Interculturalitate și cosmopolitism

Abstract: In the last decades, the concept of multiculturalism has been replaced with
interculturalism, a new dynamic concept, which presents a new set of policies and
programmes and provide a new paradigm about diversity. Interculturalism offers an effective
framework for diversity and cultural dialogue in a globalised world.

Cuvinte cheie: interculturalitate, cosmopolitism, dialog intercultural, coeziune,

multiculturalitate, globalizare, diversitate culturală, etnocentrism

Termenele de „interculturalitate”, „multiculturalitate”și „cosmopolitism” sunt evocate, în

cele mai multe cazuri, în delimitările conceptuale ale termenului de „globalizare”. Simpla
evocare a acestui fenomen cuprinzător rezonează într-un spectru larg de interpretări și implicații
cu privire la mecanismele și consecințele care rezultă din creșterea expansiunii și intensitatea
schimburilor, interacțiunilor și chiar interdependenței care depășesc frontierele de stat. Această
tendință transformatoare, care ne formează din ce în ce mai mult realitatea, reprezintă un teren
fertil și prolific în diferite tradiții ale gândirii etice.
Putem evidenția că interculturalitatea a înlocuit multiculturalitatea în majoritatea
discuțiilor despre diversitatea culturală. Un exemplu în acest caz îl constituie Marea Britanie, a
cărei retorică anti-multiculturală se creionează din ce în ce mai expresiv, avându-se în vedere
ideea potrivit căreia multiculturalitatea a facilitat și adâncit fragmentarea multiculturală,
distrăgând atenția de la disparitățile socio-economice și încurajând o ezitare de ordin moral
printre populațiile native.
Se vorbește deseori despre coeziune socială și comunitară, de multe ori în termeni de
interculturalitate. Interculturalitatea și dialogul intercultural au fost promovate de Consiliul
Europei și UNESCO ca o modalitate de integrare preferată multiculturalismului și se regăsește
acum în programele de educație din state precum Germania și Grecia, precum și în comisiile
belgiene de diversitate culturală, iar anul 2008 a fost desemnat Anul European al Dialogului
Intercultural, obiectivul principal al Comisiei Europene fiind de a-i încuraja pe toți cei care

1
locuiesc în Europa să exploreze beneficiile bogatei moșteniri culturale și să se bucure de
oportunitatea de a învăța diferite tradiții culturale.1
Kwame Anthony Appiah, profesor de filozofie la Universitatea Princeton, încearcă să
reabiliteze procesul de globalizare prin intermediul prescripțiilor etice ale doctrinei sale numite
„cosmopolitism parțial”, despărțit de o viziune universalistă plată, lipsită de preferințe naționale
sau afective. În lumina teoriilor cum ar fi „Ciocnirea civilizațiilor” lui Samuel Huntington, care
au prevăzut globalizarea și noua ordine mondială, printr-o predicție dihotomică care evidențiau
ideea potrivit căreia confruntarea culturilor va transforma lumea într-un teren de luptă violent,
Appiah propune o viziune a unei umanități împărtășite care respectă diferența legitimă ce
generează obligații față de alte ființe umane.2
Cu alte cuvinte, ideea de interculturalitate și cosmopolitism reprezintă o consecință
directă a globalizării și trebuie privită ca o modalitate de actualizare a principiilor tradiționale ce
au fundamentat statele și popoarele, în vederea adaptării acestor principii la realitatea Sistemului
Internațional, caracterizat de schimburi culturale.
Altfel spus, oamenii preistorici au întâlnit mai puțini oameni într-o viață decât întâlnim
noi, astăzi, într-o simplă plimbare pe o stradă centrală dintr-un oraș (indiferent de mărimea
acestuia). Deși lumea lor de clanuri izolate ne-a format natura, trăim într-o lume în care faptele
noastre cele mai banale pot afecta milioane de oameni necunoscuți pe cealaltă parte a globului.
Putem evidenția că interculturalitatea și cosmopolitismul își au fundamentul în perioada
marilor cuceriri teritoriale, marilor colonizări și în perioada marilor descoperiri teritoariale când
teritoriile noi au fost infuzate cu un nou model cultural care s-a împletit cu cel existent.
În prezent, evoluția economică a unor state și zonele de conflict au determinat o creștere a
fluxului de imigranți, aceștia fiind asimilați de state și căpătând cetățenia acelor state după o
perioadă de timp.
În altă ordine de idei, se propune o îmbrățișare a abordării culturale, refuzându-se astfel
încadrarea într-o formă de izolaționism cultural în numele dreptului la diferență. Evidențiem
ideea potrivit căreia conversațiile interculturale directe și personale sunt de o importanță capitală

1
Modood, Tariq, Meer,Nasar, Interculturalism, Multiculturalism or Both?, Political Insight Vol 3, Issue 1, pp. 30 –
33 apud http://journals.sagepub.com, accesat miercuri, 23 Mai 2018, ora 20.00.
2
Appiah, Kwame Anthony, „Etica într-o lume a străinilor”, Editura Andreco Educational Grup, București, 2007, pp.
111-125.

2
pentru că, în ciuda potențialului șoc cultural și a dezacordului, natura incluzivă a angajării unei
conversații permite crearea unui sentiment al celuilalt, concentrându-se astfel atenția asupra
relațiilor umane și asupra potențialului transformator de a dezvolta o înțelegere reciprocă între
diferitele părți.
Putem spune că este esențial să găsim un teren etic care să permită înflorirea ambelor, un
cosmopolitanism în care indivizii pot da expresie unei multiplicități de identități și loialități în
timp ce construiesc o comunitate globală edificată prin dialog și descoperire.
Întrebarea care se conturează în imaginarul specialiștilor din domeniul politic, social și
economic este: Cum va influența interculturalitatea și cosmopolitismul imaginea societății
viitoare, pe termen scurt, mediu și lung?
Pentru a răspunde la acestă întrebare, trebuie să evidențiem faptul că un stat cosmopolit și
caracterizat de interculturalitate, trebuie să își asume, în primul rând, un întreg complex de
amenințări la adresa securității naționale. Putem evidenția astfel, că și în statele caracterizate de o
diversitate etnică redusă, pot apărea conflicte etnice în interiorul statelor, nerespectarea
drepturilor minorităților sunt adesea considerate amenințări la adresa securității societale.3
Interculturalitatea recunoaște dinamica perechii moștenire și identitate, iar interacțiunea
interculturală într-o lume a globalizării este inevitabilă și dezirabilă.4
Pe termen scurt, putem evidenția că imaginea societății va fi caracterizată de dihotomia
dintre diferitele tipuri de etnii și naționalități, care vor fi nevoite să se alinieze unor principii
comune pentru binele societății. Va vea loc acea „ciocnire a civilizațiilor” de care vorbea
Huntington. Pe termen mediu, putem vorbi de preluarea parțială a unor tradiții, obiceiuri
culinare, uniformizarea unor aspecte culturale. Pe termen lung, putem evidenția faptul că se va
realiza omogenizarea culturală, prin înglobarea aspectelor pozitive ale diverselor culturi.
Cu alte cuvinte, pentru ca toate părțile implicate în ideea de interculturalitate sau de
cosmopolitism și pentru a se asigura o schimbare în bine din punct de vedere social, cea mai

3
Dobrogeanu, Corneliu, Factori de risc la adresa securității societale cu implicații asupra securității naționale,
Revista Militară. Studii de Securitate și Apărare, nr. 2/2016, Academiei Militare a Forţelor Armate ,,Alexandru cel
Bun”, Chișinău, p.119 apud https://ibn.idsi.md, accesat miercuri, 23 mai 2018, ora 18.56.
4
Cantle, Ted, Interculturalism: For the Era of Globalisation, Cohesion and Diversity, Political Insight
Vol 3, Issue 3, decembrie 2012, pp. 38 – 41 apud http://journals.sagepub.com, accesat miercuri 23 Mai 2018, ora
20.48.

3
bună abordare o reprezintă ideea conform căreia părțile trebuie să se obișnuiască unele cu altele,
un proces gradual care va constitui fundamentul pentru coexistență.
Altfel spus, expunerea la un alt model cultural, poate schimba mentalități, poate modifica
percepția și normele care apar în societăți. Cu timpul, această expunere la alt model cultural
poate dezrădăcina anumite aspecte de status quo, expunând societățile la ceea ce Appiah numește
„contaminare cosmopolită”.
Se expune ideea conform căreia este necesar să învățăm despre oamenii din alte locuri, să
ne interesăm de civilizațiile lor, de argumentele, erorile sau de realizările lor, nu pentru a ajunge
la un acord, ci pentru a ne ajuta să ne obișnuim unii cu alții.
Diversitatea culturală a Uniunii Europene a determinat elaborarea de către Comisia
Europeană a unui set de instrumente pentru dialogul intercultural, evidențiind ideea potrivit
căreia avem nevoie de abilități interculturale pentru a ne putea angaja într-un dialog semnificativ
cu ceilalți. Printre aceste abilități putem enumera comunicarea în limbi străine, competențele
sociale, civice și culturale, conștientizarea și exprimarea sunt crează legături fundamentale între
oameni, disipându-se astfel diferențele de ordin cultural, etnic, religios și lingvistic.
Unul dintre aceste „instrumente” și cea mai recentă formulare politică a dorinței de a
aborda problema diversității culturale este Cartea albă a Consiliului Europei privind dialogul
intercultural: „a trăi împreună ca egali în demnitate”, care descrie dialogul drept „o cheie pentru
viitorul Europei”.5
Gestionarea diversității culturale în creștere a Europei - înrădăcinată în istoria
continentului nostru și consolidată de globalizare - într-o manieră democratică a devenit o
prioritate în ultimii ani.
Cum răspundem la diversitate? Care este viziunea noastră asupra societății viitorului?
Este o societate a comunităților segregate, marcată în cel mai bun caz de coexistența majorităților
și a minorități cu drepturi și responsabilități diferențiate, legate în mod liber împreună prin
reciprocitate ignoranță și stereotipuri? Sau este o societate vibrantă și deschisă fără discriminare,
beneficiind de noi toți, marcată de includerea tuturor rezidenților în deplină respectare a
drepturilor omului?

5
Peters, Michael A., Besley, Tina, Interculturalism, Ethnocentrism and Dialogue, Department of Educational Policy
Studies, University of Illinois at Urbana-Champaign, Volume 9, number 1, 2011, pp. 1-2 apud
http://journals.sagepub.com, accesat miercuri, 23 mai 2018, ora 20.15.

4
 Consiliul Europei consideră că respectarea și promovarea diversității culturale pe baza
valorilor pe care se construiește Uniunea Europeană sunt condiții esențiale pentru dezvoltarea
societăților bazate pe solidaritate. interculturalitatea nu poate fi luată în considerare separat de
discursurile asociate ale etnocentrismului, care este încurcată într - o rețea de sensuri a altor
concepte, inclusiv relativismul cultural și universalismul. Din punct de vedere strategic, etic și
practic, etnocentrismul (și rasismul asociat) se manifestă ca o majoră asupra problemelor
interculturale și asupra înțelegerii interculturale și educaţiei.
Statele membre ale Uniunii Europene au, din punctul meu de vedere, o șansă unică de a
evolua din punct de vedere cultural, UE fiind deja un spațiu cosmopolit, iar bariera
interculturalității fiind depășită în fiecare zi.
Modelele occidentale de dialog oferă un set foarte util de modalități de înțelegere
interculturală, care trebuie explorate mai în detaliu, în special în relația cu diferitele tipuri de
înțelegere interculturală și internațională, în cazul în care orice discuție rațională și soluționare a
revendicărilor, într-un sens argumentativ, înglobează noțiuni de pedagogie și etică.
Alături de încurajarea unei înțelegeri mai profunde a formelor de dialog intercultural, se
încurajează, de asemenea, primul pas autentic către filosofia interculturală, o deschidere radicală
a acesteia către alte tradiții filosofice. Doar prin acest proces putem spera să creionăm un concept
de dialog cu adevărat intercultural.6

Concluzie
Există în mod clar un imperativ strategic, etic și practic pentru încercarea de a înțelege
alte culturi, mai ales într-o epocă a globalizării,în care tehnologiile de comunicare au a sporit
perspectiva și mijloacele de schimb și înțelegere interculturale, acestea fiind în mare măsură
nemediate de state.
Se evidențiază de asemenea, ideea potrivit căreia că accentul trebuie pus pe identificarea,
analizarea și combaterea tuturor formelor de etnocentrism ca obstacole în calea înțelegerii
interculturale, mai degrabă decât pe argumente filosofice complete și complexe despre stările
diferitelor forme de relativism privind posibilele consecințe ale interculuralității, acest principiu
fiind principala prezumție a înțelegerii și educației interculturale.

6
Noble, Greg, Cosmopolitan Habits: The Capacities and Habitats of Intercultural Conviviality, Body & Society
Vol 19, Issue 2-3, 22 Mai 2013, pp. 162 – 185 apud http://journals.sagepub.com/

5
 Bibliografie

1. Appiah, Kwame Anthony, „Etica într-o lume a străinilor”, Editura

Andreco Educational Grup, București, 2007.
2. Cantle, Ted, Interculturalism: For the Era of Globalisation, Cohesion and
Diversity, Political Insight,Vol 3, Issue 3, decembrie 2012.
3. Dobrogeanu, Corneliu, Factori de risc la adresa securității societale cu
implicații asupra securității naționale, Revista Militară. Studii de Securitate și
Apărare, nr. 2/2016, Academiei Militare a Forţelor Armate ,,Alexandru cel Bun”,
Chișinău.
4. Modood, Tariq, Meer,Nasar, Interculturalism, Multiculturalism or Both?,
Political Insight Vol 3, Issue 1.
5. Noble, Greg, Cosmopolitan Habits: The Capacities and Habitats of
Intercultural Conviviality, Body & Society , Vol 19, Issue 2-3, 22 Mai 2013.
6. Peters, Michael A., Besley, Tina, Interculturalism, Ethnocentrism and
Dialogue, Department of Educational Policy Studies, University of Illinois at
Urbana-Champaign, Volume 9, number 1, 2011.