
nopții se așterne tăcerea unei lumi negre care, curând, va apune, lăsând locul
LUMINII.

11
Ce-i cu tine, măi, române?!

Nu-mi e lene să muncesc,

Nu-mi e teamă să gândesc!
Nu-mi e teamă nici să lupt,
De-ar fi să ajung iar lut!

Nu lupt pentru voci de-afară,

Nici pentru meschini din țară!
Însă lupt pentru dreptate,
Adevăr și rost în toate!

Cum ne-au zis-o ieri străbunii:

Fii corect, nu sta cu hunii!
Să nu-ți crești ego-ul mare,
Călcând totul în picioare!

Că fățărnicia-i mare,
Ea pândește la hotare,
Educația s-o spurce,
Românașul să-l alunge!

De mai ai conștiința-ntreagă
Și discerni răul de bine,
Fii tu însuți, măi, române,
Și înalță-te în toate!

Nu-ți croi drum spre izbândă,

Sărind câte zece trepte,
12
 Ci înalță-te spre soare,
Mai molcom, că te pârlește!

Altfel mana dă târcoale,

Să-ți distrugă ce-ai sădit,
Iar tu-n loc s-o spulberi grabnic,
În vârtejul ostoit,

Te repezi să-i deschizi calea,

Să distrugă cea fărâmă,
Care-a mai rămas întreagă,
Doar... c-ai obosit, nu glumă!

Vrei sa fie toate bune,

Liniște și pace-n casă,
Dară șarpele pândește,
Și-i permiți să-ți stea pe masă!

Ce-i cu tine, măi, române?!

Sau poate... nu ești român...
De ce-ți crești ego-ul mare,
Călcând dreptatea-n picioare?

De mai ai conștiința-ntreagă
Și discerni răul de bine,
Fii tu, însuți, măi române,
Și înalță-te în toate!

(Eugenia-Liliana Ștefănescu, 9 martie 2019)

13
 Referințe istorice

O privire în urmă cu doar 75 de ani, ne întoarce în anul 1944, în plin război

mondial.
Regele Mihai a fost forțat să abdice de pe tron pe 30 decembrie 1947, odată
cu instaurarea noii ordini mondiale comuniste, la scurt timp după ce se încheiase
cel de-al doilea război mondial, în anul 1945.
Petru Groza și Gheorghe-Gheorghiu Dej l-au șantajat pe regele Mihai să
renunțe la tron, sub amenințarea armelor și a vărsării de sânge, aspect netolerat de
regele Mihai, care a ales să piardă tronul, decât să fie uciși tineri din popor4.
Astfel, a început era comunismului, sub domnia lui Gheorghe-Gheorghiu
Dej, urmat de Nicolae Ceaușescu, din 1965, până la sfârșitul anului 1989, pe 22
decembrie proclamându-se căderea dictaturii, iar pe 25 decembrie 1989,
președintele-dictator, Nicolae Ceaușescu, a fost împușcat, odată cu soția sa, Elena
Ceaușescu. Soartă grea a avut România de atunci încoace…
În acea perioadă, în care poporul simțea pe deplin puterea dictatorială și îi
știa de frică, mai exista și se mai manifesta încă, un sistem de valori morale
(posibil generat tot de teama de a fi prins în flagrant și pedepsit aspru).
În plan social, cetățenii nu erau proprietari de terenuri sau locuințe, iar
chiriile erau modice, dar erau sprijiniți de către stat să își procure o locuință, unde
să trăiască alături de familiile întemeiate și să își crească copiii. În acest scop, toți
cetățenii României aveau un loc de muncă stabil și salarii care să le permită cel
puțin un nivel minim de trai.
Ultimii ani ai dictaturii comuniste ceaușiste, în care președintele urmărea,
de fapt, să achite datoriile externe (se spune că este singura țară care și-a achitat
vreodată datoriile externe!), au condus la o criză economică internă fără

4
https://ro.wikipedia.org/wiki/Mihai_I_al_Rom%C3%A2niei#A_doua_domnie_(1940-1947)

14
precedent, resimțită de populație până la revolta care a condus la ieșirea poporului
în stradă și la apunerea epocii comuniste.
În plan politic exista un singur partid, Partidul Comunist Român (PCR), iar
președintelui i se aducea slavă prin cântece patriotice și poezii. Se organizau
ceremonii festive și defilări anuale, de 1 mai, ziua muncii și de 23 august, ziua
eliberării naționale de sub dominația fascistă (1944), încheiată cu cel de-al doilea
război mondial, în anul 1945.
La aceste ample ceremonii, în care erau implicate obligatoriu armata, elevii,
salariați din întreprinderi etc., din nou se slăveau comunismul și președintele țării,
după care cetățenii mergeau la distracție și relaxare (gen zilele orașului sau
festivalul berii de azi), în locuri special amenajate.
În plan economic, dacă lucrurile nu scăpau de sub control, odată cu criza
de hrană, criza de îmbrăcăminte și încălțăminte, cu economia de curent electric
etc., probabil că populația nu ar fi îndrăznit să iasă în stradă. Libertatea de
circulație cu mașina în țară devenise restricționată în comunism, deși nu erau
atâtea automobile. Astfel că, într-o duminică circulau mașinile care aveau număr
par, în alta, cele cu număr impar. Motivul era reducerea poluării.
Exista o singură televiziune, cea națională, cu două canale: TVR 1 și TVR
2, cel din urmă fiind vizionabil doar din București. Criza s-a adâncit, iar
programul TV a fost restricționat la două ore pe seară, când se puteau viziona
știrile, câteva minute de desene animate și un film sau o emisiune, alb-negru.
Se muncea șase zile pe săptămână, doar duminica era program mai amplu
la televizor. Din țară nu se pleca decât cu pașaport și viză, dacă treceai de filtrele
securității și doar în țările comuniste europene, iar dacă încercai să ieși ilegal din
țară și erai prins, erai împușcat pe loc.
Această criză economică a fost picătura care a umplut paharul, dacă
revoluția a fost spontană, autentică. Dar dacă nu a fost cu adevărat o revoluție, s-
a speculat atunci momentul în care lumea era la capătul răbdării.

15
 Privind faptele, astăzi pare o lovitură de stat regizată la nivel european, dată
fiind căderea simultană a comunismului, în majoritatea țărilor comuniste
europene, sătule de privarea de libertate și restricțiile exagerate.
În plan cultural, artiștii care îl slăveau pe Nicolae Ceaușescu erau
considerați patrioți și își trăiau liniștiți viața, comparativ cu cei care se opuneau
sistemului comunist și erau privați de publicarea creațiilor lor, respinse de
sistemul comunist.
Totul era cenzurat! Totul era sub control! Mașină de scris nu avea oricine
și nu exista la vânzare, ca nimeni să nu poată scrie ce îl taie capul. Calculatoarele
au apărut în jurul anilor 2000 în casele românilor, deci nu existau pe atunci. Rețele
de socializare, precum facebook, nici atât! Copiii creșteau cu cheia de gât, afară,
la joacă, socializând cu alți copii. Și nu îi mai răpea nimeni!
Să fi fost, oare, comunismul, un experiment săvârșit pe poporul român,
pentru a-l proteja de decadența morală, de distrugerea sistemului de valori, pe care
azi o demonstrează din plin?
Serviciile secrete erau foarte bine puse la punct, iar accesul la informare și
informații era limitat, trunchiat. Ieșea ”pe piață” doar ce avea aprobare.
Pentru un popor educat într-un fel anume, sub opresiunile dictaturii
ceaușiste, care s-a trezit dintr-odată într-o libertate și democrație neînțelese și
neexplicate de către cei care au luat atitudine în fața sistemului dictatorial și care
s-au implicat în ”ruperea lanțurilor”, schimbarea bruscă le-a oferit doar o gură de
aer proaspăt, savurând presupusa libertate care se întrevedea la orizont…
Speranța unei vieți mai bune după revoluția românilor din decembrie 1989
s-a spulberat treptat, în cei aproape 30 de ani care s-au scurs de atunci, în locul ei
instaurându-se vehemente lupte pentru putere, care au condus la decadența
întregului sistem social, cu tot ce implică acesta: economie, politică, cultură,
educație.
Sunt file negre în istoria românilor, aflată încă într-o perioadă de tranzit, în
care decadența naturii umane își etalează sistemul de non-valori al neamului

16
românesc, care a atins apogeul incompetenței, sclaviei moderne și a evidențiat
grotescul, în toată plenitudinea sa…
Istoricii ne descriu un parcurs similar, regăsit în perioada interbelică (1918-
1939), în care ”rata șomajului va crește, inflația va atinge cote nebănuite, violența
stradală va instaura o stare de asediu”5. Mereu au existat aceste fațete ale
umanității, doar că în anumite epoci se întrevăd mai estompate, iar în altele, mai
răspândite, mai agresive.
Să fie, oare, de vină, democrația greșit înțeleasă și libertatea prea mare, ori
natura umană își etalează laturile cele mai întunecate, găsind soluții decadente la
toate aceste oportunități? Soluții eronate, care atrag după ele, orori?
Odată cu era postdecembristă, ne-am ales cu o așa-zisă economie de piață,
care, pentru poporul român, reprezenta credința în progres, stabilitate financiară,
piață abundentă și diversificată, creșterea nivelului de trai, condiții mai bune
pentru o dezvoltare armonioasă a tinerelor generații, prin intermediul sistemului
educațional.
Așa a apărut o piață bogată, diversificată, în toate domeniile existențiale.
Pentru că fiecare era liber să învețe într-o instituție dorită, să muncească într-un
domeniu liber ales, în care să își pună amprenta personală, prin care să câștige
suficient de bine pentru a-și asigura un trai decent.
Însă mersul societății aflată la răscruce de drumuri, a luat-o într-o direcție
greșită, care ne-a afundat tot mai mult, ajungând astăzi să asistăm neputincioși la
decadența ajunsă pe fundul prăpastiei
Cetățeanul român devenit liber, fără constrângeri în ceea ce privește
libertate de exprimare, libertatea de opinie, libertatea de a-și alege cum să își
trăiască viața după bunul plac, a găsit imediat metode și mijloace prin care să îi
fie lui bine, încălcând legislația, de multe ori ambiguă, cu sprijinul autorităților,
care se făceau că nu observă, distrugeau documente și probe incriminatoare.

5
https://ro.wikipedia.org/wiki/Perioada_interbelic%C4%83
17
 O practică, de altfel, veche de când lumea și inspirată și din filmele de pe
micul și marele ecran, au condus la dezvoltarea corupției, pornind de la un nucleu
redus, care, treptat, odată cu inversarea sistemului de valori, s-a adâncit și s-a
extins, deoarece, totul a început să fie de-a-ndoaselea în jurul nostru…
Un aspect greu de înțeles, dacă e să îl raportăm la un sistem normal de
valori, în sensul că omul face mereu alegeri greșite și acționează în consecință,
considerând că, dacă se căpătuiește prin funcții, poziții înalte, imagine, bani, își
va asigura un trai liniștit.
Astăzi, mai totul se rezumă la bani. Banul face și desface, banul decide dacă
o lege se respectă sau nu, iar vicisitudinile o alimentează și mintea inventivă a
românului alege să caute și să găsească mereu oportunități de a-și acoperi urmele,
de a face doar ce îi poftesc mintea denaturată și trupul păcătos, considerând că
astfel, păcălește sistemul, că își asigură o viața fără griji.
Nimic mai fals și mai lipsit de discernământ! Lăcomia și ego-ul pun
stăpânire pe om, care acționează în direcții greșite, crezând că astfel îi va fi lui
bine, dar pierde din vedere că aceste acțiuni reprezintă doar latura negativă a
omului și, pe termen lung, după cum se observă și în societate actualmente,
urmașii poporului român vor avea de suferit.
Sau poate că se preconizează sfârșitul acestei epoci degradante și se
întrevede o nouă eră la orizont? Sau poate că, din când în când, este nevoie de
astfel de perioade, pentru ca omenirea să realizeze că se află pe un drum greșit și
să se îndrepte, acționând în consecință.
Acest proces de curățare din partea naturii, care, parcă, dorește restabilirea
unui echilibru la nivel mondial, se manifestă întocmai ca inundațiile care scot la
suprafață toate resturile, distrug totul în cale și lasă în urma lor un pământ nou,
gata de însămânțat, curățat de toate impuritățile, deoarece ajunsese la saturație.
Așa cum și mizeria umană scoasă la suprafață, parcă mai mult și mai intens
decât oricând, în această vară a anului 2019 a ieșit la suprafață, prin adopția
internațională forțată a Sorinei, fata de 8 ani, din Baia de Aramă și prin crima

18
oribilă de la Caracal, lăsată să se petreacă, deși Alexandra, victima de 15 ani,
sunase la 112.
Și cum vara se coc roadele, nu pot să nu mă întreb dacă nu cumva, ce am
semănat, asta vom culege: vânt, furtună, neghină, dezechilibru mintal și social,
incompetență în toate sferele de activitate, corupție extinsă la nivel național și
internațional.

Degradarea caracterului românilor,

datorită unei educații eronate

Există mai multe componente ale educației, definite pe niveluri de educație.

Dacă sistemul educațional românesc și-ar stabili ca țel măcar să aspire către
modelul ideal, societatea românească ar avea șanse să își redobândească sistemul
de valori, actualmente distrus.
Conform modelului ideal, conținuturile generale ale educației urmăresc
studiul pe următoarele direcții: educația morală, educația intelectuală, educația
tehnologică, educația estetică, educație psihofizică6, pe care dacă școala
românească le-ar respecta, copiii ar învăța conținutul și importanța sistemului de
valori. Iar valorile pedagogice și-ar pune o amprentă pozitivă asupra ființei lor.
Dacă am pleda pentru modelul educației japoneze, în care copiii, în primii
trei ani de școală învață să se comporte corespunzător în viața de zi cu zi,
societatea românească ar avea mai mult de câștigat.
Pentru japonezi, ”Lucrul cel mai important este educația în sensul ei
adevărat: copiii sunt învățați să îi respecte pe ceilalți, să respecte animalele, să
fie generoși, să învețe compasiunea, autocontrolul și să protejeze mediul
înconjurător”7.

6
Sorin Cristea, ”Conținuturile și formele generale ale educației”, Editura DPH, București 2017, pag. 45-102
7
https://incredibilia.ro/10-reguli-din-japonia-tara-cu-cel-mai-avansat-sistem-educational-din-lume/

19
 În fond, ce contează mai mult? Să încărcăm mintea copiilor cu informații
în exces, pe care cu greu le înțeleg, dacă le înțeleg, să le aglomerăm copilăria, ori
să ne educăm mental si comportamental copiii, apoi informațional?
O simplă comparație între educația japoneză și cea românească, evidențiază
rigoare și disciplină în cazul Japoniei, un avans tehnologic și economic care o
situează printre primele mari puteri ale lumii, fiind considerată țara cu cel mai
avansat sistem educațional din lume.
Iar acesta are o finalitate pozitivă și se reflectă în viața de zi cu zi a
japonezilor. În cazul românilor, ne aflăm la polul opus: haos, anarhie, debusolare,
incompetență, lipsă de repere, de educație, violență, corupție etc.
Deci, în fiecare dintre cele două situații, ies în evidență culturi diferite,
moduri de viață diferite. Cu alte cuvinte, dintre cele două laturi existente în ființa
umană, Binele și Răul, latura care este hrănită, aceea crește, se dezvoltă și se
manifestă în societate.
Este ca o cultură de tomate, de exemplu, pe care, dacă o îngrijim
corespunzător, va da roade gustoase, sănătoase, naturale, de calitate. Dacă forțăm
creșterea și coacerea, vom obține fructe aparent frumoase pe exterior, dar
nesănătoase și crude pe interior. Alegerea ne aparține!
Există și cazul culturilor neîngrijite, lăsate în paragină, a căror creștere și
rodire se poate constata, însă aceste culturi, vor fi observabile cu ochiul liber, ca
neîngrijite: fructe mici, diforme, mai puțin gustoase, tulpinile nedirijate, crescute
haotic etc.
Așa cum devine vizibilă o cultură agricolă neîngrijită, care rodește ici-colo,
sporadic și haotic, tot așa se observă și o educație necorespunzătoare, care
generează decadența societății.
Cauzele de bază ale decadenței actualei societăți, consider că sunt
următoarele: pe de o parte, influența capitalismului, prin libertatea și democrația
prost înțelese de către poporul român, precum și o dirijare a educației într-o
direcție greșită, care a permis distrugerea culturii neamului (în loc să ne

20
concentrăm pe educarea caracterului, a principiilor și valorilor umane, ne axăm
pe cumularea unor informații).
Pe de altă parte, ”educatorii” fiind formați într-un sistem de educație
comunistă, restrictivă, cu o altă mentalitate și un alt tipar, din vremuri total
diferite, nu au avut repere și nu aveau competențe pentru aceste direcții. În timp
ce competenții, cu viziune și intuiție (dacă au existat!), au stat deoparte…
Poate că generațiile de cetățeni născute în anii 1966-1968, care au acum în
jurul vârstei de 50 de ani și care la data înfăptuirii revoluției erau studenți, ori
proaspeți absolvenți de facultăți, ar mai înțelege aceste greșeli…
Cum să educi generații întregi într-un alt fel, față de cum ai fost tu educat,
dacă nu ai o viziune, o bază informativă, experiență în derularea unor astfel de
proiecte de o importanță vitală națională?! Educația comunistă le anihila!
Prima dată, trebuie să devii tu însuți un maestru, ca să îi poți învăța și pe
ceilalți. Ori noi am bâjbâit în prezumții, am încercat să copiem de la alții, să
compilăm informații, culegând de acolo și de dincolo, strategii, pe care, atunci
când le-am pus în practică au eșuat, din cauză că: ori nu au fost bine selectate, ori
nu au fost corect implementate, ori au fost aplicate greșit, ori nu se potrivesc, nu
se pliază pe sistemul mentalității românești.
De unde și de ce atâta violență și corupție? De la neprelucrarea caracterului
uman al neamului care, lăsat să se formeze și să se dezvolte la voia întâmplării, se
comportă grobian.
Afirmăm cu o mare ușurință că tinerele vlăstare trebuie să îi aibă pe cei
șapte ani de acasă. Adică o educație venită din partea părinților, privind formarea
la copil a primelor comportamente civilizate. Ori dacă părinții sunt needucați
corespunzător, de la cine să primească o educație corespunzătoare? Și ajungem
tot la școală.
Remodelarea caracterului în societate, începând cu copiii, ar trebui să
devină o prioritate națională, pentru remedierea culturii neamului românesc! Dar
acest lucru presupune ca și profesorii să fie persoane de caracter, cu o educație

21
aleasă, iar școlile să dețină o cultură organizațională ireproșabilă. Câți mai sunt?!
Câți cred că pot să se adapteze acestor cerințe?
În momentul de față, o educație corespunzătoare ar presupune-o modelarea
caracterului și orientarea către o estetică a frumosului, dat fiind faptul că estetica
urâtului din jurul nostru a cam ajuns la saturație, iar poporul este agitat,
nemulțumit, încrâncenat, iritat, nervos, supărat etc. Sunt acestea elementele vieții
mult visate de români? Determină ele starea de fericire a românilor? Nu!
Ne vin în ajutor și volumele autorilor internaționali, preocupați de
caracterul uman: ”Drumul spre caracter, îndeamnă să îți regândești prioritățile
și să pornești lupta pentru construirea unei vieți interioare mai bogate, prin
modestie și profunzime morală”8.
Primul efect în cazul implementării unei astfel de educații, prin care se va
reabilita sistemul de valori, ar consta în diminuarea fenomenului de corupție, prin
înțelegerea de către cetățeni a aspectelor greșite ale vieții, generate de o conduită
necorespunzătoare. Deoarece corupție înseamnă ”abatere de la moralitate;
decădere; declasare; degenerare”9.
Practic, vorbim despre schimbarea mentalității, un lucru care acum pare
imposibil, dar, pentru că speranța trebuie să fie ultima care moare, suntem datori
să încercăm! Pe parcursul lucrării voi sugera și o modalitate de punere în practică
și de implementare printr-un joc, care are șanse să dea roade, fiind un joc pentru
toate vârstele și în care pot fi implicați toți actorii educaționali, atât beneficiari
direcți, cât și indirecți!
Un joc care nu conduce la trișare, deoarece se poate juca cel mai bine
individual! Nu ai nici un interes să te minți pe tine, însuți! Conduce doar la dorința
de a câștiga prin căi cinstite, o porție de fericire! A trișa presupune o acțiune lipsită
de caracter, de altfel, practicată frecvent la jocurile cunoscute de noi, pentru
obținerea ilicită a câștigului, doar de dragul de a câștiga, pentru alimentarea ego-

8
Drumul spre caracter, Editura Act și Polirom, București, 2017, copertă spate
9
dex online, https://dexonline.ro/

22
ului, individualismului, egocentrismului – din nou elemente dăunătoare spiritului
uman, care nu aduc nimic benefic omului!
Termeni precum minciună, lingușire, incorectitudine, manipulare, corupție
etc., trebuie să dispară din bagajul comportamental al dascălilor, în primul rând,
și să fie înlocuiți cu alți termeni, de genul: competență, corectitudine,
imparțialitate, incoruptibilitate etc.
Doar astfel, profesorii pot deveni modele pozitive și demne de urmat de
către elevii lor și pot transmite mai departe, pe cale orală, toate aceste virtuți!

Sistemul educațional postdecembrist

În ceea ce privește sistemul educațional postdecembrist, acesta a parcurs

atâtea schimbări într-o perioadă de 30 de ani, încât a epuizat psihicul tuturor
categoriilor sociale, finalitatea fiind românii fără repere, care încă rătăcesc
debusolați și fără direcție, prin hățișuri.
Finalitățile, în acest caz, sunt reprezentate de: abandonul școlar crescut,
absenteismul permisiv și îngrijorător, acte de indisciplină tot mai dese care rămân
nerezolvate, elevi care se droghează sau obligați să practice prostituția,
promovabilitate redusă la examenul de bacalaureat, note tot mai mici la examenul
de evaluare națională, de la finalul clasei a VIII-a, analfabetismul funcțional la
finalizarea studiilor, când absolvenții au terminat o facultate, cu note mari și foarte
mari, dar nu știu să facă mai nimic, pentru că, de fapt, notele mari nu reflectă
nivelul cunoștințelor lor. Așa încât, profesorii dețin vina absolută, pentru că nu îi
evaluează corect! Prea multă permisivitate degradantă!
Chiar dacă nu există un sistem unic sau clar de evaluare acum, nici în
comunism acesta nu exista. Însă atunci exista mai multă seriozitate, mai multă
conștiință, atât din partea profesorilor, cât și a învățăceilor. Iar profesorii cum de
știau atunci să realizeze o evaluare corectă și azi nu mai știu?

23
 Poate că mai existau și atunci erori în notare, însă, cu siguranță, acum
acestea sunt și mai mari. Aș putea preciza chiar că o notă de cinci de atunci,
echivalează cu un nouă sau zece de acum. Cunoașteți cât de mult se învăța în
comunism pentru sfânta notă de cinci la examene? Cam cât se învață acum pentru
nota maximă, iar profesorii au ajuns să se bucure că totuși, copiii zilelor noastre
încă mai învață. E efectul decadenței generat de permisivitatea excesivă!
Revenirea la examenul de admitere la liceu și treapta a doua, cred că ar
responsabiliza elevii să învețe mai mult, ca să nu rămână fără studii, ori o pregătire
profesională. Actuala structură a rețelei de învățământ este mult prea permisivă,
ea a condus la scăderea nivelului învățării și la certitudinea elevilor că, oricum,
termină un liceu.
De ce să se mai străduiască să învețe, într-o societate coruptă care
promovează pilele, relațiile, nepotismele, non-valorile? În ziua de azi, numai cine
nu vrea să termine liceul sau o facultate, nu le termină! Ba chiar și ”doctorii
științelor” s-au înmulțit peste noapte! Suntem un popor foarte deștept, dar am
distrus totul în jur, cu deșteptăciunea noastră!
Elevii și părinții cer drepturi, dar uită de obligații! Când copilul nu învață,
profesorul este acuzat de lipsa motivației. Dar cine l-a oprit să învețe?! Sunt fel și
fel de cazuri! Acela care cerșește atenție, este un copil cu probleme, iar acele
probleme țin de familia lui, de mediul în care trăiește și se rezolvă la psiholog.
E drept că afectează învățătura, însă dorința și voința țin exclusiv de elev!
Cel ce va dori să învețe, va învăța oriunde și oricând, în orice condiții! Cu pretexte
de acest gen, se dorește doar mascarea lipsei de interes a elevului și a familiei
pentru învățătură! Plasarea responsabilității pe umerii altora!
Există însă din ce în ce mai mulți elevi care nu învață și care speculează și
invocă probleme închipuite, în încercarea de a se eschiva, de a nu fi ascultați la
lecție. Aceștia reprezintă genul explorator și exploatator, care vrea să știe până
unde se poate ajunge prin această manipulare mincinoasă. De ce și de unde această

24
deschidere spre rău, spre anormal? Și de ce a ajuns școala să permită asemenea
conduite?
În ceea ce privește siguranța elevilor, reintroducerea uniformei școlare ar
contribui la creșterea siguranței, deoarece elevii ar putea fi ușor reperați de ceilalți
cetățeni și nu ar mai putea pleca de la ore într-un bar sau la fumat, ori să se
drogheze, dacă sunt îmbrăcați în uniforma școlară, deoarece pot fi ușor depistați
de patrulele de poliție. În plus, uniforma îi poate feri și de eventuale răpiri, violuri,
bătăi etc.
Ce fel de educație au primit tinerele generații și cum s-au transformat
cetățenii României din rău, în mai rău? Este suficient să priviți în jur și veți
constata: crime, jafuri, rețele mafiote, hoție, manipulare, perfidie.
Este aceasta o educație corespunzătoare a unui neam? Cum s-a ajuns aici și
ce putem face pentru a remedia situațiile de acest gen? Ce ar fi dacă am lua ca
piatră de temelie pentru reconstrucția unei societăți normale, cele 10 porunci
Divine? Fără a ne lăsa îndoctrinați și fără a deveni farisei.

Efecte ale comunismului și capitalismului?!

Două epoci aflate la extrem, exact cum sunt resimțite astăzi de populație.
Este necesară găsirea echilibrului la nivel global!
În timp ce comunismul înfrâna și limita ființa umană, capitalismul o
batjocorește și o exploatează.
Dar ce și-ar putea dori cel mai mult omenirea pentru a ieși din impasul în
care se afundă tot mai mult și cum s-ar putea realiza toate aceste dorințe?
Desigur, fericirea! Dar ce presupune fericirea? Într-un cuvânt, armonie!
O familie unită, un popor unit, iubire, dreptate, adevăr, oameni educați, cu
spirit de echipă, care să îți sară mereu în ajutor, bani suficienți pentru asigurarea
unei existențe fericite.

25
 Și ce anume ne împiedică să le avem? Doar omul este cea mai inteligentă
ființă de pe pământ! Cum de nu a găsit până în prezent, ”formulele magice”
necesare asigurării fericirii omenirii?! Ori, poate, nu se vrea?!...
Cine nu vrea și de ce?! Acei câțiva ”aleși”, putred de bogați, care conduc și
subjugă lumea la nivel mondial?! Ce reprezintă omenirea pentru ei?! Un simplu
experiment, pe care ei îl coordonează după bunul plac! La ce le folosește atâta
bănet, atâta putere, atâta subjugare a unei întregi planete, dacă, în final, trupul lor
(asemenea cu al nostru, al tuturor) ajunge în același loc, fără a-și putea lua avuțiile
cu ei?!
Un mare semn de întrebare se naște: cât de sănătoși mintal sunt toți acei
care doresc subjugarea planetei și a viețuitoarelor sale?!
În opinia mea, politica și banul reprezintă cele mai proaste invenții ale
omenirii! S-au născut din lăcomia care a pus stăpânire pe oameni și care a dat
naștere doar la violență și corupție!
Dacă s-ar respecta doar cele zece porunci Divine, sistemul social al planetei
ar funcționa normal!
Dar căpetenii de o cruzime inimaginabilă au pornit războaie sângeroase cu
scopul acaparării de teritorii și bunuri care aparțineau altora, deși una din cele zece
porunci Divine spune: ”Să nu râvnești la bunul altuia!” Și nu i-a mai arestat
nimeni! Ba, din contră, azi ei sunt marii eroi ai istoriilor Pământului!
Ei, care ucideau oameni nevinovați pentru a le lua și acea amărâtă fărâmă
de pâine, câștigată prin sudoarea frunții lor, prin muncă cinstită! Apoi i-au
transformat în sclavi. Tot sclavi suntem și noi astăzi, numai că trăim în
sclavagismul modern.
Cine ne împiedică, oameni buni, să inventăm un alt sistem social, dacă
acesta, după cum se poate observa astăzi la fiecare pas, este defect? Orice mașină
poate fi reparată până ajunge, într-un final, pe butuci, precum societatea în care
trăim noi astăzi. Pe când o ducem la fiare vechi?!

26
 Vă simțiți liberi?! Vă simțiți fericiți?! Sau vă mulțumiți cu cojile de pâine
care vă sunt aruncate ca unor câini credincioși, de ”aleșii” care realizează pe voi
tot felul de experimente!
Pornind de la tragediile și ororile tot mai vizibile, tot mai frecvente și tot
mai scăpate de sub control, pe care le trăiește poporul român în această perioadă,
realizăm cât de mult s-a degradat actualul sistem social românesc postdecembrist.
Tinerii sunt debusolați, fără repere, fără modele pozitive în societate. Unii
le copiază, alții le ignoră, alții se revoltă față de ele. Fiecare, după educația primită
în mod special în mediul familial, fiecare după caracterul său și puterea proprie
de discernământ.
Accesul nelimitat la informație, lipsa capacității de triere între o informație
utilă și una inutilă, precum și atracția spre genuri de informație nefolositoare, dar
și direcțiile pe care le desprind prin capacitatea lor de percepție, din tot soiul de
surse care îi orientează către producerea de bani, ocolirea legii, învinuirea altora
pentru propriile greșeli, le diminuează tuturor capacitatea de analiză, sinteză,
discernământ.

Studii de caz

Supun atenției dumneavoastră, câteva din situațiile care le dau bătăi de cap
cadrelor didactice legal, în ceea ce privește acordarea mediilor la purtare elevilor,
atât din cauza absenteismului, cât și din cauza indisciplinei.
Acordarea notelor la purtare. Conform legislației în vigoare, notele la
purtare se acordă inițial în Consiliului Clasei, desfășurat înaintea Consiliului
Profesoral, în care se discută doar notele la purtare sub șapte.
În primul rând, datorită programului neuniform, profesorii unei clase nu pot
fi prezenți toți în aceeași zi și la o aceeași oră, deoarece programul școlar se

27
desfășoară, de obicei, în două ture, din lipsa spațiului de desfășurare a orelor de
curs pe o singură tură. Nici programul nu coincide, iar unii au ore și la alte școli.
În al doilea rând, conform legislației, nota la purtare se acordă în funcție de
gravitatea faptei. Unele fapte se încadrează la absenteism și conform legii, la zece
absențe nemotivate se scade un punct la purtare elevului în cauză etc., iar alte
fapte, precum perturbarea intenționată a orelor de curs, se încadrează la
indisciplină. Întrebarea care se pune este următoarea: Ce este mai grav?
Absenteismul sau indisciplina?
Când lipsește nemotivat, elevul nu deranjează orele. Își face rău doar sieși.
Iar datoria dirigintelui este să îl responsabilizeze, explicându-i că acesta este
serviciul lui acum. Ce va face în viață dacă acum întârzie la ore sau absentează
nemotivat și astfel, demonstrează lipsă de respect și nepăsare, atât față de școală,
cât și față de profesori, de colegi și de propria-i persoană?
Va rămâne în urmă cu materia, va acumula multe lacune privind
cunoștințele transmise la școală și va întâlni mereu situații în viață, în care va avea
nevoie de acele lecții la care a lipsit. Ca să nu mai vorbim că va pierde șirul
informațiilor la o disciplină, astfel încât, degeaba se duce câteva ore să își încheie
situația școlară și degeaba îl promovează profesorul (iarăși o greșeală care s-a
împământenit!), că acele goluri nu se vor mai umple niciodată!
La procentul mare de șomeri din România, va rămâne repede fără serviciu,
dacă-l va găsi(!), de la care absentează nemotivat!
Dacă mizează pe faptul că are relații și va ocupa în acest mod locul de
muncă, din nou este greșit! Deoarece apare, în acest caz, fenomenul corupției, dar
și al incompetenței, pentru că va ocupa un post pe care nu îl merită și pe care nu
se va descurca, neavând cunoștințele, nici competențele necesare. Ceea ce nici pe
termen scurt, nici pe termen lung nu poate aduce beneficii societății.
Este un avantaj nemeritat pentru asigurarea traiului lunar, unui tânăr care
nu a făcut nimic ca să îl câștige sau să îl merite. Imoralitatea pornește din școală:
profesorii trec cu vederea, considerând că nu îi fac niciun bine dacă nu îi oferă

28
posibilitatea să termine liceul, dar în acest caz încalcă legislația școlară, atât în
ceea ce privește nota 5 pentru promovare, pe care nu o merită, cât și prin
încheierea mediei, când elevul a depășit numărul maxim de absențe la o disciplină.
Dar vă asigur că mulți profesori nici nu cunosc toate subterfugiile
legislative, deoarece nici nu se organizează cursuri de legislație, nici nu se
încurajează la nivel de școală un număr mare de corigenți sau repetenți, mai ales
când natalitatea este în scădere și școala pierde elevi, pierde costul per elev și uite-
așa, ne învârtim într-un cerc vicios! Iar proaspătul absolvent nemerituos, a prins
curaj și va merge în același fel mai departe!
Astfel de practici trebuie stopate urgent, deoarece aduc grave deservicii
societății! Până atunci, să nu ne mai mirăm de disfuncționalitățile sistemice ale
societății!
Un caz de absenteism. Un tânăr de șaisprezece ani, provenit dintr-o familie
numeroasă, al cărui tată a decedat, este nevoit să absenteze de la orele de curs
pentru a munci, ca să asigure bani în casă pentru ceilalți frați mai mici.
Un caz de indisciplină. O tânără de șaisprezece ani care frecventează orele
de curs, dar intră mai mereu după profesori la clasă, deranjează intenționat un
semestru întreg orele, pe profesorii pe care îi întrerupe mereu din timpul predării,
dar și pe parcursul orei, precum și pe ceilalți colegi, care doresc să învețe.
În primul caz, elevul este sărac, în al doilea caz, eleva este bogată. În
niciunul dintre cele două cazuri, copiii nu trebuie marginalizați, dar nici încurajați!
Ei trebuie responsabilizați!
Eleva nu știe tabla înmulțirii la liceu, dar a avut note colosale în gimnaziu,
își permite să deranjeze orele, că au părinții bani, i se scade nota la purtare, vine
părintele, face scandal și se revine la 10 la purtare?! Cum s-au respectat legea și
procedurile în acest caz?
Ce se întâmplă în realitate, pe scurt? Omul bogat, care, chipurile, în zilele
noastre deține puterea supremă, va acționa mârșav, considerând că lui i se cuvine
totul pe lumea asta! Toate faptele vor fi răstălmăcite, dirigintele acuzat, profesorii

29
se răzgândesc la intervenția directorului, că mama face scandal și totul revine la
(a)normal. Sancțiunea este anulată și eleva, în loc de 7 la purtare, revine la 10,
invocându-se articolul 26 din Statutul elevului.
Ca și când nimic rău nu s-a întâmplat! Mi se pare mie, sau această găselniță
face parte din categoria mușamalizarea faptelor, a dovezilor și punerea la colț a
normalității?!
Evident, cel de-al doilea caz este mult mai grav, deoarece, prin faptele sale,
eleva afectează un spectru mai larg: îi afectează atât pe ceilalți colegi, prin
perturbarea procesului instructiv-educativ, dar și pe profesori, aceste bruiaje
afectând calitatea actului educațional, timp de un întreg semestru, gesturi făcute
intenționat.
De menționat faptul că eleva selecta materii la care să deranjeze orele, pe
care le considera mai puțin importante, deoarece anul următor nu mai figurează
în programa școlară. Cu ce scop? Bănuiesc că acela rău intenționat de a nu permite
profesorului să își predea lecția, ca să nu poată fi evaluați elevii, speculându-se
faptul că sunt ascultați din ce nu li se predă, ca să pice profesorul. Iar elevilor, în
mintea lor, li se cuvenea media 5 din oficiu în acest caz!
Un alt aspect esențial pe care îl extrag din aceste întâmplări, constă în faptul
că elevii au venit cu lacune mari din gimnaziu și au pierdut șirul la multe
discipline. Au acumulat goluri care nu le mai permit să înțeleagă materia, la
discipline precum: matematică, fizică, chimie.
O altă categorie de discipline o reprezintă cea la care nu se dă bacalaureatul.
Acelea nu prezintă importanță pentru ei, sunt dezinteresați să învețe. O fac doar
în măsura în care îi pasionează, ori empatizează cu profesorul.
Problema care se pune, în acest caz, se va rezuma la următoarele situații:
elevul, care are peste optzeci de absențe nemotivate în catalog, conform legii,
trebuie să primească nota 2 la purtare, dar, legea conduce cazul în Consiliul
Profesoral, unde se discută notele sub șapte, în timp ce elevei indisciplinate, i se
propune nota 7, de către profesorul care s-a simțit cel mai deranjat. Toți ceilalți

30
profesori ai clasei sunt de acord cu propunerea și semnează, dar ulterior, la
intervenția mamei și directorului, se răzgândesc și anulează sancțiunea! Inclusiv
propunătorul! Cu excepția dirigintelui și a altor doi profesori!
Dirigintele întreabă liderul de sindicat, coordonatorul de proiecte educative,
care a fost mulți ani șeful comisiei diriginților, cum se procedează în acest caz.
Acesta răspunde că este suficient să i se scadă elevei media la purtare în Consiliul
clasei, aceasta fiind deja o sancțiune. Ulterior nu a mai recunoscut!
Vine vacanța inter-semestrială de o săptămână, din luna februarie.
Dirigintele este foarte prins cu pregătirea copiilor pentru olimpiada din martie,
pentru care se va organiza preselecție în prima săptămână de școală după această
vacanță.
În vacanța de iarnă fusese parte a unui proiect Erasmus+, în afara țării.
Apoi, în ianuarie a fost solicitat să participe la nivelul unității școlare într-un alt
proiect Erasmus+, ceea ce a însemnat suprasolicitare și declanșarea unor
probleme de sănătate.
Totuși, din pasiune pentru munca sa și în ciuda problemelor de sănătate a
căror gravitate nu o conștientizase la momentul respectiv, renunță la concediul de
odihnă propus inițial, ca să lucreze cu copiii pentru olimpiadă, în timp ce alți
colegi care erau în activitate, treceau, semnau condica și plecau acasă. Evident și
ei obosiți după un semestru de muncă.
Nu doresc să acuz pe nimeni, nici să iau partea dirigintelui, ci doar descriu
ce se întâmplă în realitate. Problema este că unii sunt suprasolicitați, iar alții își
fac orele și pleacă acasă. Apoi, tot cei care muncesc mai mult sunt atacați, mai
ales când nu mai pot cuprinde totul, din cauza supra-aglomerării și a apariției
problemelor de sănătate, iar randamentul scade.
Revenind la problema indisciplinei, fiind primul caz de acest gen de la
nivelul unității școlare în care intervine părintele să conteste media la purtare, a
prins școala descoperită, fără procedură pe această problemă, deoarece

31
procedurile se elaborează după ce unitatea se confruntă cu probleme pe anumite
segmente, ca în cazul mai sus expus.
Secretariatul de la nivelul unității școlare nu deține decât formulare pentru
mustrări scrise acordate pentru absențe. Pentru indisciplină, nu există formulare,
iar dirigintele trebuie să și le conceapă singur. Mai există și problema costului
transmiterii prin poștă a sancțiunilor, care sunt suportate de profesorii diriginți, în
loc să fie suportate de școală! Motiv pentru care, se pot transmite în varianta
electronică, dacă există posibilitatea. Dar nu toți părinții au e-mail, facebook, ori
whatsApp.
Dirigintele, intuind că părintele îi va face probleme - deoarece și pe
semestrul al II-lea din anul școlar precedent, era cât pe ce să i se scadă media la
purtare elevei în cauză, din aceleași motive, când mama a intervenit și fata a fost
iertată atunci – a întârziat transmiterea mustrării scrise, pentru a putea lucra liniștit
cu elevii pentru performanță. Lucrurile au luat o întorsătură care a încurcat și mai
mult treburile dirigintelui, pentru care a primat interesul școlii, de a obține
rezultate cu elevii la concursuri și olimpiade.
În loc să acordăm notele la purtare în funcție de gravitatea faptelor
petrecute, ne împiedicăm, ne împotmolim la propriu în proceduri și ne punem
singuri bețe în roate! Ca și în cazul apelurilor la 112, soldate cu crime, ca și în
cazul procedurilor din alte domenii de activitate, unde apar momente în care
trebuie acționat în funcție de gravitatea faptelor și a priorităților create! Chiar
așa?! Am ajuns sclavii unor hârtii care nu ne permit să ne facem treaba?! Dar ce
ne fac aceste hârtii? Ne iau de gât, ne bat, ne sancționează?
Aș vrea să văd și eu cine sancționează un polițist, că acționează în forță să
salveze viața unui copil? Cine sancționează un profesor că acționează în folosul
societății, luptând împotriva corupției și a nedreptății?
Revenind la proceduri: oricât de utile ar fi uneori și oricât de mult am dori
noi să ne ajute aceste proceduri, cu siguranță vor apărea mereu fapte inedite,

32
necuprinse în proceduri și care necesită selectarea priorităților și prezență de spirit
în rezolvarea lor!
Procedurile niciodată nu pot prevedea tot ce se poate întâmpla, pentru a ne
putea ghida după ele strict! Acestea vin ca formă de ajutor pentru probleme deja
întâlnite, care și acestea au nuanțe diferite, de la un caz la altul, așa încât nu poți
respecta strict procedura de fiecare dată! Mai ales în România, unde inventivul
român le citește și acționează exact acolo unde găsește un șiretlic, o scăpare,
pentru a nu fi prins!
Ce înseamnă anularea sancțiunii, în baza articolului 26 din Statutul
elevului? Înseamnă că faptele elevei s-au anulat, pentru că pe următoarea
perioadă, de opt săptămâni nu a mai deranjat orele de curs și s-a mutat la altă
clasă, unde a stat cuminte, până la finalul anului școlar?
Această conduită adecvată, pe o perioadă de opt săptămâni, nu
demonstrează că faptele anterioare nu s-au petrecut, ci demonstrează că eleva a
perturbat intenționat procesul instructiv-educativ, cu sprijinul mamei, care afirma:
”copiilor nu trebuie să le frângem aripile!”. Dar ce să le facem? Să îi lăsăm să
zboare prin clasă, prin școală, prin curte sau în afară, în timpul orelor de curs și să
le permitem să lovească cu ciocul în cine le vine la îndemână?
Deși știa foarte bine că nu era prima dată când fiica sa se confrunta cu astfel
de probleme și deja mai avea alte două antecedente în acest sens, la alte două
școli, părintele a intervenit din nou! În plus, nu mai recunoaște că știa de
problemele de indisciplină ale fiicei sale, dar dirigintele îi amintește că nu a mai
fost prezent la ședințele cu părinții, deși era secretarul clasei, ”nu a mai avut timp”
să vorbească la telefon cu dirigintele, dar s-au purtat niște discuții cu mama pe
messenger.
După vacanța inter-semestrială, dirigintele nu apucase să trimită acasă
mustrarea scrisă (din motivele mai sus descrise), iar timp de două săptămâni, la
începutul semestrului al II-lea, părintele a avut timp de astă-dată să vină zilnic la

33
școală, hărțuind atât directorul, cât și pe diriginte, pentru a obține o medie la
purtare nemeritată pentru fiica sa.
A fost reconvocat Consiliul clasei, la care părintele a fost martorul revoltei
majorității profesorilor prezenți și totuși a avut îndrăzneala să ceară, în continuare,
acordarea unei a doua șanse, în vederea măririi mediei la purtare!
Vă întreb pe dumneavoastră, stimați colegi, cititori: dacă ați fi chemați, în
calitate de părinți, într-un Consiliu al clasei, în care ați constata revolta majorității
cadrelor didactice, datorată indisciplinei fiului/ fiicei dumneavoastră, cum ați
reacționa? Ați mai îndrăzni să cereți acordarea unei a doua șanse?
Mie, personal, mi-ar crăpa obrazul de rușine să aud despre copilul meu că
intră mai tot timpul după profesor la clasă, că niciodată nu are caiet, carte, pix, nu
scrie, nu învață, nu știe tabla înmulțirii în clasa a X-a, se plimbă prin clasă în
timpul orelor, este obraznic cu profesorii, instigă și alți elevi din clasă, făcându-i
părtași la acțiunile sale grotești, ba mai e și suspect că se droghează!
M-aș întoarce în direcția opusă și aș ieși valvârtej din mijlocul revoltei,
existentă pe bună dreptate.
Dar, nu! Părintele minte, fără să mai recunoască faptul că știa de aceste
probleme, părintele întreabă cu zâmbetul pe buze ce a făcut concret, copilul său:
ce înseamnă conduită neadecvată? Ce, a ucis un om, de a primit 7 la purtare?! Că
astea sunt mizilicuri… Fără să realizeze că, dacă ar fi fost vorba de o crimă,
competența ar fi revenit poliției…
Stimați cititori, cu un astfel de model de părinte, croit să obțină avantaje
nemeritate, pe care, se pare că le obține cu ușurință, cum să mai avem pretenții la
cei 7 ani de acasă sau la o educație corespunzătoare în școli?!
La prima reconvocare a Consiliului clasei, dirigintele îl invită și pe liderul
de sindicat, să îi ia apărarea, cum ar fi normal într-o societate normală și cu un
sindicat normal.
Însă liderul de sindicat, în loc să își îndeplinească atribuțiile, conform
definiției din dicționarul explicativ al limbii române, privind cuvântul sindicat, s-

34
a aliat cu părintele și directorul, pentru că țelul stabilit dinainte era să anuleze
sancțiunea și să se revină la nota 10 la purtare, nemeritată.
Adică membri de sindicat plătesc cotizație lunară să fie reprezentați, liderul
de sindicat încasează banii, dar nu își îndeplinește atribuțiile? Dirigintele îi ceruse
doar să țină cont de faptul că profesorii au dreptul să își desfășoare orele în condiții
normale, nu îi ceruse ceva contrar bunelor moravuri!
Faptele elevei erau clar inadecvate, media la purtare fusese scăzută pe bună
dreptate, după ce eleva perturbase intenționat procesul instructiv-educativ un
întreg semestru!
Aspectul relevant în acest punct este acela că elevul sărac a rămas cu nota
4 la purtare pe semestrul I, conform legislației în vigoare, notă stabilită de
Consiliul Profesoral.
Iar eleva bogată, care a deranjat un semestru întreg intenționat orele, a
primit 10 la purtare, în baza articolului 26 din Statutul elevului. Care însă nu
obliga să se anuleze sancțiunea, ci doar sugera că se poate! Dar atunci se
presupune că eleva putea fi iertată, dacă ar fi făcut din greșeală tot ce a făcut,
nicidecum intenționat! Ori ea, stând cuminte ulterior, și-a demonstrat vina!
Cele două cazuri expuse, reacțiile inițiale ale profesorilor care se
confruntaseră direct cu aceste probleme, intervenția directorului și manipularea
cadrelor didactice, au condus, în final, la cedarea de către cadrele didactice,
anularea sancțiunii și revenirea la nota 10 la purtare.
Să fie lașitatea sau lipsa de verticalitate, ori de discernământ, vectorii
acestor atitudini schimbătoare, precum bate vântul, în direcțiile în care profesorii
se simt favorizați?! Nimic mai nefiresc, nimic mai grotesc! Asta tot corupție și
prostie se numește, dacă nu suntem în stare să mergem până la capăt pe drumul
pe care am pornit!
Aceasta este o altă finalitate a educației postdecembriste! Nimic mai mult
de comentat!

35
 Stupefiant este și modul de operare al directorului, în acest caz, care
participă neinvitat la ultima ședință a Consiliului clasei, al cărui președinte este,
conform legii, dirigintele! Directorul sustrage documente și acționează din umbră
(trafic de influență, abuz în funcție, fals în documentele publice) și influențează
cadrele didactice să anuleze sancțiunea.
La prima reconvocare a Consiliului clasei, deși dirigintele a adus registrul
de procese-verbale al clasei, directorul, prezent la ședință, a delegat psihologul
școlii, profesor al clasei, să întocmească un proces-verbal pe foi, pe care, la finalul
ședinței care nu a ieșit după dorința directorului, procesul-verbal a fost smuls din
mâna dirigintelui care îl citea, înainte ca toată lumea să îl poată semna și devenit
inaccesibil. Este aceasta o atitudine demnă de un manager?!
Constatând că profesorii sunt extrem de revoltați și jocurile nu ies precum
dorea directorul, acesta a adus la cunoștința Consiliului de Administrație întreaga
întâmplare. De menționat că niciun membru al Consiliului de Administrație nu
era profesor la clasă!
Astfel încât, Consiliul clasei și Consiliul de Administrație a decis să îi mai
acorde încă o șansă elevei în cauză, conform articolului 26 din Statutul elevului.
Consiliul clasei a fost din nou reconvocat, după trecerea celor opt săptămâni
specificate de lege, în urma cărora eleva trebuia să demonstreze că și-a îmbunătățit
conduita. De această dată, directorul a venit neinvitat la această ședință, după ce
îi convinsese, prin discuții individuale, pe profesorii clasei, să anuleze sancțiunea
și să se revină la 10 la purtare, pentru eleva care perturbase intenționat, un
semestru întreg, procesul instructiv-educativ.
Și de această dată, directorul a avut grijă să sustragă documente ale
dirigintelui, care dovedeau că existau probleme în conduita elevei. Eleva a refuzat
să meargă la cabinetul psihologic al școlii; în urma discuțiilor cu polițistul de
proximitate al școlii, legate de elevii-problemă, s-a întocmit un proces-verbal, care
reliefează probleme de conduită.

36
 Doi părinți ai clasei au consemnat în scris dirigintelui, problemele de la
clasă, nominalizând elevii care deranjează. De acolo, dar și din discuțiile cu
profesorii clasei, pe parcursul semestrului I, reiese că această elevă dădea tonul,
instigându-i și pe alții. Dar în final, ajutată de lege, are 10 la purtare!
Însă totul e bine, când se termină cu bine! Odată rezolvată problema
transferului elevei la altă clasă, au apărut și rezultatele pozitive! Profesorii pot să
își țină cursurile, elevii pot să fie atenți la ore, iar în noua clasă, eleva nu mai
deranjează!
Pro discernământ!

Discernământul îl avem, ori nu! Toate ”jocurile” se fac în funcție de

discernământul celor care acționează și celor care au fost desemnați/ delegați să
ia deciziile finale. Repet! Finale! Aici intră în joc chiar și instanța de judecată,
dacă se ajunge până acolo!
De aici reiese că atitudinea contează! Deoarece legile s-au făcut pentru a
promova în lume adevărul, binele, dreptatea, iar legea trebuie să conducă în
această direcție, prin acțiuni cu discernământ! Am ajuns să mă întreb cu stupoare:
mai avem voie să respectăm legea în România?!
Dacă acțiunile sus-pușilor se vor rezuma la a scoate vinovați pe cei corecți
și a scoate basma curată pe cei care au greșit, acolo se va ajunge! Iar aceștia nu
vor face altceva decât să alimenteze Răul și să îi dea câștig de cauză, lăsându-i
cale liberă să se extindă.
Ceea ce s-a și întâmplat, deoarece corupția a atins cote alarmante la nivel
național, cât și internațional, iar această corupție a ajuns o ”uriașă caracatiță” care,
în prezent, înconjoară globul pământesc.
Dacă ”jocurile” sunt făcute de cei corupți, să nu vă așteptați niciodată ca
ele să fie corecte! Pentru că, dacă un corupt a luat mită, el va fi ”corect” față de
cel care îl alimentează și va manipula toate situațiile în favoarea acestuia, ceea ce

37
va contribui, de facto, la extinderea corupției, de la cele mai mici niveluri, către
cele mai înalte.
Dacă acești corupți mai primesc și funcții din care au puterea să conducă
situațiile în direcția dorită de ei, atunci, cu siguranță, răul se va înmulți, dar ei vor
considera că e bine pentru ei, pentru liniștea și buzunarele personale. Ba consideră
că astfel își mai apără și scaunul, și poziția, mușamalizând fapte care ar trebui
catalogate ca Rele, însă se fac ”scăpate” și se ascund bine, bine, întocmai ca
gunoiul de sub preș…
Și în acest caz, cum să mai acționezi în favoarea Binelui, când corupția-
caracatiță ajunge să te înconjoare și să te strângă tot mai tare?! Cum s-a ajuns
aici?! Simplu! Hrănind caracatița din stadiul de pui de caracatiță. Acum a devenit
un monstru uriaș și ucigaș, care mai face și pui…
Dacă Răul trebuie tăiat de la rădăcină, tot astfel trebuie distrusă și
caracatița! Nu este loc de îngăduire sau indulgență, dacă ne dorim să scăpăm de
acest monstru care a distrus vieți și sisteme de valori, și a dezechilibrat și
debusolat societăți întregi!
Părinții să își ducă la îndeplinire atribuțiile părintești și să crească copii
fericiți, cu stimă de sine ridicată, cu dragoste pentru cunoaștere, să le ofere o
educație corectă a celor șapte ani de acasă. Să îi învețe să discearnă Binele de Rău.
Pentru aceasta, trebuie să fie niște părinți străluciți și strălucitori. Câți sunt?! Câți
pot să fie?! În condițiile în care au parcurs un sistem educațional corupt?! Ultima
speranță care rămâne, este autodisciplina!
Profesorii să își îndeplinească îndatoririle și să educe elevii cu pasiune, cu
răbdare, să le insufle dragostea de școală și de învățătură motivându-i, într-o
societate în care siguranța cetățeanului este aproape nulă și se întrevede un viitor
cel puțin sumbru, dacă nu se schimbă în curând ceva…
Profesorii care reușesc asta, sunt doar profesorii fascinați de meseria lor,
care au acasă ce își doresc, au bani în buzunar și sunt fascinanți pentru copii,

38
pentru că având mai mereu o stare bine, pot fi în formă mult mai des decât cei
care nu au atins acest prag.
Un profesor care nu face meditații și trăiește doar din banii de salariu,
corect, decent, legal, nu se va îmbogăți niciodată și nu va putea să aibă o stare de
fericire trăind în pragul sărăciei, neavând bani de cărți sau acces la informațiile
cele mai noi, pentru a se pune la punct imediat cu noile schimbări, care sunt tot
mai dese...
Elevii vor învăța de la părinți, de la profesori, dar și din anturajul pe care și-
l aleg singuri. Când părinții sunt supra aglomerați și nu mai au timp să petreacă
alături de copii, anturajul își va spune cuvântul și, de cele mai multe ori, copilul
îți va risipi energia în direcții greșite, care îi vor aduce mai multe dezavantaje,
decât avantaje. Cei mai expuși sunt copiii din familii dezavantajate.
În fond, ce poți învăța de la niște copii scăpați de sub control, dintr-un
anturaj în care ”cine se aseamănă, se adună?” Este doar o impresie de scurtă
durată – căci anii trec extrem de repede - prin care copiii/ tinerii din aceste
anturaje, trăiesc cu sentimentul apartenenței la libertate, se simt mai maturi, mai
bine înțeleși și mai importanți decât în mediul familial.
Când elevul își găsește un idol într-un părinte, ori într-un profesor imparțial
și incoruptibil, atunci, cu certitudine, el se află pe calea care îl va promova și îi
va aduce foloase în viață. Totul trebuie să se rezume, însă, la muncă și ascensiune
cinstite. Pe merit! Se mai poate realiza acest lucru în actuala societate?!
Există și cazuri extrem de rare, în care copilul dă dovadă de înțelepciune,
de verticalitate sau are un program genetic favorabil, astfel încât reușește să
discearnă răul de bine. Nu merge afară la joacă pentru că nu îi plac copiii aceia,
care vorbesc urât și joacă fotbal, un joc neatractiv pentru el. Nu fumează, nu bea,
nu se droghează, pentru că nu îl atrage… Și exemplele de acest gen pot continua…
A sosit vremea ca discernământul să revină ca element de bază în logica
înlănțuirii evenimentelor, analizei și acțiunilor celor care sunt responsabili de
luarea deciziilor finale, în diferite circumstanțe. De bază rămân faptele, oricât de

39
multe proceduri am aplica și respecta, acestea nu trebuie să permită nici
întârzierea luării deciziilor corecte, nici denaturarea faptelor, astfel încât să
transformăm nevinovatul în inculpat, pentru o chichiță irelevantă!

Jocul ”lume, ce vrei?!”

Numai cine nu vrea, nu se va schimba! Iar schimbarea vine din interior!

Dincolo de reguli umane eronate, stau: adevărul, iubirea, dreptatea,
seninătatea, fericirea, armonia. Dacă am reuși să trecem de toate obstacolele
lumești corect, am ajunge, cu siguranță, în acea lume a făgăduinței.
Dar noi, din școală îi învățăm pe copii, prin conduita noastră, să mintă, să
copieze, să fure, să fie nepoliticoși, să critice, să judece etc. Acestea sunt modele
care se transmit viitorilor părinți și viitorilor tineri care, într-o zi, vor conduce țara.
Dacă vor mai locui în ea. Valabil pentru cazul în care nu decid să se stabilească
peste hotare, pentru o viața mai bună.
Supun atenției cititorilor, jocul: ”Lume, ce vrei?!”, un joc de societate, care
poate fi conceput pentru:
- niveluri de înțelegere diferite, pentru a putea fi accesat de cât mai mulți
cetățeni, din straturi sociale diferite, cu cunoștințe diferite;
- vârste diferite, cu respectarea principiului pedagogic al particularităților
de vârstă, care va stimula creativitatea și va responsabiliza jucătorii, deoarece
aceștia vor fi puși în situații din cele mai diverse și vor înțelege mai bine
mecanismele prin care funcționează societatea în care trăim.
Jocul poate fi conceput pe diferite tematici, poate fi aplicat în școli, ca
metodă de învățare, dar și în societate, ca măsură de recuperare10, de îmbunătățire
a calității vieții, ca urmare a experiențelor acumulate de viață și prin intermediul
cărora se pot îmbunătăți mecanismele sistemice.

10
Helene Renaud/ Jean-Pierre gagne, 8 metode eficiente pentru educarea copiilor, Editura Polirom, Iași, 2011,
pag.227

40
 Scop:
- orientarea gândirii și acțiunilor oamenilor în direcțiile necesare
ameliorării sistemului social din spațiul românesc, care vizează
reclădirea caracterului și a sistemului de valori;
Obiective:
- jucătorul să joace cinstit și permanent jocul (chiar și în gând, la locul de
muncă, acasă, pe stradă sau la pauza de masă, de cafea etc.);
- să aibă în minte că trebuie să înlăture aspectele negative ale vieții, pentru
creșterea nivelului de trai;
- să își noteze într-un carnețel ideile de referință, pe care dorește să le pună
în practică;
- să pună în aplicare, în viața de zi cu zi, schimbările care s-au produs din
interior, spre exterior.
Repere:
- legea de referință: cele zece porunci Divine, pe care ne clădim temelia
societății și în felul acesta învățăm să deosebim Răul de Bine;
- promovarea virtuților umane;
- alegerea face diferența!;
- cuvinte-cheie: seriozitate, corectitudine, discernământ, caracter, sistem de
valori;
- separăm Răul de Bine, prin selectarea doar a ceea ce este Bine.
Finalități:
- înțelegerea mecanismelor sistemului în care trăim și limitele pe care le
impune sistemul;
- te cunoști pe tine însuți și îți corectezi greșelile interioare!
- dezvoltarea unei gândiri logice, bazată pe jocuri de rol, prin punerea
jucătorului în situații dificile și găsirea de soluții și rezolvări practice
corecte;

41
 - ameliorarea simptomelor de corupție, jucătorul conștientizând
deficiențele pe care le aduce corupția și corectându-le, în primul rând pe
el;
- dezvoltarea creativității fiecărui jucător, prin adăugarea dorințelor
pozitive, în ”lista dorințelor”;
- acțiuni corecte pentru creșterea nivelului de trai;
- consemnarea în ”lista succesului” a efectelor pozitive obținute ca
urmare a activităților prestate.
- în final, schimbarea mentalității oamenilor (corectitudinea este Calea!).
Dacă cineva descoperă că dorește lucruri rele, se va corecta, deoarece își va
da seama că este greșit și la un moment dat va ajunge să suporte consecințele. În
fond, de ce nu ar vrea să se corecteze și să trăiască liniștit?!
Consider acest joc ca un experiment util realizat pe sine, dar și pe copii la
școală, pentru depistarea slăbiciunilor, gândirii eronate, educației primite acasă,
cu scopul de a-i îndrepta atitudinal. Copiii își vor învăța și părinții acasă, dar și pe
copiii lor, când vor deveni, la rândul lor, adulți.
În general, jocurile pe care le știm din copilărie se rezumau la cel mai bun
sau cel mai norocos, câștigă! Ceea ce a dus la dezvoltarea unui exacerbat spirit de
competiție, în detrimentul dezvoltării spiritului de echipă, care ar fi fost mult mai
util!
Din nefericire, și actualmente, pe perioada școlarizării, se practică tot mai
des dezvoltarea spiritului de competiție, atât în rândul dăscălimii, cât și în rândul
elevilor, aspect total nepotrivit, deoarece stimulează laturile negative ale omului,
conduce la individualism și pune în joc și alte atitudini imorale, pentru atingerea
țintei propuse, prin: eu câștig cu orice preț, eu sunt cel mai bun!
Aspect, de altfel, foarte ușor de sesizat în actuala societate, deoarece este
mult prea vizibil spiritul de competiție, prin lupta pentru putere în toate sferele de
activitate, dar mai ales în cercurile politicienilor.

42
 De ce aș alege spirit de echipă versus spirit de competiție? Deoarece ”unde-
s doi, puterea crește”, iar ”divide et impera” nu poate conduce decât la violență
(vezi războaiele sângeroase de pe planetă sau orice crimă care invocă motive
stupide), la stimularea lăcomiei, la dezvoltarea ego-ului etc.
Odată apărute lăcomia sau orgoliul, ori ambele, doar un pas mai desparte
această categorie de oameni de a trișa, pentru a câștiga, cu orice preț! (vezi
dosarele de gradații de merit, în care cei corecți rămân pe dinafară, că trișorii au
mituit și au pus la dosare hârtii de la activități și cursuri făcute peste noapte, pe
care, dacă le-ai pune cap la cap, nu ar avea timpul fizic să le parcurgă!)
Astfel, fiecare jucător, își va pune în valoare abilitățile pe care le are, în
funcție de discernământul pe care îl are și capacitatea de alegere între Bine și Rău
(pe scurt, în funcție de caracterul său care îi este carte de vizită!)
Dacă este o persoană corectă, va juca cu corectitudine, acceptând cu fruntea
sus orice înfrângere și fiind modestă când câștigă, dacă nu are o mândrie/ trufie
prea mari, care ar stârni invidii și s-ar putea solda cu violență sau chiar moarte (o
bătaie zdravănă, că ”ce, bă, te dai mare?!” sau chiar o crimă…).
Dacă este o persoană cu problemele mai sus menționate, își va pune în
practică (adică în non-valoare), abilitățile rele pe care le are: va trișa, va minți, va
manipula, se va preface că… Va fi capabilă să facă orice pentru a câștiga etc.
Aș exclude mânia din acest context, deoarece îi găsesc două nuanțe: una,
în care te superi că nu ai câștigat, deci ești egoist, egocentrist, orgolios și nu ai
capacitatea de a-ți asuma înfrângerea sau, o altă situație, în care te superi din cauza
nedreptăților, iar în acest caz, nu poți spune că e ceva rău să fii mânios pe cei care
au greșit. Însuși Iisus se mânia în astfel de cazuri (”Să dăm Cezarului, ce-i al
Cezarului!”).
O întrebare de baraj: care din cele două categorii de persoane dovedește
sănătate mintală și care nu?
Descrierea jocului. Imaginați-vă un joc de puzzle (poate fi și quizz), cu
cartonașe pătrate/ dreptunghiulare, care pot fi combinate după propria dorință a

43
fiecărui jucător. Pe cartonașe sunt inscripționate cuvinte-cheie ale ultimelor două
epoci parcurse de omenire până în prezent.
Dacă s-ar lua în calcul doar epocile trăite de poporul român în ultimii 75 de
ani, atenția se întoarce în anul 1944, ceea ce înseamnă, din punct de vedere istoric,
cel de-al doilea război mondial, în plină desfășurare.
Anul 1945 marchează instaurarea comunismului, după încheierea celui de-
al doilea război mondial, iar începutul anului 1990, instaurarea capitalismului.
În această formulă, jocul se adresează persoanelor cu vârsta de peste 50 de
ani, doar acestea putând realiza o comparație reală a celor două epoci (comunism,
capitalism), deoarece au trăit pe viu evenimentele. Pot fi implicate și persoane mai
tinere, în calitate de observatori, ce pot veni cu idei noi.
Regulile jocului
1. Regula de bază: joacă CORECT!
2. La fiecare încălcare a regulii, prin alegerea ori aplicarea greșită, care se
abate de la cuvântul-cheie, corectitudine, realizarea țelului pe care ți-l vei
stabili când urmezi pașii jocului, va fi întârziat, pentru că, de fiecare dată,
va trebui să o iei de la început și să parcurgi din nou pașii necesari, până
ajungi să îți atingi țelul în mod corect!
Expusă sub o formă mai simplistă, această cerință sună astfel: Ai o scară de
urcat. După ultima treaptă se află țelul pe care ți l-ai propus. Tu trebuie să urci
fiecare treaptă, făcând o faptă bună, în mod constant și corect. Când reușești să
ajungi corect la ultima treaptă, atunci ți-ai atins țelul!
Alte reguli:
3. În continuare, sunt foarte importante:
- discernământul, pentru a alege corect pașii către țelul propus;
- răbdarea de a găsi soluțiile corecte pentru rezolvarea problemelor;
- atenția, pentru a nu greși vreun pas, care ne întoarce, de fiecare dată, la
începutul jocului.
4. combină cartonașele după bunul plac al minții și sufletului tău;

44
 5. separă cartonașele cu cuvintele-cheie, pe epoci (unde sunt cuvinte comune,
cartonașele revin epocii în care acestea sunt dominante), apoi se înlătură
cele considerate negative și se selectează cele pozitive;
6. Întocmește o ”listă a dorințelor” cu cartonașele pe care găsești cuvintele-
cheie care te reprezintă și oprește, în final, câte cartonașe consideri necesare
în atingerea obiectivelor.
7. Adaugă cartonașe cu cuvintele-cheie lipsă, pe care le dorești (așa cum sunt
lipsuri la fiecare în viață, în casă);
8. Apoi, lasă doar zece, pe care le consideri prioritare. Ulterior, rezumă-te
doar la un cartonaș, pe care regăsești cuvântul/cuvintele-cheie pe care le
consideri cele mai importante;
9. Următoarea treaptă a jocului o reprezintă stabilirea unui singur țel, în
funcție de cartonașul ales;
10. Propunerea de obiective în vederea atingerii țelului ales, în funcție de
cartonașul selectat;
11.Pune în practică dorințele tale, prin acțiuni corecte, cinstite, civilizate;
12. Notează în ”lista succesului” realizările obținute și analizează-le;
13. Consemnează schimbările atitudinale apărute și însemnează progresul
obținut.
Cine urmează corect pașii, găsește soluții, și va obține rezultatele așteptate,
acela este considerat perseverent, competent, de succes. Este coordonatorul
propriei sale vieți și va avea mult succes și multe reușite.
Este un joc pe care e bine să îl joci singur sau în familie, în primă fază.
Un joc creativ și constructiv, deoarece jucătorii își pot adăuga singuri cartonașe
cu cuvintele-cheie pe care și le doresc. Desigur, există și varianta să își aleagă ce
e rău, dar, în acest caz, ei își vor exprima slăbiciunile și își vor etala latura
întunecată, aceasta arătându-le că se află pe un drum greșit și că trebuie să o ia în
direcția opusă. În plus, o vor lua de fiecare dată, din nou, de la zero.

45
 Jucătorii analizează ce au extras și pun deoparte cartonașele pe care se regăsesc
cuvintele-cheie care reprezintă ceea ce ei nu își doresc în viața de zi cu zi.
Argumentează de ce. La fel se procedează și cu cartonașele pe care sunt
inscripționate cuvintele-cheie cu ceea ce ei își doresc în viața de zi cu zi. De
asemenea, argumentează de ce.
În acest punct, scopul jocului este de a familiariza cetățenii atât cu aspectele
pozitive, cât și cu cele negative ale oamenilor din cele două epoci, fiind trăite pe
viu de o parte din populația de azi.
Selectând ceea ce ne dorim și acționând în direcția aleasă, rezultatele dorite și
mult așteptate nu vor întârzia să apară. Poate că, atunci când combinăm ce e bun
de la o epocă, cu ce e bun de la alta, vom reuși să creăm un nou sistem social, care
ne va scoate din impas. Cum? devenind fiecare dintre noi, un model pozitiv în
societate!
Jocul ”Lume, ce vrei?!” poate grupa cartonașele în mai multe colecții:
epoci, sistem de valori, părintele perfect - copilul perfect; profesorul perfect -
elevul perfect; trăiri, sentimente, viața ideală etc.
Este aplicabil acasă și în școli, pentru activitățile de cunoaștere profundă a
psihicului copiilor, care își vor dezvălui atât trăsăturile dominante, cât și pe cele
recesive. Pe cele alimentate și pe cele latente. Aici, acum și la această vârstă se
pot corecta multe! Desigur, prin cuvinte-cheie sau întrebări pe înțelesul copiilor,
în funcție de vârsta lor.
Va fi util și pentru învățare școlară interactivă, la vârste mai mari, deoarece
metoda jocului motivează elevii, stimulează atenția și gândirea, și vor învăța mult
mai multe dincolo de cuvinte, decât atunci când profesorul dictează și ei scriu. De
exemplu, la istorie, ori geografie, biologie etc.
Un exemplu util ar putea fi legat de învățarea cu o mai mare ușurință a
epocilor comunismului și capitalismului, la disciplina istorie, prin intermediul
acestui joc. Copiilor li s-ar stârni curiozitatea și ar mai întreba acasă pe părinți și
pe bunici cum era în comunism. Așa ar învăța să prețuiască și timpul, și lucrurile

46
făcute în timp util (că bunicii și părinții nu sunt nemuritori), și familia, și oamenii
din jurul lor.
Astfel și-ar crește și stima de sine și i-ar respecta mai mult și pe ceilalți. Ar
înțelege treptat multe din mecanismele existenței sau ale sistemului în care trăim.
Le vor veni idei noi și li se va dezvolta creativitatea. Treptat, li se va deschide în
fața ochilor o altfel de lume.
O lume în care de bază sunt iubirea, dreptatea și adevărul, iar oamenii vor
demonstra că se poate trăi mai bine și mai frumos dacă sunt corecți, cinstiți,
civilizați.
Lista preliminară a cuvintelor-cheie sau expresiilor-cheie:
corectitudine, demnitate, iubire, fericire, duplex, vilă, libertate financiară, bani în
cont, mașină, casă, familie, vacanțe de lux, călătorii de agrement, bucurie, tristețe,
caracter, lipsă de caracter, psihopați/ sociopați, spirit de echipă, spirit de turmă,
spirit de competiție, întrajutorare, criminali, infracțiuni mascate, rețele mafiote,
proxenetism/ arme/ droguri, jocuri de noroc, decadență, sistem de valori, sistem
de non-valori, analfabetism, abandon școlar, ascensiune nemerituoasă, loc de
muncă asigurat de stat, locuință asigurată de stat, impozit pe profit, alimente
raționalizate, un singur canal TV, restricții la curentul electric, securitate maximă,
pedeapsa cu moartea, respectarea legislației, dictatură, corupție, manipulare,
libertate de circulație peste hotare, libertate de opinie, simțul măsurii, acces la
informații, democrație, piață liberă, învățătură, armonie, incompetență, parolist,
patriot, trădător, nefericire, nervozitate, violență, competență, idiocrație,
normalitate, anormalitate, bun simț, curaj, frică, verticalitate, logică, intuiție,
îngâmfare, mândrie, lingușire, lașitate, blândețe, respect de sine, siguranță de sine,
putere, performanță, progres, perfidie, mârșav.
”Înțelegerea vieții constă în eliminarea neesențialului”, Lin Yutang.11

11
Greg McKeown, Esențialismul, Editura Act și Polirom, București, 2016, pag. 11

47
 Exemplu: o combinație aleatoare:

1
1
0
0
9
9
8
8
7
7
6
7
5
4
6
3
5
2
4
1
3

BINE

48
 RĂU

BINE=CORECT RĂU=INCORECT
1. intuiție 1. lingușire
2. sistem de valori 2. îngâmfare
3. progres 3. mândrie
4. bun simț 4. lașitate
5. simțul măsurii 5. corupție
6. blândețe 6. manipulare
7. normalitate 7. idiocrație
8. siguranță de sine 8. perfidie
9. competență 9. incompetență
10. armonie 10. trădare

Lume, ce vrei?!

Cerul se frânge, soarele plânge,

Stele mereu dispar…
Luna se-ascunde de nebunie,
De pe Pământ fuge cu drag.
Nu pleca soare, luna dispare!

Nimeni nu strigă, nimeni nu cere,

Stați prea tăcuți în lanțuri!
Când omenirea, azi-mâine piere.
Asta lăsați urmașilor!

Cerul se frânge, soarele plânge,

Copiii mor de foame!
49
Ploaie de gloanțe, pe bani grămadă,
Când mafioți stau la balcoane!
Ce nepăsare! E mult prea mare!

Doar o hârtie mai controlează

A noastră viață: banul!
Cum e posibil?! Munciți degeaba!
Pentru băieții din balcoane!

Lume, ce vrei?!
Oare, ghicești?!
Lume, ce vrei?!
Hai, spune ce dorești?!

Ești doar un sclav într-un sistem,

Însă tu dormi, nici că îți pasă!
Ai vrea mai bine să trăiești,
Dar nimeni nu te lasă!

Ești ca un ceas într-un sistem,

De ce tu dormi, oare îți pasă?!
Ai vrea mai bine să trăiești,
Dar nimeni, nimeni nu te lasă!
Lume, lume, ce vrei?!

Ești doar o bombă-n așteptare,

Nu mai dormi, treci la visare!
De vrei mai bine să trăiești,
Și tu, chiar tu, să poruncești!

50
 Adio, dragii mei vă las,
Pe Terra voastră minunată,
Eu caut o lume mai curată,
În care să pot să trăiesc!
Hai, lume, spune ce vrei!
(Eugenia-Liliana Ștefănescu, 2003)

51
 Bibliografie

- Brooks, David – Drumul spre caracter, editura Act și Polirom,

București, 2017
- Cristea, Sorin – Conținuturile și formele generale ale educației, Editura
Didactica Publishing House, București, 2017;
- Hatos, Adrian – Sociologia educației, Editura Polirom, Iași, 2006;
- McKeown, Greg – Esențialismul, editura Act și Polirom, București
2016;
- Renaud, Helene/ Gagne, Jean Pierre – 8 metode eficiente
pentru educarea copiilor, Editura Polirom, Iași, 2011

52
© Editura eParadigme,
CRAIOVA 2019
ISBN 978-606-9064-10-8
53